CLATITE CU CE-O FI

CLĂTITE CU CE-O FI

Oricât vi s-ar parea de ciudat, suntem diferiti de toti pâna si în clatite!

Clatita frantuzeasca e ceva mai casanta si mai poroasa decât cea mioritica, 16216s1823q nu se poate re-ncalzi, pentru ca se sparge si se usuca iasca (crep!).

Clatita ruseasca, blini, este mult mai groasa si cu compozitie mai complicata decât a noastra.

Clatita carpatina e unica deci, în simplitatea ei supla (nu simtiti, în sfârsit, un fior patriotic? nu va vine sa va ridicati în picioare si, cu clatita fluturând ca o flamura în gând, în mâna si în gura, sa morfoliti un imn de slava gliei strabune si roditoare?)! Traiasca clatita Noastra!

l ou  . 1 lingura faina cu vârf . ulei

l praf de sare  . 1 pahar cu lapte recisor (100 ml)

Se amesteca oul cu faina

Se adauga laptele si sarea, si se bat bine împreuna

Se lasa sa respire 1 sfert de ora

O tigaita de tabla, cu coada lunga, se unge cu ulei si se încinge pe foc iute

Se scurge uleiul într-o canita, sa ramâna doar o pelicula pe tigaie, se pune iar pe foc

Se agita pasta (cu polonicul) si se umple cam o jumatate de polonic de zeama la o tigaita de 20-25 cm diametru

Se toarna si se joaca pasta pâna acopera tot fundul tigaii încinse

Când s-a desprins de tabla (o mai ajutam pe margini) clatita se întoarce cu un cutit lat (sau prin aruncare, cine poate)

Se lasa sa se rumeneasca pâna joaca-n tigaie si se varsa în farfurie, unde o asteapta lista interminabila de umpluturi dulci, sarate, piperate, cu fructe, cu carnate, cu laptate, cu de toate...