Vartejurile de timp - aparitia si disparitia unor oameni

Vartejurile de timp - aparitia si disparitia unor oameni

Calatoriile in timp au fost dintotdeauna una dintre principalele teme ale operelor fantastice. S-a dovedit insa ca, de citeva zeci de ani, acestea sint studiate nu numai de asociatii de studierea fenomenelor anomale din diferite tari, ci si de organizatii guvernamentale secrete.

In zilele noastre, cel mai enigmatic fenomen este considerat asa-numitul virtej al timpului, atunci cind oameni si obiecte materiale din trecut sint transpuse in vremea noastra intr-un mod inexplicabil. Cercetatorul danez Pox Heglund a adunat 274 de asemenea cazuri, veridicitatea carora nu trezeste nici cea mai mica urma de indoiala, pentru ca ele sint confirmate de martori. Aceste fenomene enigmatice au avut loc fie pe pamint, fie in cer, fie pe mare.

Tinarul Kurt a aparut dupa 16 ani

In Marea Tirreno, nu departe de litoralul Italiei, se gaseste insula Inschia, care este ocupata aproape tot timpul anului de turisti nemti. Tinerii alearga de dimineata pina seara pe motociclete, in sus si in jos, pe strazile abrupte asfaltate. Cei care sint mai in virsta stau in bazinele termale sau se prajesc la soare in sezlonguri. Ischia este un loc linistit, pe insula nu se petrece nimic extraordinar, tocmai de aceea pare ca timpul nu se grabeste deloc. Dar chiar si asa, nu se pot confunda orele cu anii. Asemenea lucruri se intimpla numai in pierderile de memorie.

Asa ceva i s-a intimplat lui Kurt Reiner. Intr-una dintre zilele lunii august a anului 1997, acest tinar de 25 de ani, murdar si zgiriat, schiopatind, s-a apropiat de intrarea in Parcul termal Gradinile lui Poseidon. El i-a spus portarului ca a cazut de pe motocicleta pe o panta, probabil ca a suferit o comotie cerebrala si acum nu isi poate imagina unde se afla. Portarul a chemat un medic care i-a facut lui Reiner o injectie cu un calmant si l-a trimis cu salvarea la spital. In ziua urmatoare a inceput sa ii fie mai bine, si-a amintit care este numele sau, prenumele si hotelul unde era cazat. Dar, atunci cind de la spital au sunat la hotel, s-a dovedit ca in registru nu se gasea nimeni cu numele de Reiner.

Evenimentul a inceput sa fie anchetat de politie. S-a aflat ca in anul 1981, in acest hotel, fusese intr-adevar un turist cu numele de Reiner, care a disparut intr-un mod enigmatic.

Cercetarile facute atunci au ajuns la concluzia ca turistul s-a inecat in timp de inota in larg. In cei 16 ani care au trecut pina la aparitia lui, parintii i-au murit. De aceea, dupa Reiner a venit fratele sau, care l-a recunoscut pe cel pe care il credea mort si l-a dus acasa. Unde s-a aflat Kurt in tot acest timp este o enigma.

Japonezul ratacit trei ani intr-un tunel

O intimplare similara a avut ca erou principal tot un turist, la mii de kilometri insa de insula italiana. Acesta a disparut trei ani, ceea ce nu este o perioada de timp tocmai mica.

Imprejurimile orasului Guilin sint o adevarata Mecca turistica a Chinei de Sud. Cel mai mult atrag aici turistii dealurile si muntii neobisnuit de frumosi. Acestia nu sint foarte inalti, dar dupa forma seamana cu niste palate din basme. Sub ei se gaseste un palat subteran urias, cu o multime de sali-pesteri si chiar cu un riu. Pe acest riu plutesc barci, iar pesterile sint unite intre ele printr-un tunel, prin care circula un trenulet electric.

In acest labirint subteran este foarte usor sa te ratacesti. De aceea, fiecare grup de turisti este condus de un ghid care are grija sa nu se piarda cineva. Cu toate acestea, in anul 2001 s-a descoperit ca cu trei ani in urma acest lucru s-a intimplat cu un turist japonez independent. El a venit cu avionul de la Shanghai si a intrat in pestera pe riscul sau, singur, si nu cu un grup, iar disparitia sa nu a fost observata de nimeni la Guilin.

Cind, trei ani mai tirziu, a aparut pe neasteptate din intuneric la iesirea din tunel, japonezul le-a provocat tuturor un soc. El a afirmat ca numai ce s-a oprit sa se odihneasca intr-una dintre pesteri si a atipit putin. Nu putea sa creada ca au trecut din acel moment trei ani.

Jurnalul de bord din 1911 vorbea despre un eveniment din 1961

Cind cercetatorul danez Heglund a analizat faptele culese, a vazut cu uimire ca in virtejul timpului cad de mai multe ori avioanele de pe cer decit oamenii de pe pamint. Iata numai doua exemple caracteristice pe care el le da in acest sens.

In anul 1961, un pilot american facea un zbor deasupra statului Ohio. Vremea era destul de capricioasa. Avionul intra din cind in cind in nori si din cind in cind soarele ii batea in ochi. Tocmai de aceea, iesind dintr-un nor ca laptele, la un moment dat, pilotul nu a observat imediat ca la citeva zeci de metri in fata sa se gaseste un alt avion. Facind un viraj disperat, a reusit ca printr-o minune sa evite ciocnirea, dar virful unei aripi s-a lovit totusi de bordul celuilalt aparat.

Dupa aterizare, pilotul a facut un raport despre ceea ce s-a intimplat si l-a inminat conducerii aeroportului. El afirma ca avionul cu care aproape ca se lovise arata ca unul dintre aparatele de zbor din timpul primului razboi mondial, pe care si le amintea din filme.

Potrivit descrierii sale, acesta era un avion cu un singur loc, cu aripile invelite intr-o tesatura. In cabina descoperita se gasea un pilot cu o casca din piele si cu niste ochelari mari. Pe fata lui s-a citit o mare uimire atunci cind a vazut cu ce aparat era gata sa se ciocneasca etajera pilotata de el.

Citind raportul, specialistii responsabili cu studierea catastrofelor aviatice au ajuns la urmatoarea concluzie: cauzele avariei care era gata sa se intimple au constat in copia unui avion vechi, pregatit pentru filmarea unor scene dintr-un film istoric, in care scenaristii nu s-au obosit sa obtina o autorizatie de zbor. Cu aceasta incidentul a fost uitat deplin.

Cu toate acestea, citeva luni mai tirziu, intr-un hangar vechi si uitat de lume, pe unul dintre micile aerodromuri particulare, a fost descoperit intimplator un avion cu un singur loc, care semana exact cu cel pe care l-a descris in raportul sau pilotul american. Expertii care l-au analizat au ajuns la concluzia ca era imposibil sa se zboare cu acest aparat pentru ca s-ar fi prabusit din cauza vechimii. In consecinta, avionul respectiv nu avea cum sa fie cauza accidentului aviatic. Lucrurile au fost incurcate insa atunci cind a fost descoperit jurnalul de bord din cabina. In el se gasea o notita datata din anul 1911. Pilotul scrisese ca in timpul ultimului abor aproape ca s-a ciocnit cu un aeroplan mare si argintiu, cu o constructie uimitoare, care mergea cu o viteza foarte mare si care i-a atins aparatul cu un virf de aripa.

Pe bordul acestui avion, expertii chiar au descoperit o zgirietura in care ramasesera microparticule de vopsea si aluminiu, care coincideau in intregime cu materialul avionului contemporan cu care se ciocnise. S-a ajuns la o concluzie de domeniul fantasticului: avionul nu numai ca a facut un salt temporal de 50 de ani, dar s-a si intors din nou in timpul sau.

Calatoria cu balonul sau saltul de 36 de ani

Cel de-al doilea caz a avut loc in anul 1990, deasupra marii, intre Cuba si Haiti, unde se efectuau niste studii ale armatei americane. Pe parcursul acestor studii, pilotii au observat in spatiul aerian cubanez un balon care nu se stia de unde a aparut. La prima vedere parea sa fie vorba despre o trecere frauduloasa peste granita, iar pilotii l-au obligat sa coboare pe apa, unde sa il preia o salupa cubaneza de frontiera. In balon se aflau doi barbati, Garry Logan si Derek Norton. Amindoi erau uimiti si nu intelegeau de ce au fost fortati sa isi intrerupa zborul. Spuneau ca participa la un concurs cu balonul, din Cuba pina in Puerto Rico, si ca au pornit cu citeva ore in urma - la 17 iunie 1954. Potrivit spuselor lor, la citeva momente dupa ce au pornit in zbor au simtit un fior in tot corpul, ca si cum ar fi trecut printr-un gard electric.

Dupa aceea, ceea ce ii inconjura - balonul, cerul, oceanul - a capatat deodata culoarea zmeurei, iar atunci cind totul a revenit la culoarea normala, au aparut avionele care i-au fortat de coboare pe apa.

Serviciile speciale cubaneze au inceput cercetarile vazind in cei care zburau cu balonul niste spioni. Totul s-a terminat insa dupa ce Kelvin Crow, specialist in fenomene anormale din Chicago, a prezentat niste documente care vorbeau despre faptul ca doua persoane chiar au disparut in timpul unui concurs de baloane in anul 1954. Cautarile care s-au intreprins dupa aceea nu au avut nici un rezultat si cei doi au fost considerati morti. Dar ei s-au intors dupa 36 de ani.

Vasul scufundat a aparut intr-o noapte

Surprize ale virtejului timpului au fost inregistrate si pe marile si oceanele de pe tot globul pamintesc.

In sezonul de furtuni nici unul dintre capitanii de vase nu se incumeta sa mearga in golful namibian Uolfish-Bej, intrarile in aceasta zona fiind strajuite de recifi. De aceea, marinarul Kris Hilkom a fost foarte mirat cind intr-o noapte l-au chemat in port. La dispecerat i-au spus ca un vapor oarecare da semnale agitate la citeva mile de intrarea in golf. Statia radio de pe vas tace, de aceea nu se stie ce s-a petrecut acolo. Judecind dupa toate aspectele, corabia suferise o avarie. Marinarul fusese chemat pentru a se duce acolo si a o aduce in port.

De pe dig, proiectorul puternic parea sa spuna ca acolo se afla un vas puternic in deriva, pe care nu se vedea nici o urma de viata.

Nu se vedea nici macar vreun incendiu. Cind salupa a ajuns mai aproape, marinarul Hilkom si capitanul care statea linga el nu puteau sa isi creada ochilor citind pe bord denumirea vasului Star of Dunedin. Acest vas a ajuns pe fundul apei chiar in acel loc in toamna anului 1942, cu 35 de ani in urma.

Daca ceea ce vedea in fata ochilor era vasul ridicat printr-o minune de pe fundul apei, atunci nu mai avea nici un sens sa incerce sa urce pe el, credea Hilkom. Daca va ramine pina dimineata pe linia de plutire, vor hotari atunci ce trebuie sa faca. Capitanul a fost de acord cu marinarul si s-au intors in port. Insa la rasaritul soarelui, pe apa nu se mai vedea nici un vas.

Cum au fost salvati 13 pasageri de pe Titanic

Cea mai dramatica intimplare de acest gen a avut loc in luna decembrie a anului 1992. Martori au fost niste pescari norvegieni, care pescuiau scrumbie in Atlanticul de Nord. La data de 14 decembrie, marea a inceput sa fie agitata, iar vasul pe care se gaseau a inceput sa navigheze in deriva. Deodata, in fata ochilor marinarilor, din adincurile oceanului a iesit o corabie uriasa. Pe puntea sa se agitau o multime de pasageri speriati.

Oamenii tipau, plingeau si cereau ajutor. Citiva chiar s-au aruncat peste bord. Pescarii norvegieni au intepenit de uimire, unii au inceput sa se inchine: in fata lor se gasea Titanicul cunoscut de toata lumea.

Din cauza motoarelor defecte, norvegienii nu au putut sa se apropie de locul catastrofei pentru a-i salva pe cei care inotau in apa inghetata. Au reusit numai sa transmita prin radio despre acest eveniment incredibil. Anuntul a fost primit de statul major american din Atlanticul de Nord. In zona indicata a fost trimis imediat un vas militar, care se gasea nu departe de locul celei de-a doua scufundari a Titanicului. Marinarii au reusit sa scoata din apa 13 persoane care purtau veste de salvare cu inscriptia Titanic. Si ceea ce este uimitor, toate erau in viata!

Mai departe, peste aceasta intimplare fantastica s-a asternut secretul. Pentagonul a refuzat sa dea vreo informatie. Guvernul norvegian, la cererea Statelor Unite, a interzis pescarilor sa povesteasca cuiva despre ceea ce s-a intimplat acolo. Cu timpul insa, a avut loc o scurgere de informatii. Expertul in catastrofe marine Fillip Starnes le-a spus jurnalistilor: Este posibil ca in acest caz sa fi avut loc o deplasare a vasului si a oamenilor de pe el in timp si o transferare a lor intr-un alt spatiu si timp. Cu analiza a ceea ce s-a intimplat se ocupa o grupa speciala de cercetatori. Nu pot decit sa afirm ca, la data de 14 decembrie 1992, Titanicul a aparut la suprafata apei, iar la bordul sau se aflau persoane in viata. De atunci au trecut mai mult de zece ani, dar la ce concluzii a ajuns grupul de cercetatori nu se stie.

Conceptiile contemporane despre timp

De multe ori folosim expresia obisnuita fluviul timpului fara sa ne gindim la posibilul ei sens fizic. Printre altele, exista o ipoteza stiintifica despre faptul ca timpul este material. In acest caz, in acest fluviu al timpului se pot petrece aceleasi fenomene ca si in cazul unui fluviu obisnuit. De exemplu virtejurile. Cind ele apar intr-un fluviu de pe pamint, frunzele sau aschiile care cad in el se invirt mult timp intr-un singur loc, lasindu-se fie in jos, fie ridicindu-se din nou la suprafata. Nu este exclus ca asemenea virtejuri sa aiba loc si in fluviul timpului. Acestea tulbura curgerea lina, prinzind oameni si obiecte materiale si transferindu-le dintr-o perioada de timp in alta.

La prima vedere poate parea incredibil ca timpul efemer, cum credem noi, sa poata prinde intr-o pilnie care se invirteste oameni si obiecte. Dar din punctul de vedere al fizicii cuantice contemporane, in acest fap nu se gaseste nimic neobisnuit. Sa explicam cum apar virtejurile timpului este destul de complicat.

In fizica contemporana exista trei conceptii despre timp. Unii cercetatori vorbesc despre o sageata a timpului, care este simbolul directiei unice, de neintors a timpului, din trecut catre viitor. Altii sustin teoria veche de cind lumea a timpului ciclic, afirmind ca universul se intoarce la starea sa initiala si dupa aceea repeta o data si inca o data ciclurile parcurse. Cea de-a treia categorie de cercetatori considera ca timpul nu are o masura unica, ci mai multe si, altfel spus, timpul poate curge in orice directie cu viteza diferita. Trecerea de la o stare la alta in spatiu si timp are loc intr-un numar infinit de moduri. Adoptind ultimul punct de vedere, se poate vorbi despre gauri, tevi, cavitati, virtejuri de spatiu si timp, in care adesea dispar si apar oameni, si obiecte.