MOMENTE DIN ISTORIA METEOROLOGIEI
Pe fondul general de teama fata de stihiile naturii, omul a fost preocupat de fenomenele atmosferei inca de la inceputurile sale pe planeta Pamant.
Meteorologii de astazi spun chiar ca primele reguli empirice asupra mersului local al vremii se pierd in preistorie, dar se regasesc, pana astazi, in folclor.
Lumea antica, prin personalitatile sale celebre a cautat si a gasit raspunsuri, adesea fascinante, cu valoare de reguli, unor probleme ale invelisului de aer cum ar fi: miscarea aerului si producerea vantului, formarea norilor, producerea fulgerelor, etc. (in Atena antica au aparut chiar unele instrumente pentru determinarea directiei si intensitatii vantului).
Iata cateva nume de referinta:
Herodot (484-425 i.C), marele geograf si calator al lumii antice face insemnari de finete asupra unor fenomene de vreme, ca si mai recentul sau urmas, Teofrast care a trait in perioada 372-387 i.C; si in scrierile lui Platon (427-347 i.C) transpar preocupari meteorologice;
Cea mai valoroasa lucrare, despre aer, din acele timpuri este “METEOROLOGIA” lui Aristotel (384-322 i.C). Meteorologii o considera ca pe un prim tratat al stiintei lor deoarece in cadrul ei se fac aprecieri asupra atmosferei, se descriu anumite fenomene meteorologice carora li se incearca explicatii cauzale, se studiaza originea apelor si formarea viiturilor.
Seneca (4 i.C 65 d.C), ofera mai tarziu interesante explicatii asupra formarii fulgerelor ca rezultat citez al “ciocnirii norilor de ploaie”, in lucrarea sa “Naturales questions”;
Ptolemeu (in
imagine), astronomul grec plasat de istorici a fi trait in intervalul
90-168 d.C, face primele referiri asupra reflectiei atmosferice, fenomen
pe care il considera posibil numai datorita existentei
invelisului gazos planetar, acesta determinand abaterea razei vizuale a
unui observator, ce ar privi de pe Pamant, diversii astri de pe
bolta cerului.
Cu asemenea contributii, nu este de mirare ca denumirea de METEOROLOGIE, pastrata pana astazi, este de origine greaca: meteoros
insemnand “ceea ce este sus”, sau “ridicat la cer” sau “fenomene si corpuri
ceresti” sau “domeniul aerului”, etc., iar logos insemnand “cuvant” sau
“conceptie” sau “gandire” sau “spirit”, etc.
Asadar, intr-o formula simpla dar valabila in timp, putem spune ca: Meteorologia reuneste astazi, ca si pe vremea lui Aristotel, totalitatea cunostintelor despre atmosfera si fenomenele sau procesele ce se produc in cuprinsul ei (s-a modificat numai “totalitatea cunostintelor” a carei dinamica este impresionanta mai ales in ultimul sfert de veac).
Iata in continuare, momente cheie (dupa parerea autoarelor acestui curs) ale evolutiei istorice a meteorologiei ca domeniu de cunoastere:
– Inceputul secolului XIV in Anglia – marcheaza efectuarea unor observatii meteorologice sistematice (conform posibilitatilor tehnice de atunci) pe o durata de 7 ani, in localitatea Driby, de catre William Merle rectorul Universitatii din acel oras;
- In jurul anului 1600 - Galileo
Galilei (in imagine) inventeaza termometrul cu coloana de lichid;
- In 1644 Evangelista Torricelli, elevul lui Galilei, inventeaza barometrul cu mercur. Foarte rapid urmeaza inventarea unor tipuri de higrometre si anemometre;
– In 1648, Pascal demonstreaza matematic ca aerul are greutate si pune bazele hidrostaticii aerului;
– In 1659, Robert Boyle stabileste relatia intre volumul si presiunea aerului impulsionand cercetarile teoretice;
– In 1665, C.Huygens imagineaza prima scala termometrica intre doua repere si anume: punctul de fierbere si punctul de inghet al apei;
– In 1673, Robert Hooke, fizician englez, construieste primul barometru aneroid;
– Catre sfarsitul acestui al 17-lea secol, astronomul Halley face publica teoria sa asupra formarii si permanentei vanturilor alizee si a musonilor;
– In 1735 acelasi celebru Halley isi prezinta teoria asupra relatiei incontestabile ce exista intre permanenta, directia si intensitatea vanturilor alizee si miscarea de rotatie a Pamantului in jurul axei proprii, pune accentul cuvenit asupra devierii alizeelor de la o directie teoretica nord-sud si respectiv sud-nord (pentru cele doua emisfere) la cea reala care este NE-SV si respectiv SE-NV, deviere indusa de permanenta miscarii de rotatie a geoidului cu toate invelisurile sale, (deci si atmosfera) in jurul axei polilor;
– Dupa 1750 Benjamin Franklin face descoperiri remarcabile asupra electricitatii atmosferice iar - Lavoisier si Dalton asupra naturii, starii si compozitiei aerului.
H.B. Saussure realizeaza in 1783 primul higrometru cu fir de par, iar J.Woltzmann primul anemometru in 1796, etc.
– In 1780 ia fiinta Societatea Meteorologica Palatina cu sediul la Manheim, care supravietuieste pana in 1795 cand Manheimul capituleaza. In cadrul acestei societati functiona o retea de 39 statii de observatie amplasate in mai multe tari, dintre care 14 in Germania si 4 in S.U.A. Erau dotate cu instrumente comparabile si etalonate: barometre, termometre si higrometre de tipul celor descoperite pana la acea data. Numai unele aveau insa cate o girueta si cate un pluviograf. Este memorabil ca toate cele 39 statii executau observatii in acelasi mod deci se supuneau unor instructiuni identice ceea ce in observarea atmosferei urma sa se demonstreze a fi esential.
– In 1820 matematicianul german H.V.Brandes incearca sa stabileasca intr-o maniera sistematica, prima harta meteorologica, folosind in acest scop datele reale culese cu 37 de ani in urma de Societatea Meteorologica Palatina, pentru anul 1783. Ulterior, acest cercetator va incerca sa realizeze hartile perturbatiilor atmosferice care au afectat Europa in 1820 si 1821. Astfel anul 1820 marcheaza inceputul de drum al indispensabilelor harti sinoptice.
Cam in acelasi timp, de cealalta parte a Oceanului Atlantic, la New York, cercetatorul W.C.Redfield realiza pentru prima data o serie de harti care ilustrau traiectoriile unor cicloni precum si sensul miscarii aerului in cadrul lor.
In ambele incercari ca si in multe altele care au urmat pana la aparitia telegrafului, redarea grafica pe harti s-a facut la mult timp distanta dupa efectuarea observatiilor in natura (uneori decenii). Hartile realizate atunci erau deci folosite numai diagnostic, erau incercari grafice coerente de a surprinde evenimente atmosferice ce au traversat mari spatii geografice in anumite intervale de timp si pe care omul dorea sa le inteleaga cu mijloacele de care dispunea cunoasterea sa la acea data.
Asa au stat lucrurile pana in 1843
Anul 1843, marcheaza major omenirea: este anul in care Samuel Morse inventeaza telegraful. Imediat apare linia Washington DC - Baltimore prin intermediul careia se face transmiterea primelor avertizari de furtuna.
1850 este anul in care, la Washington DC se afiseaza public primele harti de furtuna realizate pe baza datelor transmise prin sistemul Morse dezvoltat rapid in numai cei 7 ani scursi de inventia lui Morse.
1855 este anul in care acelasi tip de harti dar pentru Franta este afisat public si in Paris.
Legaturile din ce in ce mai stranse intre batranul continent si statele Lumii Noi au presupus dezvoltarea rapida a comertului, aceasta realizandu-se prin intermediul flotelor comerciale care au preluat toate rezultatele stiintei si tehnicii de pana atunci punandu-le in slujba imbunatatirii serviciilor lor.
De aceea si primele progrese in dezvoltarea serviciilor meteorologice ale secolului XIX, marea, mai precis oceanul, le-a adus. Consensul, metodologiile unificate de observare s-au dovedit indispensabile.
1853 este anul in care locotenentul Maury din marina S.U.A. a initiat, la Bruxelles in Belgia, Prima Conferinta Internationala de meteorologie, cu adresa exacta asupra meteorologiei marine.
Au participat 10 tari (Belgia, Danemarca, SUA, Franta, Anglia, Norvegia, Olanda, Portugalia, Rusia si Suedia); au fost 12 reprezentanti ai meteorologiei din aceste tari dintre care 10 erau ofiteri de marina. Conferinta a avut drept scop uniformizarea observatiilor meteorologice marine si ea marcheaza, in istoria meteorologiei mondiale, prima etapa a instituirii unei cooperari internationale reale.
Alte momente semnificative in istoria meteorologiei:
14 noiembrie 1854 este ziua distrugerii multor nave de razboi franceze angajate pe Marea Neagra, in razboiul Crimeii, (in asediul de la Balaclava). Aceasta funesta zi a devenit reper pentru o noua etapa de dezvoltare a meteorologiei ca domeniu de cercetare cu implicatii majore in societate. Este vorba despre furtuna extrem de violenta si neasteptata pentru fortele beligerante ajunse sa se infrunte in Marea Neagra pe care nu o cunosteau de fel, furtuna care a determinat catastrofa navala anuntata. Astronomul savant Le Verrier, insarcinat de Ministrul de Externe al Frantei lui Napoleon al III-lea, sa studieze cauzele dezastrului flotei franceze a ajuns la concluzia ca “un vartej de furtuna” traversase Peninsula Balcanica si patrunsese in forta deasupra Marii Negre. Acest “vartej”, cu vanturile sale si cu valurile uriase provocate, a spulberat pur si simplu flota angajata in razboi, participantii nestiind nimic despre „secretele” vremii din aceasta parte a lumii si, din pacate, nimic despre cauzele care-i determinasera pe antici s-o numeasca “Marea Neagra”. Le Verrier afirma ca, daca s-ar fi dispus de informatii anticipate catastrofa ar fi putut fi evitata. Asa a aparut ca stricta, necesitatea instituirii unui sistem de veghe, bine organizat, in cadrul caruia o retea de statii meteorologice sa poata furniza informatii asupra unor observatii coerente si folosibile in scopuri prognostice.
…Si astfel s-a scris prima pagina a Meteorologiei Sinoptice…
La numai 19 ani dupa razboiul Crimeii cercetatorii pusesera deja in opera colaborarea intre state pentru coroborarea datelor de observatie asupra aerului care nu cunoaste si nu respecta nici un fel de granite omenesti.
In 1873 la Viena avea loc Primul Congres Meteorologic International la care au participat 32 reprezentanti a 20 guverne. Congresul acesta a decretat necesitatea efectuarii observatiilor meteorologice pe tot globul si constituirea unui fond pentru instalarea de statii meteorologice in punctele cele mai izolate de pe glob (pe anumite insule).
Pentru a se realiza un asemenea deziderat s-a infiintat in acelasi an 1873, Organizatia Meteorologica Internationala, O.M.I. care a functionat continuu pana in 1914 si din nou, dupa primul razboi mondial incepand din 1919 pana in 1947. De la aceasta data O.M.I. s-a transformat in O.M.M., pentru ca, dupa cel de al II-lea Razboi Mondial, se impunea din ce in ce mai clar, o colaborare meteorologica interstatala coordonata de o organizatie interguvernamentala.
In concluzie, incepand din 1854 si pana in anul 2000 meteorologia s-a diversificat si superspecializat incredibil de mult, lucrul acesta fiind posibil prin folosirea tehnologiilor performante si a sistemului informational.
In Romania - primele observatii meteorologice nesistematice, dateaza din: 1770 la Iasi, din 1773 la Bucuresti si din 1851 la Sibiu; ele au fost cu totul sporadice.
Dupa 1854 lucrurile s-au precipitat, astfel ca in 1859 la Sulina au inceput observatiile meteorologice sistematice
In 1884, la 30 iulie, a luat fiinta Institutul Meteorologic Central condus de eruditul inginer Stefan Hepites.
In 1885 a aparut primul buletin meteorologic oficial al institutului, realizat in intregime de directorul sau. Reperele evolutiei ulterioare ale meteorologiei romanesti se regasesc intre cele generale deoarece tara noastra a fost printre primele participante la procesul de globalizare a sistemelor de observare atmosferica, devenind membru fondator al OMM-ului.
Peste tot in lume exista interesul pentru ca informatia meteorologica sa ajunga la utilizator in timpul cel mai scurt. Ca urmare, evolutia modului de transmisie si de propagare precum si de utilizare a rezultatului muncii meteorologilor a fost si este deosebit de rapida. In orice tara, informatiile meteorologice se obtin in prezent telefonic, prin radio, televiziune, presa scrisa si prin internet. Mediatizarea meteo este astazi intensa, rapida si foarte diversificata, iar in viitorul apropiat va fi si mai ceruta si, implicit, si mai inteligent practicata.
Inca de acum exista un numar foarte mare de oameni care isi aduna informatiile pe calea internetului. In momentul in care acesta se va implementa si in sistemul de televiziune, devenind WEB TV, numarul utilizatorilor va creste considerabil, iar rezultatele cercetarilor din cadrul serviciilor meteorologice vor ajunge mult mai repede la publicul larg.
Astfel, meteorologii lumii isi vor atinge scopul, adica protejarea vietii si activitatii oamenilor, promovarea dezvoltarii economico-sociala a tarilor din care fac parte, ceea ce reprezinta cele mai noi obiective ale Programului de deservire meteorologica al OMM.
|
