PAINE
l kg faina de grâu . 1 lingura drojdie . 0,5 litri apa
l lingurita zahar . 1 lingurita untdelemn . 1 lingura sare
Plamadeala:
Drojdia se desface în putina apa calda si o lingurita de zahar apoi se amesteca cu 2-3 pumni de faina si putina apa calduta
Plamadeala obtinuta se bate pâna face basici, se presara cu faina si se lasa sa creasca la caldura, spre 1 ora
Aluat:
Faina ramasa se cerne în copaie
Când plamadeala a crescut, se amesteca cu faina, ulei si sare si se framânta, turnând apa calda, putin câte putin, pâna nu se mai lipeste de mâini
Se lasa coca la dospit, cât e nevoie - 2-3 ore
Aluatul se formeaza pâini si se da la cuptor, la foc potrivit, 1 ceas
Pâinea - reper simbolic. In gândirea traditionala, pâinea si colacul concentreaza o simbolica în totalitate benefica: bucurie, rodnicie, belsug, fertilitate, puritate, înscrise pe o axa comuna, aceste semnificatii se acumuleaza într-o energie simbolica pe care omul se straduieste s-o capteze.
In obiceiurile populare traditionale, pâinea este adesea simbol al divinitatii, ceea ce o detasaza într-o posibila ierarhie a reperelor simbolice în cultura populara. Ea este identificata cu anumite divinitati în secvente ale obiceiurilor de Craciun sau de Paste, de înmormântare sau de comemorare a mortilor, când pâine sau colaci, special modelati, primesc nume de divinitati (Craciun, Dumnezeu, Maica Precista, Arhanghel etc.) si sunt oferiti ca ofranda rituala (Jertfa''). Putem presupune practica de reprezentare prin aluatul de pâine a unor divinitati (singurul aliment învestit cu aceasta calitate) ca fiind anterioara crestinismului, care a identificat pâinea cu trupul lui lisus Hristos, precizând clar simbolismul ei.
Principalele faze ale îndelungatului proces de munca al agricultorului încep cu pâinea, prototipul efectului final al muncii în credinta influentarii magico-rituale a rodniciei pamântului: în Bucovina se asaza o pâine pe plug sau pe prima brazda trasata; în Moldova se pune în coarnele boilor, la "pornitul plugului", o pâine sau un colacel în forma de opt, iar în Dobrogea se rupe o pâine sau un colacel, pe ogor, în cornul plugului, în Moldova, începutul aratului de toamna este însotit de daruirea de colaci sau pâine preparata din grâul obtinut la începutul secerisului.
încheierea muncilor agricole si începutul celorlalte faze de munca au drept simbol, de asemenea, o pâine, în Transilvania, la ceremonia agrara a cununii, când alaiul seceratorilor intra cu buzduganul în casa, trebuie sa gaseasca pe masa o pâine, în Oltenia, când se face prima data pâine din grâul nou, se prepara un colacel mic sau o pâine de care se leaga busuioc, sporis sau alte flori. Sunt scufundate în fântâna, dupa care se dau copiilor sa le manânce în credinta ca "grâul va fi spornic si curat".
"Facutul pâinii" sau al colacilor (act complementar sacrificiului de animale) marcheaza, de fapt, intrarea în sarbatoare, purificând începutul perioadei prin valentele rituale ale aluatului si solemnizând timpul sarbatoresc prin prezenta pâinii.
Faza de pregatire a prepararii pâinii este marcata de acte obligatorii - femeia trebuie sa respecte cu câteva zile înainte interdictii sexuale si alimentare (sa tina post), trebuie sa se spele, sa-si schimbe camasa si, mai ales, acoperitoarea capului.
Prima faza a transformarii fainii în pâine, cernutul, respecta reguli specifice unui act ritual: el trebuie sa se realizeze dimineata în zori, "pe nemâncate", în deplina tacere. Aceleasi reguli privind timpul ritual (zorii), starea de puritate cât si un anumit comportament se impun si pentru aducerea apei necesare apa care numai în aceste conditii capata valoare magico-rituala: "apa neînceputa" (uneori, "apa neînceputa" este înlocuita cu roua).
Adaugarea sarii, personificata în unele credinte populare ca "mama lui Dumnezeu" sau sfânta (numita Sfânta dreptate), este de natura sa mareasca puterile magico-rituale ale pâinii.
Nu mai putin semnificativa este adaugarea fermentului. Simbol al fortei vitale, prin care aluatul capata viata, "rasare", "înfloreste", "creste", fermentul învie coca-ea "dospeste", devine "vie". Coca reia, astfel, drumul grauntelui semanat care rasare, înfloreste, creste, fiinta vie a carei dezvoltare este urmarita cu atentie de cultivator.
Pe lânga unele formule de invocatie, "framântatul" aluatului, "muncitul" lui presupune un mare efort. Cu cât pâinea este mai mult "muncita", cu atât valoarea ei spirituala creste.
De observat ca aluatul capata conotatii rituale direct legate si de statutul de vârsta al aceleia ce îl framânta. O fetita mica pentru "turta ursitorilor" (în sate din Ialomita, Olt sau Dolj), o fata mare pentru colacul miresei si o femeie batrâna pentru colacii de înmormântare sunt, în genere, categoriile de vârsta ce îsi pun amprenta asupra virtutilor magico-rituale ale aluatului.
O anumita tehnica rituala, bazata pe gesturi si formule consacrate - aprinderea cuptorului cu ramura de Arminden, când se coace pâinea din grâu nou, stropirea cuptorului cu apa sfintita, trasarea unei cruci imaginare la gura cuptorului, rostirea unor formule de invocatie - însoteste trecerea prin foc a pâinii (Marianne Mesnil numeste aceasta prefacere trecerea de la "crud" de la "primitiv" sau "salbatic", de la "natural" - la "cult" n.n.).
La scoaterea pâinii, credinta spune: cuptorului trebuie "sa-i lasi ceva" în schimbul pâinii, "sa nu ramâna gol", de aceea se pun lemne în cuptor sau un blid cu apa sau doar se stropeste cuptorul cu apa. (din "Pasi spre sacru" de Ofelia Vaduva)
|
