FICĂŢEI DE sTIUCĂ ÎN UNT

FICĂŢEI DE sTIUCĂ ÎN UNT

Chiar daca stiuca e un peste arhieuropean si nu e revista de pescuit din Finlanda pâna-n Sicilia unde sa nu apara   spectaculoase trofee de esocide, putini stiu sa manânce o stiuca cum stiu românii, din cap în coada, cu totul. Icrele de stiuca - necunoscute în vest - au printre danubieni cautare mai mare decât caviarul. stiuca cu sos de rosii, ciorba de perisoare de stiuca (mai ales acum, ca Delta, devenita rezervatie si depoluata prin falimentul industriei românesti, si-a refacut populatia de esox lucius - cel mai sigur semn de apa curata) fac fala meselor dintre Severin si Sulina, Dar chiar si putini dintre români "stiu-ca" una din cele mai alese bucatele din acest aprig rapitor e ficatul. Atât de putini, încât multi strâmba din nas la auzul "nastrusniciei". Pâna gusta...

50 g unt * 50 ml vin

sare, piper, marar tocat foarte marunt

* 200 g ficatei de stiuca (cunoscatorii spala si pun la prajit si burta pestelui, de asemenea un deliciu tulburator)

Se sparge pestele pe burta, se scot maruntaiele

* Cu grija, sa nu se sparga, se scoate fierea - o basicuta rosiatica-vinetie cu lichid transparent - si se arunca
* Se spala ficatul si stomacul (îl taiati în lung cu un cutit fin)

Se încinge într-o tigaie untul

Când sfârâie, se pun maruntaiele (atentie, foc mic)

Se sareaza putin, se pipereaza, se adauga vinul

* Dupa un minut se-ntorc (sunt extraordinar de fragezi, ficateii)

Dupa doua minute, daca ficateii sunt mici, se scot

* Daca sunt de la peste mai mare de doua chile, se mai lasa un minut-doua

Se manânca fierbinti, presarati cu marar verde bine maruntit

Cine vrea poate sa stoarca si un strop de lamâie. Dar nu e nevoie, lucrarea e rotunda.

Rafinata si necunoscuta, aceasta mâncarica de pescar pervers si capricios poate cere un vin de asemenea necunoscut, care pe mine m-a încântat: Babeasca Gri, creatie recenta a podgorenilor Vrancei, dusa pe dealurile Galatilor (Bujorului!) Ce bucurie s-auzi ca unii se muncesc sa ne îmbogateasca!

Vinul are o frumoasa roba vag cenusie, e elegant si nervos, cu iz floral demîsec spre sec, cu gust placut de fruct si fum. E o codoseala aristocrata (Babeasca Gri cu ficatei de stiuca în unt, auzi tu!), o întâlnire misterioasa dintre un mostenitor dotat, care o rupe însa cu trecutul si aceasta trufanda veche de milenii a apelor, demna, credeti-ma, de cea mai mare bucatarie a lumii.