EMISIUNEA MONETARÅ
SECŢIUNEA 2.1. DEFINIREA EMISIUNII MONETARE.
Dupå cum am aråtat în capitolul anterior, circulatia monetarå prezintå douå functii principale: aceea de a da nastere si de a perfectiona sistemul sistemul monetar cu toate elementele sale, precum si functia de emisiune monetarå. Se sustine ideea cå între circulatia monetarå si cele douå functii ale sale existå o unitate indisolubilå, deoarece nu se poate vorbi de circulatie monetarå în afara unui sistem monetar si, respectiv, a emisiunii de monedå.1
Emisiunea monetarå (båneascå) se poate defini ca fiind totalitatea actelor si operatiunilor efectuate de Banca centralå a unei tåri, împreunå cu Ministerul Finantelor, operatiuni ce constau în baterea de semne monetare, stocarea acestora de emitent, emiterea, punerea în circulatie, respectiv retragerea din circulatie a bancnotelor si monedelor, dar si formarea de bani scripturali.
O definitie stricto sensu este aceea cå emisiunea monetarå reprezintå punerea si retragerea din circulatie a numerarului si a monedei scripturale. Observåm deci cå putem face o delimitare între cele douå forme ale emisiunii, delimitare determinatå de domeniul în care acestea actioneazå (sfera numerarului si sfera banilor de cont), de tehnicile si mecanismele pe care le presupun:
a) emisiunea semnelor monetare, deci a monedelor, bancnotelor si a monedei de hârtie, care constå în confectionarea (fabricarea) acestora, stocarea, punerea si retragerea din circulatie.
b) formarea monedei scripturale în conturi deschise la bånci, care se desfåsoarå prin: refinantarea båncilor comerciale de cåtre Banca Centralå, cumpårarea sau vânzarea de obligatiuni ale statului, acordarea de credite direct de cåtre Banca Centralå.
Mecanismul emisiunii este generat de o multitudine de procese si factori (care la rândul lor sunt influentati de emisiunea monetarå) cum ar fi: necesitåtile permanente de numerar pentru plata salariilor, pensiilor, asigurårilor; necesitåtile de creditare pentru sectoare productive sau neproductive; împrumuturi contractate de stat în vederea acoperirii deficitelor bugetare, pentru plata datoriilor externe, echilibrarea balantei de plåti externe etc.; acordarea de împrumuturi în stråinåtate sau investitii de capital; finantarea cheltuielior militare, a altor cheltuieli ale statului; finantarea måsurilor ce se impun pentru contracararea deprecierii si devalorizårii monetare, precum si a proceselor inflationiste.
Emisiunea monetarå este puternic ancoratå în procesele economice, participând la crearea cadrului necesar desfåsurårii în bune conditii a întregului mecanism al economiei nationale. De aceea, emisiunea nu trebuie reduså la o operatiune de purå tehnicå bancarå, deoarece ea este, prin continutul si mutatiile economice la care participå, un proces cu multiple semnificatii.
2.1.1 Emisiunea semnelor monetare
Emisiunea semnelor monetare se poate defini ca fiind ansamblul de operatiuni constând în confectionarea (fabricarea ), 14114c24o stocarea, punerea si retragerea din circulatie a semnelor monetare. Semnele monetare constituie formele concrete de manifestare ale monedei, asa numitele instrumente monetare, care sunt: biletele de bancå (bancnotele de hârtie) si monedele metalice. Asa cum am våzut, orice sistem monetar defineste care este unitatea sa monetarå, iar aceastå unitate monetarå este puså în circulatie si folositå sub forma concretå a semnelor monetare (bånesti).
La noi, unitatea monetarå este leul, cu subdiviziunea banul, asa cum se reitereazå în articolul 10 al Legii nr.34/1991 privind Statutul Båncii Nationale a României. Leul, ca unitate monetarå a sistemului monetar român, este introdus prin Legea nr.14/1867; este vorba de introducerea unui sistem zecimal, metric, asa cum exista în Uniunea monetarå italianå (Franta, Italia si Belgia), trecându-se la leul împårtit în 100 de pårŢi numite "bani". Un leu era echivalentul a 5 grame argint si 0,32258 grame aur. Atât aurul, cât si argintul au råmas echivalente generale, reprezentând sistemul bimetalist, în care ambele metale pretioase îndeplineau functia monetarå de måsurå a valorii si de mijloc de circulatie.
Trebuie precizat cå, în functie de situatia economicå si politicå a tårii noastre, sistemul monetar a evoluat permanent, existând numeroase modificåri atât în ceea ce priveste raportul unitåtii monetare fatå de metalul monetar (aur si argint, iar apoi numai aur), cu alte cuvinte, continutul în aur al leului, cât si în ceea ce priveste concretizarea unitåtii monetare în instrumente monetare. Vom urmåri pe scurt aceastå evolutie, punctând principalele momente.
În aplicarea Legii nr.14/1867 privind înfiintarea sistemului monetar român, a fost adoptatå Legea nr.22/22.04.1867, prin care s-au pus în circulatie monede de aur de 5, 10 si 20 de lei, precum si monede de argint de 50 de bani, 1 leu si 2 lei; ca bani divizionari s-au introdus cei din aramå, de 1, 2, 5 si 10 bani. Legea a prevåzut si modalitåtile de batere, circulatie si retragere din circulatie a monedelor din metal. Legea nu face nici o precizare cu privire la bancnote, introducându-se un sistem exclusiv metalist (prin însåsi definitia lor, bancnotele sau biletele de bancå sunt conditionate de existenta unei bånci de emisiune, (bancå ce nu functiona încå la acea vreme).
În
perioada 1867 - 1935, monedele românesti se bat la
În aprilie 1880 se înfiinteazå Banca Nationalå a României, cu atributii în emisiunea bancnotelor; apar astfel primele bancnote, în valoare de 20 bani.
Prin Legea din 1890 se adoptå sistemul bånesc al leului cu bazå monometalistå, continutul în aur al leului fiind fixat la 0,2900322 grame aur fin, având ca si consecinte îmbunåtåtirea sistemului bånesc, consolidarea pozitiei leului si convertibilitatea leului în aur sau în altå monedå. Se pun în circulatie, pe lângå instrumentele monetare existente, piese din nichel de 50 de bani, 1 leu si 2 lei.
Dupå 1905 apar noi piese din nichel, cele de 5, 10 si 20 de bani.
În 1928 apar biletele de 20 si 100 de lei.
Primåvara anului 1929 aduce o nouå lege monetarå care modificå continutul de aur al leului la 0,10 grame aur, cu titlu de 0,009 grame aur fin, deci de 32,25 de ori mai putin decât în 1890.
Urmeazå o perioadå în care sunt emise bancnote de valori din ce în ce mai mari, ca o consecintå a fenomenelor inflationiste:
- în 1936 apar biletele de bancå de 1000 de lei;
- în 1940, cele de 100 de lei;
- în 1941, bancnota de 2000 lei;
- în 1943, bancnota de 500 lei;
- în 1945, bancnota de 100.000 lei;
- în 1947, bancnota de 1.000.000 lei si cea de 5.000.000 lei.
Inflatia accentuatå determinå aparitia unei noi legi monetare, la 15 august 1947, care stabileste continutul leului la 0,00594 grame aur fin. Vechile semne bånesti (piesele metalice emise de Ministerul Finantelor si bancnotele emise de Banca Nationalå) sunt retrase din circulatie de la acea datå. Se introduc noi bancnote de 100 si 1000 de lei, urmate în anul 1949 de bancnota de 500 de lei, iar în 1950 de cea de 2000 lei.
În anul 1952 are loc o nouå restructurare a sistemului bånesc român. Se emit noi categorii de semne bånesti: bancnotele Båncii de Stat cu valoare nominalå de 10, 25 si 100 de lei si banii de stat (sau bilete de tezaur) emisi de Ministerul Finantelor, cu valoare nominalå de 1, 3 si 5 lei. Se introduc banii divizionari din metal cu valoare nominalå de 1, 3, 5, 10 si 25 de bani, iar leul îsi modificå din nou continutul în aur (1leu = 0,79346 grame aur fin).
În februarie 1954, continutul în aur al leului se majoreazå la 0,148112 grame aur fin, modificându-se corespunzåtor cursul celorlalte valute fatå de leul românesc. Acest continut în aur al unitåtii monetare a României se mentine si în prezent.
În 1966 se pun în circulatie bancnotele de 50 lei, apoi monedele de 50 de bani, 1, 3 si 5 lei. Se retrag monedele de 1, 3, 5, 10, 15, 25, 50 de bani si bancnotele de 1, 3, 5 si 10 lei.
Dupå evenimentele din decembrie 1989, liberalizarea preturilor si a salariilor determinå o mårire cererii de numerar, în conditiile în care aceastå cerere nu a fost însotitå de aparitia unui sistem de plåti alternative; ca atare, are loc suplimentarea emisiunii monetare a Båncii Nationale a României. Se introduc monedele metalice de 5, 10, 20, 50 si 100 de lei si bancnote cu valoare ridicatå de 200, 500, 1000, 5000, 10000, 50000 si respectiv 100000 de lei, paralel cu retragerea vechilor semne monetare.
În rândurile care urmeazå vom încerca o caracterizare a semnelor monetare actuale, evidentiind caracteristicile comune, precum si pe cele particulare, ale fiecårei categorii în parte.
Monedele. Prima monedå apårutå este cea de 10 lei (1991), urmatå de cea de 50 lei (1991) si de cele de 20 lei si de 100 lei (1992). Pe versoul fiecåreia dintre aceste monede sunt înscrise valoarea
nominalå, în cifre, precum si anul emiterii. Pe fatå, toate monedele cuprind inscriptia "România". Moneda de 10 lei înfåtiseazå un drapel si o ramurå de måslin, însotite de inscriptia "22 Decembrie 1989", ca un elogiu adus martirilor din decembrie 1989. Moneda de 20 de lei reconstituie chipul lui stefan cel Mare, cea de 50 de lei profilul lui Alexandru Ioan Cuza, iar moneda de 100 lei îl înfåtiseazå pe Mihai Viteazul. Lângå figurile celor trei mari personalitåti ale istoriei noastre se aflå inscriptionat numele acestora. Monedele de 10 lei si de 100 lei, moneda de 500 lei, care sunt confectionate din acelasi aliaj, prezintå în plus, pe pårtile laterale, fie o linie serpuitå discontinuå, fie inscriptia "România".
Bancnotele. Bancnota de 200 de lei (care-l reprezenta pe Grigore Antipa) si cea de 500 de lei (pe fata cåreia era ilustrat chipul lui Constantin Brâncusi - emisiunea din ianuarie 1991) au fost deja retrase fie datoritå valorii mici, cum a fost cazul celei de 200 de lei, fie datoritå faptului cå nu corespundeau standardelor impuse prin Legea nr. 34/29 martie 1991 privind Statul B.N.R. Conform acestei legi, Banca Nationalå a României este unica institutie autorizatå så emitå bancnote si monede metalice pe tot cuprinsul tårii (Art.9), precum si singura în drept så stabileascå valoarea nominalå, dimensiunile, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice (Art.13). Tot în articolul 13 al Legii privind Statutul B.N.R. se precizeazå obligatia ca bancnotele så fie semnate de guvernator si de casierul central; modelul celor douå semnåturi îl regåsim la dolarul S.U.A., marca germanå si francul elvetian.
Bancnota
de 2.000 lei, eclipsa pe 11 august 1999, cu ocazia Eclipsei totale de soare,
reprezinta desenul
hartii României cu liniile eclipsei ce traverseaza
Pe fatå aceste bancnote contin:
1) denumirea Båncii Nationale a României;
2) sigla B.N.R.;
3) numårul de serie (la banconetele emise înainte de 1998);
4) numårul de ordine (la bancnotele emise înainte de 1998) ;
5) valoarea bancnotei (cifre si litere);
6) stema României;
7) semnåtura guvernatorului B.N.R.;
8) semnåtura casierului central;
9) firul de sigurantå;
10) desenul (cadrul, format din elemente numeroase si variate, care include figura unei personalitåti: 1.000 - Mihai Eminescu, 2.000 - 11 august, Eclipsa totala de soare, 5.000 - Avram Iancu, Lucian Blaga, 10.000 - Nicolae Iorga, 50.000 - George Enescu, 100.000 Nicolae Grigorescu).
Pe verso sunt reînscrise denumirea si sigla B.N.R.; valoarea nominalå în cifre si litere; data emisiunii (luna si anul) la cele emise înainte de anul 1998 (la cele emise în 1998, anul emiterii apare pe fata bancnotei, iar pe verso apare numårul de serie si numårul de ordine); sintagma "Falsificarea acestor bilete se pedepseste conform legilor."; desenul respectiv.
Confirmând inflatia, ale cårei rate lunare si anuale au cunoscut suisuri spectaculoase, emisiunea acestor bancnote de valori din ce în ce mai mari reflectå adaptarea Båncii Nationale a României la permanenta si substantiala cerere de monedå, precum si la nevoile economiei nationale, în conditiile în care nu se acordå importanta necesarå restructurårii economice si se opteazå pentru calea cea mai usoarå, dar cu efecte deosebit de nocive, a emisiunii monetare.
2.1.2 Emisiunea monedei scripturale
Emisiunea (formarea) monedei scripturale se realizeazå în trei directii principale care împletesc diverse si importante functii ale Båncii Nationale. Aceste directii sunt:
a) refinantarea båncilor comerciale de cåtre Banca Centralå.
Banca Centralå furnizeazå lichiditåti societåtilor bancare care le solicitå în conformitate cu obiectivele interne si externe ale politicii monetare si de credit. Refinantarea bancarå este o operatiune pe termen scurt care se realizeazå prin deschiderea de linii de credit societåtilor bancare cårora le este permis så preleve sume de bani dintr-un cont deschis la Banca Centralå pe o perioadå scurtå de timp.
b) cumpårarea sau vânzarea de obligatiuni ale statului.
Conform articolului 30 din Statut, Banca Nationalå are obligatia så actioneze direct sau indirect, ca agent al statului, în ceea ce priveste: emisiunea obligatiunilor si a altor înscrisuri de stat; vânzarea si råscum-pårarea acestora; plata dobânzilor si a altor speze aferente acestor titluri de stat.
c) acordarea de credite direct de cåtre Banca Centralå.
Conform Normelor B.N.R. nr.10/1992, societåtile bancare sunt obligate så limiteze acordarea de credite la 20% din capitalul lor. Atunci când necesarul de creditare depåseste un astfel de plafon (este vorba de finantarea unor investitii de amploare sau a unor ramuri economice strategice, etc.) creditul este acordat direct de Banca Nationalå în virtutea privilegiilor acordate prin Statul såu si înlesnite de fondurile de care dispune.
SECŢIUNEA
2.2 BANCA DE EMISIUNE sI FUNCŢIILE
În cadrul sistemului bancar, banca de emisiune are un rol major. Prin functiile îndeplinite, prin legåturile multilaterale cu celelate bånci, si prin acestea cu economia, banca de emisiune reprezintå o placå turnantå a sistemului bancar, afirmându-si pe deplin cea de-a doua denumire, cea de bancå centralå.
Implicatå amplu în emisiunea monetarå, în procesele de creditare si de dirijare prin credit si monedå a economiei, în operatiunile valutare si în alte operatiuni importante din punct de vedere monetar si al creditului, banca de emisiune a fost deja în atentia multor autori.
Substanta functionalitåtii båncii de emisiune se manifestå prin câteva functii principale:
1) functia de emisiune si de creditare;
2) functia de dirijare a politicii monetare;
3) functia de centru valutar;
4) functia de bancå a båncilor;
5) functia de bancå a statului.
2.2.1 Functia de emisiune si de creditare
Aparitia båncilor de emisiune este strâns legatå de cresterea rolului bancnotelor în circulatia monetarå, fenomen specific climatului de dezvoltare economicå impus de revolutia industrialå.
Înfiintarea unor bånci de emisiune, de regulå prin desprinderea lor de båncile comerciale, a fost un prim pas al autonomizårii si dezvoltårii emisiunii care a avut loc la date diferite în tårile avansate, functie de evolutia istorico - economicå si socialå diferitå (Banca Angliei - 1694, Banca FranŢei - 1800, Båncile Nationale S.U.A - 1863).2
În momentul respectiv, în fiecare din aceste tåri era evidentå discrepanta dintre cerintele tot mai ample de monedå si posibilitåtile restrânse de satisfacere, în functie de efectivul si productia curentå de metal monetar. Astfel, s-a impus satisfacerea majorå a cererii de monedå pe baza emisiunii de bancnote, al cåror rol devine primordial. Istoria aratå cå aceastå primå etapå a evolutiei båncilor de emisiune nu a rezolvat satisfåcåtor problema. ïn toate tårile au apårut cu timpul crize, desincronizåri, fenomene negative, determinate de excesul cantitativ al emisiunii, fie din diletantism, fie din lipså de reglementare.
Astfel cå, în mod necesar, etapa hotårâtoare în dezvoltarea båncilor de emisiune a fost etapa reglementårii de cåtre state a sistemului de emisiune, adesea concomitent cu instituirea monopolului asupra emisiunii.
Un asemenea moment a fost în istoria Angliei adoptarea legii lui Robert Peel (1844) care a stabilit sistemul de emisiune, la care s-au aliniat, mai târziu, multe tåri.
În Franta, anul 1848 aduce excluderea de la dreptul de emisiune a båncilor departamentale si asigurå monopolul Båncii Frantei.
În sfârsit, anul 1913 marcheazå crearea Sistemului Federal de Rezerve în S.U.A., autoritate monetarå unicå, constituitå din douåsprezece bånci federale de rezervå, care înlocuieste, printr-o emisiune monetarå, bancnotele celor 7500 de bånci nationale care beneficiau pânå atunci de dreptul de emisiune.
Desåvârsirea sistemului de emisiune în tårile dezvoltate este o expresie a procesului de consolidare a pietelor nationale, o emisiune reglementatå si care are girul statului reprezentând unul din stâlpii de rezistentå ai esafodajului economiei de piatå.
Ţårile angajate mai târziu pe fågåsul dezvoltårii economice industriale au avut modelul, pe care l-au preluat si adaptat, plecând de la forme deja revolute, asa cum s-a petrecut si la noi la înfiintarea în 1880 a Båncii Nationale, bancå de emisiune. În general, în marea majoritate a tårilor, activitatea båncii de emisiune se desfåsoarå sub reglementarea si girul statului, în conditiile în care aceasta (banca de emisiune) este consideratå autonomå, independentå.3
Uniunea dintre stat si banca de emisiune se statueazå pe temeiul privilegiului de emisiune pe care statul îl conferå unei singure bånci. Fåcându-se probabil ecou al unor interpretåri pertinente din epocå, Napoleon, care a avut meritul de a-si lega numele de mari legiferåri, spunea: "Banca nu apartine numai actionarilor, ci apartine de asemenea statului pentru cå acesta îi då privilegiul de a bate monedå".
În
strânså legåturå cu exercitarea privilegiului de emisiune, banca de emisiune
devine, patrimonial, detinåtoarea stocului de aur monetar si titulara
rezervelor valutare ale tårii. În perioada etalonului aur - monede, banca
de emisiune a fost de drept detinåtoarea stocului de aur necesar pentru
convertibilitate (ce constituie asa - zisa acoperire) în cadrul normelor
de emisiune valabile în fiecare tarå. Desi convertibilitatea în aur -
monede nu mai functioneazå, în marea majoritate a statelor, din 1914, iar
prin hotårârea comunå a tårilor membre ale F.M.I. în 1976 la
Functionarea etalonului aur - devize a determinat detinerea de cåtre banca de emisiune a unor rezerve valutare ample pentru asigurarea conditiilor de convertibilitate. Cu timpul ele s-au mentinut, fiind considerate utile si în cadrul functional contemporan al convertibilitåtii pe baza flotårii libere.
În functia de emisiune, banca are un rol primordial si preponderent în creatia monetarå. Bancnotele emise, precum si depozitele la banca de emisiune denumite si detineri de monedå centralå (pentru cå pot fi transformate direct în bancnote ale båncii de emisiune, deci în monedå) reprezintå partea substantialå a circulatiei monetare, parte cu pondere a componentei M1 a masei monetare.
Prin functia de emisiune, banca are o råspundere a calitåtii circulatiei monetare, ceea ce este în primul rând o expresie cantitativå. Dimensiunile masei monetare, måsura în care aceasta satisface nevoile circulatiei monetare, sau le depåseste, sunt probleme vitale ale economiei si sarcini ce urmeazå a fi rezolvate în primul rând de banca de emisiune. Aceastå problemå majorå a economiei nationale se rezolvå în mare måsurå prin intermediul unor pârghii monetare si de credit specifice, politicile monetare si de credit.
La noi, privilegiul emisiunii monetare a fost încredintat Båncii Nationale prin legea de înfiintare a acesteia (Legea din 17 aprilie 1880, art.4), initial pe termen de 20 de ani, apoi termenul a fost extins.
Noua lege a activitåtii bancare (Legea nr.33/1991, art.2) si legea privind statutul Båncii Nationale a României (Legea nr.34/1991, art.9) prevåd cå aceastå institutie este singura autorizatå så emitå bancnote si monede metalice pe tot cuprinsul tårii. În continuarea art.9 din Statutul Båncii Nationale a României se prevåd drepturile si obligatiile acesteia în contextul functiei de emisiune.
Drepturile Båncii Nationale a României:
a) dreptul de monopol al emisiunii monetare, dreptul de a impune si de a cere acceptarea bancnotelor si monedelor emise si neretrase din circulatie pentru plata tuturor obligatiilor publice si private. (art.12)
b) dreptul de a stabili valoarea nominalå, dimensiunile, greutatea, desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor metalice, precum si de a le semna prin reprezentantii såi legali, guvernatorul si casierul central. (art.13)
c) dreptul de a hotårî så anuleze sau så retragå din circulatie orice bancnote sau monede metalice care au fost emise de ea si så punå în circulatie în locul lor alte tipuri de bancnote sau monede metalice, cu conditia respectårii unei perioade de preschimbare de maxim 180 de zile. (art.17)
Obligatiile Båncii Nationale în sfera asigurårii emisiunii monetare sunt:
a) så administreze direct rezerva de bancnote si monede metalice, så elaboreze programul de emisiune a acestora si så asigure emisiunea regulatå de bancnote si monede metalice, în vederea satisfacerii nevoilor de numerar ale Ţårii. (art.11)
b) så asigure tipårirea bancnotelor si bancnotelor si baterea monedelor metalice, så ia måsuri pentru påstrarea în sigurantå a celor ce nu sunt puse în circulatie, precum si pentru custodia si distrugerea matritelor, cernelurilor, bancnotelor si monedelor metalice scoase din circulatie. (art.14)
c) så schimbe la cerere, fårå taxe si comisioane, bancnotele si monedele metalice emise de ea, cu exceptia celor care prezintå deformåri, sunt ilizibile, perforate sau prezintå lipsuri ce depåsesc 40% din suprafata lor si care vor fi retrase si distruse fårå acordarea de compensatii detinåtorilor. (art.15)
d) så retragå si så distrugå bancnotele si monedele uzate sau necorespunzåtoare si så le înlocuiascå cu bancnote si monede metalice noi. (art.16)
e) så evidentieze în contabilitate ca pasiv suma totalå a bancnotelor si monedelor în circulatie, sumå ce nu va include si monedele aflate în rezerva de numerar. (art.18 alin.1)
f) så acopere integral transa de numerar emiså peste nivelul rezervelor internationale pe seama urmåtoarelor active: avansuri acordate de Banca Nationalå a României statului si împrumuturi garantate de acesta conform statului båncii; titluri detinute în portofoliul de investitii al Båncii Nationale; active rezultate din credite acordate societåtilor bancare si altor institutii de credit în conditiile statutului båncii; cecuri, cambii si instrumente de credit pe care Banca Nationalå le-a scontat sau le detine în portofoliu. (art.18 alin.2)
Functia de creditare decurge direct din cea de emisiune, deoarece, asa cum am aråtat anterior, emisiunea implicå si punere sau retragere din circulatie de monedå scripturalå (de cont).
Emisiunea bancnotelor, ele însele titluri de credit, înseamnå creatia de mijloace de platå, fapt ce conferå båncii un potential specific. În procesul distribuirii acestor disponibilitåti se pune la dispozitia agentilor economici putere de cumpårare, capacitate de platå. Procesul de distribuire si redistribuire a acestor mijloace de platå în economie se realizeazå prin sistemul bancar; båncile de orice fel, în special cele comerciale sunt intermediari între agentii economici si banca de emisiune, care, prin bancnotele emise, este izvorul principal al creditului în economie.
Fiecare proces de creditare, recreditare, are o duratå în timp care influenteazå si termenul de utilizare a titlurilor de credit aferente. Rezultå de aici cå atâta timp cât procesele de creditare se desfåsoarå normal si se asigurå rambursarea la scadentå a creditelor, functioneazå temeiul circulatiei temporare a bancnotelor, în raport de relatiile de credit de care este legatå emisiunea lor. Dacå acordarea creditului de cåtre Banca Nationalå, prin rescontare, înseamnå emisiune de bancnote, restituirea creditului de cåtre debitor permite båncii retragerea unor bancnote de egalå valoare.
Astfel, în conditii de normalitate, volumul bancnotelor puse în circulatie corespunde nevoilor de credite ale economiei, în dimensiune si duratå. Este de datoria båncilor så asigure normalitatea prin acordarea de credite pentru obiective selectate, aferente unor procese economice viabile, care så se încheie la un termen convenit si care så permitå astfel reconstituirea resurselor angajate, rambursarea creditelor si retragerea din circulatie a pårtii aferente din emisiunea monetarå. Decurgând din raporturile de credit si servind la distribuirea si redistribuirea creditului în economie, emisiunea de bancnote are o duratå strâns legatå de ciclul proceselor de creditare din economie, fiind strict determinatå de desfåsurarea lor.
Scontarea4 si respectiv rescontarea5 nu sunt singurele cåi de derulare a operatiunilor de credit efectuate de banca centralå. Preponderente initial, ele s-au diminuat în timp atât ca volum, cât si ca importantå.
Aståzi,
båncile centrale deruleazå operatiuni de credit bazate pe detinerea
si circulatia hârtiilor de valoare. Astfel, operatiunile de
lombardare6, de acordare de credite pe gaj de hârtii de valoare au o
pondere semnificativå în multe tåri (
O altå operatie activå, primordialå a båncii de emisiune este achizitia de obligatiuni si bonuri de tezaur ale statului, operatiune desfåsuratå de regulå în raport cu båncile si institutiile de credit care înseamnå de fapt recreditare.
n principalele operatiuni active specifice båncii centrale, aceasta îsi afirmå rolul såu esential ca factor important al procesului de recreditare din economie, deoarece recreditarea este o functie specificå a sistemului bancar. ïn foarte putine cazuri creditul initial råmâne angajat în raport de credit pânå la scadentå, pânå la rambursare. Pentru o mare majoritate a creditului se recurge la resurse de recreditare, de regulå prin transferul de creante. Raporturile de credite ca expresie a capitalurilor disponibile si a altor resurse specifice în economie includ, în mod necesar, ca o laturå esentialå a funciilor lor, procesele de recreditare.
Banca de emisiune, prin potentialul såu de a gestiona o resurså specificå, emisiunea, prin pozitia sa în raport de celelate bånci, are un rol major în procesul de recreditare în economie.
În strânså legåturå cu aportul såu important în creditarea economiei si cu pozitia sa în procesul de recreditare, se pune problema atributelor conferite acesteia în procesul de control si reglementare a creditului.
Banca de emisiune are un rol major în statuarea în economie a unor reglementåri judicioase privind acordarea creditelor si a unor reglementåri specifice de dimensionare a creditelor în diferite ramuri sau domenii, precum si a unui sistem de influentare a dezvoltårii economice prin intermediul creditului, cu ajutorul politicii monetare de credit.
2.2.2 Conducerea politicii monetare
Politica monetarå a fost definitå de profesorul C.Kiritescu ca fiind: "ansamblul de måsuri monetare luate de stat si banca centralå pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulatie si nevoile de bani ale economiei, sau pentru influentarea într-un anumit sens a conjuncturii economice. Rezultå din definitie cå autoritatea care joacå rolul principal în cadrul politicii monetare este banca centralå, rol care variazå în functie de gradul de independentå a båncii centrale fatå de executiv.
Art.1 din Legea nr.34/1991 privind statutul Båncii Nationale precizeazå scopul si sarcinile acestui organ al statului: "Banca Nationalå a României stabileste si conduce politica monetarå si de credit, în
cadrul politicii economice si financiare a statului, cu scopul de a mentine stabilitatea monedei nationale".
La stabilirea si dirijarea politicii monetare se au în vedere douå elemente si anume: masa monetarå si dobânda (costul creditului). ïn urma analizelor efectuate si dupå stabilirea directiei politicii monetare, banca centralå poate recurge la anumite instrumente cum sunt: taxa scontului, politica de rescontare, politica pietei deschise (open market), politica rezervelor bancare obligatorii, plafonarea (limitarea) creditelor, rata de refinantare bancarå.
Astfel de instrumente sunt prevåzute si în Legea nr.34/1991 privind statutul Båncii Nationale a României:
a) stabilirea taxei oficiale a scontului, conditiile de efectuare a operatiunilor de scont, rata de refinantare a societåtilor bancare. (art.23)
b) stabilirea regimului rezervelor obligatorii pe care societåtile bancare sunt obligate så le mentinå în conturile special deschise în evidentele Båncii Nationale. (art.25)
Conform aceluiasi statut, Banca Nationalå poate efectua urmåtoarele operatiuni, în cadrul politicii sale monetare si de credit:
a) så sconteze si så resconteze efecte de comert si bonuri de caså prezentate de societåtile bancare si alte institutii de credit; (art.19 lit.a)
b) så acorde credit societåtilor bancare si altor institutii de credit; (art.19 lit.b)
c) så sconteze, så dobândeascå, så ia în gaj sau så vândå creante asupra statului, asupra societåtilor bancare si asupra altor societåti, în conditiile pe care le considerå necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare, tinând seama de situatia specificå a pietei; (art.22)
d) så cumpere, så vândå, så accepte în gaj titluri si alte valori, a cåror listå este stabilitå de consiliul de administratie. (art.24)
În functie de conjunctura existentå si de scopul urmårit, Banca Nationalå poate opta pentru anumite instrumente si modalitåti, precum si pentru perioada optimå în care trebuie puse în practicå, în realizarea functiei sale de dirijare a politicii monetare si de credit.
2.2.3 Functia de centru valutar
Rolul båncilor de emisiune de centru valutar s-a consolidat si extins în strânså legåturå cu formele convertibiltåtii aplicate în ultimii 75 de ani si se afirmå evident si în epoca contemporanå.
Trecerea de la etalonul de aur - monede la etalonul aur - devize, într-o mare parte a tårilor avansate, a însemnat implicit încetarea functionårii mecanismelor de reglare spontanå a circulatiei monetare internationale si a transferat aceastå reglare båncilor centrale, ca parte importantå pentru echilibrul schimbului cu stråinåtatea.
În îndeplinirea acestui mandat, båncii centrale îi sunt încredintate atributii autoritare de a aplica sistemul de restrictii valutare pe care statul le decide si le aplicå, între care: contingentarea si controlul asupra plåtilor în devize; preluarea în favoarea statului a unor pårti din încasårile valutare; efectuarea si
controlul schimburilor valutare.
În conditiile convertibilitåtii valutare, statele se îngrijesc de constituirea de rezerve valutare care de regulå se formeazå si se administreazå ca rezerve ale båncii de emisiune. ïn functie de interesele statului, sau pe baza unei politici corelate de banca de emisiune cu statul, aceste rezerve sunt folosite pentru asigurarea regularitåtii plåtilor în valutå, pentru echilibrarea schimburilor, atunci când, în mod necesar, posibilitåtile de export se diminueazå în raport cu nevoile de import justificate.
Rezervele valutare reprezintå temeiul interventiei båncii de emisiune pe piata valutarå, în scopul asigurårii stabilitåtii cursurilor valutare, interventie ce se poate concretiza în influentarea cererii sau ofertei, prin suplimentarea acestora (folosirea propriilor rezerve pentru suplimentarea ofertei, respectiv angajarea achizitiilor de valutå pentru suplimentarea cererii).
Apårarea cursului valutar este o sarcinå majorå, de o deosebitå importantå pentru economia nationalå, ce revine båncii centrale, scopul fiind mentinerea unui curs echitabil care så asigure competitivitatea mårfurilor nationale si recuperea cheltuielilor, respectiv obtinerea de profit la nivelul standardelor internationale.
În art.2 alin.1 din Legea nr.33/1991 si în art.32 din statutul Båncii Nationale a României se aratå cå aceasta stabileste si conduce politica valutarå a statului, cooperând cu alte organisme ale acestuia.
Potrivit dispozitiilor statutare, în îndeplinirea functiei de centru valutar, Banca Nationalå are urmåtoarele sarcini (cuprinse în art.33 din statut):
a) emiterea reglementårilor cu privire la operatiunile cu aur si valutå, în vederea protejårii monedei nationale;
b) elaborarea balantei de plåti externe si a balantei creantelor si angajamentelor externe;
c) stabilirea si publicarea cursurilor de schimb la care Banca Nationalå a României si alte persoane juridice autorizate efectueazå operatiunile lor cu aur si valutå;
d) autorizarea si retragerea autorizatiei, precum si reglementarea si supravegherea persoanelor juridice care au obtinut autorizatia de a efectua tranzactii valutare;
e) stabilirea plafoanelor activelor în aur si valutå pe care persoanele juridice autorizate le pot tine în depozit;
f) påstrarea si administrarea rezervelor internationale ale statului. Aceste rezerve se pot constitui parŢial sau în totalitate din urmåtoarele elemente (art.35 din statut):
1) aur;
2) active externe, sub forma bancnotelor si monedelor metalice sau a soldurilor conturilor la bånci în stråinåtate, exprimate în acele valute si detinute în acele tåri pe care Banca Nationalå a României le aprobå pentru îndeplinirea scopului avut în vedere;
3) orice alte active de rezervå recunoscute pe plan international, inclusiv dreptul de a efectua cumpåråri de la Fondul Monetar International în cadrul transei de rezervå, precum si detinerile statului de drepturi speciale de tragere;
4) cambii, cecuri si bilete la ordin exprimate si plåtibile în valutå si în locurile aprobate de Banca Nationalå a României pentru realizarea scopului avut în vedere;
5) bonuri de tezaur si alte titluri emise sau garantate de acele guverne stråine sau institutii financiare intergurvernamentale, exprimate si plåtibile în valutå si în locurile aprobate de Banca Nationalå a României.
6) alte asemenea active pe care Banca Nationalå a României le aprobå în scopul avut în vedere.
2.2.4 Banca de emisiune - bancå a båncilor
Din analiza acestei functii a båncii de emisiune rezultå douå interpretåri, ambele valabile: pe de o parte, banca de emisiune se afirmå în lumea båncilor prin calitåtile deosebite care decurg atât din atributiile sale distincte, cât si din raporturile pe care le implicå cu celelalte bånci, ceea ce justificå aprecierea de "bancå a båncilor"; pe de altå parte, banca de emisiune este o bancå ce joacå efectiv, fatå de celelalte bånci, rolul de bancå, primind depozite si acordând credite.
Pozitia privilegiatå a båncii de emisiune se afirmå în îndeplinirea functiilor de emisiune, de recreditare, de conducere a politicii monetare si a celei valutare, precum si de efectuare a operatiunilor cu trezoreria statului. Aceste atributii conferå båncii de emisiune privilegiul unicitåtii, deci un anumit monopol.
În ceea ce priveste relatiile cu celelalte bånci, banca de emisiune are o pozitie proeminentå determinatå de supravegherea realizatå de aceastå bancå asupra celorlalte institutii bancare si de reglementarea în domeniul plåtilor, pe care acestea trebuie så o respecte.
Supravegherea bancarå, ca atributie a Båncii Nationale a României, este prevåzutå de art.2 alin.2 si 3 din Legea nr.33/1991, privind activitatea bancarå, si de art.26 din Legea nr.34/1991 de aprobare a statutului Båncii Nationale a României. Acesta din urmå (art.26) preci-zeazå cå Banca Nationalå a României råspunde în exclusivitate pentru autorizarea si supravegherea tuturor unitåtilor care opereazå ca societåti bancare în România.
În realizarea activitåtii de supraveghere bancarå, Banca Nationalå poate actiona în urmåtoarele directii:
a) så emitå reglementåri si så ia måsuri, în conformitate cu prevederile legale, pentru a asigura viabilitatea sistemului bancar; (art.26 lit.a din Statut)
b) så controleze la fata locului si så verifice registrele, conturile si orice alte documente ale societåtilor bancare si ale altor persoane juridice, pentru a obtine actele pe care le considerå necesare pentru îndeplinirea adecvatå a atributiilor de supraveghere. (art.26 lit.b din Statut)
c) Banca Nationalå a României va actiona ca împrumutåtor de ultimå instantå pentru societåtile bancare aflate în dificultate de platå, în conditiile stabilite de aceasta. (art.27 din Statut).
În art.2 alin.1 din Legea nr.33/1991, privind activitatea bancarå este înscriså o altå atributie a Båncii Nationale, aceea de reglementare a sistemului de plåti. si în acest domeniu, Banca Nationalå opereazå pe douå directii principale: reglementare si supravegherea sistemului de plåti; operarea acestuia. Banca Nationalå reglementeazå deci instrumen-tele si tehnicile folosite în cadrul sistemului de plåti, supravegheazå desfåsurarea proceselor acestui sistem si, în calitate de operator al acestuia, asigurå efectuarea serviciilor de compensare si decontare între societåtile bancare.
2.2.5 Banca de emisiune - bancå a statului
În virtutea calitåtilor sale cu caracter de exlusivitate, banca de emisiune este pe drept cuvânt numitå bancå a båncilor si bancå a statului.
Ca bancå a statului, banca centralå îndeplineste atributii ce pot fi grupate în trei categorii principale:
a) operatiunile cu trezoreria statului. ïn art.28 din Statutul Båncii Nationale a României, acesteia i se atribuie obligatia de a tine în evidentele sale contul curent al Trezoriei Statului, fårå a percepe comisioane si fårå a plåti dobânzi în îndeplinirea acestei atributii. Conform art.30 din Statut, Banca Nationalå a României are obligatia de a actiona, direct sau indirect, ca agent al statului în urmåtoarele situatii:
a) emisiunea obligatiunilor si a altor înscrisuri de stat; vânzarea si råscumpårarea acestora; plata dobânzilor aferente acestor titluri de stat;
b) relatia cu bugetul de stat, cåruia Banca Nationalå a României îi poate acorda împrumuturi pentru acoperirea decalajului temporar dintre venituri si cheltuieli (art.31 din Statut);
c) participå în numele statului la stabilirea si dezvoltarea relatiilor financiare internationale. Art.2 si 34 din Statut prevåd participarea Båncii Nationale a României la tratative si negocieri externe în probleme financiare, monetare si de plåti; încheierea acordurilor pe termen scurt; participarea la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar si monetar; încheierea de acorduri de clearing, de plåti sau de orice alte contracte cu acelasi scop.
NOTE:
1. Pe teritoriul tårii noastre, în sec. XVII se aflau în circulatia monetarå peste 60 de feluri de monede, printre care si leul (taler - leu) de origine olandezå, care a fost folosit ca monedå de calcul mai multå vreme. Acest leu de calcul servea ca unitate de måsurå pentru stabilirea cursului monedelor reale si a preturilor mårfurilor. Prin ordonanta domneascå din 14/26 februarie 1865, s-au fixat cursurile oficiale în lei de calcul pentru monedele stråine care circulau în tarå, "pânå la adoptarea unui nou sistem monetar ". ïntr-o anumitå måsurå, leul de calcul a usurat procesul de schimb, dar nu a putut contribui la organizarea circulatiei monetare, deoarece nu erau eliminate din sfera circulatiei monedele stråine care circulau în continuare. Prin urmare, nu se poate vorbi despre un sistem monetar în adevåratul sens al cuvântului, în conditiile în care nu exista fenomenul de emisiune monetarå, ci doar acela de circulatie monetarå, situatie ce va înceta prin adoptarea legii de înfiintare a sistemului monetar în România si de fabricare a monedelor nationale (1867).
2. Ideea creårii unui institut de emisiune, la noi, a fost formulatå încå din anul 1832, fiind reluatå în 1848. ïn anul 1857, aceastå idee s-a încercat a fi puså în practicå prin înfiintarea Båncii Nationale a Moldovei cu sprjinul domnitorului Al. I. Cuza. Mai târziu, în 1860, I. Bråtianu depune pentru prima datå la Parlament un proiect de lege în acest sens. Aceastå încercare råmâne nesolutionatå datoritå opozantilor, dar, douåzeci de ani mai târziu, guvernul prezidat de I. Bråtianu depune Parlamentului proiectul de lege pentru înfiintarea unei bånci de scont, circulatie si emisiune, numitå "Banca Nationalå a României", lege care a fost promulgatå la 17 aprilie 1880.
3. Prin analizarea Raportului Delors asupra Uniunii Economice si Monetare Europene s-a ajuns la concluzia cå independenta båncilor centrale se manifestå în urmåtoarele directii:
a) independenta institutionalå care are în vedere gradul de subordonare a båncii centrale fie fatå de guvern, fie fatå de Parlament;
b) independenta operationalå, adicå gradul de libertate al båncii centrale în formularea politicii monetare, cât si în alegerea momentului si instrumentelor specifice aplicårii;
c) independenta membrilor organului de conducere al båncii centrale si a organului însusi, datå de regulå din modul de numire a acestui organ;
d) independenta financiarå, adicå libertatea båncii de a-si stabili propriul buget, de a dispune de un buget finantat din surse proprii.
4. Scontarea este o operatiune prin care beneficiarul unei cambii, polite sau a altui efect de comert, face transmiterea acestora cåtre o bancå, înainte de scadentå, în vederea încasårii contravalorii acestora, banca retinånd taxa scontului, corespunzåtor timpului de asteptare si pentru eventualele riscuri care trec asupra båncii. Scontul este suma de bani, egalå cu dobânda, ce se cuvine båncii pentru achitarea anticipatå (scontarea unei cambii, polite, etc.), inclusiv comisionul perceput pentru compensarea cheltuielilor efectuate cu operatia de rescontare.
5. Rescontarea este scontarea la Banca Centralå a unei cambii, polite, etc. care a fost deja scontatå. Reprezintå deci operatiunea prin care o bancå vinde Båncii Centrale înainte de scadentå cambii aflate la ordinul såu, pentru a accelera rotatia capitalului si în vederea lårgirii plasamentului. Rescontul este suma de bani, egalå cu dobânda cuvenitå Båncii Nationale, pentru achitarea anticipatå a unei polite deja scontate, inclusiv comisionul perceput pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operatiunea de rescontare.
6. Lombardarea este operatia prin care båncile acordå împrumuturi sau avansuri garantate cu efecte publice, care se depun în gaj.
|
