TOCANĂ OLTENEASCĂ

TOCANĂ OLTENEASCĂ

200 g cârnaciori * 5 tulpini de praz * 2 ardei grasi

3 rosii mari, rascoapte * 6 cartofi mari * 1 ardei iute (ciusca)

l legatura 12112j92m marar . 1 pahar vin alb * 1 legatura 12112j92m patrunjel
* 1 pahar untdelemn . sare, câta credeti ca îi trebuie

500 g carne slaba de mânzat (pasare, purcel)

. Carnea, cârnacigrii si prazul se taie îmbucaturi si se pun la prajit în ulei încins, pâna se rumenesc usor

* Ardeii, rosiile, ciusca se grijesc si se toaca marunt din cutit

Se stinge prajeala cu rosii, se lasa 10 minute sa dea bine în câteva clocote

Se curata cartofii, se taie îmbucaturi

Se adauga 1 ceasca cu apa la tocana, se acopera, sa fiarba molcom 1 jumatate de ora

Se adauga cartofii, ardeii, ciusca si vinul, se potriveste de sare, se lasa tocana sa bulbuceasca, acoperita, pe marginea plitei sau în cuptor, cam 1 juma' de ceas

Se toaca verdeata

* Se ia de pe foc, se presara marar si patrunjel

Rosioara, vinul cel mai raspândit al Doljului dar si al Severinului - ambele cu întinse terenuri nisipoase si secetoase - are, printre multe daruri si pacate mici, o mare calitate; se poate bea cu burta, fara alte consecinte decât veselia zapacita si plângacioasa, asociata obligatoriu cu racnitul entuziast de cântece
imbecile (spune-mi ce cânti ca sa-ti spun ce-ai baut).

Cade la pace destul de repede cu o tocanita, mai ales daca te pricepi si îl amesteci (cupajezi) cu un alt vinut, acid.

Altfel, desi gustoasa, modesta Rosioara poate fi, în unii ani, plata (românii spun, superb, "aposita").

Cu toate astea, n-am sa uit niciodata aventura mea din biroul directorial al nu mai stiu carui IAS doljean, când un sef de crama, stârnit de curiozitatea mea pentru vinurile prefiloxerice, a scos de printr-un raft de fiset de contabil o sticla prafuita de Rosioara, veche de patru-cinci ani. Nici el nu mai stia de când o abandonase, indiferent, acolo,

A destupat-o fara chef, vinul avea o culoare proasta, alb-rosie, si depuneri urâte, si a turnat în sila în doua pahare de plastic.

Surpriza!! De la buchetul admirabil pâna la gustul fin, cu nerv stapânit tamâios-fructuos, plin de forta, totul era perfect!

Cramagiul, socat, nu-si mai amintea nici anul, nici partida din care-i ramasese sticla de Rosioara, adusa probabil pentru si uitata in fundul dulapurilor,

A ignorat paharul meu gol si pofticios, a pus dopul la loc, îngrijit si a fugit cu sticla la directorul general, iluminat de revelatii, învechirea e un proces - o spun pentru cine nu stie - extrem de complicat, cu chimii si alchimii necunoscute, prin care vinul coboara si urca pe un drum imprevizibil.

Un an dupa îmbutelîere e posirca, doi ani mai târziu e nectar zeiesc, îl pui agurida groasa si-l scoti limpede si mieros, trei ani mai târziu. Pui însa la învechit o Tamâioasa magnifica si, când dai s-o bei, e bors.

Nu stiu cum controleaza francezii învechirea, dar e sigur ca, deocamdata, oenologia româna are dificultati în a conduce riguros si a stapâni mustul spre vin si vinul tânar spre maturitate,