COMPOT DE MERE CREŢEsTI
Iata cum fac "compot" bunicile de la Focsani, care au avut si mosie, si regiment, si corp de padure, si podgorie, si ordonanta, dar asta a fost demult si s-a uitat,
1,5 kg mere cretesti * 500 ml apa
l kg zahar * 1 lingurita coaja de lamâie
l bucata scortisoara . 2 linguri apa de flori
* 1 Mm vin alb licoros (sau Busuioaca de Bohotm)
* Merele se curata de coaja si sâmburi si se taie în patru
Se pun la fiert în vin, apa, zahar, coaja de lamâie si scortisoara
Daca au fiert, merele se scot binisor, se pun pe un platou
Zeama ramasa se lasa sa fiarba pâna se leaga ca un serbet subtire
* Se pune apa de flori, se mai amesteca putin si se toarna peste mere
Se of era rece vara si aburind de fierbinti iarna sau invers, cum vreti
Era vara ploioasa când doamna Stanca locasta colonel Vioreanu ma poftise, a nu stiu câta oara, la cina, în odaita ei din fundul curtii. Peste Focsani se lasase o ceata rece, scârboasa, n-aveam trenci, fir-ar sa fie!
Am intrat, m-am aplecat
ceremonios spre mâna înmanusata în dantele galbene, mi-am
vazut pantofii stropiti cu noroi si m-am înjurat de neam prost
ce eram. "Ce mai faci, mai copile", "Saru'mâna, tanti, mersi
bine, uite, am venit iar sa te vad". "Da' ce te-ai
îngrasat asa? Nici nu mai semeni cu biata maica-ta,
vai, Toni a fost artista frumoasa, iar tu esti cât curu'vacii!
Uite, nici eu, ca sunt în rezerva de atâtia ani, nu m-am
slutit ca porcu5! Cât ai de gând sa te mai
îngrasi?" Am pocnit umil din calcâie, "Lasa complimentele,
avea dreptate barbatu-meu ca nu esti bun decât de furier, hai,
încalta galosii astia, nesimtitule, ca te-ai
bagat
în toate mocirlele, toapa tot toapa, si treci la masa!
Avea dreptate Vioreanu, locasta, zicea, daca tot trebuie sa fim
populari si sa invitam slugile si locotenentii, macar
s-o facem vara, la curte, sa nu-i umilim prin casa, ca nu-s
învatati!"
"Sa traiti, tanti!" am racnit si m-am executat, în lumina tremurata a becului, odaia nezugravita si murdara facea ca amintirea luxului sa apara precum niste pete, o neglijenta obositoare.
Tacâmurile de argint si farfuriile de portelan, un polonic de cristal murdareau parca fata de masa din cârpa colorata, atârnând pâna pe presul de iuta groasa si pe taburetele ieftine, scorojite. Un desen de Degas strica dureros cenusiul monoton al peretilor,
"Hai, manânca, ca nu la mine-n casa o sa slabesti tu".
Cina colonelesei,
munteanca sadea, prietena maica-mii din copilarie si liceu,
era mereu aceeasi: crema de fasole verde murata în otet de
zmeura, cu usturoi si crutoane de pâine de secara prajite
în unt, frigarui de oaie, marinate în vin maderizat, cu ardei gras,
rosii si ceapa rumenite pe plita sobei (presarata cu
sare)
si compot de mere cretesti din care nu poti da copiilor,
ca-i împingi în darul betiei.
O fosta ordonanta de-a colonelului Vioreanu îi aducea batrânei însingurate într-o saracie crâncena, vin bun, foarte dulce, cum îi placea ei, de la Cotnari si de la Husi. Ofitereasa gatea dumnezeieste, încheind masa cu acelasi Armagnac trimis anual de sora-sa de la Lyon.
De când murise mama, din '63, mâncasem doua decenii numai la cantina sau conservaraie de Alimentara. Mâncarea fostei mosierese era atât de buna, atât de fin si de bogat compusa, încât ma soca de fiecare data si mi se facea greata.
Am plecat iar cât am putut de repede, am si vomat dupa colt, începuse sa ploua - dracu' sa-l ia de trenci! M-am dus pe jos pâna la hotel, sa-mi revin. Lânga el era o Autoservire. Am intrat sa ma satur, în sfârsit, cu salam prajit si icre de gris si o bere la halba, sa-mi tihneasca, aici totul era armonios, cunoscut, hâd, fara discrepante.
Trei luni mai târziu, rezervista altei lumi pleca definitiv, vizitele mele lunare obligatorii la Focsani încetau, viata continua sa mi se netezeasca, sa-si piarda si ultimele asperitati.
|
