Scopul Bursei Romane de Marfuri este sa ofere solutii practice intr-un mod transparent, eficient si profesional. BRM este o institutie care creste constant, se adapteaza permanent la nou, schimba tehnologiile, introduce noi produse pentru a veni in intampinarea solicitarilor de management al riscului comercial si financiar.
BRM va continua sa lupte pentru imbunatatirea raportului eficienta/cost, dar si pentru a mentine corectitudinea si transparenta pietei sale. Astazi, suntem mai mult ca oricand fideli devizei noastre initiale: grija pentru calitatea serviciilor, capacitatea de a anticipa si inova, succesul nostru prin succesul actionarilor si al clientilor.
Obiectivele noastre au in vedere dezvoltarea si stabilitatea pietei, cresterea lichiditatii si a volumului de tranzactionare. Pentru a ne atinge obiectivele, vom continua sa ne bazam pe contributia si increderea membrilor si clientilor nostri, dar mai ales pe activitatea lor alaturi de noi.
.
Bursele de marfuri
Bursele de marfuri sunt piete organizate, care asigura concentrarea cererii si
ofertei pentru produse si servicii în scopul efectuarii de tranzactii în
conditii de concurenta si libertate contractuala.
Menirea lor este de a pune în legatura - direct sau prin intermediari
specializati - un numar cât mai mare de agenti economici interesati în comertul
international cu anumite marfuri - producatori, comercianti, armatori,
expeditori, asiguratori etc. - creându-se totodata conditiile materiale si
informationale necesare pentru încheierea si executarea tranzactiilor.
1.1. Caracteristicile si functiile burselor
Bursele sunt piete libere, în sensul ca asigura confruntarea directa si
deschisa a cererii si a ofertei disponibile pentru marfurile respective. Prin
urmare, nu pot fi tranzactionate pe pietele bursiere decât acele marfuri pentru
care exista o concurenta libera, adica un numar suficient de mare de ofertanti
si cumparatori, astfel încât sa nu apara posibilitatea unor concentrari în
scopul manipularii pretului; bursa este opusa, prin esenta sa, ideii de
monopol.
Dupa obiectul tranzactiilor lor, bursele se împart în doua mari categorii:
burse de marfuri, la care se comercializeaza produse si servicii, si burse de
valori, la care se comercializeaza active financiare (în speta, valori
mobiliare, actiuni si obligatiuni).
La rândul lor, bursele de marfuri pot fi generale, pentru comercializarea mai
multor categorii de produse si servicii, sau specializate pe anumite grupe de
marfuri. (Vezi Figura 10.1.)
Spre deosebire de licitatii, bursele de marfuri sunt piete cu functionare
permanenta . Ele sunt organizate într-o forma institutionalizata, fie din
initiativa privata, fie ca burse de stat. În primul caz, forma juridica de
organizare este de cele mai multe ori cea a asociatiei fara caracter lucrativ,
desi exista si burse constituite ca societati comerciale.
Sintagma "bursa de marfuri" acopera realitati diferite în diferite etape
istorice si în diferite tari. O prima acceptiune este aceea de piata de marfa
fizica, respectiv un mecanism tranzactional prin care se încheie contracte a
caror executare se face numai prin predarea/primirea efectiva a marfii - obiect
al contractului, respectiv plata sumei de bani reprezentând pretul.
Dupa momentul în care are loc derularea lor, operatiunile pe pietele de marfa
fizica pot fi "la disponibil" sau spot si "cu executare
amânata" sau forward.
O alta categorie de burse sunt pietele la termen, numite si "burse de
hârtii", deoarece în acest caz tranzactia are esentialmente un caracter
financiar, fiind bazata pe documente si nu pe livrare efectiva de marfa;
executarea în natura reprezinta numai exceptia în acest tip de tranzactii. În
prezent forma dominanta si deosebit de dinamica a pietelor la termen o
reprezinta pietele futures si cele cu optiuni.
Tranzactiile la termen se încheie în cadrul burselor si beneficiaza de un
regulament propriu si de un mecanism specific de realizare. Pentru organizarea
si functionarea corespunzatoare a unei piete la termen se cer a fi îndeplinite
o serie de conditii:
- Obiectul contractului trebuie sa fie un bun (activ) fungibil;
Bunurile fungibile sunt omogene din punct de vedere calitativ, fiind definite
prin caractere generice, si ele pot fi individualizate prin numarare, masurare,
cântarire etc.
. Bursele de marfuri
Bursele de marfuri sunt piete organizate, care asigura concentrarea cererii si
ofertei pentru produse si servicii în scopul efectuarii de tranzactii în
conditii de concurenta si libertate contractuala.
Menirea lor este de a pune în legatura - direct sau prin intermediari
specializati - un numar cât mai mare de agenti economici interesati în comertul
international cu anumite marfuri - producatori, comercianti, armatori,
expeditori, asiguratori etc. - creându-se totodata conditiile materiale si
informationale necesare pentru încheierea si executarea tranzactiilor.
1.1. Caracteristicile si functiile burselor
Bursele sunt piete libere, în sensul ca asigura confruntarea directa si
deschisa a cererii si a ofertei disponibile pentru marfurile respective. Prin
urmare, nu pot fi tranzactionate pe pietele bursiere decât acele marfuri pentru
care exista o concurenta libera, adica un numar suficient de mare de ofertanti
si cumparatori, astfel încât sa nu apara posibilitatea unor concentrari în
scopul manipularii pretului; bursa este opusa, prin esenta sa, ideii de
monopol.
Dupa obiectul tranzactiilor lor, bursele se împart în doua mari categorii:
burse de marfuri, la care se comercializeaza produse si servicii, si burse de
valori, la care se comercializeaza active financiare (în speta, valori
mobiliare, actiuni si obligatiuni).
La rândul lor, bursele de marfuri pot fi generale, pentru comercializarea mai
multor categorii de produse si servicii, sau specializate pe anumite grupe de
marfuri. (Vezi Figura 10.1.)
Spre deosebire de licitatii, bursele de marfuri sunt piete cu functionare
permanenta . Ele sunt organizate într-o forma institutionalizata, fie din
initiativa privata, fie ca burse de stat. În primul caz, forma juridica de
organizare este de cele mai multe ori cea a asociatiei fara caracter lucrativ,
desi exista si burse constituite ca societati comerciale.
Sintagma "bursa de marfuri" acopera realitati diferite în diferite
etape istorice si în diferite tari. O prima acceptiune este aceea de piata de
marfa fizica, respectiv un mecanism tranzactional prin care se încheie
contracte a caror executare se face numai prin predarea/primirea efectiva a
marfii - obiect al contractului, respectiv plata sumei de bani reprezentând
pretul.
Dupa momentul în care are loc derularea lor, operatiunile pe pietele de marfa
fizica pot fi "la disponibil" sau spot si "cu executare
amânata" sau forward.
O alta categorie de burse sunt pietele la termen, numite si "burse de
hârtii", deoarece în acest caz tranzactia are esentialmente un caracter
financiar, fiind bazata pe documente si nu pe livrare efectiva de marfa;
executarea în natura reprezinta numai exceptia în acest tip de tranzactii. În
prezent forma dominanta si deosebit de dinamica a pietelor la termen o
reprezinta pietele futures si cele cu optiuni.
Tranzactiile la termen se încheie în cadrul burselor si beneficiaza de un
regulament propriu si de un mecanism specific de realizare. Pentru organizarea
si functionarea corespunzatoare a unei piete la termen se cer a fi îndeplinite
o serie de conditii:
- Obiectul contractului trebuie sa fie un bun (activ) fungibil;
Bunurile fungibile sunt omogene din punct de vedere calitativ, fiind definite
prin caractere generice, si ele pot fi individualizate prin numarare, masurare,
cântarire etc.
CAPITOLUL III
BURSA DE MĂRFURI
3.1. Originea si evolutia institutiei bursiere
Istoria economica evidentiaza faptul ca obiectul pietei bursiere, mecanismele
ei de functionare au aparut si s-au perfectat de-a lungul timpului, geneza si evolutia
acesteia fiind complexa si extrem de importanta pentru întelegerea angrenajului
economic contemporan. Asa se si explica si preocuparile crescânde ale
specialistilor, cadrelor didactice din domeniu, institutiilor publice competente,
concretizate într-o vasta literatura privind aspectele istorice, teoretice,
metodologice, practice si juridice legate de aparitia, dezvoltarea si perfectionarea
institutiei bursiere
Literatura economica de specialitate cuprinde o serie de tratate, carti, manuale, dictionare, studii, articole etc., care
descriu continutul bursei de marfuri, bursei de valori si bursei valutare, dintre care am selectat: Abil, Lucia
Dictionar bursier, Editura Economica, Bucuresti, 1994; Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D.
(coordonatori), Tratat de economia agriculturii, Editura Expert, Bucuresti, 2003; Anghelache, Gabriela, Bursa si
piata extrabursiera, Editura Economica, Bucuresti, 2000; Balley, P., La Bourse, mithes et realites, PUF, Paris, 1986;
Belletante, B., La bourse - son fonctionnement, son rôle dans la vie economique, Editions Hatier, Paris, 19 757g69h 92;
Bidilean, V., Uniunea Europeana. Institutii, politici, activitati, Editura Agroprint, Timisoara, 2000; Bran, P., Relatii
valutar-financiare internationale, Editura Economica, Bucuresti, 1994; Braudel, F., Jocurile schimbului, Editura
Meridiane, Bucuresti, Vol. I si II, 1985; Crozet, Y. si colab., Dictionnaire de banque et bourse, Editions Armand
Colin, Paris, 1993; Ciobanu, G., Bursele de valori si tranzactiile la bursa, Editura Economica, Bucuresti, 1997;
Dardac, N. si colab., Burse de valori. Dimensiuni si rezonante social-economice, Editura Economica, Bucuresti,
Dufloux, C., INTEC-CNAM, Paris, Piete financiare, Editura Economica, Bucuresti, 2000; Durand, M.
Bursa, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992; Funar, Sabina, Bursa de marfuri, Editura Academic Press, Cluj Napoca,
Funar, Sabina, Vlad, Ioana, Bursa de marfuri si de valori, Editura Academic Press, Cluj Napoca, 2001;
Gallois, D., Bursa. Origine si evolutie, Editura Teora, Bucuresti, 1999; Gastinel, H.; Bernard, E., Les marches
boursiers dans le monde. Situation et evolution, Editions Montchrestien, Paris, 1996; Herbei, M., Operatiuni de
bursa. Evaluarea bursiera a agentilor economici, Editura Mirton, Timisoara, 1994; Iorga, N., Istoria comertului
românesc, Tipografia Tiparul Românesc, Bucuresti, 1925; Iosif Gh., Piata resurselor si a produselor agroalimentare,
Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 1998; Istudor, N., Modele de organizare a pietelor agroalimentare, Editura
Economica, Bucuresti, 2000; Negoescu, Gh., Bontas, Cristina, Institutia bursiera, Editura Evrika, Galati, 1999;
Nitu, A., Burse de marfuri si valori, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2002; Miclaus, P.G., Bursele de comert,
Editura Economica, Bucuresti, 2003; Pascariu, Gabriela, Uniunea Europeana - Politici si piete agricole, Editura
Economica, Bucuresti, 1999; Popa, I., Bursa. Vol. I (1993, 1995) si II (1994), Colectia Bursa, Editura Adevarul,
Bucuresti; Potolea, Gh., Horea, H., Efectele de comert, Imprimeria Ardealul, Cluj Napoca, 1992; Rujan, O.
Tranzactii comerciale internationale, Editura Economica, Bucuresti, 1997; Simon, Y., Bourses de commerce et
marches a terme de marchandises, Daloz, Paris, 1986; Stanciu, N., Burse internationale, Editura Craiova, Craiova,
Stanciu, S., Teoria contractelor, Editura ASE, Bucuresti, 2002; Stoica, V., Ionescu, E., Pietele de capital si
bursa de valori. Editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2000; Suta, N., Suta, Salajan Sultana, Comertul
international si politica comerciala internationala. Editia a XII-a, Vol. I si II, Editura Economica, Bucuresti, 2003;
Tracy, M., Produsele alimentare si agricultura în economia de piata, Editura IMPEX '92 SRL, Bucuresti, 1996;
Vidalanche, G., La Bourse, Delmas, Paris, 1981; Voicu, M.V., Organizarea integrata a pietei cerealelor si plantelor
oleaginoase, Teza de doctorat, ASE, Bucuresti, 1998; Zahiu, Letitia, Agricultura mondiala si mecanismele pietei,
Elemente specifice bursei au existat în structura economiilor tarilor lumii cu multe milenii în
urma, ele manifestându-se în tranzactiile comerciale din interiorul popoarelor antice si în afara lor Acest
proces istoric obiectiv este analizat într-o serie de lucrari de referinta , care reliefeaza sintetic anumite
momente si evenimente economice, comerciale semnificative. Germenii activitatii bursiere dateaza cu
aproximativ doua milenii înaintea erei noastre, manifestându-se în comertul din Mesopotamia, Arabia,
Grecia, Imperiul Roman, India, China, Egipt, precum si între tarile africanex
În Enciclopedia Universalis (Editeur ŕ Paris, 1984, Corpus 3 si 4, pag. 1928) se consemneaza ca
în timp ce "asirienii au realizat primele banci, iar grecii au inventat moneda, romanii au imaginat primele
burse de valori". De asemenea, Pichet Eric releva ca operatiuni similare s-au realizat prima data în
Sumar, în anii 2800 î.e.n.
Literatura economica consemneaza o forma originala a schimbului, utilizata de catre
triburile africane, cu mii de ani în urma, care consta din aceea ca locuitorii înarmati ai unui trib depuneau
produsele în anumite locuri, retragându-se dupa aceea. Locuitorii înarmati ai altui trib depuneau si ei,
alaturi, produsele pe care doreau sa le vânda în schimbul celor aduse de primii. Acestia din urma reveneau
la locul respectiv si daca erau interesati, realizau schimbul. În caz contrar se retrageau din nou, astfel încât
cea de-a doua tabara sa completeze produsele în scopul consimtirii tranzactiei
Între Tibru si Eufrat au aparut unele operatiuni de împrumut, considerate preambulul crearii
bancilor de mai târziu, prin intermediul carora comerciantii si-au dezvoltat activitatea, ceea ce a dus la
intensificarea comertului Mesopotamiei cu restul lumii. În locuri organizate se întâlneau si negociau
tranzactii de schimb, ciobanii din Mesopotamia cu agricultorii, obiectul schimbului constituindu-l oile si
grâul. În timp, lidienii, fenicienii, asirienii si cartaginezii au utilizat banii drept mijlocitor al schimburilor
de bunuri si au fost luate în considerare la elaborarea regulilor activitatii comerciale de mai târziu.
Pe teritoriul Romei si al Greciei antice, schimbul se derula pe baza unor reguli precise, legate de
bunurile ce puteau fi comercializate, modalitatile de plata, monedele acceptate. Tranzactiile de schimb se
efectuau în locuri si la intervale de timp stabilite. Aceste reguli sunt considerate de specialisti generatoare
ale activitatii bursiere. În Grecia antica, la sfârsitul secolului al VI-lea î.e.n., în Agora, în spatiul numit
Emporium, negustori si comercianti, folosind mese de schimb, denumite "trapeze", realizau tranzactii cu
bani. În Roma antica, la "Collegia Mercantorium", se derulau negocieri privind importante tranzactii
comerciale. Clasa publicanilor, socotita o categorie a burgheziei financiare, a obtinut dreptul exclusiv
pentru colectarea si pastrarea impozitelor, pentru a face investitii pentru amenajarea Romei, constructii de
temple si drumuri, asigurarea aprovizionarii armatei si alte operatiuni, care necesitau mari resurse
financiare. Pe acest fond, a aparut ideea realizarii unor societati în comandita, pentru care s-au emis
actiuni destinate publicului . Acest moment este considerat primul embrion al bursei de valori
În Imperiul Roman si în Grecia antica, concomitent cu schimbul traditional, apare o practica
noua, care consta din tranzactii cu "marfuri viitoare", bunuri care erau prezente prin esantioanexx
tranzactia efectiva realizându-se ulterior, la un termen stabilit. Aceasta practica reprezinta de fapt germenii
viitoarelor operatiuni bursiere la termen, numite în prezent futuresxxx. Aceste practici au fost utilizate si în
Editura Arta grafica, Bucuresti, 1992; Zahiu Letitia si colab., Structuri agrare si viitorul politicilor agricole, Editura
Economica, Bucuresti, 2003.
Braudel, F., Op. cit., Vol I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985, pag. 104; Funar, Sabina, Vlad, Ioana, Bursa de
marfuri si de valori, Editura Academic Press, Cluj Napoca, 2001, pag. 5-11; Murgu, N., Lazar, C., Isarescu, M.
Op. cit., 1982, pag. 2; Negoescu, G., Bontas, Aurora Cristina, Institutia bursiera, Editura Evrika, Galati, 1999, pag.
Stanciu, N., Bursele internationale, Editura Craiova, Craiova, 1999, pag. 7-13 si altii.
x Dupa unii autori, bursa dateaza înca din perioada reuniunilor de negustori, cunoscute din vremuri timpurii de catre
marile centre ale Orientului si Mediteranei, si care par a fi atestate de catre Roma spre sfârsitul secolului al II-lea al
erei noastre (Bloch, R., Cousin, I., Rome et son destin, 1960, pag. 126).
Pichet, E., Le guide pratique de la bourse, SEFI, 1996, pag. 23
Murgu, N., Lazar, C., Isarescu, M., Op. cit., 1982, pag. 2
Ciobanu, Gh., Op. cit., 1994, pag. 24
xx Esantion, o cantitate cu dimensiuni reduse dintr-un anumit produs corporal, pe baza caruia se examineaza felul,
calitatea si valoarea acesteia, în vederea admiterii lui la bursa.
xxx Contract standardizat care creeaza pentru titular fie obligatia de a vinde, fie de a cumpara un anumit activ la o data
determinata si la un pret convenit la momentul încheierii tranzactiei. Acest tip de contract este evidentiat în cont la
Asia, Europa si America, începând cu secolele XVI si XVII, ele cunoscând o extindere în secolul al XIXlea,
pentru ca în secolul al XX-lea, mai ales dupa anii 80, sa fie supuse nu numai unei expansiuni
teritoriale, dar si unor diversificari si perfectionari, devenind astfel instrumente moderne pe piata bursiera.
Dupa prabusirea Imperiului roman, relatiile de schimb a "valorilor negociate"x au încetat, în
perioada predominarii economiei naturale înregistrându-se un regres al schimburilor comerciale. A fost
nevoie de peste un mileniu pentru revigorarea schimburilor comerciale, prin reluarea reuniunilor
permanente, la nivelul unor mari târguri comerciale, unde negocierile erau organizate într-un anumit
spatiu, denumit piata, loja, conventie, podium sau estrada.
În Evul Mediu, marfurile erau comercializate, la început, de regula, în mici piete locale si, ulterior,
prin târguri medievale, ce erau preanuntate de catre "pieds poudres" (oameni cu picioare prafuite), un fel
de voiajori, care calatoreau dintr-un oras în altul anuntând organizarea târgurilor respective.
În anul 1075, la Venetia se înfiinteaza primele societati pe actiuni, criteriul împartirii profitului
fiind aportul de capital. La Toulouse, în anul 1250, actionarii societatii de morarit puteau schimba sau
vinde partile detinute în proprietate în functie de profit. La Florenta, în anul 1408, prin legislatie s-a
stipulat ca actionarii raspund doar în limita capitalului investit în societatea pe actiuni, ceea ce ulterior a
devenit principiu de organizare a societatilor pe actiuni moderne
Odata cu amplificarea schimburilor comerciale, începând cu secolele XI-XII, prin dezvoltarea
oraselor în nordul Italiei - Genova, Venetia, Florenta au fost înfiintate burse de valori. În aceste orase,
înca din secolul al XIV-lea se negociau titlurile pentru împrumuturile de stat, emise în 1328 . Drept
urmare, se poate afirma ca primele burse au aparut în aceste orase stat, ele fiind locurile unde se întâlneau
bancherii, negustorii, agentii de schimb si curtierii, în scopul încheierii de tranzactii în mod public.
Semnul distinctiv utilizat de aceste burse era o punga de bani (bourse), asezata pe frontispiciul sediului si
care indicau locul unde se schimbau informatii referitoare la operatiunile comerciale (de "peste mari") si
se încheiau tranzactii, în special de valori. Specialistii au denumit acest spatiu prin termenul de bursaxx
Bursele au continuat sa se extinda si în nordul Europei, fiind înfiintate la Amsterdam, Bruges,
Hamburg, Bremen si Lübek. La aceste orase se adauga si orasele Paris, Lyon si Anvers, toate situate la
intersectia unor drumuri comerciale mari. În aceste localitati se negociau tranzactii prin intermediul
diverselor monede, unele din ele capatând rezonanta internationala.
La Paris, înca din anul 1141, au aparut agenti de schimb, numiti curtierixxx, care îsi desfasurau
activitatea în locuri speciale - Pont au Change care, pe baza unui comision, derulau operatiuni comerciale,
moment considerat a fi semnalul utilizarii de contracte cu bunuri viitoare . În Anglia s-au extins
tranzactiile pe baza de esantion care, în timp, au devenit o forma de schimb. Ele s-au extins si în Franta, si
se refereau, îndeosebi, la tranzactii în partizi mari pentru nevoile armatei.
În secolul al XIII-lea se utilizau pe scara larga tranzactiile de tip spotxxxx, concomitent cu
existenta contractelor cu livrare ulterioara a marfurilor, care apelau la folosirea unor standarde de calitate
stabilite prin mostrexxxxx
Casa de Compensatie, în registrul bursei si al societatii de brokeraj si în sistemul lor electronic, precum si în carnetul
de note de încheiere al brokerilor.
x Forme incipiente de schimb, care stau la baza originii bursei, termen înscris în dreptul roman.
Pichet, E., Op. cit., 1996, pag. 26
xx În unele lucrari de specialitate, paternitatea termenului de bursa ar reveni familiei Van der Bourse, din orasul
Bruges, care în secolul al XVI-lea era proprietara unui han pe al carui frontispiciu erau sculptate în piatra trei pungi
de bani (bourse). În aceasta locatie se întâlneau negustorii care negociau bani, metale pretioase, valori mobiliare,
inclusiv marfuri. În timp, locurile de întâlnire a participantilor la astfel de tranzactii, prin generalizare, au fost
denumite burse (Tiberiu, P., Stoian, I., Barbu, Elena, Organizarea si tehnica comertului exterior, Editura
stiintifica, Bucuresti, 1967, pag. 174-175).
xxx Termen folosit în Franta, corespondent cu dealer; intermediar al carui rol consta exclusiv în punerea în legatura a
unui vânzator (exportator) cu un cumparator (importator).
Enciclopedia Universalis, Corpus 3 si 4, Editeur ŕ Paris, 1984, pag. 1292
xxxx Contract de vânzare-cumparare, cu executare imediata si livrarea efectiva a activului care sta la baza acestuia.
xxxxx Parte reprezentativa a marfii, de mici dimensiuni, de obicei fara întrebuintari uzuale, sau un exemplar complet al
marfii care formeaza obiectul contractului.
În secolul al XV-lea, François I, regele Frantei, a emis pentru prima oara un împrumut pentru
finantarea razboiului milanez, caracterizat prin renta perpetua si rambursare progresiva, prin trageri anuale
la sorti.
Pe baza acestor date si evenimente se poate trage concluzia ca dezvoltarea timpurie a Evului
Mediu a dus, în final, la afirmarea bursei în lumea afacerilor, a comerciantilor si finantistilor. Prima
bursa în interpretare contemporana a fost cea din Anvers (1531), creata "spre folosinta negustorilor de
orice nationalitate sau limba", urmata de cele din Lyon si Toulouse (1549), Londra (1554), Paris (1563),
Bordeaux (1571) si Amsterdam (1778). Rezulta ca în aceasta perioada s-au pus bazele formarii si
dezvoltarii primelor piete financiare
Procesul dezvoltarii si perfectionarii bursei este legat si de cel al formarii întreprinderilor si al
utilizarii, de catre acestea, a noi modalitati de finantare. Perioada care a urmat marilor descoperiri
geografice a propulsat comertul la distanta, relatiile Europei cu Orientul si Lumea noua ducând la o
înflorire a comertului. Negustorii au valorificat astfel oportunitatile comerciale oferite de bogatiile "lumii
noi", distanta si timpul convertindu-se în profit. Expansiunea coloniala a dus la înfiintarea primelor
companii asemanatoare societatilor pe actiuni moderne, de talie semnificativax. Acestea au impulsionat
activitatea bursiera, prin finantarea unor tranzactii mari.
Pentru atragerea marilor capitaluri s-a impus o noua modalitate de finantare, si anume, emisiunea
publica de actiuni, titluri de valoare ce puteau fi cumparate de detinatorii de capitaluri disponibile, ce
doreau sa le plaseze în societatile emitente. Prin vânzarea noilor actiuni emise de societatile comerciale,
acestea se schimbau în cantitati mari, fixarea pretului lor (cursul actiunii) realizându-se prin cotare, fiind
conditionat de raportul dintre cerere si ofertaxx. În consecinta, la Paris, Londra si Amsterdam s-au
dezvoltat piete de valori puternice, în cadrul carora actele de vânzare-cumparare cuprindeau, pe lânga
titlurile datoriei publice si actiunile companiilor franceze, engleze si olandeze ale Indiilor Orientale. La
Bursa din Londra au devenit frecvente tranzactiile care aveau ca termen de livrare "la sosirea vasului"
ceea ce a stimulat pe speculatori sa vânda în avans, cantitati mari de marfuri pe care nu le posedau în
momentul vânzarii.
În anul 1848 s-a înfiintat Chicago Board of Trade (CBOT), bursa a carui obiect erau tranzactiile
cu cereale, în cadrul careia contractele tip spot au fost înlocuite de cele la termenxxx
Producatorii de cereale din zona Chicago vindeau produsele lor comerciantilor locali, care la
rândul lor revindeau la un pret fix la Chicago unor angrosisti, ce le preluau si le transportau pe apa, numai
primavara. În aceasta situatie, comerciantii locali primeau pe lânga pretul sigur obtinut si credite de la
cumparatorii din Chicago sau a bancilor, folosite pentru plata furnizorilor de cereale. Mai ales dupa
razboiul civil (1881-1885), s-au înmultit speculatoriixxxx, care urmareau sa cumpere sau sa vânda
drepturile de proprietate asupra cerealelor, efectuându-se mai mult un comert scriptic si nicidecum real,
efectiv. În aceasta situatie s-a impus nevoia de a elabora si adopta reguli clare privind desfasurarea
livrarilor deficitare, reglementarea livrarii, a platilor finale si a garantiilor.
Practica operatiunilor la termen, care îsi are originea în sistemul de târguri medievale, a permis
Japoniei ca din 1697 sa-si organizeze piata la termen cu un secol si jumatate înaintea SUA. Referitor
la Japonia, relevam si aparitia în secolul al XVII-lea a ceea ce denumim hârtie de valoare, generata de
relatiile de distributie a productiei de orez. Hârtiile de valoare îsi au originea în tichetele de orez, ce aveau
calitatea de documente de depozit pe baza carora se vindea orezul de catre proprietarii funciari, acesta
fiind contravaloarea rentei în natura realizata pentru fiecare recolta. Deoarece aveau o acoperire fizica - a
x În literatura economica sunt frecvent amintite Compania pentru noua Franta, Compania lui Morbihan si a lui Saint
Cristopher, Compania franceza din Indiile Orientale (1664), iar prin fuzionarea lor, Compania Indiilor.
xx Prima lista de cotatie bursiera a aparut la Anvers (1592).
xxx Acest gen de comert s-a extins, iar gama produselor comercializate la termen s-a diversificat continuu. În secolul
al XX-lea, contractele futures s-au extins la metale pretioase, indici bursieri, valute, rata dobânzii.
xxxx Participanti profesionisti (institutii financiare sau operatori individuali ce dispun de o mare forta financiara) la
operatiuni de bursa, care accepta riscul în scopul obtinerii unui profit. Acestia opereaza pe piata futures sau cu
optiuni si obtin profituri din diferenta favorabila dintre preturile de cumparare si cele de vânzare ale unui contract.
Fara un astfel de "actor", comertul la termen futures si options nu ar mai avea continuitate, nu s-ar mai asigura
reducerea la minimum a fluctuatiilor preturilor, bursa ar furniza numai servicii intermitente.
orezului, aceste tichete au devenit hârtii de valoare. Prin intermediul lor, comerciantii îsi realizau propriul
interes deoarece obtineau o oferta sigura de orez si aveau posibilitatea de a realiza un profit prin vânzarea
tichetelor altor persoane, al un pret mai mare, în situatia în care pretul orezului crestea pâna la scadenta.
Schimburile comerciale derulate prin intermediul târgurilor au pus bazele aparitiei si dezvoltarii
comertului modern, prin formalizarea produselor standardizate si codificate, conducând, în final, la
elaborarea unei legislatii comerciale specifice.
Bursa de valori din Amsterdam a dominat începutul secolului al XVII-lea, mentinându-se timp
de peste un secol ca cea mai importanta piata financiara a lumii. La aceasta Bursa erau cotate titlurile
datoriei publice, dar si actiunile Companiei Olandeze a Indiilor Orientale. Aceasta pozitie de mare piata
financiara internationala a Amsterdamului se explica prin urmatoarele elemente, definitorii pentru
caracterizarea capacitatii unei burse: o organizare bancara foarte puternica; moneda nationala
puternica, care circula într-un vast teritoriu european al vremurilor respective; prosperitatea economica
înalta, efect al participarii celei mai mari parti a populatiei.
La Bursa din Amsterdam, bunurile marfare se puteau negocia pe baza contractelor "options"x
prin care se negocia un anumit pret pe baza caruia cumparatorul primea de la vânzator dreptul de a
cumpara o anumita cantitate de marfa la un termen ulterior.
Începând cu anul 1695, cu o întârziere de aproape un secol, Londra s-a afirmat ca o piata
bursiera reprezentativa, prin care se tranzactionau si actiuni si titluri de valoare, cunoscuta sub numele
de "Royal Exchange". Din anul 1773 s-a profilat numai pe titluri financiare si si-a schimbat denumirea în
"Stock Exchange". Prin intermediul ei s-au negociat, la vremea respectiva, peste 150 de titluri, printre care
si titlurile de stat ale Bancii Angliei si actiuni ale Companiei engleze a Indiilor Orientale. Prin succesele
repurtate, piata financiara londoneza a contribuit la afirmarea precoce a capitalismului în acest spatiu
european. Din secolul al XIX-lea, Londra a detronat Amsterdamul, devenind cea mai puternica piata
financiara din lume. Bursa de la Londra a consolidat rolul banilor de hârtiexx, ca accelerator al formarii
capitalismului si a contribuit la utilizarea larga a titlurilor de valoare - actiuni si obligatiuni - în finantarea
marilor afaceri.
Un moment distinct, important în evolutia burselor de valori a fost începutul secolului al XX-lea,
când capitaluri importante s-au orientat din nou spre plasamente în actiuni, aparând societatile anonime
pe actiuni, care au impulsionat pietele financiare europene. Dezvoltarea accentuata a industriei a provocat
aparitia tranzactionarii de noi titluri de valoare în bursa, din domeniul transportului pe calea ferata,
industriei siderurgice, exploatarilor carbonifere, gazului metan, bancilor, constructiilor de automobile,
industriei aeronautice.
În Franta, la constituirea societatilor de cai ferate, care necesitau uriase fonduri de investitii, pe
lânga aportul de capital particular si strain, s-a recurs la emisiunea de obligatiuni. În aceste conditii,
Franta a devenit mai mult piata financiara a obligatiunilor, în timp ce în Londra si Berlin dominanta era
piata actiunilor
Pâna la primul razboi mondial, Londra era cea mai importanta piata financiara internationala
Ca urmare a cresterii semnificative a cursurilor actiunilor, inclusiv a ratelor dobânzii, în timp a aparut o
saturare a pietei londoneze, care a dus, în final, la scaderea cererii de valori mobiliare. În urma prabusirii
imperiului colonial, si a declinului lirei sterline, piata financiara londoneza si-a pierdut suprematia, pe care
a cedat-o Bursei din New York, care este, si în prezent, cea mai puternica bursa de valori din lumea
contemporana. Cu toate acestea, Bursa din Londra ramâne însa, prin City-ul sau, în istoria evolutiei pietei
financiare ca un model de organizare bancara si bursiera, având cel mai complex sistem institutionalizat
din lume.
În anul 1979, ridicarea controlului schimburilor a antrenat o crestere a investitiilor internationale
si atragerea la bursa londoneza a capitalurilor straine. Prin Legea serviciilor financiare, intrata în vigoare
x Contract standardizat care, în schimbul platii unei prime, creeaza pentru cumparatorul optiunii dreptul, dar nu si
obligatia, de a cumpara sau vinde un anumit activ la un pret prestabilit, numit pret de exercitare, la un termen viitor
determinat.
xx Paternitatea înfiintarii banilor de hârtie apartine Chinei, care înca de la începutul secolului al XI-lea a avut monede
- semn (hârtie - moneda) (Gernet, J., Le monde Chinois, Paris, 1972, pag. 231).
în 1986, s-a creat Big-Bang-ulx, care a stat la originea marilor reforme pe piata financiara britanica.
Comisioanele au fost abolite, iar firmele membre la Stock Exchange pot actiona ca titulari principali sau în
calitate de intermediari
Paralel cu aceste evenimente negative de pe piata financiara londoneza, Franta a devenit
principalul creditor mondial, ocupând astfel locul fruntas în dinamica pietei financiarexx. În a doua
jumatate a secolului al XIX-lea, Bursa din Paris si-a extins sfera de cuprindere, prin aparitia unui numar
însemnat de banci si a expansiunii titlurilor de valoare straine, superioare celor autohtone, Dar, la fel ca în
situatia bursei londoneze, fluctuatiile economice conjuncturale si speculatiile bursiere au avut drept
consecinte scaderea cursurilor titlurilor de valoare si crahuri bursiere de rasunet.
În Statele Unite ale Americii, înca din 1750, existau piete de marfuri care comercializau bunuri
manufacturate. În acea perioada, cele mai multe tranzactii erau cash, cu livrare imediata (spot). Bursele de
marfuri si cele de valori au aparut în SUA aproximativ în aceeasi perioada, respectiv la mijlocul secolului
al XIX-lea. S-a înfiintat atunci New York Exchange, cea mai mare bursa de valori din lume si bursa de
marfuri Chicago Board of Trade (CBOT). CBOT a fost înfiintat pentru a promova unificarea cutumelor
si a uzantelor comerciale; a inocula comertului principiile dreptatii si echitatii; a facilita rezolvarea rapida
a neîntelegerilor comerciale; a culege si difuza informatii economice si de comert pertinente; a asigura
membrilor ei avantajele cooperarii în sprijinul ocupatiilor lor legitime . În timpurile noastre constituie cea
mai importanta bursa de comert a lumii. Ulterior au aparut si alte burse de marfuri, cum ar fi The
Minneapolis Grain Exchange (în 1881) sau bursele din Kansas City, St. Louis, Baltimore, San Francisco,
New Orleans etc.
Un moment important, distinct în evolutia burselor a fost începutul secolului al XX-lea. Valul
industrial, caracteristic acestui secol, a dus la revigorarea semnificativa a burselor europene, crescând
substantial societatile industriale si comerciale cotate la bursa, emisiunile de actiuni si obligatiuni, inclusiv
actiunile straine. Dar, prima conflagratie mondiala a dus la scaderea substantiala a activitatii pe pietele
financiare, prin rambursarea cursului actiunilor si al obligatiunilor.
În acest nou context mondial, atentia investitorilor s-a îndreptat spre economia americana, în plina
expansiune si consolidare economica. Bursa din Wall Street a avut o prosperitate sustinuta, detinând si în
prezent locul suprem pe piata financiara mondiala. Premisele acestui succes au fost create prin
utilizarea împrumuturilor de la banci, pentru cumpararea de actiuni si revânzarea lor cu profit. Pe aceasta
piata financiara au participat peste 1,5 milioane persoane, alaturi de numeroase firme industriale, ce
acordau si ele împrumuturi
Primele semnale ale recesiunii acestei burse au aparut în legatura cu retragerea de pe piata a
investitiilor europene, care a dus la prabusirea indicelui Dow Jones care a scazut de la 381,7 puncte la 198
puncte. Aceasta disfunctionalitate a pietei financiare americane a declansat o criza bancara, exprimata de o
serie de falimente, ce a durat pâna în 1932, indicele Dow Jones atingând nivelul minim de 41,2 puncte.
Acest crah bancar din 1929 a dus la declansarea crizei mondiale, manifestate în perioada 1929-1933.
Pentru a asigura revigorarea pietei financiare, în 1933 SUA a adoptat Legea titlurilor financiare
(Securities Act), în scopul de a furniza protectia completa a investitiilor si de a proba frauda cu titluri
financiare.
x Marele "boom" financiar, care desemneaza dereglarea pietei bursiere londoneze, în a doua jumatate a anilor '80, în
secolul anterior.
Dardac. N., Basno, C., Op. cit., 1997, pag. 45
xx Crearea Companiei Indiilor a scos în evidenta avantajele comertului la distanta, prin marile profitului obtinute.
Actiunile la purtator ale Companiei erau negociate public în Curtea Palatului de Justitie. Treptat, ca urmare a scaderii
substantiale a activitatii pe piata financiara, sub influenta Revolutiei din 1789, a trecerii la economia de razboi, care a
accentuat procesul inflationist si caderea monedei nationale, aceasta piata financiara s-a prabusit. În consecinta, bursa
a fost închisa, iar datoriile publice au fost partial rambursate, ceea ce a dus la pierderea încrederii în investitiile
financiare, care s-au orientat cu precadere catre plasamente financiare, comert maritim, contrabanda si speculatii
asupra minelor îndepartate.
Chicago Board of Trade, Action in the Market Place: Commodity Futures Trading Board of Trade of the City of
Chicago, Printed in USA, 1978, pag. 1
Negoescu, Gh., Bontas, Cristina, Op. cit., 1999, pag. 62
Dupa al doilea razboi mondial, datorita eforturilor de reconstructie a economiei, piata financiara a
înregistrat o accentuare a capitalizarii bursei, ca urmare a noilor reglementari fiscale si monetare,
caracterizate prin multiple avantaje pentru posesorii titlurilor de valoare. Cresterea puterii de cumparare a
dolarului a avut drept efect revitalizarea pietei bursiere, consecinta a revigorarii economiei si a
îmbunatatirii informarii si a protejarii actionarilor. S-au facut si primii pasi pentru automatizarea
completa a transmiterii datelor de la sala de negociere a bursei
În aceasta perioada, o dezvoltare puternica a cunoscut si piata bursiera japoneza. Închisa la
sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, piata financiara a fost redeschisa pe baze complet noi, prin
împletirea practicii traditionale de afaceri cu inovatia specifica metodelor occidentale. Tokyo Stock
Exchange (TSE), începând cu anii '70 a fost supusa unui proces de modernizare, prin crearea si
functionarea unui sistem computerizat de informatii, realizându-se si o deschidere internationala a bursei.
Centrul celei de-a treia piete bursiere pe plan mondial, Bursa din Londra si-a mentinut pâna în
1986 trasaturile ei traditionale, conservatoare, dupa care a intrat într-o perioada de profunde reforme (Big
Bang), devenind centrul "europietelor" si al tranzactiilor internationale.
În Franta, dupa o evolutie pozitiva impulsionata de reconstructia industriala, se înregistreaza o
noua cadere în anii '60 ai secolului al XX-lea, ca urmare a deschiderii granitelor si a accentuarii inflatiei.
"Lunea neagra" de la bursele occidentale (19 octombrie 1987) a dus la o criza pe piata financiara,
scaderi substantiale fiind înregistrate la bursele de valori din New York, Londra, Tokyo, la bursele
europene si cele asiatice, unele din ele fiind închise temporar.
Pe baza acestor evolutii, pe plan mondial, a institutiei bursiere, se poate concluziona ca, în
prezent, bursele americane îsi disputa întâietatea pentru piata de capital cu bursele din Japonia. În schimb,
în ceea ce priveste piata bursiera americana comerciala este pe primul loc în lumex
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, în tarile situate în Centrul si Estul Europei, dominate de
sistemul centralizat al economiei nationale, bursele au fost desfiintate, netinându-se seama de traditiile,
experientele si rolul lor în mecanismul de functionare a unei economii eficiente.
Odata cu schimbarea regimurilor politice în aceste tari, cu trecerea la formarea unei economii de
piata functionale, institutiile bursiere au început sa fie reînfiintate, act economic ce a devenit o optiune
principala a reformelor economice ce se desfasoara în aceste tari. Prin mecanismul bursier s-a urmarit si se
urmareste înfaptuirea relatiilor reale de piata concurentiala între agentii economici, întronarea concurentei
loiale între acestia pentru dinamizarea circuitului financiar pe criterii economice, de eficienta, în cadrul
unui mediu economic guvernat de regulile pietei.
În acest proces de constituire a institutiilor bursiere, pe lânga preocuparile si sprijinul puterii
publice nationale se desfasoara un sprijin substantial pe linia serviciilor de consultanta si asistenta de catre
firme din tarile U.E., SUA, Japonia etc., pentru a se asigura functionalitatea normala a mecanismului
bursier.
Reconstituirea institutiei bursiere în aceste tari este un proces complex si contradictoriu, deoarece,
pe lânga faptul ca reprezinta un factor de echilibru, stabilizator pentru activitatea economica în general, a
celei financiare, în special, bursa poate constitui si un factor destabilizator însemnat, mai ales pentru
economiile aflate în criza si în procesul de edificare a unei economii de piata functionale. Intrarea în
normalitate în privinta cunoasterii corecte a fenomenului bursier în aceste tari, atât de catre agentii
economici, cât si de populatie, impune realizarea unei informatii corecte si operative a tuturor
participantilor potentiali la tranzactiile bursiere, cunoasterea mecanismului tranzactiilor bursiere si a
rolului bursei, în general, a bursei de marfuri, în special, a avantajelor de care pot beneficia atât firmele
cotate cât si cei care negociaza titlurile în cauza, precum si a riscurilor pe care acestia, în mod constant, si
le asuma pentru a beneficia de sansa obtinerii de profit.
Bursa este perceputa simultan ca benefica societatii, prin contributia sa la
progresul general al economiei, dar si ca o sursa de dezastre, cu consecinte
nefavorabile asupra economiei si socialului. Prin dublul sau caracter, asociaza
x Analiza facuta în lucrare asupra fenomenului bursier de la aparitia sa si pâna în prezent are la baza, în principal,
piata bursiera americana, ca urmare a reprezentativitatii, a eficientei si sigurantei ei, atât în ceea ce priveste
mecanismele, cât si atractivitatea lor pentru agentii economici.
actiunile benefice pentru economie (dezvoltarea comertului, finantarea societatilor
pe actiuni), cu efecte profund negative (crahul bursier ce duce la recesiune
economica, la ruinarea participantilor la operatiunile bursiere).
Fondarea si functionarea unor piete organizate, a burselor în special, prin
caracterul transparent al activitatii lor, reprezinta si un mijloc de combatere si
prevenire a unor fenomene negative, caracteristice perioadei de tranzitie,
manifestate îndeosebi prin amploarea coruptiei, a "pietei subterane", pietei de
monopol. Pe aceste piete "mâna invizibila" a lui Adam Smith, care regleaza
raportul cerere-oferta si nivelul pretului liber, de echilibru, este obstructionata de
"mâna ascunsa" a celor care uzurpeaza mecanismul real de functionare a economiei
folosind, în interesul lor de înavutire, disfunctiile existente în economie si unele
lacune din legislatia economica. Aceste fenomene negative constituie obstacole în
confruntarea libera, directa si transparenta a cererii si ofertei, caracteristici esentiale
ale activitatii bursiere. Drept urmare, important este ca, înainte de toate,
mecanismul general de functionare a pietelor în general, al pietei bursiere, în
special, sa fie adaptat si conectat la cerintele economiei de piata concurentiale. Pe
piata bursiera, "mâna invizibila" a lui Adam Smith poate actiona însa si în
favoarea unor agenti economici, care prin activitatea si comportamentul lor,
provoaca distorsiuni în economie, deoarece ele sunt încurajate de capacitatea
limitata a sistemului economic si de lacunele prezente în unele acte legislative si
care constituie obstacole în asigurarea confruntarii libere, directe si transparente a
cererii si ofertei, aspecte esentiale ale activitatii bursiere. Drept urmare, important
este ca, înainte de toate, mecanismul general de functionare a pietelor în general, al
burselor în special, sa fie adaptat si conectat la cerintele economiei de piata
concurentiala.
Cu toate limitele existente în functionarea eficienta a pietei bursiere, este
evident faptul ca bursa este generata de formarea, dezvoltarea si consolidarea
economiei de piata libere, fiind un indicator de apreciere a mersului
reformelor economico-sociale ce se desfasoara în aceste tari
Acest proces de înfiintare si de consolidare a pietei bursiere trebuie raportat
la noile tendinte ce se manifesta pe plan mondial, de promovare a inovatiei
financiare, de aplicare a progreselor tehnologice si electronice la activitatile privind
cotarea si cursurile titlurilor de valoare la bursele internationale reprezentative ce se
transmit aproape simultan tuturor centrelor economice si financiare existente pe
Terra. Sub acest aspect, exista specialisti care pun sub semnul incertitudinii
existenta pietei bursiere, asa cum este perceputa ea în prezent, în sensul ca aceasta
devine tot mai mult o piata electronica. O asemenea opinie este combatuta de alti
specialisti în domeniu, care considera ca tranzactiile bursei traditionale nu sunt
eliminate sau diminuate, din contra ele stimuleaza alegerea combinatiilor
inteligente privind tranzactiile, mentinând atractivitatea institutiilor bursiere. În
acest context, profesorul universitar Ioan Popa, specialist în domeniu, subliniaza
urmatoarea idee: "chiar daca viitorul sau poate fi pus sub semnul întrebarii de
ansamblul de perfectionari pe care le-a cunoscut piata financiara în anii '80,
bursa traditionala cu tranzactii publice, vacarm si emotii nu si-a pierdut
fascinatia pe care o exercita asupra publicului larg si nici suportul din partea
specialistilor. Sala de negocieri plina de agenti de bursa ramâne imaginea
tipica a acestei piete"
Important este ca, pe lânga interdependentele economice si social-politice ce
au repercusiuni asupra activitatii bursiere, trebuie sa se ia în consideratie si factorii
psihologici, emotionali, ce au un rol distinct în desfasurarea activitatii bursiere.
Analiza exhaustiva a evolutiei, aparitiei, dezvoltarii si consolidarii institutiei
bursiere releva o serie de consideratii generale, printre care relevam:
1. Istoria economica consemneaza procesul natural evolutiv al schimbului
(comertului), de la forme primare pâna la concentrari comerciale, care au generat
aparitia primelor burse de marfuri. Drumul sinuos parcurs de la aparitia primilor
germeni ai bursei si pâna în timpurile noastre, avântul si declinul lor, poate fi
sintetizat în urmatoarele etape
■ darul;
■ schimbul de marfuri (troc, barter);
■ contractul cu plata si livrare imediata (spot);
■ contractul cu plata si livrare ulterioara stabilirii pretului (forward);
■ contractul la termen tip futures si options;
■ utilizarea instrumentelor financiare sintetice.
Formele de comert încep din antichitate, manifestându-se sub forma darului
si a schimbului de marfuri sau troc. Darul este considerat prima forma de comert,
care îsi are sorgintea în ritualul religios primitiv, relatia cu divinitatea fiind
exprimata prin sacrificarea de ofrande pe altar sau prin daruri diverse, sub forma de
grâne, vin, animale sau obiecte din metale pretioase. Prin dar, cel care oferea,
solicita anumite drepturi celui care îl primea, care de obicei era stapânul. În forma
lui moderna, darul este utilizat si astazi, pentru cu totul alte motive decât actul de
comert, în anumite conditii fiind considerat un element de coruptie.
Schimbul de marfa sau trocul este o forma evoluata a comertului, prin care
participantii realizeaza transfer de marfa echivalenta, în functie de nevoile lor.
Aceasta forma de comert a însotit tranzactiile de la începutul civilizatiei pâna în
momentul în care acesta a atins un volum însemnat, facând necesara aparitia
banilor, ca marfa etalon, în derularea schimbului de marfuri. Banii, în calitatea lor
de etalon, erau de fapt un simbol, o moneda abstracta, admisi, printr-un consens
general, de toti participantii la tranzactii ca element de comparatie între diferite
marfuri supuse actelor de comertx
Popa, I., Op. cit., Vol. I (1995), pag. 50
Toader, A. si colab., Op. cit., 1999, pag. 5; Nitu, A., Op. cit., 2002, pag. 283-285.
x Moneda materiala a trecut prin doua faze: moneda marfa si moneda simbolica. Prima reprezinta o marfa selectata
din lumea marfurilor, ce avea calitati fundamentale în procesul efectuarii schimbului. De pilda, sclavi, tutun, ceai,
tesaturi, sare, vite etc. Cea de-a doua a înlocuit moneda marfa cu metale pretioase (aur, argint). Initial acest gen de
monede circulau sub forma de lingouri, apoi sub forma moneda de aur sau argint emise de puterea publica. Astfel de
Schimbul de marfuri sub forma de troc este utilizat si în timpurile noastre,
cunoscut sub denumirea de barterx, el fiind o întoarcere la comertul traditional, ca
urmare a unor disfunctii în sistemul financiar-valutar international, în deceniul al
VIII-lea al secolului XX.
Cea de-a treia etapa este marcata de momentul formarii pietelor de marfuri,
prin aparitia si dezvoltarea târgurilor specializate si riguros organizate, în principal
în centrele urbane, care au generat aparitia pietei spot. Piata tip spot este
caracteristica Evului Mediu, negustorul ambulant fiind comerciantul acestei
perioade istorice. Situatia este caracteristica tarilor europene, dar si celor din Asia
sau Orientul Apropiat. În cadrul acestei forme de comert se foloseau circuitul banimarfa-
bani, sub aspect financiar si circuitul marfa-bani-marfa, sub aspect
comercial.
Pe piata spot, plata în bani sau cu "scrisoare de târg"xx se realiza în momentul
trecerii titlului de proprietate la cumparator. În secolul al XIII-lea se utilizau pe larg
tranzactiile de tip spot si s-a introdus interdictia contractarii de marfa din afara
târgurilor specializate, care concentrau cererea si oferta de bunuri, permitându-se
astfel exercitarea unui control asupra preturilor, precum si asigurarea conditiilor
minime de formare a preturilor, în conditii de concurenta.
Dezvoltarea comertului în Evul Mediu s-a concretizat într-un volum crescând
de tranzactii, cererea înregistrând sporuri permanente. Pe acest fond au aparut
Asociatiile Comerciantilor, Curtile de Arbitraj si Codul Deontologic al
Comerciantului.
Concomitent cu comertul spot se derulau si contracte cu livrare ulterioara a
marfurilor, care apelau la standarde de calitate. În perioada secolului al XVIII-lea si
în prima jumatate a secolului al XIX-lea, îndeosebi în Olanda si Anglia, comertul
spot s-a transformat în comert la termen, de tip forwardxxx, contract cu plata si
livrare ulterioare, care marcheaza cea de-a patra etapa în evolutia burselor
Ulterior au aparut contracte de tip futures, adica contracte la termen
standardizate, tranzactionate pe piete organizate. Se considera ca, comertul cu
contracte la termen a aparut în Japonia Evului Mediu în cadrul sistemului de
târguri. Astfel, bursa japoneza inaugureaza în 1697, cu un secol si jumatate înaintea
monede au aparut pentru prima oara în China (secolul al IX-lea î. Hr.). În Europa, dupa Herodot, primele monede
metalice au aparut în statul elen Lydia, în a doua jumatate a secolului al VII-lea î. Hr.
x Compensatie în natura care se realizeaza între firme din doua tari, fiecare partener aflându-se atât în postura de
exportator, cât si de importator.
xx Pe baza "scrisorii de târg", negustorii puteau amâna plata si prin circularea lor de la un târg la altul compensau
platile. Ele sunt o extindere a creditului, putând fi folosite pentru anularea debitelor si creditelor realizate de
negustori prin diferite târguri, platind doar eventualele datorii finale. Acest instrument marcheaza de fapt tranzactiile
spot, comerciantii prezentând doar mostre de marfa, plata urmând a fi facuta cu bani sau scrisori de târg la transferul
titlului marfii catre cumparator.
xxx Contract de vânzare-cumparare, cu clauze negociabile si cu termen suspensiv, care se executa la scadenta
convenita de parti; acesta creeaza pentru titular obligatia de a vinde sau de a cumpara un anumit activ la o data
determinata si la un pret convenit si care se executa prin livrarea efectiva a activului ce sta la baza acestuia.
bursei americane contractul futures si respectiv piata la termen sau contractul la
termen negociabil.
Comertul la termen s-a extins odata cu înfiintarea CBOT, când comertul tip
spot s-a transformat în comert cu contracte de tip futures si optionsx, denumite si
produse derivate si care marcheaza cea de-a cincea etapa a procesului de afirmare
a bursei. Germenele comertului de tip futures îsi are radacinile în Imperiul Roman
si Grecia Antica, unde s-au practicat tranzactii cu "marfuri viitoare", pe baza de
esantioane, considerate ca primele manifestari ale operatiunilor la termen de tip
futures. La Bursa din Amsterdam, care în perioada secolului al XVII-lea si
începutul secolului al XVIII-lea a dominat piata financiara a lumii, bunurile
marfare se negociau pe baza contractelor de tip options. Aceste tipuri de contracte,
la care se adauga si cele de tip swapxx, fac parte din categoria produselor derivate.
Acestea sunt destinate împartirii riscurilor între participantii la tranzactii si sporirii
sanselor de câstig, precum si ca mijloace de cunoastere si predictie. Ele se
tranzactioneaza pe piete organizate, ce au o structura ce se polarizeaza în jurul
Casei de Clearing (Compensatie). Pe primul plan al puternicelor piete organizate se
situeaza CBOT (SUA), LIFE (Anglia), MATIF (Franta), EOE (Olanda). În prezent,
tranzactiile la termen sunt reprezentative ca volum în bursele de marfuri si de
valori, în întreg spatiul planetar.
Contractele de tip futures s-au practicat atât în Asia, cât si în Europa si
America, începând cu secolele XVI si XVII, si s-au dezvoltat, în secolul XIX,
perfectionându-se mai mult în secolul XX, mai ales dupa anul 1980. La Bursa din
Amsterdam care în perioada secolului al XVII-lea si începutul secolului XVIII a
dominat piata financiara a lumii, bunurile marfare se negociau pe baza contractelor
de tip options.
Ultima etapa, a sasea, ce se desfasoara si în prezent, este marcata de
perioada ultimelor doua decenii ale secolului trecut, în cadrul burselor începând sa
se tranzactioneze instrumente financiare ingenioase si interesante. Practic, dupa cel
de-al doilea razboi mondial a început tranzactionarea unor instrumente financiare
moderne, denumite produse sinteticexxx. Trecerea la utilizarea unor instrumente
financiare sintetice este legata de Bursa Chicago Mercantille Exchange (CME)
care, în 1971 a extins contractele la termen asupra metalelor pretioase, devizelor,
titlurilor financiare cu venit fix. În 1972 s-a trecut la tranzactionarea primelor
x Piata produselor derivate are drept punct nodal "Big-Bang"-ul britanic. Principalele produse derivate se
comercializeaza în contracte tip futures, contracte pe optiuni si contracte tip swap. Aceasta piata se concentreaza în
jurul unor burse puternice, ca de pilda bursele din Chicago (SUA), din Tokyo, Paris. Denumirea de produse derivate
este o expresie a faptului ca existenta si valoarea de piata a acestora depinde de activele suport la care se refera.
xx Tranzactie în care doi parteneri schimba la început anumite sume de bani exprimate în doua valute diferite, le
deturneaza în timp, conform unor reguli predeterminate, sumele respective reprezentând platile dobânzii si, posibil,
chiar amortizarea sumei initiale (swap valutar Swap al ratelor dobânzii - tranzactii în care doi parteneri schimba
fluxuri de plata a dobânzii, ce au un caracter diferit, bazate însa pe o valoare a sumei initiale stabilite.
xxx Produs sintetic, rezultat al ingineriei financiare, aparut cu peste 30 de ani în urma, concretizat în contracte futures
pe rata dobânzii, pe valuta, pe indici bursieri etc.
contracte futures pe valutax, iar în 1975 CBOT lanseaza pe piata primele
contracte futures pe rata dobânziixx. Se considera ca, în 1982, Bursa de marfuri
din Kansas City a lansat primul contract pe indici de bursaxxx, urmata, în acelasi
an, de Chicago Mercantille Exchange (CME), iar în 1984 de CBOT.
Pe masura evolutiei economiei mondiale, noi produse si proceduri vor
continua sa fie lansate de catre pietele bursiere si în special de catre industriile
futures si options.
2. Aparitia burselor este rezultatul unui proces îndelungat, care continua si
în prezent. În conditiile în care târgurile, dupa secolul al XV-lea au început sa
înregistreze un regres, au cedat tot mai mult în fata depozitelor, magazinelor,
antrepozitelor, magazinelor en gros în general, care tind tot mai mult sa înlocuiasca
târgul, devenind un fenomen general în Europa secolului al XVIII-lea
concretizat, în final, în instituirea bursei.
Istoria releva faptul ca sub aspect cronologic, bursele au fost înfiintate la
Bruges (1409), Anvers (1460), Lyon (1462), Toulouse (1469), Amsterdam (1530),
Londra (1554), Paris (1563), Berlin (1716), Viena (1771), New York (1772),
originile lor istorice fiind legate de orasele Venetia, Pisa, Florenta, Geneva,
localitati în care institutiile bursiere functionau înca din secolele XI-XII.
În cadrul burselor, a început un proces de specializare, pentru ca mai târziu
sa se intensifice cel de universalizare, mai ales în perioada actuala. La începutul
secolului al XVIII-lea la Amsterdam exista o bursa considerata a grâului,
tranzactiile efectuându-se pe baza de mostre care, în timp, a cuprins si piata de
valori. Aceasta bursa a devenit în secolul al XVII-lea si al XVIII-lea polul bursier
european. În 1695, la bursa londoneza Royal Exchange, se tranzactionau fonduri
publice, actiunile companiilor Indiilor si ale Bancii Angliei, pentru ca în 1773 sa se
înfiinteze Stock Exchange, prin excelenta bursa de valori.
Deci, se poate afirma ca, în secolul al XVII-lea, bursa a intrat în viata tarilor
europene si nu numai, influentând economia si orientând chiar destinele ei.
În secolul al XVIII-lea si în prima jumatate a secolului al XIX-lea bursa
cuprindea, în principal, tranzactii de tip spot pentru materii prime, produse
agroalimentare si industriale. Concomitent se extind tranzactiile la termen, piata
cea mai reprezentativa pentru cereale fiind, în aceasta perioada, CBOT (1865).
x Contract futures având drept activ suport valutele forte.
xx Contract futures asupra unui activ financiar reprezentând un instrument de datorie (bonuri de tezaur, eurodolari
etc.). Pretul curent al contractului depinde de rata dobânzii.
xxx Contract futures calculat pe baza indicilor bursieri. Indicii bursieri exprima sintetic evolutia cursurilor valorilor
mobiliare, sub forma raportului dintre cerere si oferta, la un moment dat, ce caracterizeaza starea economiei în
general. Principalele piete financiare ale lumii si-au atribuit unul sau mai multi indici, surprinzând cele mai
reprezentative elemente ale bursei respective. De pilda, în SUA, indicele Dow Jones, NYSE si Standard Poor 500; în
Anglia, indicele FTC-100 (Footsie). Stock Exchange 100 (FT - SE 100); în Japonia, indicele Nikkei si indicele
TOPIX; în România, familia indicilor VAB (Vanguarder Bucuresti), indicele BMS1, propriu Bursei Monetar
Financiare si de Marfuri Sibiu, care a fost primul indice românesc constituit ca suport pentru utilizarea contractelor
futures pe indici, lansat în iulie 1997, indicele BET, lansat de Bursa de Valori Bucuresti.
Braudel, F., Op. cit., 1985, pag. 97, 99-100
Acest gen de tranzactii s-a extins la Liverpool, Londra, New York, Berlin. În 1880
erau tranzactionate pe baza contractelor la termen doar grâul, porumbul orezul si
bumbacul dar, în timp, s-a extins gama acestor produse, incluzând metale (London
Metal Exchange), carcase de porc, animale vii, cherestea (Chicago Mercantille
Exchange), suc de citrice (New York).
3. Fiind rezultatul unui lung proces evolutiv, fiecare etapa în afirmarea
institutiei bursiere, ca forma speciala de piata concurentiala, este legata de
realizarea unor premise materiale, organizatorice, legislative si institutionale, cum
sunt:
diversificarea si concentrarea schimburilor comerciale în spatii special constituite, pentru a
stimula interesul participantilor la tranzactii, indiferent de tara lor de origine. De fapt, cele mai puternice si
dinamice burse (marfuri si valori) sunt concentrate în zonele marilor producatori sau a marilor centre
comerciale si financiare;
caracterul public si regulat al tranzactiilor deriva din scopul functionarii lor, organizarea si
functionarea bursei fiind conditionate de Statutul si Regulamentele publice, obligatorii pentru toti
participantii;
dezvoltarea societatilor pe actiuni, primele aparute înca din antichitate, a creat conditii pentru
aparitia si afirmarea negocierilor de tip bursier. Odata cu dezvoltarea marilor companii pe actiuni, bursele
au înregistrat o perioada de prosperitate, ceea ce demonstreaza legatura dintre societatile pe actiuni si
bursa de valori. De asemenea, bursele de valori au afirmat rolul banilor de hârtie, consacrând utilizarea
larga a hârtiilor de valoare (actiuni si obligatiuni) în procesul de finantare a marilor afaceri;
extinderea relatiilor de credit este urmarea dezvoltarii productiei destinate pietei. Pentru a
face fata necesitatilor banesti necesare unei activitati normale, producatorii si comerciantii au început sa
utilizeze creditul comercial care, în timp, a generat aparitia si extinderea politelor comerciale (efecte de
comert) - cambii, bilete la ordin, cecuri, acreditive, conosamente etc., si tranzactionarea lor la bursa;
dematerializarea burselor, prin trecerea de la negocierea marfurilor la un nomenclator limitat
de bunuri fungibile, standardizate si apoi pe baza de esantioane, ajungându-se treptat la calitati abstracte
de marfuri, la titluri de proprietate sub forma de recipise de depozit si conosament. Dematerializarea
schimburilor de marfuri în cazul burselor comerciale a permis trecerea la tranzactii la termen, de tipul
futures si options. Procesul de dematerializare, în cazul valorilor mobiliare, a fost realizat pâna la limita în
care, indiferent de felul titlului de valoare, tranzactiile sa se încheie si sa se execute prin simpla trecere
între diferite conturi scripturale.
4. Teoria economica generala releva interdependentele între procesele si
fenomenele economice, mecanismele functionarii relatiilor dintre ele. În virtutea
acestui postulat se manifesta relatii interactive între economie, piata în general,
inclusiv bursa, precum si între diferite tipuri de piata concurentiala. Aparute cu
multe secole în urma, bursele au evoluat în concordanta cu evolutia factorilor
economici, financiari si social-politici, de care sunt legate prin interdependente
complexe.
Istoria economica demonstreaza ca piata în general si diferitele tipuri de
existenta ale acesteia sunt rezultatul evolutiei activitatii economice, a schimbului,
care la un moment dat a generat si aparitia bursei comerciale (inclusiv a celei de
valori).
În aceasta prima etapa a dezvoltarii economice si a aparitiei germenilor
specifici fenomenului bursier, relatia era de la cauza la efect. În general, se poate
afirma ca aparitia burselor, precum si evolutia lor ulterioara, au fot generate de
necesitatile economice, existenta si functionarea lor fiind subordonate satisfacerii
trebuintelor sociale, a unor functii noi, din ce în ce mai complexe ale mecanismelor
economiei de piata libera. Economia de piata, cresterea schimburilor comerciale
organizate, constituie fundamentele necesare pentru aparitia si dezvoltarea pietei
bursiere, la aceasta adaugându-se si dezvoltarea unei infrastructuri bancare
puternice, un sistem de comunicatii din ce în ce mai performant, existenta unei
monede nationale forte, convertibila si credibila pentru partenerii de afaceri
autohtoni si straini. Referindu-ne fie si numai la bursele agricole, volumul
tranzactiilor ce pot fi efectuate prin intermediul lor depinde de gradul de dezvoltare
a productiei agricole, a economiei în general. De aceea, consideram ca nu exista
nici un temei de a afirma ca bursa ar fi elementul hotarâtor al economiei, aceasta
fiind un subsistem dinamic al pietei concurentiale, care potenteaza consolidarea
economiei de piata concurentiale.
Bursele sunt institutii specifice generate de atingerea unui anumit grad de
dezvoltare a economiei, în speta a schimbului organizat, rezultatul formarii
economiei de piata reale, al evolutiei pietei concurentiale. În aceste noi conditii ale
afirmarii sale, bursa reprezinta axul structural definitoriu al economiei moderne
ea devenind suportul de prima importanta a întregii activitati economice, un pilon
al accelerarii acesteia, stimulând procesul cresterii economice si exprimând
"pulsul" dezvoltarii economico-sociale durabile. Odata cu consacrarea bursei,
relatiile de schimb ajung la deplina extindere si maturizare, fortele interne ale pietei
capata rolul esential în reglarea mecanismului economic, iar economia devine cu
adevarat o economie de piata libera, functionala.
În conditiile afirmarii institutiei bursiere, continutul relatiei dintre economie
si bursa se schimba radical, manifestându-se sub forma raportului întreg-parte
Ca urmare a cresterii si diversificarii necontenite a nevoii sociale, economia este
stimulata sa asigure satisfacerea acesteia, imprimând dinamism în toate partile
componente ale sistemului unitar economic. Cu alte cuvinte, pe masura dezvoltarii
si perfectionarii activitatii economice, aceasta exercita o influenta crescânda asupra
desfasurarii eficiente si a celorlalte domenii ale activitatii sociale, înainte de toate
asupra subsistemelor sale, prin satisfacerea mai buna a nevoilor individuale ale
oamenilor si ale societatii, în general. În acelasi timp, se modifica si rolul
subsistemelor economice, influentele lor asupra întregului. Astfel, în virtutea
relatiilor de interdependenta dintre întreg si partile sale componente, precum si a
efectelor de antrenare ce le genereaza, unele subsisteme, prin dinamismul, rolul si
functiile acestora în economie, influenteaza puternic dezvoltarea economica. Un
asemenea subsistem este institutia bursiera care, prin activitatea sa, stimuleaza
dezvoltarea economica, impunându-si o influenta semnificativa asupra desfasurarii
activitatii economice, în special a schimbului, pietei, supuse unei permanente
perfectionari. În acest context, rezulta ca bursele au capatat în economia moderna
contemporana o importanta deosebita, tranzactiile din cadrul lor privind, în aceeasi
masura, economia publica si cea privata, cu efecte benefice asupra lor.
În prezent, în lumea contemporana, bursele exercita influente puternice,
deseori decisive în evolutia economiei. Aceasta demonstreaza ca ele au devenit
repere viguroase pe care se sprijina realitatea contemporana. Recunoasterea bursei
ca reper al lumii afacerilor prezinta si anumite limite, imperfectiuni ce trebuie luate
în considerare. Astfel, datorita influentelor unor factori subiectivi, bursa poate
reflecta, la un moment dat, un optimism nefondat privind câstigurile ce pot fi
obtinute, ceea ce va duce la ruperea trendului bursei de situatia economica reala si
chiar la o opozitie între economia reala si cea financiara, exprimata în crahul
bursier. Cu alte cuvinte, tendintele ce se manifesta la bursa reflecta starea
economiei, la un moment dat, iar activitatea bursiera poate avea o influenta
benefica sau, dimpotriva, negativa, în viata economica. Nu poate fi omis nici riscul
unor speculatii scapate de sub controlul autoritatii bursiere, ce poate duce la panica
bursiera, si chiar la crah.
Prin obiectul lor de activitate, prin modalitatile si instrumentele concrete de
tranzactionare, bursele induc efecte pozitive foarte puternice asupra economiei si
asupra credibilitatii participantilor la tranzactii. Prin caracterul lor stimulativ asupra
afacerilor, bursele reprezinta o prezenta activa pe piata concurentiala, identifica
oportunitatile de câstig, are o atitudine deschisa fata de risc, creativitate,
operativitate si transparenta. Cu alte cuvinte, bursele se dovedesc a fi o institutie de
prima importanta în functionarea economiei de piata concurentiala. În ansamblul ei,
economia contemporana, caracterizata prin amploarea si complexitatea
mecanismelor financiare, nu poate fi conceputa fara existenta unui sistem unitar al
institutiei bursiere. Chiar privita numai prin prisma evolutiei indicelui bursier,
specific fiecarei tari sau pe ansamblul economiei mondiale, acesta releva dinamica
pietei bursiere si, prin aceasta, a economiilor nationale si mondiale.
În conditiile aparitiei si consolidarii economiei de piata concurentiale, bursa
a devenit un factor indirect al cresterii economice, dar si un factor formator al
comportamentului economic la operatorilor din diferite sfere ale vietii economicosociale,
în special, al publicului larg, în general. Odata afirmata, bursa functioneaza
în favoarea participantilor la tranzactiile comerciale bursiere, oferindu-le acestora
informatiile necesare, la timpul oportun, privind nivelul preturilor (cursurilor)
diferitelor bunuri ce fac obiectul actelor de vânzare-cumparare, dar si tendinta lor
pe termen scurt. Prin posibilitatile pe care le ofera pe linia protectiei, a asigurarii în
fata riscului de variatie a pretului si productiei, micsorarii costurilor de
comercializare, reducerii timpului de perfectare a contractelor si garantarii
executarii lor, transparentei în stabilirea preturilor, bursa asigura cadrul
economico-financiar pentru manifestarea fortelor de echilibrare a pietei
Desi unii specialisti considera ca bursa nu poate constitui un barometru al
starii economice, majoritatea lor înclina sa vada în bursa o fotografie a starii
economice, în orice moment al dezvoltarii sale, un mijloc de influentare a preturilor
mondiale. Drept urmare, bursa ofera informatii operative tuturor celor angrenati în
tranzactii comerciale sau financiare, pe baza carora pot lua decizii corecte, pot sa
cunoasca facilitatile oferite de bursa, atunci când se recurge la numeroasele servicii
prestate de aceasta institutie.
si în domeniul agriculturii, ca si în celelalte subsisteme economice, bursele
agricole reprezinta un indicator al starii si tendintelor pietei agricole - pretul,
rezultat al operatiunilor de cotare, dimensiunile cererii si ofertei înregistrate la
bursa pentru diferite produse agroalimentare etc., orientând structurile culturilor si
implicit ale productiei agricole.
5. De-a lungul evolutiei institutiei bursiere s-au conturat principiile si
fundamentele sale de organizare si functionare, pe baza carora s-au precizat
coordonatele esentiale ale bursei, ca forma specifica de piata. În cadrul si prin
intermediul acestei institutii se încheie tranzactii cu titluri de valoare - actiuni,
obligatiuni, titluri de creante, bonuri de tezaur etc., se negociaza bunuri omogene -
cereale, minereuri etc. (bursa comerciala) si se efectueaza operatiuni cu valuta
(piata valutara nationala si internationala), operatiuni ce se desfasoara într-un
anumit spatiu si timp.
Ansamblul de practici, modalitati si instrumente aparute în decursul unei
îndelungate perioade de timp în spatiul european, american si asiatic s-a concretizat
în timp în institutionalizarea bursei. La început ea a fost organizata în porturi,
locatii si spatii anumite, ce constituiau locul de întâlnire a persoanelor interesate în
tranzactii comerciale, de informare asupra schimburilor comerciale în alte tari si
derularea acestora, bunurilor oferite si cerute, nivelului cursurilor, capacitatii de
plata a cumparatorilor etc.
În literatura economica de specialitate exista discutii cu privire la întâietatea
diferitelor tipuri de burse. Unii considera ca sub aspectul organizarii si functionarii,
pe baza de regulamente publice, bursa de valori a aparut înaintea bursei de marfuri
prin patentul împaratesei Maria Tereza, din septembrie 1773, prin care se
fundamenteaza o piata organizata cu statut si regulament propriu de functionare
Alti specialisti considera însa ca principiile fundamentale care stau la baza
functionarii institutiei bursiere au fost stabilite odata cu aparitia si dezvoltarea
pietelor de marfuri , dupa cea de-a treia mare diviziune a muncii. În aceasta
perioada, pietele de marfuri au început sa capete un caracter oarecum formal si sa
fie guvernate de anumite reguli de conduita comerciala. De fapt, primele reguli
precise privind tranzactiile între cumparatori si vânzatori, în functie de natura
obiectului acestora, sunt legate de aparitia retelei de târguri specializate si bine
organizate. Indiferent însa de aceste discutii, important este întelegerea locului si
rolului bursei în viata economico-sociala, necesitatea perfectionarii mecanismului
ei de functionare, semnificatia instrumentelor sale de acoperire a riscurilor de
productie si de pret.
Badea, D., Op. cit., 2000, pag. 58
Miclaus, P.G., Op. cit., 2003, pag. 14
Bursele existente în diferite tari ale lumii contemporane au importanta
diferita. Unele au doar functii locale, vizând tranzactiile de marfuri si valori doar
într-o anumita zona, altele au însa un caracter international, de pilda cele din New
York, Londra, Tokyo, Paris.
3.2. Conceptul de bursa. Continut si semnificatii
În viata cotidiana, termenul de bursa este utilizat în doua acceptiuni, total
diferite. Prima, în sensul bursei de studii, oferita diferitelor persoane (elevi,
studenti, cercetatori etc.) de catre stat, institutii sau firme. A doua, dezvaluie
continutul economic de piata speciala, în care se fac tranzactii cu bunuri corporale
fungibile, titluri de valoare si cu valute, si care constituie obiectul de analiza al
prezentei teze de doctorat.
Bursa este o piata prin excelenta, o institutie specifica economiei de piata
monetare, care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor, modul de organizare
si functionare, precum si prin instrumentele utilizate în procesul negocierilor
bursiere. De aceea, prin esenta sa, conceptul de bursa este extrem de complex,
caracterul sau plurivalent, interdisciplinar si integratoriu fiind evident. În
consecinta, definirea conceptului de bursa a generat multe interpretari, unele chiar
contradictorii.
Literatura de specialitate consemneaza numeroase definitii ale conceptului de
bursa, care reflecta complexitatea acestei institutii, procesul obiectiv, istoric de
devenire si afirmare. Unele dintre acestea se caracterizeaza prin formulari scurte,
altele mai lungi; unele se limiteaza fie la spatiu, fie la concentrarea cererii si ofertei
sau la mecanismul ei de functionare, ori difera între ele în functie de domeniul de
activitate economico-financiara, de forma juridica de functionare, spatiul geoeconomic,
modul de organizare etc. O serie de definitii au atât elemente comune,
cât si o serie de deosebiri importante. Sub acest aspect, bursa reprezinta o
organizatie în sine, locul de întâlnire a participantilor la tranzactionarea diferitelor
titluri de proprietate; întrunirea agentilor economici care cumpara sau vând valori
mobiliare; ansamblul operatiunilor ce se deruleaza în timpul negocierilor; institutie
care se autoadministreaza si autoreglementeaza etc.
Drept urmare, în lucrare s-a încercat sa se faca o selectie a lor, împartindu-le
în doua mari grupe: una care se refera la literatura straina; alta care priveste
literatura autohtona.
Din literatura straina
Samuel Richard în "Le Nouveau Negociant (1686)" defineste bursa sub aspectul locului "de
întâlnire al bancherilor, negustorilor si negociantilor, agentilor de schimb si de banca, curtierilor si
a altor persoane"
Ciobanu, Gh., Op. cit., 1997, pag. 13; Stanciu, N., Op. cit., 1999, pag. 6-7
Don M. Chance, specialist american defineste bursa "o institutie legal constituita, organizata
pentru tranzactii cu titluri financiare, optiuni sau contracte futures. Ea pune la dispozitie mijloace
fizice si stabileste reglementari pentru tranzactiile care au loc în incinta bursei"
Lacour L. Beuteron formuleaza, sub aspect juridic, urmatoarea definitie: bursa este un fel de
piata; ea nu se deosebeste în mod esential de alte piete decât prin aceasta particularitate: bunurile
puse în vânzare, care sunt în mare cantitate si a caror natura este suficient de precizata de uzantele
si conditiile contractuale, nu sunt tinute de vânzator în fata cumparatorilor
■ Dupa Gold, M., o bursa pentru tranzactionarea futures nu este nimic mai mult decât un loc
central de întâlnire a cumparatorilor si vânzatorilor (prin reprezentantii acestora) pentru a încheia
afaceri
■ Dupa renumitul istoric francez Braudel F. , bursa este "ultimul etaj al unui târg, dar al unui
târg care nu s-ar mai închide"
■ În Dictionarul elaborat de Adam J.H. se specifica faptul ca, bursele sunt locuri unde marfurile
sunt cumparate si vândute, în special materii prime ce fac obiectul comertului international - cum ar fi
grâul, petrolul, metalele, lâna etc. Majoritatea pietelor sunt grupate în marile orase, Chicago, Londra si
New York fiind cele mai mari centre. Vânzarea si cumpararea sunt realizate de catre brokerix ce-i
reprezinta pe producatori si utilizatori. Marfurile sunt clasificate în acord cu standarde de calitate
cunoscute si agreate, ceea ce permite încheierea afacerilor fara ca marfurile sa fi fost vazute mai înainte.
Marfurile pot fi tranzactionate ca "actuals" sau "futures". Un comerciant de contracte "actuals" poate
tranzactiona "spot" (cu livrare imediata) sau "forward" (cu livrare la o data ulterioara). Un comerciant de
contracte "futures" tranzactioneaza cumpararea sau vânzarea unor marfuri standardizate, la preturi
stabilite pentru un moment fixat în viitor
■ Bremond Janine si Geledan A. definesc bursa locul unde "se negociaza diferitele materii
prime sau produse de baza"
Din literatura româna
■ Remarcabilul specialist în domeniul financiar-monetar, Costin C. Kiritescu considera ca bursa
reprezinta "una din pietele caracteristice tarilor cu economie de piata, pe care se ofera si se desfac,
dupa o procedura speciala, marfuri sau valori fungibile
■ În opinia profesorului universitar Puiu Alexandru, bursa este o tehnica manageriala,
reprezinta o tehnica de tranzactii specifica economiei de piata, are un caracter concurential,
concentreaza cererea si oferta de marfuri, servicii, valori (efecte de comert) si devize, potrivit unui
program, într-un loc cunoscut, în prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor sau a reprezentantilor
acestora"
Chance, D., Op. cit., 1925, pag. 21
Lacour, L. Beuteron, Précis de droit commercial. Troisieme edition, Librairie Dalloz, Paris, 1925, pag. 251
Gold, M., Modern Commodity Futures Trading, 7th Edition, Commodity Research Bureau Inc., New York, 1975,
pag. 13
Braudel, F., Op. cit., 1985, pag. 104
x Broker este un termen provenit din limba engleza pentru a desemna societatea de bursa sau persoana fizica care
lucreaza în numele unui client numit "mandant", mijlocind între acestea si o terta persoana interesata de încheierea
de tranzactii. Brokerul este un intermediar tipic, el neparticipând ca parte la contractul încheiat prin mijlocirea sa.
Competentele concrete ale brokerului sunt stabilite prin contractul de agency, reglementat de dreptul anglo-american.
În schimbul serviciilor prestate, brokerul primeste un comision sub forma procentuala din valoarea tranzactiei
negociate în numele si în contul mandantului. În comertul la bursa, brokerul, numit si "floor broker", este un
intermediar (mandatar) care primeste ordine de la clienti din afara bursei pentru a efectua în numele lor tranzactii la
bursa în schimbul unui comision. (Florescu, C., Mâlcomete, P., Pop, N.Al., Dictionar de marketing, Editura
Economica, Bucuresti, 2003, pag. 90). În tara noastra, brokerul este atestat de Consiliul bursei de marfuri si autorizat
de catre autoritatea competenta sa negocieze cereri si oferte si sa încheie tranzactii, exclusiv în numele unui membru
al bursei de marfuri.
Adam, J. H., Dictionary of Business English, Longman Edition, York Press, 1987
Bremond, Janine; Geledan A., Dictionnaire economique et social, Les Editions Hatier, Paris, 19 757g69h 90, pag. 48
Kiritescu, C.C., Moneda. Mica Enciclopedie, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982
Puiu, A., Conducerea si tehnica comertului exterior, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976
■ Juristul Haeman M. considera ca "bursele (echange, bourse, borsa, bolsa, boerse) sunt
întruniri reglementate si organizate ale comerciantilor, în primul rând ale angrosistilor, la care se
opereaza vânzari asupra unor marfuri sau titluri de valoare, fara ca aceste bunuri sa fie aduse în natura în
localul bursei si la care se stabilesc preturile marfurilor si ale titlurilor negociate"
■ Eminentul jurist, profesorul universitar Popescu T.R. defineste bursele drept institutii unde se
negociaza (se vând si se cumpara) valori mobiliare sau marfuri, dupa o procedura obisnuita si
numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea unor autoritati
■ Plecând de la ideea ca bursa este cea mai desavârsita forma de piata, Potolea, Gh. si Horea H.
considera ca "sub denumirea de bursa se subîntelege un mod obisnuit de reuniuni de agenti de bursa
(brokeri, curtieri, bancheri, negustori sau intermediari strânsi pentru a negocia valori fungibile),
cât si cladirea în care au loc asemenea reuniuni"; bursa reprezinta ansamblul tranzactiilor de
anumite bunuri, servicii sau valori si/sau pretul operatiunilor respective de schimb. În acest sens, se
vorbeste, de exemplu, de bursa aurului, bursa valutara (operatiuni de schimb cu monede straine), bursa
operelor de arta (vânzari/cumparari de tablouri etc.) sau bursa sportivilor profesionisti
■ În Tratatul de Economie politica, elaborat sub coordonarea profesorului universitar Nichita
Vasile, conceptul de bursa este definit drept institutie de piata a economiei moderne, care "reuneste
principalii agenti economici (producatori, finantatori, armatori, asiguratori etc.) în scopul negocierii
marfurilor si hârtiilor de valoare"
Constantin Fota si colaboratorii definesc bursa ca institutie "unde se discuta, se negociaza,
se urmaresc cifrele scrise pe tabla sau pe panouri electronice si la care se hotaraste soarta unui
numar mare de operatiuni economice cu consecinte asupra întregii lumi; constituie un veritabil
seismograf care înregistreaza cu o mare subtilitate orice fenomen care ar putea influenta cererea si
oferta"
■ În teza sa de doctorat, Duhnea E. descrie bursele ca "asociatii organizate ale comerciantilor,
create prin lege si prin conventia membrilor în scopul ca acestia si/sau intermediarii profesionisti sa
tranzactioneze, în conditii de concurenta, dar în conformitate cu regulamentul si uzantele bursiere, în mod
personal, dar abstract, unul sau mai multe produse fungibile facând obiectul unor contracte tipizate"
■ "Bursele sunt piete specifice, mecanisme de concentrare a cererii si ofertei pentru anumite
categorii de bunuri sau titluri, având ca scop tranzactionarea eficienta, într-un cadru organizat, si în
conditiile unei libere concurente"
■ Dupa economistul Nitu A., "în esenta, notiunea de bursa indica locul de întâlnire a
cumparatorilor si vânzatorilor, în sensul unui spatiu de concentrare a cererii si ofertei"
Stoica V. si Ionescu E. definesc bursa drept "o institutie nonprofit în cadrul careia au loc
tranzactii organizate cu titluri financiare, drepturi si titluri de marfuri, executate dupa regulamente
stabilite, obligatorii pentru toti participantii"
■ Bursa este o "piata publica organizata dupa uzante, unde sunt tranzactionate valori mobiliare si
alte bunuri fungibile"
Haeman, M., Drept comercial comparat. Vol. I, Dreptul comerciantului fizic. Dreptul obligatiunilor comerciale,
Editura Curentul Judiciar, Bucuresti, 1930, pag. 413
Popescu, T.R., Dreptul comertului international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pag. 304
Potolea, Gh., Horea, H., Op. cit., 1992, pag. 96
Nichita, V. si colab., Op. cit., 1991, Vol. 2, pag. 316
Fota, C. si colab., Op. cit., 1992, pag. 11
Duhnea, E., Rolul burselor de marfuri agroalimentare si avantajele participarii României la operatiunile de bursa,
Teza de doctorat, ASE, Bucuresti, 1982
Badea, D., Op. cit., 2000, pag. 58
Nitu, A., Op. cit., 2002, pag. 44
Stoica, V., Ionescu, E., Pietele de capital si bursa de valori. Editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2002,
pag. 84
Abil, Lucia, Dictionar bursier, Editura Economica, Bucuresti, 1994, pag. 35-36
■ Bursa este o "institutie non profit în cadrul careia au loc tranzactii organizate cu titluri
financiare, drepturi si titluri de marfuri, executate dupa reguli stabilite pentru toti participantii"
■ În cartea sa, publicata în 1998, intitulata "Bursa de marfuri", Sabina Funar precizeaza ca bursa
în general reprezinta o "institutie a economiei concurentiale, o forma organizata pentru tranzactii de
marfuri, valori si servicii privind comertul, mai ales cel international" . Simtind ca definitia este prea
succinta, în urmatoarea sa publicatie, scrisa în colaborare cu Ioana Vlad, Sabina Funar pleaca de la faptul
ca bursa este prin excelenta o piata concurentiala , precizând însa, pentru întelegerea esentei ei, unele
coordonate care definesc conceptul de bursa. Astfel notiunea de piata de marfuri si de valori circumscrie
bursa ca loc de concentrare a cererii si ofertei pentru marfuri si diferite tipuri de hârtii de valoare
■ În Dictionarul de economie, elaborat de ASE Bucuresti, se da o definitie larga conceptului de
bursa, considerata o "piata publica organizata si specializata, unde se efectueaza operatiuni de
cumparare si vânzare în cantitati relativ mari de bunuri mai mult sau mai putin omogene ... locul unde se
desfasoara operatiunile comerciale specifice, dar si operatiunile comerciale însele luate ca atare ... bursa
moderna reprezinta o entitate moderna formata prin asocierea unor persoane fizice si/sau juridice, private
si publice, uneori numai publice sau numai private care îsi desfasoara activitatea independent sau pe lânga
anumite institutii, cum ar fi Banca Nationala, Camera de Comert, Asociatii ale oamenilor de afaceri.
Existenta si functionarea bursei sunt supuse unor reglementari stricte în perfectionarea carora un rol
deosebit de important îl are experienta. Bursa ca atare nu face vânzari-cumparari si nici nu fixeaza
(stabileste) pretul (cursul). Este o institutie care se autoadministreaza ... Dupa obiectul specializarii se
disting. a) bursa de comert sau comerciala - institutie care asigura functionarea organizata a pietelor de
bunuri si servicii; b) bursa valorilor mobiliare - unde se efectueaza operatii de cumparare si vânzare de
valori mobiliare ... "
Definiri ale bursei se întâlnesc si în sistemul legislativ, care se ocupa cu acest domeniu de
activitate, cum sunt:
■ Legea asupra burselor din 1929, numita si Legea Madgearu, defineste bursele ca fiind
"institutii publice create în scopul de a reuni pe comercianti, industriasi, bancheri, producatori,
armatori si asiguratori, în vederea negocierii valorilor publice si private, monedelor, devizelor,
marfurilor, productelor, închirierii vaselor si acoperirii riscurilor de tot felul"
■ Potrivit Legii nr. 525/iulie 2002 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.
28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate sub forma de
burse de valori se înfiinteaza si functioneaza ca institutii publice cu personalitate juridica. Aceasta piata
pentru valori mobiliare si alte instrumente financiare se caracterizeaza prin:
functioneaza regulat si opereaza în mod ordonat;
respecta regulile emise sau autorizate de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare
(C.N.V.M.), care definesc si conditiile de acces la piata, de operare si de admitere la cota
oficiala a anumitor valori mobiliare sau a altor instrumente financiare;
respecta cerintele de raportare si transparenta în vederea asigurarii protectiei
investitorilor.
C.N.V.M. autorizeaza si supravegheaza functionarea pietelor reglementate, ia masuri de
perfectionare a derularii operatiunilor bursiere, a mecanismului bursier.
Prezentarea diferitelor interpretari date institutiei bursiere impune, fie si
succint, unele concluzii
■ comun definitiilor date este faptul ca autorii, indiferent daca sunt
economisti, juristi sau de alta specialitate, considera bursa o forma de piata
Popescu, V., Dumitrescu, Ana Maria, Dictionar de expresii utilizate în tranzactiile la bursa, Editura VOREEP
EXIM, Bucuresti, 1994, pag. 16
Funar, Sabina, Op. cit., 1998, pag. 11-12
Funar, Sabina; Vlad, Ioana, Op. cit., 2001, pag. 16
Dictionar de economie, Op. cit., 2001, pag. 74-76
Lege asupra burselor, însotita de expunerea de motive a Domnului Ministru Madgearu. Avizul Consiliului
legislativ si Raportul de Camera, Editura Curierul Judiciar S.A., Bucuresti, 1929, art. 1
concurentiala libera, la care participa un numar mare de agenti economici,
încadrându-se în categoria de piata pura si perfecta
Tipul de piata cu concurenta pura si perfecta are doar o semnificatie teoretica
si se caracterizeaza prin utilizarea celui mai bun mecanism economic de
functionare si reglare si ale carui trasaturi sunt
atomicitatea pietei, adica purtatorii cererii si ai ofertei sunt numerosi si de forta economica
redusa, nici unul dintre acestia neputând sa influenteze prin actiunile si deciziile sale starea pietei - nivelul
si evolutia pretului de echilibru;
omogenitatea bunurilor, concretizata în identitatea intrinseca si extrinseca a tuturor bunurilor
care fac obiectul tranzactiilor pe piata respectiva, ceea ce face ca, ipotetic, cumparatorul sa nu aiba nici un
motiv sa prefere marfa unui anumit producator;
intrarea si iesirea libera de pe piata, adica inexistenta nici unui obstacol, de natura juridica,
economica, institutionala sau cutumiara, intrarea si iesirea de pe piata a unui agent economic se face
numai pe baza rationamentului economic;
transparenta pietei, adica agentii economici sunt permanent, complet si corect informati
asupra mersului pietei, fiecare actionând deci în cunostinta de cauza, alegându-si producatorii si respectiv
bunurile pe criterii strict economice;
mobilitatea perfecta a factorilor de productie, adica nu exista limite tehnice, economice,
juridice în procesul orientarii lor libere spre domeniile unde sunt folosite cu cea mai ridicata eficienta.
Prin utilizarea mecanismelor de tranzactionare în bursa, cererea si oferta unui
bun marfar se afla în concurenta, vânzatorii, unii fata de altii, si fiecare dintre ei
fata de cumparatori, cumparatorii între ei, si fiecare dintre ei fata de vânzatori,
potrivit principiului "fiecare cu fiecare si toti cu toti". În astfel de conditii, pretul
va fi apropiat de pretul teoretic de echilibru al pietei bunului respectiv. Pretul
format la bursa are un caracter reprezentativ, constituie un "pret de referinta"
pentru majoritatea tranzactiilor realizate cu respectivul activ în afara bursei, cu alte
cuvinte, mecanismul de realizare a tranzactiilor bursiere asigura "descoperirea
pretului", dupa expresia unor specialisti.
Plecând de la aceste considerente, piata bursiera, prin modul sau de
organizare si functionare, se doreste a deveni o piata cu concurenta pura si perfecta,
prin reglementarile care privesc aceasta institutie publica.
specialistii din domeniul financiar-monetar definesc bursa ca o forma a
pietelor caracteristice tarilor cu economie de piata concurentiala, pe care se ofera si
se vând, dupa o procedura speciala, marfuri sau valori fungibile; juristii considera
bursa ca o institutie unde se negociaza marfuri si valori mobiliare, dupa o anumita
procedura si numai de catre anumiti intermediari, sub supravegherea unor
autoritati;
definitiile cuprind doar partial coordonatele principale ale
conceptului; unii autori reliefeaza, cu prioritate, elementele mecanismului de
Teoria economica defineste piata cu concurenta pura si perfecta ca "un asemenea raport de piata încât, pe de o
parte, toti vânzatorii (producatorii) sa-si vânda toata productia, toate marfurile sa fie oferite la pretul pietei, fara ca
vreunul dintre ei si toti împreuna sa-l poata influenta, iar, pe de alta parte, cumparatorii (consumatorii) sa poata
achizitiona ceea ce au nevoie si cât doresc din fiecare bun la acelasi pret al pietei, de asemenea, fara sa-l poata
modifica dupa vointa lor". Pretul format pe o astfel de piata este denumit pret de echilibru Dobrota, N. si colab.
Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1995)
Economie (Manual ASE), Op. cit., 2003, pag. 113-114
tranzactionare si formare a pretului (cursului), în timp ce altii pun accent pe spatiul
de efectuare a tranzactiilor, prin care se concentreaza cererea si oferta. Oricum, ele
nu cuprind toate coordonatele esentiale care desemneaza conceptul de bursa si
semnificatia lui.
În general, un concept plurivalent, interdisciplinar si integratoriu nu poate
surprinde esenta proceselor pe care le reflecta printr-o formulare succinta. Orice
concept, fie el si relativ simplu, trebuie sa surprinda urmatoarele elemente
fundamentale: obiectul proceselor si fenomenelor pe care le exprima;
participantii la desfasurarea, în timp si spatiu, a proceselor si fenomenelor
economice pe care le reflecta; modul de formare a pretului (cursului) tranzactiilor
economico-financiare ce se deruleaza în cadrul institutiei bursiere, esenta
mecanismului ei de functionare; semnificatia practica a conceptului.
Drept urmare, pentru a raspunde acestor deziderate teoretice, conceptul de
piata bursiera trebuie sa cuprinda, într-o exprimare sintetica: obiectul tranzactiilor
comerciale si financiare care se desfasoara în mediul bursiere si caracteristicile lor
esentiale, în functie de genul de bursa; principalii actori ai derularii acestor
tranzactii, cu sublinierea expresa a rolului jucat de intermediari (brokeri, curtieri,
dealeri etc.); mecanismul de desfasurare a cotatiilor bursiere care au drept rezultat
stabilirea, pentru o perioada determinata, a cursului (pretului) tranzactiei.
Fara pretentia ca am reusit sa dam o definitie care sa surprinda complexitatea
si multitudinea coordonatelor sale, pe baza elementelor fundamentale ale pietei
bursiere enuntate de diferiti specialisti, conceptul de bursa poate fi formulat,
sintetic, astfel: bursa este o forma specifica de piata concurentiala libera,
rezultat al unui proces evolutiv îndelungat, în cadrul si prin intermediul careia
se negociaza marfuri omogene, fungibile (cereale, minereuri etc.), au loc
tranzactii cu titluri de valoare (actiuni, obligatiuni, titluri de creante, bonuri
de tezaur etc.), si se efectueaza operatiuni cu valute si instrumente derivate si
sintetice, la care participa, în calitate de vânzatori sau cumparatori, numerosi
agenti economici, din cele mai diferite activitati sociale, prin medierea unor
specialisti desemnati de institutia bursiera (brokeri, curtieri, dealeri, traderix
care prin mecanismul cotatiei stabilesc pretul (cursul) tranzactiilor realizate,
în cadrul unui spatiu circumscris
Prin generalizarea relatiilor economice si financiare specifice institutiilor
bursiere, specialistii au elaborat o clasificare a lor, prin evidentierea unor categorii
specifice, având la baza o serie de criterii
dupa obiectul tranzactiilor, se delimiteaza doua mari categorii
x Traderi, persoane atestate profesional de catre Consiliul Bursei de marfuri si autorizate de catre CNVM, cu
competente în negocierea cererilor si ofertelor, precum si în încheierea de tranzactii exclusiv pe nume si pe cont
propriu, numai pe pietele instrumentelor financiare derivate.
Stanciu, N., Op. cit., 1999, pag. 15-19; Funar, Sabina, Vlad, Ioana, Op. cit., 2000, pag. 19-23; Nitu, A., Op.
cit., 2002, pag. 45 si altii.
bursele generale - tranzactioneaza o gama diversa de marfuri, titluri de proprietate sau
devize (Amsterdam, Londra, Rio de Janeiro etc.);
bursele speciale - tranzactioneaza bunuri strict precizate, si cuprind urmatoarele grupe:
burse de marfuri (comerciale), tranzactioneaza anumite marfuri fungibile
(cereale, cauciuc natural, metale neferoase etc.). În unele burse, obiectul
tranzactiilor îl constituie un singur bun marfar sau o gama restrânsa. De pilda,
London Metal Exchange si New York Cotton Exchange.
Odata cu aparitia la mijlocul deceniului al VIII-lea al secolului trecut a contractelor futures,
negociate în cadrul burselor de marfuri, practica internationala si specialistii în domeniu denumesc aceste
institutii ca burse "futures" (Marea Britanie) sau marché ŕ terme (Franta) sau terminbörse (Germania),
deoarece la baza contractelor futures negociate în cadrul bursei de marfuri stau diverse active
marfuri fizice, care formeaza pietele futures comerciale;
titluri financiare (bonuri de tezaur, obligatiuni, depozite în euro si
dolari), titluri financiare sintetice (indici bursieri) si active monetare
(valute), denumite în ansamblul lor piete futures financiare;
burse pentru operatiuni comerciale auxiliare care cuprind bursele de
asigurari, bursele de navlosire etc.;
bursele de valori prin care se vând si se cumpara la un anumit curs diverse
titluri de valoare (actiunile, obligatiunile, bonurile de tezaur, certificatele de
depozit, valute si alte hârtii de valoare). În cadrul bursei de valori se disting doua
piete:
piata bursiera oficiala, pe care se tranzactioneaza titluri de valoare pe
termen lung (actiuni, obligatiuni etc.) ce sunt admise la cotare oficiala. Pe
aceasta piata, care constituie segmentul cel mai important al bursei, sunt
admise numai titlurile de valoare a celor mai importante firme si
corporatii, piata fiind caracterizata prin conditii stricte de admitere;
piata bursiera secundara, pe care se tranzactioneaza titluri de valoare
a unor unitati economice, în general, de o mai mica importanta, unde
conditiile de admitere sunt mai putin severe.
Suma titlurilor financiare cotate la bursa, la un moment dat, indica locul pe care îl ocupa piata
bursiera financiara pe ansamblul economiei, iar volumul anual al tranzactiilor realizate masoara activitatea
bursei.
Pentru titlurile financiare neadmise la burse exista o piata în afara cotei
dupa sfera si importanta tranzactiilor, bursele se clasifica în urmatoarele grupe:
burse cu functii locale, cele care cuprind o anumita zona geografica si au o influenta
regionala;
burse de importanta nationala, care îsi desfasoara activitatea pe întregul teritoriu
national;
burse internationale, cele care efectueaza operatiuni specifice pe întregul mapamond;
dupa forma de constituire, adica dupa natura persoanelor care le fondeaza si le
administreaza, bursele se clasifica astfel:
burse private - constituite, organizate si administrate de proprietari particulari sub
forma societatilor pe actiuni, Asociatiilor comerciantilor sau Camerelor de comert, cele
mai raspândite fiind primele. Ele functioneaza în functie de regulile fiecarei tari, fiind
raspândite mai ales în tarile anglo-saxone;
burse de stat, fondate, organizate si administrate de autoritatile guvernamentale si care
functioneaza pe baza legilor tarii unde fiinteaza, cu predilectie în tarile cu drept latin -
Italia si Belgia;
burse cu statut juridic mixt, formate prin participarea statului si a firmelor particulare,
dar care, dupa modul de operare, sunt companii private (Elvetia);
Gradu, Mihaela, Op. cit., 1995, pag. 21
dupa modul de admitere la tranzactii, bursele se grupeaza în:
burse cu acces limitat, unde dreptul de a efectua tranzactii îl au numai membrii bursei
si acele persoane care au fost autorizate de conducerea bursei;
burse cu participare nelimitata, pe baza existentei unor conditii specifice ce trebuie
îndeplinite, ce difera de la o bursa la alta. Accesul este gratuit sau pe baza unor taxe de
participatie. Regulamentele bursiere stipuleaza exceptia interzicerii accesului la tranzactii
pentru persoanele care au comis delicte de înselaciune.
Continutul si semnificatia practica a conceptului de bursa sunt reliefate de
functiile acestei institutii, care, pe lânga unele elemente comune cu ale bursei în
general, difera în raport cu genul pietei bursiere . Sub acest aspect, functiile bursei
comerciale sunt:
concentrarea cererii si ofertei de bunuri care fac obiectul tranzactiilor, imprimând acestora
operativitate, corectitudine si transparenta. Prin mecanismul ei de functionare, asigura accesul permanent
si direct al participantilor la tranzactii la informatiile oferite privind dimensiunile cererii si ofertei pe plan
local, regional si mondial. Se permite astfel, concentrarea ordinelor de vânzare sau cumparare si stabilirea
preturilor (cursurilor) la bunurile care fac obiectul tranzactiilor. Ca forma specifica a pietei concurentiale,
bursa de marfuri favorizeaza desfasurarea liberei concurente, ceea ce avantajeaza, deopotriva, pe toti
participantii la bursa, prin confruntarea directa si deschisa a cererii si ofertei ce se desfasoara între un
numar suficient de mare de vânzatori si cumparatori. În aceste conditii se anuleaza posibilitatile unei
concentrari care ar permite influentarea puternica a pretului sau a altor factori ce ar avantaja monopolurile,
apropiind institutia bursiera de tipul de piata cu concurenta pura si perfecta.
Acest mecanism presupune respectarea urmatoarelor cerinte:
oferta sa se caracterizeze printr-o dimensiune mare si sa provina de la un numar cât mai
mare de producatori;
solvabilitatea cererii si stabilitatea ei relativa;
preturile sa aiba un caracter liber, sa nu fie rezultatul unor masuri administrative sau al
unor influente din partea grupurilor de presiune;
transparenta deplina a informatiei oferite pe piata;
motor al vietii comerciale, bursa stimulând interesul pentru amplificarea, eficientizarea si
acoperirea riscurilor specifice tranzactiilor marfare, în rândul participantilor la tranzactii, precum si
atragerii de noi participanti la operatiunile bursiere, ceea ce imprima dinamism activitatii economice.
Drept urmare, au loc modificari în structurile de productie, o redistribuire a veniturilor pe plan national si
international;
formare a preturilor (cursurilor) bunurilor supuse tranzactiilor, considerata ca cea mai
importanta functie. În urma negocierilor, prin operatiunile de cotare, se stabileste un anumit pret, care
reflecta starea pietei unui bun marfar tranzactionat, al un moment dat, pretul devenind un reper al
eficientei sau ineficientei activitatii economice. Acesta constituie un pret corect, fiind reprezentativ pentru
întreaga piata de referinta. Prin pretul rezultat din operatiunea de cotare, bursa constituie o sursa de
informatie pentru agentii economici, de furnizare de date necesare fundamentarii deciziilor lor economicofinanciare
privind alocarea resurselor limitate si restructurarea productiei;
protejare a participantilor la tranzactii de riscurile de productie si comercial, prin mecanisme
specifice de tranzactionare, îndeosebi prin operatiunile de hedging (acoperire);
sporirea a eficientei economice, prin: stimularea actiunilor privind diminuarea cheltuielilor de
transport, marfurile deplasându-se direct de la producator la cumparator; reducerea riscului tranzactiilor;
diminuarea altor elemente de costuri fixe si variabile;
barometru economic, prin caracterul de predictibilitate al bursei. Nivelul cursului stabilit prin
cotare constituie un element de analiza, evaluare si prognoza, indicând starea si evolutia economica a
firmelor participante la bursa. Semnalele generate de evolutia pietei bursiere devin un criteriu de
Pe larg, functiile bursei de valori sunt analizate de profesorul universitar Popa Ioan, în cartea sa de referinta în
acest domeniu: Bursa, Editia a II-a, Vol. I, 1995, Editura Adevarul, Bucuresti, pag. 47-58.
fundamentare a deciziilor, cursul bursier, indicii de bursa fiind considerati elemente de reactie inversa a
actorilor de piata (feed-back).
Bursele de marfuri reprezinta centre ale unei vieti comerciale intense, atribut
dat de:
■ tehnica comercializarii marfurilor prin bursa, care obliga la stabilirea unui spatiu special pregatit
pentru tranzactiile specifice derulate la bursa si, în consecinta sunt considerate valabile si recunoscute
numai negocierile care s-au încheiat în acest spatiu, denumit bursa;
■ tranzactiile bursiere au loc în cadrul unui program de functionare, cunoscut de toti cei
interesati, ceea ce asigura realizarea în fapt a concentrarii cererii si ofertei;
■ regulile derularii operatiunilor la bursa obliga ca în timpul stabilit pentru o anumita tranzactie
sa fie facuta cunoscute toate ofertele si cererile existente la acea data si în acel loc, rezultând astfel
concentrarea acestora;
■ rezultatele tehnicii informationale si de comunicare dau posibilitatea bursei ca, prin mijloace
diversificate si rapide sa concentreze toate informatiile referitoare la cerere si oferta;
■ considerarea bursei drept o piata simbolica raspunde elementului definitoriu ala cestei institutii,
legat de procesul de simbolizare a tranzactiilor, rezultat din dematerializarea acestora. Caracterul de
simbol exprima, în fapt, capacitatea pietei bursiere de a simplifica si uniformiza practicile comerciale.
Procesul de simbolizare a actelor de vânzare-cumparare pe piata bursiera, element definitoriu al bursei,
asigura:
facilitarea schimbului de marfuri si a circulatiei factorilor de productie în economie;
cresterea operativitatii si sigurantei în tranzactii;
sporirea atractivitatii pietei bursiere, prin oferirea unor multiple posibilitati de câstig.
Dezvoltarea în timp a activitatii economice si financiare a impulsionat si
procesul de perfectionare a relatiilor dintre agentii economici, cresterea eficientei
activitatii lor, consolidarea încrederii reciproce. Aceste necesitati au condus la
aparitia si dezvoltarea pietei bursiere, care treptat a devenit o institutie, ce
presupune si necesita reguli stricte, precise de comportament pentru cei care intra în
angrenajul ei, bazate pe justitie, echitate, transparenta, profesionalism si disciplina,
care în unitatea lor dau continut conceptului de institutie bursiera, în calitate de
unitate economica distincta.
"Institutia bursei este ... o persoana juridica care prin obiectul de activitate,
forma juridica, organizare si functionare se autoreglementeaza si se
autoguverneaza Principiul autoreglementarii da dreptul institutiei bursiere sa-si
stabileasca modul de organizare prin elaborarea si adoptarea Statutului si
Regulamentului Principiul autoguvernarii se realizeaza diferit de la tara la tara
si chiar de la bursa la bursa, în functie de cadrul legislativ general, statutul juridic al
institutiei si rolul pe care aceasta instituie trebuie sa îl aiba în viata economicofinanciara."
Activitatea bursiera, de regula, este reglementata, sub aspect juridic prin
Statutul de functionare, iar sub aspect operational, prin Regulamentul de
organizare si functionare Din punct de vedere juridic, conform uzantelor
internationale, institutia bursiera poate fi organizata sub urmatoarele forme:
societati pe actiuni; asociatii comerciale; sectoare cu activitati distincte în cadrul
Camerelor de Comert; asociatii ale persoanelor fizice si juridice.
Funar, Sabina, Vlad, Ioana, Op. cit., 2001, pag. 24-25
Actul de fondare a institutiei bursiere, care cuprinde, în functie de specificul
obiectului de activitate, drepturile si obligatiile membrilor bursei, organizarea
interna si managementul institutiei, principiile de functionare, modul de solutionare
a litigiilor, furnizarea de informatii bursiere, vizitarea bursei, încetarea activitatii
bursei, îl reprezinta STATUTUL BURSEI (Charter sau Constitution), care
împreuna cu REGULAMENTUL DE ORGANIZARE sI FUNCŢIONARE a
bursei constituie instrumentele care asigura credibilitatea institutiei în raport cu
investitorii si publicul, garantate prin profesionalismul si corectitudinea
tranzactiilor efectuate. În acest sens, REGULAMENTUL consemneaza conditiile,
regulile privind:
■ admiterea la bursa în functie de obiectul de activitate;
■ cotarea la bursa si taxele pentru cotare, stipulate în prospectul pentru cotare;
■ informatiile permanente pe care firmele cotate la bursa trebuie sa le furnizeze institutiei
bursiere;
■ sistemele de tranzactii acceptate;
■ tipurile operatiunilor efectuate prin bursa (cash, futures, optiuni etc.);
■ modul de primire si executare a ordinelor de bursa, continutul executarii contractelor încheiate
în bursa;
■ reguli privind difuzarea informatiei bursiere;
■ reguli privind activitatea agentilor de bursa;
■ procedeele de tranzactionare, adica ordinea de desfasurare a activitatilor în sala de negocieri;
■ ordinele de bursa - continut si durata valabilitatii lor;
■ unitatea de tranzactie, programul de lucru al bursei;
■ modul de înregistrare al tranzactiilor;
■ tipurile de pret, diferentele minime de pret si limitele zilnice de variatie a cursului;
■ activitatea agentilor de bursa (categorii, înregistrare la bursa, obligatii, comportament).
În functie de tipul de bursa si reglementarile legale existente într-o tara sau
alta, persoanele care se asociaza sau sunt autorizate în vederea înfiintarii de burse
formeaza membrii bursei, care au o serie de drepturi si responsabilitati, precis
stabilite si respectate.
Calitatea de membru al bursei presupune îndeplinirea unor conditii, cum
sunt: frecventarea institutiei bursiere, într-o perioada anterioara; detinerea unei
firme proprii sau prestarea unei anumite activitati; recomandarea data de unii
membri ai bursei si garantarea acestora pentru solicitanti.
Membrii bursei reprezinta un element al autoguvernarii. Ei difera ca numar
în functie de specificul activitatii pe care o desfasoara. La bursele cu Casa de
Clearingx exista un numar mare de membri, dar practic un numar redus au loc la
burse; la bursele cu mandanti numarul membrilor este redus, situatie care nu
afecteaza volumul tranzactiilor, deoarece "prin intermediul membrilor bursei se
poate încheia un numar nelimitat de afaceri"
x Casa de Clearing (Casa de Compensatie) reprezinta o agentie sau o corporatie distincta a unei burse futures, al
carei obiect de activitate este reglarea conturilor de negociere, finalizarea tranzactiilor, colectarea si mentinerea
fondurilor de marja , supravegherea livrarii si raportarea datelor de tranzactionare. Aceasta actioneaza ca terta
persoana pentru toate contractele futures si contractele de optiuni, devenind cumparator pentru fiecare membru
vânzator si vânzator pentru fiecare membru cumparator.
Fota, C. si colab., Op. cit., 1992, pag. 26
Bursele cu Casa de Clearing si cu mandanti se regasesc pe pietele la termen:
primele garanteaza toate cheltuielile contractuale si organizeaza la nevoie livrarea
marfurilor; la celelalte, membrii bursei sunt direct responsabili cu efectuarea
contractului.
Membri ai bursei pot fi bancile, bancherii, societatile înscrise în cota oficiala
si alti agenti oficiali, care au posibilitatea de a efectua direct tranzactii la bursa
respectiva, în limita drepturilor si obligatiilor lor înscrise în Regulament.
Pe lânga membrii bursei, procesul de autoguvernare este înfaptuit si prin
managementul institutiei bursiere, care vizeaza organizarea, conducerea si
administrarea burselor, înfaptuindu-se diferit de la tara la tara si de la un tip de
bursa la altul, în functie de cadrul legislativ general, de regulamentele proprii si
trasaturile pietei în care institutia bursiera actioneaza.
Literatura de specialitate contureaza patru tipuri de organisme ale
managementului:
de decizie, care cuprinde: adunarea generala (societatile comerciale pe actiuni), asociatia
(asociatiile fara scop lucrativ, obiectul lor de activitate fiind stipulat în Regulament);
de executie, care urmaresc desfasurarea normala a activitatilor curente ale bursei, prin
intermediul unor persoane cu functii de raspundere si al functionarilor operativi. Departamentele operative
sunt organizate în raport cu modul de organizare al tranzactiilor, principale fiind: pentru cotatii, de
supraveghere a pietei, de clearing, informatie, analiza si cercetare dezvoltare, de relatii internationale si
relatii cu publicul. Alaturi de acestea functioneaza o serie de servicii privind problemele tehnice, de
resurse umane, administrativ, secretariat etc.;
de consultanta, care au menirea de a asista si consilia prin specialisti si experti, organele de
conducere ale institutiei bursiere, pe probleme permanente si speciale;
de control, care actioneaza în colaborare cu comitetul de supraveghere si cel de etica si
raspunde în fata Adunarii generale.
Rezulta ca institutia bursiera este astfel organizata si coordonata, încât sa
asigure autoreglementarea si autoguvernarea, în scopul asigurarii conditiilor de
realizare a unei eficiente ridicate a fortelor pietei libere, prin servicii si facilitati
care sa duca la sporirea atractivitatii pietei bursiere pentru investitori si publicul
larg. Cu alte cuvinte, bursa ca atare nu se ocupa direct cu tranzactiile comerciale si
nici nu stabileste cursul (pretul) acestora. Ea este doar o institutie, unitate
economica, care se autoadministreaza. Membrii bursei raspund de întreaga
activitate, controleaza respectarea stricta a prevederilor statutare si regulamentului
de functionare, supravegheaza activitatea celor care intermediaza operatiunile
bursiere, adica a brokerilor si organizatiilor de brokeraj.
3.3. Bursele comerciale
3.3.1. Continutul si specificitatea bursei de marfuri
Bursa de marfuri constituie un gen specific de piata concurentiala, al carui
obiect îl constituie tranzactiile cu bunuri marfare fungibile, participantii fiind
posesorii de oferta si de cerere de asemenea bunuri, bancile, firmele, intermediarii,
armatorii, asiguratorii etc., iar pretul (cursul) tranzactiilor este rezultat al cotatiei
bursiere, fiind conditionat si de natura contractului. Bursa de marfuri este deci o
piata organizata si specializata unde se cumpara si se vând cantitati relativ mari
de bunuri mai mult sau mai putin omogene, dar si locul unde se desfasoara
operatiuni comerciale derivatex
La început bursele de marfuri s-au manifestat ca o piata originara, pe care
se derulau actele de vânzare-cumparare. Cu timpul, ele au devenit o piata derivata
pe care se vând titluri de marfa care dovedesc existenta marfii prin acceptarea unor
documente comerciale, ca de pilda, recipisa de depozit, pentru marfurile aflate în
antrepozite sau conosamentulxx, pentru cele încarcate pe un vas. Transferul de
proprietate în favoarea beneficiarului se realizeaza prin transmiterea acestor
documente acceptate de comercianti
Bursele de marfuri sunt considerate de unii autori locuri de concentrare a
cererii si ofertei de bunuri corporale, precum si pentru diferite hârtii de valoare.
Prin scopul înfiintarii si prin mecanismele lor de functionare, ele reprezinta centre
comerciale, piete unde se schimba marfuri, titluri de proprietate asupra lor, active
monetare si financiare, care au urmatoarele caracteristici:
sunt generice, adica se individualizeaza prin masurare, numarare sau
cântarire;
sunt fungibile, adica sunt substituibile unele prin altele;
sunt standardizate, marfa putând fi împartita în loturi omogene;
sunt depozitabile, adica permit executarea obligatiilor contractuale la o
anumita perioada de la încheiere.
Bursele de marfuri sunt piete de interes general, reglementate si
autorizate potrivit legislatiei din fiecare tara, care asigura membrilor lor si clientilor
acestora conditii centralizate de negociere si de gestionare a riscurilor prin sisteme
x Organizarea de licitatii pentru vânzari si cumparari de servicii si lucrari, active ale persoanelor fizice si juridice;
înfiintarea, administrarea si comercializarea sistemelor informatice specifice burselor de marfuri; organizarea de
cursuri si seminarii pentru pregatirea participantilor la activitatile bursei de marfuri sau alte activitati autorizate de
C.N.V.M.
xx Document comercial prin care o persoana (armatorul) sau un împuternicit al acestuia (de regula capitanul vasului)
certifica, sub semnatura, preluarea marfii în vederea transportarii acesteia si predarii ei destinatarului, la locul si
conditiile stabilite prin contractul de transport si care precizeaza starea aparenta a marfii în momentul încarcarii la
bord.
Toader, Ancuta si colab., Op. cit., 1999, pag. 8
de comercializare si compensare. Ele sunt înfiintate de catre societatile de bursax, în
baza legii, cu autorizarea autoritatii de reglementare si supravegherexx. Potrivit
legii, fondarea unei burse de marfuri necesita participarea a cel putin 25 de societati
de brokeraj autorizate sa negocieze la bursa, în calitate de intermediari între
cumparatori.
Prin complexitatea sa, în literatura de specialitate continutul conceptului de
bursa de marfuri este interpretat în mod diferit, uneori contradictoriu. Selectam, în
acest sens, unele definitii date acestui concept:
bursa de marfuri este bursa în cadrul careia au loc tranzactii organizate cu drepturi si titluri
fungibile
■ locul sau reuniunea comerciantilor, mijlocitorilor, adica a oamenilor de afaceri, care se întâlnesc
la ore anumite spre a negocia vânzari si cumparari de bunuri dupa diferite norme si uzante
■ piete de interes public care asigura, în conditii centralizate de negociere, eficienta si
transparenta, efectuarea de operatiuni privind: vânzarea si cumpararea de marfuri pe piete la disponibilxxx
vânzari si cumparari pe piete la disponibil, de titluri reprezentative de marfuri; vânzari si cumparari de
instrumente financiare derivate; navlosiri si negocieri de asigurari maritime si fluviale de nava si
încarcatura; vânzari si cumparari de alte instrumente autorizate de C.N.V.M.
■ o institutie creata pentru functionarea organizata a pietelor de bunuri si servicii, piata putând fi
definita prin urmatoarele variante posibile
loc de întâlnire între cererea si oferta de bunuri, servicii sau capitaluri;
contract care comporta vânzarea si cumpararea sau închirierea de bunuri, servicii sau
capitaluri;
ansamblul operatiunilor care intereseaza domeniul sau un loc de schimburi în special;
situatia si evolutia ofertei si a cererii într-un domeniu dat;
ansamblul conditiilor care dirijeaza productia si comercializarea unui produs;
tari sau zone geografice de productie;
debuseu virtual pentru producatori;
■ o piata caracteristica economiei concurentiale, unde se cumpara si se vând marfuri fungibile,
dupa o procedura speciala, care se desfasoara potrivit unui program prestabilit, într-o anumita sala, în
prezenta vânzatorilor si a cumparatorilor sau a reprezentantilor acestora
■ piete caracteristice ce concentreaza, în acelasi loc si în acelasi timp, o mare parte din cererea si
oferta mondiala pentru anumite produse, pe care se desfasoara tranzactiile de vânzare cumparare, dupa o
procedura speciala, motivata atât de nevoile reale, cât si de intentiile speculative
x Societatea de bursa - societate comerciala pe actiuni, constituita conform Legii 31/1990, autorizata de CNVM,
autonoma în raport cu participantii la piata, care presteaza servicii de interes public, prin intermediul bursei de
marfuri.
xx În tara noastra aceasta sarcina revine C.N.V.M.
Popescu, V. si colab., Dictionar si expresii utilizate în tranzactiile de bursa, Editura VIOREEP EXIM, Bucuresti,
1994, pag. 16
Morarescu-Adria, st. Gh., Operatiuni de bursa si arbitragii. Ghid practic de bursa, Atelierele Grafice Anuarul
General, Bucuresti, 1913, pag. 1
xxx Se refera la negocierea ofertelor si perfectarea contractelor spot si forward.
Legea nr. 512 / 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 27/2002 privind pietele
reglementate de marfuri si instrumente financiare derivate
Bernard, Y., Colli, J.C., Vocabular economic si financiar, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994, pag. 70-71, 304-
Anghelescu, V. si colab., Contracte comerciale internationale, Editura Academiei, Bucuresti, 1980, pag. 274
Nichita, V. si colab., Op. cit., 1991, pag. 319
■ tranzactioneaza marfuri fungibile înrudite calitativ, substituibile si perfect conservabile, dupa o
procedura speciala care se desfasoara potrivit unui program prestabilit, într-un loc cunoscut, în prezenta
vânzatorilor si cumparatorilor sau a reprezentantilor acestora, sub supravegherea unei autoritati
■ piata care "negociaza cele mai importante materii prime, care sunt denumite chiar marfuri de
bursa si pot fi: metale pretioase (aur, argint, platina), metale neferoase (cositor, cupru, zinc, plumb),
cereale (grâu, orz, porumb etc.), zahar, ulei, cafea, lâna, bumbac etc. La aceste burse se tranzactioneaza,
de fapt, titlurile de proprietate asupra marfurilor respective
■ realizeaza operatiuni comerciale, în conditii concurentiale, atât la vedere cât si la termen, pe
baza unor acorduri de executare, nominalizate si transferabile, care prevad vânzarea si cumpararea unei
cantitati de marfa de o calitate foarte bine precizata, la o data indicata si la un pret fixat la momentul
încheierii acordului
Fiecare definitie a bursei de marfuri prezinta anumite coordonate, care releva
specificul ei, si a caror sinteza permite urmatoarea formulare a continutului si
rolului acestei institutii: bursa de marfuri (comert) reprezinta o piata speciala
pe care se tranzactioneaza marfuri omogene, fungibile, produse financiare
derivate si sintetice, se formeaza cursul (pretul) acestora, prin intermediul
brokerilor sau traderilor, pe baza confruntarii libere a cererii si ofertei, sub
supravegherea autoritatilor ce gestioneaza bursa si a statutelor si
regulamentelor care precizeaza mecanismul lor de functionare si care îsi
desfasoara activitatea într-un anumit spatiu.
Bursele de marfuri se deosebesc de bursele de valori, în principal, prin
specificul tranzactiilor ce le efectueaza. La bursele de valori se negociaza, de
regula, tranzactii cu titluri financiare pe termen lung, iar la bursele de marfuri
bunuri corporale, fungibile, care îndeplinesc anumite conditii, dar si alte
instrumente financiare. Bursa de marfuri este un mediator între vânzator si
cumparator, garantând primului ca primeste marfa în conditiile specificate la
nivelul bursei, iar ultimului ca va primi valoarea marfurilor negociate la pret
prestabilit sau negociabil.
Sub aspect spatial, unele burse au caracter local, altele sunt de importanta
nationala sau internationala. Bursa internationala cuprinde bursele generale,
bursele de valori si bursele pentru operatiuni ajutatoare comertului international,
care efectueaza operatiuni de negociere pentru o gama larga de marfuri, precum si
tranzactii de hârtii de valoare, valute, instrumente financiare derivate si sintetice.
Bursele pentru operatiuni ajutatoare comertului international negociaza operatiuni
de asigurari (Lloyd's - Londra) si navluri (Pireu, New York, Amsterdam).
Bursele internationale de marfuri au o semnificatie deosebita, mai ales în
conditiile globalizarii economiei mondiale. Ele indica, în orice moment, situatia
ofertei si a cererii pentru o anumita marfa, stabilind pretul bunului marfar la o
anumita data. Contractele ce se încheie în timpul negocierilor dintre purtatorii
cererii si ai ofertei au un caracter comercial, având precizate clauze standardizate
Murgu, N. si colab., Op. cit., 1982, pag. 89
Bistriceanu, Gh. si colab., Lexicon de finante-credit, Contabilitate si Informatica financiar-contabila. Vol. I,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, pag. 106-107
Dictionar de economie (ASE), Op. cit., 2001, pag. 75
privind volumul tranzactiilor, clasa de calitate a obiectului lor, metodologia de
tranzactionare si de stabilire a cursului etc.
3.3.2. Rolul bursei de marfuri în economia de piata concurentiala
Institutia bursei comerciale are o semnificatie practica deosebita, în contextul
functionarii economiei de piata concurentiala. Prin intermediul ei se asigura:
■ echilibrarea cererii la nivelul ofertei, ca urmare a participarii la tranzactii a
unui numar suficient de mare de vânzatori si cumparatori;
■ derularea tranzactiilor pe baza unei metodologii clare si operative,
sprijinita de un suport cibernetic si personal de intermediere între posesorii cererii
si ai ofertei, specializat si de înalt profesionalism, prin folosirea unor formulare
tipizate de contracte bursiere si a standardizarii calitatii produselor supuse
schimbului, prin admiterea la negocieri numai a agentilor specializati etc.;
■ constituirea unor depozite bancare de garantii, prin executarea unui control
permanent, de catre comisii autorizate de conducerea institutiei bursiere privind
bonitatea si gradul de încredere a agentilor bursieri, prin respectarea metodologiei
de certificare a calitatii bunurilor care fac obiectul negocierilor bursiere etc.;
■ limitarea variatiei zilnice a preturilor prin stabilirea procentuala a unui
maxim admis;
■ crearea diferitelor tipuri de contracte bursiere - spot, forward, futures,
option etc.
Operatiunile pe piata bursiera de marfuri se negociaza între purtatorii cererii
si ofertei de marfuri, persoane fizice si/sau juridice, prin intermedierea societatilor
de brokeraj si/sau al brokerilor. Acesti participanti implicati în activitatea bursei de
marfuri, specialistii îi grupeaza în doua mari categorii - utilizatori si operatori de
bursa
Utilizatorii bursei sau clientii bursei, sunt acele persoane care realizeaza în
cont propriu operatiuni la bursa, apelând, de regula, la firmele membre ale bursei,
la societati specializate în tranzactiile bursiere, cum ar fi:
societati comerciale de productie sau comercializare, din care fac parte:
comercianti care vând si cumpara marfuri, cu livrare prompta sau la diferite
termene; producatori agricoli care participa la bursa si care desfasoara o activitate
economica reala; firme care efectueaza operatiuni de procesare asupra unor
produse primare sau semipreparate.
Participarea acestor agenti economici la bursa are drept scop principal
acoperirea riscurilor legate de activitatea lor de baza, îndeosebi a celor legate de
variatia preturilor;
Popa, I., Op. cit, 2002, pag. 366
investitoriix, reprezentati prin institutiile financiar-bancare, bancile de
investitii, fondurile mutuale, fondurile de pensii, alte institutii si persoane fizice cu
forta economica care gestioneaza fonduri financiare. Acestea participa la activitatea
bursiera în vederea realizarii de plasamente financiare în scopul maximizarii
profitului la resursele investite, dar si al acoperirii riscurilor.
Operatorii de bursa sunt reprezentati, de regula, de firmele care participa
efectiv la încheierea contractelor, cele care efectiv se ocupa cu tranzactiile bursiere,
care pot fi din afara bursei sau membre ale acesteia.
Agentii de bursa operativi asigura functionarea nemijlocita a mecanismelor
pietei, fiind o prezenta indispensabila în realizarea directa a operatiunilor de bursa.
În cadrul acestora se disting doua categorii:
■ brokeri, intermediari de bursa;
■ dealeri sau comercianti de bursa (traderi).
Pe piata bursiera americana se întâlneste si a treia categorie de operatori de
bursa, specialistul, care combina activitatile specifice brokerului ce cele ale
dealerului, fiind specializat pentru un numar redus de titluri, ocupând un loc fix în
incinta bursei. Acesta are obligatia de a asigura pretul just (fair and ordely market),
intervenind pentru stabilizarea pietei ori de câte ori este nevoie.
Complexitatea relatiilor de bursa se reflecta si în structura burselor de
marfuri, stabilita în functie de anumite criterii, bine definite, cum sunt
în functie de gama si varietatea tranzactiilor încheiate, se grupeaza în:
burse generale, prin care se comercializeaza marfuri eterogene;
burse specializate, care au drept obiect o gama determinata de marfuri, uneori chiar o
singura marfa;
dupa forma de organizare se disting:
burse private, create si administrate de persoane fizice si/sau juridice, cu acordul
institutiilor specializate ale puterii publice centrale;
burse publice, înfiintate si administrate de autoritatea publica;
dupa modul de admitere a participantilor la activitatea bursiera
burse cu participare nelimitata, dar cu respectarea normelor de functionare ale
acestora;
burse cu acces limitat, si care privesc doar membrii acestei institutii sau pe cei care au
obtinut autorizatii din partea conducerii bursei;
dupa modul de încheiere a tranzactiilor
cu livrare imediata (la vedere), pentru volumul de marfuri disponibil în momentul
tranzactiei;
cu livrare la termen (scadenta), si care reprezinta principala forma de realizare a
tranzactiilor bursiere , prin care ofertantii si solicitantii îsi acorda reciproc credit,
tranzactia propriu-zisa urmând sa se efectueze la o data prestabilita.
În lucrarea sa "Tranzactii de comert exterior", profesorul universitar Popa
Ioan clasifica bursa de marfuri în doua mari categorii. Prima burse de marfuri
generale care comercializeaza mai multe categorii de produse si servicii, grupate în
x Orice persoana fizica sau juridica care încheie operatiuni la bursele de marfuri în calitate de client al membrilor
bursei de marfuri.
Puiu, A., Managementul în comertul international, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981, pag. 336
doua subdiviziuni: marfuri - grâu, porumb, soia, porci si vite etc., reprezentative
fiind CBOT si CME; valute si instrumente de datorie pe termen scurt (bonuri de
tezaur). A doua burse specializate, prin care se tranzactioneaza anumite grupe de
marfuri, cum sunt: metale pretioase (London Metal Exchange), cacao, cafea,
zahar (New York Coffee, Sugar and Cocoa Exchange), bumbac (New York Cotton
Exchange), titei, pacura, benzina (New York Mercantile Exchange)
Obiectul pietei bursiere comerciale îl constituie tranzactiile cu drepturi si
titluri de marfuri fungibile si de produse derivate si sintetice. Pe lânga caracterul
fungibil, pentru ca o marfa sa fie admisa la bursa, sa faca obiectul activitatii acestei
institutii, mai trebuie sa îndeplineasca si unele conditii, cum ar fi, de pilda
sa se caracterizeze printr-un anumit grad de standardizare, adica prin omogenitate sub
aspect calitativ, prin care se consfinteste fara nici un echivoc, garantia ca între ceea ce s-a oferit si
consemnat în contract si ceea ce se va livra beneficiarului nu exista nici o deosebire. Pentru mentinerea
caracterului de produs de masa, nediferentiat, omogen, bunul marfar oferit trebuie sa aiba un grad redus de
prelucrare;
marfa oferita spre vânzare sa intereseze un numar mare de vânzatori si cumparatori
adica sa se manifeste pe o piata extinsa, cu un numar însemnat de vânzatori si cumparatori finali,
excluzându-se astfel posibilitatea de aparitie a monopolului, care ar influenta pretul si conditiile
tranzactiei;
marfa oferita sa aiba un caracter atractiv, care sa intereseze deopotriva pe vânzatori,
cumparatori si speculatori, prin oscilatiile mari si frecvente ale preturilor acesteia, efectul variatiei mari a
cererii si ofertei, ca sursa de câstiguri potentiale din vânzarea-cumpararea acesteia. Aceasta situatie a
impus si impune necesitatea perfectionarii tranzactiilor bursiere supuse riscului prin protectia fata de risc;
bunul marfar destinat tranzactiilor bursiere sa fie depozitabil, ceea ce ofera certitudinea ca
va exista în cantitatea, calitatea si la data efectuarii efective a contractului negociat. De fapt, la bursa de
marfuri se negociaza dreptul de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul tranzactiilor bursiere, nefiind
necesar ca bunurile respective sa fie prezentate direct la bursa, ci doar prin mostre. Ofertantul trebuie doar
sa prezinte actul prin care face dovada existentei produselor respective.
3.3.3. Contractele bursiere
Contractele care se negociaza prin bursa de marfuri, indiferent de tipul lor,
sunt standardizate sub aspectul cantitatii, calitatii, clauzelor de executare a lor,
metodologiei de tranzactionare. Pe piata bursiera se tranzactioneaza contracte de tip
cash, forward, futures si options, ultimele doua având ponderea principala.
Contractele cashx, practic, în prezent, nu mai reprezinta obiectul
tranzactiilor la bursele de comert, ele se mai negociaza doar pe pietele bursiere în
formare si sunt pastrate doar ca element de traditie, la unele din bursele mari. De
fapt, bursa nu face decât înregistrarea cursurilor la care ele sunt negociate în afara
bursei si calcularea cotatiei stabilite, presupunând livrarea marfii la termenul
stabilit, obligatiile aferente acesteia neputând sa fie lichidate înainte de scadenta.
Popa, I., Op. cit., 2002, pag. 506
Funar, Sabina, Vlad, Ioana, Op. cit., 2001, pag. 30
x Presupun livrarea obligatorie a marfii la scadenta, obligatiile aferente acesteia neputând fi lichidate înainte de
termen.
Contractul cash poate fi tranzactionat si încheiat la bursa numai daca bunul
oferit îndeplineste, la scadenta, pe lânga conditiile specifice oricarui activ ce
constituie obiect de contract, o serie de conditii:
■ sa existe din punct de vedere fizic, adica sa fie expus la vedere;
■ marfa oferita sa nu fie grevata de alte obligatii, adica sa fie disponibila si
sa se afle în proprietatea exclusiva a vânzatorului;
■ sa fie depozitata într-un spatiu recunoscut de bursa;
■ din punct de vedere calitativ, marfa sa se încadreze în lista de discontx a
contractului respectiv.
Contractele cash, în functie de momentul în care se va efectua livrarea, se
delimiteaza în doua tipuri - spot si forward.
Primul tip se refera la contractele clasice de vânzare - cumparare care,
teoretic, executarea lor se realizeaza imediat dupa încheierea tranzactiei sau într-o
perioada foarte scurtaxx. La stabilirea scadentei se ia în considerare principiul
potrivit caruia pretul activului de baza sa nu oscileze în proportii semnificative între
momentul încheierii contractului spot si cel al executarii lui, nivelul pretului fiind
stabilit în momentul încheierii acestuia. La stabilirea termenului de executare a
contractelor se tinea seama de natura si conditiile de piata ale bunului marfar de
baza, de contractul mediu negociat pe piata acestuia, de realitatile economice
conexe domeniului bursier etc. (Anexa nr. 3.1.
În general, pietele spot se regasesc pentru diferite produse, în tari cu traditie
în producerea (prelucrarea) si comercializarea acestora. De pilda, la Budapest
Commodity Exchange se tranzactioneaza prin contract spot o gama larga de
produse agricole, iar la Wiener Borse produse de pielarie si cherestea.
Cel de-al doilea tip, contractele forward (cash-forward), creeaza pentru
titular fie obligatia de a vinde, fie cea de a cumpara un anumit activ la o data
determinata si la un pret convenit si care se executa prin livrarea efectiva a actului
care formeaza obiectul lui. Ele sunt expresia unor tranzactii de piata care cuprind
clauze negociabile si cu termen suspensiv. Acest tip de contracte se negociaza
separat si sunt standardizate, ambele parti suportând riscul. Lipsa standardizarii
acestor contracte genereaza un interes redus pentru piata secundaraxxx
Prin continutul lor, contractele forward se caracterizeaza prin aceea ca
drepturile si obligatiile se suspenda sau sunt valabile pâna la o data ulterioara
semnarii contractului, convenita de participanti si consemnata în clauzele
contractuluixxxx. De aceea ele mai sunt denumite si contracte spot amânate Anexa
nr. 3.2.
x Discontul - procent din valoarea titlurilor de credit încasat ca urmare a cumpararii acestora înainte de scadenta.
xx Daca intervalul de timp ar fi mai mare, atunci contractul spot ar deveni contract de tip futures.
xxx Pe piata primara se tranzactioneaza pentru prima oara un contract forward nou emis; pe piata secundara, contracte
deja emise, în conditiile confruntarii cererii si ofertei.
xxxx Termenul nu poate fi stabilit pâna la 18 luni, dar nu mai putin de 10 zile.
Scadenta contractelor forward, pretul acestora se fixeaza pe baza principiului
potrivit caruia valoarea reala a contractului, determinata în functie de nivelul
pretului real, sa ramâna constanta în perioada cuprinsa între momentul încheierii
contractului si cel al executarii sale efective. Cu alte cuvinte, pretul de executare a
contractului este identic cu cel fixat în momentul încheierii acestuia.
Inexistenta standardizarii contractului forward a stimulat interesul deosebit al
vânzatorilor si cumparatorilor pentru contracte futures.
Contractele futures
Acest tip de contract standardizat creeaza pentru titular fie obligatia de a
vinde, fie de a cumpara un anumit activ la o data stabilita si la un pret negociat si
convenit la momentul încheierii tranzactiei. Ele reprezinta o întelegere între un
vânzator si un cumparator de a efectua, respectiv de a prelua la un anumit termen
viitor (scadenta) o cantitate determinata dintr-un bun marfar, un activ financiar sau
monetar denumit activ suport, la un pret si în conformitate cu unele specificatii
standardizate stabilite în momentul încheierii contractului. La termenul prevazut,
are loc o operatiune inversa celei initiale (de cumparare sau vânzare), câstigându-se
sau pierzându-se diferenta dintre preturile celor doua operatiunix Activul suport
poate fi: o marfa ale carei caracteristici sunt standardizate sau titluri reprezentative
ale marfii, active financiare, monetare si valutare, un indice bursier, o rata a
dobânzii etc., care stau la baza tranzactionarii instrumentelor financiare derivate si
sintetice. Contractele futures pe marfuri sau valute se pot executa cu sau fara
livrarea fizica a activului respectiv. Prin tranzactionarea la bursa, contractele
futures au un curs pe piata, rezultat din cerere si oferta. Un contract futures circula
similar unei hârtii de valoare, în fiecare zi, având un pret ce rezulta din
confruntarea cererii cu oferta si poate fi înstrainat la un pret ce se negociaza în
cadrul bursei.
În functie de activul suport care sta la baza contractului futures, contractele
futures se clasifica în:
futures pe marfuri, care au drept activ suport bunurile corporale sau
documentele asupra marfurilor;
futures pe actiuni, care au drept suport actiunile emise de diferite societati
comerciale anonime. Ele se tranzactioneaza atât la bursele de marfuri, cât si pe
piata secundara a bursei de valori, ultima fiind preferabila;
futures financiar, care au drept suport doua active: cursul de schimb
valutar (futures valutar) si respectiv rata dobânzii la instrumentele financiare cu
venit fix (titlurile de credit), denumit futures pe rata dobânzii
futures pe swap, care au drept activ suport contractele de schimb
denumite swap;
x Termenul unui contract futures poate fi de pâna la 18 luni, dar nu mai putin de 10 zile. Din momentul transmiterii
notificarii, obligatiile contractuale se executa într-o perioada de maximum 10 zile.
futures pe indici de bursa, care au drept activ suport diferiti indici de
bursa;
futures pe vreme, care utilizeaza de obicei temperatura ca activ suport.
Acest gen de contract se tranzactioneaza prin intermediul bursei de marfuri, fiind
un instrument derivat bazat pe asa-numitul "indice meteorologic - Weather Index
care asigura partial cantitatea de produse ce poate fi obtinuta la recoltare. Astfel, în
cazul scaderii cantitatii de precipitatii sub un anumit nivel stabilit, producatorul
poate primi o prima de despagubire.
Sintetizând aceasta clasificare a contractelor futures, este evident faptul ca
aceste contracte negociate în cadrul bursei de marfuri au drept activ suport atât
bunuri corporale, fungibile si formeaza piata futures comerciala, cât si diferite
titluri financiare (bonuri de tezaur, obligatiuni, depozite de eurovalute sau alte
valute) si instrumente financiare sintetice care se includ în piata futures
financiara
Standardizarea elementelor contractelor futures permite participantilor sa-si
concentreze atentia numai spre variabila pret, care se afla în afara
standardizarii. De asemenea, standardizarea face posibil ca traderii din orice zona
a lumii sa participe la pietele futures si sa cunoasca temeinic ceea ce ei
tranzactioneaza. Pietele futures, reprezinta, totodata o sursa eficienta de informatii
cu privire la pretul marfii, deoarece modificarile de pret sunt date de modificarile
de pret a marfii care face obiectul contractului si nu de modificari ale termenilor
acestora, care sunt standardizati.
Persoanele care comercializeaza contracte futures tranzactioneaza, de fapt, o
întelegere referitoare la pretul la care vor cumpara sau vinde ceva la o anumita data
în viitor, de obicei în viitorul apropiatx. Aceste întelegeri sunt contracte
standardizate, în care sunt specificate cantitatea, precum si alte detalii referitoare la
activul care urmeaza a se tranzactiona. Ele se deruleaza prin intermediul unei Case
de Compensatie (Casa de clearing), trasatura distincta a contractelor futures,
comparativ cu cele forward.
Procedeul tranzactionarii contractelor futures este asemanator unei licitatii, în
care ofertele de cumparare si cele de vânzare pentru fiecare contract sunt facute
publice. Prin acest procedeu se stabileste cel mai bun pret de piata, pret la care vor
fi realizate tranzactiile. Pretul respectiv este bazat, în principal, pe regulile cererii si
ofertei, nefiind supus standardizarii (Schema nr. 3.1.
Concret, mecanismul tranzactionarii pe piata futures cuprinde patru niveluri, aflate în strânsa
interdependenta: primul, consemneaza necesitatea existentei unei legaturi constante între clienti
(producatori, angrosisti, investitori) si agentiile de brokeraj si se caracterizeaza prin transferul de
informatii în ambele sensuri; al doilea, notifica legatura constanta între agentiile bursiere si bursa,
brokerul de ring preluând si executând ordinele clientilor sai. În aceste conditii, brokerii realizeaza cele
mai bune preturi posibile în momentul executarii ordinelor primite de la clienti si ofera informatiile
necesare desfasurarii unei activitati eficiente; al treilea, releva relatiile interactive dintre bursa, Casa de
Clearing si prin care se defineste activitatea pietei futures. Sub acest aspect, activitatea desfasurata în
x În România, la Bursa din Sibiu se tranzactioneaza contracte pe o perioada ce variaza de la o luna la sase luni.
bursa de catre agentiile de brokeraj este garantata cu fonduri depuse în conturi speciale denumite marje, la
care au acces agentiile bursiere si Casa de Compensatie; al patrulea, notifica faptul ca, Casa de Clearing
supervizeaza toate tranzactiile, facilitând administrarea riscurilor asumate în activitatea bursiera prin
acceptarea de garantii si mentinerea unui echilibru constant între activitatea bursiera si capacitatea de
asumare a riscului. Prin Casa de Clearing se verifica, sub aspect financiar, situatia agentiei bursiere si
relatiile financiare dintre aceasta si clientii sai (Schema nr. 3.2.
Pietele bursiere futures sunt folosite foarte rar pentru cumpararea sau
vânzarea efectiva a bunului fizic sau a instrumentului financiar tranzactionat.
Obiectul lor principal îl constituie estimarea pretului viitor, pentru managementul
riscului, fapt pentru care unii operatori folosesc pietele futures pentru a obtine
profit. Traderii considera mai avantajos sa-si stinga obligatiile de piata prin
vânzarea contractului pe piata secundara, în cazul în care acesta a fost cumparat
anterior sau de a-l cumpara înapoi, în cazul în care a fost vândut anterior.
Comparativ cu caracteristicile contractului forward, caracteristicile
pietelor futures sunt:
■ opereaza pe baza unor reguli stricte;
■ exista un loc de tranzactionare organizat, cu ore de tranzactionare stabilite în mod clar prin
Regulament;
■ tranzactionare standardizata prin specificatii de contract rigide, care asigura ca marfa aferenta
fiecarui contract sa fie identica;
■ punct de colectare si diseminare a informatiei referitoare la cererea si oferta marfii, care face
obiectul tranzactiei, ceea ce asigura accesul egal la informatie al tuturor participantilor la piata;
■ garantia stingerii obligatiilor contractuale si financiare prin intermediul Casei de Compensare
(Clearing) a bursei de marfurix, prin care se tine evidenta contractelor futures si cu optiuni, se urmareste
decontarea platilor si compensarii altor contracte.
Pietele futures au fost dezvoltate initial pentru a-i ajuta pe producatorii
agricoli si pe consumatori sa se descurce în conditiile unor preturi instabile si sa
faca fata costurilor aferente productiei. Odata cu dezvoltarea economiei, aceste
piete s-au extins, astfel ca, în prezent, contractele futures sunt esentiale pe pietele
financiare, oferind o securitate financiara deplinaxx
Prosperitatea pietelor futures si succesul lor se explica prin atragerea la
activitatea bursiera a doua categorii de investitori: hedgerii, acei investitori care
cauta sa minimalizeze si sa administreze riscul evolutiei pretului într-o directie
nefavorabila si speculatorii, aceia care doresc sa îsi asume riscul în speranta de a
obtine profit. De asemenea, succesul industriei futures se datoreaza si varietatii de
contracte care au fost dezvoltate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor actuale,
consecinta a unui mediu de afaceri din ce în ce mai concurential, dar si prosper.
Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coordonatori), Op. cit., 2003, pag. 384
x Efectueaza tranzactii pe piata futures sau cu optiuni, ea functionând sub forma societatii comerciale pe actiuni sau
ca departament în cadrul unei burse de marfuri.
xx Pâna în prezent nu s-a manifestat nici o greseala sau dereglare financiara care sa ramâna neobservata la cele doua
mari burse din Chicago (CBOT si CME) sau la principalele piete bursiere din Londra si New York.
Schema nr. 3.1.
Crearea unui contract futures
Sursa: Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D., Tratat de economia agriculturii, Editura Expert,
Bucuresti, 2003
Client care doreste sa cumpere un
contract futures
Client care doreste sa vânda
un contract futures
Ordin transmis catre un
broker membru al bursei
Ordin transmis catre un
broker membru al bursei
Ordin transmis catre un broker situat în ringul bursier
Ordinul este executat la un pret stabilit
Volumul tranzactiilor în cadrul bursei creste cu un contract
O cumparare (contract
"long") este raportata catre:
O vânzare (contract "short")
este raportata catre:
Broker membru
al bursei care
raporteaza catre:
CASA DE CLEARING CARE
STABILEsTE
O pozitie "long" pentru cumparator /
o pozitie short pentru "vânzator"
Broker membru al
bursei care
raporteaza catre:
CLIENT CLIENT
REZULTATE
CUMPĂRĂTORUL
are un contract "long"
CASA DE
CLEARING are un
contract în plus prin
tranzactia respectiva
VÂNZĂTORUL are
un contract "short"
Schema nr. 3.2.
Schema mecanismului de tranzactionare futures
Sursa: Badea, D., Piete de capital, Editura Economica, Bucuresti, 2000
Client Cumparator
Ordine
ConfirmaMarje ri
Profit/Pierdere
Comision
Agentie de Brokeraj 1
cont
Client Vânzator
Ordine
Confirmari
Marje
Profit/Pierdere
Comision
cont
Agentie de Brokeraj 2
BURSA
Ordine Ordine
Cotatii Cotatii
TRANZACŢII
Confirmari Confirmari
MARJE
COMISIOANE
MARJE
COMISIOANE
CASA
ROMÂNĂ
DE COMPENSAŢIE
CONT
MARJĂ
Agentia
Bursiera 2
CONT
MARJĂ
Agentia
Bursiera 1
GARANŢII
GARANŢII
Institutiile financiare si investitorii individuali pot fi ajutati de piata futures
sa determine cele mai bune preturi, în conditiile unei piete extrem de competitive.
Piata futures este un forum independent pentru cumparatorii si vânzatorii care, din
diferite motive, doresc sa încheie o tranzactie. Piata futures ofera modalitati de
colectare a cererilor si ofertelor, pe care le pun fata în fata. Preturile la care se
executa aceste tranzactii determina cea mai buna cotatie de pe piata, valabila la un
moment dat. Ulterior, aceste preturi sunt diseminate în mod public si reprezinta un
mijloc simplu de determinare a pretului corect al unui produs sau instrument.
În prezent, nu poate fi conceputa functionarea corespunzatoare a unei burse
în cadrul careia se tranzactioneaza contracte futures fara prezenta unui organism
bursier specific, si anume Casa de Clearing, care garanteaza finalizarea în bune
conditii a tranzactiilor bursiere. În realitate, Casa de clearing, se transforma în parte
la contract, ea preluând drepturile si obligatiile vânzatorului fata de cumparatorul
initial, respectiv pe ale cumparatorului fata de vânzatorul initial. Aceasta are rolul
de a spori siguranta tranzactiilor derulate prin bursa si, în acelasi timp,
credibilitatea institutiei bursiere.
Serviciile asigurate de Casa de clearing cuprind activitati:
■ de înregistrare, compensare si finalizare a contractelor bursiere, operatiuni
bancare, de tezaurizare, administrare a livrarilor fizice si prevenire a riscurilor;
■ efectueaza marcarea la piata a contractelor futures;
■ urmareste derularea contractelor;
■ calculeaza cotatiile marfurilor tranzactionate;
■ realizeaza decontarile necesare si asigura servicii de consultanta etc.
Casa de Clearing, pe durata de viata a unui contractx, desfasoara patru tipuri
de activitati principale
calcularea, perceperea si actualizarea marjelor de garantiexx. Marja necesara poate fi
calculata în valoare bruta, pentru fiecare pozitie deschisa, sau neta, pentru soldul dintre pozitiile short si
cele longxxx. Perceperea marjei poate fi facuta ca suma fixa pe un contract sau ca procent din valoarea
contractului; valoarea marjei poate fi actualizata la un anumit interval de timp sau nu, în functie de
specificul pietei bursiere si al activului tranzactionat. Pe pietele bursiere unde exista limite de variatie a
pretului unui contract în cursul unei sedinte fata de pretul sedintei anterioare, de regula, marja necesara
este în directa legatura cu acesta;
înregistrarea contractelor si marcarea lor la piata. Marcarea la piata reprezinta o procedura
de actualizare a valorii tuturor contractelor de acelasi tip înregistrate pâna în acel moment, în baza unui
pret de regularizare, care reprezinta valoarea de piata a contractului futures pentru ziua respectiva. Astfel,
un contract futures este asemanator unei actiuni, având în fiecare zi alta valoare de piata;
x Perioada cuprinsa între prima zi în care este permisa tranzactionarea unui contract pentru o anumita scadenta si
ultima zi de tranzactii pentru acel contract, care este în preziua scadentei sale.
Miclaus, P.G., Op. cit., 1999, pag. 56
xx Marja de clearing reprezinta garantia financiara care confirma ca membrii Casei de clearing (de regula companii si
corporatii) executa contracte futures deschise si contracte de optiuni ale clientilor. Ele difera de marjele - clienti, care
le sunt impuse cumparatorilor si vânzatorilor individuali de contracte futures si optiuni ce sunt depozitate la brokeri.
xxx Pe piata futures, pozitia short se exprima prin vânzare, în timp ce pozitia long prin cumparare. Pe piata spot
prima se concretizeaza în cumpararea unei marfi, iar cea de-a doua prin vânzarea unei marfi.
realizarea decontarilor necesare. De regula, sumele datorate catre Casa de clearing ca rezultat
al pierderilor înregistrate pe piata de catre un operator sunt percepute în numerar. În acelasi timp, sumele
câstigate pe piata de catre un operator sunt încasate de catre acesta de la Casa de clearing tot în numerar;
înregistrarea si rezolvarea compensarilor (offseting). Offsetingul este o procedura specific
bursiera, de lichidare a obligatiilor contractuale înainte de scadenta. Aceasta procedura permite titularului
unei pozitii futures sa si-o poata compensa prin înregistrarea la Casa de Clearing a unei pozitii identice,
dar de sens contrar celei initiale.
Un contract futures standardizat presupune urmatoarele:
obiectul contractului: marfa, moneda, instrumentul financiar sau indexul
pe care este bazat contractul;
marimea - cantitatea de marfa, moneda etc., ce este cuprinsa în contract;
ciclul livrarii - numarul de luni specificat în care contractele pot fi
tranzactionate;
data expirarii - data la care un contract futures înceteaza sa mai existe si,
ca atare, toate obligatiile asumate sunt stinse;
gradul sau specificatia de calitate si destinatia livrarii - o descriere
detaliata a calitatii marfii, respectiv a indicatorilor de calitate, precum si precizarea
locului precis de livrare sau a unei locatii alternative, caz în care contractul este
însotit de o primax sau discont;
mecanism de stingere a obligatiilor - termenii livrarii fizice a marfii în
cauza.
Singurul articol al contractului care nu este standardizat si care se
determina în ringul bursier este pretul.
Orice activitate economica implica aparitia mai multor riscuri, printre care si
cele rezultate din modificarea preturilor produselor achizitionate sau vândute si din
oscilatia cursului valutar. Aceste modificari de pret si oscilatii de curs valutar pot
avea efecte negative asupra desfasurarii afacerii în sine, sau pot, din contra, face
investitia profitabila; profitul sau pierderea astfel rezultate sunt aleatorii. Derularea
unei activitati economice cu profitul usor de anticipat impune protejarea împotriva
acestor riscuri generate de evolutii nefavorabile a preturilor, respectiv a cursului
valutar.
Cea mai eficienta si facila metoda de gestionare a acestor riscuri este oferita
de piata futures prin operatiunea numita hedge. Prin hedge se întelege o operatiune
pe piata futures, prin care se urmareste acoperirea risculuixx evolutiei nefavorabile
a pretului unui activ de bazaxxx
Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D. (coordonatori), Op. cit., 2003, pag. 384
x Pret al dreptului de optiune; diferenta pozitiva dintre pretul cash si pretul futures al marfii.
xx Risc de pret, posibilitatea pentru unul din partenerii contractului de a nu obtine profitul scontat sau de a înregistra
o pierdere, datorita modificarilor conjuncturale ale pretului pe piata; risc de plata, posibilitatea ca importatorul
(cumparatorul) sa nu-si îndeplineasca la termen obligatia de plata fata de o anumita tranzactie, ca urmare a
insolvabilitatii, refuzului platii, a prezentei unor elemente externe care împiedica efectuarea platii (catastrofe
naturale, conflicte militare, tensiuni sociale, interventii guvernamentale).
xxx Activul de baza reprezinta obiectul tranzactiilor futures (marfa fungibila - cereale, petrol etc.; marfa virtuala
indici bursieri, valutari etc.; valuta, titluri de credit
Hedging-ul este o operatiune care cuprinde doua etape. Într-o prima
etapa, care depinde de pozitiax de pe piata spot, hedger-ul va cumpara pe piata
futures daca trebuie sa cumpere pe piata cash, si va vinde la termen, daca trebuie
sa vânda pe piata fizica. Etapa urmatoare este închiderea propriei pozitii înainte
de scadenta. Procedeul de închidere (offset) se realizeaza prin efectuarea unei
tranzactii opuse primei, având ca subiect acelasi contract. O pozitie de hedge
trebuie detinuta cel putin o treime din durata de tranzactionare a unui contract
futures. Astfel, prin hedge se urmareste asigurarea prin mecanismul pietei
futures a echilibrului contractual al unei operatiuni realizate în afara bursei
Prin intermediul pietei futures, cei care urmaresc reducerea riscurilor
asumate (hedgerii) pot bloca un pret la un nivel acceptabil pentru ei, determinând
astfel o modificare personala si previzibila a pretului.
Cu ajutorul tranzactiilor futures, hedgerii transfera riscul, acesta fiind
preluat de operatori specializati în managementul riscului, prin intermediul pietei la
termen, denumiti speculatorixx si care actioneaza în scopul obtinerii de profit.
Hedgerii, pentru a-si acoperi riscul unei schimbari nefavorabile de pret sau curs
valutar, constientizeaza faptul ca un câstig din futures acopera o pierdere din
activitatea curenta sau ca pierderea din futures este acoperita de un câstig din
activitatea curenta. Drept urmare, pentru a compensa un important declin al
nivelului pretului cash fata de declinul pretului futures, este indicat sa se foloseasca
pe larg procedeul de hedging.
Operatiunea de hedge este executata pentru a proteja pretul spot, pretul
curent ce este platit sau primit pentru o marfa pe piata fizica. Orice operator pe
piata urmareste obtinerea de profit. Daca profitul obtinut este rezultatul cresterii
pretului, atunci pozitia adoptata de operator pe piata este o pozitie long. Daca
profitul înregistrat este rezultatul scaderii pretului, atunci operatorul a adoptat pe
piata o pozitie short. Pe piata futures, pozitia long este realizata printr-o
cumparare de contracte futures, iar pozitia short este realizata printr-o vânzare
futures. Pe piata spot, pozitia long se realizeaza printr-o vânzare, iar pozitia short
printr-o cumparare de marfa.
Având în vedere aceste doua pozitii ce pot fi adoptate de catre operatori pe o
piata, hedging-ul poate fi definit ca fiind operatiunea bursiera ce consta în
deschiderea unei pozitii futures egale, dar de sens contrar pozitiei detinute pe
piata spot. Astfel, în functie tot de aceste pozitii, distingem doua tipuri de hedge:
un hedging realizat printr-o pozitie long pe piata futures, avându-se în
vedere acoperirea riscurilor de cumparator viitor pe piata spot, este denumit long
hedge
x Situatie în care se gaseste un operator de bursa în raport cu titlurile tranzactionate, care poate fi de tip long
(cumparator) sau de tip short (vânzator).
xx Persoane fizice sau juridice, care opereaza pe piata futures sau cu optiuni si care urmaresc obtinerea unui câstig din
diferenta favorabila dintre preturile de cumparare si de vânzare ale unui contract.
De exemplu: o firma trebuie sa cumpere valuta, de pilda dolari, la o data viitoare cunoscuta. Riscul
apare atunci când valoarea dolarului creste în raport cu moneda nationala. De aceea, firma intra pe piata la
termen ca hedger si cumpara contracte futures. Daca valoarea dolarului creste si pretul futures înregistreaza
aceeasi evolutie si deci prin vânzarea contractelor futures (pentru offsetarea pozitiei deschise), tranzactiile
futures vor genera profit care va acoperi, cel putin partial, cel mai înalt nivel al dolarului la care se va efectua
cumpararea pe piata fizica.
un hedging realizat printr-o pozitie short pe piata futures, avându-se în
vedere acoperirea riscurilor de vânzator viitor pe piata spot, este denumit short
hedge
De exemplu: un producator stie ca la o data viitoare, stabilita în prealabil, va avea gata de vânzare o
anumita cantitate de marfa. Riscul apare atunci când pretul respectivei marfi scade. De aceea, producatorul va
initia o vânzare de contracte futures pe piata la termen. Daca pretul marfii scade, si pe piata futures pretul va
scadea si deci prin cumpararea de contracte futures (pentru închiderea pozitiei deschise), tranzactiile futures vor
genera profit care va acoperi cel putin partial cel mai scazut nivel al pretului.
În U.E. nu exista un sistem unitar de instrumente de gestionare a riscului,
fapt ce se explica si prin marile diferente existente între agricultura diferitelor tari
componente. Se asteapta ca aceasta diversitate de instrumente de risc sa sporeasca
odata cu intrarea în mai a.c. a altor 10 tari europene, iar în perspectiva anului 2007
si a României si Bulgariei. Drept urmare, sistemele de asigurare existente în
agricultura variaza foarte mult în cadrul statelor membre ale U.E., sub aspect
organizatoric, zona de acoperire, complexitate si implicare a statului.
Totusi, pentru a pune la dispozitia tarilor componente ale U.E. experienta în
managementul riscului, în ianuarie 2001, Comisia Europeana, prin Directoratul
General al Agriculturii, în speta prin Directoratul de Analiza Economica, Studii de
Perspectiva, Evaluare, a elaborat un Document de lucru privind instrumentele de
gestionare a riscului pentru agricultura U.E. În acest document se face o analiza
asupra diferitelor tipuri de risc cu care se confrunta agricultura, prezentând,
totodata, expunerea la risc ca o caracteristica a agriculturii europene. Pe baza
analizei riscului si a managementului de risc din diferitele tari europene
componente ale U.E., dar si a altor tari din lumea contemporana, a implicarii
publice în gestionarea riscului specific domeniului agricol, sunt scoase în evidenta
posibilitatile de aplicare a politicii de gestionare a riscului la nivelul U.E.
Tipurile de risc luate în considerare includ riscurile specifice pretului si
productiei Riscurile legate de pret au o tendinta de crestere, urmare a
viitoarei liberalizari a comertului, în timp ce riscurile legate de productie par a
fi influentate de exigentele referitoare la îmbunatatirea calitatii, precum si de
deplasarea crescânda a animalelor si culturii plantelor în legatura cu
modificarile climatice
Dintr-o analiza efectuata de Eurostat si din datele furnizate de FADN se
reliefeaza faptul ca expunerea la risc în cadrul U.E., masurata în raport cu variatiile
pretului, ale recoltelor si ale productivitatii, înregistreaza mari diferente în functie
de produse si de zone.
Se disting mai multe tipuri de strategii specifice gestionarii riscului:
strategii privind fermele agricole, includ o serie de produse selectate, susceptibile de a
prezenta o expunere la risc diminuata, alegerea unor produse cu cicluri de productie scurte, detinerea unor
lichiditati sau diversificarea programelor de productie;
strategii de împartire a riscului, se refera la piete si contracte de productie, la o integrare
verticala a asigurarilor împotriva riscurilor pe pietele cu tranzactionari la termen, participarea la fondurile
mutuale si la societatile de asigurari;
diversificarea prin cresterea procentului general de venituri provenind din alte surse,
nespecifice agriculturii;
încrederea acordata asistentei publice, ca urmare a ajutoarelor oferite în caz de dezastre.
Ideal, pietele ar trebui sa furnizeze o gama larga de instrumente
susceptibile de a facilita gestionarea riscului. Cele mai importante piete pentru
acoperirea riscurilor sunt cele cu operatiuni la termen si piata asigurarilor. Pietele
cu operatiuni la termen contribuie la reducerea riscurilor de pret, pe termen scurt. În
cadrul U.E. astfel de operatiuni se deruleaza în cadrul a cinci burse, dar cu cantitati
tranzactionate relativ reduse. Situatia se explica prin faptul ca folosirea unor
asemenea piete necesita investitii semnificative în "know-how"x si infrastructura.
Know-how=ul poate fi realizat doar la costuri înalte, legate de demararea
tranzactiilor, si care nu sunt întotdeauna disponibile fermierilor.
În conditiile cresterii volatilitatiixx preturilor pe pietele europene, ca urmare a
posibilitatilor viitoare de accentuare a liberalizarii preturilor, se prognozeaza si
îmbunatatirea conditiilor extinderii activitatii pe pietele cu operatiuni la termen, ca
si a altor piete bazate pe gestionarea instrumentelor caracteristice managementului
riscului.
Riscurile legate de productie pot fi acoperite prin asigurare, daca sunt
corelate, într-o anumita masura, cu persoanele individuale dispuse sa se asigure
independenta riscurilor) si daca fermierii si institutiile de asigurari detin
informatii referitoare la riscurile efective (simetria informatiilor). În acest context,
fondurile mutuale constituie un caz special de asigurare. Aceste fonduri apartin
participantilor si acopera pierderile membrilor, fie prin sume banesti deja
disponibile în fond, fie prin / si donatii suplimentare efectuate în rândul
participantilor.
Asigurarea ar putea înlocui treptat ajutoarele publice acordate în cazul
dezastrelor. În consecinta, are loc o stabilizare a cheltuielilor si s-ar diminua
efectele negative ale ajutoarelor în caz de dezastre, cum ar fi: plati întârziate,
descurajarea gestionarii private a riscului si încurajarea deciziilor iresponsabile ale
managementului. Statele membre ale U.E. pot directiona cheltuirea fondurilor
publice, în cadrul sistemelor de asigurare catre anumite grupuri de fermieri, în
concordanta cu nevoile specifice.
x Know-how, termen care semnifica o cunoastere a modului în care poate fi facut ceva, priceperea, îndemânarea de a
desfasura o anumita activitate. Comisia Camerei de Comert cu sediul la Paris defineste know-how-ul ca un
ansamblu de notiuni, cunostinte, de experiente, de operatiuni si procedee necesare fabricarii unui produs. Termenul
apare si în legatura cu transferul de tehnologie si schimburi de informatii stiintifice si tehnologice.
xx Amploarea fluctuatiilor efective sau previzionate ale unui activ, fiind caracteristica oscilatiilor de pret.
În anumite situatii se justifica interventia publica în acoperirea riscurilor, de
pilda în cazul în care pietele pentru instrumentele destinate gestionarii riscului sunt
incomplete sau lipsesc. De asemenea, politica publica poate interveni pentru
asigurarea cadrului legislativ privind înfiintarea si functionarea pietelor pentru
acoperirea riscurilor, pentru furnizarea de stimulente privind dezvoltarea unor
asemenea piete sau reducerea costurilor unor instrumente de gestionare a riscului
(oferirea de subventii pentru primele de asigurare) si chiar pentru acoperirea
nemijlocita a riscului, oferind reasigurarea.
În scopul acoperirii marilor riscuri naturale, datorate hazardului, este
necesara folosirea reasigurarii, dar care este foarte scumpa, fermierii neavând
posibilitatile de a face cheltuieli cu primele de reasigurare. Mai mult, pietele de
reasigurare din domeniul agriculturii au un caracter limitat, din cauza know-howului
implicat si pentru faptul ca beneficiile asteptate destinate acoperirii costurilor
ridicate aferente dezvoltarii, par a nu fi suficient de atractive.
Folosirea mai larga a reasigurarilor, mai ales pentru acoperirea pierderilor
peste un anumit nivel, ar viza principalul obstacol în dezvoltarea sistemului de
asigurari, pierderile generate de catastrofe. Daca s-ar acorda astfel de reasigurari
mai multe companii de asigurari ar putea oferi într-o masura mai mare asigurari
pentru acoperirea riscurilor susceptibile de a se transforma în pierderi uriase.
Eventual, reasigurarea, la nivelul U.E., ar putea fi adaptata rezervelor de risc,
pentru a se limita pierderile totale, potential acoperite de U.E. Ulterior, s-ar putea
constitui obligativitatea membrilor cartelului de a oferi asigurare pentru toate
produsele provenind din agricultura tarilor U.E. Orice fel de implicare a U.E.
trebuie sa fie în concordanta cu cerintele principiilor eficientei si transparentei si sa
ia în considerare efectele posibile asupra productiei, nivelul preturilor si a modului
de distribuire a veniturilor.
Fondarea pietelor cu operatiuni futures si options necesita îndeplinirea
anumitor conditii, care nu întotdeauna pot fi îndeplinite. De un anumit nivel al
know-how-ului au nevoie nu numai fermierii, dar este necesara si o variabilitate
semnificativa a preturilor, existenta unui numar suficient de comercianti si
speculatori, precum si de produse cu grade si calitate standardizate.
În diferite tari ale comunitatii europene se utilizeaza sisteme specifice de
asigurare în agricultura, care sa faca fata riscului legat de productie. Ele se
caracterizeaza prin manifestarea unor diferente considerabile în privinta acoperirii
si implicarii sectorului public.
Grecia se caracterizeaza prin predominarea sistemului public de acoperire a riscurilor, rolul
sectorului privat fiind limitat. Statul, prin sistemul de asigurari publice, colecteaza taxe obligatorii,
administreaza programul si garanteaza acoperirea pierderilor.
■ În Spania si Portugalia exista parteneriate public-private , statul având rolul principal, oferind
subventii destinate primelor de asigurare si de reasigurare. Sistemul de asigurari private, integrat în
sistemul global, se ocupa de administrarea programului si participa la acoperirea unei parti din risc.
Italia, Franta, Austria si Germania au sisteme de asigurare pentru agricultura, în marea
majoritate cu caracter privat. Între ele exista mari diferente în ceea ce priveste subventiile pentru primele
de asigurare. În timp ce Germania nu acorda nici un fel de prime de asigurare, Italia ofera sume
considerabile.
■ În S.U.A. se practica un sistem complex de asigurare a recoltelor, în care implicarea statului se
manifesta în urmatoarele directii principale:
subventionarea primelor de asigurare;
acoperirea cheltuielilor administratiei din cadrul sectorului asigurarii private;
rambursarea costurilor de achizitie din sectorul privat;
acordarea reasigurarilor;
Canada dispune de un program de asigurare a recoltelor, un program de economisire,
subventionat, destinat fermierilor si o retea cu o structura neconjuncturala prin venituri "sigure", care
garanteaza venitul individual al întregii ferme în proportie de 70% din venitul mediu al ultimilor trei ani.
În toate statele membre ale U.E. exista anumite instrumente private,
neincluse la nivelul fermelor agricole, care pot face fata riscului. Unele din ele deja
s-au maturizat si sunt disponibile pe scara larga (de pilda asigurari împotriva
grindinei), în timp ce altele sunt mai putin dezvoltate (pietele operatiunilor la
termen si ale optiunilor, fondurile mutuale). Anumite sisteme sunt private, dar
altele se bazeaza foarte mult pe implicarea publica. Instrumentele care acopera o
combinatie între productie si riscul pretului se afla într-o faza incipienta de
dezvoltare. Principala masura publica este ajutorul în caz de dezastru. De
asemenea, aceste state sunt active în domeniul prevenirii riscului, prin masuri
sanitare si fitosanitare.
U.E. este interesata în legatura cu buna functionare a pietelor futures si
options, care ofera dreptul de a cumpara / vinde marfurile la un pret specificat. În
prezent, sustinerea preturilor a cunoscut o scadere si deci este nevoie sa faca fata
variatiilor de crestere a pretului. În acelasi timp pietele la termen au un caracter
transparent, favorizând functionarea pietei interne.
Dezvoltarea pietelor la termen poate fi asigurata prin masuri de educatie, de
schimbare a comportamentului participantilor la tranzactii, precum si de pregatire
profesionala, în cadrul politicilor de dezvoltare rurala. În cadrul initiativelor ar fi
folositor un program special de informare privind pietele la termen si de optiuni,
ceea ce asigura dreptul de a cumpara / vinde marfuri la un pret specificat tuturor
fermierilor din U.E., inclusiv celor din tarile în curs de preaderare.
U.E. ar putea avea un rol în cazul în care riscurile de productie sunt în mare
masura sistemice, ceea ce împiedica intrarea pe piata a ofertelor de asigurare sau
ridica pretul acestora, facându-le neavantajoase, neviabile. În aceasta situatie,
solutia ar putea fi constituirea companiilor de asigurare si reasigurare din
Europa într-un cartel de asigurare / reasigurare în vederea acoperirii în comun
a riscurilor. Sub acest aspect, U.E. i-ar reveni rolul instituirii unui cadru legislativ
corespunzator. Crearea acestui cartel, care sa actioneze în situatiile de risc, ar
constitui si un exemplu relevant pentru perfectionarea activitatii fondurilor mutuale
detinute de fermieri.
Pe termen lung, sustinerea veniturilor conjuncturale ar putea deveni o
optiune atractiva. În perioade dificile, astfel de venituri conjuncturale ar permite
acordarea unor resurse de sustinere a veniturilor, ce urmeaza a fi reduse în
perioadele de prosperitate. Acest instrument de risc are capacitatea de a raspunde
nevoilor fermierilor prin înlaturarea discontinuitatilor importante din activitatea
gospodariilor taranesti, precum si de a sprijini depasirea problemelor legate de
masurile luate în cazul dezastrelor.
O astfel de masura de siguranta a veniturilor fermierilor prezinta si unele
dificultati generate de colectarea informatiilor necesare (stabilirea veniturilor
individuale în ultimii ani). De asemenea, diferentele între sistemele de impozitare
utilizate în tarile din U.E. ar putea cauza distorsiuni în ceea ce priveste identificarea
veniturilor. Nu trebuie omis nici faptul ca un asemenea instrument de risc al
veniturilor ar putea constitui o constrângere pentru fermieri, în ceea ce priveste
utilizarea instrumentelor private în gestionarea riscului.
Contracte options
Contractul options este un contract standardizat care, în schimbul platii unei
prime catre vânzator, creeaza pentru cumparatorul optiunii dreptul, nu si obligatia,
de a cumpara sau a vinde un anumit activ - o anumita cantitate dintr-o marfa, un
activ monetar, financiar sau un contract futures - la un pret prestabilit, numit pret
de exercitare, în perioada de valabilitate a contractului. Cumparatorul contractului
poate sa-si exercite dreptul sau pâna la scadenta, sa abandoneze optiunea pâna la
termenul prestabilit sau sa-si compenseze contractul. Contractele de optiune se
tranzactioneaza la aceleasi burse la care se vând si se cumpara contractele futures,
ele fiind standardizate în termeni de: cantitate a activului suport, data de expirare
sau pretul de exercitare, pretul la care un anumit contract futures poate fi vândut
sau cumparat. Cumparatorul contractului options poate decide daca îsi va exercita
sau nu optiunea de cumparare sau vânzare a activului, în functie de propriile
interese si previziuni. Pentru acest drept de optiune, cumparatorul trebuie sa
plateasca vânzatorului, în momentul încheierii tranzactiei, o suma de bani numita
prima. Valoarea primei este cea care se negociaza la bursa si face obiectul cererii si
a ofertei. Astfel, pierderea cumparatorului este limitata la prima pe care o plateste
vânzatorului contractului. În conditiile în care previziunile sale nu se confirma,
cumparatorul nu este obligat sa-si exercite optiunea, pierzând numai prima. În
schimb, daca previziunile sale se confirma, cumparatorul va exercita optiunea. În
ceea ce priveste vânzatorul, câstigul sau este prima încasata de la cumparator;
vânzatorul nu are nici o putere de decizie cu privire la exercitarea optiunii, el
asteptând decizia cumparatorului în acest sens.
Contractele tip options, în functie de activul suport care sta la baza lor, se
clasifica în:
■ optiuni asupra actiunilor (stock options);
■ optiuni asupra unor titluri de credit (debit options);
■ optiuni asupra contractelor futures (futures options);
■ optiuni asupra unor indici de bursa (index options);
■ optiuni asupra marfurilor (commodities options).
Între contractele futures si cele options diferenta rezulta din obligatiile
diferite ale cumparatorului si vânzatorului optiunii. În situatia unui contract
futures, atât vânzatorul cât si cumparatorul sunt obligati sa îndeplineasca
contractul, prin compensarea tranzactiei sau prin livrarea efectiva a obiectului
schimbului. În schimb, în cazul unui contract options, cumparatorul nu este obligat
sa-l îndeplineasca. Pierderea cumparatorului se limiteaza la prima platita, acesta
obtinând profit daca pretul creste peste pretul de exercitare (în cazul optiunilor de
tip CALL) sau scade sub pretul de exercitare (în cazul optiunilor de tip PUT) cu
valoarea primei platite. În calitate de vânzator, acesta, în schimbul primei platite
este obligat sa îndeplineasca contractul asa cum doreste cumparatorul.
Unii agenti economici, nu putini la numar, tind sa asocieze optiunile cu
speculatia, cu toate ca optiunile au aparut ca modalitate de contracarare a riscului
afacerilor si nu ca un instrument speculativ. Pentru a întelege mai bine acest tip de
contracte, este necesar sa se evidentieze asemanarile si diferentele între optiuni si
actiuni.
Asemanarile sunt
■ optiunile sunt titluri de valoare, ca si actiunile;
■ optiunile se tranzactioneaza, ca si actiunile, pe pietele existente în cadrul
unei burse. Ele pot fi cumparate sau vândute la fel ca orice titlu de valoare.
Diferentele sunt
■ optiunile sunt instrumente derivate, spre deosebire de actiuni;
■ optiunile au o data de expirare, în timp ce actiunile au termen nelimitat;
■ nu exista un numar fix de optiuni, asa cum se întâmpla în cazul actiunilor;
■ actionarii detin o parte din companie, având dreptul de a vota si primi
dividende, în timp ce optiunile nu ofera astfel de drepturi.
Din punct de vedere al drepturilor pe care le confera, optiunile sunt de doua
tipuri: optiuni call si optiuni put
Optiunile CALL dau cumparatorului dreptul, dar nu si obligatia, de a
cumpara activul suport pâna la scadenta, la pretul de exercitare, în schimbul primei
CALL platite vânzatorului la încheierea contractului. Vânzatorul optiunii CALL
are obligatia de a vinde activul suport, daca cumparatorul optiunii decide
exercitarea acesteia. În acest fel, optiunile CALL actioneaza ca o garantie. De
obicei, valoarea optiunilor CALL creste în masura în care creste si valoarea
activului suport.
Se considera urmatorul exemplu: presupunem ca în luna iunie grâul se vinde cu 135 euro / tona. Un fermier
considera ca inflatia poate creste simtitor în urmatoarele luni si, în consecinta, va creste si pretul grâului. În
acelasi timp însa, acelasi fermier ia în calcul si posibilitatea ca pretul grâului sa se mentina la acelasi nivel, sau
chiar va scadea. Fermierul poate cumpara 10 tone de grâu pentru 1350 de euro dar, în acest caz, ar trebui sa
plateasca, în plus, pentru: stocare, depozitare, asigurare, dobânzi etc. În aceasta situatie, fermierul poate decide
cumpararea unei optiuni. Presupunem ca la data la care el adopta aceasta decizie, contractul are urmatoarele
caracteristici: marimea contractului - 10 tone, data expirarii: noiembrie, pretul de exercitare - 145 euro / tona,
costul optiunii (prima) - 70 euro (7 euro / tona). Astfel, pentru 70 de euro, fermierul poate cumpara o optiune care
îi da dreptul sa cumpere 10 tone de grâu la 145 de euro / tona, peste patru luni. Fermierul cumpara optiunea si
asteapta sa vada cum va evolua pretul. Daca inflatia va creste si pretul grâului va ajunge la 155 euro / tona în
noiembrie, fermierul îsi exercita optiunea si cumpara cele 10 tone la pretul de 145 de euro, apoi îl vinde cu 155 de
euro si obtine un profit de 30 de euro(155*10-145*10-70). Daca inflatia ramâne la acelasi nivel, se mentine si
pretul grâului, fermierul va lasa optiunea sa expire, pierzând astfel numai 70 de euro. Daca ar fi ales sa exercite
optiunea ar fi pierdut 100 de euro (135*10-145*10).
(Prelucrare dupa Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D., Tratat de Economia Agriculturii, Editura
Expert, Bucuresti, 2003, pag. 386)
Optiunile PUT dau cumparatorului dreptul, dar nu si obligatia, de a vinde
activul suport al contractului pâna la scadenta, la pretul de exercitare, în schimbul
primei PUT platite vânzatorului la încheierea tranzactiei. Vânzatorul optiunii PUT
are obligatia de a cumpara activul suport daca cumparatorul optiunii decide
exercitarea acesteia. Astfel, acest tip de optiuni se aseamana cu politele de
asigurare.
Se presupune ca în luna iulie un fermier dispune de o anumita productie de porumb, a carei recoltare urmeaza sa
se faca în luna octombrie. În iulie pretul porumbului este de 140 de euro / tona, iar fermierul este îngrijorat de
posibilitatea scaderii pretului la 130 de euro în luna octombrie. El are posibilitatea sa vânda porumbul fie în iulie, fie
în octombrie. În acelasi timp, fermierul observa influentele climatice nefavorabile în regiunile învecinate si ajunge la
concluzia ca sansele de crestere a pretului sunt însemnate. În aceste conditii, doreste sa profite de eventuala crestere a
pretului dar, în acelasi timp, sa obtina minim 120 de euro / tona, prag ce îi asigura continuarea activitatii. Fermierul
recurge la cumpararea, în luna iulie, a unei optiuni de tip Call, cu urmatoarele caracteristici: marimea contractului: 10
tone, data expirarii octombrie, pretul de exercitare 130 euro / tona, costul optiunii (prima) 80 de euro (8 euro / tona).
Pentru 80 de euro, fermierul are dreptul sa vânda în octombrie 10 tone de porumb cu pretul de 130 de euro / tona.
Daca din pretul de 130 se scad cei 8 euro, rezulta un pret de 122 de euro / tona, superior valorii de 120. Se ridica
întrebarea, în aceste conditii, ce va face fermierul? Raspunsul este urmatorul: daca porumbul se vinde în octombrie la
un pret mai mare de 130 de euro / tona, fermierul îsi va vinde porumbul pe piata locala si va lasa optiunea sa expire;
daca porumbul este vândut pe piata cu un pret mai mic de 130de euro, fermierul îsi va exercita optiunea de a vinde
porumbul cu 130 euro. Cei 8 euro / tona nu numai ca îi ofera dreptul sa "înghete" pretul, dar, în acelasi timp, îi ofera
un interval de timp necesar unei analize referitoare la evolutia preturilor.
(Prelucrare dupa Alexandri, Cecilia, Davidovici, I., Gavrilescu, D., Tratat de Economia Agriculturii, Editura
Expert, Bucuresti, 2003, pag. 387)
Optiunile de tip CALL si respectiv PUT sunt contracte diferite si distincte, o
optiune neputând sa o compenseze pe cealalta. Fiecare optiune CALL are un
cumparator si un vânzator, si invers, fiecare optiune PUT are un cumparator si un
vânzator. Sintetic, investitorii care doresc sa participe pe piata optiunilor se pot afla
în una din pozitiile de baza:
■ În calitate de cumparator (pozitia LONG):
al unei optiuni de cumparare (CALL);
al unei optiuni de vânzare (PUT);
■ În calitate de vânzator (pozitia SHORT):
al unei optiuni de cumparare (CALL);
al unei optiuni de vânzare (PUT);
Un cumparator nu are obligatia sa detina optiunea pâna în momentul
expirarii, ele putând fi tranzactionate la bursa la fel ca si actiunile, obligatiunile sau
marfurile. Deci, aceste contracte se pot vinde sau cumpara la fel cum se pot vinde si
cumpara orice activ financiar.
Odata ce optiunea a fost cumparata, cumparatorul poate alege una din cele
trei posibilitati: exercitarea optiunii; compensarea pozitiei; lasarea optiunii sa
expire.
Exercitarea optiunii este decisa numai de cumparator. În conditiile când o
pozitie este executata, ambii parteneri vor avea o pozitie specifica în legatura cu
activul suport.
Compensarea pozitiei reprezinta cea mai importanta metoda de închidere a
unei pozitii. Daca cineva cumpara initial o optiune, acesta poate închide pozitia
prin vânzarea optiunii (CALL sau PUT) identice cu optiunea CALL sau PUT
cumparata initial. În schimb, daca tranzactia initiala a fost vânzarea unei optiuni
(CALL sau PUT), pentru închiderea pozitiei este necesara cumpararea unei optiuni
CALL sau PUT. Prin aceasta metoda, adica a compensarii pozitiei înainte de data
expirarii, persoana respectiva poate recupera valoarea de moment a optiunii si
poate evita orice costuri sau riscuri asociate exercitarii optiunii. Profitul sau
pierderea aferente tranzactiei este diferenta dintre prima platita, când se cumpara
actiunea si prima platita, când se vinde optiunea minus comisioane si taxe de bursa.
Lasarea optiunii sa expire. În conditiile în care optiunea nu este în bani, la
expirare cumparatorul nu obtine profit, deoarece optiunea nu are valoare. De aceea,
participantii la bursa prefera sa vânda optiuni, pentru a încasa prima si pentru a
profita ca optiunea nu este în bani si va fi lasata sa expire de catre cumparator.
Acestia, pâna la expirare, pot pierde doar prima initial platita. De aceea, chiar si
optiunile care au valoare sunt, de regula, compensate si nu exercitate înainte de
expirare.
Tranzactiile cu optiuni au aparut pentru a raspunde necesitatilor tot mai
diversificate si complexe ale agentilor economici. Ele pot fi utilizate atât în scopuri
speculative, cât si de management al riscului. Optiunea este un contract
tranzactionat la termen, pe piata, care ofera cumparatorului ei posibilitatea de a
câstiga nelimitat în conditiile asumarii unui risc limitat, indiferent daca optiunea
este de tipul CALL sau de tipul PUT. Acest risc este reprezentat de prima pe care
cumparatorul o plateste în momentul tranzactionarii optiunii. În conditiile în care
volumul tranzactiilor pe piata bursiera creste, scade sau ramâne la acelasi nivel,
cumparatorul de optiuni îsi mentine sansele de a obtine profit, daca el initiaza cele
mai adecvate pozitii si estimarile lui se vor dovedi a fi corecte.
Optiunile sunt instrumente flexibile deoarece, indiferent de evolutia
preturilor, ele pot ajuta la realizarea obiectivelor de tranzactionare si management
al riscului. Un investitor poate construi pe piata de optiuni pozitiile care se
potrivesc cu preferintele sale de risc si rentabilitate. Acest lucru poate fi realizabil
în conditiile în care lichiditatea pietei optiunilor este ridicata.
Anexa nr. 3.1.
CONTRACT DE VÂNZARE-CUMPĂRARE TIP SPOT NR. ....
Denumire / Nr. agentie bursiera Denumire / Nr. agentie bursiera
Adresa Adresa
Cont / Banca Cont / Banca
Cod Fiscal Cod Fiscal
Înmatriculat Of. Comertului Înmatriculat Of. Comertului
Reprezentat prin broker / cod BROKER Reprezentat prin broker / cod BROKER
ÎN CALITATE DE:
VÂNZĂTOR CUMPĂRĂTOR
SE ÎNCHEIE PREZENTUL CONTRACT PENTRU URMĂTOARELE MĂRFURI:
DENUMIREA MĂRFII (+ specificatii) TO
DATA TRANZACŢIONĂRII PIAŢA
CANTITATE CONTRACTATA CONTRACTE
PREŢ lei
VALOARE CONTRACT lei
CONDIŢII DE PLATĂ (Termen, modalitate de plata)__________ ______ ____ ___________
CONDIŢII DE LIVRARE - Locul marfii__________ ______ ____ _____ _______ ______ ______
- Data livrarii__________ ______ ____ ___________________
Nu mai târziu de 5 zile de la data semnarii prezentului contract, daca nu s-a
convenit altfel
- Mijloc de transport__________ ______ ____ ________________
CERTIFICAT DE CALITATE SI EMITENT__________ ______ ____ _________________
ALTE CONDIŢII ACCEPTATE__________ ______ ____ _____ _______ ______ ____________
ÎN CAZUL NERESPECTĂRII CLAUZELOR CONTRACTULUI, PARTEA ÎN CULPA VA FI
PENALIZATĂ CU 10 % DIN VALOAREA TRANZACŢIEI DUPĂ DEDUCEREA COMISIOANELOR
DATORATE BURSEI, SUMA RAMASĂ SE VA VIRA DE CATRE BURSĂ ÎN CONTUL PĂRŢII
PĂGUBITE.
LA EXPIRAREA TERMENULUI CONVENIT PRIN PREZENTUL CONTRACT, OBLIGAŢIILE
PĂRŢILOR REZULTÂND DIN ACESTA SE ANULEAZĂ, DACĂ PĂRŢILE NU AU CONVENIT
ALTFEL.
ORICE DISPUTĂ CARE AR APARE ÎN LEGATURĂ CU ACEST CONTRACT, VA FI SUPUSĂ
COMISIEI DE ARBITRAJ A BURSEI, CONFORM REGULAMENTULUI.
VÂNZĂTOR CUMPĂRĂTOR
Agentie Agentie
BROKER / COD BROKER / COD
BURSA
OPERATOR CONTRACT__________ ______ ____ _____________
Precizari:
1. Modalitatile de desfasurare a tranzactiilor spot: prin strigare libera pe ringul Bursei Maritime si de
Marfuri Constanta sunt reglementate de prevederile Regulamentului de Organizare si Functionare
adoptat de Adunarea Generala la 17 decembrie 1993 si amendat ulterior, la data de 14 iulie 1995.
2. Având in vedere prevederile legale în vigoare si necesitatea adaptarii la conditiile specifice de
comercializare a diferitelor marfuri, câteva clauze din contractul tip spot se pot negocia între brokeri,
în termen de 60 de minute de la terminarea tranzactiei în ring. În cazul în care brokerii nu convin
asupra modificarilor, ramân valabile prevederile exprese adoptate de Bursa Maritima si de Marfuri
Constanta.
3. La înregistrarea ordinului, brokerul va anexa specificatia marfii introduse la tranzactionare si va oferi,
pentru anumite categorii de marfa, la solicitarea analistului de resort din cadrul departamentului
tranzactii, orice alte detalii cu privire la marfa, cu conditia ca acestea, odata facute publice, sa nu duca
la identificarea clientului agentiei bursiere.
4. Strigarile se fac la preturi libere de taxe. Valoarea contractului se calculeaza, de asemenea, fara plata
taxelor. Platile efective (inclusiv comisionul bursei) se fac incluzând aceste taxe. Chiar daca preturile
se striga în valuta calculul valorii contractului si platile efective se fac în lei luându-se în considerare
cursul oficial de schimb din data încheierii contractului.
5. Pentru orice alte amanunte, inclusiv marirea comisioanelor si garantiilor practicate în bursa, clientii se
vor adresa agentiilor de brokeraj (bursiere) înscrise la bursa.
Anexa nr. 3.2.
CONTRACT FORWARD
PENTRU LIVRĂRI F.O.B. DE CEREALE ÎN VRAC
Nota: Parte din clauze conform GAFTA nr. 64 / 01 decembrie 1990
VÂNZĂTORUL: .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ................
reprezentat de:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .....................
CUMPĂRĂTORUL:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........
reprezentat de.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......................
BROKERI:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...........................
au semnat astazi.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......................un contract de vânzare cumparare cu
urmatoarele clauze si în conditiile si legislatia specifica tarii de origine a marfii:
1. MARFA ÎN VRAC:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .........
de origine.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .............................
2. CARACTERISTICI DE CALITATE:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ............
(în cazul în care se utilizeaza standarde de calitate, se admit doar standardele românesti în vigoare la data
semnarii contractului)
3. CANTITATEA:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... .......... ..... ...... ...............
5% la optiunea cumparatorilor)
Conform uzantelor internationale, în cazul în care s-a contractat un complet, se recomanda ca cca. 10%
din cantitatea totala sa fie livrata însacuit pentru marirea sigurantei transportului; costul operatiunii de
însacuire cade în sarcina vânzatorilor.
4.PREŢUL: .......... ..... ...... ................../ VALOAREA:.......... ..... ...... .......... ..... ...... .............
Per tona sau per lbs. (conversia pentru prezentul contract este de 2240 lbs., echivalentul a 1016
kg.)
Pretul este valabil în conditia de livrare F.O.B. rujut conf. INCOTERMS 1990, in portul
5. COMISIONUL BROKERILOR: ...........% din pretul acestui contract va fi platit de...............pentru
cantitatea contractata, fie ca acest contract a fost sau nu executat, în afara cazului în care neîndeplinirea se
datoreaza vânzatorului sau unor situatii de forta majora. Comisionul brokerilor se achita in 7 zile
lucratoare, începând cu data semnarii conosamentului sau, daca marfa nu a fost livrata, pâna cel mai târziu
în a 30-a zi consecutiva de la ultima zi de livrare stabilita prin contract.
6. ATESTAREA CALITĂŢII
Calitatea va fi atestata prin certificate emise de organismul convenit de parti, respectiv.......... ..... ...... .
(BMMC recomanda S.G.S. România). Cumparatorii nu au dreptul sa refuze livrarea daca marfa este de
calitate superioara celei convenite prin prezentul contract.
7. LIVRAREA:
Perioada de livrare a marfii este......................
Cumparatorii se obliga sa prezinte nava gata de încarcare în acelasi interval, inclusiv extremele.
Vânzatorii sunt îndreptatiti sa primeasca avizari (N.O.R.) aproximative ale navei de 7/5/3 zile
calendaristice înainte de data sosirii în port si definitive de 48/24 ore. Nava va fi încarcata în conformitate
cu prevederile vamale si cu normele uzuale în portul de încarcare, daca nu se convine altfel. (BMMC
sugereaza negocierea normei de încarcare si recomanda:
norma de încarcare.........M.T.S./W.W.D.-S.I.L.E.X. U.U.I.U.A.A.T.U.T.C.A.L
demurrage / despach........../ zi - I.I.D.W.T.S.)
8.EXTINDEREA PEROADEI DE LIVRARE
La solicitarea cumparatorilor, perioada de livrare stipulata în contract poate fi prelungita cu o perioada
suplimentara de 21 zile consecutive, cu conditia de a aviza cel putin cu 48 ore înainte de expirarea
termenului de livrare. În acest caz, toate cheltuielile pentru depozitare, dobânzi, asigurare si alte cheltuieli
normale care apar în aceasta perioada, vor fi suportate de cumparatori.
9.PLATA - prin acreditiv documentar, irevocabil, confirmat (transferabil), platibil 100% la vedere, în
baza urmatoarelor documente:.............................
(propunere BMMC: Bill of Lading, Certificat de calitate, Certificat de origine, Certificat fitosanitar,
Factura, Buletin de analiza emis de S.G.S. România):
Acreditivul devine operational dupa depunerea de catre vânzator a unui "performance bond" de 2% din
valoarea contractului.
Se admit penalizari numai daca sunt prevazute în contract sau daca exista o hotarâre a Comisiei de
Arbitraj a BMMC / organului abilitat conform legii, în cazul în care nu s-au prevazut penalizari exprese în
contract.
11. CERTIFICAT DE ORIGINE - va fi emis de Camera de Comert si Industrie de la domiciliul
vânzatorului.
12. TAXE VAMALE LA EXPORT, TAXE GENERALE, IMPOZITE, ETC. PE MARFĂ
Orice taxe vamale la export, taxe generale, impozite, etc., prezente sau viitoare, din tara de origine sau pe
teritoriul unde se situeaza portul de încarcare a marfii vor fi în contul vânzatorilor.
13. LICENŢA DE EXPORT- se obtine de catre vânzator.
14. CÂNTĂRIREA - vânzatorii si cumparatorii si / sau reprezentantii lor au dreptul sa supravegheze
cântarirea.
15. VICII ASCUNSE - nu se garanteaza faptul ca cerealele nu au defecte care nu sunt evidente la o
examinare rezonabila realizata de S.G.S. România.
16. ASIGURARE - asigurarea marfii pana la momentul încarcarii cade in sarcina vânzatorului: din
momentul încarcarii (data conosamentului) asigurarea cade în sarcina cumparatorului.
17. AVIZARI - pentru avizari conform si in afara contractului se vor folosi doar mesaje confirmate
(telegrame si telex). Nu se admite avizarea prin facsimil, telefon, etc.
URMĂTOARELE CLAUZE SUNT CONFORME CU CELE DIN CONTRACTUL TIP PENTRU
LIVRĂRI SPOT AL BMMC:
forta majora
falimentul
ultrajul
Contractul se încheie în cate un exemplar pentru fiecare parte contractanta, plus un exemplar valid pentru
BMMC.
|
