CAs DULCE

CAs DULCE

E ceva ce am lasat special la urma, nu numai pentru ca face parte, într-un fel, din bucatele noastre obisnuite de primavara si de Pasti,

Fie proaspat, deci alb-zapada si înca ud de zer, fie mai uscat, cu gauri si trecut usor spre culoarea untulu 515p1520f i, fie el de oaie sau de vaca, casul dulce e o brânza simpla, de baza, generoasa la gust, ce se manânca cu ceapa verde si soare de aprilie,

si 1-am lasat la urma pentru ca e un caz special: în lume, casul e doar o materie prima, necomestibila, primul pas spre brânzeturi mult mai complicate.

Dar, de câte ori l-am oferit marilor degustatori de brânza care sunt francezii, au avut, tofi, o reactie superlativa si surprinsa la finetea texturii si a gustului. Politicosi - politicosi, nu zic, dar toti? si cu aceleasi cuvinte?

Fabricat la scara industriala pretutindeni, ca produs intermediar si materie "prima, casul duIce e (totusi) românesc, cel putin în Europa, pentru ca noi, românii, îl vedem diferit: noi îl iubim si mâncam ca atare.

si, dincolo de (citesc si m-apuca râsul) carpatizarea (pe când casul tricolor?) pedanta a bucatelor de care e evident ca sufera cartea asta a mea, continua sa ma surprinda revelatia pe care o au totusi galicii, gustând pentru prima data o brânzica pe care ei o fac cu miile de tone, de o mie de ani.

si cine n-ar putea iubi un cocut de cas, dat asupra mamaligii cu unt?

In Arges, pe vaile Doamnei, Vâlsanului si Bratiei (adica la Mircea Diaconu acasa) se fac, din cas bine închegat, si niste covrîgei mai speciali. Când casul e aproape uscat, se framânta cu ceva si se alungeste în suluri de un deget grosime. Vergelele acestea se împletesc în forma de covrigi si se pun la uscat si afumat, Covrigeii se rontaie - sunt piatra - pe lungi drumuri de creasta, ca sa-ti înseli foamea sau la chef, ca sa-ti atâti setea.

Mosii de Ispas sunt pomeni pentru sufletul mortilor date în ajunul sau dimineata zilei de Ispas. Se crede ca merindele de drum, de obicei cas dulce, azima, ceapa verde si rachiu, sunt mâncate de spiritele mortilor în ziua de înaltarea Domnului, în timp ce urca spre cer. Femeile merg cu mâncare
pe ulita satului pentru a ospata spiritele care, în drum spre cer, plutesc în aer (Banat, Muntenia, Dobrogea, Bucovina)

(dupa Ion Ghinoiu - "Obiceiuri populare de peste an")