Concluzii privind functionarea sectorului public

Concluzii privind functionarea sectorului public

1. Comentarii generale privind functionarea sectorului public

Sectorul public este o necesitate pentru orice economie. Functionarea sa este impusă de imperfectiunile pietei, dar aceasta nu înseamnă că implicarea sa este întotdeauna optimă. Interesele agentilor economici diferă, ceea ce înseamnă că niciodată nu vor fi satisfăcuti deplin toti participantii la viata economică. În plus, sentimentul discriminării este o caracteristică umană care face ca de cele mai multe ori individul să se considere dezavantaj 111l116b at sau defavorizat de o situatie pe care este obligat să o accepte.

Prin urmare, se pot desprinde câteva concluzii generale din functionarea sectorului public:

· implicarea statului în economie este o necesitate pentru orice economie dar si o posibilitate;

· formele implicării statului diferă de la tară la tară;

· sectorul public coexistă cu sectorul privat;

· se manifestă relatii de complementaritate si/sau concurentă între sectorul public si cel privat;

· functiile majore ale sectorului public sunt de alocare, distributie a veniturilor si stabilizare economică;

· alegerea publică nu se face întotdeauna pe baza analizei cost-beneficiu acordându-se prioritate principiilor etice si nu în mod automat celor de eficientă;

· forma cea mai vizibilă de manifestare a sectorului public este productia de bunuri publice;

· fondurile necesare producerii de bunuri publice se pot obtine prin acord voluntar sau impozitare obligatorie;

· preturile administrate pot fi limită minimă sau maximă si nu reprezintă preturile bunurilor publice;

· problematica externalitătilor impune interventia publică;

· problemele sociale ale securitătii, inegalitătii veniturilor, sărăciei, asistentei medicale, impun măsuri si politici macroeconomice cu caracter public;

· coordonatele sectorului public se schimbă în contextul globalizării si integrării economice;

· functionarea sectorului public nu este perfectă, ea însăsi înregistrând esecuri, pe care societatea le poate ameliora fie printr-o schimbare de interventie publică, fie printr-o interventie privată, sau mixtă.

2. Sectorul public în România

România parcurge o etapă dificilă. Tranzitia la economia de piată este un proces mai îndelungat decât si-a imaginat orice persoană supusă astăzi costurilor sociale. Dificultătile economice se reflectă în plan social si afectează comportamentul indivizilor. Perceperea acestui proces este diferită în rândul oamenilor, nu atât din pricina bunăstării individuale, cât mai ales a gradului de optimism de care se bucură fiecare. În general, se pot recunoaste trei categorii de populatii:

a) optimistii care trăiesc o viată agitată, dar recompensată material. Ei sunt cei care muncesc la mai multe societăti fie ca întreprinzători, fie ca salariati, aleargă toată ziua, dar îsi permit luxurile unui concediu sau al cumpărării de bunuri de folosintă îndelungată. Ei sunt convinsii care cred într-o redresare a economiei si speră într-o viată mai usoară.

b) pesimistii, care trăiesc o viată simplă, chiar foarte modestă si uneori sub limita sărăciei. Ei sunt cei cărora le-a pierit zâmbetul si motivatia muncii. Ei sunt somerii fără speranta unei noi angajări sau salariatii cu venituri mici care nu mai cred în ameliorarea economiei. Ei se complac în această stare si trăiesc de pe o zi pe alta.

c) realistii, care par să constientizeze cel mai bine ceea ce se întâmplă în jurul lor. Ei îi recunosc pe bogati si pe săraci, aspiră la o viată mai bună, dar o consideră un ideal îndepărtat. Ei acceptă că viata este plină de suisuri si coborâsuri, si nu renuntă la a o lua de la capăt, dacă sunt loviti de soartă. Ei sunt acceptantii tranzitiei.

În aceste conditii, fiecare grup de indivizi îsi formează o părere cu privire la fenomenele si procesele economice, politice, sau de altă natură care orientează sau modifică comportamentele si actiunile lor. Integrarea economică, un proces extrem de complex, este percepută diferit de indivizi. Desi nici unii nu neagă necesitatea acestui proces, preocupările pentru întelegerea sau dezbaterea lui cad în sarcina autoritătilor si institutiilor publice. Optimistii speră însă într-o redresare a economiei mai rapidă decât sumbrele statistici nationale sau internationale, pentru că privind propria existentă, caută lucrurile frumoase si pozitive. În schimb, pesimistii sunt total respingători de informatii care nu influentează pe termen scurt existenta lor. De aceea ignoră si manifestă indiferentă la aspectele macroeconomice care tratează sansele României de integrare, fiind sensibilizati numai de cei cu existentă mai grea decât cea proprie. Realistii sunt adeptii integrării îndepărtate si comentatorii pasionati ai stării economiei. Ei caută informatie si o interpretează.

Restructurarea economiei nationale presupune identificarea sectoarelor de activitate care s-au dovedit viabile, competitive si sustenabile. Ori, aceasta nu se poate face fără implicarea sectorului public.

Existenta sectorului public în economia românească nu este nouă. În timp, aceasta a cunoscut modificări substantiale în ceea ce priveste dimensiunea si intensitatea actiunilor căpătând noi forme de interventie. Ca în orice economie, sectorul public în România nu este perfect.

Anumite interventii ale sale rezolvă dezechilibre importante de piată, altele respectă conditiile de eficientă în decizia economică, altele se orientează mai mult după principiile de etică socială. În plus, dacă eficienta este înteleasă în aceeasi manieră în orice sistem economic, etica sau echitatea capătă interpretări sau orientări specifice, în functie de interesele generale ale societătii, de modul de comportament social, de traditiile în societate. Specificitatea eticii se întelege mai bine dacă se analizează reactiile societătii românesti cu privire la gratuitatea sau compensarea sub formă de bacsis. Bacsisul este apreciat diferit de la o societate la alta.

Bacsisul este ceva obisnuit în economia americană si în multe economii de piată moderne din Europa. În SUA, un turist primeste de la bun început un ghid de comportament. Din cuprinsul său, turistul află lucruri utile si interesante cum ar fi unitătile de măsură pentru confectii, îmbrăcăminte, distantă, viteză, temperatură etc. Dar mai află si că bacsisul este considerat oficial o practică uzuală. Mai precis, se obisnuieste să se plătească 15% gratuitate peste nota de plată la restaurante si soferi de taxiuri. Pentru un sofer de autobuz, gratuitatea se ridică uzual la 1$ de persoană, iar pentru un ghid turistic la 2$ de persoană pe zi. Acest bacsis, numit elegant gratuitate este considerat un pret plătit de consumator pentru manifestarea unei relatii prietenesti în timpul călătoriei. Par sume mici, dar o familie din Europa care nu este obisnuită cu acest sistem, dacă are 3 membri si se angajează într-o excursie de 10 zile, trebuie să plătească 3*2*10 = 60 $ ghidului. Dacă autocarul transportă 30 de persoane atunci suma însusită de ghid sub formă de bacsis se ridică la 600$. Totusi, dacă cineva consideră că relatia cu soferul sau ghidul a fost încordată sau că acestia nu merită gratuitatea, poate să renunte la a plăti. Cu

toate acestea, sunt persoane insistente care îsi cer dreptul la bacsis sub simpla argumentare că serviciile au fost aceleasi.

Si atunci? Este oare echitabil pentru indivizi ca acest sistem în care bacsisul este cerut direct, la un anumit nivel; în conditiile în care este un venit neimpozabil si clientul nu este întrebat în legătură cu disponibilitatea de a-l achita?

Adeptii acestui sistem îl consideră o necesitate din punct de vedere echitabil. Ei admit că salariile soferilor si ghizilor sunt reduse si însusirea gratuitătii are un rol dublu: pe de o parte de crestere a veniturilor celor care o primesc, fără a exista o majorare oficială a salariilor, iar pe de altă parte de stimulare a acestora în vederea prestării unor servicii de calitate menite să sporească satisfactia turistilor.

Păreri opuse consideră gratuitatea o jignire la adresa clientului care nu este dispus să o plătească si este fortat să explice că serviciile nu au corespuns asteptărilor sale.

În plus, dacă salariile acestor categorii de persoane sunt considerate mici de autoritătile însele de ce nu se majorează acestea si se acceptă sistemul bacsisului? Si dacă se acceptă oficial gratuitatea, lăsându-i pe potentialii primitori să o ceară direct, chiar afisând afirmatii de tipul "Bacsisul va fi apreciat", de ce nu au dreptul la gratuitate si alti prestatori de servicii, sau diversi functionari care au relatii cu publicul? De ce nu au dreptul la gratuitate functionarii de la ghiseele băncilor, bărbierii si frizeritele, cosmeticienele, medicii, profesorii, avocatii? Toti pot zâmbi si avea o relatie plăcută, agreabilă cu clientul, pacientul sau elevul, generându-i acestuia satisfactie si încredere? Argumentul potrivit căruia aceste categorii de profesiuni generează salarii mari este total neadevărat cel putin în unele economii.

Si atunci, dacă sistemul gratuitătii este acceptat nu numai de primitor si plătitori, dar si recunoscut de autorităti prin non-interventia în acest aspect, în SUA, Belgia si alte tări occidentale, în economia românească, gratuitatea se manifestă în alte forme. Aici, desi există, bacsisul nu este stabilit la un anumit nivel. El se practică frecvent, dar este o expresie clară a vointei clientului satisfăcut de serviciile primite si are un nivel variabil stabilit de plătitor în functie de disponibilitatea sa financiară si satisfactia resimtită. În schimb, există alte profesiuni în afara celor de ghid si sofer care sunt un domeniu al gratuitătii, consumatorii admitând că dacă nu plătesc în plus, nu sunt tratati cum ar trebui. Dar acesta reprezintă un teren periculos, în care se reduce distanta de la gratuitate, ca recompensă pentru serviciu, la mită, ca o necesitate pentru primirea serviciului.

În concluzie, integrarea României în structurile europene care înseamnă adaptarea tării la economiile deja membre presupune numeroase schimbări. Dar acestea nu trebuie preluate de dragul de a se renunta la anumite practici ci, trebuie selectate si utilizate numai acele măsuri care corespund traditiilor si modului de gândire românesc.

Este adevărat că receptivitatea la schimbare este diferită de la individ la individ, în functie de gradul său de educatie si mediul său de existentă (familie, prieteni, colegi de muncă).

În privinta preturilor, consumatorul român, a acceptat, în cele din urmă că într-o economie de piată un produs poate fi oferit la preturi diferite, fără ca aceasta să fie o discriminare sau înselătorie. El a învătat să decidă între a cumpăra un produs la un pret nu prea convenabil si a pierde mai mult timp deplasându-se la locul în care găseste acelasi produs la un pret mai atractiv.

Dar niciodată nu va admite bacsisul ca o problemă impusă vointei sale si la un nivel general practicat de care trebuie să ia cunostintă si căruia trebuie să se conformeze.

Echitatea în economia românească, rămâne cea de altfel, în toate economiile, un proces nerezolvat în totalitate. Dar sectorul public este în măsură să intervină în functionarea sistemelor economice si să le influenteze, orientându-le spre o actiune mai eficientă si mai echitabilă.

Rolul sectorului public, departe de a se fi diminuat, este în perioada tranzitiei economiei românesti, mai divers si profund. Desi ameliorarea unui esec al pietei nu conduce automat la eliminarea tuturor dezechilibrelor din economie, decidentii din sectorul public nu încetează să analizeze situatiile pietei prin prisma corelatiilor cost-beneficiu si principiilor de echitate socială.

În anul 2000, o comisie complexă de fundamentare cuprinzând reprezentanti ai Executivului, experti ai partidelor politice, sindicatelor patronatelor, organizatiilor neguvernamentale si asociatii profesionale a elaborat Strategia natională de dezvoltare economică a României pe termen mediu (2000-2004).

Obiectivul fundamental al strategiei este crearea unei economii de piată functionale, compatibilă cu principiile, normele, mecanismele, institutiile si politicile Uniunii Europene. Ca obiective concrete se remarcă:

· asigurarea după anul 2001 a unui ritm mediu anual de crestere a PIB-ului de 4-6%;

· realizarea stabilizării macroeconomice;

· promovarea unor politici coerente, compatibile cu mecanismele Uniunii Europene;

· crearea unui mediu de afaceri prielnic;

· apropierea de standardele Uniunii Europene prin modernizarea si dezvoltarea serviciilor de utilitate publică;

· eliminarea riscurilor de accidente ecologice si reducerea continuă a poluării.

Desigur, scenariul de restructurare economică se aplică prin implicarea sectorului public în viata economică. Aceasta se face în contextul alegerii publice, al participării cetătenesti la îmbunătătirea procesului decizional în administratia publică, ceea ce înseamnă implicarea societătii în activitatea de guvernare, accesul larg la informatie si dezvoltarea modalitătilor de culegere de informatii. Altfel spus, complexul de informatii, comunicare, implicare exprimă esenta noilor directii de implicare a sectorului public în viata economică în general, a societătii în special.