Bunurile publice si productia în sectorul public
1. Caracteristicile bunurilor publice
* non-rivalitatea consumului. Aceasta înseamnã cã în situatia consumului unui individ din acest bun, nu se diminueazã disponibilitatea acestuia pentru alti potentiali consumatori. Altfel spus, este posibil un consum simultan din acest bun.
* non-excluderea. Aceasta se referã la imposibilitatea frânãrii consumului prin excluderea unor consumatori de la utilizarea sau consumul sãu.
[1] este prezentatã în figura nr. 1.
public
Sectorul public asigurã o multitudine de bunuri si servicii pe care firmele private nu le pot oferi sau nu le oferã din diverse motive. Este vorba despre:
· bunuri publice pure (apãrarea nationalã, servicii de politie si securitate)
· bunuri non-rivale (parcuri si servicii de transport)
· utilitãti publice (servicii de apã si canalizare)
· bunuri private pure (bãuturi produse în conditii de monopol de stat)
Atunci când excluderea este posibilã, bunurile capãtã un pret, iar sectorul public devine generator de venituri si urmãreste alocarea eficientã a resurselor.
Existã trei categorii de bunuri oferite de sectorul public care fac obiectul procesului de determinare a pretului:
a) utilitãtile numite monopoluri naturale
b) bunurile publice suprasolicitate
c) alte bunuri si servicii pe care sectorul privat le oferã în cantitãti insuficiente sau pe care sectorul public le produce si oferã, prin traditie.
a) Utilitãtile publice
Este consideratã o utilitate publicã, o societate comercialã cu statut de unic ofertant de anumite bunuri sau servicii esentiale si face obiectul reglementãrilor guvernamentale. Cele mai cunoscute utilitãti publice sunt societãtile care oferã servicii de apã, electricitate, gaz si telefon. Controlul public se exercitã fie prin atributele proprietãtii guvernamentale directe (sau nationalizate) asa cum se face Marea Britanie, fie prin reglementãri publice, ca în SUA.
Agentii economici care reprezintã utilitãti publice se caracterizeazã prin cheltuieli ridicate pentru bunurile de capital si costuri medii joase. Cu alte cuvinte, nu sunt bunuri publice pure existând, cel putin teoretic restrictii de pret (sunt bunuri ce permit excluderea) si de acces (sunt bunuri rivale). Cu toate acestea, ele nu reprezintã bunuri private, fiind oferite în conditii avantajoase si existând retele extinse de furnizare a serviciilor care sã nu restrictioneze accesul pentru cei mai multi consumatori. De aceea, pe termen lung, marii producãtori îsi permit sã promoveze tarife inferioare micilor producãtori. Piata devine mai eficientã dacã functioneazã o societate comercialã mare decât mai multe firme mici.
În aceste conditii, piata prezintã caracteristicile monopolului. Costurile fixe (generate de exemplu la un furnizor de apã, de echipamente de tipul rezervoarelor, apeductelor si sistemului de distributie) sunt foarte mari comparativ cu cele variabile ceea ce face ca la cresterea productiei, costul total mediu sã fie descrescãtor. O nouã firmã care ar dori sã pãtrundã în acest domeniu ar trebui sã-si construiascã aceleasi facilitãti ca si firma monopol, ceea ce i-ar provoca pierderi substantiale în încercarea de a câstiga o cotã de piatã.
Serviciile care reprezintã utilitãti publice sunt în general asigurate de companii publice sau firme private reglementate de stat. Aparitia unui al doilea producãtor ar antrena cresterea costurilor medii si deci preturi mai mari solicitate consumatorilor. De aceea, în domeniul utilitãtilor publice este mai eficient sã functioneze o firmã mare, cu pozitie de monopol.
b) Bunurile publice suprasolicitate
Bunurile publice se caracterizeazã prin non-rivalitate în consum. Parcurile, autostrãzile, plajele utilizate, fãrã a deveni aglomerate, nu limiteazã consumul celorlalti subiecti. Atunci când se manifestã o cerere în exces, pentru a se evita suprasolicitarea bunurilor publice, se practicã eliminarea non-rivalitãtii prin aplicarea unor tarife de acces. Astfel, se previne suprautilizarea bunurilor si se maximizeazã efectele oferite de facilitãtile publice.
c) Alte bunuri produse de sectorul public
Sectorul public oferã numeroase bunuri si servicii pe care le furnizeazã pietei si sectorul privat sau pe care acesta din urmã ar putea sã le asigure dacã nu ar fi reglementãri contrare. Câteva exemple în acest sens vizeazã învãtãmântul superior, colectarea deseurilor sau productia unor bãuturi alcoolice. Explicatia care stã la baza implicãrii sectorului public în aceste activitãti se rezumã la externalitãti pozitive, la nivelul veniturilor si la traditii.
Aparitia bunurilor cu externalitãti pozitive (numite si bunuri benefice) oferã avantaje suplimentare societãtii fatã de cele de care beneficiazã direct indivizii. Astfel, consumatorii individuali sunt dispusi sã plãteascã mai putin pentru aceste bunuri fatã de cât apreciazã societatea în ansamblu. Pentru cresterea consumului de aceste bunuri, societatea sprijinã fie producãtorul privat, fie consumatorul si oferã serviciile la preturi inferioare pietei. În aceastã categorie se includ locuintele, îngrijirea medicalã, educatia, muzeele de artã etc.
Alte bunuri produse de sectorul public au ca scop principal generarea de venituri. De exemplu, operatiile si sistemul de loterie, sau productia de bãuturi monopol de stat sunt generatoare de venituri. Dar, dincolo de acest efect, scopul implicãrii sectorului public în aceste domenii este limitarea criminalitãtii si violentei. De asemenea, colectarea gunoiului reprezintã o activitate cu efect asupra sãnãtãtii publice. si exemplele pot continua.
|
