COSTURILE IN INTREPRINDERE

economie

ALTE DOCUMENTE

Facilitati acordate intreprinderilor mici si mijlocii

INCEPEREA AFACERILOR

Cererea si oferta in economia de piata

Firma de exercitiu WILD CATS

Strategia

S.C. PRIMINVEST MEDIA SERVICES S.R.L.

POLITICA DE PRET

SOCIETATILE COMERCIALE

Primul acord de la Basel

Profiturile si riscurile bancare,componente ale performantelor bancare

continut:

Costurile de productie - delimitari conceptuale

Rezumat:

De cele mai multe ori o întreprindere realizeaza mai multe produse sau presteaza mai multe servicii, din care unele, sub raportul rentabilitatii lor, pot fi eficiente sau nu. Este deci, vital pentru aceasta sa realizeze o erarhizare a produselor pe care le obtine si, pe aceasta baza, sa adopte masurile pe care le considera necesare. O analiza strategica a activitatii sale nu este posibila însa fara a cunoaste costul propriilor produse.

Costul este deci o categorie economica nemijlocit legata de activitatea întreprinderii, fiind expresia valorica a consumului de mijloace de munca, de obiecte ale muncii si de forta de munca (într-un cuvânt de factori de productie). Daca la factorii de productie se mai adauga si alte elemente care sunt incluse ca urmare a unor acte normative (spre exemplu, cheltuieli cu caracter social, impozite si taxe diverse), în final toate acestea vor forma costul de productie, care este si obiectul de studiu al temei de fata.

Obiective:

5.1. costurile de productie - delimitari conceptuale

Definitia costului de productie

Datorita importantei economice deosebite pe care o are, reducerea costurilor de productie ocupa un loc central în politica economica a oricarei unitati economice.

Costul de productie este unul din cei mai importanti indicatori sintetici ce caracterizeaza întreaga activitate economica a unitatilor productie si constituie un element de baza al eficientei economice la nivel de întreprindere, ramura economica sau pe întreaga economie nationala, si nu numai.

Cunoasterea categoriei economice de cost de productie este indisolubil legata de cunoasterea valorii, respectiv a procesului de cheltuire a muncii sociale în activitatea de obtinere a productiei materiale.

Dupa cum se stie, productia bunurilor materiale are la baza trei elemente fundamentale: obiectele muncii, mijloacele de munca si munca omului; toate acestea participa în mod diferit la formarea valorii fiecarui produs în parte sau a întregului produs social.

Natura economica a costului de productie în economie se poate explica mai sugestiv pornind tocmai de la valoarea produsului social, 21221w226v privit ca rezultat al cheltuirii muncii sociale în forma celor trei elemente fundamentale prezentate mai sus. Astfel ca, în structura produsului social, 21221w226v ca si a fiecarui produs ce îl compune, costul de productie apare ca o parte din valoarea acestuia, anume aceea care exprima cheltuielile întreprinderii pentru mijlocele de productie consumate (f) si pentru retribuirea muncii prestate (R) în vederea obtinerii si desfacerii productiei; el este mai mic decât valoarea productiei, fiind o parte a acesteia. Rezulta ca, în timp ce valoarea unei marfi (m) este egala cu f + r + p, costul de productie al acelei marfi (Cp) este egala cu f + r; el nu cuprinde acea parte a valorii marfii, care reprezinta produsul pentru societate (p), respectiv venitul net al societatii.

Deci, în sfera productiei materiale, costul de productie este partea din valoarea marfurilor care reflecta în expresie baneasca cheltuielile de productie efectuate de unitatile economice producatoare de mijloace de productie consumate (f) si pentru retribuirea lucratorilor (R) în vederea obtinerii si desfacerii unui produs sau a întregii productii.

Definitia costului în întreprindere

În procesul realizarii activitatii unei întreprinderi, se efectueaza cheltuieli cu mijloace de productie, materialele cât si cu plata muncii lucratorilor care concura la realizarea serviciilor turistice; totalitatea acestor cheltuieli constituie costul în întreprindere.

Prin urmare, costul în întreprindere reprezinta în expresie valorica volumul cheltuelilor efectuate pentru realizarea produsului oferit.

Pentru a se fundamenta corespunzator planul costurilor si a se stabili masurile de reducere a acestora fara a influenta negativ calitatea produselor si serviciilor este necesar sa se cunoasca structura costurilor din întreprinderi.

Timp estimat de lucru :

5 minute

Test de autoevaluare nr.1.

1. Definiti costul (1 punct):

2. Definiti costul de productie (1 punct):

3. Care este diferenta între cost în general si cost de productie (1 punct):

Total puncte: 3 puncte Puncte obtinute..

5.2. Structura costurilor în întreprinderi

Criterii de clasificare a costului în întreprinderi

Gruparea dupa un anumit criteriu a cheltuielilor facute de o unitate economica poarta numele de structura a costurilor de productie. Ea reflecta elementele componente si locul pe care îl ocupa fiecare în totalul cheltuelilor de productie.

Teoria si practica economica scoate în evidenta clasificarea cheltuielilor din activitatea de productie, circulatie si prestatii de servicii, dupa mai multe criterii, dintre care evidentiem:

- gruparea cheltuielilor dupa destinatia lor, unde avem: remuneratia lucratorilor; impozitul pe fondul de salarii si contributia la asigurarile sociale; amortizarea mijloacelor fixe; chirii pentru mijloacele fixe luate cu chirie; cheltueli cu reparatiile capitale; cheltuieli cu transportul, depozitarea, pastrarea si pregatirea desfacerii marfurilor; dobânzi bancare; cheltuieli pentru publicitate si reclama; cheltuieli de întretinere, reparatii curente si revizii tehnice la mijloacele fixe, cu exceptia cladirilor, uzura, repararea si întretinerea obiectelor de inventar cu caracter operativ; cheltuieli ale unitatilor operative; materii prime, materiale; cheltuieli administrative; cheltuieli generale ale întreprinderii etc.

- gruparea cheltuielilor dupa modul de includere în costul de productie poate fi împartita în : cheltuieli directe - acele cheltuieli care în momentul efectuarii lor se pot repartiza direct pe produsul sau prestatia pentru care s-a fasut cheltuiala respectiva - si cheltuieli indirecte - acele cheltuieli care privesc activitatea ce se desfasoara în legatura cu realizarea mai multor produse sau prestatii sau privesc întreaga activitate a unitatilor economice respective.

- gruparea cheltuielilor dupa raportul lor cu volumul productiei poate fi facuta astfel: cheltuieli variabile, a caror marime se modifica odata cu volumul prestatiilor asigurate sau cu cantitatile de productie fabricate; ele sunt în general toate cheltuielile directe, definite în clasificarea anterioara si cheltuieli conventional-constante, care ramân de regula, aceleasi chiar daca volumul productiei creste sau scade, în general acestea fiind cheltuieli indirecte.

Aceasta clasificare are o importanta practica deoarece cunoscându-le, se poate actiona pentru reducerea cheltuielilor conventional-constante ce revin pe unitatea de produs sau de venit obtinut din prestatii pe baza sporirii volumului vânzarilor sau de marfuri, prestatii realizate pe unitatea de suprafata sau capacitatea de cazare, prin folosirea mai buna a capacitatii de desfacere a retelei comerciale.

Cunoasterea structurii costurilor, precum si stabilirea lor pe criterii rationale au o mare însemnatate practica, îndeosebi în orientarea actiunii de reducere a cheltuielilor, cu precadere spre elementele ce detin o pondere mai mare, fara a neglija niciodata posibilitatea de reducere a cheltuielilor oricât de mica ar fi ponderea elementului de cheltuieli în totalul costurilor.

Marimea, structura si evolutia costurilor reflecta complex conditiile în care se desfasoara activitatea de productie a întreprinderii, modul si eficienta în care aceasta gospodareste resursele materiale, de munca si financiare de care dispune. Ca urmare, costul de productie reprezinta unul din cei mai importanti indicatori sintetici de apreciere a eficientei economice, a progreselor obtinute de întreprindere în perfectionarea bazei tehnico-materiale, în folosirea capacitatii si suprafetelor pe productie în reducerea costurilor specifice, în cresterea productivitatii muncii si îmbunatatirea calitatii produselor si serviciilor în eliminarea oricaror cheltuieli neeconomicoase.

Sistemul de indicatori folositi în masurarea costurilor în întreprindere

Sistemul de indicatori ce masoara consturile întreprinderii poate cuprinde:

- nivelul cheltuielilor la 1.000 lei încasare (prestare, desfacere) - este un indicator sintetic, care exprima raportul dintre suma cheltuielilor si volumul de încasari:

în care:

S ch = suma cheltuielilor de circulatie;

Vi = volumul de încasare (prestatie, desfacere).

- suma absoluta a cheltuielilor de circulatie - reprezinta totalitatea eforturilor depuse de întreprinderi dar nu arata precis masura în care unitatea s-a preocupat de reducerea acestora - deoarece volumul de încasare influenteaza în mod direct cresterea unor cheltuieli:

în care:

S ch = suma totala a cheltuielilor;

ch_1,2,3,.n = valoarea fiecarui element de cheltuiala.

- cuantumul scaderii/cresterii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie - reprezinta marimea scaderii sau cresterii nivelului cheltuielilor de circulatie realizat într-o anumita perioada corespunzatoare, luata ca baza de comparatie;

- ritmul reducerii sau cresterii nivelului cheltuielilor de circulatie, care se determina:

în care:

În efectuarea unei analize a situatiei costurilor întreprinderii trebuie sa se foloseasca întregul sistem de indicatori ce caracterizeaza diferitele aspecte ale costurilor.

Test de autoevaluare nr.2.

1. Enumerati criterii de clasificare a cheltuielilor (1 punct):

2. Tipuri de cheltuieli dupa destinatia lor sunt: (1 punct):

3. Dupa modul de includere în costul de productie, cheltuielile pot fi (1 punct):

În raport cu volumul productiei, cheltuielile pot fi (1 punct):

5. Care sunt indicatorii folositi în masurarea cheltuielilor în întreprinderi (1 punct)?

6. În ce costul nivelul chletuielilor l a 1000 lei încasare (1 punct):

7. Ce reprezinta suma absoluta a cheltuielilor de circulatie (1 punct):

8. Ce reprezinta cuantumul cresterii sau scaderii nivelului relativ al cheltuielilor de circulatie (1 punct):

9. Care este formula de calcul a ritmului de crestere sau scadere a nivelului cheltuielilor de circulatie? (1 punct):

Total puncte: 9 puncte Puncte obtinute..

Necesitatea si caile de reducere

a costurilor în întreprinderi

Având în vedere ca pe lânga realizarea unei eficiente economice, întreprinderea îsi propune si realizarea unei eficiente sociale concretizata în calitatea prestatiilor oferite, este necesar ca în activitatea de reducere a costurilor sa se aiba în vedere permanent si asigurarea unei cresteri continue a calitatii produselor si serviciilor acordate.

Cai de reducere a costurilor în întreprindere

Asadar, micsorarea continua si sistematica a costurilor de productie reprezinta o cale, si totodata, necesara pentru sporirea eficientei economice si a micsorarii pretului de livrarea a produselor si a tarifelor si implicit pentru ridicarea continua a nivelului serviciilor prestate.

Dintre caile de reducere a costurilor în întreprinderi putem mentiona:

Masuri de reducere a cheltuielilor materiale

- reducerea consumurilor specifice de materiale, actiune ce poate fi influentata direct prin stabilirea unor norme de consum stiintific fundamentate, acestea fiind un instrument eficace în lupta împotriva risipei si constituind totodata o baza pentru o aprovizionare corespunzatoare si creând posibilitatea de a se reduce în mod sistematic stocurile de materiale;

- reducerea consumurilor de energie electrica, combustibil, apa, printr-o mai buna utilizare a instalatiilor si introducerea de tehnologii moderne de înlocuire a surselor clasice de producere a energiei;

- îmbunatatirea coeficientilor de utilizare a întreprinderilor de productie si de prestari servicii;

- reducerea cheltuielilor neeconomicoase si a pierderilor de materii prime si materiale;

- introducerea si extinderea gestiunii economice interne la nivelul sectiilor si unitatilor operative de prestatii si desfacere,

- organizarea si tinerea unei evidente riguroase a cheltuielilor pe unitati si elemente de cheltuieli;

- accelerarea vitezei de circulatie a marfurilor printr-o mai buna circulatie a acestora precum si înlaturarea verigilor inutile intermediare;

- evitarea fragmentarii stocurilor greu vandabile si reducerea pierderilor de ambalaje;

- perfectionarea organizarii productiei si a muncii în procesul bunurilor de consum, prin reteaua proprie de productie;

- folosirea cât mai deplina a fortei de munca si a timpului de munca prin întarirea ordinii si disciplinei în productie, lichidând pierderile de timp de munca inutile;

- intensificarea preocuparilor pentru sporirea continua a volumului de marfuri desfacute, în special a celor din productia interna, si a sporirii încasarilor valutare pe aceeasi capacitate de desfacere;

- organizarea retelei de desfacere printr-o rationalizare, dezvoltare si amplasare a acesteia, tinându-se seama de volumul desfacerilor, de frecventa cumparatorilor si de cerere;

În privinta produtiei si serviciilor cu caracter international, pentru reducerea cheltuielilor si cresterea eficientei valutar-financiare, în acest domeniu trebuie sa se realizeze:

- intensificarea folosirii întregii capacitati de productie, a capacitatii de transport, urmarindu-se recuperarea tuturor cheltuielilor interne si externe;

- dimensionarea optima a cheltuielilor în lei si în valuta si a capacitatilor întreprinderii prin impulsionarea contractarilor externe pentru acoperirea ferma întregii capacitati a întreprinderi si orientarea operativa în utilizarea excedentului de produse si servicii, ce apar în anumite perioade ale anului;

- adaptarea operativa la practica internationala a tarifelor în valuta pentru comert international si a diverselor preturi în valuta;

Reducerea cheltuielilor generale si a altor cheltuieli neproductive este ultima cale de reducere a costurilor în întreprinderi, cheltuieli care fac parte din categoria asa-ziselor cheltuieli conventional-constante, adica salariile personalului, cheltuieli de posta, telefon, deplasari etc.

Deoarece aceste cheltuieli nu se afla într-un raport direct proportional cu cresterea volumului de prestatii, orice sporire a acestora din urma conduce la o reducere a acestor cheltuieli pe unitatea de prestatie. Pentru reducerea lor este necesara:

- determinarea unei proportii optime dintre lucratorii direct productivi si cei auxiliari;

- eliminarea deplasarilor inutile si micsorarea cheltuielilor de birou, posta, telefon, fax;

- evitarea risipei si imobilizarilor mijloacelor circulante si banesti, actionându-se pentru cresterea vitezei de rotatie a acestora si eliminarea creditelor nejustificate;

- folosirea rationala a materialelor de întretinere, reducerea reparatiilor si costurilor acestora la cladirile cu caracter administrativ;

Influenta diverselor masuri asupra costurilor este foarte variata, conducând la micsorarea acestora în proportii diferite. Nici una din ele nu trebuie neglijata, deoarece efectul cumulat al acestora poate contribui la micsorarea costurilor în unitatile de turism în mod substantial.

Reducerea costurilor trebuie sa constituie o preocupare permanenta a tuturor lucratorilor din întreprinderi, si nu numai, considerându-se ca este unul din obiectivele centrale ale tuturor unitatilor economice.

3. Care sunt caile de crestere a productivitatii muncii în întreprinderi ?(1 puncte):

b) recensamântul nevoilor de personal, remunerarea salariatilor, recrutarea, formarea, promovarea si perfectionarea personalului;

c) actiuni de ameliorare a conditiilor de munca, dificultati sociale, conflicte de întreprindere.

c) Investigarea pietei si a necesitatilor de consum, conectarea dinamica a firmei la mediul economico-social, satifacerea în conditii superioare a nevoilor de consum si maximizarea eficientei economice.

b) schimbari permanente pe care le suporta si la care trebuie sa se adapteze firma în conditiile de piata;

c) variatii sezoniere, restrângeri sau extinderi, orientari la unele produse sau altele etc.

a) organizarea în cadrul unui ansamblu de prescriptii, de metode si mijloace care asigura folosirea cât mai complexa a resurselor;

b) ansamblul activitatilor întreprinderii întreprinse în vederea utilizarii cu maxima eficienta a mijloacelor;

c) capacitatea de adaptare a întreprinderii la rapidele schimbari ale mediului.

a) ansamblul comparimentelor de munca, modul cum acestea sunt constituite si grupate, precum si principalele legaturi ce se stabilesc între ele, în vederea realizarii în cât mai bune conditii a obiectivelor strategice si tactice ale activitatii economice si sociale a acesteia;

b) determinarea activitatilor necesare îndeplinirii obiectivelor planificate si gruparea lor într-o structura logica si care regrupeaza un ansamblu de activitati si o retea de informatii în scopul realizarii anumitor obiective;

c) ansamblu de masuri privind desfasurarea optima a activitatii întreprinderii care sa se refere la organizarea conducerii, a productiei si a muncii.

a) principiul frecventei de legaturi, principiul importantei relative si principiul de independenta principiul permanentei conducerii, economiei de personal, flexibilitatii structurii organizatorice, determinarii variantei optime si eficientei;

b) principiul de cooperare, principiul unitatii de decizie, principiul de control si principiul de reprezentare principiul permanentei conducerii, economiei de personal, flexibilitatii structurii organizatorice, determinarii variantei optime si eficientei;

c) principiul managementului participativ, suprematiei obiectivelor, unitatii de decizie si de actiune, economia de legaturi ierarhice si functionale,interdependenta minima, individualitatea functiilor de baza, principiul permanentei conducerii, economiei de personal, flexibilitatii structurii organizatorice, determinarii variantei optime si eficientei structurilor.

11. Variabila organizationala care determina organizarea structurala a întreprinderii comerciale poate fi definita ca (2 puncte):

a) Factor extern sau intern firmei care conditioneaza într-o anumita masura structura organizatorica, astfel încât modificarea unora din parametrii firmei impun schimbari în strcutura sa organizatorica;

b) Complexitate a activitatii comerciale, care indica diversitatea sortimentelor de marfuri comercializate pe sectoare, servicii comerciale, activitati de productie;

c) Nivel al dotarii tehnice, evaluat printr-o serie de indicatori sembificativi cum sunt: valoarea medie a fondurilor fixe, gradul de dotare cu utilaj si mobilier etc.

a) structura organizatorica liniara, structura organizatorica ierarhica si strcutura organizatorica "Staff";

b) structura organizatorica ierarhica, strctura organizatorica functionala si strctura organizatorica ierarhic-functionala;

c) strcutura organizatorica "Staff", structura organizatorica "Staff-line" si strcutura organizatorica ierarhic-functionala.

13. Principalele etape de concepere si proiectare a structurii organizatorice sunt (2 puncte):

a) analiza structurii organizatorice într-o întreprindere existenta, proiectarea structurii organizatorice si diviziunea cu caracter administrativ;

b) analiza diviziunii operative, diviziunii functionale si diviziunii cu caracter administrativ;

c) analiza obiectivelor întreprinderii si a caracteriticilor mediului sau extern, definirea activitatilor necesare si stabilirea continutului lor, analiza functiilor firmei, determinarea volumului de munca specializata si evaluarea acestei structuri.

a) instrumentul traditional de reprezentare grafica a cadrului organizatoric al întreprinderii;

a) o forma de concretizare a relatiilor formale, si poate fi definita ca ansamblul interactiunilor umane cu caracter organizatoric, care apar spontan si natural între componentii sai;

16. Asemanarile dintre organizarea formala si organizarea informala consta în (2 puncte):

b) ambele se costituie în cadrul aceleasi firme, ambele urmaresc realizarea unro obiective, ambele au caracter dinamic si exista în toate firmele si la toate nivelurile ierarhice;

c) ambele urmaresc îndeplinirea obiectivelor de grup sau individuale ale firmei, salariatii ambelor organizari pot ocupa doar un singur pot în firma si ambele au aun caracter stabil.

17. Deosebirile dintre organizarea formala si organizarea informala consta în (2 puncte):

b) ambele urmaresc realizarea unro obiective si exista în toate firmele si la toate nivelurile ierarhice;

c) organizarea formala are un caracter relativ, urmareste îndeplinirea obiectivelor firmei si un salariat poate ocupa un sungur post în structura formala a firmei, pe când organizarea informala se caracterizeaza prin instabilitate acceptuata, urmareste îndeplinirea obiectivelor de grup sau individuale si poate fi membru în mai multe grupuri informale.

18. Principalele tendinte privind organizarea structurala a firmei sunt (2 puncte):

a) trecerea de la structurile organizatorice de tip mecanicist, la cele de tip organic;

c) influentarea legaturilor ierarhice si implicit influentarea eficientei activitatii desfasurate de întreprindere.

a) structuralizarea ierarhica a obiectivelor care coboara de la nivelurile generale de decizie pâna la nivelurile de executie;

c) coordonarea rezolvarii problemelor de marketing si stabilirea de obiective specifice pe termen lung si scurt precum si determinarea unro sisteme operative si eficace de informare cu privire la piata.

b) angajeaza si concediaza personalul, stabileste competente, sarcini de serviciu, stabileste strategia si tactica generala de marketing, supune anual Adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea societatii, revolva orice probleme stabilite de Adunarea generala a actionarilor;

c) aproba bilantul contabil si raportul de gestiune; aproba bugetul de venituri si cheltuieli, aproba stractura organizatorica a societatii, ia hotarâri referitoare la înfiintarea sau desfintarea unor unitati ale societatii, numeste membrii Consiliului de administratie, hotaratte cu privire la împrumuturi bancare, cu privire la marirea sau reducerea capitalului social si cu privire la fuziunea, divizarea sau dizolvarea societatii.

c) exercita periodic controlul referitor la gospodarirea activelor si pasivelor întreprinderii.

Principalele motive pentru care majoritatea întreprinderilor se orienteaza catre sfera comertului sunt (2 puncte):

c) necesarul de capital de pornire este mai redus decât în alte domenii, viteza de rotatie a capitalului circulant este mult mai mare si posibilitatea sporita de generare rapida a profiturilor.

Importanta planului de afaceri pentru întreprinderile mici si mijlocii consta în (2 puncte):

a) o veritabila "harta a succesului", ca principal reper în corectarea abaterilor de la obiectivle stabilite, reducând gradul de incertitudine în activitatea de zi cu zi a întreprinderii;

c) identificarea produselor si serviciilor ce fac obiectul de activitate al unei firme.

a) dezvoltarea pietelor, cucerirea de noi piete si crearea de noi produse/activitati pentru satisfarea unor nevoi identificate pe piete existente;

a) împartirea pietei între participanti, marirea intensitatii concurentei si micosorarea raportului dintre dominatori;

b) aparitia de noi concurenti, subsittuirea specializarilor, hegemonia furnizorilor si dominatia clientilor.

Exista vreo diferenta între situatia în care initiatorul schimbarii este din interiorul întreprinderii si cea în care provine din exteriorul acesteia (2 puncte):

c) nu exista nci o diferenta, cu conditia ca acesti initiatori sa fie buni observatori, diagnosticieni, strategi si stimulatori.

Pe baza datelor prezentate pâna acum la SC...... faceti analiza Swot a activitatii respectivei societati si exemplificati necesitatea si caile de reducere a costurilor.

COSTURILE IN INTREPRINDERE

economie

ALTE DOCUMENTE

Document Info

Comenteaza documentul:

A fost util?