ECONOMIE MONDIALA
Formarea Economiei mondiale
Premisele formarii economiei mondiale
Primul stadiu este stadiul mondializarii prin comert exterior. Acest stadiu devine evident dupa prima revolutie industriala si dureaza pana la inceputul secolului al XX-lea. Este denumit stadiul economiei internationale. Se caracterizeaza prin afirmarea economiilor nationale, deci prin nationalism economic, suveranitate nationala si libera concurenta. In centrul politicii economiei a statelor nationale se afla echilibrarea balantei comerciale (exporturi-importuri).
Al doilea stadiu al mondializarii se afla sub semnul preponderentei investitiilor externe (directe) de capital in comparatie cu comertul international. Aceasta tendinta devine din ce in ce mai accentuata dupa primul razboi mondial si sta la baza transnationalizarii vietii economice. Firmele transnationale prin activitatea lor transgreseaza granitele nationale. Frontierele economice nu mai coincid cu cele politice. Politica economica a statelor are ca principal obiectiv echilibrarea balantei de plati externe. Este denumit stadiul economiei globale.
In prezent pe fondul accentuarii activitatii si rolului firmelor transnationale are loc o puternica integrare a activitatii economice la nivel planetar. A aparut fenomenul de globalizare a economiei care inseamna cresterea fara precedent a interdependentelor dintre agentii economici, dintre economiile nationale cu implicatii majore asupra principalelor piete internationale. Globalizarea economiei mondiale creaza conditii pentru cresterea accelerata a ritmului afacerilor la nivel international dar si pentru manifestarea din ce in ce mai ampla a " efectului dominoului".
Conceptul de economie mondiala
Economia mondiala reprezinta acel stadiu al schimbului reciproc de activitati in care este implicata majoritatea agentilor economici de pe glob.
Conceptul de economie mondiala este expresia teoretica a unui complex de relatii economice.
Trasaturile generale ale economiei mondiale
Desi economia mondiala si-a schimbat imaginea in fiecare etapa a dezvoltarii sale pot fi totusi distinse o serie de trasaturi caracteristice pentru intreaga evolutie a economiei mondiale:
Celulele de baza ale economiei mondiale sunt inca economii nationale.
Economia mondiala este expresia unui sistem de interdependente: dezvoltarea economiei nationale determina dezvoltarea diviziunii mondiale a muncii care la randul ei genereaza interrelatiile dintre economiile nationale care stau la baza unor subsisteme mondiale, comercial, valutar, financiar. Intre aceste sisteme exista interdependente cu implicatii asupra agentilor economici si economiilor nationale.
La nivelul economiei mondiale se remarca o alternare a fazelor de expansiune cu cele de recesiune, rezultatul pe termen lung este insa pozitiv, produsul mondial brut inregistrand un trend ascendent. In 2005 PIB-ul mondial a fost 44385 miliarde USD. Insemana o crestere cu 4% fata de 2004.
Economia mondiala este eterogena. Intre diferitele sale zone se mentin decalaje datorita dezvoltarii economice inegale. Statele natiune difera nu numai ca marime si potential economic dar si ca nivel de dezvoltare economica.
Economia mondiala se caracterizeaza prin unitate in diversitate.
Economia mondiala pe parcursul dezvoltarii sale de la economia internatioanala la cea globala cunoaste grade crescande de integrare.
Echilibrul economiei mondiale
toate aceste tari sunt tari industriale, fapt ce se afla la baza avansului lor economic, in raport cu alte state;
structura economiilor nationale a acestor tari se caracterizeaza prin ponderea superioara a sectorului secundar si mai ales a celui tertiar;
datorita sistemelor manageriale performante, economiile tarilor membre OCDE realizeaza comparativ cea mai mare eficienta;
nivelul de trai in aceste tari este cel mai ridicat din lume;
- structura exporturilor acestor tari se caracterizeaza prin preponderenta produselor manufacturate cu un alt grad de prelucrare;
- acest grup de tari, dezvoltate economic, a determinat transnationalizarea vietii economice. Ele sunt in acelasi timp tari de origine si tari gazda ale celor mai puternice societati transnationale.
Grupul celor Sapte
Grupul celor Sapte (G7), SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Canada alcatuiesc G7 al marilor puteri industrializate. La reuniunea acestui grup statele sunt reprezentate de sefii de guvern sau de ministrii economiei si finantelor. Scopul urmarit de G7 este coordonarea politicilor macroeconomice si in mod special a politicilor ratelor de schimb intre tarile membre. Tarile membre G7 sunt cele mai puternice de pe glob, ele fiind acelea care determina raportul de forte pe plan international , ordinea economica mondiala.
Din iunie 2002 in grupul marilor tari industrializate a fost inclusa si Rusia, trecandu-se de la G7 la G8. Rusia are un potential economic foarte mare, are forta de munca, dar din punct de vedere al eficientei este mult in urma celor sapte.
Politica economica in tarile dezvoltate
In conditiile proprietatilor private si ale democratiei, statul, care reprezinta puterea publica exercita functii speciale subordonate interesului general al societatii civile. Functia economica a statului necesita elaborarea unei politici adecvate, pornind de la o politica de supraveghere, cand statul are un rol pasiv, lasand piata sa-si joace rolul de regulator spontan pana la politici de cautare constienta a echilibrului economic cand statul exercita un rol activ in economie.
Politica bugetara
Politica bugetara este componeneta a politicii economice generale a unei tari.
Politica bugetara reprezinta actiunea statului prin intermediul bugetului sau. Aceasta actiune se produce prin combinarea politicii fiscale cu politica de cheltuieli guvernamentale si de fixare a unui anumit nivel al deficitului bugetar.
In toate tarile proiectul de buget este supus dezbaterii Parlamentului. Gestiunea bugetului public este considerata cel mai important mijloc de care dispune statul pentru a influenta conjunctura economica in diferitele ei faze. Cea mai mare parte a veniturilor bugetare provin din impozitele si taxele fiscale, circa 90%, percepute de la agentii economici si de la persoanele fizice.
Exista mai multe categorii de impozite:
- pe consum (TVA, taxa vamala);
- pe venit (impozit al firmelor, al persoanelor);
- pe avere.
Dupa maniera de percepere exista:
- impozite directe;
- impozite indirecte incorporate in pretul de vanzare.
In ce priveste cheltuielile statului acestea privesc sectorul social, educatie, cultura, aparare-masuri de stimulare a economiei prin dezvoltarea infrastructurii, ajutor acordat zonelor speciale.
Executia bugetului revine, in principal, guvernelor si tezaurului public. Tezaurul public este instrumentul de politica bugetara a Guvernului. In contul sau curent de la banca centrala sunt varsate toate veniturile bugetului. De asemenea, tezaurul public finanteaza cheltuielile statului, asigura ajustarea veniturilor si cheltuielilor si operatiuni de trezorerie.
Politica monetara
Politica monetara consta in actiunea asupra ofertei de moneda sau a ratei dobanzii in scopul stabilizarii macroeconomice.
Controlul masei monetare sau al ratei dobanzii urmareste stimularea cresterii economice, stabilitatea preturilor, reducerea ratei inflatiei etc.
Banca centrala este principala autoritate monetara a unei tari si are rolul de a elabora si aplica proiectele monetare ale tarii respective (foarte important).
Politici comerciale
Politica comerciala a unui stat reprezinta totalitatea instrumentelor utilizate de catre acesta pentru reglementarea relatiilor sale comerciale externe . Scopul fundamental al politicii comerciale este acela de a asigura realizarea echilibrului optim la nivelul schimburilor comerciale, cu alte tari si o inscriere favorabila in diviziunea internationala a muncii.
Ansamblul de masuri de politica comerciala se structureaza pe trei directii:
- masuri de politica tarifara (vamala);
- masuri de politica netarifara;
Masuri de promovare si stimulare a exporturilor.
Politica vamala
Politica vamala are ca scop protejarea producatorilor nationali de concurenta straina si obtinerea de venituri la bugetul de stat.
Instrumentul politicii vamale este tariful vamal care include totalitatea taxelor vamale practicate la import. Taxele vamale sunt impozite indirecte care se stabilesc, de regula, sub forma de procente din valoarea in vama a marfii importate (ad valorem). Mai rar se calculeaza ca o valoare absoluta (taxe specifice) aplicata pe unitatea de produs.
Politica netarifara
Politica netarifara are ca scop principal controlul importurilor, descurajarea lor sau orientarea preferintelor consumatorilor catre produsele indigene. Obstacolele (barierele) netarifare imbraca o multitudine de forme greu de identificat. Totusi, ele se structureaza in trei grupe:
- bariere cantitative: contingente, prohibitii, licente, autolimitari, voluntare la export;
- bariere care actioneaza prin intermediul preturilor (prelevari variabile la import, ajustari fiscale la frontiera, taxe antidumping);
- bariere administrative;
- bariere tehnice;
- bariere datorate actiunii statului in sfera comertului.
Politica de promovare si stimulare a exporturilor
In scopul promovarii si stimularii exporturilor, statul poate utiliza masuri bugetare, financiare, fiscale sau valutare.
Societatile transnationale
Accentuarea fara precedent a interdependentelor dintre state ca si deschiderea pietelor din ultimele decenii ale secolului trecut au determinat aparitia, dezvoltarea si expansiunea societatilor transnationale care la randul lor accentueaza procesul de globalizare a economiei mondiale.
La baza aparitiei societatilor transnationale stau investitiile externe de capital. Investitiile externe de capital imbraca doua forme:
Investitiile internationale de portofoliu permit participarea la luarea deciziilor, dar nu si dreptul de control.
Investitie directa externa este considerata si majorarea capitalului unei filiale externe de catre firma mama.
Cele doua categorii de investitii externe se deosebesc prin modul de exercitare a controlului. O investitie de portofoliu se poate transforma intr-o investitie directa in conditiile in care o participare minoritara a investitorului strain se transforma intr-o participare majoritara.
In 2005, nivelul investitiei externe directe a fost de 916 mld. USD, cu 29% mai mare decat in 2004.
Trasaturile investitiilor directe externe
- investitiile directe externe depasesc ca importanta investitiile externe de portofoliu;
- SUA joaca un rol preponderent , atat ca tara sursa cat si ca tara gazda a investitiilor directe externe in comparatie cu celelalte tari dezvoltate;
- structura pe ramuri a investitiilor directe externe s-a modificat in favoarea sectorului manufacturier, care a depasit in importanta sectorul primar, cu exceptia petrolului;
- asistam la o distributie pe zone de influenta a investitiilor directe externe din tarile dezvoltate in tarile in dezvoltare;
- cele mai importante fluxuri sunt SUA-America Latina, UE-Africa, Japonia-Asia.
Modalitati de implantare a societatilor transnationale
- modalitati concrete de implantare prin investitii externe imbraca o multitudine de forme de la o participare minora de capital pana la detinerea integrala a capitalului unei filiale;
- cazul, cel mai frecvent este cel in care se porneste de la o participatie la capital initial minoritara care pe parcurs se transforma intr-o participatie majoritara, chiar integrala. Este forma de investitie directa externa preferata de firmele americane;
- penetrarea initiala a unei firme straine in scopul studierii si cunoasterii pietei locale, in scopul demararii unor relatii de afaceri pe piata locala si al evaluarii posibilitatii de extindere a cererii pentru anumite produse pe aceasta piata etc. In conditiile in care perspectivele sunt atragatoare se solicita o majorare a capitalului. Capitalurile locale fiind in general insuficiente, societatea transnationala preia controlul asupra intreprinderii in general prin cumpararea de titluri de valoare.
- exista cazuri in care societatile transnationale practica o politica stricta de participatie minoritare, unul din motivele aplicarii acestei politici fiind riscul nationalizarii.
- cumpararea unei societati deja in functiune, cumpararea unei societati este decisa in ultima instanta de raporul dintre pretul platit si beneficiul previzibil.
- creearea unor societati comune cu reprezentantii statului gazda (societati mixte) care constau in asocierea intre o societate straina cu o firma autohtona, de obicei de stat, in conditii aproximativ egale.
- creearea unei societati conjugate. Acesta este rezultatul unui contract in care tara gazda obtine recunoasterea aportului sau propriu de catre firma straina, care apartine in general unei tari dezvoltate. Este o modalitate de implantare practicata cu precadere in tarile slab dezvoltate .
- cazul cel mai putin frecvent in care societatea mama creeaza o filiala pe loc gol.
Piata societatilor transnationale
O societate transnationala se manifesta in trei spatii economice:
spatiul national in care se manifesta societatea mama;
spatiul strain de implantare, in care se manifesta filialele;
spatiul international, in care se produc schimburile dintre filiale si dintre acestea si restul lumii.
In virtutea relatiilor dintre societatea mama si filialele din strainatate, precum si a relatiilor dintre filiale, o societate transnationala isi desfasoara activitatea in cadrul unei piete proprii, care este o piata internationala in cadrul careia se diminueaza incertitudinile legate de fluctuatiile preturilor de aprovizionare, de comercializare etc.
Structuri transnationale
Dupa orientarea investitiilor de capital se disting doua tipuri de structuri:
Strategii de crestere a societatilor transnationale
Exista doua tipuri de strategii de crestere:
- fuziunea prin care doua sau mai multe firme, indiferent de tara de origine, se regrupeaza intr-una singura. Din punct de vedere juridic vechile firme dispar fiind inlocuite de noua firma rezultata prin fuziune.
- absorbtia reprezinta o tehnica de achizitie prin care o firma cumpara integral alta firma. Societatea absorbita dispare ca firma independenta. Din punct de vedere juridic firma absorbita nu mai exista.
- participarea consta in achizitionarea unei parti a capitalului altei firme din aceeiasi tara sau din strainatate. Din punct de vedere juridic raman amandoua.
Directii de concentrare a societatilor transnationale
- concentrarea internationala pe orizontala se realizeaza prin cresterea numarului de filiale in strainatate in aceeiasi ramura ca si societatea mama.
- concentrarea internationala pe verticala presupune cresterea marimii societatii prin achizitionarea sau construirea de firme in alte tari situata in amonte sau in aval de societatea mama, in functie de specificul de activitate.
- cresterea prin conglomerarea ei internationala. Aceasta reprezinta uniunea unor firme care nu sunt legate intre ele pe linie tehnologica (holding). Motivatia conglomerarii este strict financiara. Conglomerarea reprezinta o societate de tip holding care detine capitalul filialelor si isi asuma responasbilitatea gestiunii acestora.
Managementul societatilor transnationale
Managementul international reprezinta managementul firmei la scara internationala si are rolul de a mentine organizatia intr-o stare de echilibru dinamic in cadrul mediului global.
Managementul international se particularizeaza prin mediul mult mai complex in care se desfasoara activitatea firmei, respectiv piata internationala. Dezvoltarea managementului international este o reflectare a procesului de internationalizare a vietii economice, firma actionand intr-un spatiu economic global. Aceasta presupune conceperea strategiei firmei intr-o maniera internationala si globala . Actionand in plan international, societatea mama trebuie sa-si creeze noi structuri pornind de la structuri organizatorice relativ simple (structuri cu departament de export pana la structuri organizatorice complete cum sunt structurile matriciale sau tip retea).
Toate functiile managementului devin mai complexe.
Modul de organizare si conducere a societatilor transnationale
Poate fi de mai multe tipuri:
- tipul etnocentric de organizare, se defineste prin caracterul centralizat al organizarii puterii. Societatea mama reprezinta centrul decizional . Aceasta utilizeaza tehnica planului imperativ prin care distribuie filialelor obiectivele ce trebuiesc indeplinite.
- tipul policentric de organizare, atribuie o larga independenta filialelor.
- tipul geocentric de organizare, impinge descentralizarea la maximum.
Consecintele expansiunii societatilor transnationale
- relatia societati transnationale - tara gazda dezvoltata nu este considerata apriori de la inceput, in defavoarea tarii de implantare.
- relatia societati transnationale - tara gazda in dezvoltare trebuie privita prin prisma faptului ca in aceste tari capacitatea statala de reactie este relativ redusa.
Uniunea Europeana
Ideea europeana a aparut in perioada interbelica. Prima initiativa oficiala in directia unitatii europene a avut loc in 1929 si a apartinut lui Aristide Briand (foarte important om politic francez). Germania, Franta, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg.
Etapele de formare ale Uniunii Europene
- in aprilie 1951 s-a semnat Trataul de la Paris prin care au fost puse bazele Comunitatii Europene a Otelului si Carbunelui CECO. CECO a avut ca scop creearea unei piete comune a carbunelui si otelului intre cele sase state care furnizau impreuna cea mai mare productie de otel si carbune din Europa de Vest. Totodata CECO si-a propus libera circulatie a acestor produse intre statele membre prin desfiintarea taxelor vamale, fapt care s-a realizat in 1954.
- prin Tratatul de la Roma semnat in martie 1957 se constituie Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, Euratom. Tratatul de la Roma a prevazut stabilirea unei uniuni vamale in cursul unei perioade de tranzitie. De asemenea a pus bazele liberei circulatii a marfurilor, a persoanelor, a capitalurilor si a serviciilor si a unui anumit grad de coordonare a politicilor macroeconomice. In plus, Tratatul de la Roma a definit o politica europeana comuna, in sectoare ca agricultura, relatiile comerciale extrene, pescuitul si transporturile. Principalul obiectiv al Comunitatii Economice Europene a fost creearea, pana la sfarsitul anului 1992, a unei Piete Comune in cadrul careia sa se realizeze libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor.
- in 1967, cele trei comunitati (CECO, CEE, Euratom) au fuzionat intr-o singura unitate, respectiv Comunitatile Europene. Acestea aveau un executiv unic, Comisia Europeana si un Consiliu de Ministri unic.
- ideea de uniune europeana si succesele economice substantiale au dus la largirea rapida a CEE, Comunitatii Europene, astfel: in 1973 adera Danemarca, Marea Britanie si Irlanda Europa celor Noua. In 1981 adera Grecia, E 10. In 1986, Spania si Portugalia, E 12.
- in 1986, la Luxemburg, Tratatul de la Roma a fost amendat si completat prin adoptarea de catre cei 12 ai actului unic european.
- Tratatul de la Maastricht a fost semnat in 1992 si a intrat in vigoare in noiembrie 1993. Tratatul de la Maastricht marcheaza consolidarea procesului de integrare europeana, comunitatile economice europene capata denumirea de Uniunea Europeana. Tratatul de la Maastricht stabileste drept principal obiectiv economic trecerea la uniunea monetara.
- la 1 ianuarie 1995 devin membre ale Uniunii Europene Austria, Finlanda si Suedia.
- in octombrie 1997 se semneaza Tratatul de la Amsterdam, care propune adancirea integrarii interstatale cu accent sporit pe problemele sociale.
- la 31 decembrie 1998 s-a lansat oficial moneda unica europeana, euro, eveniment considerat de importanta istorica (moneda nationala - simbol al suveranitatii nationale).
- la 1 martie 2002 monedele nationale au fost retrase din circulatie, euro devenind moneda unica europeana. Marea Britanie, Danemarca si Suedia, desi indeplineau criteriile, nu au aderat la zona euro si Grecia, care a vrut dar nu a indeplinit criteriile de convergenta.
- la 1 mai 2004, Uniunea Europeana s-a largit cu inca 10 state: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Malta si Cipru.
- la 1 ianuarie 2007 aderarea Romaniei si Bulgariei, Europa celor 27.
|
