EFECTELE ECONOMICE sI SOCIALE ALE INFLAŢIEI
1.3.1 EVOLUŢII ECONOMICE
În perioada inflatiei au loc importante modificari de structura în economia nationala fie ca acestea sunt determinate de însasi fenomenele inflationiste fie ca unele masuri de politica economica au determinat însusi procesul inflationist si dimensiunile sale.
În special în statele în curs de dezvoltare si în deosebi politicile economice de industrializare, de dezvoltare a unor ramuri, au urmarit asemenea schimbari rapide orientând resursele materiale si umane, financiare, valutare catre acestea si aducând perturbari în economie, perturbari accentuate chiar de evolutia procesului inflationist.
De asemeni, în perioada inflatiei apar stimuli specifici decurgând din necesitatea satisfacerii cererii crescute sau din dorinta de a realiza profituri sporite (dezvoltarea productiei bunurilor de consum sau a productiei de razboi, extinderea comertului, si a schimburilor interne), ceea ce conduce si la o redistribuire a capacitatilor si resurselor în ac 22422l1120w est sens.
Inflatia aduce, prin cresterea nivelului preturilor nationale fata de cele externe, slabirea capacitatiii concurentiale ale firmelor nationale.
Deprecierea monetara conduce la ieftinirea marfurilor nationale pentru cumparatorii straini si deci usureaza exportul. Este un factor ce nu avantajeaza pe moment. Dar noi urmarim functionarea firmei ca un proces de continuitate. Pentru producatorii nationali, în situatia în care inflatia se permanentizeaza, devine evident ca preturile de achizitie a materiilor prime din import cresc mai repede decât preturile cu care se exporta marfurile si deci ca pentru fiecare partida de marfuri se produce în fapt o pierdere de substanta. Pe ansamblu, pe fiecare firma sau pe economie, este cresterea volumului exportului pentru a asigura acelasi nivel al importurilor în functie de gradul de depreciere a monedei nationale.
Procesul inflationist antreneaza si extinde somajul. Vizând cresterea competitivitatii si având în vedere costurile crescute de salarii, patronii apeleaza la aplicarea tehnologiilor moderne, care prezinta avantajul ca ridica randamentele si diminueaza personalul. Conditiile specifice inflatiei faciliteaza investitiile si asigura acoperirea si amortizarea lor în sensul cel mai favorabil pentru firme. Asa se face ca eliberarile de personal si somajul creste, în timp ce productia si cererea globala sunt înca normale.
Fenomenele de recesiune, atunci când se instaleaza, majoreaza somajul care este o caracteristica evidenta a stagflatiei.
Inflatia favorizeaza si accelereaza procesul investitional. Factorii care faciliteaza investitiile sunt numerosi. Pe de o parte, marea majoritate a întreprinderilor au perspective mai sigure privind evolutia de viitor. Iar reînnoirea echipamentului si modernizarea tehnologiilor este o conditie a cresterii profitului. Pe de alta parte, în timpul inflatiei se ieftineste creditul - întrucât toate obligatiile decurgând din împrumutiri: rate de rambursare si dobânzi devin tot mai "ieftine" pe masura ce înainteaza procesul inflationist. La aceatsa se adauga si faptul ca statul, interesat în anumite activitati, în special tarile în curs de dezvoltare angajate în revolutii structurale, acorda direct resurse (din buget) faciliteaza conditiile de obtinere a creditului, sau stabileste norme speciale de transfer prin cost a cheltuielor de investitii.
Inflatia afecteaza creditul si descurajeaza economiile. Inflatia contribuie la deprecierea depozitelor si prin aceasta descurajeaza economiile. În conditiile unor inflatii moderate depunatorii sunt supusi unei eroziuni lente a capitalurilor aflate la banci sau casele de economii. Dobânzile fixe, practicate, în general, ramân nominal stabile si sufera o diminuare în termeni reali. Problema recuperarii eroziunii capitalului prin dobânzi reale se pune mai târziu în stadii înaintate ale inflatiei, iar "preocuparile" în acest sens, chiar daca nu sunt numai declarative, se aplica de regula cu întârziere.
Astfel ca în general creditorii sufera o eroziune efectiva a capitalurilor aflate sub forma de depuneri la banci.
Inflatia privilegiaza debitorii. Debitorii sunt deosebiti de avantajati, întrucât, în conditiile diminuarii inflatiei, ratele de rambursare, inclusiv dobânzile, în termeni reali, sunt tot mai diminuate. Astfel, a realiza investitii prin credite înseamna, de fapt, a plati sub valoare bunurile de patrimoniu achizionate. Iata premisele unei cresteri patrimoniale importante în timpul inflatiei, pentru cei care beneficiaza de credite.
La rândul lor, depunatorii sunt nevoiti sa suporte pierderi importante în puterea de cumparare a capitalurilor si dobânzile cuvenite. Asa cum statisticile consemneaza, depunatorii sunt obligati a realiza scopurile economice pe care si le-au propus evaluate în anume termeni reali, sa accelereze procesul economiilor, sa majoreze economiile nominale, desi conditiile din timpul inflatiei nu faciliteaza acest lucru pentru marea masa a populatiei.
Inflatia favorizeaza cresterea profiturilor. Prin mobilitatea specifica a preturilor de vânzare a marfurilor, din timpul inflatiei si conditiile de piata mai favorabile vânzatorilor, acestia practica de regula dimensiuni sporite ale cotelor de profit incluse în preturi. Sub un alt aspect, inflatia creeaza o resursa specifica de crestere a profitului prin conditiile specifice în care se stabileste si se reconsidera pretul fortei de munca, salariul, în timp ce preturile marfurilor urmeaza mersul inflatiei atât pentru categoria materii prime cât si pentru produsele finite.
Pretul muncii în valoare nominala ramâne periodic fix, ceea ce creeaza în etapa respectiva diferente care revin în ultima masura celui ce încaseaza pretul de vânzare, patronul.
De asemeni, profiturile patronale îsi gasesc conditii favorabile de investire asigurând firmelor în timpul inflatiei o ampla crestere patrimoniala.
1.3.2 CONSECINŢE SOCIALE ALE INFLAŢIEI
Una din cele mai pregnante consecinte sociale ale inflatiei este modificarea repartitiei veniturilor si patrimoniilor în valoarea lor reala.
În timpul inflatiei averea functie de forma în care se gaseste îsi poate modifica mai mult sau mai putin valoarea în expresie nominala.
Astfel preturile se modifica pentru bunuri care alcatuiesc patrimoniul cum ar fi: terenurile, cladirile, echipamentele, în ritmuri mai apropiate sau diferite de evolutia indicilor de pret si deci în general tind sa-si pastreze valoarea lor reala în conditiile date ale puterii de cumparare. Pentru unele din aceste componente: imobile, bijuterii, actiuni, etc., inflatia creeaza conditiile de crestere accelerata a pretului si deci temeiuri îmbogatirii excesive a unor persoane sau firme.
O serie de componente ale patrimoniului nu au aceeeasi situatie. Astfel activele financiare de tip creante, îndeosebi obligatiunile, sau activele monetare, în special depozitele, îsi pastreaza valorile nominale anterioare si aduc proprietarilor lor însemnate pierderi în termeni reali. În acest fel patrimoniile unei anumite categorii de persoane: mici întreprinzatori, familii modeste sau pensionari, sunt serios afectate.
Astfel inflatia actioneaza selectiv: îmbogateste cu mult mai mult pe mai putini si saraceste cu mai putin pe mult mai multi.
Redistribuirea veniturilor reprezinta terenul care însa afecteaza plenar întreaga societate, suscita revendicari si conduce la confruntari sociale de amplitudine.
Inflatia divizeaza societatea în doua mari categorii:
- persoane ale caror venituri variaza în functie de evolutia preturilor si care îsi pot asigura astfel echivalentele veniturilor, în raport de cresterea generala a preturilor;
- persoane care depind de venituri nominale fixe, sau care se modifica încet si cu multe dificultati, astfel încât veniturile lor reale sunt în permanenta ramase în urma, fata de nivelul general al preturilor si al amputeaza pregnant, puterea de cumparare.
Între persoanele afectate de inflatie sunt pensionarii, persoanele care depind de ajutoare sociale publice, ale caror venituri depind de prevederile bugetare, care prezinta rigiditati în modificari, ceea ce implica sporuri limitate si tardive ale veniturilor lor nominale, în neconcordanta cu cresterea preturilor.
O situatie speciala au salariatii care se sufera permanent impactul ramânerii în urma a puterii de cumparare fata de evolutia preturilor. Reajustatea periodica a salariilor se face de regula cu întârziere si având în vedere revendicari deja depasite, astfel ca, în evolutie, trendul veniturilor lor reale ramâne în urma dinamiicii generale a preturilor. Diferentele între partea cuvenita a salariilor în pret si partea efectiv platita ramâne un izvor de profit suplimentar pentru patroni. De aici conflictul social între patroni si salariati, ca expresie a intereselor diferite ale acestora.
Astfel, în mod necesar, în perioada inflatiei experienta arata ca se polarizeaza grupe diferite grupe ce doresc sa-si impuna intersele sau revendicarile. Aceste grupe dispun fie de putere economica, fie de putere sociala cu rezonanta electorala.
Printre acestea au un rol preponderent: asociatiile patronale (oligopoluri, carteluri) si sindicatele ca reprezentate la salariatilor; alte grupari de mici producatori, micii patroni din agricultura si comert având un rol de rezonanta mai restrâns. O analiza mai atenta a evolutiei procesului inflationist arata ca actiunea grupurilor economice, aparându-si fiecare propriile interese "colaboreaza" de fapt si este de maniera sa intensifice si sa accentueze evolutia fenomenului inflationist, În multe momente si pe multiple planuri contribuind la aparitia tensiunilor inflationiste, în legatura cu transmisia lor în întreaga economie si cu privire la rezistenta opusa încetinirii ritmului de cresterea preturilor si salariilor.
Înca din debutul proceselor inflationiste interventia sindicatelor tinde sa promoveze în economie cerintele de cresterea salariilor inspirate de la ramurile cele mai productive la nivelul carora cresterile sunt justificate. În continuare sustinerea generala înseamna "alinieri" la crestere si pentru domenii în care cresterea în dimensiunile solicitate nu este motivata, si chiar depasiri ale pragurilor "negociate". Astfel, prin forta lor sindicatele merg la accelerarea ritmului.
La rândul lor firmele mari, oligopolurile, sustin mai prompt satisfacerea solicitarilor de crestere a salariilor, pe de o parte, pentru ca având un grad mai ridicat de concentrare au si o sindicalizare mai ampla, dar pe de alta parte, pentru ca au o productivitate mai mare si profituri mai înalte. La nivelul lor cresterea salariilor va permite o crestere mai mare a acestor profituri decurgând din cresterile de preturi pe care oligopolurile le pot impune.
Iata ca în economie valurile de cresteri de salarii pornesc de la firmele mari din ramurile cheie. Ele declanseaza astfel valuri de cresteri de preturi în dimensiuni care nu se potrivesc celorlalte domenii din economie, angajând în modul cel mai direct spirala preturi - salarii.
Cele doua grupuri enumerate la care ne-am referit actioneaza în sensul extensiunii proceselor inflationiste în întreaga economie în cadrul unui mecanism specific.
Sindicatele impun interesele salariale în prevederile contractelor colective de munca încheiate, pe masura si în conditiile convenite cu marii parteneri, marile întreprinderi. Largirea aplicabilitatii acestor prevederi, prin similitudine si pentru ramuri si întreprinderi mai putin productive, are drept efect, în mod cel mai direct, cresterea preturilor.
Mai mici sau mai mari, întreprinderile vor avea în consecinta modele de comportament în cresterea preturilor, marile oligopoluri.
În sfârsit, daca prin diminuarea presiunilor inflatiei sau prin masurile de combatere ar putea fi posibila sau de dorit scaderea preturilor, exista temeiuri de împotrivire, de o potriva în cele doua medii.
Pe de o parte sindicatele nu accepta legaturi posibile între scaderea pretului unui produs si puterea de cumparare a salariului si considera ca sporurile de salarii provin din, în principal, prin scaderea profitului întreprinderii si nu prin preturi.
La rândul lor oligopolurile sunt, dupa cum se stie cele ce pot impune preturile si-si pot asigura profituri înalte în orice conditii de salarizare.
|
