... în care intra doar câteva bunatati notorii si curente, pe care ultima farâma de constiinta profesionala m-a obligat 10210e422k sa le salvez de provincialism si sa le urc la rangul de national-europene (fiind ele proprii mai ales oraselor, cosmopolite si oportuniste, acele gateli care au nascut ideea - falsa - ca nu exista o bucatarie româneasca, ca totul e împrumutat si furat). Adevarul este ca nici nu le-a vrut nimeni!
Oricât m-am rugat de brasovenii mei, nu, nu si nu, ardeii umpluti ori copti nu-s ai lor! M-am caciulit atunci la bucuresteni: "Mai baieti, voi sunteti tara, limba literara si televiziunea centrala, luati si salata de vinete!" Iarasi nu: ca nu e drept, ca si asa a mers vestea ca Bucurestii le-au luat pe toate, ca sa vorbesc cu iesenii sau clujenii, ca acolo-s primarii ce râvnesc...
Aceia nici n-au vrut s-auda; ca ei nu vor ce arunca toti, ca în salata de boeuf sunt toate culorile ungare si înca si altele, poate mai dusmanoase; ca sa-ncerc la Timisoara: acolo e totul claie peste gramada, haosul secundordial cel mai armonios.
In fine, am gasit solutia aceasta, capitolul separat, care da un curs antireformist si antidemocratic cartii mele, ce s-ar fi vrut descentralizata, si care extrage, chinuit si spasit, din particular si vâra triumfator în general câteva retete arhicunoscute mondial si consumate din belsug pe teritoriul sfânt si xdeosebit de bogat în proteine, minerale si lipide al tarii.
Un colac de grâu frumos Ca si fata lui Hristos...
|
