Suspensiile in atmosfera
Ne amintim ca definitia fizica a aerului atmosferic drept: amestec de gaze ce poate fi asimilat unui gaz perfect, unic, ideal, excludea suspensiile solide, lichide si gazoase (alte gaze decat cele care intra in compozitia naturala a aerului pur).
Ele, suspensiile, sunt totusi omniprezente in atmosfera joasa si chiar medie si de aceea, practic, amestecul atmosferic de gaze impreuna cu suspensiile alcatuiesc un sistem coloidal in care aerul este mediul de dispersie, iar suspensiile reprezinta faza dispersa.
Totalitatea suspensiilor solide si lichide precum si apa atmosferica constituie un tot numit de fizicieni “aerosolul atmosferic”.
Sub aceasta denumire intra toate particulele de dimensiuni micro, submicro sau macroscopice care plutesc in atmosfera sau care cad liber, cu viteze reduse, spre suprafata terestra.
O prima consecinta a prezentei lor este cresterea coeficientului de opalescenta (de opacizare a atmosferei), o a doua este diminuarea intensitatii radiatiei solare globale si o a treia consecinta este asigurarea nucleelor de condensare necesare formarii norilor si precipitatiilor.
Provenienta suspensiilor solide este urmatoarea:
Cosmica: formate in urma dezagregarii si a pulverizarii meteoritilor intrati in atmosfera superioara, medie si uneori inferioara a Terrei. Aici intra: particule fine sol, de roca, cenusa vulcanica, fum, saruri marine, substante radioactive.
Terestra: formate in urma antrenarii unor pulberi minerale sau a unor particule organice in circulatia aerului. Dintre acestea enumeram: microorganisme, fermenti, alge, virusi, bacili, etc., fixate de cele mai multe ori pe pulberile minerale granulometric mai mari, ajunse in aer, mai pot fi: particule de polen, spori, mucegaiuri, seminte foarte fine, fragmente de natura vegetala si animala, etc.
Cauzele care conduc la aparitia acestora in atmosfera sunt naturale si antropice.
Dintre cauzele naturale mentionam:
– vanturile permanente (alizee si musoni);
– furtunile ocazionale asociate cu miscari convective puternice;
– eruptiile mecanice;
– incendiile, cutremurele.
Iata cateva exemple clasice: in aprilie 1964 si februarie 1979 particule de praf antrenate tocmai din stepele ruse au ajuns la Bucuresti dupa numai 2-3 zile in care vantul a suflat sustinut din sector estic in toata troposfera.
– Celebrul vantul “Sirocco” aduce adeseori particule fine de nisip tocmai din Sahara la Napoli sau chiar la Roma;
– In 1883 un vulcan din Indonezia a proiectat cenusa fina pana la inaltimea de 80 km;
– Sau exemplul mult invocatei “ploi de sange” cazuta la Palermo pe 10 martie 1901, in care picaturi de ploaie continand pulberi bogate in oxizi de fier aduse din Sahara au fost comparate cu picaturi de sange, fortand nota destul de mult, desigur;
In 30 octombrie 1926, in departamentul francez Yonne a cazut o ploaie rosie, picaturile de apa continand particule fine de alge rosii numite “protoccocus fluviales”.
Printre cauzele antropice cele mai “productive” in acest sens sunt:
– platformele industriale;
– mijloacele de transport;
– lucrarile agrotehnice incorecte;
– incendierile voite;
– experimentele atomice;
– accidentele atomice;
– demolarile din marile orase;
– incalzirea asezarilor umane cu combustibili clasici.
Suspensiile lichide si gazoase
Sunt particule lichide extrem de fine sau gaze in concentratii variabile, altele decat cele care intra in compozitia naturala a aerului pur.
Provenienta acestora este exclusiv terestra. Ele ajung in atmosfera din cauze naturale, dar mai ales din cauze antropice. Multe dintre suspensiile lichide (acid clorhidric, sulfuri) si gazoase (dioxid de sulf, hidrogen sulfurat, hidrocarburi, aldehide) sunt elemente de impurificare, supranumite “poluanti atmosferici”, produse de tehnologiile moderne.
|
