Indiferent de felul sau, contractul de transport prezinta unele trasaturi esentiale:
contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic) deoarece chiar de la īncheierea lui īn mod valabil, da nastere si la obligatii reciproce si la interdependente īn sarcina ambelor par& 16116u205q #355;i contractante si anume; carausul se obliga sa transporte dintr-un loc īn altul marfa, iar expeditorul are obligatia sa plateasca pretul transportului, deci obligatiei fiecarei parti trebuie sa-i gasim cauza juridica īn obligatia celeilalte;
contractul de transport este prin esenta sa un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un folos, un echivalent, o contraprestatie īn schimbul obligatiei asumate;
contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc īntinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul īncheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.
Contractul de transport maritim este un contract complex, de regula cu executare succesiva, prin care un transportator de profesie numit caraus, se obliga, contra unei remuneratii numita navlu, sa ia īn primire si sa transporte o marfa definita de la un port la alt port cunoscut (sau care va fi indicat ulterior) cu o nava proprie sau navlosita de el, si sa o predea la destinatie unei anumite persoane sau la ordinul acestuia. Acest mod de transport este specific transportului pe baza de conosamente, caracteristic navelor de linie, īn care locul navlositorului poate fi luat si de catre īncarcator.
Elementele esentiale ale contractului de transport:
carausul are o identitate profesionala bine definita de transportator. Īn contractul de navlosire, calitatea de profesionist a armatorului nu reprezinta o conditie esentiala;
carausul se obliga sa transporte o anumita marfa pe o relatie maritima stabilita anterior. Īn contractul de navlosire marfa se cunoaste numai īn mod general; portul de īncarcare si, de cele mai multe ori, portul de descarcare pot fi nominate ulterior, īntr-o zona geografica prestabilita;
deplasarea marfurilor constituie una din obligatiile principale ale carausului;
carausul īsi asuma organizarea si executarea transportului. Īn acest context trebuie sa se īnteleaga ca īndatoririle carausului se refera la nava si marfa si ca aceste īndatoriri consta īn principal īn grija si diligenta cuvenite cu privire la: luarea marfii īn custodie, īnainte de sau la sosirea navei īn portul de īncarcare, efectuarea īncarcarii si stivuirii, transportarea marfii si predarea ei la destinatie primitorului indicat īn conosament sau la ordin.
Ca regula generala, conosamentul īn sine nu reprezinta contractul de transport; el este numai dovada existentei contractului. Calitatea de dovada a existentei contractului se desprinde si din Regulile de la Haga si Haga-Visby care, la art.1 (b) dau contractului de transport urmatoarea definitie: "Prin contract de transport se īntelege numai acel contract a carui existenta se poate constata printr-un conosament sau prin orice alt document similar recunoscut drept titlu pentru transportul de marfuri pe mare. Aceeasi denumire se da si conosamentului sau documentului similar emis īn virtutea contractului de navlosire, din moment ce un astfel de document stabileste raporturile contractuale dintre caraus si posesorul conosamentului.
Deosebirea dintre diferitele tipuri de Charter Party si contractul de transport, trebuie cautata īn efectul economic general al contractelor si īn ordinea obligatiilor pe care partile si le-au asumat, dupa modul īn care armatorul si navlositorul, respectiv carausul si īncarcatorul apar īn fata tertilor.
Contractul de transport maritim definit mai sus este o varianta a contractului de transport īn general. Ea marcheaza diferenta dintre transport si navlosire: īn contractul de navlosire armatorul nu ia marfa īn primire, obligatiile sale privesc mijloacele, adica grija si diligenta; īn contractul de transport maritim carausul are o anumita obligatie - sa urmareasca rezultatul; el promite sa livreze la destinatie marfa luata īn primire de la īncarcator.
Īn materia obligatiilor, contractul de navlosire este supus regulilor legale supletive, cele imperative fiind o exceptie si avānd ca obiect principii de ordine publica care guverneaza īntreaga materie a conventiilor.
Īn cazul contractului de transport, normele imperative din cadrul legislatiilor nationale sunt mai frecvente, cu vadita preocupare de a ocroti interesele īncarcatorului si primitorului marfurilor.
Contractul de navlosire pe voiaj īntruneste si calitatea de contract de transport, chiar daca pentru executarea lui nu s-au emis conosamente, cu conditia ca armatorul, acum īn calitate de caraus, sa execute transportul din ordinul navlositorului. Īn cadrul acestui contract, armatorul exercita un control complet asupra transportului; el are īntreaga gestiune comerciala si nautica a navei, ia marfurile īn primire, raspunde de buna lor stivuire si conservare īn timpul transportului, efectueaza transportul propriu-zis si eventualele transbordari, īngrijeste de buna lor predare la destinatie.
|
