MIEL LA TAVA

MIEL LA TAVĂ

Sa uit spectacolul pascal pe care mama îl gândea si îl construia, investind în el, câte o luna înainte de eveniment, arta regizorala si simt scenografic uluitoare?

Mai bine uit cum ma cheama, caci e ca si cum as uita cine sunt!

Porneam de mâna în zori toti ai casei, Toni, Lidia, Ghita, Stelica, Anca, Mircea, Radu, gustam "pastele" moale si racoros în curtea bisericii firitisindu-ne de înviere cu-ntreg orasul.

O perfecta carte postala, ilustrat 20320i810u a de Pasti. Doamnele în fata, copiii la mijloc. Domnii la urma, fuseseram înghesuiti doua familii în aceleasi camere ce n-aveau ziduri între ele ci usi, fraternizaseram, în fine, sa rezum, altfel încep un roman si uit reteta.

stiam ca suntem ortodocsi, dar stiam în acelasi timp ca sufitem, de doua sute de ani, si greco-catolici, fara nici un conflict interior (ce ecumenism senin am trait noi, ardelenii, de-a lungul lumii noastre, prea coplesiti de tragedii pentru a mai fi sfâsiati de drame). Pe masa tronau castroanele de oua vopsite, înconjurate de platouri cu feliile de drob, casul dulce, ceapa si usturoi verde, cozonacii si pasca cu stafide.
Carafele de vin rosu, de Ceptura, plângeau cu lacrimi reci, "sambrându-se".
Dinspre plita venea miros unduitor de stufat, pe masa mica odihnea ciorba de miel cu verdeturi.

Noi asteptam, încremeniti în importanta momentului, cu coatele pe lânga corp - mama îmi cerceta din ochi cravata, multumita, genunchii îmi tremurau, iesind ca niste sageti ascutite din pantalonii scurti pâna la genunchi. Vedeta, triumful si deznodamântul sarbatorii (pe care o percepeam fiind mai mult a maica-mii decât a riturilor) întârzia, se facea, adica, asteptata. în sfârsit (nu mai descriu întreaga reprezentatie), la licarul unui piure de cartofi cu lapte de bivolita si unt de vaca aflata la prima fatare - batut numai cu o zi înainte de Duminica Mare - si pazita de o salata verde cu ceapa rosie, ulei de masline si otet de mere (câteva felii de ridichi tinere doar) aparea ea, Friptura de Miel la Tava, Regina Spectacolului.

Tata si Steiica lacrimau, Lidia surâdea si din surâsul ei se ridica un voal de lumina galbena care ne învaluia pe toti. Noi, tâncii, înfulecam ceremonios pâna la patologie, în fine, mama ne aplauda multumita, reusise, un glas de trompeta ne vestea victoria, aveam deci voie sa ne oprim si sa bem câte un deget de vin dulce, un Neuburger trimis tatii de cineva de la Ciumbrud.

"Draga Toni", veneau si laurii oficiali "ce pacat, iubito, ca te-ai lasat de teatru", "Â fost cea mai buna eleva a Mitei Filotti, draga, daca nu eram eu", se lauda ticalos tata "azi era o a doua".,, si urma un nume pe care nu vreau sa=mi-l mai amintesc, oricât as încerca.

* 1 tava suficient de mare (e pacat sa tai mielul Domnului bucati)

l miel bun (6-8 kg fara blana) usurat de cap si gât, de maruntaie si partea de jos a picioarelor

sare, piper  . 200 ml untdelemn . 200 g unt

2 pahare vin alb . 6 - 10 coronite de usturoi verde

capatâna de usturoi vechi

Se piseaza usturoiul

. Mielul nu se spala, se sterge doar cu o tesatura uscata pe din afara; pe dinauntru se curata cu un servet udat în apa cu otet

Se freaca carnea intens cu sare, usturoi si piper, apoi cu ulei

Se asaza tava cu unt si ulei în cuptorul încins si, când sfârâie grasimea, se potriveste mielul cu spinarea în sus

Se înteteste focul

* Se unge cât de des cu grasime carnea, pâna prinde crusta si culoare

Focul se domoleste, acum coaja s-a format, se toarna vinul peste carne, ne pregatim de o asteptare activa de ungatori cu ora (pentru ca o sa tot ungem vreun ceas friptura noastra cu tot ce e prin tava si cu câta apa cere pâna intra usor furculita)

Presaram usturoiul peste carne si sos, împodobim mielul pentru ultimul sau drum cu coronitele de usturoi verde si-l mai lasam înca zece minute în cuptor, sa se desavârseasca

Mircea e azi în Grecia, mai ortodox ca oricine, Anca a trecut, din dragoste pentru un barbat, la romano-catolicism, celelalte patru personaje din fotografie au murit, Dumnezeu sa îi ierte, ca mult i-am iubit... Eu, nu stiu, probabil ca traiesc înca în tragedie, din moment ce sunt deopotriva ortodox si greco-catolic, fara nici o convulsie. "Christos a-nviat!" v-o spun cu lacrimi în ochi, sa cinstim cu o Feteasca Neagra de Urlati pe mieii Domnului, iubitii nostri, ce ni s-au daruit prea mult.

Ziua de sacrificiu al mielului sarbatoare populara a primaverii începe prin sfintirea mielului la biserica urmata de jertfa si ospatul ritual în ziua de Sfântul Gheorghe, stravechiul început de An Nou Pastoral.

Local, sângele proaspat al mielului e baut pentru sanatatea oamenilor, iar resturile ramase de la ospat se arunca într-o apa curgatoare. Mielul e fript "haiduceste" (sau cum poate fiecare) iar popa binecuvanteaza ofranda. Obiceiul, cunoscut românilor de pretutindeni, a prehjat si pastreaza multe elemente de la sacrificiul precrestin al mielului.

Sarbatorile si obiceiurile primaverii (aidoma celor de Craciun) - celebrând si exprimând agonia iernii si nasterea firii - tablou în alb-negru (lâna firului de martisor) prin gesturile si limbajul obscen, provocator al unor ceremonialuri de înnoim (exista un zeu carpato-balcanic al dragostei, teribil de uârlav, Dragobete), prin ritul întuneric-lumina, purificarea în foc ritual a uscaciunilor, alungarea fortelor întunericului cu zgomot si fum, prin abundenta provocatoare dupa postul cel lung, excese sexuale, de bautura si mâncare de dupa lipsurile iernii, prin jocuri grotesti cu masti si orgii de origine antica, dansuri rituale, fanatice (Calusarii), sau erotice (Perinita) sunt o memorie colectiva uluitoare, unica în lume, datorita acestor stravechi suprapuneri, greco-romanitatea cu orientalitatea, crestinismul si cultura geto-daca, imposibil de disociat, tulburi, suprapuse, barbare, convulsive,

(dupa Ion Ghinoiu - "Obiceiuri populare de peste an")

prânzul pastilor în ardeal

Prânzul Pastilor e un fel de praznic, care e uzitat, dupa cât stiu eu pâna acuma, numai în Transilvania, si care se face de regula a doua zi de Pasti, dupa amiazi, înainte de vecernie, de catre credinciosii satului, care au dat si Pastile, adica pânile si vinul de Pasti, Credinciosii, care si-au propus sa faca acest prânz, taie o vaca sau un bou, ori unul sau doi porci si maiCmulti mici, si din carnea acestora prepara apoi mai multe feluri de bucate, precum: zeama cu oua sau, dupa cum spun bucovinenii, zeama direasa, carne fiarta cu varza si friptura, în acelasi timp coc mai multe cuptoare de colaci si pane si cumpara vinars si vin pentru întreg satul.

Toate bucatele acestea, afara de colaci si pane, se pregatesc sau cel putin se încalzesc în cimitirul bisericii de catre muierile si barbatii cei mai cinstiti si mai iscusiti din sate.

Dupa sfârsirea liturghiei si iesirea din biserica, se întind în cimitir mai multe mese §1 scaune facute din scânduri lungi, anume pentru acest prânz, astfel ca sa încapa la damele tot poporul adunat: oameni, muieri, tineri, batrâni §i copii, si apoi, dupa ce s-au asternut, se asaza la masa cea mai de frunte si mai ridicata sau, mai bine zis, în capul mesei, preotul cu cântaretii si cu oamenii cei mai alesi ai comunei, iar celelalte ceilalti oameni pe rând, fiecare dupa rang si stare, pâna la cel din urma cersetor.

Dupa ce au stat toti cei adunati la masa si n-a mai ramas nici unul care sa nu fie ospatat, dupa ce s-a gatit acuma prânzul, se aduna restul bucatelor, se face loc gazdelor, ce dadura Pastile, ca sa ospateze si acestea.
Vinul fnsâ nu mai înceteaza si acum de a veni si cântaretii de a cânta versuri de ale învierii în timp ce poporul asculta cu pietate, pe când copii mai asculta si ei ce mai asculta si dupa aceea, nemaiavând rabdare, se dau la ciocnite cu oua rosii.

Dupa ce s-a gatat acuma prânzul, adica dupa ce au ospatat si cei ce l-au dat, se cânta Irmosul de masa,

Hristoase, cu voia ta
si celor ce ne-au primit
Pre noi si ne-am veselit
Plata cereasca le daruieste,
De tot raul îi fereste.

Nemijlocit dupa sfârsirea irmosului, se baga cu totii în biserica, ca sa asiste la vecernie, iara dupa ce s-a sfârsit aceasta, preotul si oamenii cei mai alesi ai comunei merg la unul din cei cu Pastile, unde sunt adunati cei ce dadura Pastile si aici apoi se veselesc pâna pe la înserate. Ceilalti insi însa se duc cu totii pe acasa, în unele parti din Transilvania, cu cât fruntasul care se ofera la darea Pastilor e mai cu dare de mâna, cu atâta si întocmirea festivitatii acesteia e mai bogata si mai stralucita, încât adeseori la asemenea ocaziuni gazda casei tocmeste si ceterasi (lautari) si se încinge apoi un joc românesc, care numai pe Mures în sus, pe Târnave în jos si pe Câmpia Ardealului se poate vedea,

(S,FI, Marian-"Sârba f o n/e la romani")

Blajinii se mai numesc si Rohmani, Rocmani, Unii istorici sustin ca ar proveni din humele unei populatii stravechi de la nord de Dunare, Arimii, pomeniti deHomerca Rasuni, Rocmani, (asta pune într-o lumina oarecum aparte, bucuroasa de speculatii traznite, originea numelui România), Cu Rohmanii pot avea legatura directa doar "Solomonarii", câtiva initiati cu puteri supranaturale, uriasi si zdrentarosi, proveniti din copiii nascuti "cu caita", în vremuri grele, acestia ies din pesterile unde îsi au salasul si cersesc, aruncând pomana primita pe ape curgatoare, spre a hrani neamul blând al Rocmanilor.