ALTE DOCUMENTE
|
|
16 ani de suferinta si durere
De 16 ani asteptam ziua de 23 iunie. Nu stiam sigur data, anul, luna dar stiam ca aceasta zi va veni ca o implinire a unei singure dorinte frenetice: DM in concert la Bucuresti
Pentru cateva ore, strazile capitalei vor fi inundate de hoardele de devotati fanatici care vor avea o singura tinta: Stadionul National din Complexul Lia Manoliu. Pentru cateva ore, ritmul ieftin si desucheat al manelelelor dambovitene va fi redus la tacere de timbrul grav al vocii lui Dave Gahan si de acordurile unice, inconfundabile, melodramatice, electro-dark ale setlistului DM. Toti cei prezenti acolo vom fi o singura voce, vom visa cu ochii larg deschisi pentru cateva ore, timpul se va scurge parca prea repede si evenimentul deceniului in aceasta tara prafuita si uitata la granita Europei civilizate va fi istorie. Noi, toti cei care am suferit in singuratate si tacere timp de aproximativ 16 ani (unii mai mult, altii mai putin) ca parti separate ale aceluiasi intreg, ne vom vedea in sfarsit la fata, durerea asteptarii se va risipi, vom fi izbaviti! Ziua eliberarii se apropie, vom fi o mica parte a mega-istoriei DM!
Religie, sex, dragoste - cele 3 mari teme abordate de regii muzicii electronice pe parcursul anilor (nu le-au inventat ei!), nu neaparat in aceasta ordine, fac sa se invarta lumea de mii de ani. Sunt explorate si amestecate intr-o maniera profesionista, inspirata si matura a la Gore&Gahan pe cel mai nou album de studio Playing the angel aparut in toamna anului trecut, ce da nastere unei palete ample de intrebari si stari existentiale diverse: perversitate, ambiguitate, dramatism. Cu alte cuvinte, suferinta si durere! Pentru prima data de la plecarea lui Alan Wilder din grup (in urma unor neantelegeri de ordin muzical si a neaprecierii sale la justa valoare - Wilder este cel care a cizelat sunetul DM, culminand cu Songs of faith and devotion), se simte o revenire la entuziasmul de la sfarsitul anilor '80 - inceputul anilor '90 (Violator & Songs of faith and devotion), datorita tanarului producator Ben Hillier care scoate de la naftalina vechile sintetizatoare prafuite si pune biciul creatiei pe un Gore genial, (aparent) lipsit de entuziasm (se vede asta pe scena, este cel mai bun exemplu de anti-vedeta!). Dave vine si el cu propriile compozitii (Suffer well, I want it all & Nothing's impossible) si pretentii, competitia e acerba. Ca o dovada a sesiunilor fructuoase din 2005, pe langa cele 12 piese ce compun Playing the angel se pare ca a ramas pe dinafara o gramada de material muzical in varianta demo ce asteapta sa fie ascultat de milioane de urechi devotate din intreaga lume. Excelentele B - sideuri Free, Newborn & Better days nu fac decat sa starneasca interesul pentru viitoarele creatii DM.
Nu stiu exact ce anume ar trebui sa caracterizeze un fan adevarat (felul in care se imbraca, tunde etc.), dar eu de fiecare data cand ascult o melodie marca DM ma simt incercat de un sentiment straniu de deja-vu, ca si cum acordurile ar razbate pana la mine dintr-o lume cunoscuta dar, totusi, indepartata.ca de acasa, de pe acea stea intunecata.
the_sinner
Iorgulescu L. Victor / 28 ani, Bucuresti
|
