Bunurile publice si productia în sectorul public
1. Caracteristicile bunurilor publice
* non-rivalitatea consumului. Aceasta înseamnă că în situatia consumului unui individ din acest bun, nu se diminuează disponibilitatea acestuia pentru alti potentiali consumatori. Altfel spus, este posibil un consum simultan din acest bun.
* non-excluderea. Aceasta se referă la imposibilitatea frânării consumului prin excluderea unor consumatori de la utilizarea sau consumul său.
[1] este prezentată în figura nr. 1.
public
Sectorul public asigură o multitudine de bunuri si servicii pe care firmele private nu le pot oferi sau nu le oferă din diverse motive. Este vorba despre:
· bunuri publice pure (apărarea natională, servicii de politie si securitate)
· bunuri non-rivale (parcuri si servicii de transport)
· utilităti publice (servicii de apă si canalizare)
· bunuri private pure (băuturi produse în conditii de monopol de stat)
Atunci când excluderea este posibilă, bunurile capătă un pret, iar sectorul public devine generator de venituri si urmăreste alocarea eficientă a resurselor.
Există trei categorii de bunuri oferite de sectorul public care fac obiectul procesului de determinare a pretului:
a) utilitătile numite monopoluri naturale
b) bunurile publice suprasolicitate
c) alte bunuri si servicii pe care sectorul privat le oferă în cantităti insuficiente sau pe care sectorul public le produce si oferă, prin traditie.
a) Utilitătile publice
Este considerată o utilitate publică, o societate comercială cu statut de unic ofertant de anumite bunuri sau servicii esentiale si face obiectul reglementărilor guvernamentale. Cele mai cunoscute utilităti publice sunt societătile care oferă servicii de apă, electricitate, gaz si telefon. Controlul public se exercită fie prin atributele proprietătii guvernamentale directe (sau nationalizate) asa cum se face Marea Britanie, fie prin reglementări publice, ca în SUA.
Agentii economici care reprezintă utilităti publice se caracterizează prin cheltuieli ridicate pentru bunurile de capital si costuri medii joase. Cu alte cuvinte, nu sunt bunuri publice pure existând, cel putin teoretic restrictii de pret (sunt bunuri ce permit excluderea) si de acces (sunt bunuri rivale). Cu toate acestea, ele nu reprezintă bunuri private, fiind oferite în conditii avantajoase si existând retele extinse de furnizare a serviciilor care să nu restrictioneze accesul pentru cei mai multi consumatori. De aceea, pe termen lung, marii producători îsi permit să promoveze tarife inferioare micilor producători. Piata devine mai eficientă dacă functionează o societate comercială mare decât mai multe firme mici.
În aceste conditii, piata prezintă caracteristicile monopolului. Costurile fixe (generate de exemplu la un furnizor de apă, de echipamente de tipul rezervoarelor, apeductelor si sistemului de distributie) sunt foarte mari comparativ cu cele variabile ceea ce face ca la cresterea productiei, costul total mediu să fie descrescător. O nouă firmă care ar dori să pătrundă în acest domeniu ar trebui să-si construiască aceleasi facilităti ca si firma monopol, ceea ce i-ar provoca pierderi substantiale în încercarea de a câstiga o cotă de piată.
Serviciile care reprezintă utilităti publice sunt în general asigurate de companii publice sau firme private reglementate de stat. Aparitia unui al doilea producător ar antrena cresterea costurilor medii si deci preturi mai mari solicitate consumatorilor. De aceea, în domeniul utilitătilor publice este mai eficient să functioneze o firmă mare, cu pozitie de monopol.
b) Bunurile publice suprasolicitate
Bunurile publice se caracterizează prin non-rivalitate în consum. Parcurile, autostrăzile, plajele utilizate, fără a deveni aglomerate, nu limitează consumul celorlalti subiecti. Atunci când se manifestă o cerere în exces, pentru a se evita suprasolicitarea bunurilor publice, se practică eliminarea non-rivalitătii prin aplicarea unor tarife de acces. Astfel, se previne suprautilizarea bunurilor si se maximizează efectele oferite de facilitătile publice.
c) Alte bunuri produse de sectorul public
Sectorul public oferă numeroase bunuri si servicii pe care le furnizează pietei si sectorul privat sau pe care acesta din urmă ar putea să le asigure dacă nu ar fi reglementări contrare. Câteva exemple în acest sens vizează învătământul superior, colectarea deseurilor sau productia unor băuturi alcoolice. Explicatia care stă la baza implicării sectorului public în aceste activităti se rezumă la externalităti pozitive, la nivelul veniturilor si la traditii.
Aparitia bunurilor cu externalităti pozitive (numite si bunuri benefice) oferă avantaje suplimentare societătii fată de cele de care beneficiază direct indivizii. Astfel, consumatorii individuali sunt dispusi să plătească mai putin pentru aceste bunuri fată de cât apreciază societatea în ansamblu. Pentru cresterea consumului de aceste bunuri, societatea sprijină fie producătorul privat, fie consumatorul si oferă serviciile la preturi inferioare pietei. În această categorie se includ locuintele, îngrijirea medicală, educatia, muzeele de artă etc.
Alte bunuri produse de sectorul public au ca scop principal generarea de venituri. De exemplu, operatiile si sistemul de loterie, sau productia de băuturi monopol de stat sunt generatoare de venituri. Dar, dincolo de acest efect, scopul implicării sectorului public în aceste domenii este limitarea criminalitătii si violentei. De asemenea, colectarea gunoiului reprezintă o activitate cu efect asupra sănătătii publice. si exemplele pot continua.
|
