CONCEPTUL DE INFLAŢIE
Unul din obiectivele esentiale ale politicii economice este, în cazul majoritatii statelor contemporane, combaterea sau macar limitarea inflatiei. Cu toate acestea, nu numai definirea si masurarea inflatiei, ci si însasi natura fenomenului inflationist actual, precum si mijloacele cele mai potrivite de lupta contra inflatiei continua sa provoace numeroase controverse. Desi exista diferentieri între diversele curente de gândire economica, sociala si politica privind natura si efectele inflatiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlarii inflatiei si evitari 22122r1711w i procesului inflationist.
Sensul initial al notiunii de "inflatie" este legat de ideea de "umflare", de "crestere", însa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare.
În analizele moderne o alta idee asociata notiunii de "inflatie" este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare în miscare, în cazul în care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv în aceasta privinta, cuprinzând expresii ca "presiuni inflationiste", "tensiuni inflationiste" (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugerând ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara în timp si care reflecta anumite "forte" contrare care întretin sau deregleaza o miscare prealabila.
Inflatia este o expresie a fenomenului de accelerare, adica a unui fenomen de crestere a vitezei diverselor procese, în particular a vitezei de circulatie a monedei si a vitezei de crestere a preturilor.
Din punct de vedere istoric, inflatia a fost definita, pentru prima data, ca un fenomen monetar. Potrivit definitiei clasice a inflatiei, aceasta este un fenomen care consta, în esenta, în aparitia în circulatie a unei cantitati excedentare de moneda, care creeaza un dezechilibru.
Ideea ca inflatia înseamna o cantitate excedentara de moneda si ca acest excedent deregleaza viata economica este foarte veche. Acest lucru este confirmat de întreaga istorie monetara a secolului XIX si a primelor decenii ale secolului XX. Într-adevar, de fiecare data când, în istorie, autoritatile au decretat cursul fortat al monedei, desfiintând astfel convertibilitatea în aur a biletelor de hârtie, ele au desfiintat prin aceasta mecanismul de delimitare a emisiunii monetare. Aceste masuri au fost adoptate, de obicei în perioade critice - de razboi sau de dupa razboi -, când cheltuielile statelor au fost foarte mari si desfiintarea legaturii cu aurul (reprezentata de convertibilitate) a permis acoperirea acestor cheltuieli prin emisiuni monetare, ceea ce a provocat de fiecare data inflatie.
Acest tip de inflatie - cunoscut sub denumirea de " inflatie monetara" - este definit prin celebra "ecuatie a schimbului" lui I. Fisher:
M x V = P x T
unde M = masa monetara
V = viteza de circulatie a monedei
P = nivelul general al preturilor
T = volumul tranzactiilor
Conform acestei ecuatii, daca masa monetara M creste foarte mult, fara nici o masura, celelalte elemente ale schimbului monetar vor suferi consecintele. Astfel, presupunând ca M este factorul cauzal, si anume, proportional cauzal al modificarii lui P, se obtine o prima definitie a inflatiei.
În acest context, s-ar putea spune ca teoria cantitativa, în forma sa cea mai simpla, dar si cea mai veche, este tocmai expresia fenomenului inflationist. Deoarece, conform acestei teorii, volumul tranzactiilor, T, nu poate creste, pentru ca se afla întotdeauna la nivelul maxim permis de factorii de productie existenti, iar viteza de circulatie a monedei, V, de asemenea, nu se modifica, fiind legata de obiceiuri, gusturi, preferinte, etc. care, pe termen scurt ramân neschimbate. În consecinta, cresterea masei monetare duce în mod necesar la cresterea preturilor.
Indiferent de forma inflatiei, aceasta este generata în principal de fenomenul de disparitate. Fenomenul inflatiei este provocat nu de faptul ca un anumit element - masa monetara - creste în marime absoluta, ci de faptul ca modificarea respectiva are loc în discordanta fata de alte elemente ale schimbului monetar, (adica din cresterea mai rapida a cantitatii de moneda comparativ cu cresterea altor variabile ale economiei). Ceea ce conteaza nu e faptul în sine ca masa monetara creste, ci faptul ca masa monetara creste mai repede decât alte elemente cu care este, în mod normal, corelata (astfel viteza evolutiei monetare este excesiva, depasind viteza evolutiei elementelor reale).
Esenta inflatiei consta în disparitatea dintre evolutia monetara, "umflata" artificial, pe de o parte si evolutia naturala a economiei reale, pe de alta parte. Din aceasta cauza, termenul de "inflatie" se aplica si altor variabile decât moneda. Se vorbeste, de exemplu, de "inflatie bugetara", de "inflatie salariala", care sunt asociate în mod evident cu inflatia monetara, dar care pot fi si fenomene independente.
"Inflatia bugetara" desemneaza o situatie în care volumul veniturilor si cheltuielilor bugetului national cresc mai repede decât alte elemente. "Inflatia bugetara" este disparitatea dintre cresterea elementelor bugetului si alte variabile ale economiei.
"Inflatia salariala" apare într-o societate care cedeaza presiunilor puternice ale sindicatelor, ceea ce face ca salariile sa creasca într-o masura mai mare decât alte variabile ale economiei.
Înseamna ca se pot gasi atâtea forme de inflatie câte posibilitati teoretice de asociere a doua câte doua variabile economice exista. Inflatia este un fenomen rezultat numai prin raportare.
În lucrarile economice actuale, inflatia este definita, de regula, prin cresterea preturilor desi, de obicei se precizeaza ca nu orice crestere a preturilor este inflationista.
În mod evident, pentru a face distinctie între o crestere de preturi neinflationista si una inflationista, e necesar sa se ia în considerare, în primul rând, gradul de generalitate al cresterilor de preturi. În economie pot avea loc cresteri sau reduceri de preturi sau pot exista preturi ce nu se modifica; exista situatii în care corelarea tuturor miscarilor de preturi antreneaza o crestere a nivelului general al preturilor, caz în care exista inflatie si situatii în care, desi au loc cresteri ale preturilor anumitor bunuri, nu exista o crestere generala a preturilor si deci nu exista inflatie. Rezulta ca inflatia este o miscare de antrenare, în care se majoreaza nivelul mediu al tuturor preturilor. Însa, gradul de generalitate al cresterilor de preturi nu este un criteriu suficient pentru definirea inflatiei. Pentru a exista inflatie, mai trebuie ca majorarea generala de preturi sa fie o crestere care nu contine în sine, însasi principiul care sa o opreasca.
Maniera corecta de a defini inflatia consta în a spune ca aceasta este o tendinta de crestere generalizata si accelerata a preturilor.
Pornind de la aceasta definitie, e posibila si o alta explicatie, nemonetara, a fenomenului inflationist. Preturile pot creste în mod generalizat si accelerat numai daca cererea globala este mult mai mare decât oferta globala. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea "teoriei cererii excedentare", care arata discrepanta dintre cererea globala si oferta globala.
Într-adevar, daca exista un exces de cerere globala în raport cu oferta globala si daca aceasta cerere globala în exces se mentine sau chiar se amplifica în timp, situatia respectiva constituie ea însasi un principiu suficient al cresterii generalizate si accelerate a preturilor, caz în care inflatia nu are legatura cu moneda. Fara îndoiala, e posibil ca moneda sa intervina pentru a crea excedentul cererii fata de oferta, însa aceasta disparitate poate fi provocata de numeroase alte cauze. Moneda nu este întotdeauna cauza fundamentala a inflatiei. De aceea, se vorbeste adesea de "inflatia nemonetara".
Ca explicatie a fenomenului inflationist "teoria cererii excedentare" are avantajul ca evidentiaza existenta unor tensiuni inflationiste independente de evolutia preturilor. Astfel, conform, acestei interpretari, în cazul în care exista un exces de cerere globala, inflatia exista si într-o economie în care preturile sunt fixate administrativ, ca în economia planificata. În acest caz, deoarece piata nu se poate ajusta prin preturi, ajustarea se face prin cantitati. Astfel, nelivrarea marfurilor la termen, vânzarea cu aglomeratie, cozile, etc sunt manifestari ale inflatiei de aceeasi natura ca si cresterile de preturi, însa au loc în economiile centralizate.
Conceptul modern asupra inflatiei o defineste ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si în continua evolutie.
Tensiunile inflationiste în unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare si astfel se pot reechilibra. Alteori tensiunile se dezvolta, se coreleaza si dau nastere unui proces.
Desi inflatia este un dezechilibru sau mai precis o suma de dezechilibre, cresterea preturilor ramâne o caracteristica esentiala care pune în evidenta implicit dimensiunile acestui proces.
Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Sunt de fapt doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe masura ce preturile cresc puterea de cumparare scade, în relatie directa.
Conceptul general despre inflatie trebuie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor:
- când cresterile de preturi sunt de circa 2-4% anual inflatia este apreciata ca "târâtoare", "lenta" si exprimata si prin termenul de eroziune monetara;
- când cresterile de preturi se exprima în doua cifre se considera ca inflatia este "declarata", "forte"
- în conditiile în care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.
|
