SFÂRÂIALA DOBROGEANĂ
O mâncarica de munte... dobrogean, pe care am întâlnit-o lânga "culmile" Pricopanului, la stâna fratilor Ungureanu, ciobani al caror bunic a coborât cu oile din Siriu, la început de secol, la Dunare si n-a mai plecat,
maruntaie de
miel si ceva carne de la coada si de la gât
* 3 linguri unt . 1 polonic de smântâna
sare câta va place * 2 cepe
l mamaliga &# 19419u202t 355;arisoara (500 g malai, 2 litri apa)
Se taie maruntaiele si carnea îmbucaturi si se sareaza dupa chef, apoi se lasa sa se-ndulceasca vreo ora
. Se pune malaiul la fiert
. Se toaca ceapa
* Gând a trecut destul timp, se pune untul la încins în ceaunel
Se pune ceapa si carnea la prajit, sa sfârâie nitel, pâna se rumenesc
Se adauga smântâna, se lasa sa se potriveasca cu carnea vreun sfert de ora la foc potrivit, timp în care se amesteca mamaliga
Mamaliga se întinde pe fundul mare de lemn, scobind-o usor si larg în mijloc, ca o farfurie
* Se toarna sfârâiala în farfuria de mamaliga &# 19419u202t 351;i se si manânca, repede, cât e fierbinte
Era o dupa-amiaza ciudata. Plouase torential, un sfert de ora, apoi un soare aspru uscase totul în câteva minute. Torentele de noroi se întarisera deja, ca niste brazde de lava neagra. Broaste testoase cu carapace galbena se târau printre maslinii salbatici, piperniciti de seceta.
Fratii Ungureanu lucrau deodata, unul la tigaie, altul la ceaun, si vorbeau deodata: nu vazusera turisti pâna atunci, la stâna lor. Câinii ne miroseau mârâind hainele ude, aburind, era august, cel mai august cu putinta, nu plouase în Dobrogea de doua luni, eram cei ce aduc ploaia.
Traian a scos din lada stânii o sticla de vin, era Riesling de Macin, sec si energic.
Nu ne displacea postura de zei ai ploii, de Caloieni adolescenti, primeam zelul grav al celor doi tineri ciobani cu voluptate ostenita (nu s-ar zice, dar cei patru de metri ai "crestelor" Pricopanului sunt tot atât de greu de urcat ca si cararile Bucegilor ori ale Retezatului) aproape firesc. Ion, celalalt frate, a început sa cânte "Pe dealul Siriului", fara pic de bucurie, ca si cum ar fi cântat un imn. Un stare a lasat sa-i scape din cioc o vipera galbuie, a recuperat-o din zbor si s-a pierdut peste Dunare.
Caloianul apare ca rit initiatic sacrificial, metamorfozat cu timpul în obicei agrar de fertilitate, Papusa din lut (sau cârpe), împodobita cu coji de oua (simulacru al riturilor de împodobire a victimei înainte de moarte), data apatpe apa sau îngropata, poate fi echivalata unei zeitati, unui idol agrar ce urmeaza a fi sacrificat. în egala masura, ea poate fi substitut al unei victime umane destinata sacrificarii, al carei sânge (în vechi practici sacrificiale), raspândit pe ogor, avea capacitatea sa mareasca puterea germinatoare si fertilizatoare a pamântului. In obiceiul "caloianului" asa cum este el practicat în forme de viata traditionala, "uneori papusa se lega la gard cu un fir rosu" (Mehedinti), firul rosu sugerând sângele rezultat m urma sacrificiului; alteori (Fagaras), papusile erau aprinse si -omneat^^e apa, amintind vechile practici de incinerare a victimelor (sau numai a maruntaielor lor).
La fel de plauzibila ar fi corelatia cu sarbatoarea romana a "argeilor", papusi ce erau date pe apa în cadrul unor complexe scenarii ceremoniale si rituale ce aveau ca finalitate provocarea ploii.
Masa ce urmeaza îngroparii sau asezarii pe apa a papusii (uneori dezgroparii ei peste trei zile), denumita "pomana caloianului", dar si "ospatul caloianului" duce gândul mai departe de o pomana de înmormântare, la o masa comuna urmând unui sacrificiu.
Alcatuita, în genere, numai din produse cerealiere (în sudul tarii, scovergi, pâine, placinta, bulgur cu lapte), prin asimilare cu mesele comuniale care încheiau ansamblul ceremonial al vechilor sacrificii agrare, masa din practica traditionala a "caloianului" devine un argument în relevarea caracterului sacrificial al obiceiului.
Mitologia pastreaza tema fundamentala a sacrificarii zeului, cel mai cunoscut fiind mitul lui Osiris, zeul egiptean care, aruncat în apa, s~a înecat, cadavrul i s~a dezmembrat, dar, cu ajutorul sotiei sale, Isis, a reînviat, devenind simbolul mortii si reînvierii periodice a naturii, a vegetatiei.
(din Ofelia Vaduva - "Pasi spre sacru")
|
