|
Pentru ca toata lumea ma
intreaba cum este aici, am sa scriu aceste randuri in speranta ca voi reusi
prin intermediul unor cuvinte presarate cu imagini sa descriu cumva viata mea
in Japonia, sau cel putin cum o percep eu la acest inceput de drum.
Camera si
caminul
In fiecare seara pun capul pe o
perina japoneza (mica si moale, cu toate ca am vazut si umplute cu un fel de
bilute) intr-o odaie mica, structurata in asa fel incat fiecar 252s188c e centimetru
patrat sa fie folosit. Cu toate ca japonezii nu folosesc, noi totusi avem
paturi normale sau, ma rog, aproape normale pentru ca nu au saltea ci doar un
fel de plapuma (futon - traducerea in engleza, este foarte subtire in
comparatie cu o saltea normala) direct pe un placaj, spre deosebire de
japonezii normali ce dorm direct pe podea, mai exact tatami,
binenteles cu o saltea identica cu cea pe care dorm eu. Sub pat sunt doua
sertare pentru depozitarea diferitelor lucruri. Un bar pe care il deschizi si
ia forma unui birou imi foloseste pentru a scrie aceste randuri. Este luminat
din interior cu un neon, iar intr-un coltisor se regasesc doua prize pentru
alimentarea diverselor aparate de birou. Deasupra rafturi pentru carti, iar
dedesubt doua sertare mici, fac din aceasta piesa de mobilier un lucru util
si ingenios. Un dulap mic, o masa patrata, o biblioteca ingusta cu un
dulapior in partea de jos, o noptiera lunga cu vitrina si rafturi, precum si doua
scaune, unul fix si rotund, iar altul pe roti completeaza spatiul ramas.
Surprinzator, in aceeasi incapere se gasesc si o mini-bucatarie dotata cu
aragaz electric, chiuveta (curge numai apa rece, cu toate ca sunt doua
robinete), hota, frigider, sertare si rafturi aferente unei mici bucatarii.
|
|
|
Camera mea - vedere din balcon
|
Camera mea - vedere de la intrare
|
|
SCUZATI DEZORDINEA !!!!!
|
|
De la intrare pe partea stanga,
dupa ce deschizi o usa si urci o treapta, gasesti toaleta, mobilata numai cu
un WC-chiuveta. Da, WC-chiuveta! Pentru ca atunci cand tragi apa si se goleste
rezervorul incepe sa curga apa la chiuveta, care are scurgerea direct in
rezervorul WC-ului. Ingenios, nu?
|
|
|
Biroul meu cu poze si un pomisor la care tin foarte mult
|
WC multifunctional
|
|
In camera, lumina intra din
balconul deschis, prin usi glisante de plexiglas cu rama de aluminiu, iar in
noptile de iarna, caldura este generata de un sistem de aer conditionat, pe
care inca nu am avut nevoie sa-l testez, dar despre care am auzit ca consuma
mult curent. (dupa ce am experimentat o iarna si sunt in mijlocul verii, pot
sa afirm ca nu este prea mare consumul - adaugat la 15.07.2004)
Daca nu am reusit inca sa va creez o imagine vizuala completa, lasati-ma sa o
completez cu o scurta caracterizare: o cutie de chibrituri multi-functionala
draguta! Totusi, am o problema: de cand am venit (3 saptamani), pana acum nu
m-am barbierit. Motivul este ca nu am oglinda in fata unei chiuvete, ci doar
in dulap si la intrare, unde de obicei este intunecat. Sper sa rezolv aceasta
problema cat mai curand pentru ca, apropo, tunsul si barbieritul sunt extrem
de scumpe in Japonia - incepad cu 30$ si terminand cu 100$. E posibil sa-mi
las din nou plete...
Dusirile sunt comune. O incapere cu un singur dus este prevazuta la fiecare
etaj. Nu este aglomeratie deoarece, pe un palier cred ca suntem maxim 10
persoane. Totusi, partea interesanta este ca dusul functioneaza cu monede in
valoare de 100 yeni (aproape 1$). Adica, pui o moneda de 100 yeni si ai apa
calda, reglata cum vrei tu, dar la un debit constant, timp de 7 minute. Mie
imi ajung cele 7 minute, dar, acum cateva zile, cand am intrat in dus, acesta
era plin de spuma - probabil ca cineva ramasesa fara apa si fara alte
monede....
Cladirea are 5 etaje (inclusiv parterul) si exista doua tipuri de camere - ca
a mea sau cu dus in camera. Jos la parter exista un telefon public, cutii
postale pentru fiecare camera, precum si o sala de intalnire cu TV si o
multime de reviste, printre care gasesti si ceva in engleza. In sectiunea de
poze se regaseste o poza a intrarii principale in Koganei International
House. Arhitectura este total diferita de ceea intalnita in Romania; nu voi
intra in detalii acum pentru ca ma gandesc sa scriu un articol special despre
acest lucru.
Campusul
din Koganei
Situat relativ aproape de
centrul Tokyo, in raport cu extremitatile orasului (cred ca 70-100km de
centru) campusul apartine universitatii T.U.A.T. (Tokyo University of Agriculture and Tehnology)
si este rezervat numai studentilor in domeniul tehnic, cei de la agricultura
stau in campusul din Fuchu la 5km distanta. Cartierul Koganei este un cartier
linistit si, ca toate celelalte, este independent fata de restul: are
primarie proprie, politie, pompieri etc. precum si locuri in care sa faci
cumparaturi sau de distractie in stil japonez.
Sa nu intelegeti ca sunt numai camine cand spun "campusul din Koganei" pentru
ca nu este deloc asa. Cred ca pe langa caminul international mai sunt numai
vreo doua alte camine, in rest sunt cladiri care servesc ca facultati in
domeniul ingineriei (calculatoare, telecomunicatii, electronica si cele mai
multe evident, mecanica). Pe langa acestea se gasesc: cantina, biblioteca si
probabil o cladire administrativa (inca nu am descoperit-o). In sectiunea de
poze, este un album special pentru imagini luate in acest Koganei campus.
Campusul este strict delimitat de restul cartierului care poarta acelasi
nume, intrarea fiind insa libera. Spre deosebire de campusul nostru din
Timisoara, aici nu exista locuri in care poti sa bei sau sa mananci in afara
de cantina, care se inchide la 7 seara. Deasupra cantinei este un magazin de
rechizite si calculatoare. Cateodata se organizeaza diverse intruniri
studentesti in cantina, cu sau fara profesori, dar care tin numai pana la 7
si jumatate seara, conform regulamentului.
Lucru intalnit aproape in toata
Japonia, si aici se regaseste foarte multa verdeata, zonele verzi fiind
foarte ingrijite. Exista cateva parculete in care se inghesuie studentii in
pauze pentru a manca ceva, unul din ele avand chiar si un ochi de apa (cu
pesti), dar apa nu este tocmai limpede...
O alta caracteristica este
aceea ca sunt foarte multe biciclete. In special in timpul saptamanii, de la
10 dimineata si pana la 3-4 dupa-masa, este o aglomeratie de biciclete de
neimaginat.
Cursurile dureaza 1 ora si jumatate fara pauza in 4 serii, doua dimineata si
doua dupa-masa. Orele incep la 8:45 cu o scurta pauza de la 10:15 la 10:30
pentru a schimba sala sau cladirea, ori a fuma o tigara, iar la 12:00 este
pauza de masa - vreo ora si jumatate. Dupa-masa se continua in acelasi ritm,
astfel pe la 5-6 se termina toate orele. In pauza de masa este o inghesuiala
cumplita la cantina - uneori nici nu gasesti loc. In weekend in schimb
campusul este relativ pustiu, numarul de biciclete micsorandu-se vazand cu
ochii.
In legatura cu sistemul de invatamant universitar va pot spune ca T.U.A.T.
este una dintre cele mai mari universitati din Japonia si totusi, in domeniul
ingineriei se accepta anual numai undeva in jur de 300 de studenti. Acestia
trebuie sa plateasca pentru a face studiile, asa ca majoritatea lucreaza
undeva cu program redus pentru a-si acoperi cheltuielile. La ei, facultatea
dureaza 4 ani, finalizati tot printr-un fel de proiect practic (precizez
"practic" pt. ca la noi in tara aceasta notiune si-a pierdut din continut),
iar studiile de master (ei nu au aceasta notiune - mai degraba s-ar putea
face delimitarea prin subinginer-inginer) dureaza inca doi ani de zile. Mai
multe detalii despre sistemul de invatamant in Japonia gasiti aici,
iar daca va intereseaza sa aplicati pentru o bursa, iata cateva variante aici.
Cateva poze din campus si din
imprejurimi:
Laboratorul
Mochizuki&Murata
Mochizuki&Murata Laboratory
are un fel de renume printre studentii japonezi. De ce? Sper sa intelegeti
din randurile urmatoare. Prof. Mochizuki este o persoana destul de in varsta,
care a reusit sa vada aproape toate colturile lumii, in ciuda faptului ca
toata viata lui a lucrat numai in cadrul universitatii. A fost si prin Timisoara,
si a ajuns chiar si prin Resita acum vreo 4 ani. Prof. Murata este profesor
asociat, mai mic in grad decat Mochizuki si vorbeste engleza foarte ciudat.
Laboratorul pe care cei doi il conduc se ocupa de transfer de caldura. Au in
grija doua sali de laboratoare (laboratorul lui Mochizuki si Laboratorul lui
Murata - la care sunt repartizat si eu), cateva birouri pentru ei si mult
spatiu pentru efectuarea de experimente. Mai jos este o poza facuta in
laborator, locul meu fiind calculatorul pornit din centrul imaginii in planul
departat.
Ce este specific acestui
laborator este faptul ca prof. Mochizuki calatorind mult a adus o multime de
straini - ca noi - la el in laborator. Astfel, in fiecare an sunt 3-4 noi
studenti din afara Japoniei in cele doua laboratoare. Asistentul prof.
Mochizuki este un ceh - Robert, un tip despre care nu pot sa spun prea multe
lucruri placute. In decembrie acesta s-a intors in tara pentru a se angaja la
noua fabrica Toyota din Cehia, locul sau fiind luat de un alt ceh, pe nume
Yarda - mult mai placut (fraza
adaugata la 15.07.2004).
Studentii japonezi din acest colectiv, fiind aproape permanent in contact cu
straini au inceput sa vorbeasca destul de bine engleza (lucru destul de rar
in Japonia) si sunt priviti cu respect de alti conationali. Astfel, la
fiecare sfarsit de saptamana (vinerea de la ora 3) are loc un fel de sedinta,
unde fiecare student trebuie sa prezinte stadiul actual al proiectului sau si
planurile de viitor in engleza. O saptamana sunt cei care lucreaza la
proiectul final de terminare a primilor 4 ani, iar in cealalta saptamana
prezinta cei din programul de master, doctoranzii sau cei angajati pe postul
de cercetatori. Faptul ca aceste intruniri se tin in limba engleza si ca,
astfel unii studenti se descurca promitator cu engleza dau acestei comunitati
farmecul despre care vorbeam.
Pe langa acestea, as vrea sa precizez cateva din obiceiurile lor sau din
regulile laboratorului care ar fi bine daca s-ar implementa in multe locuri
din societatea romaneasca. Primul lucru este ca nu au un program fix, trebuie
doar sa-si termine proiectele intr-un anumit timp impus de profesori, dar sa
si atinga anumite aspecte, la fel, impuse de profesor. Isi impart timpul
intre lucrul experimental (aici sunt experti) si lucrul pe calculator
(folosit mai mult pentru realizarea prezentarilor in PowerPoint, pentru
comandarea diferitelor materiale pentru experiment, tehnoredactarea
lucrarilor ce vor fi publicate, e-mailuri si web). Au cumparat in ultima
perioada niste soft-uri complexe de proiectare (gen SolidWorks) sau de
analiza cu elemente finite (ex. Fluent). Totusi numai unul sau doi studenti
stiu sa lucreze cu asa ceva. Asta deoarece documentatiile sunt in engleza. Nu
inteleg de ce se chiuiesc sa experimenteze tot felul de nimicuri cand pot
intai sa ruleze niste simulari sa vada daca merge, iar apoi sa testeze
experimental! Totusi, la ei e invers, isi testeaza experimentarile ruland
cateva simulari pe computer! Ciudat...
La intrarea in sala laboratorului (cu calculatoare) este un tabel cu toti cei
care fac parte din acest laborator si locurile posibile unde pot fi (ex.
acasa, la experimentari, la masa, la ore, intr-o excursie etc.) si, cu ajutorul
unui magnet fiecare marcheaza locul unde este sau unde se va duce. Poti
astfel sa-ti dai seama daca cineva este in sala sau nu inainte sa intri, iar
daca nu este, poti sa vezi unde sa-l cauti. Acest obicei imi place foarte
mult...
Alte reguli ale laboratorului sunt: nu se intra cu papuci de afara (la
intrare exista o cutie cu mai multe incaperi pentru fiecare, in care se lasa
incaltamintea de exterior si de unde se iau niste slapi); nu se fumeaza in
laborator; se pun bani lunar pentru a cumpara cafea sau ceai si cam atat imi
aduc aminte acum.
Cand am venit ne-au dat chei de la laborator, deci pot veni oricand si la
orice ora. Totusi nu cred ca este indicat sa ma joc aici (n-am vazut pe
nimeni inca), dar oricum calculatorul nu este asa de puternic incat sa pot
face asta.
De cativa ani de zile, asa cum ati vazut probabil pe pagina lor de web
lucreaza la un proiect amplu de studiu al plamanilor. Stiti ca plamanul este
structurat astfel incat de la fiecare alvelola porneste o ramurica, toate
uninduse recursiv si ajung intr-un final in trahee ? Ei bine, fiind un singur
"tub", o singura cale intre alveole si trahee, cum se produce
schimbul dintre dioxidul de carbon (aerul expirat) si aerul inspirat, in
conditiile in care la o singura inspiratie intra aer in plamani doar 1/3 din
capacitatea totala a acestuia? Nu ar trebui sa fie eliminat la urmatoarea
expiratie? Facand anumite experimente au demonstrat practic cum este posibila
circulatia aerului dintr-o parte in alta a unui singur tub folosind debit
pulsatoriu. Urmatorul pas este obtinerea unor aplicatii de transfer termic
bazate pe acest principiu. O prima aplicatie este proiectul meu actual.
Trebuie sa rulez o simulare pe calculator a unei aplicatii referitoare la
transferul termic si masic printr-un singur tub forma ciudata, cu debit
pulsatoriu. De curand am detaliat subiectul proiectului meu de cercetare aici.
Nadajduiesc ca prin aceste
randuri am reusit sa va creez o imagine cat mai reala a vietii mele din
Japonia, cu toate aspectele ei cotidiene la ora actuala. Este posibil ca ele
in timp sa se schimbe, in acest caz imi iau angajamentul sa va tin la
curent....
|
