Analiza cererii si veniturile firmei

Analiza cererii si veniturile firmei

Cererea reprezinta cantitatea totala dintr-un anumit bun, care poate fi cumparata pe o anumita piata, într-o perioada determinata de timp, la un anumit pret.

Conceptul de functie a cererii

În termeni matematici, functia cereri pentru un produs X poate fi scrisa astfel [1]:

Q_X = f(P_X, P_S, P_C, T, A_X, A_S, A_C, I, E, F, N, O) (3.28)

unde: Q_X = cantitatea totala ceruta din produsul X (în unitati), pe o perioada de timp; P_X = pretul produsului X; P_S = masura pretului produselor care substituie 313h714d produsul X; P_C = masura pretului produselor care sunt complementare produsului X; T = coeficient în directa legatura cu gusturile si preferintele consumatorilor; A_X = nivelul reclamei si eforturilor promotionale pentru produsul X; A_S = nivelul reclamei si efortului promotional pentru produsul substituent al produsului X; A_C = nivelul reclamei si efortului promotional pentru produsele complementare produsului X; I = masura a venitului consumatorului sau puterii de cumparare; E = asteptarile cumparatorului în ceea ce priviste evolutia viitoare a pretului si "supravietuirea produsului"; F = atributele viitoare ale produsului în relatie cu alte produse; N = coeficient în directa legatura cu numarul cumparatorilor; O = alti factori care ar putea influenta cererea pentru produsului X. Pentru a elimina eventualele confuzii care pot apare între cantitatea ceruta si cererea de produse sau servicii s-a recurs la ilustrarea grafica prin reprezentarea unei functii curbilinii a cererii. Dupa cum reiese din figura 3.18 schimbarea de la valoarea cantitatii X₁ la valoarea X₂ se interpreteaza ca schimbare în cantitatea ceruta, iar schimbarea de la cererea D1 la D2 sau D3 se interpreteaza ca schimbare în cerere. Astfel schimbarea în cantitatea ceruta difera de schimbarea cererii [1]. Factorii de influenta asupra cererii Pretul altor bunuri, veniturile indivizilor, perspectiva (asteptarile) privind evolutia pietei, gusturile, preferintele consumatorului. Pretul altor bunuri economice cum ar fi: bunuri substituibile, bunuri complementare, bunuri neînrudite. Bunurile substituibile, sunt acelea care satisfac aceleasi nevoi sau trebuinte ca si bunul în discutie. Când pretul unui bun substituibil creste, curba bunului în discutie se deplaseaza spre dreapta (cererea pentru bunul de baza creste) si invers. Bunurile complementare, sunt acele bunuri care în consum se folosesc împreuna cu bunul economic de baza, îl completeaza în folosirea acestuia. Când pretul unui bun complementar fata de altul scade, curba cererii pentru bunul initial se va deplasa spre dreapta (cererea pentru bunul de baza creste) si invers. Bunuri neînrudite. Modificarea pretului la un bun neânrudit cu bunul initial, nu influenteaza în nici un fel curba cererii la bunul initial. Veniturile. Modificarea veniturilor individuale influenteaza curba cererii în functie de natura bunurilor. Din acest punct de vedere distingem doua tipuri de bunuri si anume: normale si inferioare.

Bunurile normale - sunt acelea pe care indivizii le atrag mai mult în consum pe masura cresterii veniturilor lor. Curba cererii pentru un bun normal se va deplasa spre dreapta, respectiv creste cantitatea ceruta atunci când veniturile individuale cresc. Invers, când venitul individual scade, curba cererii se va deplasa spre stânga, respectiv scade cantitatea ceruta. Bunuri inferioare - sunt acelea pe care indivizii le cer atunci când nivelul veniturilor lor sunt mai reduse, decât atunci când sunt mai mari.

Paradoxul Giffen

În cazul unor populatii cu venit scazut exista anumite bunuri economice si, în special cele de stricta necesitate, dar considerate de consumator ca "inferioare", cum ar fi cartofii, carnea cu os si grasime, pâinea neagra etc, la care cresterea pretului nu mai determina reducerea cererii sau consumului lor, ci, dimpotriva, aceasta crestere a pretului îi determina pe consumatori sa renunte la consumul altor bunuri, de calitate mai buna dar mai scumpe, si sa le înlocuiasca cu cele inferioare, dar oricum relativ mai ieftine, chiar daca si pretul lor a crescut. Prin urmare, cererea creste când pretul creste. Când apare o crestere a veniturilor, consumatorul îsi va îndrepta atentia spre bunurile normale în detrimentul celor inferioare. Acest comportament aparent paradoxal este denumit "Paradoxul Giffen", dupa numele economistului englez care a constatat o astfel de situatie în Irlanda în secolul al XIX lea, unde ca urmare a cresterii generale a preturilor produselor agricole din cauza recoltelor slabe, taranii, saraciti si-au orientat resursele lor limitate spre procurarea cartofilor, cu toate ca pretul acestora a crescut, crescând cererea de cartofi. Legea generala a cererii se verifica în cazul bunurilor normale, precum si în cazul majoritatii bunurilor inferioare.

3.4.1. Elasticitatea cererii

Elasticitatea cererii exprima sensibilitatea cererii la modificarea unuia din factorii de influenta. Cum cererea este, în primul rând, dependenta de pret, elasticitatea ei se raporteaza, în principal fata de pret. Raspunsul cantitatii cerute la schimbarea de pret se reflecta în figura 3.24 [1].

Metoda arcului de elasticitate

Arcul de elasticitate este o masura a raspunsului cantitatii cerute între doua puncte separate de pe curba cererii. Coeficientul de elasticitate se poate determina cu formula [1]:

    (3.29)

unde perechile (Q1, P1) si (Q2, P2) reprezinta, respectiv valorile cantitatii si pretului înainte si dupa schimbarea acestora. Cererea se caracterizeaza prin elasticitatea pretului atunci când o schimbare procentuala a pretului duce la o schimbare importanta în cantitatea ceruta. Cererea este inelastica atunci când o schimbare în pret duce la o schimbare mica a cantitatii cerute [1].

Metoda punctului de elasticitate

Punctul de elasticitate este o masura a senzitivitatii cantitatii cerute raportata la un singur punct de pe curba cererii.

Metoda punctului este mai precisa dar presupune luarea în analiza o schimbare foarte mica în jurul pretului corespunzator punctului ales.

Matematic aceasta se poate scrie astfel:

(3.30)

Dar raportul DQ/DP devine echivalent cu derivata functiei cererii în raport cu pretul, astfel:

(3.31)

si ca urmare formula punctului de elasticitate devine:

    (3.32)

Când este cunoscut coeficientul elasticitatii pretului, efectul schimbarii pretului asupra cantitatii cerute poate fi prevazut cu multa precizie. Acesta este un lucru foarte important în activitatea firmei deoarece aceasta îsi poate planifica o strategie de preturi care sa-i permita maximizarea profitului [1].

3.4.1. Elasticitatea si panta curbei cererii

Conceptul de elasticitate si de panta sunt adesea confundate. Sa nu uitam ca panta curbei cererii depinde de marimea unei schimbari absolute a pretului comparata cu marimea unei schimbari absolute a cantitatii cerute. Se cunoaste ca într-un punct al curbei cererii panta acesteia este dP/dQ în timp ce elasticitatea este definita de [1]:

Elasticitatea pretului în cazul unei curbe liniare a cererii

Am vazut ca o curba liniara a cererii este întotdeauna cu panta negativa. Legatura între curba cererii si elasticitate este prezentata în figura 3.28.

Figura nr. 3.28. Cererea liniara, venitul total si elasticitatea

O curba a cererii este elastica pe portiunea jumatatii de sus a curbei si inelastica pe portiunea jumatatii de jos. Din alt punct de vedere cererea este elastica unde MR este pozitiva si inelastica în raport cu pretul unde MR este negativa. Din punct de vedere matematic relatiile dintre acestea sunt:

P = a -bQ.

TR = PxQ = aQ - bQ2, (3.35)

MR = dTR/dQ = a - 2bQ.

Elasticitatea cererii la punctul median al cererii liniare

În cazul în care curba cererii este cu panta negativa egala cu -1 putem calcula coeficientul de elasticitate al pretului la punctul de mijloc utilizând formula punctului de elasticitate. Ecuatia generala a unei curbe liniare a cererii este:

P = a - bQ.     (3.36)

Ecuatia corespunzatoare a venitului total si marginal va fi:

TR = PxQ = aQ - bQ2,

MR = dTR/dQ = a - 2bQ. (3.37)

Pentru a calcula punctul de elasticitate, se impune sa calculam valoarea raportului dQ/dP , Q si P la punctul de mijloc al curbei cererii. Astfel putem calcula DQ/dP din ecuatia cererii [1]:

P = a - bQ     (3.38)

(3.39)

Daca tinem seama ca MR = 0 , TR este maxim. Vom cauta cantitatea la care MR = 0:

MR = a - 2bQ = 0,

-2bQ = -a, (3.40)

Q = -a / -2b = a / 2b.

Când Q = a /2b, valoarea corespunzatoare pentru P va fi:

P = a - bQ

= a - b (a/2b) (3.41)

= a - a/2

= a/2.

Substituind valoarea raportului dQ./dP, P si Q în formula elasticitatii vom obtineQ

eP = (dQ/dP) x P/Q (3.42)

(3.43)

Astfel coeficientul elasticitatii pretului este -1 în punctul de la mijlocul functiei cererii descrescatoare.