Contractul de vânzare-cumparare civila. Contractul de vânzare-cumparare comerciala.
Sectiunea 1. Notiunea, caractere juridice si conditii de validitate ale contractului de vânzare-cumparare în dreptul civil
a) Definitie
Contractul de vânzare-cumparare, în dreptul roman, este denumit vânzare "emotio-venditio" si a fost definit astfel: "vânzarea este contractul consensual în temeiul caruia o persoana numita vânzator se obliga sa transmita alteia, numita cumparator, posesiunea linistita a unui lucru - "merx" - în schimbul unei sume de bani - pretium".
Codul civil, în articolul 1294 prevede ca: "vinderea este o conventie prin care doua parti se obliga între sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintâi pretul lui". Astfel, putem spune ca vânzarea-cumpararea este un contract prin care una dintre parti - vânzatorul - stramuta proprietatea unui bun al sau asupra celeilalte parti - cumparatorul - care se obliga în timp a plati vânzatorului pretul bunului vândut. Desi Codul civil se refera la transmiterea proprietatii nu este de esenta, ci numai de natura contractului de vânzare-cumparare. Poate fi vorba de un drept real, de un drept creanta sau de un drept din domeniul proprietatii intelectuale ori, în mod exceptional, de drepturi asupra unei universalitati care cuprinde nu numai drepturi, ci si datorii (vânzarea unei mosteniri).
Nu pot forma obiectul contractului de vânzare-cumparare drepturile personale nepatrimoniale si cele patrimoniale care au caracter strict personal.
b)Caractere juridice
Vânzarea este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual si translativ de proprietate.
1. Vânzarea este un contract sinalagmatic, deoarece prin încheierea sa da nastere la obligatii reciproce între partile contractante. Vânzatorul are obligatia sa predea lucrul vândut si sa-l garanteze pe cumparator, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul.
2. Vânzarea este un contract cu titlu oneros. Ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primirea unui echivalent în schimbul prestatiei la care se obliga vânzatorul urmareste sa primeasca pretul ca un contra-echivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul cumparat în schimbul pretului.
3. Vânzarea este un contract comutativ, deoarece existenta si întinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la încheierea contractului si nu depind, ca în contractele aleatorii, de un eveniment viitor sau incert, care ar face sa existe sanse de câstig sau pierdere.
4. Vânzarea este un contract consensual putând fi închieiat prin simplul acord de vointa al partilor.
Articolul 1295 Cod civil prevede ca: "Vinderea este perfectata între parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, în privinta vînzatorului, îndata ce partile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nu se va fi predat si pretul nu se va fi numarat.
În materie de vindere de imobile, drepturile care rezulta prin vinderea perfecta între parti, nu pot a se opune, mai înainte de transcriptiunea actului, unei a treia persoane care ar avea si ar fi conservat, drept legii, oarecare drepturi asupra imobilului vândut."
5. Vânzarea-cumpararea este un contract translativ de proprietate din mometul încheierii lui. Aceasta înseamna ca, prin efectul realizarii acordului de vointa - solo consensu - si independent de vânzarea lucrului vândut si de plata pretului, se produce nu numai încheirea contractului, dar operaza si transferul dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator..
Din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pirderii lucrului, potrivit principiului - res perit domino -, daca vânzatorul - debitor al obligatiei de predare - dovedeste interventia unei cauze straine exoneratoare de raspundere, adica natura faptuita, iar nu culpabila a pirderii lucrului. Daca cauza straina a fost dovedita, vânzatorul va reporta riscurile numai daca a fost pus în întârziere cu privire la executarea obligatiei de a preda lucrul vândut si nu reuseste sa dovedeasca ca lucrul ar fi pierit si la cumparator daca l-ar fi predat la termen.
Principiul tansmiterii (automate) a dreptului de proprietate (si a riscurilor) din momentul încheierii contractului opereaza munai daca sunt îndeplinite anumite conduitii:
vânzatorul sa fie propritarul lucrului vândut;
trebuie sa fie vorba de lucruri determinate individual - certe;
lucrul vândut trebuie sa existe;
trebuie ca partile sa nu fi amânat transferul proprietatii printr-o clauza speciala pentru un moment ulterior încheierii contractului.
b) Conditii de validitate
Codul civil în capitolul II "Despre conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor" în articolul 948, prevede ca "Conditiile pentru validitatea unei conventii sunt:
capacitatea de a contracta;
consimtamântul valabil al partii care se obliga;
un obiec determinat;
o cauza licita."
Aceste elemente de structura sunt obligatorii pentru toate contractele (interne si externe). În mod exceptional, atunci când legea pretinde sub sanctiunea nulitatii absolute, ca un contract sa fie facut cu respectarea unor conditii de forma (contracte solemne) se adauga înca o conditie esentiala: forma.
Capacitatea de a contracta
Potrivit articolului 949 Cod civil "Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege", iar articolul 1306 prevede ca: "Pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege". Deci regula este capacitatea, iar incapacitatea, exceptie. De aceea, cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege si sunt de stricta interpretare. Cât priveste capacitatea, în materia contractului de vânzare-cumparare se aplica regulile generale.
Partile trebuie sa aiba capacitatea de execitiu deplina, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrânsa trebuie sa încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu încuviintarea acestuia si, în toate cazurile, cu autorizatia autoritatii tutelare.
Articolul 950 prevede ca "Necapabili de a contracta sunt:
minorii;
interzisii;
Abnegatii (Decretul nr. 1412/1932);
în genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte."
Aceste incapacitati ale alineatului 4, articolul 950 Cod civil sunt interdictii (prohibitii) de la a vinde si a cumpara. Interdictiile (numai) de a vinde (inalienabilitatea), întrucât sunt stabilite de lege în functie de natura (destinatia) bunurilor.
Consimtamântul valabil al partii ce se obliga
Prin consimtamânt se întelege acel element structural al carei continut este dat de exprimarea valabila a vointei partilor - considerate fiecare în parte si împreuna - la încheierea contractului.
Conditiile consimtamântului (vointei) sunt:
consimtamântul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamânt;
consimtamântul trebuie dat cu intentia de a se obliga;
consimtamântul trebuie sa fie exteriorizat;
vointa trebuie sa fie libera;
vointa trebuie sa fie constienta;
consimtamântul nu trebuie sa fie afectat de vicii.
În dreptul nostru functioneaza regula consensualitatii actelor juridice, regula potrivit careia pentru ca un act juridic sa fie exprimat valabil, este suficient sa se realizeze acordul de vointa.
Anumite probleme specifice vânzarii:
a) promisiunea unilaterala de vânzare (sau de cumparare)
Spre deosebire de oferta de a contracta, act juridic unilateral, în cazul promisiunii de vânzare, o persoana, prevazând un eventual interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui bun, primeste promisiunea proprietarului de a vinde acel bun, rezervându-si facultatea de a-si manifesta ulterior - de obicei înauntrul unui termen, consimtamântul sau de al cumpara.
b) promisiunea bilaterala de vânzare-cumparare
Promisiunea de vânzare poate fi nu numai unilaterala, dar si bilaterala - de a vinde si cumpara - în care caz ambele parti se obliga sa încheie în viitor, la pretul stabilit, contractul de vânzare-cumparare.
Promisiunea bilaterala, la fel ca si cea unilaterala, este un antecontract, cu singura deosebire ca în acest caz oricare dintre parti poate cere încheierea contractului.
c) pactul de preferinta este o varianta a promisiunii de vânzare prin care proprietarul unui bun se obliga sa-l vânda cu preferinta unei anumite persoane , la pret egal, în cazul ca bunul e spre vânzare. Proprietarul bunului nu se obliga sa-l vânda, ci numai sa acorde preferinta în cazul în care se va hotarî în acest sens.
d) dreptul de preemtiune În cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza sa-l vânda, legea ofera un drept preferential de cumparare la pret egal (drept de preemsiune) coproprietarilor, proprietarilor vecini si arendasului (articolul 5.11 din Legea nr. 54/1998).
Obiectul determinat
Obiectul contractului consta în conduita partilor stabilita prin acel act juridic civil, respectiv actiunea ori inactiunea la care partile sunt îndreptatite sau de care sunt tinute.
Articolul 962 "Obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una dintre parti se obliga.", articolul 963 "Numai lucrurile ce sunt în comert pot fi obiectul unui contract."
Vânzarea-cumpararea - fiind un contract sinalagmatic - da nastere la doua obligatii (reciproce); obligatia vânzatorului are ca obiect lucrul vândut, iar obligatia cumparatorului are ca obiect pretul. În lipsa acestor elemente sau daca ele nu îndeplinesc conditiile prevazute de lege, contractul de vânzare-cumparare nu poate fi considerat valabil încheiat.
a) Lucrul vândut
Lucrul vândut trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
1) lucrul trebuie sa fie în comert (în circuitul civil);
Potrivit articolului 1310 Cod civil "Toate lucrurile care sunt în comert, pot fi vândute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta". Acest articol face aplicatia unei reguli generale prevazute de articolul 963 Cod civil "Numai lucrurile ce sunt în comert pot fi obiectul unui contract."
Legea declara inalienabile (imperceptibile si insesizabile) bunurile care fac parte din domeniul public al statului (de interes national) sau al unitatilor administrativ-teritoriale (de interes local).
În principiu un bun poate fi declarat inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa omului (De exemplu: clauza contractuala sau testamentala prin care se interzice vânzarea bunului cumparat, donat lasat legal).
2) Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare). Articolul 965 (1) prevede ca "Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei"
3) Lucrul sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil.
Potrivit articolului 964 Cod civil "Obligatia trebuie sa aiba ca obiect un lucru determinat, cel putin în specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa."
Cantitatea este impura si de dispozitiile articolului 948 punctul 3 Cod civil care enumerând conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor, cere si "un obiect determinat".
Obiectul trebuie sa fie licit, în sensul ca impune respectarea dispozitiilor legale. Potrivit dispozitiilor articolului 5 Cod civil obiectul se înfatiseaza a fi ilicit când nu mai este conform cu dispozitiile legale care privesc ordinea publica.
Obiectul trebuie sa fie posibil pentru ca ab impossibilium, mulla obligatio - nimeni nu poate obliga la imposibil. Astfel trebuie sa fie vorba de o imposibilitate absoluta, adica obiectul sa nu poata fi înfaptuit de nimeni; imposibilitatea poate fi materiala, când, practic, ceea ce stipuleaza nu poate fi înfaptuit si juridica, de exemplu, înstrainarea capacitatii de folosinta.
4) Vânzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vândut individual determinat.
Întrucât contractul este translativ de proprietate, vânzatorul trebuie sa fie titularul dreptului ce se înstraineaza. În caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului.
Daca partile sau cel putin cumparatorul a fost în eroare, socotind ca lucrul vândut apartine vânzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietar al lucrului.
b) Pretul
Pretul este obiectul prestatiei cumparatorului si corespunde valorii lucrului vândut.
El trebuie sa fie: fixat în bani; determinat sau determinabil; sincer si serios. Daca aceste conditii nu sunt îndeplinite, contractul este nul absolut - cal putin ca vânzare-cumparare - caci îi lipseste un element esential asupra caruia trebuie sa se realizeze acordul de vointa.
1) Pretul sa fie stabilit în bani stabilirea pretului sub forma unei sume de bani este de esenta vânzarii.
2) Pretul sa fie determinat sau determinabil
Potrivit articolului 1303 Cod civil "Pretul vânzarii trebuie sa fie serios si determinat de parti."
Pretul este determinat daca cuantumul lui este hotarât de parti în momentul încheierii contractului.
Pretul este determinabil atunci când stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord de catre parti sau de catre persoana desemnata de parti.
Articolul 1304 Cod civil prevede ca: "Cu toate acestea, determinarea pretului poate fi lasata la arbitrul unei a treia persoane".
3) Pretul sa fie sincer si serios
Prin pret sincer se întelege un pret real, pe care partile sa-l fi stabilit nu în mod fictiv, ci în scopul de a fi cerut si platit în realitate.
Pretul trebuie sa fie serios (articolul 1303 Cod civil), adica sa nu fie derizoriu, atât de disproportionat în raport de valoarea lucrului vândut încât sa nu existe pret, sa nu poata construi obiectul obligatiei cumparatorului si deci cauza o suficienta a obligatiei asumate de vânzator de a transmite dreptul de proprietate. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei.
4. Cauza licita
Potrivit articolului 966 Cod civil "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa, sau nelicita, nu poate avea nici un efect." iar articolul 968 Cod civil prevede ca: "Cauza este nelicita când este preohibita de legi, când este contrara bunurilor moravuri si ordinii publice."
Cauza poate fi definita ca fiind acea conditie esentiala necesara pentru validarea oricarui act juridic, deci si a contractului care consta în scopul urmarit de parte sau de parti la înscrierea acestora.
În planul validitatii cauzei, legea impune mai multe conditii si anume:
cauza trebuie sa existe;
cauza trebuie sa fie reala;
cauza trebuie sa fie licita;
cauza trebuie sa fie morala.
Cauza este falsa când partea a fost îndemnata sa încheie de o falsa prezentare a realitatii pe plan psihologic.
5. Forma contractului
În mod exceptional, legea pretinde sub sanctiunea nulitatii absolute, ca un contract sa fie facut cu respectarea unor conditii de forma - contracte solemne.
Prin forma contractului se întelege modalitatea de exteriorizare a vointei interne - reale - incorporata de contract.
Forma în sens larg, are trei acceptiuni:
forma ceruta ad validatem,
forma ceruta ad prohationem,
forma ceruta pentru opozabilitatea contractului fata de tert.
Contractele care sunt facute în încalcarea acestor conditii de validitate sunt nule.
Sectiunea 2. Notiune, caractere judiciare, conditii de validitate a contractului de vânzare-cumparare comerciala
a) Definitie
Potrivit articolului 1 Cod comercial, contractul ce vânzare-cumparare comerciala poate fi definit pe baza articolului 1294 Cod civil, întrucât codul comercial nu da o definitie a acestui contract. Astfel, articolul 1294 Cod civil prevede: "Vînderea este o conventie prin care doua parti se obliga între sine, una a transmite proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintâi pretul lui."
"Vinderea" este comerciala daca una dintre parti este comerciant sau raporturile juridice patrimoniale cu caracter comercial si relatiile personale nepatrimoniale sunt reglementate de o norma cu de drept comercial.
În literatura juridica, dreptul comercial are diferite definitii dar toate surprind elemente esentiale pentru o definire a acestuia. Astfel, potrivit profesorului Stanciu D. Cârpenaru:
"Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din ravasirea actelor juridice, faptelor si operatiunilor considerate de lege fapte de comert, precum si raporturile juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant."
"Dreptul comercial este acea ramura a sistemului de drept care consta în ansamblul de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale în care partile se afla pe pozitie de egalitate juridica."
b) Caractere juridice
Din definitie rezulta si urmatoarele caractere juridice ale contractului de vânzare-cumparare:
contractul este bilateral (sinalagmatic), adica da nastere la obligatii în sarcina ambelor parti contractante;
contractul este cu titlu oneros, ceea ce înseamna ca ambele parti urmaresc obtinerea unor foloase patrimoniale;
contractul este comutativ; exigenta si întinderea obligatiilor orientate de catre parti sunt certe si deci cunoscute chiar de la momentul încheieri contractului;
contractul este consensual; el se încheie prin simplul acord de vointa al partilor contractante.Articolul 1295 Cod civil prevede în acest sens ca "vinderea este perfectata între parti, îndata ce partile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul înca nu se va fi predat si pretul nu se va fi numarat".
contractul este translativ de proprietate; prin contract se transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut de la vânzator la cumparator. Acelasi articol 1295 Cod civil prevede ca "proprietatea este de drept stramutata la cumparator, în privinta vânzatorului, îndata ce partile s-au învoit asupra lucrului si asupra pretului."
c) Conditiile de validitate a contractului de vânzare-cumparare
În general, conditiile de validitate a contractului de vânzare-cumparare comerciala sunt aceleasi ca si cele ale contractului de vânzare-cumparare civila. Contractul de vânzare-cumparare comerciala, pentru a putea fi valabil încheiat, trebuie sa îndeplineasca conditiile prevazute de articolul 948 Cod civil:
"Conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt:
capacitatea de a contracta,
consimtamântul valabil al partilor ce se obliga,
un obiect determinat,
o cauza licita.
In dreptul comercial,aceste conditii prezinta unele aspecte care intereseaza activitatea comerciala.
1.Consimtamantul partilor
Incheierea contractului de vanzare-cumparare comerciala implica un acord de vointa al partilor ,in sensul transmiterii de la vanzator la cumparator a dreptului de proprietate asupra unui bun,in schimbul unui pret.
Conditiile consimtamantului sunt:
-consimtamantul trebuie sa emane de la o persoana cu discernamant,
- consimtamantul trebuie sa fie dat cu intentia de a se obliga,
- consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat,
- vointa trebuie sa fie libera,
- vointa trebuie sa fie constienta,
-consimtamnatul nu trebuie sa fie afectat de vicii.
Anumite probleme specifice vânzarii-cumpararii comerciale sunt: promisiunea unilaterala si bilaterala de vânzare, pactul de preferinta.
Promisiunea unilaterala de vânzare. Primind oferta de vânzare a unui bun, beneficiarul poate sa o accepte, caz în care se încheie contractul de vânzare-cumparare, sau poate sa o refuze, caz în care contractul nu se încheie, oferta putând fi facuta altei persoane.
Prevazând un interes pentru dobândirea bunului, dar neavând clar toate consecintele încheierii contractului, beneficiarul poate primi promisiunea promitentului de a-i vinde bunul, rezervându-si însa facultatea de a-si manifesta ulterior consimtamântul de a-l cumpara sau, dimpotriva, de a nu-l cumpara. Aceste manifestari de vointa ale promitentului si beneficiarului constituie consimtamântul unei promisiuni de vânzare.
Promisiunea bilaterala de vânzare. Promitentul se obliga sa vânda, iar beneficiarul se obliga sa cumpere un anumit bun, în baza unui contrac de vânzare-cumparare care se încheie în viitor. Deci, promisiunea bilaterala si unilaterala de vânzare este un antecontract prin care ambele parti se obliga sa încheie în viitor un contract de vânzare-cumparare având ca obiect bunul promis.
Având în vedere obligatia partilor referitoare la încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumparare este o obligatie de a face, în caz de nerespectare a ei de catre una din parti, cealalta parte poate are despagubiri, potrivit articolului 1057 Cod civil: "Orice obligatie de a face sau a nu face se schimba în dezdaunari, în caz de neexecutare din partea debitorului."
Pactul de referinta. Prin pactul de referinta proprietarul unui bun se obliga fata de o persoana (beneficiarul promiterii), ca în cazul în care va vinde bunul, sa îi acorde preferinta la pret egal. O astfel de promisiune este un contract încheiat sub o conditie prestativa simpla. Obligatia asumata de promitent este o obligatie de "a face". În caz ca promitentul nu îsi respecta obligatia de a acorda preferinta de vânzare si deci vinde bunul unei alte persoane beneficiarul va avea dreptul la plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit - articolul 1057 Cod civil.
2. Capacitatea partilor
Pentru încheirea valabila a contractului de vânzare-cumparare comerciala partile trebuie sa aiba capacitatea de folosinta si capacitate de exercitiu.
Articolul 949 Cod civil prevede ca "Poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege". Regula este capacitatea iar incapacitatea este exceptie.
Aticolul 950 Cod civil prevede ca: "Necapabili de a contracta sunt:
minorii,
interzisii,
în genere toti cei carora legea le-a prohibit oarecare contacte."
Regulile aplicate contractului de vânzare-cumparare civila sunt deopotriva aplicabile si contractului de vânzare-cumparare comerciala. La aceste reguli se adauga anumite interdictii prevazute de codul comercial si legile comerciale specifice.
Articolul 1306 Cod civil stabileste principiul potrivit caruia "pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit de lege."
În materia vânzarii-cumpararii comerciale, capacitatea este regula, iar incapacitatea este o exceptie, deci opereaza numai în cazurile expres prevazute de lege. Avem astfel incapacitati speciale de încheiere a contractului de vânzare-cumparare comerciala.
A. Incapacitati speciale privind încheirea contractului de vânzare-cumparare comerciala. Acestea sunt instituite de codul civil în scopul protejerii unor interese.
a) interdictia încheierii contractului de vânzare-cumparare între soti. Articolul 1307 Cod civil dispune ca vânzarea "nu se poate face între soti". Aceasta interdictie e menita sa apere principiul revocabilitatii donatiilor între soti si sa ocroteasca pe mostenitorii si creditorii sotului vânzator împotriva unor acte frauduloase ale sotilor. Nerespectarea acestor interdictii duce la nulitatea relativa a contractului.
b) intredictia încheierii contractului de vânzare-cumparare între tutore si minorul aflat sub tutela lui. potricit articolului 1308 punctul 1 Cod civil, tutorele nu poate cumpara bunurile minorului aflat sub tutela sa. Potrivit articolului 128 Codul familiei interdictia priveste si vânzarea de bunuri ale tutorului catre minor. Aceasta interdictie actioneaza pe toata durata tutelei; ea va înceta odata cu descarcarea tutorelui de gestiunea sa (articolul 141 Codul familiei).
c) interdictia cumparatorului de catre mandatari ai bunurilor pe care au fost împuternuciti sa le vânda.
Potrivit articolului 1308 punctul 2 codul civil, mandatarii - legali sau conventionali - împuterniciti sa vânda anumite bunuri nu pot sa cumpere ei aceste bunuri. Aceasta interdictie este destinata sa apere pe cei care au încredintat mandatrilor anumite bunuri spre a fi vândute.
d) interdictia de a cumpara de catre persoanele care administreaza bunurile statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale, precum si de catre functionarii publici ai burilor pe care le administreaza, respectiv a bunurilor care se vând prin mijlocirea lor.
Potrivit articolului 138 puntul 3 si 4 Cod civil, administratorii bunurilor statului nu pot cumparabunurile încredintate administrarii lor, iar functionarii publici nu pot cumpara bunurile apartinând statului si unitatilor adminitrativ-teritoriale care se vând prin mijlocirea lor.
e) interdictia încheierii contractului de vânzare-cumparare de catre persoanele care îndeplinesc anumite functii în organele statului.
Articolul 1309 Cod civil prevede ca judecatorii, procurorii si avocatii nu pot fi cesionari ai unor drepturi legitioase care sunt competenta Curtii de Apel, în a catrei raza teritoriala îsi exercita functia sau profesia. Deci, aceste persoane nu pot cumpara drepturi asupra carora exista un litigiu ce intra în competenta curtii de apel, în a carei raza teritoriala îsi exercita activitatea. Întrucât dispozitiile citate sunt de ordine publica, sanctiunea încalcarii lor este nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare.
B. Interdictii specifice de încheiere a contractului de vânzare-cumparare comerciala.
a) interdictiile încheierii de catre prepus a unor operatiuni de natura comertului cu care este însarcinat. Articolul 397 Cod comercial prevede ca prepusul nu poate, fara învoirea expresa a patronului, sa faca operatiuni si nici sa ia parte pe contul sau sau al altuia, la un contract de natura aceluia cu care a fost însarcinat.
Interdictia este numita sa apere interesele comerciantului. În cazul încalcarii interdictiei, patronul are dreptul de despagubiri. El poate retine pentru sine folosele ce ar rezulta din operatiunile întreprinse de prepus.
b) interdictia încheierii de catre asociatii cu raspundere nelimitata a unor operatiuni care ar atinge interese societatii comerciale.
Asociatii unei societati în anume colectiv, ca si asociatii comanditati din societatea în comandita, nu pot lua parte, ca asociati cu raspundere nelimitata în alte societati concurente, sau având acelasi obiect.
3. Obiectul contractului
Având un caracter bilateral, contractul de vânzare-cumparare da nastere la obligatii în sarcina ambelor parti: vânzatorul este obligat sa predea lucrul vândut, iar cumparatorul sa plateasca pretul.
Fiecare are obligatia ca obiect o anumita prestatie: obligatia vânzatorului priveste lucrul vândut, pe când obligatia cumparatorului se refera la pret. Aceste doua prestatii formeaza obiectul contractului.
A. Lucrul vândut
Contractul de vânzare-cumparare comerciala, poate avea ca obiect lucrurile mobile corporale sau incomporale, lucrurile prezente ori viitoare, lucrurile determinate sau determinabile. Bunurile imobile nu pot constitui obiectul contractului de de vânzare-cumparare comerciala; actele de vânzare-cumparare previn aceste bunuri sunt acte juridice civile.
Oricare ar fi lucrul vândut, pentru a fi considerat obiectul obligatiei vânzatorului si implicit, obiectul contractului de vânzare-cumparare, el trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii:
a) lucrul vândut sa se afle în comert. Articolul 1310 Cod civil dispune: "Toate lucrurile care sunt în comert, pot fi vândute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta".
b Lucrul sa existe. Pentru a fi obiect al contractului de vânzare-cumparare, lucrul trebuie sa n momentul încheierii contractului sau sa poata exista n viitor. n cazul n care lucrul nu exista si nici nu poate exista în viitor , obiectul v nzarii este imposibil si contractul este lovit de nulitate.
n activitatea comerciala contractele se ncheie, n multe cazuri, nainte ca lucrul v ndut sa existe, acesta urm nd sa fie fabricat, realizat, etc.
ntruc t obiectul contractului este un lucru viitor problema care se pune este aceea de a sti care sunt consecintele nerealizarii n viitor a lucrului nu afecteaza valabilitatea contractului ncheiat, ci numai executarea lui.
Daca lucrul nu a
fost realizat din culpa v nzatorului, el îsi poate
executa obligatia privind
predarea lucrului si va fi obligat
Daca realizarea lucrului s-a datorat unei mprejurari fortuite, consecintele vor fi diferite, n raport de intentia partilor la ncheierea contractului.
De obicei, riscul contractului e raportat de v nzator, n calitate de debitor al obligatiei imposibil de executat si deci el nu mai poate cere plata pretului. Alta este situatia c nd cumparatorul si-a asumat riscul nerealizarii n viitor a lucrului; n acest caz, contractul are caracter aleatoriu - veditio res speratae - si deci cumparatorul va datora pretul, cu toate ca nu va primi lucrul de la v nzator.
c) lucrul poate fi determinat sau determinabil;
Aceasta conditie priveste stabilirea n contract a elementelor care permit concretozarea obiectului obligatiei vânzatorului, indiferent de natura bunului.
Lucrul este determinat în cazul când în contract au fost prevazuzte elemente care permit stabilirea lucrului, chiar în momentul contractului. În contract se precizeaza elementele care individualizeaza lucrul sau care arata genul, calitatea si cantitatea lucrului - bun genetic.
Lucrul este determinabil când în contract se prevad numai elementele cu ajutorul carora se va determina în viitor lucrul care face obiectul obligatiei vânzatorului.
d) lucrul sa fie proprietatea vânzatorului
întrucât contractul de vânzare-cumparare este un contract translitiv de proprietate înseamna ca pentru a putea transmite dreptul de proprietate asupra lucrului de la vânzator la cumparator, trebuie ca vânzatorul sa fie proprietarul acelui lucru - nemo dat quad nom habet.
În activitatea comerciala, deseori, se vând lucruri care urmeaza sa fie achizitionate ulterior de catre vânzatori. vânzarea are ca obiect lucrul altuia.
Daca lucrul vândut este un bun determinat generic, asa cum se întâmpla în mod obisnuit în comert, contractul este valabil.
În cazul în care lucrul vândut îl constituie anumite bunuri determinate generic sau bunuri viitoare - bunuri care urmeaza sa fie fabricate sau recoltate - transmiterea dreptului de proprietate de la vânzator la cumparator nu apreciaza în momentul încheierii contractului, ci la data individualizarii bunurilor.
Necisitându-se caliatea de proprietar asupra lucrului la data încheierii contractului, nu se pune problema vânzarii lucrului altuia. Un atare contract este valabil si vânzatorul trebuie sa fie proprietarul bunurilor la data individualizarii.
În cazul în care lucrul vândut este bun individual determinat - cert - potrivit articolului 1295 cod civil, dreptul de proprietate asupra bunului se transmite de la vânzator la cumparator în momentul încheierii contractului. daca în momentul încheierii, lucrul vândut nu apartine vânzatorului ci altuia, se pune în discutie valabilitatea contractului.
În proiectul codului comercial din 1938, în articolul 393 se prevedea: "Vânzarea lucrului altuia este valabila. Vânzatorul este obligat sa dobândeasca lucrul si sa îl predea cumparatorului, în caz contrar raspunde de daune."
B. Pretul vânzarii
Conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca pretul: sa fie stabilit în bani, sa fie determinat saui determinabil, sa fie real.
a) Pretul sa fie stabilit în bani
Legea nu prevede în mod expres o atare conditie. Cu toate acestea, este în totalitate admis ca stabilirea pretului în bani, este de esenta contractului de vânzare-cumparare. Daca pretul nu consta într-o suma de bani, ci într-un alt lucru sau o prestatie, contractul încheiat nu este un contract de vânzare-cumparare, ci un contract de schimb, respectiv, un contract de întretinere.
b) Pretul sa fie determinat sau determinabil
Pentru a putea fi obiect al contractului de vânzare-cumparare, se cere ca pretul sa fie precizat în contract - sed et certum pretim esse debet. Prin stabilirea pretului se poate cunoste închierea obligatiei asumate de catre cumparator.
Pretul vânzarii trebuie convenit de catre parti în momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare (articolul 1303 Cod civil). Aceasta înseamna ca stabilirea pretului nu poate sa depinda de vointa exclusiva a uneia dintre parti si nici nu poate fi lasata la aprecierea ulterioara a partilor.
Potrivit legii pretul vânzarii trebuie sa fie determinat, sau cel putin, determinabil. Pretul este determinat când în contract s-a precizat în concret suma de bani datorata pentru lucrul vândut.
Pretul este determinabil în cazul când în contract s-au prevazut anumite elemente cu ajutorul carora se va stabilii în viitor cuantumul pretului.
Un contract care prevede un pret determinabil este perfect valabil.
În acest sens, articolul 60 cod comercial, prevede: "Vânzarea pe un pret nedeterminat în contract este valabila daca partile au convenit asupra unui mod de a-l determina în urma."
Pretul vânzarii poate fi determinat de catre parti si prin trimiterea la pretul legal, daca un atare pret exista.
Pentru a falicita încheierea contractului, codul comercial recunoaste validitatea vânzarii, chiar când pretul nu s-a prevazut în contract, daca partile s-au înteles sa se refere la adevaratul pret sau la pretul corect - articolul 61 Cod civil.
Potrivit articolului 40 Cod comercial, prin adevaratul pret al produselor si marfurilor se întelege pretul stabilit prin literele bursei sau mercurialele locului unde contractul a fost încheiat, sau în lipsa, dupa acelea ale locului celui mai paropiat sau dupa orice astfel de proba.
Determinarea pretului în contractul vânzare-cumparare comercial poate fi încredintate unei terte persoane (arbitru) desemnata prin contract ori aleasa ulterior de catre parti, articolul 61 alineatul (2) Cod comercial.
Daca persoana desemnata sau aleasa nu voieste ori se afla în imposibilitatea de a stabili pretul vânzarii, partile trebuie sa procedeze le numirea altei persoane de catre instanta judecatoreasca se face numirea când partile nu se înteleg.
c) Pretul trebuie sa fie real
Pentru ca pretul vânzarii sa fie real, potrivit articolului 1303 Cod civil el este sincer si serios, sa existe efectiv si sa se plateasca de catre cumparator.
Daca pretul stabilit de parti este fictiv sau derizoriu, contractul de vânzare-cumparare este nul, deoarece obligatia cumparatorului, în lipsa pretului sau a caracterului sau derizoriu este fara obiect, iar obligatia cumparatorului este fara cauza.
4. Cauza licita
Potrivit articolului 948 Cod civil prevazut în capitolul II "Despre conditiile esentiale pentru validitatea conventiilor", cauza reprezinta o conditie esentiala pentru validitatea unei conventii cu conditia saî fie o "clauza licita" - articolul 948 Cod civil, alineatul 4.
Potrivit articolului 966 Cod civil "Obligatia ... nelicita, nu poate avea nici un efect". Deci, cauza trebuie sa fie licita si morala.
Continutul acestei conditii este precizat de articolul 968 Cod civil "Cauza este nelicita când este prohibita de legi, când este contrarie bunurilor moravuri si ordini publice." Conventia este valabila, cu toate ca, cauza nu e expresa.
Cauza este prezumata pâna la dovada contrarie. Prin aceasta dispozitie se instituie doua prezumtii:
prezumtia de valabilitate a cauzei,
prezumtia de existenta a cauzei, în consecinta, cauza nu trebuie dovedita (existenta ei fiind prezumata de lege).
Prin urmare, ori invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acela trebuie sa dovedeasca aceasta si, în consecinta, sa rastoarne prezumtia.
Ilicitatea si imoralitatea cauzei pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.
Cauza este absenta în situatia în care se gaseste o parte de a nu putea realiza rezultatul urmarit prin încheierea contractului din motive obiective.
Cauza este falsa când partea a fost îndemnata sa încheie contractul de o falsa reprezentare a realitatii pe fond psihologic.
Cauza este ilicita când rezultatul ce se tinde a se obtine si care a constituit motivul impulsiv si determinant la încheierea contractului reprezinta consideratia unui scop nepermis, contrar ordinii publice, economice si sociale.
Cauza este imorala când rezultatul ce se tinde a se obtine si care a constituit motivul impulsiv si determinat la încheierea contractului reprezinta consideratia unui scop nepermis, contrar bunurilor moravuri.
Majoritatea legislatiilor nationale în materie de comert, preconizeaza forma scurta a contractului, iar acela care admite si forma verbala, confirmarea în scris a întelegerii verbale. Forma scisa este ceruta cu dublu scop:
ca o conditie de validitate - ad validitatem;
ca o conditie de probabilitate - ad probationem.
Sectiunea 3. Contractul extern de vânzare-cumparare. Contractarea în comertul exterior. Contractul de vânzare internationala a marfurilor
1. Aspecte juridice
Aceasta este un acord de vointa bilateral prin care una din parti, denumita vânzator dintr-o anumita tara, se angajaza sa livreze celeilalte parti, denumita cumparator, dintr-o alta tara, un bun material al sau, determinat cantitativ si calitativ, la un anumit loc si o anumita data, în conditiile convenite, contra unui pret.
Contractul de vânzare internationala este un contract sinalagmatic. În contractul de vânzare internatioala apare ca particularitate elementul de extremitate, fapt pentru care nu poate fi supus în exclusivitate prevederilor legislatiilor nationale. Prezenta elementelor de externitate confera partilor dreptul de a stabili legea care sa le cârmuiasca contractul.
Contractul de vânzare internationala poate sa aiba unul sau mai multe elemente de extraneitate, pentru care partenerul este în toate cazurile strain.
Sunt subiecte ale vânzarii internationaleacele persoane care îsi au sediul sau resedinta obisnuita pe teritoriul unor state diferite, în oricare din situatiile urmatoare:
când actele constituin oferta si acceptarea ofertei sunt îndeplinite pe teritoriul unor state diferite;
când contractul predupune ca lucrul vândut face sau va face obiectul transportului din teritoriul unui stat si teritoriul altui stat;
când predarea bunului trebuie sa se realizeze pe teritoriul unui stat, altul decât acela unde s-au îndeplinit actele constituin oferta si acceptarea ofertei.
Încheierea si derularea unor tranzactii internationale de vânzare-cumparare antreneaza si o serie de contracte auxiliare precum: aranjamentul de garantare a creditului extern, contractul de transport al marfurilor, aranjamentul bancar pentru transferul si plata documentelor, contractul de asigurare a marfurilor, etc.
Principalele aspecte juridice ale contractului de vânzare internationala sunt:
a) Legea de cârmuire a contractului
Neexistând o lege universala, aplicabila tuturor contractelor cu tenta internationala, abligatiile vânzatorului si ale cumparatorului pot fi cârmuite în virtutea lui lex voluntatis, de legea pe care o convenim. Aceasta poate fi legea din tara vânzatorului; legea din tara cumparatorului; legea dintr-o tara terta, completate cu normele decurgând din conventii internationale, reguli si uzante de interpretare uniforma a unor practici internationale.
În majoritatea legislatiilor se prevede ca în cazul în care partile nu fac uz de lex voluntatis, contractului pe care îl semneaza i se aplica lea tarii pe teritoriul careia acesta a fost încheiat (lex loci actus). Conform unor legislatii contractul este guvernat de legea din tara vânzatorului (lex venditoris).
Este important de remarcat tendinta contemporana de a se identifica activitatea pentru uniformizarea legilor de drept ale comertului international, spre a se elimina, pe cât posibil conflictele dintre legislatiile nationale.
Dreptul aplicatil contractelor de vânzare internationala include întreg ansamblul de reglementari dintr-un stat si nu un singur act normativ sau o singura lege.
b) Uzante internationale si norme uniforme de drept comercial international
Uzantele si normele uniforme internationale sunt adaptate de catre partile contractante prin înscrierea în contract a unor clauze de trimitere la aceste sau prin formularea unor clauze tip, integrate în contract.
În vederea sistematizarii uzantelor izvorâte din practicarea comertului international au fost eleborate de catre diferite organisme internationale: reguli si principii uniforme, contracte model de adeziune, contracte tip, plati externe, transporturi, asigurari, etc.
c) Dreptul partilor de a determina elementele contractului
În virtutea libertatii care le este cunoscuta, partile sunt în masura sa detremine elementele contractului si sa-si asume obligatii reciproce.
d) Conditiile de fond ale contractului
Partile semnatare sa aiba capacitate juridica. Nu au capacitate juridica: minorii, alienatii mintal si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca, urmare a unor condamnari judecatoresti.
Consimtamântul partilor sa nu fie viciat. Vicierea consimtamântului se poate face prin: eroare, respectiv printr-o falsa prezentare a realitatii în momentul semnarii contractului, dol, care consta în înselarea semnatarului prin mijloace necinstite, precum: prezentarea de monstre sau modele false, acte false, referinte de competenta, etc; violenta, adica amenintarea semnatarului cu un rau de natura sa-i provoace o temere, cum ar fi santajul; evictiunea, adica exercitareade catre partener a unor drepturi care nu-i apartin, precum vânzarea unor bunuri proprietate a unui tert.
Obiectul contractului trebuie sa fie licit (admis de lege), sa existe în momentul încheierii contractului sau sa poata fi constituit în viitor, sa fie determinat sau determinabil.
La baza încheierii contractului trebuie sa stea o cauza reala licita si morala.
e) Conditiile de forma a contractului
E preconizata forma scrisa a contractului în majoritatea legislatiilor nationale în materie de comert exterior si forma verbala care trebuie confirmata în scris.
Norma scrisa e ceruta ca o conditie de validitate si o conditie de probabilitate.
2. Operatiuni precontractuale[2]
Înainte de încheierea contractului de vânzare internationala, atât exportatorul, cât si importatorul, va trebui sa efectueze câteva operatiuni precontractuale, a caror complexitate depinde de obiectul tranzactiei avute în vedere. Se porneste de la premisa ca si unul si altul sunt la curent cu prospectarea pietii în cadrul politicii de marketing pe care o promoveaza.
Exportatorul va trebui sa pregateasca si sa lanseze sau sa analizeze si sa reactioneze la cererea de oferta. Acceptarea ferma a ofertei echivaleaza cu încheierea contractului. Sunt situatii când exportatorul primeste o comanda ferma sau conditionata ca raspuns la oferta sau în afara ofertei. Comanda ferma este echivalenta cu încheierea contractului, în cazul în care corespunde ofertei sale sau în cazul în care o poate accepta.
Comanda conditionata duce ori la respingerea ei ori la negocieri.
Importatorul, la rândul lui, va trebui sa pregatesca cererea de oferta, sa analizeze ofertele primite si sa accepte sau sa lanseze contraoferte.
În functie de legislatia nationala si regulamentul de functionare a firmei comerciale, se vor îndeplini formalitatile precontractuale interne constând în: întocmirea referatului intern de fezabilitate de catre serviviul comercial operational si supunerea lui spre aprobare centrului coordonator, obtinerea licentei de export sau de import, dupa caz pentru marfurile contigentante.
a) Oferta
Oferta este o propunere de încheiere a unui contract, adresata unuia sau mai multor persoane determinate, daca este precisa si denota vointa autorului ei de a se angaja în caz de acceptare. O propunere este precisa în cazul în care denumeste marfurile si expres sau implicit, stabileste cantitatea si pretul sau da indicatii care permite sa le determine.
Un raspuns care tinde sa fie acceptarea unei oferte dar care contine completari, limite sau alte modificari este o respingere a ofertei si constituie o contraoferta.
Acceptarea ofertei produce efecte juridice din momentul în care, desi nu a ajuns la ofertant, destinatarul ofertei a trecut la îndeplinirea unor obligatii contractuale, cum ar fi: expedierea unui prim lot din marfa oferita sau deschiderea acreditivului de catre cumparator.
O atentie deosebita se va acorda preturilor de oferta. O supradimensionare a acestora, în comparatie cu preturile mondiale de referinta, duce la descurajarea clientelei, iar o subdimensionare a lor poate sa creeze impresia gresita ca marfa este calitativ sau tehnic inferioara.
b) Cererea de oferta
Este propunerea facuta de cumparator prin care îsi manifesta vointa de a cumpara o anumita marfa, în conditiile determinate de calitate, pret, termen de livrare, plata.
Aceasta poate fi facuta în scris sau verbal urmata de confirmarea scrisa.
Cererea de oferta poate fi adresata sub forma de circulara catre ofertantii potentiali sau adresata individual.
Cererile de oferta ferme sunt angajante, adresate firmelor individuale si confirmarea lor neconditionata duce la încheierea contractului. În acestea se vor prezenta elementele de baza ale contractului: partile, specificarea marfii solicitata, cantitatea, pretul, termenul de livrare, conditia de livrare si conditia de plata.
c) Comanda
Este documentul comercial emis de cumparator prin care acesta se angajaza sa cumpere, în conditii determinate, un bun material sau un serviciu. Comanda poate sa fie emisa din proprie initiativa cumparatorului sau în baza unei oferte de principiu.
În ambele cazuri, se vor preciza conditiile de calitate, cantitate, pret, termen de livrare si alte elemente esentiale contractului, în functie de natura marfii si tranzactiei.
Comanda poate sa fie ferma sau conditionata. Confirmarea comenzii ferme de catre vânzator echivaleaza cu încheierea contzractului, iar confirmarea conditionata duce la intrarea în negocieri sau la retragerea comenzii.
Oferta, confirmarea ofertei, cererea de oferta comandata si confirmarea comenzii, în relatia dintre exportator si importator, se elaboreaza în limbi de uz international accesibile celor implicati.
3. Elementele contractului
a) Partile contractante
Contractul de vânzare internationala nu poate fi negociat si semnat decât de persoane care dispun de capacitate juridica potrivit legislatiei nationale lex patriae.
Punctul de legatura privind starea si capacitatea persoanelor intrate în tranzactii de afaceri comerciale externe îl constituie domiciliul lor. Sunt subiecte ale vânzarii internationale partile care îsi au domiciliul, sediul sau resedinta, în mod obisnuit, pe teritoriul unor state diferite.
b) Obiectul contractului.
Obiectul vânzarii internationale îl constituie marfa care se transfera din proprietatea cumparatorului dupa ce acesta din urma plateste pretul cuvenit. Pentru ca o marfa sa poata face obiectul contractului de vânzare-cumparare, ea trebuie sa existe în momentul încheierii contractului sau sa poataexista în viitor, si exportul, respectiv importul acesteia, nu este interzis de nici una din legislatiile nationale ale partilor care sunt pe cale sa semneze contractul.
Marfa trebuie sa fie determinabila sau detrminata cantitativ, tehnic si calitativ.
Elementele componente ale obiectului contractual se refera la detreminarea marfii, la precizarea cantitatii si a parametrilor tehnici si de calitate.
Prin clauze speciale vor fi descrisi parametri tehnici si de calitate. În principal, calitatea oricarei marfi se determina prin descrierea parametrilor de calitate, împreuna cu descrierea parametrilor de tehnici.
Contractul va mai stipula organele care se vor ocupa atestarea calitatii marfii si documentele atestatoare.
c) Ambalajul si marca
În contract se va stipula obligatia vânzatorului de a asigura un ambalaj corespunzator, care sa pretezeje marfa pe parcursul transportului de la expeditie pâna la destinatie si care sa nu încarce costul transportului.
Vânzatorul se va obliga sa marcheze ambalajul în scopul înlesnirii manipularii marfi si publicitatii comerciale.
d) Termenul de livrare
În contract se prevede termenul la care vânzatorul se obliga sa expedieze marfa pe adresa indicata de cumparator si în conformitate cu instructiunile acestuia. Termenul poate fi stabilit la o data certa, adica la o data calendaristica fixa, respectiv un termen de livrare cert sau sa fie stabilit în functie de îndeplinireaanumitor conditii, adica un termen de livrare orientativ.
e) Pretul marfii - este unul din elementele de baza ale contractului, alaturi de obiect, parti si termen de livrare. Pretul se exprima în valuta de acor între parti si se înscrie pe unitatea de masura si pe total. În contract se pot înscrie unul sau mai multe preturi în functie de felul marfii.
f) Conditiile de livrare. Sistemele de livrare în comertul international sunt bazate pe reguli publicitare si se refera la interpretarea uniforma a obligatiilor vânzatorului si cumparatorului pentru derularea contractului de vânzare internationala cu privire la: livrarea marfurilor, separatia cheltuielilor, transferul riscurilor, formalitatile în care sunt înscrise aceste reguli, documentele privind trecerea marfurilor peste frontira.
g) Controlul si receptia marfii. Intrarea în posesia marfii se face duopa efectuarea contractului final de receptie. În contract se va stipula locul unde se va face receptia, în functie de natura marfii si de întelegere.
Controlul final, odata terminat cu rezultate pozitive, urmeaza sa se încheie un certificat de receptie semnat de participantii la controlul respectiv.
h) Respingerea marfii. Cazurile de respingere trebuie sa fie precizate în înscrisul contractului. Riscurile decurgând din respingerea marfii revin vânzatorului.
Alte elemente ale contractului:
i) Întocmirea si transmiterea documentelor
j) Modul de efectuare al transportului.
k) Conditiile si modalitatile de plata.
l) Redomatii.
m) Penalitati - daune.
n) Instructiuni privind expedierea marfii.
o) Forta majora si cazuri fortuite.
p) Solutionarea litigiilor.
r) Dispozitii finale. Acestea se refera la reglementarea modului în care contractul poate sa fie anulat pe calea rezilierii lui sau pe cale de rezolutiune.
Contractul, cadocument scris, va fi elaborat într-o limba de uz international sau în oricare limba accesibila semnatarilor, cel putin în doua exemplare originale.
|
