CONCURENŢA MONOPOLISTICĂ
În structurile de piete imperfecte, piata cu concurenta monopolistica constituie un tip real de piata care întruneste elemente de concurenta perfecta si monopol19. Pe o asemenea piata, alaturi de mijloacele traditionale (preturi si cantitati) concurenta se desfasoara si prin diferentierea produselor, a marcilor si exista un numar mare de agenti economici.
5.1. Caracteristici ale pietei monopolistice
Elementele definitorii ale pietei cu concurenta monopolistica sunt multitudinea subiectilor economici si diferentierea produselor.
MULTITUDINEA DE AGENŢI ECONOMICI. O trasatura caracteristica a situatiei de concurenta monopolistica, care o apropie de concurenta perfecta, este numarul mare de competitori. Subiectii economici nu sunt omogeni, nu au aceeasi marime, nici aceeasi stare de fluiditate sau vâscozitate. Vânzatorii de dimensiune mare sunt alaturi de vânzatorii de dimensiune mica. Nu exist 858c22i 59; interdependenta directa între deciziile acestora, efectele asupra lor se manifesta indirect ca si în cazul concurentei pure. Fiecare firma actioneaza independent, decizia sa nu are o influenta sensibila asupra celorlalte, dar suporta consecintele deciziilor celorlalti vânzatori si a tuturor cumparatorilor.
Datorita faptului ca întreprinderile sunt multe si în general de dimensiune mica, investitiile necesare nu reprezinta un obstacol la intrare. Lipsa obstacolelor la intrare si iesire din ramura va determina, în perioada lunga, obtinerea profitului normal.
DIFERENŢIEREA BUNURILOR. Bunurile nu sunt omogene, dar se adreseaza totusi aceleiasi nevoi de satisfacut: automobil, pantofi, camasi, pâine etc. Bunurile sunt similare, dar nu sunt întru total comparabile, nu sunt identice.
- diferentiere reala, legata de utilitatea bunurilor care se poate manifesta prin nivelul calitativ dat si prin design, ambalare deosebita, facilitati la cumparare, asigurare de service. Promovarea vânzarii se asigura prin reclama informativa;
- diferentiere imaginara pentru bunuri identice realizata prin reclama concurentiala ce are ca obiectiv convingerea consumatorilor ca bunurile oferite de o anumita firma sunt superioare celor alte firme.
Diferentierea produselor face ca fiecare producator sa aiba o anumita clientela statornica datorita unor conditii specifice (calitate, traditie) si, la preturi egale, cumparatorii se adreseaza de regula vânzatorului cunoscut, care se bucura astfel de o situatie monopol. Curba cererii nu este infinit elastica în raport cu pretul. Datorita faptului ca volumul productiei firmelor nu este neglijabil în raport cu piata totala, cresterea cantitatii vândute de o firma actioneaza asupra pretului: o cantitate mai mare produsa nu va gasi cumparator decât la preturi mai joase. Deci cererea este o functie descrescatoare de pret si mai departe avem curba descrescatoare pentru venituri medii si pentru venituri marginale.
5.2. Echilibrul producatorului
Pornind de la schema echilibrului la firma, se pun doua întrebari: 1) Ce factori determina modificarea curbei cererii pe aceasta piata? 2) Cum se determina pretul în conditiile concurentei monopolistice? Puterea firmelor este relativ însemnata si nu suporta pasiv actiunea mediului extern. Firma este capabila sa actioneze asupra mediului pentru a-l transforma sau influenta. Interesul unei firme este de a deplasa spre dreapta curba cererii care i se adreseaza, angajând în acest scop costuri cu diferentierea produsului prin publicitate si cauta un punct al sau de profit maxim, pentru noua curba a cererii. Deplasarea favorabila (spre dreapta) a curbei cererii are la baza deplasarea nefavorabila a curbei costurilor, care se ridica în plan. Daca prin publicitate si alte costuri de vânzare efectuate, firma nu reuseste o crestere a cererii care se adreseaza ramurii, sporirea cererii care i se adreseaza se face în detrimentul altor firme. De aici rezulta ca cererea la firma nu este infinit elastica în raport cu pretul si forma exacta a curbei cererii depinde de elasticitatile încrucisate între produsul (marca) considerat si cele concurente.
Specificul concurentei monopolistice îsi gaseste reflectarea în modul de realizare a echilibrului. Pe termen scurt (echilibrul instantaneu al firmei), pretul si cantitatea se determina ca si în teoria monopolului; punctul de intersectie al curbei costului marginal si al curbei venitului marginal determina cantitatea de echilibru. La acest pret, firma realizeaza supraprofit.
Pretul echilibrului pe termen scurt nu este un pret durabil. Firma nu constituie ea singura toata ramura. Existenta supraprofitului atrage firme noi, ceea ce antreneaza o diminuare a cifrei de afaceri a firmelor instalate anterior. Atunci însa, curba cererii se deplaseaza în jos si spre stânga. La fel se deplaseaza si curbele veniturilor medii si marginale si aceste miscari continua atâta timp cât se realizeaza profituri.
Pentru simplificare se admite ca aceasta deplasare rezulta dintr-o translatie paralela a curbelor de venituri. Se considera atunci ca punctul de tangenta al curbei venitului mediu cu curba costului mediu (M) este punctul de echilibru pe termen lung, pentru ca aici supraprofitul este anulat. Orice deplasare a curbei cererii firmei catre stânga, dincolo de punctul M, ar antrena pierderi deoarece curba de venit mediu ar fi pe toata directia sub curba costului mediu. Orice deplasare a acestei curbe spre dreapta ar semnifica aparitia supraprofitului, ceea ce ar reprezenta o incitare pentru intrarea de noi firme.
Daca presupunem cunoscute functiile de cost si cele de venituri, intersectia venitului marginal si a costului marginal (H) defineste cantitatea produsa Q1 si pretul de vânzare p1. La acest nivel de productie, venitul mediu (D = VM) este superior costului total mediu CMT rezultând un profit mediu pe unitate de produs si un supraprofit, ca si în cazul monopolului. Aceasta situatie defineste echilibrul pietei monopolistice pe termen scurt. El este instabil întrucât inexistenta barierelor la intrare si existenta supraprofitului incita noi întreprinderi sa intre pe piata, fenomen exclus în cazul monopolului (fig. 7.23).
Fig. 7. 23 Echilibrul monopolistic.
Situatia Q2p2 reprezinta un echilibru pe termen lung pentru o curba de cost dat CMT si Cmg, în timp ce situatia Q1p1 reprezinta un echilibru pe termen scurt.
Pretul de echilibru pe termen lung p2, în concurenta monopolistica, este un pret intermediar, adica este mai ridicat decât pretul de echilibru în concurenta pura p0 si este mai scazut decât pretul de monopol p1 (pretul monopolistic pe termen scurt). Firma fixeaza pretul p2 într-un punct al sectiunii descrescânde al curbei costului mediu, pozitia exacta depinde de directia curbei venitului mediu, care este si ea descrescatoare.
Numarul de firme atrase în ramura prin profiturile obtinute face ca productia de echilibru Q2 sa fie inferioara simultan cantitatii Q1, a echilibrului firmei pe termen scurt, cât si cantitatii Q0 caracteristica pentru echilibrul în cazul concurentei pure. Productia Q0 este considerata o productie optima, în sensul ca ea corespunde egalitatii între costul mediu minim si costul marginal. Starea de echilibru caracteristica concurentei monopolistice, atât pe termen scurt cât si pe termen lung, implica un nivel inferior de productie decât Q0. De aceea, se considera ca se realizeaza un echilibru de risipa în situatia de concurenta monopolistica. Firmele nu pot utiliza în mod optimal ansamblul capacitatilor de productie, apar capacitati excedentare si productie excedentara.
Concurenta reala este o concurenta imperfecta, ce poate fi studiata prin raportare la concurenta pura si perfecta ca model de analiza teoretica a mecanismului pietei. Principala trasatura a concurentei imperfecte este aceea ca pretul produselor poate fi influentat prin actiunea agentilor economici, fie ofertanti, fie cumparatori.
În conditiile concurentei imperfecte, pietele pot fi structurate în raport cu numarul participantilor si se definesc astfel situatiile de monopol, monopson, oligopol si oligopson. Concurenta imperfecta presupune absenta atomicitatii producatorilor sau cumparatorilor, diferentierea produselor, manifestarea barierelor de intrare în ramura, lipsa de transparenta si o relativa rigiditate a factorilor de productie.
Monopolul perfect sau imperfect defineste o situatie de dominare a pietei de catre un producator, având drept cauze un monopol natural sau unul instituit juridic, un monopol economic, tehnologic sau de marca. Indiferent de premisa dominatiei, mobilul activitatii îl constituie obtinerea profitului de monopol.
Raportul dintre cerere si oferta pe piata monopolista este marcat de faptul ca prin trasaturile sale, situatia de monopol presupune imposibilitatea controlarii simultane a pretului si a cantitatii. Atunci când monopolul stabileste pretul, cantitatea va fi determinata de solvabilitatea cererii la pretul respectiv, ceea ce înseamna ca sunt influentate veniturile totale si cele medii. De retinut ca în situatia de monopol, venitul mediu nu se confunda ca marime cu venitul marginal.
Trasatura principala a pretului de monopol este aceea ca el este mai ridicat decât cel propriu concurentei perfecte. Când pretul de monopol este determinat pornind de la piata, puterea unui monopolist este de a alege si nu de a domina. În cazul în care pretul de monopol este determinat pornind de la firma, monopolistul va trebui sa actioneze în sensul maximizarii profitului pornind de la cost. În plus, se impune ca necesara diferentierea modalitatilor specifice de stabilire a echilibrului monopolului pe termen scurt si pe termen lung, precum si analizarea stabilirii pretului în cazul unor modalitati alternative de gestiune în monopol, care pot avea ca obiective: maximizarea cifrei de afaceri, realizarea starii de echilibru sau stabilirea pretului la nivelul costului marginal. Daca monopolul îsi stabileste ca scop eliminarea sau reducerea pierderii totale de bunastare, intra în discutie optimul de gradul doi si preturile Ramsey - Boiteux, preturi uniforme în corelatie cu costul mediu sau cel total si a caror modificare este analizata în raport cu elasticitatea bunurilor.
Discriminarea monopolista este o discriminare prin preturi si poate fi socio-economica, spatiala, temporala sau individualizata si presupune existenta unor posibilitati de separare a pietelor.
Ca forme particulare de concurenta imperfecta, prin corelatie cu situatia de dominatie, specifica monopolului, se cuvin a fi semnalate monopsonul, monopolul bilateral si concurenta monopolistica.
|
