OCEANOGRAFIA

OCEANOGRAFIA. RELIEFUL SUBMARIN

Oceanografia (sau hidrologia marina) se ocupa cu proprietatile fizico-chimice si cu dinamica apelor oceanului planetar.

Oceanografia are trei ramuri : - oceanografia fizica;

oceanografia chimica;

oceanografia biologica.

Ca metode de cercetare, pe lânga cele clasice, se folosesc metodele moderne cum sunt : metodele seismice, magnetometria, gravimetria.

Oceanul planetar are trei caracteristici :

are forma de geoid;

alta caracteristica este continuitatea - din orice punct daca plecam, se poate ajunge în acelasi punct calatorind numai pe mare;

are o influenta deosebita asupra climatului uscatului.

Oceanul planetar ocupa o suprafata de 361 mil.km², reprezentând 71% din suprafata planetei.

Oceanul planetar este inegal repartizat pe cele doua emisfere. În emisfera nordica sau emisfera continentala, oceanul ocupa doar 60,7% din suprafata emisferei, pe când în emisfera sudica, numita si emisfera oceanica, ocupa 81% din suprafata emisferei.

Oceanul planetar are un rol triplu :

asigura echilibrul natural al Pamântului;

este o sursa de materii prime si de energie;

este o sursa de hrana pentru populatia globului.

Adâncimea medie a oceanului planetar este de 3729 m. 1,2% din adâncimi sunt peste 6000 m, 75,9% din adâncimi sunt între 3000 si 6000 m, iar 22,9% din adâncimi sunt mai mici de 3000 m.

Formarea oceanelor este dezbatuta în câteva teorii fundamentale :

Teoria deplasarii continentelor;

Expansiunea fundului oceanic - 1962;

Ipoteza placilor tectonice - 1968 (acceptata de majoritatea savantilor). Aceasta ipoteza are la baza faptul ca fundul oceanului si al pamântului se afla asezat pe 6 placi principale si multiple "microplaci" si placi secundare. În România exista 4 microplaci.

Oceanele pot fi împartite în 4 zone daca se pleaca de la tarm spre larg :

I zona litorala

II zona platformei continentale (shelf)

200 m

III zona povârnisului continental

3500 m

IV zona batiala

Zona litorala - ocupa 0,4% din suprafata oceanului planetar. Este zona de legatura dintre apa si uscat. Suporta permanent modificari datorita valurilor, mareelor, curentilor, microorganismelor marine si omului;

Zona platformei continentale (shelf) - este zona cuprinsa între 0 si 200 de metri adâncime. Are înclinare mica (3˚÷5˚), latimea medie fiind în jur de 60 km, iar latimea maxima în jur de 1500 km.

Aceasta zona are latimi mari în preajma tarmurilor joase si poate lipsi în apropierea tarmurilor înalte. Este cea mai importanta parte a oceanului planetar datorita existentei materiilor prime (carbune, petrol, gaze naturale) si datorita faptului ca aici se dezvolta viata marina;

Zona povârnisului (taluz) - este considerata marginea continentelor. Are o înclinare mare (pâna la 25˚) ocupând 15% din suprafata oceanului planetar. Principalele forme de relief sunt vaile longitudinale sub forma de canioane. Explicatia existentei acestor vai poate fi urmatoarea :

ori sunt foste vai ale unor râuri;

ori s-au format prin prabusirea aluviunilor.

Zona batiala - ocupa 76,6% din suprafata oceanului planetar. Are cele mai diverse forme de relief, si anume : dorsale muntoase a caror lungime depaseste 80000 km, praguri submarine, platouri, munti vulcanici, gropi abisale.

Dorsalele muntoase - sunt lanturi cu pozitie centrala sau periferica. Unele dorsale au pe mijloc o vale adânca de 2000÷3000 m, numita vale de rift, foarte activa vulcanic si seismic. În unele parti, dorsalele ajung la suprafata dând nastere la niste insule.

Depresiunile submarine (câmpiile abisale) - se gasesc la 5000÷6000 m, ocupând suprafete foarte mari. Au suprafata neteda cu foarte putine sedimente.

Pragurile submarine - despart depresiunile, fiind zone plate si înalte. Pot ajunge la suprafata, dând nastere la insule.

Muntii vulcanici - au forma circulara cu cratere de pâna la 10 km diametru. Se pot afla sub apa, deasupra apei sau la nivelul apei.

Gropile abisale - sunt zone a caror adâncime depaseste 6000 m, având forma unui sant cu peretii abrupti. "Groapa Marianelor" are peste 11000 m adâncime, "Groapa Aleutinelor" are 3000 km lungime fiind cea mai lunga groapa, "Groapa Curilelor" are o latime de peste 350 km. Gropile sunt foarte active din punct de vedere seismic si vulcanic, în Oceanul Pacific formând "Cercul de foc al Pacificului".