LAPŢI PANE

LAPŢI PANE

Orientul, a descoperit si mizat pe maruntaie sau pentru ca era prea sarac si deci trebuia sa manānce tot (ori sa-si vānda carnea macra altora) sau dintr-un rafinament iscoditor de alchimist, cel care a nascut marea bucatarie chineza, In 18118e423s bucataria romāneasca, cele mai neasteptate si necunoscute feluri de māncare, de o eleganta socanta, le-au creat, cu secole īn urma, pescarii primitivi si izolati de lume ai Deltei si ciobanii īnsingurati pe crestele carpatine.

Laptii de crap sunt parte din cea mai exotica si mai simpla, īn acelasi timp, bucatarie a lumii, cea a pestelui de apa dulce,

500 g lapti crap * 2 linguri faina

2 oua . 200 g pesmet sau malai de porumb

sare, piper, patrunjel . 100 g unt

Se crapa pestele pe burta (dar cel mai simplu gasiti laptii la o cherhana unde se pregatesc crapii pentru conservat - puteti lua cu kilogramul)

* Se scot laptii cu grija, sa nu se li se sparga pielita, se sareaza, pipereaza, se sa se usuce putin, turtiti usor pe un fund de lemn

* Se bate faina cu ouale pāna nu mai sunt cocoloase si curge ca o smāntāna groasa

* Se īncinge untul īntr-o tigaie

* Se trec laptii de mai multe ori prin oua cu faina si prin pesmet sau malai

* Se pun īn tigaie

Cānd pesmetul sau malaiul s-a rumenit usor pe o parte, se īntorc

* Se scot, se asaza pe o sugativa (asta ca un tribut adus modei) cāteva secunde
* Se ofera fierbinti, cu patrunjel tocat

Cine n-a māncat intracarpatic fudulii, maduvioare si momite la gratar, creier si lapti pane n-a-nteles o realitate romāneasca: snobismul provocator al bucatariei mioritice nu vine din tehnologiile savante si asocierile paradoxale, ca la frantuji si .chinezi ci din insolitul bucaticii principale, al straneitatii (vai ce barbarism!) sufocante a materiei prime, altfel extrem de simplu, aproape primitiv prelucrata.

si ce vin sa bem noi la "fuduliile" astea de crap - tot īn forma de stiulete, ca la toti baietii?

Credeti ca o Frāncusa de Cotnari mirosind a flori de cāmp, a fāneata, dar totusi sec si usor amarui, cum sta bine unui Cotnar, merge? Sigur ca merge!

Apropo, e o caracteristica a vinurilor albe romānesti, vechi de secole, deci de dinainte de filoxera, sa miroasa ca toate florile si fructele lumii, de zici ca o sa bei agheazma īndulcita cu miere - dar la gust sa fie barbatesti, ierboase, aspre uneori, demisec spre sec, cu o remanenta amaruie īncāntatoare. si unde mai pui ca seamana-ntre ele: o serie de individualitati bine definite, īncapānd īnsa toate īn categoria vinurilor mici, de masa superioare -9-11 grade - dar de o
superba delicatete de buchet si gust.

Frāncusa de Cotnari, Zghīhara de Husi, Galbena de Odobesti, Plavaia si Verdea de Panciu, Basicata de Dealu Mare, Rosioara de Dolj, Crāmposia de Dragasanī, Somoveanca de Tulcea, Mustoasa de Maderat, lordovanul de Tārnave, Creata de Teremia Mare - toate sunt vinuri albe romānesti vechi, un adevarat patrimoniu, extrem de original si de valoros.

Oricāt de acrobatica si de socanta ar fi asocierea, nu pot sa nu ma refer la manastiri si sa nu=mi aduc aminte, de la Blaga, ca, oricāt de diminutivale, ele sunt catedralele rafinate ale Europei centrale ortodoxe, monumente unice, deopotriva ca valoare - recunoscuta - cu marile zidiri ale lumii.

La fel se poate spune, mutatis mutandis, si despre vinurile noastre florale dar aspre. si ar fi o datorie, dar si o sansa a podgorenilor din Romānia, sa conserve, sa dezvolte si sa promoveze acest patrimoniu cultural deosebit de original.

Spun sansa pentru ca Riesling fac toti, si īnca mult mai bine decāt noi. Īn schimb Feteasca Alba, Zghihara sau Mustoasa numai noi facem! si, pentru ca sunt vinuri deosebite, unice, chiar ciudate, pot avea succes mult mai mare decāt epigonii marilor vinuri europene. Iar daca ne amintim si de cele cāteva negre - Feteasca Neagra si Babeasca Neagra, Seina, Corbul - sau de rubinia Cadarca de Minis, precum si de cele trei mari līcoroase - Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin si Tamāioasa Romāneasca - īntelegem ca avem un tezaur romānesc de traditie, unic īn lume, care īnsa trebuie pus corect īn valoare.

Cānd gust posirca īndulcita cu melasa din sticla de IAS pe care scrie Busuioaca si-mi amintesc de licoarea dumnezeiasca pe care am baut-o īn crama liceului viticol de la Husi, m-apuca o isterie ucigasa.

Romānia podgoreana ar cāstiga īnzecit, si bani si prestigiu, daca si-ar identifica, consolida si dezvolta patrimoniul istoric.

Dar nu prin improvizatii si cupaje nenorocite si neglijente, ci prin arhitectura oenologica moderna, respectuoasa fata de traditie, fata de identitatea unor soiuri unice īn lume.

Nici noi, nici strainii nu dorim sa bem urmasii schilozi si degenerati ai unui vin venetic fragil, implantat cu de-a sila īntre coastele rare ale Mioritei. Oricine va prefera un original cu pedigree. Vinul romānesc prefīloxeric e o realitate cukuraiarīn masura īn care vinararii locului vor īntelege asta si vor lucra la desavārsirea lui, spre īmbogatirea tuturor. Chiar si a lor.