LAPTI PANE

LAPŢI PANE

Orientul, a descoperit si mizat pe maruntaie sau pentru ca era prea sarac si deci trebuia sa manânce tot (ori sa-si vânda carnea macra altora) sau dintr-un rafinament iscoditor de alchimist, cel care a nascut marea bucatarie chineza, In bucataria româneasca, cele mai neasteptate si necunoscute feluri de mâncare, de o eleganta socanta, le-au creat, cu secole în urma, pescarii primitivi si izolati de lume ai Deltei si ciobanii însingurati pe crestele carpatine.

Laptii de crap sun 151p158b t parte din cea mai exotica si mai simpla, în acelasi timp, bucatarie a lumii, cea a pestelui de apa dulce,

500 g lapti crap * 2 linguri faina

2 oua . 200 g pesmet sau malai de porumb

sare, piper, patrunjel . 100 g unt

Se crapa pestele pe burta (dar cel mai simplu gasiti laptii la o cherhana unde se pregatesc crapii pentru conservat - puteti lua cu kilogramul)

* Se scot laptii cu grija, sa nu se li se sparga pielita, se sareaza, pipereaza, se sa se usuce putin, turtiti usor pe un fund de lemn

* Se bate faina cu ouale pâna nu mai sunt cocoloase si curge ca o smântâna groasa

* Se încinge untul într-o tigaie

* Se trec laptii de mai multe ori prin oua cu faina si prin pesmet sau malai

* Se pun în tigaie

Când pesmetul sau malaiul s-a rumenit usor pe o parte, se întorc

* Se scot, se asaza pe o sugativa (asta ca un tribut adus modei) câteva secunde
* Se ofera fierbinti, cu patrunjel tocat

Cine n-a mâncat intracarpatic fudulii, maduvioare si momite la gratar, creier si lapti pane n-a-nteles o realitate româneasca: snobismul provocator al bucatariei mioritice nu vine din tehnologiile savante si asocierile paradoxale, ca la frantuji si .chinezi ci din insolitul bucaticii principale, al straneitatii (vai ce barbarism!) sufocante a materiei prime, altfel extrem de simplu, aproape primitiv prelucrata.

si ce vin sa bem noi la "fuduliile" astea de crap - tot în forma de stiulete, ca la toti baietii?

Credeti ca o Frâncusa de Cotnari mirosind a flori de câmp, a fâneata, dar totusi sec si usor amarui, cum sta bine unui Cotnar, merge? Sigur ca merge!

Apropo, e o caracteristica a vinurilor albe românesti, vechi de secole, deci de dinainte de filoxera, sa miroasa ca toate florile si fructele lumii, de zici ca o sa bei agheazma îndulcita cu miere - dar la gust sa fie barbatesti, ierboase, aspre uneori, demisec spre sec, cu o remanenta amaruie încântatoare. si unde mai pui ca seamana-ntre ele: o serie de individualitati bine definite, încapând însa toate în categoria vinurilor mici, de masa superioare -9-11 grade - dar de o
superba delicatete de buchet si gust.

Frâncusa de Cotnari, Zghîhara de Husi, Galbena de Odobesti, Plavaia si Verdea de Panciu, Basicata de Dealu Mare, Rosioara de Dolj, Crâmposia de Dragasanî, Somoveanca de Tulcea, Mustoasa de Maderat, lordovanul de Târnave, Creata de Teremia Mare - toate sunt vinuri albe românesti vechi, un adevarat patrimoniu, extrem de original si de valoros.

Oricât de acrobatica si de socanta ar fi asocierea, nu pot sa nu ma refer la manastiri si sa nu=mi aduc aminte, de la Blaga, ca, oricât de diminutivale, ele sunt catedralele rafinate ale Europei centrale ortodoxe, monumente unice, deopotriva ca valoare - recunoscuta - cu marile zidiri ale lumii.

La fel se poate spune, mutatis mutandis, si despre vinurile noastre florale dar aspre. si ar fi o datorie, dar si o sansa a podgorenilor din România, sa conserve, sa dezvolte si sa promoveze acest patrimoniu cultural deosebit de original.

Spun sansa pentru ca Riesling fac toti, si înca mult mai bine decât noi. În schimb Feteasca Alba, Zghihara sau Mustoasa numai noi facem! si, pentru ca sunt vinuri deosebite, unice, chiar ciudate, pot avea succes mult mai mare decât epigonii marilor vinuri europene. Iar daca ne amintim si de cele câteva negre - Feteasca Neagra si Babeasca Neagra, Seina, Corbul - sau de rubinia Cadarca de Minis, precum si de cele trei mari lîcoroase - Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin si Tamâioasa Româneasca - întelegem ca avem un tezaur românesc de traditie, unic în lume, care însa trebuie pus corect în valoare.

Când gust posirca îndulcita cu melasa din sticla de IAS pe care scrie Busuioaca si-mi amintesc de licoarea dumnezeiasca pe care am baut-o în crama liceului viticol de la Husi, m-apuca o isterie ucigasa.

România podgoreana ar câstiga înzecit, si bani si prestigiu, daca si-ar identifica, consolida si dezvolta patrimoniul istoric.

Dar nu prin improvizatii si cupaje nenorocite si neglijente, ci prin arhitectura oenologica moderna, respectuoasa fata de traditie, fata de identitatea unor soiuri unice în lume.

Nici noi, nici strainii nu dorim sa bem urmasii schilozi si degenerati ai unui vin venetic fragil, implantat cu de-a sila între coastele rare ale Mioritei. Oricine va prefera un original cu pedigree. Vinul românesc prefîloxeric e o realitate cukuraiarîn masura în care vinararii locului vor întelege asta si vor lucra la desavârsirea lui, spre îmbogatirea tuturor. Chiar si a lor.