CONTEXTUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ĪN ROMĀNIA

Politica de dezvoltare regionala īn Romānia este o parte componenta importanta a Programului Guvernului. Ea este definita īn concordanta cu noul concept dezvoltat de Uniunea Europeana, fiind o etapa a procesului de aderare la structurile europene.

Obiectivele fundamentale ale politicii regionale, cadrul institutional, competentele diferitelor institutii implicate si instrumentele specifice ale politicii de dezvoltare regionala īn Romānia sunt stabilite prin Legea nr.151/1998 privind dezvoltarea regionala īn Romānia.

Obiectivul fundamental al politicii de dezvoltare regionala, astfel cum a fost formulat prin Lege, vizeaza "reducerea disparitatilor regionale existente, īn special prin stimularea unei dezvoltari echilibrate si prin accelerarea redresarii acelor zone ramase īn urma din punc 555n1320f t de vedere al nivelului de dezvoltare datorita circumstantelor istorice, geografice, economice si politice precum si prevenirea aparitiei unor noi disparitati si dezechilibre regionale".

Un alt obiectiv stabilit prin lege vizeaza coordonarea politicilor sectoriale ale Guvernului cu initiativele si resursele locale si regionale, "īn scopul atingerii unei dezvoltari economice, sociale si culturale durabile a regiunilor".

Aceste procese de stimulare a activitatilor regionale, de coordonare a lor cu politicile guvernamentale, asigurīnd īn acelasi timp coerenta politicilor sectoriale cu necesitatile regionale, precum si de promovare a cooperarii inter-regionale reprezinta īn primul rīnd un efort al Romāniei de a raspunde necesitatilor tarii īn ansamblu, si ale regiunilor acesteia.

In cadrul politicii regionale promovate de Romānia, un rol important īl are politica zonelor defavorizate, prin care de la bugetul de stat se sustine dezvoltarea economica si sociala a acelor areale geografice al caror nivel de dezvoltare este extrem de scazut datorita efectelor negative ale procesului de restructurare economica si disponibilizarilor masive de personal. Scopul acestei politici este de a revitaliza economic acele zone, prin atragerea investitorilor.

Declinul economic masiv īnregistrat de Romānia dupa 1990, a impus ca politica nationala de dezvoltare regionala sa nu mai poata fi gāndita numai īn termenii diminuarii discrepantelor regionale. Acestui obiectiv i s-a alaturat un obiectiv mai general, acela de de sprijinire a restructurarii economiilor regionale.

In acord cu politica europeana de coeziune economica si sociala, Romānia promoveaza o politica regionala care are ca obiectiv general pe termen lung diminuarea decalajelor īn dezvoltarea regiunilor si zonelor tarii. Pe termen scurt, īnsa, politica regionala este constrīnsa sa se axeze pe contracararea fenomenelor negative (pierderea de locuri de munca , somaj, etc.) care apar īn procesul de restructurare economica si īndeosebi industriala a tarii. Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala īn Romānia a stabilit cadrul institutional, obiectivele, competentele si instrumentele specifice politicii de dezvoltare regionala īn Romānia.

Comunitatile teritoriale, regionale si locale, care s-au bazat pīna acum pe procesele de dezvoltare initiate de guvernul national si pe marile īntreprinderi nu si-au dezvoltat capacitatea de inovare si nu au devenit mai flexibile pentru a putea raspunde eficient provocarii si cerintelor de restructurare a economiilor regionale. De aceea un obiectiv important al politicii regionale prin strategia sa de dezvoltare regionala este acela de a crea conditii pentru dezvoltarea capacitatii novatoare a comunitatilor teritoriale, si de a le face capabile sa primeasca noi activitati, care treptat sa īnlocuiasca vechile activitati nerentabile, care nu mai sunt cerute de piata, tinīnd seama de faptul ca, īn actualele conditii - de globalizare a economiei - iniativa si antreprenoriatul sunt premisele de baza ale dezvoltarii regionale.

Concomitent cu preocuparea pentru restructurarea economica a diferitelor zone, politica de dezvoltare regionala urmareste prin strategia sa stimularea capacitatii competitive a diferitelor zone, prin stimularea īn primul rīnd a capacitatii lor de adaptare la noi activitati; īn acest sens se pune mai putin accent pe capacitatea de oferta a regiunilor cīt mai ales pe calitatea si conditiile ofertei, pentru ca diferitele regiuni sa poata fi capabile sa accepte si sa dezvolte noi activitati.

Atīt din perspectiva dezvoltarii exogene (cu ajutorul investitiilor straine) cīt si a dezvoltarii endogene (din resurse proprii) politica nationala de dezvoltare regionala promovata de Romānia se concentreaza pe ameliorarea conditiilor de primire a noilor activitati.

Masurile de politica regionala sunt planificate si promovate, īn cadrul institutional creat, de autoritatile centrale, regionale si locale īn concordanta cu principiile promovate de UE: concentrarea, programarea, subsidiaritatea si parteneriatul.

Crearea cadrului institutional regional si institutionalizarea celor opt regiuni de dezvoltare a avut drept scop facilitarea realizarii politicii de dezvoltare regionala. Se astepata ca planurile de dezvoltare ale regiunilor elaborate de ADR sa aiba capacitatea de a spori potentialul de dezvoltare al fiecarei regiuni, prin cadrul adecvat creat realizarii obiectivelor de dezvoltare.

Problemele cheie a caror rezolvare depinde de elaborarea si implementarea masurilor de politica nationala de dezvoltare regionala pot fi sintetizate astfel:

sprijinirea restructurarii economiilor regionale care īn conditiile economiei de piata au devenit necompetitive (avīnd slabiciuni structurale importante) si crearea unor structuri economice competitive. Este vorba de zonele industrializate care acum se afla īn declin economic, nereusind sa se adapteze si sa faca fata concurentei. Ele au un somaj ridicat, un potential de productie subutilizat, infrastructura tehnica (inclusiv cladiri ) īn proces de deteriorare. De asemenea probleme grave ridica zonele a caror baza economica este preponderent agricola si care practica un tip de agricultura īnvechit, neeficient din cauza absentei dotarilor corespunzatoare;

Stimularea utilizarii cīt mai eficiente a ansamblului potentialului endogen al regiunilor, atīt resursele naturale si de materii prime cīt si resursele umane, pentru dinamizarea economiilor regionale;

Strategia politicii nationale de dezvoltare regionala

Necesitatea crearii, pe de o parte, a premiselor unor activitati economice si accelerarii dinamicii economice īn teritoriu, iar pe de alta parte necesitatea preīntīmpinarii la timp a urmarilor nedorite ale restructurarii industriale a ridicat permanent problema instrumentelor cu ajutorul carora politica regionala poate exercita o influenta benefica asupra dezvoltarii teritoriale. Nevoia de a actiona nu a lasat timp pentru elaborarea unor programe si planuri detaliate, motiv pentru care s-a vorbit adesea īn Europa de Est de un "management de criza". Elaborarea la initiativa UE de catre tarile candidate la aderarea a Planurilor Nationale de Dezvoltare vine sa īnlature acest neajuns. si Romānia, īnscrisa īn acest proces de aderare la UE, se afla la primul exercitiu de planificare si programare realizat īn conditiile economiei de piata. Acest exercitiu s-a concretizat īn elaborarea primului Plan National de Dezvoltare, ale carui prioritati rezulta din corelarea prioritatilor nationale cu cele regionale.

In concordanta cu cerintele etapei actuale, politica regionala īn Romānia prin strategia adoptata īn cadrul Planului National de Dezvoltare pentru perioada 2000-2006 se īnscrie pe urmatoarele axe de dezvoltare:

Dezvoltarea sectorului privat si promovarea investitiilor, prin orientarea acestora spre sectorul productiv.

Datorita faptului ca nu exista o suficienta alimentare cu capital productiv a tuturor regiunilor tarii, sprijinirea investitiilor productive reprezinta pentru Romānia o prioritate a politicii nationale de dezvoltare economica regionala. Acest sprijin are ca scop reducerea deficitului de locuri de munca īn industria productiva si īn servicii pentru productie, creīnd īn acelasi timp structuri economice moderne. In acest sens se are īn vedere sprijinirea dezvoltarii serviciilor novatoare si a industriilor de virf, in special tehnologia informatiei, comunicatiilor etc. luīnd īn considerare, īn sustinerea acestei idei, potentialul de calificare deja existent īn aceste domenii.

Nivelul investitiilor este direct influentat de procesul de economisire interna, precum si de atractivitatea mediului economic national, care determina interesul si absorbtia eficienta a investitiilor straine de catre economia nationala.

Incurajarea unui nou comportament investitional al agentilor economici, bazat pe prerogativele si potentialul proprietatii private, al liberei initiative si managementului strategic reprezinta o prioritate īn perioada urmatoare. De asemenea se considera prioritara stimularea activitatii investitionale private īn sectorul productiv si īn realizarea infrastructurilor adiacente economiei cīt si īn īmbunatatirea si completarea infrastructurilor de baza.

Aceasta axa de dezvoltare poate contribui la cresterea economica a regiunilor si favoriza competitia. Volumul investitiior īn īntreprinderi productive este cheia pentru crearea de locuri de munca stabile si totodata pentru micsorarea diferentei de productivitate dintre Romānia si tarile dezvoltate. Investitiile straine au fost mult timp inhibate datorita unor factori cum au fost: nesiguranta privind proprietatea pamīntului. Aceasta a constituit un impediment principal īn calea investitiilor si a facut ca privatizarea sa fie īncetinita.

Sprijinirea īntreprinderilor productive este directionata spre:

Dezvoltarea bazei economice īn special īn sectorul productiv, a serviciilor de productie si dezvoltarii substantiale a economiei turismului;

Sprijinirea unor īntreprinderi existente (sau a unor parti ale acestora) care dovedesc ca pot deveni viabile si se pot adapta la cerintele schimbarilor structurale.

Intiativa privata, ca expresie a functionarii mecanismelor economiei de piata, va fi stimulata prin diverse pīrghii, macro si micro economice. Investitiile din bani publici faciliteaza expansiunea initiativelor private, prin preluarea de catre stat sau comunitati, a unui efort material substantial necesar demararii unor activitati productive, pentru:

Pregatirea terenurilor ramase dupa dezafectarea uneia sau mai multor īntreprinderi īn cazul platformelor industriale, pentru primirea de noi activitati destinate industrie si mestesugurilor;

Cai de transport locale, īn special cai de acces spre zonele īn care urmeaza sa se dezvolte o noua īntreprindere;

Parcuri industriale, centre tehnologice (cercetare, design, prototipuri, etc.) unitati de aprovizionare si unitati de īndepartare a reziduurilor;

Pregatirea terenurilor pentru industria turistica

Acest obiectiv strategic vizeaza reconstruirea profilului economic al regiunilor

Pentru sprijinirea investitiilor, principalele tipuri de masuri sunt:

Transformarea/modernizarea/rationalizarea īntreprinderilor existente

Dezvoltarea unor īntreprinderi care au perspective viabile

Crearea de noi īntreprinderi care sa utilizeze potentialul endogen al regiunilor si sa raspunda cerintelor pietei interne si chiar externe

Cumpararea de īntreprinderi īnchise sau care sunt īn pericol de a fi īnchise, inclusiv investitii adiacente pentru sporirea capacitatii concurentiale, īn conditii avantajoase de pret pentru a folosi unele din capacitatile disponibile in dezvoltarea īntreprinderilor viabile

Evaluarea sprijinului ce se poate acorda va lua in calcul succesele regiunilor īn procesul de restructurare economica si adaptare la noul tip de economie. Marimea concreta a sprijinului investitional va fi controlata periodic si eventual modificata, īn functie de progresele facute.

Marimea sprijinul financiar acordat acestei prioritati va fi corelata, īn timp, si va ajunge sa depinda de efectele īn planul schimbarilor structurale pe care īl vor avea investitiile care s-au realizat.

Imbunatatirea structurii economice regionale prin sprijinirea investitiilor productive si a sectorului privat este conceputa atīt de larg, īncīt īn afara scopurilor specifice de politica regionala sa sprijine si alte obiective ale politicii nationale, cu consecinte spatiale cum sunt:

Politica pietei muncii Prin sprijinul investitional acordat se creaza īn regiunile slabe din punct de vedere structural noi locuri de munca durabile si capacitate concurentiala. Prin aceasta, se micsoreaza sarcina autoritatilor nationale si locale de a suporta cheltuieli legate de somaj, alocatii de sprijin, etc. Sprijinirea investitiilor productive sustine, totodata, politica pietei fortei de munca prin masuri de calificare si recalificare a populatiei ocupate si finantare de locuri de munca, de exemplu pe termen limitat, pīna la revigorarea activitatii economice generale sau a unei anumite

Politica īn domeniul IMM . Daca initial sprijinul investitional public s-a concentrat - cu urmarile cunoscute - īn marea industrie nationala reprezentativa, acum se are īn vedere ca sprijinul investitional sa fie acordat diferentiat.

Politica mediului Sprijinirea investitiilor productive se va face īn conditiile respectarii standardelor de protectie a mediului.

Politica īn domeniul cercetarii, dezvoltarii si inovatiei. Sprijinirea investitiilor are un impact pozitiv si asupra cercetarii si dezvoltarii, transferului de tehnologie si inovatie.