Economia in spatiul carpato-danubiano-pontic in epoca antica

Economia în spatiul carpato-danubiano-pontic în epoca antica

Descoperirile arheologice de pe întreg cuprinsul României atesta existenta aurului pe teritoriul patriei noastre cu 2.000.000 de ani î. Hr. Prima perioada a existentei omului este cuprinsa în epoca paleolitica care dureaza pîna la aproximativ 10.000 î. Hr. Aceasta etapa este caracterizata de procesul trecerii treptate de la simpla ocupare a teritoriului la locuirea lui, de încercari de amenajare si chiar de creare a unor adaposturi. Omul paleolitic s-a deosebit de stramosul sau prin faptul ca a prelucrat piatra, reusind sa conceapa si sa faureasca aproape toate tipurile de arme din silex, lemn si os care s-au folosit si în perioadele urmatoare. Perioada de tranzitie de la paleolitic la neolitic (10.000 - 5500 î. Hr.) se caracterizeaza în general prin transformari pe toate planurile: trecerea unor comunitati de la stadiul de vînator-culegator la acela recoltator si apoi de cultivator de plante, domesticirea animalelor, ceea ce va conduce firesc spre sedentarizare, omul fiind legat de gospodarie si de vatra casei. Vînatoarea ramîne, totusi, o activitate de baza.

"Revolutia neolitica" (55 616d39g 00 - 2500 î. Hr.) a însemnat slefuirea si perforarea pietrei, dezvoltarea unor noi mestesuguri (torsul, tesutul si olaritul). Domesticirea unui numar mai mare de animale si cultivarea plantelor au dus la transformarea omului neolitic în producator. Oamenii îsi construiesc locuinte si apar primele asezari compacte pe vaile ferite ale apelor curgatoare si pe terase. Omul neolitic foloseste pentru confectionarea unor unelte si arme primul metal - cuprul. Acest fapt, ca si alte schimbari petrecute în viata si activitatea oamenilor, anunta epoca metalelor. Aceasta cuprinde epoca bronzului (1800 - 1150 î. Hr.) si epoca fierului (1150 î. Hr. - secolul I d. HR.). În epoca bronzului uneltele si armele de metal înlocuiesc pe cele din piatra. Are loc prima mare diviziune a muncii - despartirea agricultorilor de pastori. Cultura materiala si spirituala a epocii bronzului a fost creata de numerosul neam al tracilor, despre care avem informatii de la Herodot. În perioadele de mijloc si de sfîrsit ale Hallstatt-ului s-a desavîrsit cristalizarea etno-lingvistica a geto-dacilor - denumire generica data tuturor triburilor nord-trace. Plamadirea geto-dacilor - stramosii autohtoni ai românilor - s-a înfaptuit în spatiul de la nord de Muntii Haemus si a avut o însemnatate majora în istoria întregului teritoriu sud-est european. Constituiti în puternice formatiuni politice, locuind un teritoriu întins si generos din punctul de vedere al bogatiilor solului si subsolului, geto-dacii au atins un nivel economic ridicat în acea perioada istorica, trezind interesul antichitatii.

Economia în Dacia preromana

Perioada de apogeu în dezvoltarea societatii geto-dacice a fost marcata de momentul întemeierii statului centralizat dac sub conducerea lui Burebista (82 - 44 î. Hr.) si s-a încheiat odata cu sfîrsitul domniei lui Decebal (87 - 106 d. Hr.). În acest interval de timp geto-dacii s-au afirmat în plan economic, politic, militar si religios. Societatea geto-dacica era împartita în clase si categorii sociale: tarabostes (nobilii) si comates (oamenii liberi). Sclavii - atîti cîti erau - detineau un rol cu totul neînsemnat în economia geto-dacica. Principalele domenii economice care s-au afirmat în Dacia preromana au fost: agricultura, cresterea animalelor, mestesugurile si comertul.

Agricultura.

Asemenea celorlalte ramuri tracice, si geto-dacii erau mari producatori de cereale (orz, secara, linte, bob si multe varietati de grîu). Baza economica o formau agricultura si cresterea vitelor. Descoperirile arheologice demonstreaza ca geto-dacii foloseau plugul cu brazdar si cutit din fier, coase, seceri, sape, sapaligi, greble cu sase colti. Daco-getii cultivau intens vita de vie. Practicau tot atît de intens apicultura si pescuitul. Cresterea animalelor a fost una dintre vechile îndeletniciri ale tracilor nord-dunareni. Pe bogatele pajisti ale Daciei erau crescute cornutele mici si mari, iar rasa de cai foarte iuti ai getilor era renumita atît în lumea greaca cît si în cea romana. Turmele de oi si cirezile de vite jucau un rol important în economia vietii getice. Dacia era vestita si prin bogatiile ei naturale. Lemnul padurilor era cautat de greci pentru construirea corabiilor. Sarea era folosita de geto-daci în conservarea pestelui si a carnii, în argasirea pieilor dar si ca produs de schimb cu grecii si, mai tîrziu, cu romanii.

Mestesugurile.

Pamîntul Daciei a fost bogat în minereuri (fier, arama, argint si aur). Datorita acestui fapt, metalurgia fierului s-a dezvoltat înca din jurul anului 800 î. Hr. Au existat numeroase ateliere de metalurgie care nu au fost depasite decît de romani. În atelierele geto-dacilor se confectionau ustensilele de care aveau nevoie mesterii în prelucrarea fierului: nicovale, baroase, pile, clesti si ciocane de forja. Erau produse unelte din fier necesare agriculturii (plugul cu brazdar de fier, seceri, greble, coase). Pentru cei care exploatau si prelucrau lemnul se produceau fierastraie cu pînze late si înguste, topoare, scoabe, cuie, burghie, zavoare si balamale pentru usi. Armata geto-dacilor era înzestrata cu armele produse de mestesugarii autohtoni. Acestia fabricau lanci si sulite, sabii drepte si curbate, pumnale, scuturi, vîrfuri de sageti. Din fier se confectionau podoabe si accesorii pentru îmbracaminte (catarame, paftale, nasturi, fibule, bratari). Aurul si argintul era folosit în confectionarea bijuteriilor (coliere, bratari, fibule, brose, catarame).

Ceramica geto-dacilor impresioneaza atît prin cantitate cît si prin calitate. Mesterii daci au început sa foloseasca roata olarului din prima jumatate a secolului V î. Hr. În perioada de apogeu (sec. I î. Hr. - sec. I d. Hr.) ceramica geto-dacica cunoaste si unele influente elenistice, materializate în pictarea vaselor. Culorile folosite sînt rosu si brun. Remarcabile ca factura, elegante ca forma sînt canile, vasele cu doua torti, strachinile cu picior si cele cu capac. Forma cea mai caracteristica a ceramicii geto-dacice este vestita "ceasca dacica".

Relatiile comerciale.

Daco-getii au stabilit relatii comerciale cu lumea greaca s apoi cu cea romana. Înfiintarea oraselor-cetati grecesti de pe litoralul Marii Negre a favorizat intensificarea schimburilor comerciale dintre autohtoni si greci. Din lumea greceasca se importau untdelemn si vin, unelte si arme, articole de podoaba si obiecte de arta. Din Dacia se exportau grîne si vite, sare si miere, lemn si piei. Schimburile comerciale au favorizat si folosirea monedelor. Înca din sec. V î. Hr. aparuse în Dacia moneda greceasca. Doua secole mai tîrziu, daco-getii bat moneda proprie, imitata dupa cea greceasca. Emisiunile monetare ale geto-dacilor au durat aproape trei secole. Monedele emise erau din argint si, foarte putine, din aur. Alaturi de moneda autohtona au circulat drahma greceasca si denarul roman.

Mineritul si mestesugurile.

Prefaceri importante se petrec în domeniul mineritului. Bogatiile subsolului Daciei - aurul si argintul - au reprezentat o puternica atractie pentru romani si unul dintre motivele cuceririi Daciei. De aceea, noii stapîni au fost preocupati de exploatarea lor cît mai rentabila, fapt pentru care minele de metale pretioase au fost declarate proprietatea statului. Specialistii în minerit au fost adusi mai cu seama din Iliria, unde aceasta îndeletnicire avea o veche traditie. Cele mai bogate exploatari aurifere si argintifere erau în muntii Apuseni (Rosia Montana, Abrud si Zlatna). În afara de aur se mai exploatau sarea, fierul, marmura si titeiul (pacura). Sarea se extragea de la Ocna Mures (Salinae), Ocna Sibiului si Ocna Dejului. În ceea ce priveste marmura, ea s-a scos din carierele de la Bucova si Gradistea.

Au luat fiinta numeroase ateliere în care se prelucrau minereurile extrase. Ceramica ocupa un loc important în activitatea mestesugarilor. În atelierele lor se realizau oale, cesti, strachini dar si figurine si statuete folosite la împodobirea unor constructii. Au existat numeroase ateliere în care se prelucra fierul unde se produceau unelte pentru toata gama de activitati economice si se confectionau unele arme necesare armatei romane. În atelierele Daciei Romane se lucrau lemnul, pielea, lîna, inul si cînepa. Mestesugarii si meseriasii erau organizati în asociatii profesionale si religioase numite "Collegiue". Sînt mentionate astfel de asociatii pentru mineri, leticari, plutasi, luntrasi.

Comertul si circulatia monetara.

Despre comertul Daciei Romane, marfurile importate si exportate, precum si negustorii de aici avem numeroase informatii. Inscriptii descoperite la Apullum mentioneaza negustorii din Provincia Dacia Apullensis constituiti într-o confederatie. Alte centre în care apar negustori sînt Sarmizegetusa, Drobeta, Ampelum si Potaissa. Din Dacia se exportau materii prime (aur, argint, sare) dar, alaturi de acestea, obiectul comertului îl faceau si cerealele, vitele, mierea de albine, lemnul si pestele. Se importau vase fine de lux (terra sigillata) din Panonnia, Gallia si malul drept al Rinului. Se mai importau stofe fine, obiecte de podoaba, arme, fructe, minereuri si vinuri sudice. Dezvoltarea comerciala este evidentiata si de descoperirile care arata ca pe teritoriul Daciei au existat în permanenta importante resurse monetare. Populatia de la orase si sate folosea monede de aur, argint si bronz de diferite valori, unitatea de calcul fiind sestertul si denarul. Începînd cu anul 246, conducerea Imperiului va permite Daciei sa emita monede de bronz purtînd inscriptia Dacia Felix, contribuind astfel la revigorarea comertului intern si extern.