TOCANĂ ŢĂRĂNEASCĂ DE PURCEL

TOCANĂ ŢĂRĂNEASCĂ DE PURCEL

La Jibou, lânga o splendida gradina botanica, era acum vreo douazeci-treizeci de ani o cârciumioara - "Gradina de vara dendrologica" - tinuta de o unguroaic 12212g622m 59; cu barbat valah (sau invers, nu mai tin bine minte), Perechea, dincolo de câteva chestii îngrozitor de grele (felii de slanina groasa fierte în untura, osânza de porc frecata cu ceapa si smântâna, cârnati din slanina) facea din când în când câte o mâncarica pe care o anunta la douasprezece fix pe copacul din fata intrarii cu o pancarta verde: "tocanita taraneasca de purcel" (am înteles, dupa aceea, ca avea cinci afise, în cinci culori, pentru cele cinci feluri de mâncare ale casei, "ca sa nu mai piarda timpul domnii cu cititul").

Apareau imediat cele doua masini ale militiei din oras, ticsite, veneau în tromba Dacia primarului, chirurgul si ginecologul spitalului, tovarasul în civil etc.

"Gestionarul" aducea blidele cu mâncare în fata, la cele patru-cinci mese ale gradinitei înconjurate de niste tuia pricajiti, iar ea, "tovarasa chelner", le ducea pe cele din spate, de la "separeuri", lânga cocinile de porci, unde se înghesuiau, invizibili, privilegiatii.

Vinul era local si neasteptat de gustos, oferit cuviincios, cu carafe mici: Traminer Roz, Pinot Gris si Feteasca Alba de Zalau si simleu Hazul nebun era dat de privirile chiorâse si comentariile acide, invidioase, pe care le mormaiau cei din gradina si cei din separeuri: cei din fata aveau sentimentul
ca "spatele" manânca si bea ceva mai bun decât ei₅ cei din dos îi urau pe cei fara griji si responsabilitati pentru ca nu trebuiau sa se ascunda lânga cocini.

Legumeam ore întregi sfertul de vin alb, de soi, bine conturat, ca orice vin transilvanean (am recunoscut recent în câteva rânduri, o spun fara ezitare, vinuri exceptionale, Feteasca Alba si Regala de Aîud, în sticle îmbuteliate sub eticheta,,. Cotnari! Ce dracu' se întâmpla cu marcile românesti?!)

Mâncam însa, hulpav, doua-trei farfurii cu tocanita frageda, picanta exact cât trebuie.

Ma asezam, ca ziarist ce eram, la o masa din bucatarie, undeva între "fata" si "spate", nici cal nici magar, nici stab nici om de rând, bucurându-ma, de obicei gratis, de o comedie umana eterna, de o tocanita magnifica dar efemera si de un vin de rasa.

Din când în când, însa, trebuia sa-mi platesc fotoliul de spectator, povestind false can-can-uri bucurestene si tinând dizertatii literare pe "scena" din spate, spre mai buna digestie a potentatilor,

"Fata" ma supraveghea atent-indiferenta, ca pe un câine vagabond necunoscut: decor banal si totusi imprevizibil.

2 kg cartofi  . 3-4 cepe * 3 linguri untura

l varza murata * 1 capatâna usturoi * 1 lingura ulei

1,5 kg carne grasa de purcel (tânar, dar nu în lapte)

500 g costita afumata, bine împanata

sare, piper, cimbru, paprica (un pic iute daca e, rau nu e)

Carnea si costita se taie îmbucaturi si se prajesc în untura încinsa
* Cartofii se pun la fiert în coaja

Ceapa se taie pestisori

Usturoiul se piseaza pasta

. Când cartofii sunt aproape gata, dar înca cleiosi, se curata, se taie felii si se pun la prajit în untura, împreuna cu ceapa, câteva minute; apoi, se lasa sa astepte, acoperiti, sa nu se raceasca

* Varza se toaca fideluta si se freaca cu boia si ulei
* Carnea fiind rumenita, se toarna usturoiul, se mai lasa doua clocote, se sareaza-pipereaza si se scoate pe un platou

. In untura încinsa se rastoarna varza, se suceste de câteva ori, sa se caleasca usor

* Pe platou se aranjeaza, lânga carne, cartofii si varza, si se presara cimbru praf