ABORDARI CONCEPTUALE ALE PROBLEMATICII REGIMULUI VALUTAR

ABORDARI CONCEPTUALE ALE PROBLEMATICII REGIMULUI VALUTAR

1.1. Mijloace si instrumente de plata internationale

1.1.1. Valutele

1.1.2. Unitatile de cont internationale

1.1.3. Devizele

1.2. Relatiile financiar-valutare internationale

1.2.1. Relatiile financiar-valutare in cadrul relatiilor economice

internationale

1.2.2. Sistemul valutar international

1.2.3. Sistemul financiar-valutar

1.2.3.1. Fondul Monetar International

1.2.3.2. Banca Reglementelor Internationale

1.2.3.3. Banca Internationala pentru Reconstructie si

Dezvoltare (BIRD)

1.2.3.4. Banca Europeana pentru Reconstructie si

Dezvoltare (BERD)

. MIJLOACE SI INSTRUMENTE DE PLATA INTERNATIONALE

Tranzactiile economice internationale, fie ca sunt tranzactii care au ca obiect bunuri materiale, fie ca sunt prestari de servicii internationale sau tranzactii financiare si de capital, presupun cu mici exceptii existenta unor mijloace de plata pentru lichidarea obligatiilor dintre parti.

Totalitatea formelor si instrumentelor de plata prin care se poate lichida o obligatie ce rezulta din operatiuni (economice) comerciale, tranzactii financiare si de credit internationale formeaza mijloacele de plata internationale[1].

In sfera acestor mijloace de plata sunt incluse: valutele, monedele internationale compozite ( E.C.U. , D.S.T.) si devizele.

1.1.1. Valutele

Valutele, conform unei definitii cuprinzatoare, sunt monedele nationale care au circulatie, putere de plata si pot fi constituite monede in alte tari decat in cea emitenta[2].

Intr-o alta acceptiune, prin valuta se intelege moneda nationala a unei tari folosita la efectuarea platilor catre terte persoane - fizice sau juridice - straine si la operatiuni sau tranzactii internationale . Conform acestei opinii, in sens larg, prin valuta se intelege orice mijloace de plata straine, deci si devizele.

Acceptand prima definitie, se poate spune ca valutele au calitatea de a realiza lichidarea imediata a obligatiilor de plata in relatiile economice internationale[4].

Valutele se pot clasifica dupa mai multe criterii. Astfel, dupa criteriul formei in care se prezinta, valuta se clasifica in: valuta efectiva si valuta de cont (scripturala).

Valuta efectiva se prezinta sub forma de numerar: bancnote si monede divizionare. Are o utilizare restransa in platile internationale, folosindu-se aproape exclusiv la cheltueli necomerciale . Nu orice moneda nationala are o circulatie internationala mai larga sub forma de valuta efectiva, ci numai acele monede care indeplinesc anumite conditii: sunt emise de state cu o economie dezvoltata si puternica, sunt stabile, se bucura de increderea generala .

Valuta de cont se prezinta sub forma disponibilului in cont (contul fiind deschis la o banca avand sediul fie in tara detinatorului fie in orice alta tara). Aceasta forma are mai larga utilizare ca mijloc de plata sub forma ordinului de transfer (plata).

Ordinul de plata reprezinta o modalitate de plata bazata pe operatiunea comerciala de deplasare a unei sume dintr-un cont in altul, soldul ultimului majorandu-se prin micsorarea corespunzaoare a soldului primului. Se mai numeste si transfer bancar fiind un transfer de valori fara deplasare efectiva a numerarului. Se efectueaza de regula in conturi deschise reciproc de banci corespondente[7].

Prin depunere intr-un cont bancar, valuta efectiva se transforma in valuta de cont, iar prin ridicarea unei sume din cont are loc procesul invers de transformare a valutei de cont in valuta efectiva.

Dupa criteriul posibilitatilor de preschimbare in alte valute, valutele sunt: convertibile, neconvertibile, transferabile si liber utilizabile.

Valutele convertibile sunt cele ce pot fi preschimbate in alte monede in mod liber, prin vanzare si cumparare pe piata, fara restrictii privind sume de preschimbat, scopul preschimbarii (plati pentru tranzactii curente sau transfer de capital) si calitatea celui ce efectueaza schimbul (rezident sau nerezident al tarii in care se efectueaza schimbul)[8].

Valutele neconvertibile participa la un numar restrans de operatii valutare, schimbandu-se intr-un singur sens: cumparare de valuta convertbila intrata in tara ca moneda neconvertibila[9].

Valutele transferabile au un anumit grad de convertibilitate stabilit in cadrul unei intelegeri pe plan regional, contribuind la transferarea de fonduri pentru un numar restrans de operatiuni[10].₁₀

Valutele liber-utilizabile sunt cele cu convertibilitate totala, recunoscute de F.M.I. si alte organizatii financiare internationale, ca utilizabile pe plan larg in cadrul tranzactiilor internationale si ca negociabile in volum mare pe toate pietele financiare. In aceasta categorie intra urmatoarele 5 valute : dolarul S.U.A., marca germana, lira sterlina, francul francez si yenul japonez .

In functie de regimul de definitie a valutelor, acestea se grupeaza in[12]:

a) valute care evolueaza liber pe piata si floteaza liber in functie de cerere si oferta;

b) valute a caror valoare este legata de cursul monedei unice europene - euro;

c) valute al caror curs este legat de unele valute convertibile;

d) valutele a caror valoare este legata de cursul D.S.T.

Vom face referire in cele ce urmeaza la doua concepte: valuta contractuala si valuta de plata.

Valuta contractuala este cea stipulata in contract, prin care se exprima pretul marf 21421d315v ii, al serviciilor sau cota creditului acordat. Aceasta nu coincide intodeauna cu cea de plata. In situatia in care intr-un contract sunt scrise valute diferite pentru exprimarea platilor si a pretului, se inscrie, ca regula, si o clauza privind cursul valutar la care urmeaza sa se faca plata[13].

Valuta de plata este cea in care, conform contractului urmeaza sa se efectueze plata pentru marfa sau un credit.

Vom incheia aceasta subsectiune cu scurte referiri la notiunea de valuta de rezerva. Aceasta este valuta care intra in componenta rezervelor oficiale internationale ale diferitelor tari create pentru acoperirea nevoilor angajamentelor externe, cresterii puterii financiare a unei tari.

Prin functia indeplinita, face parte si din structura lichiditatii internationale de care dispune fiecare tara pentru a face fata angajamentelor sale cu strainatatea. Tara emitenta a monedei ce contine valuta de rezerva trebuie sa detina o pondere importanta in economia mondiala si in schimburile economice internationale, iar valuta de rezerva sa aiba un curs cat mai stabil, sa fie convertibila si sa poata fi utilizabila operativ. In conditiile flotarii generalizate a cursurilor valutare, insa, nu se mai poate vorbi de stabilitate in adevaratul inteles al cuvintului.

1.1.2. Unitatile de cont internationale (monedele internationale)

Alaturi de monedele nationale cu putere circulatorie in afara granitelor statului emitent se utilizeaza si alte instrumente monetare si unitati de cont emise de organisme financiar-bancare internationale. Acestea sunt: D.S.T.; E.C.U.; E.U.R.C.O. si E.U.A. In prezent ultimele trei nu se mai utilizeaza.

Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.), create in 1969, sunt unitati de cont emise de FMI in urma erodarii rolului dolarului SUA ca moneda de rezerva pe plan international. D.S.T. au avut baza de definire la inceput in aur, 35 DST fiind echivalentul unei uncii de aur fin sau 1 DST = 0,88867 g aur fin, fiind indirect legata de valoarea dolarului: 1 USD = 1 DST. Apoi, in 1974, a fost adoptata o noua metoda de calcul al valorii DST, in baza unui cos de valute in vederea asigurarii unei sporite stabilitati, cosul de valute reprezentand valoarea medie ponderata a celor mai importante valute. In prezent, cosul de valute este format din 5 monede ale tarilor cu cea mai mare cota de participare la exportul mondial de bunuri si servicii: dolarul american (39%), marca germana (21%), yenul japonez (18%), francul francez (11%) si lira sterlina (11%).

D.S.T. nu pot fi folosite ca mijloace directe de plata, ci numai prin convertirea in alte valute si au o circulatie limitata la autoritatile monetare (F.M.I, banci centrale, Banca Reglementelor Internationale)[14].

Desi obiectivul FMI a fost acela ca DST sa reprezinte principala valoare de rezerva in cadrul sistemului monetar international, autoritatea monetara mondiala nu s-a straduit sa produca un volum corespunzator de DST. Pentru ca acest deziderat sa poata fi indeplinit, ar fi trebuit ca FMI sa-si asume prerogativele unei banci centrale care sa controleze lichiditatile mondiale si ca tarile lumii sa doreasca sa transfere din plan national, puterea bancii centrale si controlul asupra valorii strategice care este moneda, in sfera FMI, lucru foarte greu de realizat.

O alta unitate monetara bazata pe cosul valutar al tarilor participante la Sistemul Monetar European a fost, pana la 01 ianuarie 1999, European Curency Unit (E.C.U.).

Ideea de unitate monetara de cont eropeana s-a nascut in anul 1952, in cadrul CECO, unitatea de cont artificiala fiind creata in vederea reglementarii tranzactiilor interguvernamentale. Raportul Werner din octombrie 1970 a propus infaptuirea pe etape a uniunii monetare europene. Raportul a prevazut o moneda unica si crearea Fondului European de Cooperare Monetara (FECOM), care sa se ocupe de finantarea europeana. Principalul obiectiv il constituia centralizarea politicilor monetare ale statelor membre.

ECU, unitatea de cont europeana, creata in martie 1975, isi stabilea valoarea tot pe baza cosului valutar la care participa numai monedele tarilor participante la Sistemul Monetar European in proportii diferite: marca germana, francul francez, lira italiana, florinul danez, francul luxemburghez, francul belgian, lira irlandeza si coroana daneza .

In evolutia sa, ECU a cunoscut trei etape: dupa o prima faza, in cursul careia ECU a fost creat ca unitate de cont si instrument de rezerva al bancilor centrale, in cea de-a doua etapa ECU patrunde in relatiile economice si financiare

private, ca unitate de cont. ECU exercita, astfel, functia de moneda ce serveste ca instrument de masura pentru plati comerciale si etalon al schimburilor. In cursul celei de-a treia etape, ECU capata o dimensiune monetara mai larga, dobandind, in primul rand, statutul de deviza negociata si cotata pe pietele de schimb. In al doilea rand, ECU incepea sa detina un rol tot mai complet in cadrul operatiunilor comerciale, evoluand de la simplul rol de evidenta contabila, la cel de instrument de plata efecitv. Se adauga, astfel, la functia de etalon al valorii si functia de instrument de plata. In al treilea rand, au aparut, in aceasta etapa, activele bancare in ECU, nascandu-se astfel moneda scripturala in ECU. Din acest moment s-au dezvoltat operatiunile interbancare in ECU, sub forma creditelor si compensatiilor. Toate aceste evolutii au condus la dezvoltarea compartimentelor in ECU pe pietele de capital: piata financiara cu obligatiuni emise in ECU, piata monetara, respectiv operatiuni pe termen scurt in ECU, piata de schimb si piata creditelor bancare.

Dar, asa cum spunea Jacques Rueff "Europa se va realiza prin moneda sau nu se va realiza deloc". Astfel, in cadrul procesului de transformare a Sistemului Monetar European in Uniune Economica si Monetara , la reuniunea la nivel inalt de la Madrid, din 15 - 18 decembrie 1995, a fost adoptat scenariul tehnic al tranzitiei, care prevedea urmatoarele etape:

a) la inceputul anului 1998, sefii de state si de guverne ale celor 15 tari membre vor selectiona tarile participante la moneda unica, in baza respectarii celor 5 criterii de convergenta stabilite prin tratatul de la Maastricht, intre care cel mai important este cel al deficitului public.

b) la 01 ianuarie 1999 a inceput sa functioneze Banca Centrala Europeana (BCE), care are sediul la Frankfurt si este structurata dupa modelul Bundesbank. Rolul bancilor centrale nationale se va restrange, acestea urmand a fi reunite in cadrul unui sistem de tip federal - SEBC (Sistemul European al Bancilor Centrale). Aceste banci vor executa politica BCE si vor respecta dobanzile fixate, operand pe pietele monetare nationale in euro, moneda unica europeana.

Tot la aceasta data, a fost introdusa moneda unica europeana - euro - care va functiona in paralel cu monedele nationale, in baza unor paritati ale acestora fata de euro. Moneda unica va fi, la inceput sub forma dematerializata, scripturala,

platile cash, in intervalul 1999 - 2002 continuand sa fie efectuate in monede nationale. In schimb, noile emisiuni de titluri de valoare, in cadrul imprumuturilor publice, vor fi, de la inceput, lansate in euro.

c) la 01 ianuarie 2002 vor fi puse in circulatie monedele si biletele de banca in euro. Vor exista 7 bilete, incepand cu 5 euro si terminand cu 500 de euro. Timp de 6 luni, acestea vor circula in paralel cu monedele nationale.

d) la 01 iunie 2002, euro va fi singurul mijloc de plata legal, iar bancnotele nationale vor fi retrase din circulatie.

Alte unitati monetare artificiale au fost:

European Compozit Unit (E.U.R.C.O.) a fost o unitate de cont creata de Comunitatea Economica Europeana (astazi Ununea Europeana) pe baza unui cos valutar format din monedele tarilor membre. Aceasta moneda a fost utilizata pentru unele emisiuni de obligatiuni. Banca Europeana pentru Investitii a fost prima institutie care a folosit aceasta unitate pentru obligatiunile emise de ea .

European Unit of Account (E.U.A.) a fost o unitate europeana compusa din cantitati anume din monedele tarilor Comunitatii Economice Europene. A fost adoptata in anul 1975 de Banca Europeana de Investitii pentru inregistrarile in conturile sale si introdusa un an mai tarziu de Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului pentru operatiunile pe care le efectua[17].

Spre deosebire de ECU si DST, nici una dintre aceste unitati monetare nu s-a bucurat de un succes real, din cauza absentei suportului oficial.

Aceste monede internationale au fost denumite si unitati monetare artificiale, fiind create de diferite organisme financiare internationale ca solutie pentru instabilitatea generalizata a monedelor nationale. Ele sunt instrumente de plata cu circulatie limitata, au o stabilitate relativ superioara monedelor nationale, nu sunt influentate direct de evolutia preturilor, evaluarea lor facandu-se pe baza de cos valutar, indeplinesc functii monetare limitate, dar au o utilizare de etalon monetar.

In sens larg, devizele cuprind si urmatoarele instrumente de plata si de credit:

A) Cambia (trata)

Cambia (trata) reprezinta un ordin dat de o persoana numita tragator, catre alta persoana, numita tras, de a plati neconditionat o suma de bani determinata, la scadenta si locul mentionate in cuprinsul inscrisului.

Cambia cuprinde urmatoarele elemente obligatorii fara de care isi pierde valoarea de document de incasare la scadenta sumei mentionate: denumirea; ordinul neconditionat de plata a unei sume determinate, exprimate in valuta; numele persoanei care trebuie sa plateasca; numele beneficiarului; data si locul emiterii; semnatura tragatorului. Mai cuprind si clauze facultative (ex. clauza privind constituirea unui provizion, clauza fara protest etc.). Clauza fara protest scuteste beneficiarul de a mai face protestul trecand la faza urmatoare, executarea trasului. Clauza privind constituirea unui provizion presupune, asa cum spune si numele, constituirea unui provizion care sa acopere trata.

Din punct de vedere al functiilor, se disting cambii bancare, cambii comerciale, cambii documentare si cambii de complezenta.

Se utilizeaza in orice tara in care e acceptata, plata efectuandu-se la domiciliul debitorului, respectiv al trasului, la scadenta.

Cambia poate fi andosata sau girata. In cazul tratei emise "la ordin", beneficiarul poate transmite dreptul sau de creanta unei alte persoane, inscriind pe verso-ul documentului fraza: "platiti la ordinul lui..." (numele persoanei care devine beneficiar), semnatura si data. Aceasta operatiune se numeste andosare sau gir.

Daca trasul refuza plata in totalitate sau in parte, posesorul de drept poate sa-si exercite drepturile cambiale printr-o actiune in regres la instanta de judecata.

Cambia indeplineste in circuitul comercial mai multe functii: de plata, de creditare, de garantare. Cambia se poate folosi pentru plata datoriei pe care tragatorul o are la beneficiar, inlocuind circulatia banilor in numerar. Pe de alta parte, datorita faptului ca trata la ordin poate fi andosata, aceasta poate servi la acoperirea obligatiilor de plata intre participantii la lantul andosarii. Cambia este un mijloc de creditare deoarece intre momentul nasterii obligatiei de plata a debitorului (importatorul) si momentul incasarii contravalorii creantei sale de catre creditor (exportatorul) se scurge un anumit interval de timp, deci se creaza o relatie de creditare. Este un mijloc de garantare pentru ca, in primul rand, trasul este obligat sa accepte cambia la prezentare, iar in momentul acceptari trasul devine debitorul principal al obligatiei de plata. In al diolea rand, cambia poate fi avalizata, un tert (avalistul) asumandu-si obligatia de a plati in locul debitorului, daca acesta nu efectueaza plata .

B) Biletul la ordin

Biletul la ordin reprezinta promisiunea unei persoane numite emitent, sa plateasca o suma de bani determinata la data si locul indicate de titlul insusi. Caracteristic pentru biletul la ordin este existenta raportului doar a doua persoane: emitentul, care se obliga in document si beneficiarul care devine creditor. Ca si trata, biletul la ordin poate circula prin andosari succesive.

Cuprinde ca elemente principale: denumirea de bilet de ordin, promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata, locul de plata, scadenta, numele beneficiarului, data si locul emiterii, semnatura emitentului. In relatiile dintre societatile comerciale romanesti biletul la ordin ocupa un loc secundar in mecanismul de credit si de plati internationale.

C) Cecul

Cecul este un alt instrument de plata si cuprinde ordinul adresat de o persoana numita tragator altei persoane numita tras, care nu poate fi decat o banca, de a plati la vedere posesorului (beneficiarului) cecului o suma determinata.

Cecul presupune existenta disponibilului in contul tragatorului si cuprinde ca elemente mai importante: denumirea de cec, ordinul de plata, numele trasului, locul de plata, data si locul emiterii, semnatura tragatorului.

Cecul emis intr-o alta tara decat cea unde trebuie incasat, urmeaza a fi prezentat la plata intr-un termen cuprins intre 20 si 30 de zile, cand e platibil in aceeasi tara trebuie prezentat la plata in 8 zile.

In functie de natura lor cecurile sunt: nominative, la ordin si la purtator. Cecul nominativ poarta desemnarea precisa a beneficiarului, care este singurul indreptatit sa incaseze suma inscrisa pe cec. Aceste tipuri de cecuri nu pot fi andosate. Cecul la ordin este un cec in care este desemnat beneficiarul, dar este stipulata cauza "la ordin", ceea ce dreptul acestuia de a-l transmite prin gir. Cecul la purtator este un cec in care nu se indica persoana catre care urmeaza a se face plata. Beneficiarul este persoana care poseda documentul la scadenta. In aceasta forma cecul poate circula prin gir[19].

Dupa modul incasarii ele sunt: nebarate, barate, cecul de virament, cecul bancar, cecul de voiaj (de calatorie) si cecul certificat. Cecurile nebarate sunt cecurile care se incaseaza in numerar la banca. Cecurile barate prezinta doua bare paralele pe fata formularului cec, fapt care opreste banca de a plati in numerar. Aceste cecuri sunt decontate prin virarea sumei in contul beneficiarului la banca. Cecul de virament nu se plateste in numerar, avand inscris in text ordinul de a transfera suma intr-un cont al carui numar este expres indicat. Cecul bancar este tipul de cec care prezinta cele mai mari garantii privind plata, el fiind emis de catre banca exportatorului pe contul sau. Cecul certificat este cecul care poarta specificarea expresa a existentei provizionului, prin inscrierea mentiunii "certificat" pe formularul cec. Acest cec confera o garantie in plus, certificarea facandu-se de catre banca.₂₄

Unitatile bancare din Romania pot admite cecuri emise de banci din strainatate care sunt corespondente ale celor din Romania.

Cecurile de calatorie (travellers' cheques) sunt destinate, de regula a fi intrebuintate de calatorii care se deplaseaza in strainatate si au valori fixe. Aceste cecuri inlocuiesc platile in numerar, se pot incasa sau cu ajutorul lor pot fi efectuate plati.

In cazul refuzului in parte sau in totalitate de a achita cecul, exista posibilitatea exercitarii dreptului de regres impotriva trasului sau tragatorului fie printr-un act de protest, fie printr-o declaratie scrisa.

1.2. RELATIILE FINANCIAR-VALUTARE INTERNATIONALE

1.2.1. Relatiile financiar-valutare in cadrul relatiilor economice internationale

In esenta, relatiile economice internationale sunt alcatuite din totalitatea tranzactiilor economice dintre statele lumii. Ele cuprind circulatia internationala de marfuri si servicii, precum si relatiile financiare.

Grupate sistematic, tranzactiile economice se pot prezenta in urmatoarele trei categorii, carora le corespund tot atatea tipuri de operatiuni:

a) schimburi de marfuri, operatiuni comerciale;

b) schimburi de servicii, operatiuni necomerciale;

c) schimburi de capital, operatii de cont curent si de capital.

In cadrul tranzactiilor economice internationlale, ponderea principala o detin schimburile de marfuri.

Un loc de seama il ocupa prestarile de servicii. Dintre acestea, o categorie importanta o formeaza prestatiile legate de schimbul de marfuri, cum ar fi serviciile de transport, asigurarea marfurilor, serviciile bancare privind decontarea schimbului de marfuri.

O alta categorie de servicii este formata din turismul international, intretinerea reprezentantelor diplomatice si economice, vanzari - cumparari de drepturi de proprietate intelectuala, servicii de posta, radio, telefon, telex, fax, televiziune, transferuri de valuta efectuate de persoane fizice care isi desfasoara activitatea in strainatate. Acestora li se adauga transferurile reprezentand dobanzile, creditele primite sau acordate, plasamentele pe pietele valutare sub forma de actiuni, obligatiuni etc.

Schimburile financiare si de capital in cadrul schimburilor economice internationale au un caracter mai deosebit, datorita perioadei de timp in care au loc. Astfel, pentru operatiunile pe termen mijlociu si lung, creditele sunt acordate sau primite de catre organisme financiare internationale si ele fac parte din categoria imprumuturilor interstatale sau interguvernamentale. Aceste imprumuturi au ca scop de a ajuta tarile membre ale respectivelor organisme financiare internationale sa-si echilibreze balantele de plati sau sa-si infaptuiasca unele programe de dezvoltare economica. Tot in aceasta categorie intra si investitiile directe de capital, respectiv infiintarea sau cumpararea de unitati economice, industriale, agricole sau comerciale in strainatate.

In afara de acestea, mai exista si miscarile de capitaluri pe termen scurt, cu caracter speculativ. Tot in miscarile de capital se incadreaza si creditele bancare, atat pe termen scurt cat si pe termen lung, care contribuie la finantarea comertului international.

Sistemul valutar international

Incepand cu anul 1850, in principalele tari dezvoltate ale epocii: Anglia, Franta, Germania si SUA, a fost aplicat sistemul etalonului - aur, fara a fi supus unor reguli foarte stricte. Moneda tarilor respective fiind liber convertibila in aur, cursul de schimb nu se putea distanta sensibil de paritatile calculate in functie de raportul intre continutul in aur al fiecarei monede. Datorita acestei convertibilitati, monedele acestor tari au devenit monede de rezerva. Pentru bancile centrale a devenit mai avantajos sa detina aceste devize ce puteau fi usor plasate, si nu aur. Acest sistem a fost institutionalizat prin Conferinta de la Geneva, din 1922.

Anii care au urmat Conferintei de la Geneva au reprezentat teatrul unor violente zguduiri, ce au marcat puternic sistemul monetar international. Criza financiara internationala si conflictul armat au redat aurului rolul central.₂₆

Conferinta Monetara si Financiara din 1944 de la Bretton Woods a abordat pentru prima oara problema crearii unui sistem monetar international, bazat pe etalonul aur-devize si, in cadrul acestuia, pe dolar ca principala moneda de rezerva. Obiectivele principale ale Conferintei au fost instaurarea unui regim de schimb in masura sa evite haosul postbelic si infiintarea unei institutii internationale insarcinate sa supravegheze buna functionare a sistemului monetar international. Sistemul se baza pe doi piloni: mentinerea unor cursuri valutare stabile si un sistem multilateral de credit.

Crearea in 1944 a sistemului monetar international a insemnat primul mare succes al cooperarii internationale in domeniul monetar, conceptie potrivit careia o moneda nationala poate indeplini functii internationale si, ca atare, poate servi ca pivot al sistemului.

La baza mecanismelor sale de functionare au stat urmatoarele reguli:

A) Alegerea etalonului monetar

Rolul de etalon monetar a revenit dolarului. Tot dolarului i-au revenit functiile de moneda de rezerva si de mijloc de plata pe plan international. Faptul ca aurul a fost considerat marfa si mijloc de schimb i-a asigurat exercitarea, alaturi de dolar, a rolului de etalon, rol care s-a diminuat treptat si care a incetat in 1971 odata cu sistarea convertibilitatii internationale a dolarului in aur.

S-a procedat la definirea dolarului si la precizarea mecanismelor de mentinere pe termen lung a puterii sale de cumparare. Dolarul avea la baza rezervele de aur aflate la dispozitia Sistemului Federal de Rezerve al S.U.A.

B) Stabilitatea paritatilor si a cursului valutar

S-a optat pentru practicarea cursurilor fixe. Fiecare tara membra a F.M.I. a fost obligata sa-si defineasca valoarea paritara a monedei in aur sau in dolari. Fata de paritatea oficiala, cursurile de piata, ale monedelor nationale puteau oscila in limita unor marje de +1%, tarile emitente avand obligatia sa supravegheze strict aceasta evolutie.

C) Crearea unor rezerve monetare oficiale

Tarile membre ale F.M.I. erau obligate sa-si constituie rezerve monetare corespunzatoare nevoilor determinate in general de doua operatiuni: convertirea sumelor solicitate si interventiile pe piata ale autoritatilor monetare in scopul mentinerii stabilitatii cursurilor de schimb. In rezervele monetare este introdusa si valuta, respectiv dolarul S.U.A. care devine garantul emisiunii de monede nationale.

D) Echilibrul balantei de plati

Tarile membre ale F.M.I. aveau obligatia sa supravegheze si sa asigure mentinerea echilibrului balantei lor de plati. Ca solutie extrema pentru mentinerea acestui echilibru, exista posibilitatea utilizarii de comun acord cu F.M.I. a tehnicii devalorizarii monedelor nationale. Exceptie face S.U.A., deoarece acoperirea deficitului balantei de plati are loc prin emisiune monetara proprie, dat fiind statutul dolarului in cadrul sistemului.

Sistemul monetar international, rezultat din acordurile de la Bretton Woods, a incetat sa mai functioneze dupa decizia presedintelui SUA, din 15 august 1971, de a nu mai asigura convertibilitatea in aur a dolarului. Ca reactie la decizia americana, majoritatea tarilor dezvoltate au adoptat un sistem de cursuri flotante neputand, totusi, abandona definitiv sistemul cursurilor fixe. La sistemul cursurilor fixe s-a renuntat in 1973, odata cu a doua devalorizare a dolarului american (cu 10%), prima avand loc in 1971 si fiind de 7,89%. Din 1973 s-a trecut la regimul cursurilor flotante pentru toate devizele.₂₇

In toata aceasta perioada s-a trecut prin diferite faze de moneda dominanta: lira sterlina la inceputul secolului, dolarul american dupa Bretton Woods, la troica dolar/yen/marca germana pana la 01 ianuarie 1999, iar in prezent se contureza troica dolar/yen/euro.

Sistemul monetar international actual nu este nici universal si nici stabil. In timp ce in unele tari monedele fluctueaza liber (cu interventii minime pe termen scurt), alte tari isi leaga monedele de o valuta puternica sau de un cos valutar.

Sistemul monetar international contemporan, guvernat de regimul flotarii dirijate a monedelor, este multipolar, bancarizat si bazat pe determinarea financiara a cursurilor de schimb.

Caracterul multipolar al sistemului monetar international actual este, de fapt, o tendinta: dolarul nu reprezinta singura moneda intarnationala importanta, ci lui i s-au adaugat marca si yenul, iar incepand de la 01 ianuarie 1999, euro. Dar totusi, dolarul ramane principala moneda de rezerva a bancilor centrale, principala moneda de tranzactie pe pietele de schimb, celelalte monede internationale detin mai mult rolul de monede de tranzactie sau de calcul al preturilor la unele produse si de monede pentru imprumuturile internationale.

Sistemul monetar international actual este bancarizat datorita rolului primordial detinut de bancile private. Cursurile de schimb se determina pe piata, in cadrul careia aceste banci constituie actorii principali.

Sistemul financiar-valutar

Relatiile financiar-valutare pot fi definite ca relatiile dintre persoanele fizice si juridice, rezidente si nerezidente, care implica utilizarea mijloacelor de plata straine, a valutei in sens larg.₂₈

In ceea ce priveste functiile relatiilor financiar-valutare acestea sunt urmatoarele:

a) repartitia fondurilor acumulate pe plan mondial catre unitatile economice care au nevoie pentru dezvoltarea lor;

b) constituirea si repartizarea resurselor de creditare pe plan international. Rezervele de creditare se constituie la organismele bancare nationale si internationale, de la persoane juridice si fizice.

Sistemul financiar-valutar este cel prin care se realizeaza aceste functii. Acesta este format din: Fondul Monetar International (F.M.I.), Banca Reglementelor Internationale (B.R.I.), Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare (B.E.R.D.), precum si din sistemele financiar-bancare constituite la nivelul fiecarei tari membre a unuia din organismele internationale mentionate mai sus.

Fondul Monetar International

Infiintarea FMI, in 1944, s-a dovedit a fi cea mai inspirata hotarare a Conferintei de la Bretton Woods. Daca sistemul monetar international conceput cu acel prilej n-a rezistat decat pana in anul 1971, FMI continua si astazi sa joace un rol important in economia mondiala.₂₉

Creata pentru a supraveghea sistemul monetar international, instituta financiara are in prezent, ca principal obiectiv, cresterea economica durabila. In acest sens, Michel Camdessus, presedintele FMI, mentioneaza cinci conditii minime necesare unei cresteri durabile:

a) un climat macroeconomic stabil si sanatos, bazat pe disciplina bugetara, o politica monetara categoric antiinflationista, rate de schimb si de dobanda realiste;

b) politici structurale care sa sustina cresterea, indeosebi acele masuri care stimuleaza economisirea, investitiile si sectorul privat;

c) liberalizarea regimului comercial si de schimb monetar;

d) politici sociale adecvate care sa reduca impactul ajustarii economice;

e) o buna administrare a afacerilor publice.

Statutul FMI prevede o supraveghere ferma a politicilor de schimb monetar in tarile membre si adoptarea principiilor specifice dupa care sa se ghideze statele in acest sens. Acest mandat este indeplinit prin studierea problemelor monetare internationale si prin analiza atenta a tuturor aspectelor ce tin de politicile macroeconomice si structurale conexe care influenteaza puternic sistemul de schimb. Supravegherea sistemului monetar mondial are drept obiectiv favorizarea unei cresteri echilibrate a comertului international si instaurarea unui sistem de cursuri de schimb stabil si ordonat.

Mecanismele de finantare ale FMI foloste pentru atingerea obiectivelor sale sunt:

mecanismele de finantare obisnuite (tragerile ordinare) care au doua componente: tragerile in cadrul transei de rezerva si tragerile in cadrul transei de credit. In primul caz, tragerile sunt automate si neconditionate. Dimensiunea lor este determinata de ponderea DST sau a devizelor convertibile in totalul cotei-parti cu care tara respectiva participa la FMI.

Tragerile in cadrul transei de credit nu mai sunt neconditionate. Exista patru transe de credit, reprezentand, in ordine, 125, 150, 175 si 200% din cota parte a tarii in cauza. Prima transa este liberalizata, dar incepand cu a doua, conditiile devin tot mai dificile.

acordurile stand-by. Incepand cu anul 1952, cvasi-totalitatea tragerilor in afara transei de rezerva, s-au inscris in limitele unor asemenea acorduri. Un acord stand-by contine doua documente: unul care include un numar de clauze standard (scopul acordului, durata, suma prevazuta a fi trasa, obligatiile de rascumparare etc.) si al doilea, un memorandum, semnat de guvernatorul Bancii Centrale a stsatului care incheie acordul cu FMI, in care se precizeaza masurile de politica financiara, monetara si valutara, ce urmeaza a fi aplicate.

mecanismul de finantare compensatorie care se adreseaza in special tarilor producatoare de produse primare cu fluctatii importante ale veniturilor din export.

mecanismul de finantare a stocurilor regulatoare care este destinat sa acopere o parte din contributia tarilor in dezvoltare, membre ale FMI, la finantarea stocurilor care functioneaza in cadrul acordurilor internationale pe produse primare agreate de Fond.

mecanismul de creditare largit si politica de acces largit care sunt destinate sprijinirii eforturilor de ajustare structurala ale tarilor in dezvoltare membre si surmontarii dificultatilor balantei de plati de origine structurala.

facilitatea de ajustare structrala si facilitatea de ajustare structurala largita care urmaresc sa ajute tarile mambre cu venituri scazute. In aceste cazuri, FMI colaboreaza cu Banca Mondiala.

facilitatea pentru ajustare sistemica care este menita sa raspunda nevoilor tarilor in tranzitie la economia de piata.

Prin aceste mecanisme, FMI urmareste sa ajute tarile membre in eforturile lor de a restabili echilibrul balantei de plati, prin instituirea unei rigori financiare si austeritati bugetare, cea ce inseamna masuri de reducere a cheltuielilor publice, a importurilor si chiar a cererii interne.₃₁

Banca Reglementelor Internationale

Banca Reglementelor Internationale (BRI) a fost infiintata in anul 1930, sediul fiind la Basel (Elvetia). Scopul initial a fost gestionarea reparatiilor platite de Germania puterilor invingatoare in primul razboi mondial, astfel incat transferurile respective sa nu provoace perturbatii pe pietele de capital.

Dupa disparitia obiectivului initial, BRI s-a orientat, tot mai mult , in directia facilitarii cooperarii intre bancile centrale. In aceasta calitate, BRI primeste in depozit remunerat si utilizabil cu preaviz, rezerve monetare ale bancilor centrale si plaseaza aceste disponibilitati pe piata.

Banca exercita, de asemenea, functia de agent de executie sau mandatar pentru o serie de acorduri financiare internationale, furnizand asistenta tehnica bancilor centrale, inclusiv celor din tarile in tranzitie.

Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD)

Ca si Fondul Monetar International, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare a fost creata in 1944, in urma Conferintei de la Bretton Woods.

Intreaga activitate a BIRD, actiunile desfasurate de aceasta se concentreaza spre un punct bine definit: cel de reducere a saraciei in tarile care beneficiaza de interventia sa, ajutand si stimuland procesul dezvoltarii economice si sociale.

Potrivit statutului sau (art.1), obiectivele BIRD sunt:

sa contrubuie la reconstructia si dezvoltarea teritoriilor statelor membre, inlesnind invesitiile de capital in scopuri productive, inclusiv refacerea economiilor distruse sau dislocate de razboi, readaptarea aparatului de productie la necesitatile din timp de pace si incurajarea dezvoltarii mijloacelor si resurselor productive in tarile mai putin dezvoltate;

sa promoveze investitiile straine private prin garantii sau participatii la imprumuturi si alte investitii efectuate de furnizorii de capitaluri private.Atunci cand nu sunt disponibile capitaluri private in conditii rezonabile, Banca este chemata sa completeze investitia privata, furnizand in scopuri productive si in conditii convenabile mijloace financiare din capitalul sau propriu, din fondurile atrase si din alte surse;

sa promoveze dezvoltarea echilibrata, pe termen lung, a comertului international si echilibrul balantelor de plati, prin incurajarea investitiilor destinate dezvoltarii resurselor productive ale statelor membre, contribuind astfel la cresterea productivitatii, ridicarea nivelului de trai si imbunatatirea conditiilor de munca pe teritoriile lor;

sa coordoneze imprumuturile acordate sau garantate de ea cu imprumuturile internationale de alta provenienta, astfel incat sa se dea prioritate celor mai utile si mai urgente proiecte, indiferent de dimensiunile lor;

sa conduca operatiunile sale tinand seama de efectele investitiilor internationale asupra conditiilor economice din teritoriile statelor membre si in primii ani dupa razboi sa faciliteze tranzitia de la economia de razboi la cea de pace.

BIRD finanteaza, in general, proiecte specifice de reconstructie si dezvoltare bine precizate, eficiente si prioritare, care sa se incadreze in politica de dezvoltare a statului beneficiar de imprumut, urmand ca fondurile alocate sa nu-si schimbe destinatia.

Resursele si facilitatile acordate de Banca trebuie utilizate in exclusivitate in interesul membrilor in egala masura in proiecte pentru dezvoltare si proiecte pentru reconstructie.

Regulile si procedurile de urmat in implementarea proiectului depind de particularitatile fiecarui caz, dar trebuie avute in vedere patru consideratii de ordin general ale Bancii:

a) criteriul economic, cel al eficientei, primeaza atat in alegerea proiectelor de finantat, cat si in procurarea bunurilor necesare realizarii proiectelor;

b) Banca este interesata sa ofere posibilitatea tarilor dezvoltate si celor in curs de dezvoltare in egala masura de a putea fi ofertanti pentru proiectele finantate;

c) ca institutie de dezvoltare, Banca incurajeaza dezvoltarea industriei si a comertului intern al tarii beneficiare, urmarindu-se prin aceasta ca banii sa ramana pe teritoriul tarii beneficiare;

d) atribuirea proiectelor finantate de Banca este un proces caracterizat de transparenta.

1.2.3.4. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD)

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) este o institutie financiara internationala creata in 1990 si care a devenit operativa incepand cu 1991.

Scopul BERD este sprijinirea tranzitiei la economia de piata si a initiativei private in tarile Europei Centrale si de Est si in Comunitatea Statelor Independente. Banca incearca sa ajute economiile acestor tari sa se integreze in economia mondiala, cu un deosebit accent pus pe intarirea institutiilor democratice, respectarea drepturilor omului si protejarea mediului inconjurator.

Principala misiune a BERD este sa ajute la mobilizarea investitiilor straine directe si a celor autohtone, pentru a sprijini dezvoltarea sectorului particular prin:

furnizarea de imprumuturi si capital social pentru crearea, modernizarea si extinderea companiilor private;

Simona Gaftoniuc - "Finante internationale", Editura Economica, Bucuresti 1997, p: 443 - 447