VIATA DE CAINE...
Undeva. intr-o mahala de la marginea Bucurestiului, intr-un loc uitat de lume, acolo unde cainii vagabonzi scormonesc prin maldarele de gunoaie, betivii si femeile usoare isi intersecteaza destinele, undeva .intr-o casa darapanata .sus la mansarda, traia un om cat un mumte impreuna cu sotia lui . Gigi Hingherul cum ii spuneau toti din acea zona era spaima cartierului Atunci cand venea ziua de salariu nimeni din zona nu avea curajul sa-i iasa in cale. Intra in carciuma de pe colt.bea pana se lasa seara apoi venea legananduse spre casa .Odata ajuns incepea sa-si bata nevasta si sa sparga geamurile ,toate acestea pana cand ea reusea sa fuga ,apoi el se aseza in pat mai injura de cateva ori dupa care adormea dus. Asa se scurse multi ani si faptul ca Dumnezeu nu-i daruise nici un copil il macina cumplit.
Am uitat sa va spunca Gigi nu avea o meserie tocmai de apreciat..dar era una cinstita dar destul de cruda ..era Hingher.
Cu o zi inainte de a implini 50 de ani Gigi isi gasi sotia decedata in casa .fusese bolnava
Dupa acesta intamplare Gigi, zi de zi intra in carciuma si se imbata, de multe ori nu mai ajungea acasa, cadea pe langa un morman de gunoi sau langa vre-un sant si dormea dus pana dimineata
Intr-o zi pe cand se repeta acelasi lucru, depasi mult masura.., incerca din toate puterile sa ajunga acasa dar nu reusi .se impiedica si cazu cu capul de o piatra. Sangele incepu sa se prelinga usor pe fruntea lata si pe fata nebarbierita si plina de sudoare. Acesta.. in betia lui isi pierdu cunostinta si zacu mult timp acolo.
Lumea il privea dar nimeni nu avea curajul sa se apropie de el pentru ca fusese un om rau toata viata lui. Incet peste mahala se lasa seara, la carciuma de pe colt se auzea un scrasnet de vioara si voce ragusita de lautar, cainii vagabonzi incepu sa-si faca aparitia prin gunoaiele din apropiere pentru a se infrupta cu ce se adunase de peste zi de la locatari.
Se intuneca iar Gigi statea si zacea acolo.. ,asa si-a petecut toata noapte pana la ivirea zorilor.
De nicaieri, spre dimineata, aparu un pui mic de catel care se apropie temator de hingher. Catelusul il mirosi iscoditor pe Gigi apoi incepu sa-l linga pe fata dand din coada. Cocolosul de blana se facu ghem la pieptul lui si incepu sa scheaune in surdina ca un plans de copil.
Deodata Gigi se trezi cu o durerea groaznica de cap si vazu mogaldeata de blana langa el. Il lua la subtioara si porni spre casa.
Gigi incepu o noua viata, cu sufletul incarcat de probleme acesta incepu sa-si faca ordine in casa, sa-si spele hainele ,sa se barbiereasca iar printre altele spala si ghemotocul de blana care se gudura in fiecare zi pe langa el.
Trecu ceva timp si acolo unde mergea Gigi cainele era cu el trup si suflet. Renuntase la meseria lui, renuntase si la bautura, oamenii din cartier incepuse sa-l salute si incet incet multi numai se fereau din calea lui, devenise un om mai bun datorita micului sau prieten
Intr-o zi, cand se intorcea de la un amic, ajunse in dreptul carciumei si pentru moment avu intentia sa intre. insa catelul il trase de pantalon si se uita in ochii lui umezi si incepu sa scheaune. Gigi voii initial sa l lovesca cu brutalitate dar vazand privirea inlacrimata a catelului acesta renunta lund-ul de zgarda si porni spre casa.
Asa mai trecu cativa ani pana intr-o dimineata, cand, tot cartierul s-a ingrozit de urletele infioratoare al catelului.
Gigi se stinsese din viata in luna decembrie cand totul era acoperit de zapada si lumea se pregatea sa sarbatoreasca craciunul.
Cu mic cu mare oamenii au strans bani si i-au facut un sicriu si o cruce la capatai.
Se lasa seara si ninge cu fulgi mari, la marginea Bucurestiului intr-un cimitir al nimanui pe un mormant simplu asa cum a fost si in viata is-i da ultima suflare un ghemotoc de blana.
Stefan
|
