Concluzii privind functionarea sectorului public
1. Comentarii generale privind functionarea sectorului public
Sectorul public este o necesitate pentru orice economie. Functionarea sa este impusã de imperfectiunile pietei, dar aceasta nu înseamnã cã implicarea sa este întotdeauna optimã. Interesele agentilor economici diferã, ceea ce înseamnã cã niciodatã nu vor fi satisfãcuti deplin toti participantii la viata economicã. În plus, sentimentul discriminãrii este o caracteristicã umanã care face ca de cele mai multe ori individul sã se considere dezavantaj 111l116b at sau defavorizat de o situatie pe care este obligat sã o accepte.
Prin urmare, se pot desprinde câteva concluzii generale din functionarea sectorului public:
· implicarea statului în economie este o necesitate pentru orice economie dar si o posibilitate;
· formele implicãrii statului diferã de la tarã la tarã;
· sectorul public coexistã cu sectorul privat;
· se manifestã relatii de complementaritate si/sau concurentã între sectorul public si cel privat;
· functiile majore ale sectorului public sunt de alocare, distributie a veniturilor si stabilizare economicã;
· alegerea publicã nu se face întotdeauna pe baza analizei cost-beneficiu acordându-se prioritate principiilor etice si nu în mod automat celor de eficientã;
· forma cea mai vizibilã de manifestare a sectorului public este productia de bunuri publice;
· fondurile necesare producerii de bunuri publice se pot obtine prin acord voluntar sau impozitare obligatorie;
· preturile administrate pot fi limitã minimã sau maximã si nu reprezintã preturile bunurilor publice;
· problematica externalitãtilor impune interventia publicã;
· problemele sociale ale securitãtii, inegalitãtii veniturilor, sãrãciei, asistentei medicale, impun mãsuri si politici macroeconomice cu caracter public;
· coordonatele sectorului public se schimbã în contextul globalizãrii si integrãrii economice;
· functionarea sectorului public nu este perfectã, ea însãsi înregistrând esecuri, pe care societatea le poate ameliora fie printr-o schimbare de interventie publicã, fie printr-o interventie privatã, sau mixtã.
2. Sectorul public în România
România parcurge o etapã dificilã. Tranzitia la economia de piatã este un proces mai îndelungat decât si-a imaginat orice persoanã supusã astãzi costurilor sociale. Dificultãtile economice se reflectã în plan social si afecteazã comportamentul indivizilor. Perceperea acestui proces este diferitã în rândul oamenilor, nu atât din pricina bunãstãrii individuale, cât mai ales a gradului de optimism de care se bucurã fiecare. În general, se pot recunoaste trei categorii de populatii:
a) optimistii care trãiesc o viatã agitatã, dar recompensatã material. Ei sunt cei care muncesc la mai multe societãti fie ca întreprinzãtori, fie ca salariati, aleargã toatã ziua, dar îsi permit luxurile unui concediu sau al cumpãrãrii de bunuri de folosintã îndelungatã. Ei sunt convinsii care cred într-o redresare a economiei si sperã într-o viatã mai usoarã.
b) pesimistii, care trãiesc o viatã simplã, chiar foarte modestã si uneori sub limita sãrãciei. Ei sunt cei cãrora le-a pierit zâmbetul si motivatia muncii. Ei sunt somerii fãrã speranta unei noi angajãri sau salariatii cu venituri mici care nu mai cred în ameliorarea economiei. Ei se complac în aceastã stare si trãiesc de pe o zi pe alta.
c) realistii, care par sã constientizeze cel mai bine ceea ce se întâmplã în jurul lor. Ei îi recunosc pe bogati si pe sãraci, aspirã la o viatã mai bunã, dar o considerã un ideal îndepãrtat. Ei acceptã cã viata este plinã de suisuri si coborâsuri, si nu renuntã la a o lua de la capãt, dacã sunt loviti de soartã. Ei sunt acceptantii tranzitiei.
În aceste conditii, fiecare grup de indivizi îsi formeazã o pãrere cu privire la fenomenele si procesele economice, politice, sau de altã naturã care orienteazã sau modificã comportamentele si actiunile lor. Integrarea economicã, un proces extrem de complex, este perceputã diferit de indivizi. Desi nici unii nu neagã necesitatea acestui proces, preocupãrile pentru întelegerea sau dezbaterea lui cad în sarcina autoritãtilor si institutiilor publice. Optimistii sperã însã într-o redresare a economiei mai rapidã decât sumbrele statistici nationale sau internationale, pentru cã privind propria existentã, cautã lucrurile frumoase si pozitive. În schimb, pesimistii sunt total respingãtori de informatii care nu influenteazã pe termen scurt existenta lor. De aceea ignorã si manifestã indiferentã la aspectele macroeconomice care trateazã sansele României de integrare, fiind sensibilizati numai de cei cu existentã mai grea decât cea proprie. Realistii sunt adeptii integrãrii îndepãrtate si comentatorii pasionati ai stãrii economiei. Ei cautã informatie si o interpreteazã.
Restructurarea economiei nationale presupune identificarea sectoarelor de activitate care s-au dovedit viabile, competitive si sustenabile. Ori, aceasta nu se poate face fãrã implicarea sectorului public.
Existenta sectorului public în economia româneascã nu este nouã. În timp, aceasta a cunoscut modificãri substantiale în ceea ce priveste dimensiunea si intensitatea actiunilor cãpãtând noi forme de interventie. Ca în orice economie, sectorul public în România nu este perfect.
Anumite interventii ale sale rezolvã dezechilibre importante de piatã, altele respectã conditiile de eficientã în decizia economicã, altele se orienteazã mai mult dupã principiile de eticã socialã. În plus, dacã eficienta este înteleasã în aceeasi manierã în orice sistem economic, etica sau echitatea capãtã interpretãri sau orientãri specifice, în functie de interesele generale ale societãtii, de modul de comportament social, de traditiile în societate. Specificitatea eticii se întelege mai bine dacã se analizeazã reactiile societãtii românesti cu privire la gratuitatea sau compensarea sub formã de bacsis. Bacsisul este apreciat diferit de la o societate la alta.
Bacsisul este ceva obisnuit în economia americanã si în multe economii de piatã moderne din Europa. În SUA, un turist primeste de la bun început un ghid de comportament. Din cuprinsul sãu, turistul aflã lucruri utile si interesante cum ar fi unitãtile de mãsurã pentru confectii, îmbrãcãminte, distantã, vitezã, temperaturã etc. Dar mai aflã si cã bacsisul este considerat oficial o practicã uzualã. Mai precis, se obisnuieste sã se plãteascã 15% gratuitate peste nota de platã la restaurante si soferi de taxiuri. Pentru un sofer de autobuz, gratuitatea se ridicã uzual la 1$ de persoanã, iar pentru un ghid turistic la 2$ de persoanã pe zi. Acest bacsis, numit elegant gratuitate este considerat un pret plãtit de consumator pentru manifestarea unei relatii prietenesti în timpul cãlãtoriei. Par sume mici, dar o familie din Europa care nu este obisnuitã cu acest sistem, dacã are 3 membri si se angajeazã într-o excursie de 10 zile, trebuie sã plãteascã 3*2*10 = 60 $ ghidului. Dacã autocarul transportã 30 de persoane atunci suma însusitã de ghid sub formã de bacsis se ridicã la 600$. Totusi, dacã cineva considerã cã relatia cu soferul sau ghidul a fost încordatã sau cã acestia nu meritã gratuitatea, poate sã renunte la a plãti. Cu
toate acestea, sunt persoane insistente care îsi cer dreptul la bacsis sub simpla argumentare cã serviciile au fost aceleasi.
Si atunci? Este oare echitabil pentru indivizi ca acest sistem în care bacsisul este cerut direct, la un anumit nivel; în conditiile în care este un venit neimpozabil si clientul nu este întrebat în legãturã cu disponibilitatea de a-l achita?
Adeptii acestui sistem îl considerã o necesitate din punct de vedere echitabil. Ei admit cã salariile soferilor si ghizilor sunt reduse si însusirea gratuitãtii are un rol dublu: pe de o parte de crestere a veniturilor celor care o primesc, fãrã a exista o majorare oficialã a salariilor, iar pe de altã parte de stimulare a acestora în vederea prestãrii unor servicii de calitate menite sã sporeascã satisfactia turistilor.
Pãreri opuse considerã gratuitatea o jignire la adresa clientului care nu este dispus sã o plãteascã si este fortat sã explice cã serviciile nu au corespuns asteptãrilor sale.
În plus, dacã salariile acestor categorii de persoane sunt considerate mici de autoritãtile însele de ce nu se majoreazã acestea si se acceptã sistemul bacsisului? Si dacã se acceptã oficial gratuitatea, lãsându-i pe potentialii primitori sã o cearã direct, chiar afisând afirmatii de tipul "Bacsisul va fi apreciat", de ce nu au dreptul la gratuitate si alti prestatori de servicii, sau diversi functionari care au relatii cu publicul? De ce nu au dreptul la gratuitate functionarii de la ghiseele bãncilor, bãrbierii si frizeritele, cosmeticienele, medicii, profesorii, avocatii? Toti pot zâmbi si avea o relatie plãcutã, agreabilã cu clientul, pacientul sau elevul, generându-i acestuia satisfactie si încredere? Argumentul potrivit cãruia aceste categorii de profesiuni genereazã salarii mari este total neadevãrat cel putin în unele economii.
Si atunci, dacã sistemul gratuitãtii este acceptat nu numai de primitor si plãtitori, dar si recunoscut de autoritãti prin non-interventia în acest aspect, în SUA, Belgia si alte tãri occidentale, în economia româneascã, gratuitatea se manifestã în alte forme. Aici, desi existã, bacsisul nu este stabilit la un anumit nivel. El se practicã frecvent, dar este o expresie clarã a vointei clientului satisfãcut de serviciile primite si are un nivel variabil stabilit de plãtitor în functie de disponibilitatea sa financiarã si satisfactia resimtitã. În schimb, existã alte profesiuni în afara celor de ghid si sofer care sunt un domeniu al gratuitãtii, consumatorii admitând cã dacã nu plãtesc în plus, nu sunt tratati cum ar trebui. Dar acesta reprezintã un teren periculos, în care se reduce distanta de la gratuitate, ca recompensã pentru serviciu, la mitã, ca o necesitate pentru primirea serviciului.
În concluzie, integrarea României în structurile europene care înseamnã adaptarea tãrii la economiile deja membre presupune numeroase schimbãri. Dar acestea nu trebuie preluate de dragul de a se renunta la anumite practici ci, trebuie selectate si utilizate numai acele mãsuri care corespund traditiilor si modului de gândire românesc.
Este adevãrat cã receptivitatea la schimbare este diferitã de la individ la individ, în functie de gradul sãu de educatie si mediul sãu de existentã (familie, prieteni, colegi de muncã).
În privinta preturilor, consumatorul român, a acceptat, în cele din urmã cã într-o economie de piatã un produs poate fi oferit la preturi diferite, fãrã ca aceasta sã fie o discriminare sau înselãtorie. El a învãtat sã decidã între a cumpãra un produs la un pret nu prea convenabil si a pierde mai mult timp deplasându-se la locul în care gãseste acelasi produs la un pret mai atractiv.
Dar niciodatã nu va admite bacsisul ca o problemã impusã vointei sale si la un nivel general practicat de care trebuie sã ia cunostintã si cãruia trebuie sã se conformeze.
Echitatea în economia româneascã, rãmâne cea de altfel, în toate economiile, un proces nerezolvat în totalitate. Dar sectorul public este în mãsurã sã intervinã în functionarea sistemelor economice si sã le influenteze, orientându-le spre o actiune mai eficientã si mai echitabilã.
Rolul sectorului public, departe de a se fi diminuat, este în perioada tranzitiei economiei românesti, mai divers si profund. Desi ameliorarea unui esec al pietei nu conduce automat la eliminarea tuturor dezechilibrelor din economie, decidentii din sectorul public nu înceteazã sã analizeze situatiile pietei prin prisma corelatiilor cost-beneficiu si principiilor de echitate socialã.
În anul 2000, o comisie complexã de fundamentare cuprinzând reprezentanti ai Executivului, experti ai partidelor politice, sindicatelor patronatelor, organizatiilor neguvernamentale si asociatii profesionale a elaborat Strategia nationalã de dezvoltare economicã a României pe termen mediu (2000-2004).
Obiectivul fundamental al strategiei este crearea unei economii de piatã functionale, compatibilã cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene. Ca obiective concrete se remarcã:
· asigurarea dupã anul 2001 a unui ritm mediu anual de crestere a PIB-ului de 4-6%;
· realizarea stabilizãrii macroeconomice;
· promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene;
· crearea unui mediu de afaceri prielnic;
· apropierea de standardele Uniunii Europene prin modernizarea si dezvoltarea serviciilor de utilitate publicã;
· eliminarea riscurilor de accidente ecologice si reducerea continuã a poluãrii.
Desigur, scenariul de restructurare economicã se aplicã prin implicarea sectorului public în viata economicã. Aceasta se face în contextul alegerii publice, al participãrii cetãtenesti la îmbunãtãtirea procesului decizional în administratia publicã, ceea ce înseamnã implicarea societãtii în activitatea de guvernare, accesul larg la informatie si dezvoltarea modalitãtilor de culegere de informatii. Altfel spus, complexul de informatii, comunicare, implicare exprimã esenta noilor directii de implicare a sectorului public în viata economicã în general, a societãtii în special.
|
