Dictionarul fiduciar financiar aparut la Paris în anul 1991 defineste Analiza financiara ca fiind un studiu metodic al situatiei si evolutiei unei întreprinderi privind structura sa financiara si rentabilitatea, pornind de la bilant, contul de rezultat si de la toate celelalte informatii oferite de întreprindere sau care pot fi obtinute referitor la întreprindere si viitorul sau.
Parte componenta a analizei economico-financiare, analiza financiara este inclusa în categoria analizelor cu scop special, care a aparut si s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani si se afla într-o evolutie permanenta. Printre factorii care au impus si stimulat dezvoltarea si perfectionarea analizei financiare pot fi amintiti: dezvoltarea societatilor anonime pe actiuni; cresterea rolului bancilor si institutiilor financiare în economie.
Daca primele analize financiare efectuate de catre actionarii societatilor anonime se limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursarii împrumuturilor acordate de banci, indiferent de evolutia situatiei financiare a întreprinderii, criteriul principal de acordare a creditelor ramânea doar situatia patrimoniala a întreprinderii. Analiza financiara se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea întreprinderii.
În cazul în care se punea problema maximizarii profitului sau beneficiilor nu erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic si contabil pentru profit erau foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate variabile în functie de metodele de evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare moderna a analizei financiare, care tinde sa devina un sistem de tratare a informatiei apt sa ofere managerului datele necesare adoptarii deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut, în sensul ca ea nu se limiteaza numai la date financiare, dar integreaza date economice 17417g63r si bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare necesare elaborarii previziunilor. Evolutia analizei financiare în ultimii ani este datorata mai multor cauze:
1. Tendinta de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investitiilor de talie mare, a caror rentabilitate se întinde pe mai multi ani, ceea ce a impus bancilor si institutiilor financiare elaborarea si folosirea unor metode de analiza mai perfectionate în vederea acordarii sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea bancilor de a cere garantii pentru a-si acoperi riscul de non-plata le-a obligat sa puna la punct analize ale riscului economic si financiar, deoarece notiunea de lichiditate a devenit insuficienta pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finantare a impus aprofundarea studiului echilibrelor financiare si a costului capitalului, indiferent de provenienta lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflatia, variatiile cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.
5. Dezvoltarea internationala a societatilor a condus la cautarea unor tehnici adaptate pentru efectuarea de comparatii între situatiile financiare si contabile ale diferitelor tari.
Evolutia analizei financiare vizeaza adaptarea obiectivelor sale cerintelor diversilor utilizatori în functie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situatiilor financiare sunt: gestionarii, actionarii actuali si potentiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analistii financiari. Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpararea sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achizitia totala sau partiala a întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizeaza în diagnosticuli financiar, parte distincta a diagnosticului economico-financiar, orientata în special spre functiunea financiar-contabila a întreprinderii. Efectuata în interiorul întreprinderii - analiza interna - sau din exterior de catre organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialisti independenti (analisti financiari) - analiza externa - conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice diversilor utilizatori.
1) Analiza financiara si gestionarii: Analiza financiara efectuata în interiorul întreprinderii de catre serviciile financiare este o analiza interna care vizeaza aspectele susceptibile de a-i ameliora gestiunea si rezultatul. Ea are la baza date care permit efectuarea unor studii de finete, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmarirea echilibrelor financiare, a rentabilitatii, solvabilitatii si riscului financiar.
b) Pe aceasta baza, se vor orienta deciziile de investitii, de finantare, de distribuire a dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investitiile, cheltuielile financiare, trezoreria în pregatirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiara este fundamental pentru gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiara, ci si politica economica generala a întreprinderii care motiveaza comportamentul actualilor si potentialilor parteneri sau concurenti.
2) Analiza financiara si investitorii: Actionarii - particulari sau întreprinderi - sunt direct interesati în cresterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la riscuri. Remunerarea actionarilor este constituita prin dividende si plus-valoarea asteptata de întreprindere. În conceptia unor autori (F. Modigliani si M.H.Miller), valoarea actiunilor este dependenta de profit, independent de dividende, în timp ce alti autori (M.Gordon, E.Shapiro) considera ca aceasta este egala cu valoarea actuala a fluxurilor dividendelor estimate.
În practica, investitorii procedeaza la o evaluare a rentabilitatii sperate de întreprindere, fiind interesati atât în perspectiva câstigurilor viitoare (beneficiul pe actiune si plus-valoarea în capital), cât si în rentabilitatea imediata prin studiul politicii dividendelor si al riscului în vederea orientarii spre titlurile avantajoase.
Actionarii actuali si cei potentiali urmaresc sectorul de activitate al întreprinderii si locul pe care aceasta îl ocupa aici, fiind interesati în îndatorarea acesteia, capacitatea de autofinantare si rentabilitatea investitiilor.
3) Analiza financiara si creditorii: Daca analiza financiara s-a dezvoltat rapid în banci interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clientilor lor, aceasta se utilizeaza si de catre întreprinderile care consimt sa ofere împrumuturi sau avansuri altor întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza difera dupa cum este vorba de împrumuturi pe termen scurt sau pe termen lung.
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesati de lichiditatea întreprinderii, adica de capacitatea acesteia de face fata scadentelor pe termen scurt, dar nu ramân indiferenti la echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesati de marimea fondului de rulment si a necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, bancile) trebuie sa se asigure de solvabilitatea si rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor si rambursarea datoriilor. Ei sunt interesati de marimea datoriilor, posibilitatea de rambursare, capacitatea de autofinantare a întreprinderii, precum si de rentabilitatea si utilitatea împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt si pe termen lung, creditorii sunt interesati de structura financiara a întreprinderii care exprima gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-capitaluri proprii).
4) Analiza financiara si partenerii de afaceri: Furnizorii si alti creditori comerciali, interesati în initierea si continuarea relatiilor comerciale si acordarea de facilitati, vizeaza solvabilitatea întreprinderii, clientii interesati în colaborarea pe termen lung vizeaza evaluarea continuitatii întreprinderii.
5) Analiza financiara si personalul întreprinderii: Prin salariile platite întreprinderea constituie uneori unica sursa de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de participare a salariatilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în conditiile legislatiei în vigoare. Aceasta creeaza interesul salariatilor privind rentabilitatea pe termen scurt, dar si pastrarea locurilor de munca prin echilibrul financiar pe termen lung, care sa asigure perenitatea întreprinderii si evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiara si administratia fiscala: Administratia fiscala trebuie sa se asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite si de conformitatea anumitor operatiuni cu legislatia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiara si analistul financiar: Actionarii individuali ai marilor întreprinderi recurg la intermediari specializati - analisti financiari - care studiaza informatiile economice si financiare, tin legatura cu serviciile financiare ale întreprinderilor pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare si a le evalua actiunile pe piata financiara. Acesti specialisti independenti interpreteaza obiectiv documentele, punând la dispozitia celor interesati rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidentiind în special aspectele legate de rentabilitate si riscuri, care confera semnificatie notiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atractia tertilor pentru relatii comerciale sau plasamente catre întreprinderile studiate.
Conform definitiei date de Dictionarul fiduciar financiar francez, Gestiunea financiara a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii si activitati care asigura reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implica: procurarea fondurilor necesare activitatii la cel mai mic cost fara a-i afecta echilibrul financiar si asigurarea unui control constant al utilizarii corecte si eficiente a fondurilor, ca principala restrictie a rentabilitatii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiara urmareste adaptarea în fiecare moment a resurselor si utilizarilor de fonduri, tinând seama de functiunea industriala si comerciala a întreprinderii, de situatia sa particulara si de evolutia conjuncturii economice.
Domeniul de actiune al gestiunii financiare este foarte vast si vizeaza mai ales operatiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt, gestiunea încasarilor la termen, situatia finantarii si autofinantarii.
Obiectivul
Utilizatorul
Analiza vizeaza
Executantul
Credite bancare
Banca
Solvabilitatea
Specialistii bancii creditoare
Credit inter -
- întreprinderi
Furnizorul
Echilibrul financiar pe termen scurt
Departamentul specializat al furnizorului.
Descoperire
bancara
Banca
creditoare
Echilibrul financiar pe termen scurt
Serviciile specializate ale bancii creditoare.
Împrumut pe termen lung
Banca
creditoare
Echilibrul financiar pe term. scurt + Planul de finantare previzional.
Serviciile specializate ale bancii sau creditorului.
Introducere la bursa
Actionarii
Rentabilitatea poten -tiala pentru actionari
Servciile specializate ale bancilor; Analistii financiari.
Privatizarea întreprinderii
Statul;
Investitorii
Situatia financiara actuala; Rentabilitate potentiala pt.
studiul de evaluare.
Cabinetele de audit si de comisari de conturi; Serviciile specializate ale bancilor; Specialistii evaluatori.
Analiza financiara condusa în vederea diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare:
I. Prima etapa: Analiza cresterii întreprinderii
În aceasta etapa se cauta mai întâi sa se auditeze functiunea de exploatare a întreprinderii, independent de functiunea financiara, în trei timpi succesivi:
1) Evolutia activitatii: cifra de afaceri, productia exercitiului, valoarea adaugata, marja comerciala si a elementelor componente, cu urmatoarele precizari:
a) O crestere mai mare a productiei exercitiului comparativ cu cifra de afaceri reflecta un transfer de dificultati asupra exercitiilor urmatoare (stocuri costisitoare si generatoare de depreciere);
b) Productia imobilizata ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei da o imagine eronata asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în opera: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obtinute: Excedentul brut al exploatarii, rezultatul exploatarii, rezultatul curent, rezultatul brut si net al exercitiului.
Aceasta etapa este completata prin examinarea rezultatului altor functiuni (financiara, comerciala).
II. Etapa a doua: Analiza rentabilitatii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficienta; numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezulta rentabilitatea pe baza careia se poate aprecia eficienta si competitivitatea exploatarii si a altor functiuni:
1) Marjele brute si nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economica si financiara.
III. Etapa a treia: Echilibrul structurilor si strategia financiara
Cresterea este o sursa de dezechilibre; fluxurile de operatiuni se vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizeaza viata întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectueaza mai mult sau mai putin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:
1) Analiza capitalului angajat si efectul de levier;
2) Determinarea independentei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investitii, finantarea investitiilor
IV. Etapa a patra: Aprecierea si evaluarea riscurilor
Natura cresterii întreprinderii, nivelul rentabilitatii, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunta falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune urmatoarele:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
Sinteza diagnosticului financiar vizeaza: punctele forte si punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este orientat spre utilizatori si vizeaza masurarea rentabilitatii capitalurilor investite si a riscurilor, conditiile de realizare a echilibrelor financiare si autonomia, urmând decizii majore: întreprinderea îsi întrerupe activitatea, îsi redefineste strategia sau politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai buna alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumparare sau de vânzare a actiunilor.
O analiza financiara efectuata în scopul realizarii unui diagnostic financiar, care sa permita adoptarea unor decizii si stabilirea unor previziuni financiare se bazeaza în primul rând pe de date si informatii provenite din situatiile financiare ale întreprinderii, dar nu se poate limita doar la acestea. Ea trebuie sa înceapa prin adunarea mai multor informatii:
a) Informatii generale pe plan economic, fiscal si monetar;
b) Informatii asupra sectorului de care apartine întreprinderea;
c) Informatii de ordin juridic si economic asupra întreprinderii.
Informatiile generale privesc conjunctura economica - situatia generala a economiei la un moment dat, stiut fiind ca rezultatele întreprinderii sunt influentate de conjunctura favorabila sau nefavorabila: expansiunea (recesiunea) economica generala pot determina cresterea (reducerea) activitatii, a beneficiului si a cursului actiunilor la bursa.
Informatiile sectoriale specifice activitatii întreprinderii se refera la: natura produselor, procesele tehnologice utilizate, structura de productie, care au incidenta asupra rentabilitatii, rotatiei stocurilor, mijloacelor de finantare.
Informatiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii si publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la cerere.
Analiza financiara nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale imaginii fidele a întreprinderii prezentata partenerilor interni si externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al caror obiectiv este asigurarea rentabilitatii capitalurilor investite si a perenitatii întreprinderii, prin mentinerea si cresterea mijloacelor de productie.
b) Salariatii, dimensiunea umana a productivitatii si a supravietuirii întreprinderii, sunt interesati de stabilitatea si profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (actionarii) actuali sau potentiali, care doresc sa-si minimizeze riscurile si sa-si rentabilizeze capitalurile, sunt interesati în evaluarea corelatiei risc-beneficiu. Cunostintele de care dispun acestia depind de pozitia lor fata de întreprindere: daca ei lucreaza în întreprindere sau detin o participare însemnata, diagnosticul va fi mai bogat decât daca ei cunosc doar simple date publicate.
b) Institutiile financiare, precum bancile si alte organisme de creditare, doresc sa-si recupereze si sa-si rentabilizeze fondurile pe care le-au încredintat întreprinderii, fiind interesati de indicatorii de performanta, de riscurile financiare si de capacitatea de rambursare a acesteia.
c) Furnizorii si alti creditori comerciali sunt interesati în evalurea solvabilitatii pentru continuarea si dezvoltarea relatiilor comerciale.
d) Clientii sunt interesati în evaluarea continuitatii activitatii întreprinderii pentru colaborari pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat pentru prezentarea fidela a patrimoniului, a rezultatului si a situatiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie sa opereze prelevari si sa verse printr-un fel de impozit negativ subventii si ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate drept surse de finantare.
Imaginea fidela a patrimoniului unei întreprinderi este asigurata de contabilitatea generala, care ofera informatiile necesare analizei financiare prin documente de sinteza (conturi anuale) - Situatiile financiare anuale - ce se bazeaza pe un suport ce raspunde exigentelor reglementarilor românesti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. si cu Standardele Internationale de Contabilitate (IAS 1), O.M.F.P. 1752/2005, care cuprinde urmatoarele documente egale ca importnta:
Bilantul;
Contul de profit si pierdere;
Situatia modificarii capitalurilor proprii;
Situatia fluxurilor de trezorerie (numerar);
Politici contabile si note explicative.
Obiectivul situatiilor financiare este furnizarea de informatii despre pozitia financiara, performantele si modificarile pozitiei financiare a întreprinderii în exercitiul financiar încheiat si se prezinta în raportul anual, alaturi de raportul administratorilor si raportul auditorilor financiari (cenzorilor).
Informatia contabila oferita de aceste documente este adaptata si prelucrata în cadrul analizei financiare în functie de obiectivele vizate, trebuind sa fie inteligibile, relevante, credibile, comparabile, complete si sa asigure eficienta necesara printr-un raport cost-beneficiu optim utilizatorilor.
Bilantul este documentul contabil de sinteza care "fotografiaza", la un moment dat, situatia patrimoniala si financiara a unei întreprinderi. El reda, sub forma de tabel sau în lista, ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumita data, ca si utilizarile acestora la aceeasi data, indicând rezultatul pe care l-a obtinut întreprinderea în cursul exercitiului financiar.
Din bilant se desprinde originea si folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea: originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce apartin actionarilor si asociatilor, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli) si datoriile (de exploatare, financiare) si sunt cuprinse în pasivul bilantului.
Utilizarile fondurilor puse la dispozitia întreprinderii, cu titlu durabil sau activ imobilizat, si utilizarile cu titlu provizoriu si ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în activul bilantului.
Bilantul reflecta pozitia financiara a întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a se adapta schimbarilor mediului, oferind informatii esentiale despre capacitatea acesteia de a degaja fluxuri viitoare de numerar si echivalente de numerar si despre necesitatile viitoare de resurse.
Spre deosebire de bilant care înregistreaza stocurile în sens larg, respectiv, cantitatile acumulate de bunuri, creante, titluri si datorii la un moment dat, contul de profit si pierdere traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.
El înregistreaza în credit totalul de bunuri, servicii sau moneda care intra ca venituri (fluxul de intrari), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca si cheltuieli (fluxul de iesiri).
Contul de rezultat regrupeaza, sub forma de tabel sau în lista, cheltuielile si veniturile exercitiului structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite determinarea ca sold a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activitati.
Altfel spus, contul de profit si pierdere reflecta performanta întreprinderii, respectiv, capacitatea de a genera profit, care se exprima prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), permitând sa se stabileasca gradul de eficienta în utilizarea de noi resurse.
În scopul efectuarii unor comparatii în timp, prezentarea sub forma de tabel sau în lista a contului de rezultat ca si a bilantului trebuie sa fie identica de la un exercitiu la altul. Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementarile contabile românesti armonizate prevede structura verticala a bilantului si a contului de profit si pierderi dupa natura, fara sa fie însa restrictiva.
Bilantul si contul de profit si pierdere sunt considerate cele mai importante documente de raportare financiara, bilantul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea majora a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finantate prin contributia capitalului privat.
Situatia modificarii capitalurilor proprii prezinta detaliat toate variatiile pe care le-au suferit capitalurile proprii între momentul de început si cel de sfârsit al exercitiului financiar, permitând analiza capacitatii de mentinere a capitalului si a rezultatului final (profitul sau pierderea).
Situatia fluxurilor de numerar ofera informatii despre capacitatea întreprinderii de a genera numerar si echivalente de numerar din activitatea de exploatare si din activitatea investitionala si modul de utilizare a acestora.
Notele explicative si politicile contabile prezinta informatii despre bazele de întocmire a situatiilor financiare si politicile contabile adoptate, completeaza si detaliaza toate informatiile prezentate în celelalte documente de raportare financiara si prezinta, narativ sau prin tabele de analiza, situatii si indicatori care nu sunt prezentate în alta parte.
Notele explicative, în numar de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind sa cuprinda informatii detaliate care sa servesca analizei ulterioare, si împreuna cu celelalte documente de sinteza sa ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatului întreprinderii în exercitiul financiar încheiat.
Situatiile financiare anuale utilizate în diagnosticul financiar ofera date si informatii pentru doua abordari specifice:
1) Analiza-diagnostic a performantelor si riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza-diagnostic a situatiei financiare pe baza bilantului.
Analiza financiara, ca studiu sistematic si metodic al informatiilor contabile si financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaste situatia financiara si a-i întelege evolutia, foloseste, în cadrul metodologiei generale prezentate în capitolul I, o serie de instrumente si mijloace specifice adaptate scopului urmarit de utilizatorul intern sau extern al diagnosticului financiar.
Daca, initial, analiza financiara desemna doar metodele de examinare a documentelor contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate si a bilantului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus diversificarea metodelor si procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesitati financiare ale întreprinderii a favorizat progresul metodelor de analiza financiara. În acest sens, notiunea de echilibru financiar nu are acelasi continut în analiza traditionala bazata pe bilantul financiar, în analiza functionala bazata pe bilantul functional, sau în analiza prin fluxuri, care completeaza metodele traditionale, fara însa a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare traditionale amintim:
Compararea situatiilor financiare
Compararea constituie prima treapta a metodei a analizei economice, frecvent aplicata în analiza financiara care permite utilizatorilor sa compare informatiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinta privind pozitia financiara si performantele întreprinderii, precum si în spatiu cu unitati similare.
Compararea bilantului la sfârsit de perioada cu bilantul la început de perioda permite determinarea modificarii pozitiei financiare a întreprinderii în cursul exercitiului. Comparatiile în timp pe mai multi ani permit evidentierea trendului indicatorilor si stau la baza previziunilor financiare, ceea ce necesita date si informatii provenite din 3 - 5 conturi anuale succesive.
Comparatiile în spatiu, între întreprinderi din acelasi sector permit întreprinderii de a se situa mai bine în cadrul sectorului si de a-si cunoaste fortele si slabiciunile în raport cu concurentii.
Analizele comparative în timp pun în evidenta abaterea indicatorilor fata de un criteriu de referinta, ale caror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize factoriale si structurale. În acest scop, se utilizeza procedee de cuantificare a influentei factorilor (substitutia în lant, metoda balantiera, metoda soldului, s.a), prezentate detaliat în capitolul I.
Metoda de analiza prin rate (Ratios)
În analiza financiara termenul englezesc Ratio, de origine latina (Ratus = calculat, socotit), este sinonim cu: coeficient, raport, procent, rata si desemneaza un raport economic sau financiar semnificativ între doua marimi absolute care reprezinta doua posturi sau grupe de posturi din bilant, din contul de rezultat, sau din bilant si din contul de rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în numar de zile sau ani, sau sub forma de coeficient, fiind utilizat în scopul obtinerii unor informatii mai semnificative decât le pot oferi valorile absolute ale marimilor contabile sau datele extracontabile. Evident ca nu pot fi raportate decât marimi ce au relatii între ele pentru a obtine o rata semnificativa.
Dupa elementele care se compara, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreste sa le evidentieze: rentabilitatea, independenta financiara, rotatia activelor, s.a.
Metoda de analiza prin rate a aparut în analiza financiara de peste 20 de ani si ea prezinta avantajul ca permite analistului financiar sa urmareasca progresul întreprinderii si sa prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însa vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare, a avea rate bune la închiderea exercitiului nu implica neaparat un viitor favorabil pentru întreprindere.
Metoda de analiza prin rate trebuie utilizata cu prudenta, aceasta oferind de multe ori doar un fragment al unor informatii necesare pentru o decizie financiara. Rareori o rata luata izolat este semnificativa prin ea însasi, nefiind suficienta pentru a caracteriza o întreprindere. Numai o baterie de rate urmarite în dinamica pe mai multi ani si comparate cu întreprinderi similare, sau cu valori standard pot îmbogati informatiile necesare deciziilor financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoasterea cât mai buna a întreprinderii si evaluarea cât mai reala a performantelor si dificultatilor sale, utilizarea corecta a acesteia impune respectarea câtorva cerinte de baza:
1) Asigurarea comparabilitatii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleasi unitati.
2) Folosirea în calcul a unor marimi semnificative si coerente, între care trebuie sa existe relatii directe;
3) Compararea ratelor în timp, spatiu, sau cu valori standard.
Practica utilizarii metodei ratelor a devenit curenta în domeniul financiar, dar este frecventa si în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) si vizeaza în general dinamica indicatorilor (prin indici cu baza fixa sau cu baza în lant) sau structura lor, alaturi de ratele financiare de rotatie, rentabilitate, finantare, s.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate difera în functie de organismul specializat care le elaboreaza, dar acestea vizeaza în general: activitatea si randamentul întreprinderii, marjele si rentabilitatea, investitiile si finantarea; structura financiara si riscurile.
Centrala Bilanturilor din Banca Frantei editeaza anual norme cuprinzând baterii care cuprind urmatoarele rate:
1) Rate de analiza a factorilor de productie;
2) Rate de gestiune si de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.
Potrivit reglementarilor contabile românesti armonizate întreprinderile trebuie sa raporteze în Nota explicativa 9 Principalii indicatori economico-financiari urmatorii indicatori sub forma unei baterii de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generala (Lg);
2) Lichiditatea imediata (Li).
II. Indicatori de risc:
1) Gradul de îndatorare (Gd);
2) Acoperirea dobânzilor (Ad).
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotatie a stocurilor (Ns);
2) Numar de zile de stocare (Ds);
3) Viteza de rotatie a debitelor clienti (Dc);
4) Viteza de rotatie a creditelor furnizori (Df);
5) Viteza de rotatie a activelor imobilizate (Nai);
6) Viteza de rotatie a activelor totale (Na).
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat (Re);
2) Marja bruta din vânzari (Rv).
Bateria de rate de mai sus cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc în urmatoarele scopuri:
1) Masurarea performantelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecintele deciziilor în materie de investitii si de finantare, structura financiara;
2) Efectuarea de comparatii în timp pentru a studia evolutia situatiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul sau profesional, prin compararea propriilor rate cu ratele medii ale întreprinderilor similare.
Metoda analizelor specifice
În functie de scopul urmarit, analiza financiara poate utiliza o serie de metode specifice adaptate anumitor situatii: studiul lichiditatii-solvabilitatii, analiza rentabilitatii si riscului, analiza activitatii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul levierelor), lanturile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminanta, scoringul (riscul de faliment) s.a.
Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitata de accesul si utilizarea instrumentului informatic în mai multe directii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiectiilor si previziunilor privind situatia financiara;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate si a simularilor.
Atingerea obiectivelor analizei financiare în vederea elaborarii diagnosticului financiar care vizeaza în special performantele (rentabilitatea) si riscurile impune efectuarea unor analize complexe -structurale si factoriale- prin utilizarea combinata a mai multor procedee si tehnici de analiza multicriteriala si multifactoriala.
Efecturea unei analize financiare ample care sa conduca la un diagnostic financiar complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminara
Pentru a avea o prima reprezentare schematica a întreprinderii se vor prezenta informatii privind: sectorul de activitate; evolutia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani; rentabilitatea (rata cresterii beneficiului brut si net, rata rentabilitatii capitalurilor investite si a capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea totala si datoriilor pe termen scurt în pasivul bilantului, s.a.
2) Examinarea situatiei financiare
Aceasta presupune urmatoarele:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenta solduri semnificative privind activitatea economica si rentabilitatea (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor si evolutia lor, cu reflectarea în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilantului financiar si functional, care vizeaza evolutia structurii financiare, situatia echilibrelor financiare si a rentabilitatii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finantare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).
Acesta constituie un examen al politicii de investitii, de finantare si de distribuire a profitului net, care permite o analiza dinamica a fluxurilor financiare si a fluxurilor de trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteza se vor prezenta punctele tari si punctele slabe, asa cum au rezultat din analiza efectuata.
Rezultatele analizei financiare vor fi valorificate diferit, în functie de utilizator, dar în general, se va cauta raspuns la întrebari de natura financiara, economica, fiscala, juridica. O atentie speciala se va acorda aspectelor de natura financiara, cum ar fi cererea de credite pe termen scurt si lung, achizitia de actiuni, emiterea de noi actiuni, noi investitii, sau din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie sa se bazeze pe informatii economice, financiare, monetare diverse
|
