Consideratii cu privire la contracte
Oamenii intra, între ei, în legaturi dintre cele mai diverse. Astfel ei pot dobândi drepturi si pot avea obligatii.
Daca legaturile dintre ei sunt reglementate de o norma de drept aceste drepturi si obligatii sunt de natura juridica, iar daca aceste norme apartin dreptului civil,suntem în prezenta drepturilor si obligatiilo 141f59b r civile.
În "Institutele" lui Iustinian obligatia este definita astfel: "Obligatia est iuris vinculum quo necessitate adstringimur alicuius solvendae rei secundum nostrae civilitatis iura" - Obligatia este o legatura juridica prin care suntem ..... cu necesitate a plati ceva conform drepturilor cetatii noastre . Aceasta definitie a obligatiei este mai apropiata de acceptiunea moderna. Astfel, obligatia este acel raport juridic în continutul caruia intra dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului pasiv denumit debitor - si caruia îi revine îndatorirea corespunzatoare - a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrângerii de stat în caz de executare de bunavoie.
Notiunea de obligatie nu poate fi despartita de notiunea de proprietate .
Obligatia civila se înfatisaza ca un raport juridic de obligatie în temeiul caruia o persoana numita creditor - reus credenti - poate pretinde unei alte persoane numita debitor - reus debendi - sa dea - aut dare - sa faca - aut facere - sau sa nu faca - aut non facere - ceva, iar daca debitorul nu respecta comportamentul la care s-a obligat chiar prin intrarea în acest raport juridic, se recunoaste creditorului posibilitatea de a-l forta la acest comportament, pe calea actiunii în justitie, ca mod de protectie juridica a dreptului sau subiectiv si de interventie a fortei coercitive a statului.
Obligatiile pot fi clasificate pe baza unor criterii variabile: criteriul izvorului care a generat obligatia, criteriul obiectului obligatiei, cel al sanctiunii obligatiei civile si criteriul opozabilitatii obligatiei.
În general, obligatiile sunt de doua feluri: obligatii naturale si obligatii civile. Obligatiile naturale sunt acele obligatii care nu confera titularului dreptul corelativ (creditorului) posibilitatea de a proceda la executarea lor silita; ele se caracterizeaza prin accea ca pot fi executate numai voluntar.
Obligatiile civile sunt obligatiile a caror aducere la împlinire este asigurata de forta coercitiva a statului, în situatia în care debitorul nu le executa de bunavoie.
Fara un criteriu riguros stiintific, cadrul legal considera ca sunt izvoare ale obligatiilor contractul, cvasicontractul, delictul,cvasidelictul si legea.
Potrivit articolului 942 Cod civil "Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane, spre a constitui sau a stinge între dânsii un raport juridic".
Definitia cuprinde elementele esentiale pentru precizarea notiunii de contract. Ceea ce este hotarâtor în aceasta definitie este acordul de vointa, bi- sau multilaterala, care da nastere, modifica ori stinge drepturi si obligatii. Din definitie rezulta acesta este un act juridic, si anume un act juridic de formatie bilaterala (plurilaterala, multilaterala).
În legislatia nostra, termenul de contract este echivalent, sinonim, cu acela de conventie. De altfel, însusi articolul 942 Cod civil este înscris în cuprinsul Titlului III, denumit "Despre contracte si conventii".
În literatura de specialitate se face uneori distinctie între conventie si contract, considerându-se contractul drept o specie a conventiei. Aceasta distinctie se întemeiaza pe articolul 1101 Cod civil francez.
Factorul esential al contractului este acordul de vointa al partilor - vointa lor juridica.
În principiu, încheierea oricarui contract este libera; în acest sens se vorbeste de principiul libertatii de vointa în materia contractelor. Acest principiu trebuie sa fie înteles în sensul sau exact; nu este vorba de o libertate în general - în sensul unui desavârsit liber arbitru -, ci de libertatea pe care o conditioneaza si o determina viata sociala, pe de o parte, si dispozitiile cuprinse în normele legale, pe de alta parte.
Potrivit articolului 5 Cod civil "nu se poate deroga, prin conventii sau dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".
Dreptul civil este dominat de doua institutii fundamentale: institutia dreptului de proprietate si institutia contractului.
Contractul - ca institutie juridica de drept civil - a cunoscut o evolutie paralelea cu acea a dreptului de proprietate. Nascut din nevoile schimbului de activitati si în primul rând, al schimbului de marfuri, contractul îsi afirma prezenta în societate nu numai în domeniul circulatiei, dar si în cel al productiei, el fiind instrumentul juridic prin care se înfaptuiesc aceste doua importante componente ale activitatii economice.
Datorita interventiei statului în domeniul contractual, se observa tendinta de a se aduce restrângeri fortei obligatorii a contractului, fie prin aceea ca uneori se permite neexecutarea sa, fie prin aceea ca se permite o executare în alti termeni decât cei stabiliti initial de catre parti.
Categoria juridica pe care o cuprindem sub denumirea de contract are o sfera foarte bogata. Ea înglobeaza o varietate deosebita de specii de contracte..
În literatura juridica au fost concretizate mai multe criterii de clasificare a contractelor printre care: modul de formare (conditiile de validitate cât priveste forma); continutul contractelor; scopul urmarit de parti, efectele produse, modul (durata) executarii, nominalizarea în legislatia civila, corelatia existenta între contracte, s.a.
Dupa continutul lor contractele sunt sinalagmatice (bilaterale) si contracte unilaterale. Prezinta importanta pentru aceasta lucrare contractele sinalagmatice deoarece din aceste categorii face parte si contractul de vânzare-cumparare.
Contractele sinalagmatice se caracterizeaza prin reciprocitatea obligatiilor ce revin partilor si prin interdependenta obligatiilor reciproce.
Potrivit articolului 943 Codul civil "contractul este bilateral sau sinalagmatic când partile se obliga reciproc una catre alta".
Contractul este unul din izvoarele obligatiilor, mai mult este cel mai important izvor de obligatii. El mijloceste cele mai variate legaturi între oameni, de la cele mai simple care, prin valoarea lor economica, par neansemnate si cel mai adesea scapa ca semnificatie juridica atentiei subiectilor de drept (procurarea de carti, ziare, reviste, bilete de autobuz, etc.) pâna la cele mai complexe. Întreaga activitate a oamenilor, fie priviti individual - ca persoane fizice - fie priviti în colectiv - ca persoane juridice - , nu poate fi conceputa fara a asigura hrana ei juridica cel mai adesea realizata prin mijlocirea contractului.
Frecventa deosebita a operatiilor contractuale subliniaza cât se poate de bine importanta unei institutii juridice a carei caracteristica esentiala consta în asigurarea egalitatii partilor în raporturile juridice astfel stabilite.
Partile pot sau nu sa intre în raporturi contractuale. Nu se are în vedere întinderea prestatiilor la care partile se obliga, ci doar faptul ca subiectii de drept, parti egale în drepturi, si-au manifestat - liber, constient si cu intentia de a se obliga - vointa lor, element esential al contractului..
În raporturile dintre persoanele fizice, contractul îndeplineste cele mai variate functii, asigurând hrana juridica a celor mai diverse legaturi pe care le stabilesc oamenii.
În concluzie, contractul este omniprezent; el are loc în fiecare moment si latura a vietii omului, asigurând satisfacerea celor mai diverse trebuinte ale lui si mijlocind unitatea de actiune a oamenilor în viata economica si sociala, implicându-i în legaturi dintre cele mai variate, între ei, cu persoane juridice sau cu statul.
|
