Orice întreprindere, pentru a-si putea desfasura activitatea, trebuie sa faca fata urmatoarelor "constrângeri" elementare:
pentru a produce, trebuie sa utilizeze factori 929b15j de productie;
factorii de productie nu sunt inepuizabili si de aceea trebuie utilizati cât mai eficient;
pentru a supravietui si a se dezvolta, trebuie sa fie rentabila;
activitatea economico-financiara trebuie astfel condusa încât nivelul performantelor obtinute sa fie cât mai ridicat.
Ca urmare a celor prezentate, rezulta ca activitatea întreprinderii genereaza doua categorii de fluxuri:
intrari de factori de productie, care pe masura consumarii lor se gasesc în fluxurile de cheltuieli ale întreprinderii;
iesiri de bunuri materiale care sunt produse de întreprindere si puse la dispozitia altor întreprinderi, care genereaza, la rândul lor, un flux de venituri obtinute în urma comercializarii acestora.
Schematic, aceste categorii de fluxuri se prezinta astfel (figura 1):
Plusul de valoare (bogatie) creat de întreprindere, ca efect al utilizarii eficiente a potentialului de care dispune, peste valoarea consumului factorilor de productie proveniti de la terti, îmbraca forma valorii adaugate.
Valoarea adaugata este unul dintre cei mai importanti indicatori de reflectare a performantelor economico-financiare ale unei firme. Pe baza valorii adaugate consideram ca poate fi apreciata adevarata dimensiune a activitatii unei firme, ea fiind expresia rolului acesteia. Spre deosebire de cifra de afaceri, care include si valoarea cumpararilor de materii prime, materiale si servicii care se regasesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea adaugata cuprinde numai echivalentul activitatii întreprinderii în cauza.
Valoarea adaugata poate fi determinata prin doua metode:
a) Metoda sintetica, conform careia din volumul total al activitatii de productie si comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la terti.
În cazul în care firma desfasoara numai activitate de productie, valoarea adaugata se determina astfel:
VA = Qe - M
în care:
M - consumurile intermediare de la terti aferente activitatii de productie.
În situatia în care întreprinderea desfasoara, pe lânga activitatea de productie, si activitate de comert, atunci valoarea adaugata se stabileste astfel:
VA = (Qe + Mc) - M'
în care:
Marja comerciala se determina ca diferenta între valoarea marfurilor vândute (ct. 707) si costul lor (ct. 607).
Consumurile intermediare de la terti se preiau din contabilitatea financiara, respectiv din conturile 601 la 628, exclusiv contul 607, care a fost luat în calcul la stabilirea marjei comerciale, si contul 621 "cheltuieli cu colaboratorii", care se regasesc în cheltuielile cu personalul.
b) Metoda de repartitie (aditiva), conform careia valoarea adaugata este rezultatul însumarii urmatoarelor elemente: salarii si contributii privind asigurarile si protectia sociala, amortizare, provizioane aferente exploatarii, dobânzi, impozite si taxe (exclusiv impozitul pe profit), rezultatul exploatarii recalculat (rezultatul aferent cifrei de afaceri din care se scad dobânzile).
Abordând valoarea adaugata potrivit acestei metode, rezulta ca ea serveste la remunerarea urmatorilor subiecti (parteneri sociali): salariati, actionari, stat, institutiile care acorda credite întreprinderii etc.
Procedeele folosite în analiza dinamicii si structurii valorii adaugate sunt: modificarile absolute si indicii calculati pe total si pe elemente componente ale valorii adaugate si ponderile (ratele de structura/remunerare ale valorii adaugate).
Pentru analiza dinamicii si structurii valorii adaugate, informatiile necesare pot fi structurate astfel:
Nivel de
comparatie
Nivel
efectiv
Structura (ratele)
valorii adaugate (%)
Modificarea
absoluta
Indici
7=3/2x100
Indicatorii ce trebuie selectati sunt:
1. cheltuieli cu salariile personalului;
2. cheltuieli privind asigurarile si protectia sociala;
3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3);
4. cheltuieli cu amortizarile si provizioanele;
5. cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit);
6. cheltuieli privind dobânzile;
7. rezultatul exploatarii recalculat (exclusiv cheltuielile financiare cu dobânzile si rezultatul din alte operatiuni decât cifra de afaceri);
8. valoarea adaugata (3 la 7).
Pentru a aprecia contributia elementelor componente la formarea si modificarea valorii adaugate, se compara indicii acestora cu indicele valorii adaugate si respectiv cu indicele volumului total de activitate (productia exercitiului plus marja comerciala). În cazul în care indicele unui element component este mai mic decât indicele valorii adaugate, atunci se înregistreaza o scadere a ponderii acelui element în valoarea adaugata si invers. La nivel de întreprindere, se considera ca situatia este normala atunci când scade ponderea elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adaugata (în suma absoluta acestea putând sa creasca) si creste ponderea profitului din exploatare.
Prin compararea indicilor elementelor de natura cheltuielilor cu indicele volumului total de activitate, rezulta aspecte legate de eficienta activitatii întreprinderii. În cazul în care indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele volumului de activitate, atunci se înregistreaza o sporire a eficientei acelor cheltuieli.
Valoarea adaugata poate fi analizata din punct de vedere metodologic, atât în marimi absolute, pe baza metodelor mai sus prezentate, cât si în marimi relative, sub forma ratelor valorii adaugate.
În cazul întreprinderilor industriale, pot fi considerate ca operationale urmatoarele rate:
a) Rata medie a valorii adaugate aferenta cifrei de afaceri
Aceasta rata reflecta ponderea valorii adaugate în cifra de afaceri si masoara gradul de integrare pe verticala a întreprinderilor cu activitati de productie si comercializare. Pe baza sa poate fi apreciata strategia industriala a întreprinderii, respectiv gradul de utilizare a factorilor de productie.
În cazul în care gradul de integrare se apropie de 1, atunci în întreprindere se realizeaza un numar mare de etape pentru obtinerea produsului finit. Aprecierea eficientei integrarii se impune a fi facuta în corelatie cu riscul din exploatare, care depinde îndeosebi de marimea cheltuielilor fixe si rentabilitatea întreprinderii.
În mod similar poate fi determinata si rata medie a valorii adaugate aferente productiei exercitiului.
Ea reflecta, de asemenea, gradul de integrare pe verticala a întreprinderilor cu activitate specifica de productie. Cu cât nivelul ratei este mai ridicat, cu atât gradul de valorificare a resurselor tehnice, umane si financiare ale întreprinderii este mai mare.
b) Ratele de structura sau ratele de remunerare ale valorii adaugate se construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adaugate, determinata potrivit metodei aditive si servesc la efectuarea de comparatii sectoriale si interexercitii.
Ratele de structura (remunerare) ale valorii adaugate reprezinta ponderea detinuta de fiecare element component (ca expresie a remunerarii partenerilor sociali) în valoarea adaugata.
Ponderea
cheltuielilor cu personalul în valoarea adaugata poate înregistra
variatii semnificative de la o perioada la alta. Progresul tehnic,
automatizarea si mecanizarea productiei creeaza premisele
cresterii gradului de înzestrare tehnica a muncii si a
cheltuielilor cu amortizarea, concomitent cu realizarea unei economii relative
de personal ca efect al cresterii productivitatii muncii (
) si scaderea ponderii cheltuielilor cu manopera.
În aceste conditii, îmbunatatirea nivelului calificarii fortei de munca poate constitui suportul cresterii rentabilitatii viitoare a întreprinderii.
Ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adaugata reflecta, prin nivelul sau, consecintele procesului de reînnoire a capitalului fix. Un nivel ridicat al acestei rate este cu atât mai mult apreciat, cu cât cresterea gradului de tehnicitate se realizeaza pe baza autofinantarii.
c) Rata valorii adaugate la 100 sau 1.000 lei active imobilizate, constituie în fapt un indicator de eficienta economica. Cresterea potentialului tehnic al muncii creeaza premisele obtinerii de efecte, care, prin nivelul lor, reflecta utilizarea eficienta a acestuia.
Marja comerciala reprezinta un indicator specific activitatii de comert si exprima suma adaosului comercial aferent vânzarilor de marfuri.
MC = Venituri din vânzarea marfurilor (ct. 707) - Costul marfurilor vândute (ct. 607)
Studiul marjei comerciale presupune analiza acesteia în dinamica, prin calculul variatei indicatorului exprimat în marimi absolute. Pentru aprofundarea analizei, se studiaza marja comerciala ca marime relativa, prin intermediul ratei marjei comerciale ( Rmc).
Rmc = (MC/CA)*100 sau Rmc = (MC/Costul mf.vândute)*100
Utilizarea acestei rate permite analiza comparativa a rezultatelor unor întreprinderi apartinând aceluiasi sector, comparatii intersectoriale, precum si aprecierea incidentei deciziilor comerciale legate de pret si de alegerea furnizorilor asupra situatiei lor financiare.
Analiza marjei comerciale este mai semnificativa atunci când se realizeazaa la nivelul grupelor de produse/marfuri sau a sectoarelor de activitate. Analiza având in vedere un criteriu structural permite o mai buna apreciere a performantelor diferitelor produse/marfuri si elaborarea unor politici comerciale fundamentate. Marja comerciala (adaosul comercial) se poate analiza d.p.d.v. factorial utilizând urmatorul model:
MC = (CA * cota medie de adaos comercial)/100
Cota medie de adaos
comercial = 
Unde: i = sectoare de actvitate, grupe de marfuri/produse...
gi = structura vânzarilor ( a cifrei de afaceri ) pe sectoare de actvitate, grupe de
marfuri/produse...
ci = cota de adaos comercial pe sectoare de actvitate, grupe de
marfuri/produse...
|
