Economia problemelor sociale

Economia problemelor sociale

1. Aspecte ale securitătii si insecuritătii sociale

· redefinirea drepturilor de proprietate. În general, poluarea se manifestă în aer, lacuri, râuri si terenuri de stat, respectiv păduri, parcuri, străzi, adică asupra unor resurse care reprezintă bunuri publice. Ori, drepturile de folosire a acestor resurse apartine tuturor, adică societătii. Ca urmare, indivizii nu au nici un imbold să ridice sau cel putin să păstreze calitatea resurselor din moment ce nu receptionează din această interventie nici un avantaj. Prin privatizarea acestor resurse, proprietarii ar fi preocupati de calitatea lor deoarece piata le-ar furniza spre a fi folosite în directia cea mai valoroasă din punct de vedere social. Desigur, nu toate bunurile publice pot fi privatizate, dar unele, da.

· impunerea de taxe agentilor poluanti. Societătile comerciale poluante pot fi frânate în activitatea lor prin impunerea de taxe, ceea ce înseamnă un control al poluării până la limitarea ei la nivelul sigurantei sociale. Taxele practicate ar putea fi diferentiate în functie de ziua din săptămână, ora, amplasarea geografică etc. În acest fel s-ar institui un control diferentiat în functie de amploarea poluării generate. De asemenea, diferentierea s-ar putea face si în functie de densitatea populatiei din zonele poluate, în sensul practicării unor taxe mai ridicate în zonele mai populate si mai scăzute în zonele mai putin populate. În acest fel, agentii economici ar fi motivati să calculeze costurile si beneficiile activitătii în conditiile eforturilor de diminuare a poluării si în absenta lor.
Desigur, există si dificultăti în aplicarea taxelor asupra agentilor poluanti generate de faptul că nu toate tipurile de poluare pot fi măsurate în ceea ce priveste impactul lor social pe de o parte, iar pentru anumiti agenti economici amplasarea activitătii este impusă de găsirea factorilor de productie si nu pot decide schimbarea zonei de desfăsurare a activitătii. În plus, beneficiile si costurile, după cum s-a arătat anterior, nu pot fi estimate cu exactitate.

· comercializarea drepturilor asupra poluării. Dacă societătile functionează în conditii legale, pe bază de licente de productie, există automat si un asa numit drept al acestora să polueze până la un anumit nivel, într-un anumit loc si pe o perioadă dată de timp. Aceste licente fac obiectul vânzării-cumpărării, deci si dreptul de a polua poate fi comercializat. Prin mecanismele pietei, adică raportul cerere-ofertă si nivelul pretului, guvernele determină limita suportabilitătii poluării din punctul de vedere al securitătii sociale. Oferta acestor drepturi asupra poluării este perfect rigidă, dar prin comercializarea lor, pretul poate creste dacă există agenti economici care consideră mai avantajos să cumpere dreptul asupra poluării decât să investească în actiuni de diminuare a ei (figura nr. 5), ceea ce înseamnă o crestere a cererii pentru aceste licente.

Fig. nr. 5: Raportul cerere-ofertă pe piata drepturilor asupra poluării

· subventionarea eforturilor de reducere a poluării. Această metodă de diminuare a poluării capătă forme diverse cum ar fi scutirea de impozit asupra proprietătii echipamentelor destinate reducerii poluării, subventionarea anumitor dispozitive de control, etc. Desigur, apare o încălcare a normelor etice deoarece subventionarea se face pe baza impozitelor pe venituri practicate de stat, ceea ce înseamnă că toti consumatorii de bunuri devin plătitori ai costurilor antipoluare. Pentru ca aceste norme să nu fie ignorate, ar trebui să suporte cheltuielile de depoluare numai consumatorii care cumpără produsele realizate prin activităti care provoacă poluarea, chiar dacă efectele eforturilor antipoluare se răsfrâng asupra întregii societăti.

· reglementările directe. Este metoda legislativă de control al poluării si constă în reglementări juridice precise cu privire la utilizarea licentelor, reglementarea localizării activitătii, volumul poluării admise pe categorii de poluanti etc.

Salariul este principalul venit al indivizilor. Diferentierea si apropierea egalizarea salariilor explică asemănările, respectiv diferentierile de venituri în societate. La baza acestora se află factori obiectivi si subiectivi. Între cei obiectivi se pot mentiona calificarea si eficienta muncii salariatului, locul de muncă, respectiv institutia si comportamentul de muncă, nivelul instruirii si educatiei reflectate în diplome si atestate. Iar factorii subiectivi, din păcate intervin adeseori în procesul determinării mărimii salariului, mai ales atunci când rezultatele muncii colective nu pot fi cuantificate proportional cu munca individuală, iar aprecierea subiectivă a managerilor cu privire la contributia personală a salariatilor nu reflectă realitatea. În acest fel apare inegalitatea veniturilor în societate.

Factorii care determină inegalitatea veniturilor sunt:

a) diferentele de abilitate. Este recunoscut individul ca un sistem de abilităti, respectiv de aptitudini fizice si intelectuale pe care le pune în valoare în activitatea economică. Aptitudinile pot fi înnăscute sau dobândite pe parcursul acumulării de experientă de viată si de muncă;

b) educatia si instruirea. Aceste elemente sunt o problemă a alegerii individuale, în sensul că nu este obligatoriu ca un individ cu o instruire mai bogată decât altul să primească un venit mai ridicat. Dacă da, atunci motivatia învătării este sustinută de considerente solide, logice si obiective. Dar, din păcate nu se întâmplă întotdeauna acest lucru;

c) discriminarea. Pe piata muncii există o serie de restrictii în ceea ce priveste ocuparea unor locuri de muncă după diferite criterii: sex, vârstă, traditie. Asa se explică de ce predomină femeile în posturi de secretare sau asistente medicale si bărbatii în meseriile de pilot, dulgher, tâmplar, etc.;

d) înclinatia fată de risc. Există profesiuni în medii mai nocive sau periculoase, cum ar fi lucrul în mine, la metrou, în sistemul căilor ferate, etc. care sunt mai bine plătite. Indivizii mai temători fată de riscul meseriei, ocupă adeseori două locuri de muncă, pentru a compensa nivelul redus al salariului;

e) distributia avutiei. Relatia dintre salariu si avutie este aceeasi ca între fux si stoc. Salariul este un venit, ca si renta, profitul si dobânda care revine posesorului muncii prin fluxul monetar al activitătii economice, în timp ce avutia reflectă bogătia acumulată la un moment dat. Prin urmare, un pensionar poate avea un venit mic, dar o avutie considerată acumulată anterior, asa cum un tânăr absolvent de facultate poate avea sansa unui loc de muncă foarte bine plătit, în conditiile unei avutii restrânse;

f) structura pietei. Piata muncii, ca si piata bunurilor de consum este puternic structurată. Există doi factori esentiali ai structurii pietei care generează inegalitatea veniturilor: forma de concurentă si crearea organizatiilor profesionale. Astfel, în functie de forma de concurentă, piata poate fi perfectă, monopolistică, de oligopol, de monopol. Ori, pe o piată de oligopol sau monopol, nu se întâlneste egalitatea distributiei veniturilor; în schimb, pe piata monopolistă sau perfectă, atomicitatea cererii si ofertei permite o tendintă spre egalizare a veniturilor, tocmai datorită interdependentelor dintre cerere si ofertă. De asemenea, meseriile în domeniul cărora s-au constituit organizatii profesionale (cum sunt soferii de taxiuri etc.), impunerea de licente de practicare a meseriei creează noi discrepante în ceea ce priveste nivelul salariilor celor din organizatie fată de cei care nu fac parte dintr-o asemenea grupare;

g) productivitatea marginală. Productivitatea marginală este o consecintă a abilitătilor si educatiei individului si îi permite la nivele ridicate, obtinerea unui venit corespunzător. Desigur, productivitatea marginală mai este influentată si de motivatia salariatului de a muncii, în sensul că un individ abil si instruit nu înregistrează o productivitate marginală ridicată decât dacă este motivat. Ori, motivatia muncii, este de cele mai multe ori, chiar mărimea salariului. Stiind că va fi recompensat pe măsura muncii, individul este dispus să-si mărească productivitatea;

h) cererea pentru factorul muncă. Ca pe orice piată, la cresterea cererii de muncă, reflectată prin oferta de locuri de muncă, pretul, respectiv salariul se majorează. Invers, scăderea cererii de muncă atrage diminuarea salariului. Desigur, pe termen scurt, cererea de muncă este relativ rigidă, dar în timp, se pot înregistra fluctuatii ale acesteia. În plus, oferta însăsi de muncă se formează în timp îndelungat, iar salariul este o consecintă a interactiunii cerere-ofertă;

i) sistemul fiscal. În general, la venituri mai mari, impozitele practicate sunt mai ridicate. Se ajunge astfel la nivel optim al veniturilor, adică peste care efortul muncii nu se mai justifică pentru că venitul suplimentar este prea puternic impozitat, iar munca salariatului nu mai este recompensată financiar. Sistemul fiscal este însă o preocupare permanentă a politicienilor care modifică permanent grila de impozitare;

j) norocul, sansa, relatiile. Numerosi economisti arată că desi sunt elemente mai putin obiective sau economice, norocul, sansa si relatiile influentează sistemul distributiei veniturilor. Norocul unei persoane poate fi o informatie suplimentară într-un moment cheie, descoperind o ofertă de muncă, sau sansa de a se afla la locul potrivit, la momentul potrivit etc. Ghinionul poate fi necazul unui accident sau al unei îmbolnăviri într-un moment vital al existentei, sau lipsa unei informatii utile etc. Sansa sau nesansa sunt la fel, elemente imprevizibile pe care la o analiză comparativă unii par a fi altfel decât ceilalti, unii cu sanse mai mari decât altii. Relatiile sunt o consecintă a mediului de familie din care provine individul, precum si a capacitătii sale de a mentine o relatie de interes mai mult sau mai putin vizibil.

Distributia veniturilor este diferită de la tară la tară. Inegalitatea veniturilor este mai pronuntată în tările sărace fată de cele bogate. Statisticile arată că discrepanta cea mai mare a veniturilor adică inegalitatea cea mai puternică este în tări precum Brazilia, Guatemala, Tanzania, etc.

Cauzele adâncirii inegalitătii veniturilor, mai ales în ultimele decenii sunt:

a) factorii demografici. În anii `70, `80 specialistii consideră că pe piata muncii au pătruns numerosi tineri mai putin pregătiti, ceea ce a făcut ca noii salariati să câstige mai putin decât cei în vârstă, experimentati si instruiti. Aceasta a mărit gradul de inegalitate a veniturilor în societate. În plus, în familiile în care bărbatii erau singurii aducători de venituri s-au produs schimbări esentiale, in sensul că mai multe sotii au pătruns pe piata muncii din familiile cu venituri mari, mărind si mai mult câstigul, decât din familiile cu venituri mici;

b) concurenta externă. Muncitorii din industriile de automobile si otel, putin instruiti s-au confruntat cu scăderea cererii de muncă din partea angajatorilor, iar salariul mediu al lor s-a diminuat, chiar dacă initial veniturile înregistrate de acestia au fost mai mari decât în alte domenii de activitate;

c) cererea de muncă de înaltă calificare. Schimbările din activitatea de productie în sensul restructurărilor în directia dezvoltării computerizate a activitătii, consultantei în afaceri, biotehnologiei, asistentei medicale, sistemelor avansate de comunicare etc. au impus cresterea cererii de muncă de înaltă calificare si evident diminuarea cererii de muncă necalificată. Aceasta a dus la majorarea salariilor celor mai bine pregătiti;

d) sistemul fiscal. Prin legislatia anilor `80 impozitele percepute asupra veniturilor ridicate au fost mai mici decât cele practicate în anii `60 si `70. Aceasta a adâncit inegalitatea veniturilor, mai ales în conditiile inflationiste în care cei cu venituri mici au resimtit înrăutătirea conditiilor de viată.

Inegalitatea distributiei veniturilor înregistrează diferite nivele, sau grade. La o inegalitate a distributiei zero, adică o distributie egală a veniturilor în societate, un anumit procent de populatie înregistrează acelasi procent de venituri; prin urmare dacă 10% din populatie obtine 10% din veniturile totale, 30% din populatie 30% din venituri etc. se spune că este o distributie egală de venituri în societate.

La o anumită inegalitate a distributiei veniturilor, un anumit procent de populatie înregistrează un procent mai mic din venituri; prin urmare, dacă 20% din populatie înregistrează 4% din venituri, 40% din populatie 15%, 60% din populatie 30% din venituri, se spune că este o distributie inegală a veniturilor în societate. Desigur, în acest caz, 100% din populatie va înregistra 100% din venituri pentru că ultimele procente de populatie majorează într-un ritm mai puternic cota de venituri detinută fiind familiile (relativ putine la număr) care obtin venituri substantiale.

Mai există si situatia inegalitătii totale a distributiei, din punct de vedere teoretic, la care 1% din populatie înregistrează 100% din venituri, iar restul, nici un venit.

Aceste grade de distributie sunt puse în evidentă de curba Lorentz care corelează procentul de populatie cu procentul de venituri care revin acesteia (figura nr. 6).

Fig. nr. 6: Curba Lorentz

Distributia egală este reflectată de diagonala graficului (curba 1), distributia inegală de curba Lorentz (curba 2) iar distributia complet inegală de liniile verticală si orizontală ale graficului care reprezentate în sistem opus (curba 3) evidentiază cea mai mare discrepantă fată de egalitatea distributiei. Cu cât decalajul între curbele 1 si 2 este mai mare, cu atât este mai inegală distributia veniturilor.

Aprecierea distributiei veniturilor ridică ea însăsi o serie de probleme, cel putin din două motive:

1. conceptul de venit este controversat. Se poate considera venitul unui individ suma veniturilor fundamentale _ salariu, profit, dobândă, rentă. Sau se mai includ în mărimea venitului personal sumele neîncasate direct de posesorul factorului muncă, fiind retinute în mod obligatoriu înainte de plata efectivă, cum ar fi contributiile la asigurările sociale, impozitul pe venituri, etc. Alti participanti la viata economică atribuie venitului un sens mai larg, de avutie;

2. venitul este variabil în timp. Se ridică problema aprecierii venitului acumulat într-un an sau pe un interval mai mare de timp. Astfel, dacă un individ câstigă 15 mil. lei într-un an si 150 mil. în anul următor iar altul invers, adică în primul an 150 mil. si în anul următor 15 mil. lei, există o distributie inegală a veniturilor în societate? Răspunsul este în functie de intervalul de timp pentru care se analizează fenomenul distributiei. Prin urmare, distributia anuală este foarte inegală, dar pe un interval de timp de doi ani, veniturile sunt distribuite în mod egal.

3. Societatea si problema sărăciei

Distributia inegală a veniturilor si mai ales diminuarea veniturilor unor grupuri de indivizi creează sau amplifică starea de sărăcie. Aceasta, este un fenomen social, si, desi afectează o parte a societătii, are influente asupra întregii populatii.

Nu există o definitie unanim apreciată a fenomenului sărăciei. În general, se spune că o familie înregistrează starea de sărăcie dacă nevoile sale de bază depăsesc posibilitătile de satisfacere a acestora.

Sărăcia poate fi apreciată în sens absolut sau relativ. Sărăcia absolută reprezintă starea unui individ sau familie care obtine un nivel minim al venitului necesar vietii, luându-se în considerare numai nevoile de hrană la cele mai mici estimări de costuri. Sărăcia relativă apreciază starea de sărăcie a unui individ sau familie prin comparare cu un alt individ sau grup; rezultă că societatea poate caracteriza ca fiind afectată de sărăcie o familie care desi are venituri de subzistentă, acestea sunt foarte scăzute în comparatie cu ceilalti membri ai societătii. Aceasta înseamnă că nivelul sau pragul sărăciei diferă de la tară la tară. Cu cât o societate este mai dezvoltată si mai bogată, cu atât limita sărăciei este mai mare.

Apreciată în contextul posibilitătilor unei familii de a-si satisface nevoile economice de bază, sărăcia este influentată de mai multe elemente: mărimea familiei, starea de sănătate, vârsta membrilor etc., ceea ce face să intereseze mai mult veniturile medii, pe membru de familie. În plus, factorii politici mai sunt interesati de subiectii sărăciei, adică de categoriile de populatie supuse acestui fenomen. Astfel, se remarcă eterogenitatea categoriilor sărace de populatie. Acestea provin, atât din mediul rural cât si urban, sunt si tineri si bătrâni, mai mult sau mai putin instruiti. Desigur, există anumite tendinte spre sărăcie, care în general sunt aceleasi în toate economiile; este vorba despre înclinatia spre sărăcie a persoanelor fără instruire, a copiilor provenind din familii dezorganizate, a părintilor divortati etc.

De multe ori, fenomenul sărăciei nu este vizibil. Rata de sărăcie se schimbă de la an la an prin intrarea în sărăcie a noi persoane si iesirea din sărăcie a celor care au reusit să-si mărească veniturile. În plus, multi indivizi resimt o apropiere sau îndepărtare de nivelul sărăciei pentru că înregistrează venituri fluctuante.

Fenomenul sărăciei se află sau ar trebui să se afle în atentia politicienilor prin programe adecvate. În schimb, izolarea sărăciei în anumite zone ale tării sau ale unui oras, diminuează necesitatea acestor măsuri pentru că sărăcia devine invizibilă pentru factorii politici. Prin programe de asistentă socială acestia se pot implica mai mult.