Costul de productie
Costul de productie
reprezinta totalitatea cheltuielilor, corespunzatoare consumului de factori de
productie, pe care agentul economic le efectueaza pentru producerea si vanzarea
de bunuri materiale sau prestatoare de servicii. De aici rezulta
urmatoarele: - costul de productie este forma baneasca de exprimare a
consumului de factori materiali si umani in productia de bunuri; - costul de
productie include in sine tot ceea ce inseamna cheltuiala (consum de factori de
productie) suportata de catre productie, atat pentru producerea cat si pentru
desfacerea lor; - costul de productie asigura exprimarea baneasca a
cheltuielil 646e48g or, independent de marimea si importanta lor, permite aducerea la un
numitor comun a consumurilor de factori de productie diferiti si pe aceasta
baza, devin posibile masurarea si compararea lor. Profundele mutatii care au
loc in gandirea economica contemporana teoriile privind costul de productie se
imbogatesc continuu: - au loc importante deplasari in structura problematicii
costului, astfel in lucrarile de microeconomie se acorda atentie sporita
marimii si dinamicii costurilor, minimizarii si economisirii resurselor din ce
in ce mai scumpe; - se manifesta tendinta de evidentiere distincta a mai multor
feluri de costuri, ca parti componente ale cheltuielilor de productie: costul
informatiei, costul salarial, marimea timpului;
- se analizeaza si se urmareste in contextul dinamic al interdependentelor
dintre ramuri, subramuri, dintre agentii economici, incat ceea ce intr-un loc
constituie pret de vanzare al productiei respective, in altul, ele reprezinta
costul factorilor achizitionati; - teoria actuala a costului factorilor de
productie ia in considerare rolul relatiilor economice dintre tari, astfel ca
se apropie in ce priveste gradul inzestrarii lor cu factori; Costul de
productie este privit si ca sansa sacrificata, ca un cost al renuntarii la
productie sau alegerea a altceva. Costul sansei alternative este
costul real al oricarei actiuni in vederea intreprinderi unui demers. Costul de productie necesita luarea in considerare si a relatiei
dintre acesta si pretul de vanzare ca relatie de la parte la intreg. P =
C + pr si C = P pr Costul de productie este un
indicator economic cu o larga sfera de utilizare; calcularea sa se face la
nivelul tuturor agentilor economici. Costul de productie este
un indicator economic cu o mare forta de oglindire a calitatii activitatii.
Serveste drept criteriu de fundamentare a optiunilor si deciziilor fiecarui
producator; criteriu de alegere a variantei optime il
reprezinta nivelul mai scazut al costului.
Costul contabil
reprezinta cheltuiala masurabila in bani, efectiv suportata de catre agentul
economic pentru: plata materiilor prime, materialelor, combustibililor,
energiei, salariilor, transporturilor, amortizarea capitalului fix, protectia
mediului. Potrivit economistilor teoreticieni in costul de productie se mai
includ si acele cheltuieli care nu presupun plati catre terti (consumul de
munca al patronului firmei, dobanzile cuvenite capitalului propriu). Costul
economic este mai mare decat costul contabil, include
in structura sa si ceea ce constituie profit normal. In raport de nivelul la
care se face analiza costului de productie acesta poate fi global sau unitar.
Costul global cuprinde ansamblul
costurilor corespunzatoare unui volum de productie dat, unde se disting ca
elemente structurale costurile: a) costul fix (Cf) acele cheltuieli care, privite in totalitatea lor, sunt independente de
volumul productiei(chirii, asigurari, dobanzi, amortizarea capitalului fix,
cheltuieli de intretinere, salariile personalului administrativ etc.); b)
costul variabil (Cv) cheltuieli care privite in totalitatea lor, sunt
variabile, in functie de cantitatea de produse obtinute. Cv este o functie
crescatoare a volumului productiei: Cv = Cv(Q); c)
costul total (Ct) suma costurilor fixe si a celor variabile. Deci, Ct = Cf +
Cv. Modificarea Ct este determinata numai de schimbarile Cv.
Costul marginal (Cmg) reprezinta
sporul de cost necesar pentru obtinerea unei unitati suplimentare de produs; el
masoara variatia Ct pentru o variatie infinit de mica a cantitatii de produse.
Cmg se determina raportand cresterea Ct la cresterea productiei; Are o mare importanta
in luarea deciziilor privind marimea ofertei de bunuri; maximizarea profitului
presupune ca realizarea fiecarei unitati suplimentare de productie sa necesite un spor de cost cat mai mic. In caz contrar, are
loc cresterea costului marginal, adica a sporului de cost pe care-l reclama
productia (productia aditionala) si se diminueaza eficienta.
Venitul suplimentar ce se obtine prin vanzarea
sporului de productie respectiv, trebuie sa fie mai mare decat costul
suplimentar. Costul mediu (unitar) CM reprezinta costul pe unitatea de produse
sau pe unitatea de efect util. Costul mediu poate fi: fix, variabil, total.
Cand se are in vedere CM, costul fix devine si el variabil; acesta scade pe
masura cresterii cantitatii de produse, respectiv sporeste atunci cand
productia obtinuta se micsoreaza. Costurile medii (fix,
variabil, total) se calculeaza prin raportarea costurilor globale respective la
cantitatea de produse. Invers, marimea costului pentru intreaga
productie (Ct), dintr-un domeniu sau altul, este in
dependenta de cantitatea de produse obtinuta (Q) si de costul unitar sau mediu
(CM). Rezulta: Ct = f(Q,CM)
Problema
minimizarii costului. Pragul de rentabilitate.
Costul de productie / unitatea de produs nu este o
marime
Minimizarea costului de productie are un rol determinant in maximizarea
profitului in acest sens se pune accent pe relatia dintre costul de productie
si pretul competitiv ceea ce permite valorificarea in mod corespunzator a
factorilor de productie de care se dispune la un moment dat. Nivelul mai redus
al consumului de factori de productie sporeste posibilitatea incasarilor mai
mari si constituie motivatia transferului de resurse spre anumite ramuri, care
duce la marirea ofertei. Costurile care influenteaza oferta sunt costuri
marginale, care calauzesc reactiile si deciziile producatorilor. Producatorul
alege acel nivel al productiei la care profiturile sunt cele mai ridicate. Cresterea ofertei influenteaza pretul concurential cu implicatii
asupra micsorarii preturilor si tarifelor, si respectiv, cresterea puterii de
cumparare a populatiei. Minimizarea costurilor se reflecta si in cadrul
schimburilor economice externe care se materializeaza in asigurarea
competitivitatii produselor si eficienta schimburilor economice internationale.
Pragul de rentabilitate sau punctul mort al intreprinderii
Indica volumul de productie sau cifra de afaceri de la care, pornind,
producatorul obtine profit. In acest incasarile totale ale intreprinderii
(It), obtinute prin vanzarea produselor respective sunt egale cu costul total
global (Ctg), iar profitul (Pr) este nul.
P = pretul de vanzare unitar; qr =
cantitatea de productie corespunzatoare pragului de rentabilitate; Ct = costul
total mediu. It = incasari totale
Pr = profitul
Este un concept pe termen scurt, firma fiind obligata
sa iasa din afaceri daca nu-l depaseste ori de cate ori s-a ajuns la acesta.
Functie de modul in care evolueaza Cvt (cost variabil total), se disting doua
modalitati de determinare a nivelului pragului de rentabilitate: liniara si
neliniara. Metoda liniara are loc in ipoteza in care Cvt evolueaza direct
proportional cu volumul productiei.
P x qr = Ct
Ct = Cft + Cvt , iar Cvt = Cv x qr rezulta
P x qr = Cft + Cv x qr
P x qr Cv x qr = Cft
(P Cv) x qr = Cft
|
