EVALUAREA INTREPRINDERII

EVALUAREA INTREPRINDERII

-Suport de curs-

1.Introducere

Trecerea la economia de piata reclama adaptarea managementului la noile cerinte ,cunoasterea ,in timp real ,a datelor cu privire la performanta intreprinderii cit si anticiparea unor evenimente economice viitoare astfel incit decizia manageriala sa poata fi luata in cunostinta de cauza si ,in acelasi timp,sa elimine posibilitatea declansarii unor riscuri ce pot afecta negativ activitatea viitoare a firmei.Aceste nevoi stau la baza "evaluarii,recunosterii ,prezentarii si analizei performantei intreprinderii".Realizarea acestor deziderate provoca contabilitatea la noi configuratii informationale si manageriale.Putem spune ca ,deocamdata,nici Cadrul contabil general IASB nu contine o teorie contabila pe masura privind evaluarea performantei financiare.Se cunosc mai multe pozitionari si fundamentari teoretice privind performata intreprinderii si continuind cu legarea acesteia de rentabilitate,eficacitate,eficienta si alti indicatori folositi in analiza financiara pentru a masura performanta unei intreprinderi.Acesta performanta este legata ,cum este si firesc,de profit care este scopul oricarei intreprinzator.

In cele ce urmeaza vom selecta citeva precizari ori ,daca vreti,"definitii' a notiunilor de mai sus cu cvarer vom opera incontinuiare in demersul nostru.

Performanta:

a)Termenul de performanta trebuie sa fie rezervat descrierii evolutiei rezultatelor pe o perioada considerata destul de indelungata pentru luarea deciziei;

b)Performanta este intotdeauna produsul unei comparatii.A fi performant insemna a realiza ori a depasi obiectivele propuse;

c)In sens strict, performanta este un efect,un rezultat al actiunii;in sens larg ,se poate considera ca un rezultat nu este un nimic in sine ,el fiind dependent de mijloacele sale.Performanta este ansamblul etapelor logic elementare ale actiunii,ale intentiei rezultatului efectiv.Performanta este subiectiva pentru ca este produsul operatiei,prin natura subiectiva,care consta in a apropia o realitate de o dorinta.

Iata doar citeva din posibilele "definitii" ale performantei.

Din definitiile de mai sus decurg urmatoarele consecinte:continutul concret al performantei este dependent de fixarea obiectivelor;nu exista performanta in absolut ,independenta de obiectivele sale;ceea ce este performant intr-o situatie data ,caracterizata prin anumite obiective,poate sa nu fie intr-o alta situatie,caracterizata prin alte obiective;este performant cel care isi atinge obiectivele.

Intreprinderea peerformanta este acea intreprindere care creeaza valoare pentru actionari,satisface clientii,care tine cont de opinia salariatilor sai si care reaspecta mediul natural.

Profesorul M.Ristea considera ca performantei putem sa-i asociem cele trei notiuni:eficienta ,economicitate si eficacitate.

Deci:

Performanta = Eficienta + Economicitate + Eficacitate

Ecuatia celor trei E -uri ,dupa Prof.M.Ristea poate fi reprezentata astfel:

Adevarata performanta se poate obtine prin imbinarea celor trei E-uri numai in cazul cind aceasta performanta se mentine pe termen lung.Este motivul pentru care am corelat,mai sus,notiunea de eficacitate cu cea privind realizarea obiectivelor strategice.

Rezultatul contabil este o expresie a performantei intreprinderii.

Aici trebuie sa mai facem o precizare si anume ca:performanta nu se refera numai la un exercitiu financiar ,ci priveste evolutia in timp indelungat a intreprinderii sau pe o perioada asupra careia se pot realiza previziuni.

Aprecierea performantei se realizeaza prin evaluare iar evaluarea se realizeaza cu ajutorul diversilor indicatori iar indicatorii la rindul lor se calculeaza in baza unor elemente de bilant.Elementele de bilant pot fi mai mult ori mai putin edificative in functie de scopul urmarit si in functie de care forma a bilantului se utilizeaza stiut fiind ca in realizarea evaluarii se vehiculeaza cel putin trei forme de bilant,respectiv:

-bilantul contabil;

-bilantul economic ;

-bilantul functional.

(Dupa normele CECCAR mai exista si a IV -a forma -bilantul financiar).

Obiectivul evaluarii este determinat de necesitatea luarii deciziilor,fie ca sunt decizii de investitii,de exploatare ori financiare.

2. Evaluarea, recunoasterea si masurarea performantei financiare a intreprinderii. Clasificare si formalizare informationala

2.1. Elementele situatiilor financiare

Un set complet de situatii financiare trebuie sa cuprinda bilantul, contul de profit si pierdere, situatia rezultatului global si/sau situatia modificarilor capitalului propriu, tabloul de trezorerie si notele explicative. In cele ce urmeaza vom incerca sa realizam o distributie corecta a elementelor cuprinse in situatiile financiare, asa cum sunt ele definite de Cadrul general IASB, Cadrul general american si Cadrul general britanic.

Bilantul este o componenta a situatiilor financiare care evidentiaza pozitia financiara a unei intreprinderi prin intermediul elementelor componente: active, datorii si capitaluri proprii.

Activul este o resursa controlata de intreprindere ca urmare a unor evenimente trecute si din care se prevede ca se vor obtine beneficii economice viitoare (Cadrul general IASB). Activele sunt drepturi sau alte mijloace susceptibile sa genereze beneficii economice care sunt sub controlul intreprinderii si care rezulta din operatii sau evenimente survenite in trecut (Cadrul general britanic). Activele reprezinta avantaje economice viitoare probabile, obtinute sau controlate de o intreprindere ca rezultat al unei tranzactii sau evenimente trecute (Cadrul general american).

Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: resurse, drepturi sau avantaje controlate de intreprindere, provenite din evenimente trecute care se vor materializa in beneficii economice viitoare pentru intreprindere. Multe active, ca, de exemplu, instalatiile si echipamentele, au o forma fizica dar acest lucru nu este esential pentru existenta unui activ. Astfel, marci si drepturile de autor sunt considerate active daca se prevede ca se vor obtine beneficii economice viitoare de pe urma acestora. Numeroase active ca, de exemplu, creantele si proprietatile, sunt asociate cu drepturi legale inclusiv cu dreptul de proprietate. Acesta nu este esential pentru stabilirea existentei unui activ. Astfel, proprietatile detinute in sistem de leasing si considerate active daca intreprinderea se asteapta sa controleze beneficii rezultate de pe urma detinerii acestora. Controlul resurselor este parte intre accesul la resurse si limitarea accesului altora la aceste resurse. Cele doua conditii actioneaza simultan. Lipsa uneia conduce la disparitia co 18218m121s ntrolului.

Datoria este o obligatie actuala a intreprinderii provenita din evenimente trecute si a carei decontare va conduce la o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice (Cadrul general IASB). Datoriile sunt diminuari probabile de avantaje economice viitoare, rezultate din obligatii prezente a unei intreprinderi de a transfera active sau de a presta servicii ,altor intreprinderi ca rezultat al tranzactiilor sau evenimentelor trecute (Cadrul general britanic). Datoriile sunt obligatii prezente ale unei entitati beneficii economice ca rezultat al evenimentelor si tranzac(Cadrul general american).

Toate cele trei definitii cuprind aceleasi elemente: obligatii prezente ale intreprinderii, provenite din evenimente trecute care probabil vor genera iesiri de beneficii economice dinspre intreprindere. Obligatiile intreprinderii trebuie sa fie prezente, si nu viitoare. Ele pot fi rezultatul unor contracte si urmarea unei politici duse de intreprindere care a creat anumite asteptari din partea acesteia. Un rol important in recunoasterea datoriilor i1 are probabilitatea , si nu certitudinea iesirii de beneficii economice dinspre intreprindere . Astfel, din categoria datoriilor fac parte si provizioanele.

Capitalurile proprii proprii reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii dupa deducerea tuturor datoriilor (Cadrul general IASB). Capitalurile proprii reprezinta suma reziduala calculata prin deducerea tuturor datoriilor din totalul activelor (Cadrul general britanic). Capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual in activele intreprinderii dupa deducerea datoriilor sale (Cadrul general american).

Definitia capitalurilor proprii este aceeasi conform celor trei conceptii:internationala, britanica si americana.

Elementele proprii contului de profit si pierdere sunt cheltuielile si veniturile, castigurile si pierderile. Ele sunt definite diferit de cele trei cadre generale.

Potrivit Cadrului general IASB, veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei contabile sub forma de cresteri de active sau diminuari de datorii, care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii sub alte forme decit cresterea provenita din contributiile proprietarilor. Conform conceptiei internationale termenul de venit cuprinde:

venituri obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;

castiguri obtinute din activitatile auxiliare;

castiguri obtinute din cresterea valorii economice a activelor.

Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in contul de profit si pierdere. Ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.

Potrivit Cadrului general britanic, castigurile reprezinta cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele privind aporturile din partea proprietarilor. In categoria castigurilor se includ veniturile rezultate din activitatea curenta a intreprinderii, veniturile rezultate din alte activitati decat cele curente, cum este cazul castigurilor din cedarea activelor, precum si plusvalorile inregistrate asupra elementelor de activ. Ca in cazul precedent, doar primele doua elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere.

Ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global si in situatia variatiilor capitalului propriu.

Potrivit Cadrului general american:

· veniturile sunt cresteri de active sau diminuari de datorii rezultate din activitatile principale ale intreprinderii;

· castigurile sunt cresteri ale capitalului propriu, altele decit cele generate de venituri sau de aporturile proprietarilor, fiind rezultate din activitati accesorii sau schimbari economice.

Venituri1e si castigurile rezultate din activitati accesorii se regasesc in contul de profit si pierdere, in timp ce castigurile generate de schimbari economice sunt elemente specifice situatiei rezultatului global. Veniturile apar pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor intreprinderii, in timp ce castigurile pot sa apara sau nu pe parcursul desfasurarii normale a tranzactiilor intreprinderii si indud iesirile de active imobilizate sau castiguri nete realizate din reevaluarea activelor imobilizate. De obicei, castigurile sunt evidentiate separat deoarece cunoasterea acestora este utila pentru luarea deciziilor economice. Castigurile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.

Potrivit Cadrului general IASB, cheltuielile sunt diminuari de avantaje economice in cursul perioadei contabile sub forma de iesiri sau diminuari ale valorilor active lor sau de cresteri ale datoriilor, care au ca efect diminuarea capitalurilor proprii sub alte forme decat distribuirile in beneficiul proprietarilor capitalului. Conform conceptiei intemationale termenul de cheltuiala cuprinde:

cheltuieli obtinute din activitatile principale ale intreprinderii;

pierderi obtinute din activitatile auxiliare;

pierderi obtinute din diminuarea valorii economice a activelor.

Doar primele doua elemente din cele enumerate sunt cuprinse in contul de profit si pierdere; ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global sau in situatia variatiilor capitalului propriu.

Potrivit Cadrului general britanic, pierderile reprezinta diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele privind distribuirile catre proprietari.

In categoria pierderilor se includ cheltuielile rezultate din activitatea curenta, cheltuielile rezultate din alte activitati decat cele curente, cum este si cazul pierderilor inregistrate la cedarea activelor, precum si minus valorile inregistrate asupra elementelor de activ. Ca in cazul precedent, doua elemente sunt cuprinse in contul de profit si pierdere; ultimul element se regaseste in situatia rezultatului global si in situatia variatiilor capitalului propriu.

Potrivit Cadrului general american:

- cheltuielile sunt consumuri de active sau cresteri de datorii rezultate din activitatile principale ale intreprinderii;

- pierderile sunt diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele generate de cheltuieli sau de distribuiri catre proprietari, fiind rezultate din activitati accesorii sau schimbari economice.

Cheltuielile si pierderile rezultate din activitati accesorii se regasesc in contul de profit si pierdere, in timp ce pierderile generate de schimbari sunt elemente specifice situatiei rezultatului global.

Cu alte cuvinte, cheltuielile reprezinta costuri ale bunurilor si serviciilor utilizate in procesul de obtinere a veniturilor. Cheltuielile au un efect contrar veniturilor: ele diminueaza capitalurile proprii. De asemenea, ele determina o scadere a activelor sau o crestere a datoriilor. Dupa cum nu toate incasarile reprezinta venituri, nici toate platile nu reprezinta cheltuieli.

O plata efectuata pentru reducerea unei datorii nu are drept rezultat recunoasterea unei cheltuieli. Cu toate acestea, datoria poate sa provina din efectuarea unei cheltuieli anterioare, cum ar fi publicitatea care urmeaza a fi platita ulterior. De asemenea, mai pot exista doua situatii pana cand o plata sa devina cheltuiala. Un exemplu ar fi cheltuielile efectuate in avans sau bunurile inregistrate ca active imobilizate atunci cand sunt receptionate.

Ulterior pe masura ce utilitatea lor scade in cursul activitatii, costul lor este trecut pe cheltuieli. Nu toate diminuarile capitalurilor proprii se datoreaza cheltuielilor. Retragerile proprietarilor din intreprindere sau distribuirea dividendelor diminueaza capitalurile proprii, dar nu sunt considerate cheltuieli.Titlul generic de cheltuieli include nu doar cheltuielile, ci si pierderile.

Ca si in cazul castigurilor, pierderile sunt evidentiate separat deoarece cunoasterea acestora este utila pentru luarea deciziilor economice. Pierderile sunt adesea inregistrate la valoarea neta.

Un rol important in recunoasterea veniturilor si cheltuielilor i1 are principiul conectarii cheltuielilor la venituri. Acest principiu cuprinde doi pasi:

- recunoasterea veniturilor in momentul realizarii lor;

- recunoasterea cheltuielilor prin trei modalitati posibile:

- o asociere a cauzei cu efectul, cum este cazul diferitelor componente care alcatuiesc costul bunurilor vandute care sunt inregistrate drept cheltuieli concomitent cu inregistrarea veniturilor din vanzarea respectivelor bunuri:

- o alocare a cheltuielilor sistematica si rationala atunci cind se prevede obtinerea unor beneficii economice pe parcursul mai multor exercitii financiare, iar corelarea cu veniturile nu se poate efectua decat in mare sau indirect, asemenea amortizarii imobilizarilor;

- o recunoasterea imediata atunci cand acestea nu produc beneficii econornice viitoare sau cand aceste beneficii nu au caracteristicile necesare pentru a fi inregistrate ca active in bilant. Este cazul cheltuielilor administrative sau de desfacere, precum si al cheltuielilor de cercetare.

Situatia rezultatului global cuprinde, alaturi de rezultatul determinat in contul de profit si pierdere, si castigurile si pierderile recunoscute direct in capitalurile proprii.

Formulele pentru calculul rezultatului global pe baza elementelor definite de cadrele generale sunt:

Potrivit Cadrului general IASB: Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli ;

Potrivit Cadrului general britanic: Rezultatul global = Castiguri - Pierderi; Potrivit Cadrului general american:

Rezultatul global = Venituri - Cheltuieli + Castiguri - Pierderi .

In plus, Cadrul general american defineste rezultatul global ca fiind variatia capitalului propriu al intreprinderii de-a lungul unui exercitiu financiar, care rezulta din tranzactii si evenimente, altele decat cele cu actionarii.

Cadrul general britanic defineste ca elemente specifice situatiei modificarii capitalului propriu aporturile si distribuirile catre proprietari, astfel:

Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu rezultate din investitiile facute de proprietari in calitate de actionari.

Distribuirile catre proprietari reprezinta diminuari de capital propriu rezultate din transferurile facute proprietarilor in calitatea lor de actionari.

Cadrul general american defineste elementele proprii situatiei aporturilor si distribuirilor catre proprietari astfel:

Aporturile proprietarilor reprezinta cresteri de capital propriu rezultate din aporturile de bunuri efectuate de persoane fizice sau juridice cu scopul obtinerii unei participatii in intreprindere sau al cresterii acestei participatii.

Distributiile in favoarea proprietarilor reprezinta diminuari de capital propriu care rezulta din distribuirea de active sau de prestari de servicii in favoarea proprietarilor care are ca rezultat diminuarea intereselor actionarilor in intreprindere.

Cadrul general IASB nu defineste aporturile proprietarilor si distribuirile in favoarea proprietarilor, acestea fiind concepte simplu de inteles, care nu necesita definitii distincte.

Tabloul de trezorerie arata variatia numerarului si echivalentelor de numerar.

Desi este o situatie distincta si obligatoriu de prezentat in toate cele trei referentiale contabile, niciunul dintre cadrele generale care au stat la baza discutiilor de mai sus nu defineste notiunea de trezorerie. Referentialul international a elaborat IAS 7 -Situatiile fluxurilor de trezorerie, care defineste fluxurile de trezorerie ca intrari sau iesiri de numerar si echivalente de numerar. Numerarul cuprinde disponibilitatile si depozitele la vedere.Echivalentele de numerar sunt investitiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt usor convertibile in sume cunoscute de numerar si care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. Intrarile de trezorerie sunt elemente importante in evaluarea performantei financiare a intreprinderii.

Pentru a arata cum vor influenta aceste elemente performanta financiara a intreprinderii trebuie sa continuam abordarea temei prin prisma bazelor de evaluare.

2.2. Bazele de evaluare

Cadrul general IASB prevede urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea realizabila (de decontare) si valoarea actualizata. Ar trebui adaugata si valoarea justa deoarece aceasta baza de evaluare, chiar daca nu este prevazuta expres de cadrul general, este des folosita de IFRS ca baza pentru evaluarea multor active si datorii.

2.2.1. Costul istoric

Costul istoric este costul de origine evaluat, masurat si inregistrat la intrarea active lor si crearea datoriilor .In cazul activelor, costul istoric delimiteaza suma in numerar platita / de platit in momentul cumpararii sau productiei pentru a dobandi de bunavoie si in cunostinta de cauza un bun economic. In cazul datoriilor, costul istoric reprezinta valoarea echivalentelor obtinute in schimbul obligatiei sau, in anumite imprejurari (de exemplu, in cazul impozitului pe profit), valoarea care se asteapta sa fie platita in numerar sau in echivalente de numerar pentru a stinge datoriile, in cursul normal al afacerilor.

Costul istoric este consecinta a doua principii fundamentale: principiul nominalismului monetar si principiul prudentei.

Principiul nominalismului monetar ignora fluctuatiile de valoare ale etalonului monetar si solicita evaluarea bunurilor achizitionate cu titlu oneros la cost de achizitie, a bunurilor obtinute din productie proprie, la cost de productie, a creantelor si a datoriilor, la valoarea nominala, si nu la valoarea actuala.

Potrivit reglementarilor romanesti, toate activele sunt recunoscute initial la costul istoric, exceptand activele aduse ca aport, evaluate la valoarea de aport, si activele obtinute cu titlu gratuit, evaluate la valoarea justa.

Consideram ca si valoarea de aport, deoarece este stabilita in urma evaluarii la data aportului, poate fi considerata o valoare justa. Daca putem vorbi despre obiectivitatea costului de achizitie si, cu o mica rezerva, despre cea a costului de productie, ce ne facem cu valoarea de aport si cu valoarea justa, care sunt stabilite in functie de conditiile actuale, deci au caracter subiectiv?

Conform IFRS, toate activele si datoriile sunt evaluate la recunoasterea initiala la costul istoric, cu exceptia:

· instrumentelor financiare care sunt evaluate la valoarea justa plus, in cazul unui activ financiar sau al unei datorii financiare care nu este la valoarea justa prin contul de profit si pierdere, costuri1e tranzactiei care sunt direct atribuibile achizitiei sau emiterii activului financiar sau datoriei financiare;

· activelor recunoscute ca urmare a unui contract de leasing financiar, care sunt evaluate la minimul dintre valoarea justa si valoarea actualizata a platilor minime de leasing;

· activelor biologice si productiei agricole, care sunt evaluate la valoarea justa minus costurile estimate la punctele de vanzare.

Conform reglementarilor romanesti, ulterior recunoasterii initiale, toate activele sunt evaluate la costul istoric, cu exceptia:

-imobilizarilor corporale pentru care se alege modelul reevaluarii;

-instrumentelor financiare in situatiile consolidate, care pot fi evaluate la valoarea justa, daca se alege aceasta baza de evaluare.

Conform OMFP nr. 1.752/2005, valoarea justa nu se aplica la evaluarea instrumentelor financiare nederivate detinute pana la scadenta, a imprumuturilor si a creantelor generate de entitate si nedetinute in scopul tranzactionarii, intereselor in filiale, intreprinderi asociate si asocieri in participatie, instrumentelor de capital emise de societate, contractelor cu plata contingenta intr-o combinare de intreprinderi, precum si altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale si care, in concordanta cu ceea ce este general acceptat, se contabilizeaza diferit fata de alte instrumente financiare.

Evaluarea la valoarea justa se aplica numai datoriilor care sunt detinute ca parte a unui portofoliu de tranzactionare sau instrumentelor financiare derivate;

- investitiilor financiare pe termen scurt cotate la bursa care se evalueaza la valoarea justa de la sfarsitul exercitiului financiar, in acest sens OMFP nr. 1.752/2005 precizand: valorile mobiliare pe tennen scurt admise la tranzactionare pe o piata reglementata se evalueaza la valoarea de cotatie din ultima zi de tranzactionare, iar cele netranzactionate, la costul istoric mai putin eventualele ajustari pentru pierderea de valoare. Valorile mobiliare pe termen lung se evalueaza la costul istoric mai putin eventualele ajustari pentru pierderea de valoare.

Conform IFRS, ulterior recunoasterii initiale se poate folosi costul istoric la evaluarea urmatoarelor elemente:

- activele de exploatare si evaluate, daca nu se alege modelul reevaluarii;

- stocurile, in situatia in care costul este mai mic decat valoarea realizabila neta;

- imobilizarile corpora1e si necorporale evaluate la cost;

- investitiile in instrumente de capital propriu care nu au un pret cotat pe o piata activa si a caror valoare justa nu poate fi evaluata credibil, plus instrumentele derivate asociate acestora;

- investitiile imobiliare, daca nu se alege modelul evaluarii la valoarea justa.

Creantele si imprumuturile emise de intreprindere, precum si investitiile pastrate pana la scadenta se evalueaza la recunoasterea ulterioara, conform IAS 39, la costul amortizat. Costul amortizat este ca1culat folosind metoda dobanzii efective.

Rata efectiva a dobanzii este rata care actualizeaza fluxurile de trezorerie generate de instrumentul financiar la valoarea recunoscuta in momentul recunoasterii initiale. Calculul include toate cheltuielile accesorii antrenate de instrumentul financiar in cauza. Pentru a exemplifica evaluarea la cost amortizat prezentam exemplul unui activ financiar pastrat pana la scadenta: obligatiunile.

Costul istoric reflecta corect valoarea elementelor la momentul recunoasterii lor inifiale, fiind o valoare justa la data respectiva. Dar odata cu trecerea timpului el ia o alura foarte istorica daca elementul avut in vedere continua sa apara in bilant. Parametrii economici, atit cei generali (puterea de cumparare, rata dobanzii), cat si cei specifici (profitabilitatea firmei), care-l inconjoara nu inceteaza sa evolueze. Astfel, in cazul unei existente perene in conturi, costul istoric al unui element nu mai poate reda, dupa o anumita perioada, imaginea fidela a valorii pe care ar trebui sa o reflecte. Binetnteles, exista o serie de corectii ale sumelor istorice precum reevaluarea, contabilitatea indexata la inflatie, insa acestea sunt insuficiente pentru redarea unei imagini fulele.

Costul istoric este orientat spre trecut, insa spre deosebire de celelalte baze de evaluare prezinta un mare avantaj: este clar definit si verificabil;odata stabilit, el ramane fix atata timp cat bunul se afla in posesia intreprinderii. Atunci care este marele dezavantaj care face din costul istoric o valoare desueta? Raspunsul este inflatia. In conditii de inflatie informatiile furnizate prin respectarea costului istoric nu mai au valoare. Chiar IAS 1 precizeaza: situatiile financiare bazate pe modelul costului istoric sunt utile doar daca sunt exprimate in raport cu unitatea de masura curenta la data bilantului.

2.2.2. Costul curent

Costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente de numerar care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat la momentul curent; valoarea neactualizata in numerar sau echivalente de numerar necesara pentru a deconta o obligatie la momentul curent.

Costul curent este folosit doar in evaluarea provizioanelor atat potrivit reglementarilor nationale, cat si celor internationale. IAS 37 precizeaza ca provizioanele sunt recunoscute pentru cea mai buna estimare necesara stingerii obligatiei curente la data bilantului.

In cazul activelor, costul curent se calculeaza de maniera urmatoare:

Se cauta valoarea unui activ nou echivalent. Din aceasta valoare se scade amortizarea corespunzatoare duratei de viata utila consumata, aferenta bunului detinut si care urmeaza a se inlocui, si se obtine costul curent. Costul curent poate fi insa analizat din mai multe puncte de vedere. Pentru activele obtinute de intreprindere din productie proprie, costul curent poate fi reprezentat de costul de reproductie necesar intreprinderii pentr a produce un activ identic sau echivalent cu cel vizat a fi inlocuit. Pentru activele care pot fi achizitionate, costul curent reprezinta suma de numerar platita in prezent pentru a achizitiona un activ identic sau echivalent. Pentru imobilizarile corporale cu durata de viata consumata, costul curent poate fi reprezentat de suma de numerar platita pentru achizitionarea unui activ identic sau echivalent pe piata second-hand. Urmatorul exemplu prezinta modul de calcul al costului curent pomind de la metoda prezentata mai sus: se determina costul curent pentru un activ in stare noua, iar apoi se deduce amortizarea corespunzatoare.

Societatea Alfa achizitioneaza la inceputul exercitiului financiar N un utilaj la costul de achizitie de 3.ooo u.m. Durata utila de viata este de 5 ani, metoda de amortizare este cea liniara, iar valoarea reziduala estimata este nula. Costul curent al unui activ in stare noua cunoaste urmatoarea evolutie pe durata de viata utila a activului:

31.12.N........ ...6.ooo

31.12.N+l ........6.ooo

31.12.N+2..... .7.ooo

31.12.N+3.. ...9.ooo

31.12.N+4... 1o.ooo

Amortizarea anuala se va determina pe baza costului curent de la sfarsitul exercitiului financiar. Deoarece amortizarea cumulata la sfarsitul duratei de viata trebuie sa fie egala cu valoarea activului la costul curent de la 31.12.N +4, pe durata de viata a activului apare o amortizare restanta, pentru care exista trei tratamente contabile:

1) inregistrarea in cheltuielile perioadei;

2) inregistrarea in rezultatul reportat;

3) ajustarea castigurilor si pierderilor nerealizate.

Tabloul de amortizare a utilajului, cu reflectarea amortizarii restante, este urmatorul:

31.12.N 31.12.N+l 31.12.N+2 31.12.N+3 31.12.N+4

Cost curent 6.ooo 6.ooo 7.ooo 9.ooo 1o.ooo

Amortizarea

anuala

pe baza

costului curent 1.2oo 1.2oo 1.4oo 1.8oo 2.ooo

Amortizarea

restanta    - - 4oo 1.200 8oo

Amortizarea

cumulata 1.2oo 2.4oo 4.2oo 7.2oo 1o.ooo

2 x 1.4oo - 2.4oo = 4oo u.m.

3 x 1.8oo - 4.2oo = 1.2oo u.m.

4 x 2.ooo -7.2oo = 8oo u.m.

2.2.3. Valoarea actualizata

Valoarea actualizata reprezinta valoarea actualizata a viitoarelor intrari nete de numerar care urmeaza sa fie generate in derularea normala a activitafii intreprinderii; valoarea actualizata a viitoarelor iesiri nete de numerar care se asteapta sa fie necesare pentru a deconta datoriile potrivit cursului normal al afacerilor.

Valoarea actualizata este orientata spre viitor, fiind calculata pe baza fluxurilor nete de numerar aferente intervalului prezent - viitor.

Exista o serie de intrebari privind modul de calcul al valorii actualizate,la unele dintre ele negasindu-se inca raspunsul. Pentru ce active se determina valoarea actualizata?

Valoarea de actualizare se poate determina in special pentru activele imobilizate utilizate in procesul de productie, deoarece acestea sunt cele care creeaza valoare pentru intreprindere si genereaza fluxuri viitoare de numerar.

La ce nivel de detaliu trebuie sa se efectueze acest calcul (trebuie sa se procedeze la un calcul individual pentru fiecare activ in parte sau asa se faca anumite regrupari)?

Pentru ce durata previzionala trebuie stbilit calculul? Valoarea de actualizare trebuie sa se determine pentru fiecare activ in parte si pentru o durata previzionala egala cu durata de utilizare a bunului.

Cum se determina fluxurile de numerar? Trebuie sa intervina notiunea de impozit asupra acestor fluxuri? Fluxurile viitoare de numerar se detemina ca diferenta intre veniturile incasate si de incasat si cheltuielile platite si de platit generate de activitatea de exploatare. Estimarile fluxurilor viitoarer de numerar nu includ: intrarile sau iesirile de numerar din activitatile financiare incasarile sau platile aferente impozitului pe profit.

Care este rata de retinut in caz de actualizare? Rata de actualizare trebuie sa fie rata unei taxe anticipate care reflecta impunerile curente pe piata ale valorii in timp a banilor si riscurile specifice activului. Intreprinderea poate retine urmatoarele rate de actualizare: media ponderata a cost capitalului, rata implicita in tranzactiile curente pe piata pentru active similare. Estimarea fluxurilor viitoare de numerar si rata de actualizare sunt influentate de cresterile de pret. Daca rata de actualizare include efectul cresterilor de pret corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt estimate in termeni nominali. Daca rata de actualizare include efectul cresterilor de pret corespunzatoare inflatiei generale, fluxurile viitoare de numerar sunt estimate in termeni reali.

Pentru determinarea valorii actualizate a unui activ sunt necesare urmatoarele elemente:

· perioada de timp pentru care activul genereaza fluxuri de numerar;

· fluxurile nete de numerar asteptate a fi obtinute din utilizarea activului pe durata de viata utila si din vanzarea activului la sfirsitul duratei de viata utila;

· rata de actualizare.

2.2.4. Valoarea justa

Niciun concept contabil nu este in prezent mai dezbatut decat valoarea justa, care este o consecinta a principiului true and fair view. Insa termenul este tradus diferit in diverse limbi: just (juste) in franceza, real (reele) in olandeza, rezonabil (razonable) in spaniola, valoare actuala atribuibila (beizulegender zeitwert) In germana, fair value fara nicio traducere in italiana. Nimeni nu a tradus valoarea justa ca valoare fidela, ceea ce este bine.

Valoarea justa nu este definita nici de Cadrul general IASB, nici de cel american. Insa valoarea justa este definita de IASB astfel: suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie, de bunavoie, intre parti aflate in cunostinta de cauza, in cadrul unei tranzactii in care pretu1 este determinat obiectiv. Este vorba, deci, de o estimare, si nu de o constatare ca in cazul valorii de piata.

Valoarea justa cuprinde valoarea de piata si tinde sa acopere toate valorile izvorate din estimarile bazate pe calcule economice.

Vechiul standard IAS 32 precizeaza ca atunci cand activitatea pietei este slaba, cand volumul tranzactiilor este slab in raport cu numarul instrumentelor financiare de negociat, cursurile pietei nu pot reflecta valoarea justa a instrumentului. In aceste cazuri, cand cursul pe o piata nu este disponibil, pot fi adesea utilizate tehnici de estimare pentru a determina valoarea justa cu o fiabilitate suficienta pentru a satisface exigentele acestei norme.

Aceeasi norma precizeaza ca atunci cand un instrument nu este negociat pe o piata organizata, nu este oportun pentru intreprindere sa se determim si sa se publice o singura suma care sa reprezinte o estimare a valori juste. Ar fi mult mai utila publicarea unui interval de valori in care valoarea justa a instrumentului financiar sa poata in mod rezonabil sa se gaseasca. Aceasta ultima precizare nu se mai regaseste in IAS 39, recunoscind prin aceasta lipsa de fiabilitate a valorii juste in absenta unei piete organizate.

Rezulta ca fiabilitatea si, prin urmare, pertinenta valorii juste sunt legate de caracterul activ al pietelor pe care instrumentele financiare trebuie evaluate. IAS 39 urmareste sa trateze in cadrul aceleiasi norme instrumente diferite din punct de vedere al naturii lor econornice, al formei lor juridice si al utilizarii lor, precum creantele, imprumuturile, produsele derivate: swaps, options, futures, forwards. De asemenea, standardul amintit mai sus vizeaza operatii realizate atat de intreprinderile industriale si comerciale, cat si de institutiile de credit si de asigurare, ale caror obiective si finalitati nu pot fi comparate. Normalizatorul se gaseste astfel confruntat cu situatii eterogene, in contexte economice si financiare atit de diferite, astfel incat aceste standarde nu pot contribui in mod favorabil la adoptarea unor solutii coerente si compatibile cu finalitatea tranzactiilor.

Conceptul de valoare justa se opune principiului prudentei si evaluarii la costul istoric. Avantajele si calitatile valorii juste pot fi sintetizate astfel:

- caracterul predictiv: valoarea justa reprezinta cea mai buna baza de previziune a fluxurilor financiare viitoare;

- comparabilitatea: valoarea justa reflecta valoarea actualizata a tuturor instrumentelor, indiferent de natura lor;

- coerenta: valoarea justa este adaptata gestiunii active a riscurilor financiare;

- complexitatea redusa: un model de evaluare unic este mai simplu decat un model care permite aplicarea diferitelor metode de costuri si de valoare;

- neutralitatea: valoarea justa este independenta de intentia si de calitatea partilor, de data, de originea operatiilor, de natura instrumentelor.

Exista mai multe modele privind evaluarea la valoarea justa:

1) Evaluarea la valoarea justa doar a anumitor instrumente financiare;

2) Evaluarea tuturor instrumentelor financiare la valoarea justa;

3) Evaluarea la valoarea justa a anumitor elemente din situatiile financiare;

4) Evaluarea tuturor elementelor de activ, de datorii si de capitaluri proprii la valoarea justa.

3.RECOMANDARI CECCAR-EV

RECOMANDAREA NR.100 /CECCAR-EV privind metodologia standard de evaluare economica si financiara a intreprinderii

I.Obiectiv

Obiectivul recomandarii il constituie prezentarea cadrului general privind metodologia standard de evaluare economica si financiara a entitatilor economice - active si intreprinderi; toate recomandari1e specifice si standardele emise de Corpul Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania in domeniul evaluarii economice si financiare trebuie intelese in contextul cadrului general din prezenta recomandare.

Sarcina deriva din prevederile art. 19 lit. e din Ordonanta Guvernului nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si comp1etarile ulterioare, privind atributiile Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania pe linia elaborarii standardelor de evaluare a bunurilor, activelor si intreprinderilor.

II. Camp de aplicare

Prezenta recomandare se adreseaza membrilor CECCAR, persoane fizice si juridice, pentru realizarea lucrarilor de evaluare efectuate in scopul vanzarii de intreprinderi si a actiunilor societatilor comerciale, pentru majorari de capital, divizari, fuziuni si asocieri.

Evaluarile pentru despagubiri sau in scopuri fiscale nu fac obiectul prezentei recomandari; unele din principiile generale pot fi insa avute in vedere, daca nu exista norme specifice.

III. Definitii

In prezenta recomandare, termenii de mai jos au urmatorul sens:

Activul net contabil - se determina ca diferenta intre totalul activelor si totalul datoriilor (imprumuturi, datorii catre furnizori si creditori si alte datorii).

Actualizarea - este metoda prin care se asigura comparabilitatea unor parametri economici si indicatori financiari care se obtin in perioade diferite de timp. Se realizeaza si se exprima prin doua tehnici speciale, dupa cum este luat in calcul factorul timp: tehnici de capitalizare sau de fructificare, dind factorul timp se ia in calcul din directia trecut - prezent - viitor si tehnici de actualizare propriu-zisa, cand factorul timp se ia in calcul din directia vii tor - prezent - trecut.

Bilantul contabil - este documentul contabil de sinteza prin care se prezinta activul si pasivul unitatii patrimoniale, precum si rezultatele financiare ale perioadei pentru care se intocmeste, potrivit legii.

Exemplu bilant contabil:

Bilantul functional - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilantul contabil, a principalelor functii ale intreprinderii:

functiile de investitii, de exploatare si de trezorerie -in activ si functia de finantare -in pasiv.

Schematic, bilantul functional se prezinta astfel:

ACTIV PASIV functia de finantare

functia Imobilizari Fonduri proprii de origine externa

de investitii brute (capital, subventii pentru investitii),

fonduri proprii de origine interna

(rezerve, amortismente,

provizioane ).

functia de Nevoia Datorii financiare

exploatare de fond de rulment

NFR    (imprumuturi pe termene

medii, scurte,lungi)

functia

de trezorerie Disponibilitati

unde necesarul de fond de rulment total (global) se ca1culeaza pe baza relatiei:

NFRT (G) = necesarul de fond de rulment de exploatare + necesarul de fond de rulment in afara exploatarii,

unde:

Necesarul de fond de rulment de exploatare = activ circulant de exploatare (stocuri + creante + avansuri + cheltuieli in avans legate de exploatare) - datorii de exploatare [avansuri primite + datorii furnizori + datorii fiscale (in afara impozitului pe profit) + venituri in avans legate de exploatare];

Necesarul de fond de rulment in afara exploatarii = activul circulant in afara exploatarii (titluri de plasament + debitori diversi + cheltuieli in avans in afara exploatarii) - datorii in afara exploatarii (creditori diversi, inclusiv datorii din imobilizari + venituri in avans in afara exploatarii + impozitul pe profit).

Exemplu bilant functional:

Bilantul financiar - este instrumentul de analiza, pe baza posturilor din bilantul contabil, a celor trei mari mase financiare ale intreprinderii:

fondul de rulment net global ;

necesarul de fond de rulment ;

trezoreria intreprinderii.

Schematic, bilantul financiar se prezinta astfel:

Activ Pasiv

I. Activ imobilizat IV. Capitaluri permanente

II. Stocuri + Creante V. Datorii nefinanciare

III. Disponibilitati si alte valori VI. Datorii financiare pe termen

mobiliare de plasament scurt

FR = IV- I

T = III- VI

NFR =II - V

Exemplu bilant financiar:

Bilantul economic - este instrumentul de lucru pe baza caruia se evalueaza o intreprindere;el prezinta patrimoniul, rentabilitatea intreprinderii, actualizate si corectate in functie de exigentele pietei, pe baza constatarilor din diagnosticul de evaluare.

Exemplu de trecere de la bilantul contabil la bilantul economic:

Bilant contabil:

ACTIV NET CONTABIL= ACTIV - DATORII = 26.889 - 22.757 = 4.132

Bilant economic:

Foaia de lucru:

corijarea valorilor contabile

document utilizat= bilantul contabil

scop:elaborarea bilantului economic

lucrari efectuate:

ACTIV Elemente patrimoniale:

- necesare exploatarii;

- nenecesare exploatarii.

IMOBILIZARI

Valoare de inlocuire neta    7.696

Necorporale

-chelt.de cercetare 119

Corporale

-hala neutilizata complet amortizata (nr.inv) 0

- neutilizate........nr.inv. x si y 1.300

STOCURI

Valoare de inlocuire neta    1.300

-depreciere reversibila    -205

greu vandabile - 580

Valoarea corijata neta= 1.300 - 205 - 580 = 515

Valoare contabila neta    1.285

Diferente evaluare    - 770

CLIENTI

Valoare actuala neta    20.326

Clienti incerti - 850

Valoare corijata neta = 20.326 - 850 = 19.476

ALTE CREANTE SI CHELTUIELI IN AVANS = 364 + 41 = 405 care se elimina;

PASIV

DATORII

FURNIZORI

Valoare contabila 7.306

Penalizari 800

Valoare corijata = 7.306 + 800 = 8.106 rezulta diferenta de evaluare 800.

ALTE DATORII

Valoare contabila    10.540

Dobinzi si penalizari    1.060

Valoare corijata= 10.540 + 1.060 = 11.600

Diferente din evaluare = 1.060

Componenta diferentelor din evaluare

Imobilizari + 1.459

Stocuri - 770

Clienti -850

Alte creante nenecesare exploatarii - 405

Total - 566

Afectarea profitului

Valoarea contabila    1.117

Valoarea contabila

minus penalizari latente= 800 + 1.060 - 1.860

Valoare corijata    - 743

Metode de determinare a Activului net corijat

Valoarea matematica = Activul total = 26.323 conform bilant economic.

Valoarea intrinseca a Activului net corijat(ANC) = 1.706 care se mai numeste

valoare patrimoniala propriu-zisa sau situatie neta patrimoniala.

Activul net corijat se determina prin:

METODA SUBSTRACTIVA:

Valoarea matematica = 26.323

Minus datoriile = -24.617

ANC    1.706

METODA ADITIVA

Capitalurile contabile proprii = 4.132

Si a soldurilor influientelor evaluarii:

Minus profitul-transformat

in pierdere = - 1.117

Plus pierderea = - 743

Plus dif.negativa de evaluare = - 566

ANC = 1.706

Bilantul economic

Din bilantul economic ANC = Total Activ - Datorii

Capitalurile proprii - reprezinta capitalul social, alte fonduri proprii, rezerve legale si statutare, provizioane cu caracter de rezerva, profituri nerepartizate.

Capitalurile permanente - reprezinta capitalurile proprii plus obligatiile financiare pe termen lung.

Cash-flow - flux de lichiditati.

Fluxul anual de lichiditati nete, folosit in evaluarea unei intreprinderi, se obtine de regula prin metoda indirecta, respectiv prin insumarea profitului net cu amortizarile si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli si scaderea variatiei necesarului de fond de rulment si a fondurilor necesare pentru investitiile de mentinere (nu de dezvoltare).

Goodwill - parte din valoarea globala a unei intreprinderi care are ca sursa buna gestionare si exploatarea elementelor intangibile de care dispune acea intreprindere; se obtine prin capitalizarea profitului obtinut de intreprindere peste pragul sau de rentabilitate.

Intreprinderea - este o entitate economica ce presupune desfasurarea unei activitati social-economice, in scopul obtinerii unor avantaje: active economice (sectii, magazine etc.), societati comerciale, regii autonome.

Obligatiile nefinanciare - sunt datorii nepurtatoare de dobanzi, de regula nebancare.

Obligatiile financiare - sunt datorii purtatoare de dobanzi, de regula bancare.

Valoarea de achizitie (de origine sau istorica) - reprezinta totalitatea costurilor necesare pentru achizitionarea si punerea bunului sau a activului in stare de utilizare, de folosire.

Valoarea curenta - se obtine corijand valoarea istorica cu inflatia care a avut loc de la data achizitiei si cu coeficientul de invechire (uzura fizica, uzura morala si uzura functionala).

Valoarea de utilizare (de folosinta, de inlocuire) - reprezinta totalitatea costurilor necesare pentru dobandirea unui bun susceptibil de a fi folosit in acelasi scop, in aceleasi conditii de utilizare, avand aceeasi durata prezumata de folosinta si posedand aceleasi performante ca si bunul supus reevaluarii.

Valoarea de piata - reprezinta suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata la data evaluarii, intre un cumparator si un vanzator, hotarati si avizati, care actioneaza in cunostinta de cauza, prudent si fara constrangeri, intr-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat.

Valoarea reziduala - reprezinta suma neta pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina in schimbul unui bun, la finele duratei sale de utilizare, dupa deducerea tuturor costurilor de cedare prevazute.

Valoarea recuperabila - reprezinta suma pe care intreprinderea sconteaza sa o obtina din folosirea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduala.

IV. Temeiuri normative

1. Reglementarile contabile emise in baza Legii contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare.

2. Standardele Intemationale de Raportare Financiara (IAS/IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Intemationale de Contabilitate (IASB).

3. Standardele Intemationale de Evaluare emise de Institutul de Evaluare a Afacerilor (lEA) si de Societatea Americana a Evaluatorilor (ASA).

4. Recomandarile emise de Federatia Expertilor Contabili Europeni (FEE).

V. Definitia, esenta si necesitatea evaluarii economice si financiare a unei intreprinderi

1. Evaluarea consta intr-un complex de tehnici, procedee si metode prin care un bun,o grupa de bunuri, un activ, o intreprindere etc... sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pietei si prin care li se asigura comparabilitatea cu aceasta .

2. Procesul de evaluare economic a are drept obiectiv stabilirea valorii de piata, a valorii de circulatie a bunurilor, activelor si intreprinderilor; el constituie un instrument de orientare a operatorilor economici in spatiul economic al tarii.

3. Exista trei mari grupe de factori extemi a caror actiune conduce la distorsiuni intre bilantul contabil al unui agent economic si bilantul sau economic, si care fac necesara reevaluarea:

- preturilor libere;

- raportului de schimb al monedei nationale;

- gestiunii interne a agentilor economici, cu deosebire sub urmatoarele aspecte: modalitati de amortizare practicate si modalitati de contabilizare utilizate (contabilitatea de gestiune, ca suport material al secretului comercial al intreprinderii, care sta la baza competitiei si concurentei - conditii de manifestare a principiilor si regulilor economiei de piata).

4. In evaluarea unui bun, a unui activ, a unei intreprinderi etc.

pot fi abordate:

- fie aspectele cantitative - patrimoniul;

- fie aspectele calitative - profitabilitatea;

- fie aspectele cantitative si calitative, respectiv patrimoniul si rentabilitatea deodata.

5. Reevaluarea este obligatorie atunci cand in viata intreprinderii auloc unele schimbari semnificative, cum sunt:

- modificari in marimea si structura capitalului social;

- modificari in numarul si componenta actionarilor sau asociatilor;

- actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje etc.).

6. Reevaluarea este obligatorie in tranzactiile comerciale.

In cazul privatizarii, in perioada de tranzitie la economia de piata, reevaluarea intreprinderilor este obligatorie, existaud trei motivatii fundamentale in acest sens:

- din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din bilanturile societatilor cu capital de stat (cu deosebire imobilizarile) nu reflecta valori de piata, ci valori administrative (stabilite, de regula, in mod unitar prin acte normative); reevaluarea este necesara pentru stabilirea valorii de piata a bunurilor care, in mod natural, difera de la o intreprindere la alta;

- din punct de vedere al rentabilitatii, trecutul intreprinderii trebuie considerat ca nereproductibil; nu toti factorii care au determinat sau au influentat profitul din bilanturile societatilor cu capital de stat pot fi extrapolati in perioada postprivatizare.

Cumparatorul nu investeste pentru ce a obtinut fostul proprietar ca profit, ci pentru ce va obtine el; de aceea, profitabilitatea intreprinderii trebuie regandita;

- valoarea intreprinderii trebuie determinata in functie de gradul de utilitate a tuturor elementelor patrimoniale, cumparatorul netrebuind sa fie penalizat pentru politica de investitii a fostului proprietar, stiut fiind ca un bun fara utilitate nu are valoare sau aceasta valoare este nesemnificativa. Cu ocazia evaluarii pentru privatizare, trebuie observata si analizata necesitatea unor eventuale restructurari.

VI. Reguli si principii privind evaluarea economica si financiara a intreprinderilor

7. Orice evaluare de activ, firma, societate etc. are ca punct de plecare bilantul contabil, auditul financiar - motorul tuturor operatiunilor de evaluare - caci in el se reflecta volumul fondurilor proprii, piata, strategiile aplicate de firma; el reflecta situatia patrimoniului, a averii acumulate de firma de la infiintare si rezultatele financiare obtinute in ultimul an (perioada) pentru care s-a incheiat.

Scoaterea din contabilitate a informatiilor privind un activ, un bun este cea mai grea problema, mai grea decit evaluarea insasi.

8. Desi porneste de la bilantul contabil, la un moment dat evaluatorul se rupe de acesta si, pe baza diagnosticului de evaluare,construieste ansambluri financiare abstracte, scenarii de dezvoltare, de rentabilitate, elaborand astfel "bilantul economic", un bilant teoretic al intreprinderii.

9. Pentru realizarea trecerii de la bilantul contabil la bilantul economic se folosesc cunostinte si se aplica tehnici si procedee de analiza, interpretare si ajustare cunoscute sub denumirea de inginerie financiara, un rol insemnat revenind imaginatiei, motiv pentru care evaluarea este considerata de unii specialisti mai mult o arta decat o stiinta.

Cele mai multe din lucrarile necesare realizarea trecerii de la bilantul contabil la bilantul economic al intreprinderii se executa cu ocazia elaborarii celor doua componente fundamentale ale oricarei evaluari activul net corectat si capacitatea beneficiara.

Pentru a face distinctie intre evaluarea in contabilitate si evaluarea intreprinderii, trebuie precizat: contabilitatea nu are ca obiect stabilirea valorii intreprinderii, ea trebuie sa ofere o imagine fidela a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor, pe baza unor reguli de terminologie, de evaluare si de prezentare, europene si internationale. Evaluarea reala a unei intreprinderi corespunde unei alte logici, care nu este nici o stiinta exacta si universala, nici o lege; ea se bazeaza pe diverse optiuni de abordari si calcule care utilizeaza si completeaza informatii financiare fiabile, furnizate de contabilitatea financiara, si se bazeaza, de asemenea, pe o analiza previzionala si pe o negociere intre partile interesate.

10. In evaluarea contabila a elementelor patrimoniale ale unei intreprinderi este obligatorie aplicarea urmatoarelor principii:

- principiul prudentei: nu este admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor sau subevaluarea elementelor de pasiv si a cheltuielilor;

- principiul permanentei metodelor: continuitatea aplicarii regulilor si normelor privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate, prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor;

asigurarea comparabilitatii in timp a informatiilor contabile;

principiul continuitatii activitatii: unitatea patrimoniala isi continua in mod normal functionarea intr-un viitor previzibil,fara a intra in stare de lichidare sau de reducere sensibila a activitatii;

principiul independentei exercitiului: delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii, pe masura angajarii si trecerii lor la rezultatul exercitiului la care se refera;

principiul intangibilitiitii bilantului de deschidere al unui exercitiu, care trebuie sa corespunda cu bilantul de inchidere al exercitiului precedent.

11. In calificarea unei evaluari se are in vedere ca:

- din punct de vedere al obiectului, evaluarile pot fi: de bunuri, grupe de bunuri, active si elemente intangibile, active economice, intreprinderi etc.;

- din punct de vedere al metodei folosite, se pot intalni: evaluari patrimoniale (abordeaza exclusiv latura cantitativa a lucrurilor _ patrimoniul), evaluari prin rentabilitate (abordeaza exclusiv latura calitativa - profitabilitatea), evaluari combinate (abordeaza atat patrimoniul, cat si rentabilitatea), evaluari bazate pe cifra de afaceri si evaluari bursiere;

- din punct de vedere al momentului cand se fac si al scopului urmarit, evaluarile pot fi: evaluari contabile (folosite la inregistrarea in patrimoniu sau cand se modifica norma contabila), evaluari administrative (prevazute prin acte normative si care au drept scop modificari ale valorilor contabile, efectuate dupa criterii unitare, la toate produsele si intreprinderile), evaluari economice (au drept scop depistarea si ajustarea tuturor distorsiunilor intre valoarea contabila si valoarea econornica a bunurilor din intreprindere si ale fiecarei intreprinderi in ansamblul sau).

12. In evaluarea unei intreprinderi, diagnosticul de evaluare constituie cea mai importanta parte, care ar trebui sa ocupe circa 80% din volumul lucrarilor efectuate si prezentate, deoarece diagnosticul conduce la alegerea metodelor de evaluare ce urmeaza a fi aplicate, ajuta la anticiparea viitorului firmei, ajuta la depistarea factorilor de risc si la stabilirea ipotezelor de evaluare.

In cadrul diagnosticului general al intreprinderii se disting diagnosticele sectoriale: juridic, comercial, tehnic, tehnologic si de exploatare, de organizare, management si resurse umane si, cu rol de colaj al tuturor constatarilor, diagnosticul financiar-contabil.

13. Cunoscand diferentele dintre pret si valoare - doua categorii economice care se pot confunda usor -, evaluatorul nu-si propune sa determine pretul (stabilirea pretului fiind obiectul unei alte arte, aceea de a negocia), ci gama de valori, respectiv zona in care ar putea incepe negocierea si in care ar putea, probabil, sa se situeze pretul.

14. Valoarea unui bun se fondeaza pe notiunea de schimb; se poate, astfel, considera ca valoarea comerciala constituie punctul de echilibru in care vanzatorul accepta sa yanda si cumparatorul sa cumpere. Rezulta ca valoarea depinde de unele criterii sau de unii facton care influenteaza dorinta de a cumpara sau de a vinde; aceste criterii pot fi subiective - de natura psihologica sau econornica - si obiective prin aplicarea unor metode de evaluare care abordeaza, atat separat, cat si impreuna, latura patrimoniala si profitabilitatea bunului, activului sau intreprinderii in ansamblu.

VII. Evaluarea patrimoniala; metodologia determinarii activului net corectat

15. Activul net contabil- ANC - (patrimoniul net, avutia sau hogatia unei intreprinderi) reprezinta excedentul tuturor bunurilor si creantelor intreprinderii (activ) asupra tuturor datoriilor acesteia (pasivul l'xigibil). Activul net contabil se identifica cu valoarea patrimoniala a intreprinderii, determinata pe baza bilantului contabil; incidentele fiscalitatii si ale politicilor intreprinderii in domeniul amortizarii si metodelor contabile nu recomanda aceasta valoare ca valoare de tranzactie.

16. Activul reevaluat - (ARC sau valoarea matematica a intreprinderii) rezulta din reevaluarea, respectiv corectarea tuturor elementelor patrimoniale de activ - cu deosebire imobilizari, stocuri si elemente monetare in valuta - tinand seama de:

- deprecierea monetara;

- modalitatile de amortizare;

- evolutia preturilor;

- modalitatile de contabilizare a operatiilor si proceselor;

- utilitate;

- orice alt factor depistat cu ocazia diagnosticului intreprinderii, care poate antrena distorsiuni importante intre bilantul contabil si bilantul economic, intre valorile contabile si valorile de circulatie ale bunurilor.

Nu este uzuala folosirea acestei valori in tranzactii, deoarece nu : de datoriile intreprinderii la data tranzactiei; se foloseste de regula in asocieri cu parti ale intreprinderii, in divizari, fuziuni, partaje etc.

17. Activul net corectat (ANC) al unei intreprinderi se determina parcurgandu-se succesiv trei etape:

- separarea tuturor elementelor patrimoniale de activ in elemente necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii (necesare intreprinderii);

- reevaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii;

- calculul matematic al activului net corectat.

18. Separarea elementelor patrimoniale de activ (cu deosebire imobilizari si stocuri) in elemente necesare exploatarii si elemente in afara exploatarii se face in functie de utilitatea fiecarui bun, si masurata prin gradul de participare la realizarea profiturilor.

Rezultatul acestei operatiuni se poate concretiza:

fie in determinarea unei capacitati beneficiare superioare fata de profiturile inregistrate prin bilanturi, atunci cand pe cale de expertiza si diagnostic se constata o posibila crestere a gradului de utilitate a elementelor patrimoniale de activ;

fie in folosirea in alte scopuri sau cu alte destinatii a bunurilor mobile si imobile, fara utilitate sau cu utilitate redusa, in realizarea obiectului exploatarii societatii respective; pot fi avute in vedere cai de restructurare cum ar fi: formarea de noi societati comerciale, inchirierea, concesionarea, asocierea etc., ori pur si simplu valorificarea, fie si ca materiale.

Aceste bunuri materiale urmeaza a se evalua in valoarea venala, adica suma trezoreriei ce se va degaja la cesiunea lor.

Indiferent de modul specific de evaluare, elementele patrimoniale in afara exploatarii se au in vedere, in mod distinct, cu ocazia aplicarii formulelor de evaluare a societatii respective.

19. Evaluarea tuturor elementelor patrimoniale de activ necesare exploatarii se face tinand seama de factorii enumerati la paragraful 16 si are drept scop ajustarea posturilor din bilantul contabil cu diferentele rezultate, obtinandu-se astfel bilantul economic al intreprinderii, adica un bilant cuprinzand patrimoniul adus la nivelul pietei. Sunt supuse reevaluarii imobilizarile, stocurile, creantele, disponibilitatile banesti si valorile mobiliare de plasament - din activ, obligatiile si provizioanele pentru riscuri si cheltuieli - din pasiv.

2o. Terenurile figureaza de regula in bilantul contabil la valoarea de achizitie sau la o valoare administrativa (stabilita prin dispozitii legale).

Evaluarea terenurilor se face tinand seama de factorii prevazuti la paragraful 16, daca sunt construite sau neconstruite, precum si de numerosi alti parametri: amplasare, cerere si oferta, grad de urbanizare, zona construibila sau nu etc.

Estimarea valorii terenului neconstruit se face de regula printr-o expertiza; in toate cazurile este important de stabilit: riscurile de expropriere, posibilitatile de construire, serviciile urbanistice, infrastructura etc.

Pentru evaluarea terenurilor construite se pot utiliza si metodele:

- practicarea unei abateri forfetare de 15-3o% din valoarea proprietatii imobiliare (teren indus);

- comparatia de piata, pretul pe metru patrat de teren.

21. Cladirile si constructiile speciale se evalueaza diferit, in functie de destinatie si de scopul evaluarii, astfel:

- cand evaluarea cladirilor si a constructiilor speciale se face ca bunuri independente, in scopul vanzarii, gajarii sau pentru a fi aduse ca aport la capital, trebuie avute in vedere o serie de principii specifice acestor categorii de bunuri:

a) trebuie patruns in intimitatea imobilului, urmarind, in principal: calitatea constructiei si a instalatiilor, randamentul, terenul si amenajarile aferente, specificitatea imobilului, uni sau multifunctionalitatea, securitatea imobilului (incendii, inundatii), costurile de punere in folosinta, pozitia geografica fata de factorii de utilitate (transport, comunicatii) sau fata de clientela, regimul juridic fiscal si de proprietate;

b) estimarea deprecierii acumulate a unei cladiri sau constructii se face tinand seama de urmatoarele trei mari categorii de deprecieri: deprecierea fizica (pierderea valorii proprietatii datorata uzurii, dezintegrarii, folosirii in serviciu si altor factori fizici care reduc viata si funqionalitatea proprietatii), invechirea functionala (pierderea valorii cauzata de imposibilitatea proprietatii de a indeplini optim functia pentru care este utilizata, ca urmare a unor factori precum: superproportionalitate, costuri de operare excesive, inadecventa etc.) si invechirea economica (pierderea valorii cauzata de factori externi, cum ar fi: modifican in relatia cerere-oferta, decizii legislative, zonarea si schimbarea de vecinatate etc.);

c) ca metode de evaluare se pot aplica, de catre expertii evaluatori, metodele patrimoniale (bazate pe valori de inlocuire), metodele bazate pe randament (pornind de la chirii pentru cladirile si constructiile de locuit sau de la profiturile obtinute pentru cladirile si constructiile industriale sau comerciale) si metodele combinate;

- cladirile si constructiile speciale pentru exploatare industriala se clasifica in: ateliere, sectii, depozite, birouri administrative etc.

Se considera ca orice constructie de exploatare, in masura in care este efectiv utilizata, are o valoare de folosinta care depinde de felul constructiei si de invechirea acesteia, si care poate fi determinata prin doua metode: prin valoarea de reconstructie (pentru fiecare tip do constructie se obtine un pret pe mp la care se aplica diferiti coeficienti de corectie, dintre care cel mai important este coeficientul de invechire;

- o varianta mai rapida a acestei metode consta in substituirea valorii de constructie ca noua cu valoarea de inlocuire calculata de catre un cabinet de expertiza, aplicandu-se coeficientii mentionati) si prin valoarea de achizitie (se reactualizeaza valoarea de inregistrare in functie de unii coeficienti care se aplica succesiv: de reevaluare, de adaptare, de invechire etc.).

22. Imobilizarile corporale - bunuri mobile care fac obiectul unor tranzactii curente - se reevalueaza la aceste preturi, adaptate la conditiile de folosinta. Daca bunurile respective nu pot fi evaluate prin comparatii de piata, se procedeaza la aplicarea succesiva asupra valorilor de inregistrare a unor coeficienti de reevaluare (la stabilirea carora se va tine seama de toti factorii prezenti la paragraful 16) si de invechire.

La evaluarea imobilizarilor corporale - bunuri mobile - se are in vedere ca asupra valorii actioneaza, cu sensuri contradictorii, doi factori:

durata de viata ramasa (cu cat este mai mare, cu atat valoarea este mai mare) si uzura morala (care contribuie la diminuarea valorii).

23. Imobilizarile necorporale inregistrate in bilantul contabil nu se iau in calculul valorii activului net corectat, cu exceptia cheltuielilor de cercetare si dezvoltare care privesc produse noi sau dezvoltari de activitati, care sunt luate in calcul cu valoarea scriptica.

In cazul in care elementele intangibile sunt bine gestionate si exploatate, ele influenteaza valoarea intreprinderii, nu patrimonial, ci prin rentabilitatea degajata de aceasta peste pragul pretins de piata, in functie de efortul investitional facut.

24. Imobilizarile financiare pot consta in credite pe termen mediu si lung acordate si titluri de participare la capitalul social al altor intreprinderi.

Creditele se iau in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la valoarea scriptica, cele in valuta fiind insa actualizate la raportul de schimb al zilei; creditele trebuie sa fie platite cu dobanda pietei.

Titlurile de participare se evalueaza atunci cand pachetul este minoritar, prin capitalizarea dividendelor procurate de acestea; cand pachetul este majoritar se poate aplica aceeasi metoda sau se procedeaza la evaluarea globala a societatii in care s-a investit si, pe aceasta baza, se determina valoarea unui titlu si respectiv a pachetului.

Actiunile si titlurile care coteaza la bursa se evalueaza prin metodele recomandate de organismul de bursa (CNVM).

25. Stocurile de materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb, obiecte de inventar si semifabricate din afara, dupa separarea celor fara miscare sau cu miscare lenta, se evalueaza la preturile zilei sau la media preturilor de aprovizionare din cea mai recenta perioada.

Stocurile de productie neterminata si semifabricate din productie proprie se evalueaza la nivelul costurilor efective, corectate cu gradul de inaintare in realizarea fizica a produsului, determinat de expertiza tehnica.

Stocurile de produse finite se evalueaza la nivelul preturilor de vanzare, mai putin beneficiile si eventualele cheltuieli de desfacere cuprinse in acestea.

26. Creantele, dupa inlaturarea din calcul a creantelor incerte, intra in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii cu valoarea scriptica;cele in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.

27. Disponibilitatile banesti intra in calculul valorii patrimoniale a intreprinderii la nivel scriptic, cele in valuta insa fiind actualizate la raportul de schimb al monedei nationale din ziua respectiva.

28. Diferentele din reevaluarea activelor fixe influenteaza capitalurile proprii ale intreprinderii, diferentele rezultate din reevaluarea activelor circulante se inregistreaza in capitalurile proprii, in cazul evaluarilor efectuate in scopul realizarii unor tranzactii, sau in venituri, in cazul evaluarilor in alte scopuri.

29. Obligatiile in valuta se actualizeaza la raportul de schimb al monedei nationale din ziua evaluarii, diferentele fiind regularizate pe seama capitalurilor proprii, in cazul evaluarii in scopul unei tranzactii, sau pe seama rezultatelor financiare, in cazul evaluarilor in alte scopuri.

30. Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli cu caracter de rezerva se cuprind in activul net, dupa ce s-au dedus eventuale sarcini fiscale aferente .

Provizioanele pentru riscuri si cheltuieli nefundamentate se regularizeaza pe seama rezultatelor financiare.

31. Pe baza ajustarilor prezentate la paragrafele 18-3o se elaboreaza bilantul economic al intreprinderii, care cuprinde patrimoniul cu valori de piata sau foarte apropiat de acestea.

Activul net corectat poate fi ca1culat prin doua metode: substractiva si aditiva;

Metoda substractiva consta in deducerea din totalul activului reevaluat corectat (valoarea matematica) a tuturor datoriilor actualizate.

Metoda aditiva consta in corectarea capitalurilor proprii din bilantul contabil cu influentele din reevaluarea elementelor patrimoniale de activ.

32. Activul net corectat reprezinta valoarea patrimoniala propriuzisa sau valoarea intrinseca a intreprinderii.

33. Evaluarile patrimoniale au unele limite care impun prudenta in folosirea acestora:

· au un caracter static si nu tin seama de strategiile intreprinderii;

· valorile patrimoniale sunt incomplete, intrucat elementele intangibile (necorporale) nu sunt luate in ca1cul;

· pentru ca o valoare patrimoniala sa fie semnificativa, trebuie indeplinite cumulativ patru conditii:

- posibilitatea efectuarii reevaluarii bunurilor din activul intreprinderii pe baza de comparatii de piata;

- prima de risc a intreprinderii sa fie cat mai redusa; .

- un nivel satisfacator de investitii;

- posibilitatea determinarii cu certitudine a pragului de rentabilitate al intreprinderii.

VIII. Evaluarea prin rentabilitate; metodologia determinarii capacitatii beneficiare a unei lntreprinderi

34. Pentru evaluarea prin rentabilitate a unei intreprinderi, de regula, intra in logica lucrarilor trei elemente de ca1cul:

- rata de capilalizare;

- de fructificare sau de actualizare;

- profitul, respectiv acel profit care exprima capacitatea beneficiara a intreprinderii si care, de regula, difera de profitul din bilanturile contabile;

- perioada de referinta.

35. Rata de capitalizare sau de actualizare este formata, de regula, din rata de baza (neutra) la care se adauga prima de risc a intreprinderii de evaluat.

Rata neutra - corespunde unor plasamente fara riscuri si cel mai adesea marimea ei se stabileste la nivelul dobanzii practicate la imprumuturile de stat.

Prima de risc - este cu atat mai mare cu cat exploatarea prezinta riscuri; riscurile interne se stabilesc cu ocazia diagnosticului de evaluare, iar riscurile externe prin documentare si investigatii exterioare ale evaluatorilor, inclusiv in legatura cu rentabilitatea ramurii din care face parte intreprinderea.

36. Capacitatea beneficiara- reprezinta aptitudinea unei intreprinderi de a degaja un beneficiu in viitorul apropiat, in conditii de gestiune normale, identice cu cele din perioadele trecute, daca nu au loc in viata intreprinderii schimbari semnificative; ea constituie rezultatul economic rezonabilla care un eventual cumparator ar putea sa se astepte, respectiv randamentul financiar al totalitatii capitalurilor care finanteaza exploatarea.

37. Capacitatea beneficiara - se exprima, de regula, cifric, prin profitul net, dividende si cash-flow.

38. Capacitatea beneficiara -se determina parcurgandu-se succesiv trei etape:

- studiul rezultatelor trecute (de regula, pe minimum trei ani);

- examenul previziunilor (de regula, pe minimum trei ani);

- mixajul constatarilor din primele doua etape si calculul matematic al capacitatii beneficiare.

39. Studiul rezultatelor trecute are drept scop determinarea acelui profit din bilantul contabil, real, cert, stabil, ce poate fi considerat ca l'iind rcproductibilin viitor.

Se porneste de la profitul din bilantul contabil, caruia i se aduc doua categorii de corectii:

- corectii pe orizontala, intre exercitii, datorate unor influente asupra profiturilor din bilant, cum ar fi: incidentele fiscalitatii,incidentele metodologiei contabile, distorsiunile voluntare ale rezultatului financiar;

- corectii pe verticala, respectiv corectarea tuturor marjelor, de la cifra de afaceri si pana la profitul net.

40. Lista corectiilor ce se aduc profiturilor din bilantul contabil este nelimitata, cele mai frecvente referindu-se la:

· amortismente: se inlatura orice exces de amortizare si se adauga orice insuficienta de amortizare, referinta constituind-o fie legea fiscala, fie standardele profesionale emise de expertii tehnici;

· salarii si asimilate salariilor: insuficientele sau exagerarile trebuie adaugate sau eliminate, referinta constituind-o standardele si studiile efectuate de experti in munca si protectia sociala;

· stocuri: se verifica daca sistemul de evaluare a fost constant pe intreaga perioada, realitatea si jocul stocurilor de la inceput si sfarsit de perioada, anomaliile trebuind reintegrate sau deduse din rezultatul contabil;

· profituri si pierderi exceptionale: se retin numai acele profituri care provin din operatiuni obisnuite, care se reproduc in mod sistematic in viitor;

· provizioane: se analizeaza fiecare natura si se readuc in rezultatele financiare provizioanele nefundamentate;

· sinergii: efectele sinergice presupun complementaritate de activitati ale caror rezultate sunt superioare celor reiesite din insumarea algebrica a rezultatelor individuale. Printr-un diagnostic bine executat, se pot descoperi toate complcmentaritatile din activitateaintreprinderii si se pot tsjllsta rezultatele financiare;

· obligatii: se studiaza finantarea intreprinderii prin efectul de levier, aducandu-se, daca este cazul, ajustari profitului din bilantul contabil.

41. Examenul previziunilor consta in verificarea credibilitatii previziunilor efectuate, sub aspectele: coerentei dintre ipotezele de evaluare si constatarile din diagnosticul pe perioadele trecute; coerentei cifrice intre profiturile previzionale si profiturile corectate din perioadele trecute.

42. Capacitatea beneficiara se poate calcula in una din urmatoarele variante:

- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute si a profiturilor anuale previzionale;

- ca medie a profiturilor anuale corectate din perioadele trecute;

- ca medie a profiturilor anuale previzionale;

- ca medie a profiturilor anuale din unele perioade trecute si viitoare.

43. Perioada de referinta corespunde perioadei de prognoza a intreprinderii, respectiv perioada la sfarsitul careia proprietarul ar trebui sa-si modifice atitudinea fata de afacerea sa, adica sa provoace asemenea schimbari in viata intreprinderii incat sa-i permita sa-si reia ciclul vietii.

Astfel de schimbari constau in masuri de restructurare cum ar fi:

divizarea, asocierea, formarea de noi societati comerciale, injectii de capital pentru modernizarea echipamentelor si a tehnologiilor, pentru reinnoirea produselor etc. Din punctul de vedere al investitorului, perioada de prognoza corespunde cu termenul de recuperare a investitiei sale.

IX. Evaluarea intreprinderii prin metode combinate

44. Evaluarile combinate presupun, ca si cele prin rentabilitate, abordarea financiara, intrucit se bazeaza pe fluxurile antrenate de activitatea intreprinderii intr -o perioada trecuta sau viitoare.

45. Metodele de evaluare combinata pot fi grupate, in functie de tehnicile aplicate, in:

- tehnici bazate pe ponderarea intre o valoare patrimoniala si una prin rentabilitate;

- tehnici bazate pe asocierea la valoarea patrimoniala a i'ntreprindcri i a unuia sau mai multor elemente intangibile.

RECOMANDAREA 101/CECCAR-EV privind structura standard a Raportului de evaluare economica si financiara aintreprinderii.

I.Obiectiv

Obiectivul recomandarii il constituie prezentarea unui model standard de raportare a rezultatelor evaluarii economice si financiare ale unei intreprinderi.

Textele din prezenta recomandare trebuie intelese in contextul cadrului general privind metodologia standard de evaluare, ce face obiectul Recomandarii nr. 100/CECCAR-EV, editia 1997.

Sarcina deriva din prevederile art. 19 lit. e din Ordonanta Guvernului nr. 65/1994, aprobata prin Legea nr. 42/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, privind atributiile Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania pe linia elaborarii standardelor de evaluare a bunurilor, activelor si intreprinderilor.

II. Camp de aplicare

Prezenta recomandare se adreseaza expertilor evaluatori membri ai CECCAR - persoane fizice si juridice -, pentru realizarea lucrarilor de evaluare, efectuate in scopul vanzarii activelor economice si societatilor comerciale, pentru majorari de capital prin emiterea de noi actiuni, divizari, fuziuni si asocieri.

Evaluarile pentru despagubiri sau in scopuri fiscale nu fac obiectul prezentei recomandari; unele din principiile generale pot fi insa avute in vedere, daca nu exista norme specifice.

Nu se foloseste in cazul unui contract de consultanta care presupune elaborarea unui pachet de lucrari din care raportul de evaluare este doar una si are o forma simplificata de prezentare.

III. Temeiuri normative

1. Reglementarile contabile emise in baza Legii contabilitatii nr.

82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare.

2. Standardele Internationale de Raportare Financiara (IAS/IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB).

3. Standardele Internationale de Evaluare emise de Institutul de Evaluare a Afacerilor (IBA) si Societatea Americana a Evaluatorilor (ASA).

4. Recomandarile emise de Federatia Expertilor Contabili Europeni (FEE).

IV. Structura standard a unui raport de evaluare

Raportul de evaluare trebuie sa ofere o imagine clara asupra opiniilor exprimate de evaluator, asupra bazelor de evaluare folosite, a metodelor si informatiilor care stau la baza raportului.

Evaluatorul are obligatia de a oferi o opinie competenta si obiectiva asupra valorii, indiferent de efectele pe care le poate avea asupra clientului sau a celor implicati.

La redactarea raportului de evaluare se vor evita ambiguitatile in exprimare, care pot determina crearea unei impresii false si inducerea in eroare a clientului.

1. Rezumatul principalelor concluzii si recomandari privind:

1.1. Scopul evaluarii;

1.2. Scara valorilor stabilite si valoarea medie;

1.3. Recomandarile privind perspectivele intreprinderii (mentinerea profitului activitatii existente - total sau partial- sau al activitatii viitoare propuse) si modul de interpretare a valorii obtinute.

2. Prezentarea intreprinderii vor fi oferite toate datele necesare identificarii intreprinderii sau a activului supus evaluarii:

- denumire, adresa, cod fiscal, nr. inregistrare la ORC, forma juridica;

- un scurt istoric asupra principalelor faze de dezvoltare, transformarile suferite;

- stabilirea coordonatelor principale prin: prezentarea capitalului social, a modalitatilor de formare si a eventualelor modificari intervenite, structura capitalului si componenta aqionariatului, obiectul de activitate, pozitia ocupata in cadrul ramurii respective, in vederea explicarii metodei de evaluare folosite.

3. Prezentarea evaluatorilor si a mandatului primit in cazul in care evaluarea este facuta de catre o societate comerciala abilitata in domeniu, se vor mentiona datele de inmatriculare ale acesteia de la Registrul Comertului.

Daca echipa de evaluatori este formata din persoane individuale, este necesara prezentarea unor curriculum vitae din care sa reiasa pregatirea si experienta profesionala si rezultatele semnificative in domeniu.

4. Diagnosticul de evaluare

4.1. Diagnosticul juridic

4.1.1. Obiectiv: aprecierea situatiei juridice a intreprinderii in raport cu proprietarii, cu tertii si cu proprii salariati.

4.1.2. Constatari: tinand seama de prevederile legale in vigoare (legea societatilor comerciale, dreptul comercial, dreptul muncii, legile si reglementarile fiscale), evaluatorii vor stabili dad intreprinderea este constituita legal, daca exista acte si contracte privind drepturile de proprietate, daca exista contracte incheiate cu partenerii de afaceri, daca sunt actiuni juridice in curs, cu persoane fizice sau juridice, daca exista contracte de munca individuale si colective, si vor analiza regimul fiscal alintreprinderii.

4.1.3. Concluzii: dupa trecerea in revista a mijloacelor de realizare si a procedeelor de lucru utilizate se stabilesc:

- oportunitatile existente in mediul exterior intreprinderii, adica evolutii cu un caracter previzibil pozitiv pentru entitatea evaluata ca:legislatie si reglementari favorabile,conditii economico-financiare optime;

- riscurile existente in mediul extern intreprinderii, adica evolutii cu un efect previzibil negativ, respectiv conditionari inverse oportunitatilor;

- punctele forte, adica atuurile, ca urmare a unor factori cum sunt: o buna organizare si functionare a entitatii evaluate, contract si statut corespunzatoare, relatii contractuale corecte, finantare bancara asigurata, absenta litigiilor, reglementari fiscale corecte si obligatii fiscale indeplinite la timp;

- punctele slabe, deficientele constatate in organizarea si functionarea entitatii evaluate: contract si statut necorespunzatoare situatiei de fapt, existenta unor litigii contractuale cu tertii si cu propriii salariati, conflicte de munca, obligatii fiscale nerespectate etc.

4.2. Diagnosticul comercial

4.2.1. Obiectiv: determinarea locului ocupat de intreprindere pe piata, in prezent si in viitor, in conditiile in care prin piata se intelege locul geografic determinat (local, national, international) in care au loc tranzactii comerciale potrivit cererii si ofertei.

4.2.2. Constatari:

a) pornind de la nomenclatorul produselor sau in functie de principalele activitati se va calcula ponderea lor in volumul total al activitatii intreprinderii;

b) se va efectua o analiza a clientilor intreprinderii: importanta, rentabilitate, existenta unor clienti restanti, precum si a duratei de decontare medie a creantelor;

c) in aceleasi conditii se vor analiza furnizorii: criterii de selectionare a furnizorilor, contracte incheiate cu acestia etc.;

d) trebuie identificata concurenta intreprinderii: cea actuala, dar si cea potentiala, din mediul economic inconjurator;

e) se va analiza reteaua de distributie a intreprinderii, care poate furniza date asupra ponderii contractelor interne sau externe in cifra de afaceri a intreprinderii si alte caracteristici privind relatiile cu partenerii;

f) pentru a analiza posibilitatile de dezvoltare a profitului si a specializarilor intreprinderii, se va studia gradul de permeabilitate a pietei, pentru a stabili daca nu exista constrangeri specifice produsului, constrangeri specifice clientelei, masuri luate de stat pentru a limita concurenta, obstacole tehnologice etc.;

g) vor fi studiate tipurile de actiuni promotionale facute de intreprindere, cuantumul cheltuielilor publicitare, evolutia politicii de promovare a produselor si a imaginii firmei.

4.2.3. Concluzii: dupa stabilirea principalelor evolutii se vor evidentia cele mai importante:

· oportunitati;

· riscuri;

· puncte forte: retea de vanzare puternica, clienti statornici, calitate foarte buna a produselor etc.;

· puncte slabe: produse si servicii scumpe, cunoasterea insuficienta a pietei etc.

4.3. Diagnosticul tehnologic, operativ sau de exploatare

4.3.1. Obiectiv: stabilirea masurii in care mijloacele de productie materiale raspund nevoilor actuale sau viitoare ale intreprinderii sau ale potentialului cumparator.

4.3.2. Constatari: se impune cunoasterea infrastructurii, a potentialului de productie la un moment dat si evolutia in timp, stabilirea dinamicii imobilizarilor corporale,a nivelului de automatizare si a productivitatii, dar si analiza functiei de cercetare-dezvoltare, pentru a determina strategia in viitor a intreprinderii.

4.3.3. Concluzii prezentate sub forma:

. oportunitatilor;

. riscurilor;

· punctelor forte: o buna utilizare a capacitatii de productie, utilaje moderne, preturi competitive, servicii competente;

· punctelor slabe: o planificare defectuoasa a productiei, o conducere defectuoasa a aprovizionarilor si transporturilor, stocuri de materii prime, probleme de calitate a produselor si serviciilor.

4.4. Diagnosticul gestiunii resurselor umane

4.4.1. Obiective: analiza structurii umane si a capacitatii personalului de a contribui la realizarea activitatilor intreprinderii.

4.4.2. Constatari:

a) analiza structurii umane: organigrama ierarhica si functionala a intreprinderii; date cu privire la personal - varsta, pregatire, grad de ocupare, vechime in intreprindere etc.;

b) date cu privire la conducatorii intreprinderii: varsta, pregatire, formare si experienta, stil de conducere, sistem de remunerare;

c) date sociale: climatul social, protectia muncii, organizarea sindicala din intreprindere, numarul de zile de greva etc.

4.4.3. Concluzii: analizand datele prezentate mai sus, se pot stabili:

. oportunitati;

. riscuri;

· puncte forte: personalul este tanar, dinamic, flexibil si bine format, organizare buna, exista motivarea muncii;

. puncte slabe: proasta functionare a conducerii, reprezentare sindicala slaba, salarizare nestimulativa etc...

4.5. Diagnosticul financiar-contabil

4.5.1. Obiective:

· stabilirea existentei imaginii fidele, clare si complete a patrimoniului, a rezultatelor si a situatiei financiare ale entitatii evaluate, precum si a starii de sanatate financiare a acesteia;

· utilizarea relatiei efectului de levier pentru a face diagnosticul ratei de rentabilitate a capitalurilor propm;

· evaluarea diferentelor intre efectul de levier financiar masurat plecand de la valorile contabile si efectul de levier masurat plecand de la valorile de piata; · diagnosticul ratei de rentabilitate economic a, plecand de la rata marjei economice si rata de rotatie a capitalurilor investite;

· utilizarea totalului soldurilor intermediare de gestiune pentru analiza formarii marjei economice;

· analiza diferentelor intre optica de rentabilitate si optic a productivista prin realizarea unui audit asupra situatiilor financiare.

4.5.2. Constatari: acestea rezulta in urma realizarii obiectivului, avand ca mijloace de efectuare datele si informatiile continute in conturile anuale, rezultatele financiare examinate pe ultimii 3-5 ani, preluate potrivit metodologiilor specifice evaluarilor patrimoniale.

4.5.3. Concluzii: se impun in baza constatarilor, exprimate sub forma:

· oportunitatilor;

· riscurilor;

· punctelor forte;

· punctelor slabe.

4.6. Sinteza diagnosticelor evaluiirii

Se prezinta sub forma tabelara in cadrul raportului sau ca o anexa a acestuia, cuprinzand concluziile stabilite pentru fiecare diagnostic in parte, respectiv datorate mediului exterior intreprinderii (cu doua subcoloane aferente oportunitatilor si riscurilor) si ce1e datorate mediului intern alintreprinderii (cu doua subcoloane aferente punctelor forte si punctelor slabe).

Prin luarea in considerare a tuturor constatarilor din diagnosticele sectoriale prezentate anterior si introducerea influentelor acestora in indicatorii financiari si parametrii economici ai intreprinderii, expeqii contabili elaboreaza bilantul economic alintreprinderii, pe baza caruia se va proceda la aplicarea metodelor de evaluare. Concluziile vor fi expuse prin descrierea succinta atat a constatarilor calitative, cat si a celor cantitative, dupa caz, precum si a tendintelor viitoare ale acestora.

5. Bazele lucrarii de evaluare se vor mentiona date1e si informatiile puse 1a dispozitie de client, conform caietului de sarcini si prevederilor contractului incheiat.

5.1. Expertize si studii, proprii sau insusite: se fac trimiteri 1a surse, inscrisuri, publicatii utilizate la elaborarea raportului de evaluare.

5.2. Bibliografie

5.3. Factori de risc:

F actorii de risc extern;

Factorii de risc intern.

5.4. Ipoteze de evaluare:

5.4.1. Ipoteze macroeconomice;

5.4.2. Ipoteze microeconomice.

6. Metode de evaluare aplicate se vor inscrie cauzele, ipotezele si scenariile care au determinat alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare in parte, conform grupelor de mai jos:

6.1. Metode patrimoniale;

6.2. Metode prin rentabilitate;

6.3. Metode combinate;

6.4. Metode bursiere;

6.5. Alte metode.

7. Gama de valori, valoarea actiunilor se vor enumera opiniile obtinute prin aplicarea metode1or de evaluare mentionate la punctu16; in mod corespunzator se determina va1orile minime si maxime ale actiuni1or.

8. Concluziile si opiniile evaluatorilor se vor exprima opinii1e asupra rezultatelor obtinute, atat din punct de vedere economic, cat si financiar.

Se va exprima parerea evaluatori1or asupra rezultatelor obtinute din operatiunea de evaluare.

STUDIU DE CAZ

Evaluarea unei intreprinderi de confectii

1.Bilantul contabil

2.Contul de profit si pierderi

EBE    5.964

Amorismente    (1.062)

Ajustari depreciere    (15)

Provizioane ptr.risc.si cheltuieli (53)

Cheltuieli financiare nete    (681)

Impozit pe profit(16%)    (670)

Profit    4.189

Nu avem active inafara exploatarii.

3.Plusvaloarea rezultata in urma reevaluarii este de 3.696(dupa incidentele fiscale);

4.Cresterea previzionala de preturi estre de 3%/an;

5.Rata de plasament a disponibilitatilor pe piata este de 9%/an;

6.Rata de capitalizare sau de actualizare ,ajustata la intreprindere este de 13,5%;

7.Fluxul de lichiditati pentru anul in curs :

EBE 5.964

Achizitii imobilizari    (1.188)

NFR complementar    (394)

Impozit profit (2.191) fara indatorare

Flux net    2.191 fara indatorare

Cheltuieli financiare (55% din 681) 375

Crestere obligatii financiare(3%) 186

Flux net    2002(dividend distribuibil)

8.Capacitatea de autofinantare va fi:

9.CF brut fara indatorare:

10.CB va fi:

VALORI PATRIMONIALE

ANc(activ net contabil) 9.872

ANC(activul net corijat) 9.872 + 3.696 = 13.568

VSB :     21.676 + 3.696 = 25.372

VSBr: 25.372 - 5.112 - 500 = 19.760

CPNE:    9.872 + 3.696 + 6.192 = 19.760

VALORI PRIN RENTABILITATE

Prin aplicarea unui multiplicator la profit sau la CF

Coeficientul multiplicator se poate stabili:

prin comparatii cu alte tranzactii similare ;

la nivelul PER observat pentru o intreprindere din acelasi sector,care este cotata (cu o reducere);

la nivelul inversului ratei de capitalizare;

la alegerea evaluatorului (intre 7 si 12).

V = CB/i sau V = CB x PER

I -poate fi luat la nivelul pietei financiare(imprumutul de stat) majorat sau nu cu prima de risc:

CB = 4.189; i = 0,09 sau 0,135.

V1 = CB/i = 4.189: 0,09 = 46.544 - rata fara risc fara ajustari;

V2 = (4.189 x 0,7):0,09 = 32.581 - rata fara risc ajustata;

V3 = 4.189 : 0,135 =31.030 - cu risc fara ajustari;

V4 =(4.189 x 0,7) : 0,135 = 21.721 - rata cu risc ajustata.

PER pentru sectorul confectii este de 13;abaterea practicata este de 30-50%;

V5 = 4.189 x 13 x 0,7 = 38.120

V6 = 4.189 x7    =29.323;

V7 = 4.189 x 12 = 50.268.

V = CF brut x K

De regula ,K poate lua valori intre 4 si 7;

V8 = 5.319 x 4 =21.276;

V9 = 5.319 x7 =37.233

VALORI COMBINATE

a)Ponderea intre o valoare patrimoniala si una de randament

Practicieni:

V = (ANC + CB : i): 2

CB se calculeaza pe seama anilor celor mai resentí la care se aplica o abatere ,de regula de 30 % pentru anticiparea lui CB;

i este rata de baza cu sau fara majorare intre 25-50%;

ANC = 13.568 ; CB = 4.189; i = 0,09.

V10 = (13.568 + 4.189 : 0,09):2 = 30.056 - rata fara risc fara ajustare;

V11 = [13.568 + (4.189 x 0,7):0,09]:2 = 23.075 - rata fara risc si cu

ajustare de 30%;

V12 = (13.568 + 4.189:0,135):2    = 22.299 - rata cu risc fara ajustare;

V13 = [13.568 + (4.189x0,7):0,135]:2 = 17.644 - rata cu risc si ajustare

de 30%;

Se observa ca la V10,V11,V12 avem un goodwill iar la V13 vem un badwill.

In loc de ANC sepoate utiliza valoarea substractiva bruta(VSB),etc.

b)Asocierea elementelor necorporale la valoarea patrimoniala

b1)Metoda activului net majorat de un element necorporal;

consta in adaugarea la ANC a elementelor necorporale sub forma unui procent din cofra de afaceri sau a unui profit multiplicat de un nr. De ori( 1,5-3 ori).

Cifra de afaceri este folosita acolo unde marja este cunoscuta simcheltuiwelile generale usor de estimat(comert).

se recurge la baremuri statistice pentrumasurarea fondului de comert,

De un numar de ori profitul:se foloseste cind nu exista baremuri si se vor stabili valorile minima si maxima:

ANC = 13.568; CB = 4.189

V14 = 13.568 + (4.189 x 1,5) = 19.852

V15 = 13.568 + (4.189 x 3) = 26.135

b2)Metoda Retail pentru fondul de comert cu amnuntul;

Deriva din cea de sus insa numarul de ori din profit se stabileste dupa relatia:

unde t este dobinda legala si n durata in ani.

B3)Metode bazate pe goodwill

varianata neta:

V = ANC + GW

K-poate reprezenta un numar de ani ,de regula 3-5 ani.

c)Actualizarea fluxurilor financiare

c1)Formula de baza cu rata unica;

c2)Meoda Andoye,etc.