Învatarea si televizorul
- Studiile arata ca televiziunea nu este un mijloc potrivit pentru învatare. Oamenii retin de la televizor mult mai putine informatii decât în urma lecturii.
- Experimentul Sesam Street a demonstrat ca acei copii care au fost încurajati mai mult de parinti sa urmareasca acest serial au cele mai proaste rezultate în stapânirea vocabularului, ei nu reusesc sa patrunda întelesurile cuvintelor si sa organizeze cuvintele în fraze gramaticale corecte. Acesti copii se plictisesc repede când lectura s 11511l1118l au prezentarea profesorului în clasa nu sunt însotite de imagini (ca la televizor) si îsi pierd repede atentia.
- De la televizor copiii învata sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzitiva a lucrurilor, fara a mai face efortul întelegerii lor.
- Cercetatorii arata, în mod clar, ca elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite mai putin la televizor. Mai mult decât atât, cu cât timpul dedicat vizionarii creste, cu atât rezultatele si performantele scolare sunt mai slabe.
Pâna acum au putut fi constatate problemele cu care se confrunta copiii americani în privinta învatarii: scaderea continua a rezultatelor sau a performantelor scolare, a nivelului de întelegere si rationare, de vorbire, citire, scriere, gândire logico-matematica. În privinta testelor de cultura generala, lucrurile stau si mai rau. Desi majoritatea cunosc casuta postala a filmului Beverly, Hills, totusi testele de cultura generala sunt dezastruoase. Semnalele de alarma au început sa fie trase înca din anii '70, însa nimeni nu le-a luat în seama la acea vreme.
În excelenta sa carte Amusing of Death, Neil Postman demonstreaza faptul ca televizorul este departe de a fi un bun educator. Reluând o serie de studii facute în aceasta directie, Postman atesta prin exemple uriasa minciuna ascunsa în spatele promovarii televizorului ca mijloc ideal pentru învatare. Printre altele, el ia în discutie chiar afirmatiile unor reprezentanti ai departamentului de stat pentru educatie din America; nu stim din ce motive (ca, de altfel, si în tara noastra), acestia militeaza pentru învatarea prin televizor. "Ei sustin ca învatarea este facilitata când informatia este prezentata printr-un mijloc ce dramatizeaza si ca televiziunea poate face asta mai bine decât oricare alt mediu."
Este adevarat ca televizorul este mijlocul ideal al transmiterii informatiei în forma dramatizata, însa faptul ca aceasta ajuta învatarea este un punct pe care Neil Postman îl contrazice, citând concluziile obtinute de G. Compstock si colaboratorii sai. Acestia au trecut în revista 2 800 de studii care tratau problema influentei TV asupra comportamentului, cu referiri la procesele cognitive. Rezultatul acestei munci laborioase a fost clar: "Nu exista dovezi care sa demonstreze ca învatarea este favorizata când informatia este prezentata printr-un mijloc ce dramatizeaza" (70).
"În studiile conduse de Cohen si Salomon, Meringoff, Jacoby Hoyer si Sheluga, Adoni si Parnees, Gunter si altii, se justifica, de fapt chiar concluzia contrara. Jacoby si colaboratorii sai gasesc, spre exemplu, ca numai 3,5% dintre telespectatori au fost capabili sa raspunda cu succes, prin «adevarat» sau «fals», la întrebari privind 2 spoturi publicitare de 30 de secunde fiecare, pe care le vizionasera anterior.
Echipa lui Stauffer, analizând raspunsurile elevilor dupa urmarire" unui program de stiri transmis prin TV, radio sau prin scris, a gasit o crestere semnificativa a raspunsurilor corecte la întrebarile puse în cazul celor care primisera informatia prin lectura. Stern raporteaza ca 51% dintre telespectatorii investigati nu puteau sa-si aminteasca nici macar un singur titlu de stire dintr-un întreg program informativ urma: rit la televizor doar cu câteva minute înainte. Wilson a constatat ca un telespectator obisnuit retine cel mult 20% din informatiile oferite de o emisiune de stiri pe un post obisnuit de televiziune.
Katz si colaboratorii sai au observat ca 21% dintre telespectatori nu puteau sa-si aminteasca nici o stire dupa numai o ora de la urmarirea jurnalului TV. Salomon concluzioneaza: informatiile sau întelesurile transmise prin televiziune sunt, în general, fragmentate, concrete si mai putin deductive decât acelea pe care le dobândim prin lectura, care au mai multe sanse sa fie organizate în mod deductiv."
Multi cred ca, de fapt, nu orice program TV poate fi potrivit procesului de învatare. Problema este continutul, ni se spune adesea. Continutul si forma ar putea ajuta mult, se afirma. Daca s-ar transmite lucruri educative, morale, religioase, atunci copiii si adultii ar avea ce învata si toata lumea s-ar folosi si ar fi multumita. Ideea nu este noua. Înca din anii '70, în America s-a constituit o comisie de cercetatori si specialisti în domeniul educatiei si al mediei pentru a crea un program de televiziune, perfect adaptat functiei educative.
Sesame Street este numele programului destinat, în principal, copiilor prescolari, dar care a fost urmarit cu interes si placere de copiii americani de toate vârstele. Proiectul, la care a lucrat o armata de specialisti, a fost cu siguranta unul dintre cele mai scumpe programe de educatie. Fiecare ora produsa a costat între 100 000 si 1 milion de dolari. Emisiunea era programata de trei ori pe zi, fiecare episod având o durata de o ora. Sesame Street a fost urmarita de peste 5,8 milioane de copii din America având vârste între 2 si 5 ani, fiecare vazând câteva episoade pe saptamâna. Difuzarea serialului a început în anii '70 si se continua pâna astazi în multe camine americane, cu toate ca nu mai exista entuziasmul de la început.
Într-adevar, s-a facut un efort deosebit pentru a se ajunge ca programul sa transmita un mesaj cultural pozitiv, de o mare diversitate si cu un înalt nivel moral. (72) Au fost puse în aplicare ultimele teorii în domeniul educatiei. S-a facut tot posibilul pentru a fi transmise copiilor cât mai multe lucruri folositoare, pentru a le deschide orizontul de cunoastere, pentru a contribui la dezvoltarea limbajului, recunoasterea literelor si cuvintelor, pentru initierea în lectura si în scriere. Cu siguranta, aceasta a fost cea mai importanta actiune destinata învatarii si educarii copiilor prin televizor. O adevarata speranta pentru milioane de parinti care si-au îndemnat copiii sa urmareasca aceasta emisiune.
Care au fost rezultatele aflam din mai multe studii realizate de-a lungul timpului, începând din primii ani de la lansarea programului pe piata si pâna astazi. (73)
În privinta limbii, studiile arata ca acesti copii au învatat sa recunoasca mai multe cuvinte decât cei care nu urmarisera serialul, însa ei pot doar sa indice mai bine imaginile aflate în corespondenta cu cuvintele din vocabular, fara a le putea însa folosi în conversatie (74). Copiii care au fost încurajati cel mai mult de parinti sa urmareasca Sesame Street au cele mai proaste rezultate în stapânirea vocabularului. Ei nu reusesc sa patrunda întelesurile cuvintelor si sa organizeze cuvintele în fraze gramaticale corecte.
Daca telespectatorii lui Sesame Street au mari probleme cu vorbi rea limbii, atunci cu siguranta vor avea si cu lectura, deoarece cerceta rile arata ca aceia care vorbesc bine limba sunt si buni cititori. Rezultatele în privinta cititului sunt catastrofale. Obisnuiti cu dinamica literelor si a cuvintelor de pe micul ecran, cu efectele speciale care le însoteau pentru a le capta atentia, copiii de vârsta scolara ajung sa se plictiseasca repede în fata paginii de carte, când activitatea nu mai este atât de distractiva si de usoara, ci solicita efort (76).
Astfel ca, în ascultarea unei povestiri, a explicatiilor profesorului în clasa sau în timpul lecturii, copilul obisnuit cu televizorul asteapta permanent imaginile, pozele explicative. Când acestea nu apar, el se plictiseste si "schimba canalul", îsi pierde atentia. Cea mai mare dificultate a telespectatorilor emisiunii Sesame Street în privinta lecturii este de a întelege faptul ca literele genereaza cuvinte, iar acestea pot fi le gate în fraze cu sens.
În privinta informatiilor, se pare ca tinerii telespectatori, dupa câtiva ani de vizionare, au dobândit o serie de cunostinte incidentale, ceea ce i-a determinat pe parinti, la momentul respectiv, sa îsi considere copiii foarte destepti. Copiii de vârste mici au capacitatea de a retine o multime de reclame sau cuvinte separate pe care le pot reproduce ca niste papagali. Din pacate însa, pentru telespectatorii lui Sesame Street s-a dovedit ca aceasta aparenta precocitate deceptioneaza foarte curând. Acesti copii s-au aratat mai târziu incapabili de a întelege si lega în mod rational informatiile detinute. Problema lor cea mai mare era de a face conexiuni, de a organiza cunostintele pe care le poseda si de a trage concluzii. (77)
Ce se întâmpla, de fapt? Una dintre explicatiile pe care ni le dau cercetatorii este urmatoarea: atunci când copiii vad ceva la televizor, cauta în mod instinctiv sa înteleaga, dar viteza de desfasurare a actiunii, bombardamentul de imagini si informatii fac imposibila întelegerea si adâncirea sensului celor vazute. Mintea copilului, repetând în mod frecvent aceasta experienta, de a nu putea sa înteleaga continutul mesajului transmis, învata ca nu i se cere sau nu se asteapta de la ea sa prinda întelesul la ceea ce se întâmpla pe micul ecran. Aceasta deprindere, transferându-se mai târziu în experienta cotidiana, scolara sau extrascolara, îl va face pe copil sa se multumeasca doar cu perceptia vizuala, emotionala sau senzoriala a lucrurilor, fara a mai face efortul întelegerii lor. (78) Întelegerea, gândirea ajung sa fie lucruri prea dificile, enervante si plictisitoare, mai simplu fiind sa te multumesti cu imaginile si cu senzatiile pe care acestea le provoaca sau cu distractia pe care o presupune vizionarea. "Cercetatorii gasesc ca elevii cei mai buni sunt aceia care tind sa se uite mai putin la televizor. Mai mult decât atât, cu cât timpul dedicat vizionarii creste, cu atât rezultatele si performantele scolare sunt mai slabe."
Efectele experimentului Sesame Street
Acestea sunt în linii mari efectele educationale pe care le-a avut cel mai important si mai bine intentionat demers educativ desfasurat vreodata prin intermediul unui mijloc video. La 20 de ani de la debutul programului Sesame Street, experiment aplicat pe mai mult de jumatate dintre elevii americani, cercetatorii constata cu amaraciune urmatoarele: "Elevii, chiar si dupa învatarea cititului, sunt lipsiti de bazele necesare unui viitor progres. Copiii gasesc cititul plictisitor si sunt satisfacuti numai de ceea ce este superficial, ei nu înteleg semnificatia pe care o asteapta sa apara în chip magic, ca un efect vizual, si pentru aceasta renunta sa o mai caute." (80) Vocabularul si capacitatea de a organiza fraza din punct de vedere logic si sintactic sunt mai sarace cel putin în potentialitate, comparativ cu acelea ale unui copil care nu s-a uitat la televizor. Strategiile de memorare, de concentrare a atentiei si motivatia sunt total nedezvoltate. Scenariile imaginative din propria minte sunt înlocuite de cele de pe micul ecran; iar exemplele ar putea continua.
Ceea ce i-a învatat Sesame Street pe copii este sa trateze experienta de viata, procesul învatarii, lumea, ca pe niste acte sau ca pe niste realitati distractive, amuzante si facile întocmai ca realitatea de pe micul ecran. Nu trebuie sa ne închipuim, spre exemplu, ca atunci când copiii se joaca sau exploreaza mediul din jurul lor se amuza sau se distreaza. Pentru ei, acesta este un lucru în care investesc o anumita seriozitate si responsabilitate, chiar daca noua ni se par simple jocuri. În acest fel, ei cunosc lumea, experimenteaza realitatea. Însa copiii lumii TV, în loc sa fie învatati, provocati si obisnuiti sa gândeasca, sa persevereze, chiar sa lupte pentru a dobândi ceva, chiar un minim înteles al lucrurilor ce se petrec în jur, sunt educati sa astepte ca întelesurile si lumea sa li se descopere singure, sa se desfasoare în fata ochilor lor sub forma de imagini. Ceea ce a reusit, cu siguranta, sa faca emisiunea Sesame Street a fost sa-i învete pe copii sa se uite la televizor.
Memoria
O alta problema semnalata în comportamentul copiilor crescuti în fata televizorului este reamintirea întelesului cuvintelor pe care abia le-au citit sau auzit. Înainte ca profesorul sau altcineva sa ajunga sa termine fraza, ei au si uitat indicatiile de la început. Acest proces este legat, pe de o parte, de incapacitatea de a întelege cu rapiditate textul citit sau mesajul ascultat si, pe de alta parte, de slaba activare a strategiilor de memorare. Atâta timp cât copiii sunt incapabili sa proceseze rapid informatia, având o atitudine mentala pasiva sau o comunicare inter sau intraemisferica insuficient de bine dezvoltata, de rapida, ei nu vor putea sa patrunda suficient de repede întelesul pentru a facilita memorarea.
"Memoria, sustine J. Healy, cere exercitiu intelectual si perseverenta, pentru ca ea este dependenta de capacitatea de mentinere a informatiilor în ceea ce numim memorie activa, pe o durata suficient de lunga cât sa fie stocate într-o forma cunoscuta (meaningful form) si reactualizate atunci când este nevoie de ele. Mintile pasive ale micilor telespectatori retin însa numai senzatiile, nu si informatia. Copiii care nu înteleg ceea ce vad nu învata strategiile active de memorare." (81)
Imaginatia
Imaginatia joaca un rol esential în gândirea omului, ea fiind, de fapt, un instrument necesar pentru configurarea universului de întelesuri, pentru adâncirea reflectiei personale. În ceea ce priveste efectele vizionarii TV, Maria Winn aduce, în cartea sa, marturia mai multor educatoare si învatatoare, care aveau peste 25 de ani de practica în scolile americane. Toate sustin ca la ultimele generatii, cele crescute cu televizorul, se poate observa cu usurinta o scadere semnificativa a capacitatii de a imagina jocuri, de a se juca, în general, o diminuare a potentialului creativ si imaginativ. (82)
"Una dintre cele mai importante acuzatii care se aduc privitului la televizor, observa J. Healy, este aceea ca priveaza copilul de posibilitatea de a învata sa-si creeze în minte propriile imagini. Când cititorii slabi sau cei care întâmpina dificultati în exprimare asculta sau citesc cuvinte, întâmpina greutati în a si le reprezenta în minte printr-un proces imaginativ." (83) Toate cercetarile arata ca, pe masura ce copiii se obisnuiesc mai mult cu imaginile venite din exterior (de la TV), care prin multimea si intensitatea lor pot coplesi mintea, cu atât ei devin mai putin capabili sa-si creeze propriile imagini sau scenarii mentale.
Se constata ca acei copii care asculta o poveste sau citesc au capacitatea de a continua, îmbogati si chiar recrea imaginativ povestile auzite sau lecturate. În schimb, rapoartele profesorilor arata ca, în urma vizionarii lui Sesame Street, jocurile imaginative ale copiilor au saracit mult. Ei observau ca micii telespectatori mai repede îsi însuseau mimica si actiunea personajelor de pe micul ecran decât sa-si imagineze ei însisi jocuri si comportamente, precum o faceau ceilalti copii.
Efectul principal pe care îl are televiziunea asupra imaginatiei sunt reveriile (day dreaming), starea mentala în care atentia este furata si captivata de tot felul de scenarii fantastice, care se produc de la sine înlauntrul mintii în lipsa stimulilor externi si, uneori, chiar împotriva vointei individului respectiv. Este visarea cu ochii deschisi. Desi s-ar putea crede ca aceste reverii stimuleaza imaginatia si creativitatea, lucrurile stau cu totul invers.
De fapt, studiile efectuate demonstreaza clar: cresterea timpului dedicat visarii cu ochii deschisi conduce la scaderea capacitatii creative si imaginative a indivizilor. Aceasta, deoarece, arata Valkenburg si,
Voort, reveriile atrag mintea într-o lume fantastica, în care ea nu este decât un spectator pasiv, pe când în imaginatia creativa omul este întotdeauna inserat în real, proces în care intentionalitatea si vointa apartin mintii care construieste ea însasi proiectele imaginative. (84) Un studiu comparat facut asupra locuitorilor din câteva mici localitati canadiene arata ca atât copiii, cât si adultii au suferit, dupa introducerea televiziunii în localitatea în care traiau, o diminuare a capacitatii creative si imaginative cu un procent de 20%, concomitent cu o reducere a perseverentei în rezolvarea problemelor.
Neil Postman, Amusing Ourselves to Death, Penguin Books, New York 1986 p 155
Ibidem, p. 151.
Ibidem, p. 152.
Jane M. Healy, Endangered Mind..., p. 233.
Maria Winn, Τηλεόραση..., p. 42.
Jane M. Healy, Endangered Mind..., p. 226.
D. Anderson si P. Collins, The impact on childrens education: Television's influence on cognitive developement, Office of educational research and improvement, Department of educational..., 1988, p. 34, apud Jane M. Healy, Endangered Mind..., p. 226.
76 Jane M. Healy, Endangered Mind..., p. 226.
77 Ibidem, p. 227.
Ibidem, p. 230.
Ibidem, p. 198.
80 Ibidem, p. 226.
81 Ibidem, p. 231.
Maria Winn, Τηλεόραση..., p. 77.
83 Jane M. Healy, Endangered Mind..., p. 232.
P.M. Valkenburg si T.H. Voort, Influence of TV on daydreaming and creative imagination: a review of research, Psychol Bull, 1994, Sep.; 116(2): 316-339.
85 T. M. Williams în J.L. Wheeler, Remote Controlled: How TV Affects you and your Family, Hagerstown, MD: Review and Herald Publishing Association, 1993, p. 42-43.
|