FORME COMPETITIVE ALE DEZVOLTARII SECTORULUI ECONOMIC
Cuvântul "economie" are un dublu înteles, iar pentru o mai buna perceptie trebuie facuta distinctia dintre cele doua dimensiuni ale economiei, Economia teoretica si Economia faptica, care sunt esentialmente diferite.
Economia faptica, reala se prezinta ca:
- un ansamblu de activitati si procese economice de productie, de repartitie, de schimb si de consum;
- o masa de bunuri si servicii economice rezultate din activitatile si procesele respective;
- o totalitate de participanti la organizarea si desfasurarea activitatilor si proceselor producatoare de bunuri si servicii;
- un sistem integrat de relatii sociale ce au loc între subiectii economici.
De aici, desprindem concluzia ca economia ca practica sociala este un microunivers, în centrul caruia sta omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaseaza ca importanta
omul, în dubla sa ipostaza: de producator - agent economic si consumator;
unitatile economice, în care se integreaza si lucreaza oamenii;
bunurile si serviciile economice
faptele si respectiv operatiunile economice
relatiile interumane de cooperare, de întrajutorare si de comunicare.
Economia reala a evoluat în ritmuri, proportii si coordonate diferite de la o epoca la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de productie, si juridic eliberat de orice norme care-i limitau miscarea si îl împiedicau sa si vânda forta de munca oricui pe un timp determinat, economia reala devine ceea ce este si astazi:
o economie de piata liber concurentiala
o economie puternic marcata de diviziunea sociala a muncii si de diviziunea manufacturiera, de fabrica
o economie în care munca fizica a omului este înlocuita de munca masinilor;
o economie în care statul îsi face simtita prezenta atât în calitate de element al suprastructurii cât si de agent economic;
o economie cu randamente si eficienta crescânde;
o economie fondata pe profit, câstig, bunastare materiala si spirituala
Economia faptica, reala este baza aparitiei si existentei economiei teoretice, care este rezultatul observarii si cercetarii sistematice si permanente, efectuate de specialisti, si despre care se poate vorbi, în mod înddreptatit, dupa ce economia teoretica devine stiinta de sine statatoare. Aparitia economiei teoretice ca stiinta se datoreaza clasicilor englezi Adam Smith si David Ricardo, care sunt considerati adevaratii parinti ai economiei politice ca stiinta
Ca exponenti ai capitalismului matur si ai burgheziei industriale în continua ascensiune, ei au ramas partizanii ordinii naturale si ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producatoare de bunuri si venit net toate ramurile si pe primul loc industria manufacturiera, întelegând si explicând relatiile de determinare dintre diviziunea manufacturiera, productivitatea muncii si avutia nationala. Smith si Ricardo fundamenteaza stiintific comertul exterior prin teoria costurilor absolute si comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine stiinta în adevaratul sens al cuvântului, întrunind cele trei conditii de baza pentru a fi socotita ca atare:
obiect de studiu propriu;
metoda de cercetare proprie;
sistem propriu de categorii si legi economice
1.2 Obiectul, metoda si rolul formativ al Economiei
Termenul de economie politica a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul sau de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii si care provine de la trei cuvinte grecesti "oikos", "nomos", "polis" - gospodarie, lege, cetate (oras, societate, tara), cu derivatul sau "politeia" care însemna organizare sociala
Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predam a aparut cu mult înainte de aparitia stiintei economice, care, initial, s-a identificat cu economia politica. Identificându-se cu stiinta economica în ansamblul ei, economia politica este considerata stiinta despre faptele si comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau sa si satisfaca nevoile cu ajutorul resurselor rare
Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidenta discrepanta dintre nevoile nelimitate si resurse limitate, rare si unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei constientizeaza ca nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie sa renunte la altceva. Neexistând destul din toate, s-a impus o alegere rationala a lucrurilor ce urmeaza a fi produse si consumate iar
întrebari precum ce, cât, cum si cine sa produca au devenit obsedante iar Economia trebuia sa dea un raspuns prompt si cert, impunându-se ca o stiinta socio-umana a optiunii, a alegerii resurselor insuficiente pentru satisfacerea cerintelor individuale si sociale în continua crestere si diversificare.
Economia politica se delimiteaza de celelalte stiinte economice prin modul de abordare a activitatilor economice, prin premisele adoptate si concluziile formulate, astfe:
1. economia politica reprezinta o stiinta teoretica, un ansamblu coerent de cunostinte despre realitatea economica, o reflectare universalizata, generalizata a acestei realitati, ea fundamenteaza notiunile, categoriile si legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale;
2. ca stiinta social-umana studiaza viata economica în întreaga ei complexitate, are în vedere interdepedentele dinamice din economia reala, indiferent daca cercetarea porneste de la microeconomie spre macroeconomie, extinzând criteriul rationalitatii si eficientei maxime asupra tuturor activitatilor din societate;
3. în calitatea sa de stiinta teoretica fundamentala, economia politica încearca sa elimine opozitia dintre teorie si doctrina
economia politica creeaza tehnici si instrumente de cercetare a faptelor economice, împrumuta tehnici si instrumente de la alte stiinte integrându-le într-un ansamblu specific, constituind baza metodologica pentru toate stiintele economice.
METODA ECONOMIEI
Obiectul reprezinta prima si cea mai importanta conditie pentru ca Economia sa fie stiinta în adevaratul sens al cuvântului, etimologic metoda reprezinta calea, mijlocul, modul sistematic de cercetare si expunere a rezultatelor; ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii si explicarii adevarului obiectiv
Economia Politica foloseste în procesul cunoasterii urmatoarele metode sau procedee stiintifice
metoda compararii este procedeul logic cel mai general, universal folosit în procesul de elaborare a conceptelor stiintifice. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparatiei.
abstractizarea reprezinta procedeul prin care cunoasterea trece de la concret la abstract, acest procedeu presupunând analiza si sinteza
analiza presupune divizarea, descompunerea mentala sau fizica a obiectului de studiu în partile sale constitutive, examinarea fiecarei parti separat si dezvaluirea trasaturilor caracteristice;
sinteza continua procesul de cunoastere al analizei desavârsindu-l. Cu alte cuvinte, analiza pregateste declansarea stiintei, iar sinteza muta analiza în faza sa finala
inductia si deductia. Inductia consta în desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor particulare, iar deductia consta în aplicarea tezelor generale, a principiilor la analiza fenomenelor, proceselor particulare;
metoda analogiei consta în "transferul unei însusiri sau a tuturor însusirilor unui obiect al cunoasterii la un alt obiect supus cercetarii. Concluziile obtinute prin aceasta metoda sunt probabile, ele nu sunt certe;
metoda logica cerceteaza procesele economice în evolutia lor de la simplu la complex, urmarind linia istorica în forma sa abstracta si consecventa
metoda matematica reprezinta o necesitate de ordin practic si teoretic. Utilizarea matematicii în economie, facând abstractie de folosirea matematicii elementare în scopul de masurare pura, se realizeaza prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate astfel:
. din punct de vedere al relatiilor pe care le reflecta distingem:
modele deterministe
modele probabilistice
. din punct de vedere al dezvoltarii obiectului distingem:
modele statice;
modele dinamice
. din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem:
modele microeconomice
modele macroeconomice
. din punct de vedere al constructiei lor distingem:
modele numerice
modele grafice
modele analitice.
metodele statistice, în procesul cunoasterii apelându-se la indicatorii statistico-matematici care reprezinta numere ce caracterizeaza trasaturilor specifice ale totalitatii fenomenelor economice.
1.3 Nevoile umane si resursele economice
Produs al naturii si al societatii, omul se prezinta ca fiinta tridimensionala: biologica, sociala si rationala. Nevoile umane apar, mai întâi, sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenta, pentru formarea si dezvoltarea lor.
Nevoile umane se manifesta ca un sistem integrat si dinamic de cerinte, ordonate si ierarhizate în functie de locul si rolul lor în cadrul vietii sociale.
Nevoile umane reprezinta cerintele oamenilor de a-si însusi bunuri, toate acestea devenind nevoi efective-reale - corespunzator gradului atins în dezvoltarea societatii si capacitatea oamenilor de a constientiza aceste cerinte
Nevoile umane se caracterizeaza prin anumite trasaturi fiecare dintre acestea reflectând o lege economica
Nevoile umane sunt nelimitate ca numar;
Nevoile umane sunt limitate în capacitate, satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantitati date dintr-un bun material sau serviciu;
Nevoile umane sunt concurente, unele nevoi se extind în detrimentul altora, deoarece se înlocuiesc între ele;
Nevoile umane sunt complementare, evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice;
Orice nevoie umana se stinge prin satisfacere
Una dintre componentele esentiale ale nevoilor umane o reprezinta nevoile (trebuintele) economice, care reprezinta cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor indivizii, gruparile sociale, statele, natiunile, societatea în ansamblul ei.
Nevoile (trebuintele) economice se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi
1) reprezinta si exprima o stare de necesitate obiectiva iminenta indivizilor si colectivitatilor umane, manifestându-se ca impuls initial si ca scop permanent al tuturor activitatilor economice;
2) au caracter istoric, devenind nelimitate ca numar si manifestându-se sub forma principiului cresterii si diversificarii trebuintelor;
3) au o dubla determinare:
obiectiva, fiind rezultatul conditiilor de viata existente la un moment dat în societate, depinzând de gradul de civilizatie si cultura al populatiei;
subiectiva, adica nevoile economice depind de factori biologici, sociali, psihologici, morali, traditii, obiceiuri, fiecare individ devenind un subiect economic care constata cât de mare este intensitatea trebuintei sale;
4) între amplificarea nevoilor economice (nelimitate) si resursele economice (limitate) exista o contradictie care se manifesta prin legea raritatii resurselor, adica resursele si bunurile sunt relativ limitate, rare în comparatie cu nevoile;
5) orice nevoie economica satisfacuta renaste cu timpul, având o anumita periodicitate;
6) intensitatea unei nevoi se afla în permanenta în raport invers proportional cu gradul de satisfacere a acesteia;
7) au caracter complex, prezentându-se ca o multime de trebuinte complementare, concurente si substituibile.
Trebuintele economice sunt organic si indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuintelor economice
Interesele economice pot fi clasificate astfel:
1) Din punct de vedere al purtatorilor intereselor se disting:
a. interese economice individuale, particulare, private;
b. interese economice ale microgrupurilor sociale, întreprinderilor, organizatiilor cu caracter local;
c. interese economice nationale, statale, denumite si interese generale;
d. interese economice internationale;
e. interese economice mondiale, planetare.
2) Din punct de vedere al rolului îndeplinit în viata economica a societatii:
a. interese economice fundamentale;
b. interese economice nefundamentale, secundare, tertiare etc.
3) Din punct de vedere al caracterului legaturilor cu subiectii purtatori se disting:
a. interese economice directe;
b. interese economice indirecte.
4) Din punct de vedere al duratei manifestarii lor în timp se disting:
a. interese permanente;
b. interese periodice;
c. interese rare.
Orice activitate umana presupune utilizarea de resurse specifice, în cantitati determinate si de calitate adecvata
Resursele economice reprezinta ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea si obtinerea de bunuri materiale si servicii
Resursele naturale, împreuna cu cele umane, formeaza resursele primare, alaturi de care, o importanta deosebita revine resurselor economice derivate, care reprezinta rezultatul folosirii si acumularii resurselor primare, potentând eficienta utilizarii tuturor resurselor economice.
1.4 Economia si rationalitatea economica. Structurile economiei
Prin continutul si rolul sau, economia - termen sinonim cu activitatea economica, cu economia reala, reprezinta o latura inseparabila a actiunii sociale.
Activitatea economica poate fi definita ca fiind lupta împotriva raritatii, proces complex ce reflecta faptele, actele, comportamentele si deciziile oamenilor cu privire la atragerea si utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri în functie de nevoile si interesele economice.
Activitatea economica este înainte de toate o activitate umana
1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om si natura pot fi grupate în:
a. activitati practice;
b. activitati teoretice.
2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în:
a. activitati fizice;
b. activitati intelectuale.
3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activitatile pot avea caracter:
a. pozitiv sau negativ;
b. moral sau imoral;
c. progresist sau reactionar;
d. legal etc.
4) Din punct de vedere al continutului si finalitatii activitatii economice desfasurate de oameni, activitatile pot fi grupate în:
a. activitati creative;
b. activitati de repetare si reproducere;
c. activitati de reproducere la aceeasi scara sau pe scara mai mare;
d. activitati de distrugere;
e. activitati de organizare sau dezorganizare.
De-a lungul timpului, a avut loc un amplu proces de diversificare, specializare si integrare a activitatilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune sociala a muncii, care reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere, separare-autonomizare si combinare a diferitelor genuri de activitati si de fixare a acestora, prin functiile îndeplinite, ca momente inseparabile ale actiunii social-economice.
Ca rezultat al dezvoltarii societatii, al adâncirii diviziunii sociale a muncii, structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activitati care s-au format si functioneaza pe baza unor relatii orizontale: productia, distributia (repartitia), circulatia (schimbul) si consumatia.
Productia consta în transformarea intrarilor (input-urilor), resurselor, factorilor de productie în iesiri (output-uri) de bunuri economice, realizate de catre agenti economici specializati, în scopul obtinerii de profit. În functie de rezultatele ei productia poate fi:
productie materiala, când rezultatul consta în bunuri materiale (bogatie materiala
prestari de servicii - reprezinta acele activitati care transforma intrarile în rezultate specifice, adica bogatie imateriala (transporturi, activitati turistice etc.).
Distributia (repartitia) cuprinde acele activitati economice prin care bunurile materiale si serviciile sunt orientate spre destinatiile lor, distribuindu-se si redistribuindu-se venitul participantilor la viata economica si între membrii societatii.
Circulatia (schimbul) se refera la transportul, depozitarea, conservarea si schimbul de produse si servicii, pentru ca bunurile economice create sa fie puse la dispozitia detinatorilor de venituri pe calea vânzarii-cumpararii sau pe alte cai.
Consumatia consta în actele de utilizare a bunurilor economice create, repartizate si introduse în circulatie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinte, fiind
ultimul stadiu al miscarii bunurilor economice. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt:
consumatia productiva (intermediara care consta în consumarea unor bunuri materiale si servicii pentru crearea altor bunuri si servicii;
consumatia neproductiva (consum final) reprezentata de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuintelor personale;
atestarea utilitatii bunurilor economice si manifestarea acestora ca bunuri economice reale.
Economia ca entitate complexa indestructibila, este cercetata din unghiuri diferite, astfel încât, în functie de gradul de agregare, structura pe verticala a economiei ierarhizeaza activitatile pe patru niveluri:
Microeconomia ca parte a stiintei economice se ocupa cu studiul comportamentelor individuale, în ideea de a întelege si explica cum hotarasc producatorii ce, cât si cum sa produca si cum îsi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-si satisface necesitatile la cel mai ridicat nivel posibil. Microeconomia nu studiaza doar comportamentul producatorilor si al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explica si functionarea generala a sistemului economic în ansamblul sau.
Macroeconomia reprezinta domeniul specializat al disciplinei economice, care studiaza ansamblul activitatilor economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei economii nationale:
. cantitatea totala de bunuri si servicii realizate la nivelul întregii economii;
. totalul veniturilor realizate la dimensiune nationala
. nivelul utilizarii resurselor de productie;
. comportamentul general al preturilor.
Mezoeconomia - este definita ca fiind ramura care abordeaza si cerceteaza viata economica la nivelul ramurilor, subramurilor si zonelor economice.
Mondoeconomia cuprinde economiile nationale ale tuturor statelor lumii, interdependentele economice dintre state, generate de diviziunea internationala a muncii, functionarea pietei mondiale si a circuitului economic mondial.
CONCEPTE DE BAZ - TEMA 1
Economie - termenul de economie politica a fost creat în 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte grecesti:
- oikos - care înseamna casa, gospodarie;
- nomos - care reprezenta lege, rânduiala
- polis - cetate, societate.
Idei si teorii economice exista din antichitate (Aristotel, Platon, Xenofon). O buna perioada de timp, economia politica s-a identificat cu stiinta economica, constituita în secolele XVIII-XIX, în secolul XVIII fiind considerata stiinta a avutiilor, dupa expresia lui Adam Smith. Dupa publicatia lui Alfred Marshall din 1890, Principiile Economics-ului (Principles of Economics), economistii neoclasici renunta la termenul de political economy în favoarea celui de economics, care sugereaza caracterul obiectiv, riguros, atribuit analizei economice.
Economie reala - totalitatea activitatilor economice care sustin oferta agregata de bunuri si servicii, ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. Intensitatea si nivelul economiei reale poate fi calculata prin intermediul urmatorilor indicatori macroeconomici:
- produsul intern brut;
- comertul exterior;
- nivelul productiei agricole;
- salariul mediu nominal net;
- nivelul populatiei ocupate în fiecare ramura a economiei nationale;
- populatia ocupata la nivelul întregii economii etc.
Economia reala este studiata, analizata si definita în functie de capacitatea tehnica si tehnologica, de nivelul si structura costurilor, de nivelul rezultatelor, de ramura în care un agent economic îsi desfasoara activitatea etc.
Activitatea economica - proces complex ce reflecta faptele, obiceiurile si hotarârile pe care le iau oamenii în ceea ce priveste atragerea si întrebuintarea resurselor economice în scopul producerii, circulatiei, repartitiei si consumului de bunuri, în functie de interesele si nevoile economice.
Nevoi - ceea ce oamenii resimt, direct sau indirect, ca fiindu-le necesare pentru existenta, pentru formarea si manifestarea personalitatii lor.
Raritatea - proprietatea resurselor de a fi insuficiente în raport cu nevoile.
Legea raritatii resurselor economice - legea conform careia cantitatea, calitatea si structura resurselor economice se modifica mai lent decât intensitatea, amploarea si structura nevoilor umane, resursele fiind limitate în raport cu trebuintele indivizilor. Cresterea eficientei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi si resurse.
Legea economica - reprezinta reflectarea modului de structurare, organizare, interconditionare si functionare a diferitelor verigi ale vietii economice;
- relatia esentiala între procesele si fenomenele economice;
- raportul repetabil între indivizii participanti la activitatea economica
Cost de oportunitate sau cost de optiune, reprezinta un concept initiat de scoala neoclasica, care exprima cea mai buna alternativa de alocare a resurselor, sacrificata în favoarea alternativei alese.
ECONOMIA DE PIA CONTEMPORAN
Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe doua cai distincte:
- fie din productia proprie prin autoconsum
- fie prin intermediul schimbului, cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obtinute de alti producatori.
Autoconsumul desemneaza procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.
Schimbul reprezinta înstrainarea rezultatelor propriei activitati, primind în contraprestatie alte bunuri necesare, inclusiv moneda.
2.1.1 Economia naturala
Economia naturala (autarhica) reprezinta acea forma de organizare si functionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum, fara a fi nevoie de schimb.
Economia naturala se caracterizeaza prin câteva trasaturi specifice:
. diversificarea activitatii economice, în sensul ca producatorul nespecializat îsi realizeaza prin munca proprie bunurilor necesare;
. importanta acordata pamântului, considerat a fi principalul factor de productie;
. predominanta nevoilor biologice;
. izolarea producatorului din punct de vedere economic;
descentralizarea economiei redusa
. diviziunea simpla, naturala a muncii.
2.1.2 Economia de schimb
Economia de schimb se defineste ca fiind acea forma de organizare a activitatii economice în care agentii economici, specializati si autonomi, produc bunuri destinate vânzarii, bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumparare realizat pe piata
Economia de schimb are trasaturi proprii, prin care se diferentiaza de economia naturala astfel:
. specializarea agentilor economici în producerea unor bunuri diferentiate;
. schimbul, ca rezultanta a specializarii, necesar ca producatorii sa si schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;
. autonomia producatorilor;
. concentrarea activitatii economice în jurul pietei;
. existenta monedei (institutionalizate) ce creeaza o noua treapta de organizare si functionare a activitatii economice, si anume productia de marfuri
. desfasurarea schimburilor economice sub forma unor tranzactii bilaterale de piata (miscari reciproce de bunuri si bani între participantii la schimb).
Specializarea agentilor economici într-o activitate a fost determinata de interese economice, traditii, obiceiuri, experienta sau întâmplare, iar mai târziu, a fost cauzata de interese economice, de avantajul obtinut dintr-o activitate, comparativ cu alta.
Specializarea agentilor economici prezinta avantaje si anume:
. oamenii acumuleaza mai multe cunostinte de specialitate, mai multa experienta
. se perfectioneaza mijloacele de munca
. se economisesc resurse;
. costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;
. se obtin productii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat;
. productia se diversifica sortimental, prin introducerea în fabricatie a unor produse noi;
. se extind schimburile economice.
2.1.3 Economia de comanda
Este întâlnita în tari precum
. este o economie etatizata deoarece proprietatea publica este dominanta, aproape toate mijloacele de productie se afla în proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan;
este o economie birocratizata deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de munca formalist;
. este o economie ineficienta deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existenta, producatorii realizând bunuri decise de planificatori.
Incapabila sa solutioneze problemele pe care le-a generat, în multe tari "foste comuniste", economia de comanda s-a prabusit lasând locul economiei de trazitie, care nu are nici trasaturile economiei de comanda si nici trasaturile economiei de piata, marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia moderna de piata. Problemele pe care trebuie sa le solutioneze fostele state socialiste vizeaza câteva aspecte
. stabilizarea macroeconomica
. pretul si reforma pietei;
. crearea sectorului particular;
. privatizarea si restructurarea întreprinderilor de stat;
. redefinirea rolului statului în economie.
2.2 Trasaturile fundamentale ale economiei de piata
2.2.1 Definirea si trasaturile economiei de piata
Economia de piata se defineste ca fiind acea forma moderna de organizare si functionare a economiei de schimb în care întreprinzatorii îsi desfasoara activitatea economica în mod liber, autonom si rational, corespunzator cerintelor pietei în scopul satisfacerii unor nevoi existentiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate
În conditiile actuale, pentru functionarea eficienta a economiei de piata trebuie avuta în vedere existenta cumulativa a urmatoarelor conditii
. piata este cadrul general prin care se stabileste ce, cât si pentru cine sa se produca în conditiile libertatii de actiune a agentilor economici;
. deciziile economice sunt luate în mod liber de catre indivizi si firme, din interactiunea acestora rezultând productia globala si consumul;
. cocurenta între agentii economiei si obtinerea unui profit cât mai mare reprezinta obiectivul major al activitatii si criteriul esential în evaluarea eficientei acestuia;
. indivizii actioneaza pe baza intereselor personale si a principiului eficientei maxime, atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preturilor, numai în masura în care deciziile lor iau în considerare interesele si dorintele celorlalti;
. formarea libera a preturilor bunurilor economice pe baza cunoasterii de catre agentii economici, a cererii si a ofertei;
. proprietatea privata a pluralismului formelor de proprietate a agentilor economici;
institutionalizarea juridica si economica a economiei de piata
. interventia statului având rolul de a asigura cadrul institutional al economiei de piata si supravegherea functionarii normale a acestuia, prin folosirea cadrului legal si a pârghiilor economice;
. existenta unei structuri tehnico-economice moderne (factori de productie, mod de combinare a acestora, sistem financiar-bancar etc.) ca o conditie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetatenilor.
2.2 Proprietatea în economia de piata; libera initiativa
Proprietatea se defineste ca fiind o relatie între oameni, un contract social cu privire la bunurile materiale, spirituale si de alta natura existente în societate sau obtinute din activitatea economica
Atributele proprietatii sunt:
1. dreptul de posesiune, dreptul de a dispune de bunurile economice iar în virtutea acesrtui drept obiectul proprietatii poate fi înstrainat prin act de vânzare-cumparare, donatie sau mostenire;
2. dreptul de utilizare, proprietarul putând sa si exercite acest drept în mod autonom sau sa-l transfere pe baza de contract altei persoane fizice sau juridice;
3. dreptul de dispozitie, dreptul de administrare si gestionare a bunurilor;
4. dreptul de uzufruct, de însusire a rezultatelor productiei.
Atributele proprietatii pot fi înstrainate:
a) în totalitate:
. pe baza de contraechivalent (de exemplu: actul de vânzare-cumparare);
. fara echivalent (de exemplu: donatie si mostenire);
b) partial:
. înstrainarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: înstrainarea atributelor de posesiune si utilizare, pe diferite durate, genereaza relatii de închiriere, arendare etc.).
Proprietatea exprima întotdeauna unitatea a doua elemente:
1. obiectul proprietatii care îl constituie bunurile economice care au o dubla determinare:
latura utilitara, concretizata în capacitatea bunului de a satisface o anumita trebuinta de consum;
latura valorica ce se masoara în expresie baneasca cu ajutorul preturilor.
2. Subiectul proprietatii reprezinta anumite persoane fizice sau juridice ce detin anumite bunuri în proprietatea lor exclusiva (exemplu: indivizi, sociogrupuri, organizatii, statul).
Principalele forme de proprietate existente în cadrul economiilor moderne în raport de titularul subiectului proprietatii, se disting:
1. proprietatea privata care poate fi:
proprietatea privata individuala se manifesta atunci când proprietetarii nu sunt producatori, dar angajeaza producatori directi în calitate de salariati;
proprietatea privata asociativa se caracterizeaza prin faptul ca factorii de productie utilizati într-o unitate de productie, apartin mai multor proprietari individuali, care pot fi salariati în acea unitate;
2. proprietatea publica apartinând statului, este prezenta în sectoarele cu riscuri mai mari pentru întreprinzatori, pe care proprietarii particulari le suporta mai greu (cercetari nucleare si spatiale, exploatari miniere, constructii de cai ferate, drumuri, poduri, metrou etc.). Ea exista în toate tarile lumii, în diferite grade de dezvoltare. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate în:
poate frâna concurenta prin utilizarea unor preturi de monopol de stat, afectând nevoile consumatorilor;
. poate mentine unitati economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiaza de subventii bugetare de la stat;
3. proprietatea mixta apartinând atât proprietarilor privati individuali sau în asociatie, cât si statului (administratiei publice), ia nastere prin asocierea proprietatii private si publice, în diferite variante:
. în cadru national, între agentii economici nationali;
. în cadru international, între agentii economici din state diferite.
Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenta în cadrul unei tari (economii) a principalelor forme de proprietate aflate în interdependenta si totodata într-o permanenta evolutie
Pluralismul genereaza competitie între formele de proprietate pentru mentinere si afirmare, consecintele acestuia, care avantajeaza consumatorul, fiind:
. reducerea cheltuielilor de productie;
. ridicarea calitatii bunurilor;
. sportirea volumului productie;
. promovarea progresului tehnic.
Categoria de libertate economica reprezinta libertatea, dreptul agentilor economici de a actiona pentru realizarea propriilor interese, dar în asa fel încât sa nu afecteze cu nimic libertatea celorlalti.
Formele de concretizare a liberei initiative constau în dreptul agentilor economici:
- de a dezvolta, mentine sau restrânge actiunile;
- de a se manifesta ca întreprinzatori;
- de a adopta decizii privind actiunile si bunurile lor;
- de a se angaja în mod liber în acte de schimb, asociatii si societati cu caracter economic.
Libera initiativa cunoaste cea mai mare dezvoltare în conditiile proprietatii private, determinând realizarea unei activitati eficiente pentru proprietar si pentru societate. Libera initiativa este îngradita sau eliminata, încetând sa mai fie sursa de eficienta si rentabilitate:
- în tarile în care proprietatea este personalizata prin:
. existenta unor monopoluri;
. masuri dictatoriale;
- în economiile unde exista un sector privat puternic si preponderent.
În conditiile proprietatii private si ale liberei initiative, veniturile sunt inegal distribuite datorita inegalitatii eficientei agentilor economici, determinata la rândul ei de diferentele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuala, puterea de munca, vointa, aptitudinile, etc.).
2.2.3 Modele si tipuri ale economiei de piata
Tipologia economiei de piata se face dupa criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic, adica, modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare. Dupa acest criteriu exista doua mari modele ale economiei de piata
1. Modelul neoclasic ce se caracterizeaza prin:
- sistemul economic se autoregleaza, statul având o interventie minima în economie;
- fortele pietei asigura corelatia necesara sistemului economic, care, datorita raportului cerere-oferta va gravita în jurul punctului de echilibru;
- rolul statului consta în asigurarea unei mase monetare în concordanta cu nivelul productie si necesitatile circulatiei;
- variabila de comanda a sistemului economic este considerata a fi oferta, acest model vizând în special nivelul macroeconomic.
3.1 Agentii economici, fluxurile economice si circuitul economic
3.1.1 Agentii economici: concept si tipologie
Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoana sau un grup de persoane fizice, juridice ce îndeplineste functii si roluri bine determinate în viata economica
Cel mai utilizat criteriu ce sta la baza clasificarii agentilor economici si delimitarea acestora este criteriul institutional, important pentru evidentierea fluxurilor reale si monetare. În prezent, pe plan mondial, cea mai raspândita este tipologia ce sta la baza sistemului de evidenta statistica a conturilor nationale, în cadrul ei distingându-se:
1. Firmele - agentul agregat firme grupeaza toate unitatile institutionale a caror functie consta în producerea de bunuri si servicii (non-financiare) destinate pietei, scopul principal fiind obtinerea de profit.
2. Menajele - agentul agregat menaje (gospodarii) reprezinta agentul economic care exprima calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariatilor, din titluri de proprietate si din transferurile efectuate de celelalte sectoare.
3. Institutiile financiare si de credit - acest agent agregat reuneste unitatile institutionale (private, publice, mixte) a caror functie este de intermediar
financiar între ceilalti agenti economici, colectând, transformând si redistribuind disponibilitatile financiare.
4. Administratiile publice si private - acest agent agregat exercita functia de redistribuire a venitului si avutiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din varsaminte obligatorii pe care le efectueaza celelalte categorii de agenti economici.
5. Strainatatea ("restul lumii") - acest agent agregat desemneaza celelalte economii nationale si unitatile lor autonome cu care agentii economici nationali intra în tranzactii economice.
3.1.2 Fluxurile economice reale si fluxurile monetare
Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc:
1. Activitatile economice - reprezinta totalitatea operatiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice, operatii ce pot fi grupate în:
- operatii privind bunurile si serviciile - productia, schimbul, consumul etc.;
- operatii de repartitie - operatiile de distribuire si de formare a veniturilor legate de procesul de productie (plata salariilor, impozite etc.) si a celor de proprietate (rente, dobânzi etc.);
- operatii financiare - modificarea volumului si structurii activelor si pasivelor agentilor economici reprezentati de societati, întreprinderi administrative.
2. Subiectii economici care sunt reprezentati de societati, întreprinderi, administratie publica, administratie privata, menajele, exteriorul si care au urmatoarele trasaturi
sunt subiecti distincti ai vietii economice;
sunt purtatorii unor interese proprii;
au comportament specific prin deciziile si actiunile pe care le întreprind;
dispun de resurse si capacitati proprii;
dispun de capacitatea de a stabili relatii cu alti agenti economici.
3. Tranzactiile economice - care intervin în derularea circuitului economic, realizându-se prin intermediul pietei, fiind tranzactii de piata, ce reprezinta acele tranzactii bilaterale, în care oricarui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartida, concretizata într-un alt bun, serviciu sau echivalent în moneda. Tranzactiile care nu genereaza un contraserviciu sunt de doua feluri:
- transferuri curente, care sunt efectuate sistematic (plati de impozite, subventii, CAS etc.);
- transferuri de patrimoniu - intervin mai rar determinând la unul din agentii economici implicati o modificare de patrimoniu.
4. Obiectul tranzactiilor economice este reprezentat de:
bunurile si serviciile produse;
rezultatele utilizarii factorilor primordiali de productie (natura, munca, capitalul);
moneda.
Fiecare tranzactie bilaterala este reprezentata prin doua fluxuri de sens contrar:
a) fluxuri reale - reprezinta fluxul aparut în cadrul circuitului economic în tranzactiile economice bilaterale de vânzare-cumparare de bunuri si servicii. Fiecarui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeasi marime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispozitia firmelor servicii, or acestea din urma furnizeaza bunurile necesare;
b) flux monetar - fiecarui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeasi marime, dar de sens opus.
3.1.3 Circuitul economic
Circuitul economic reprezinta totalitatea operatiilor si tranzactiilor desfasurate de catre si între agentii economici care apartin unei economii nationale, tranzactii concretizate în fluxuri reale si monetare.
Pentru a întelege cum aceste fluxuri se articuleaza într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecarui tip de agent economic în circuitul economic si al fluxurilor pe care acesti agenti economici le genereaza. O schema simplificata a circuitului economic ne va ajuta sa întelegem acest lucru:
Activitatea firmelor presupune:
cumparatorii de factori de productie - intrarile
vânzarile de bunuri si servicii - iesirile
care genereaza doua categorii de fluxuri.
Flux real:
bunuri de consum,
servicii
Flux monetar:
venituri
Menaje
Agenti economici altii decât menajele
Flux real: cheltuieli pentru bunuri de consum si servicii
Flux monetar:
- munca;
- pamântul;
- capitalul.
De la menaje spre firme circula elementele necesare productiei de bunuri si servicii (munca, pamânt, capital).
Pentru firme, aceste intrari antreneaza cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le presteaza factorii de productie cumparati.
De la firme catre menaje circula bunurile si serviciile destinate satisfacerii trebuintelor acestora.
Pentru firme, aceste iesiri antreneaza venituri la care se mai adauga si subventiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor.
Menajele furnizeaza elemente de baza pentru activitatea firmelor si pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obtinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menajele sunt principalul cumparator de produse oferite de firme si în acelasi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub forma de pensii, ajutoare de somaj, platind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.
3.2 Întreprinzatorul - principalul agent al economiei
3.2.1 Întreprinderea - tipologia întreprinderilor
Întreprinderea sau firma reprezinta spatiul în care se reunesc si se combina factorii de productie, se desfasoara procesul de productie, se produc bunuri economice si se creeaza valoare noua, pe baza diviziunii sociale a muncii si a cooperarii directe si indirecte, între toti cei care o compun si o reprezinta
În societate, întreprinderea îndeplineste concomitent functii economice si functii sociale putând fi privita ca entitate, cu mai multe dimensiuni
- o dimensiune economica - pentru ca aici se creeaza avutia;
- o dimensiune sociala - pentru ca desemneaza o comunitate de oameni ce muncesc împreuna si a caror interactiune o fac functionala
- o dimensiune juridica - pentru ca se bucura de autonomie, indiferent de marimea sau natura activitatii sale.
Firmele difera între ele din multe puncte de vedere, dar, exista însa patru diferente majore:
1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi:
- firma patronala (familiala - detinuta de un individ care îsi investeste capitalul, ia decizii si încaseaza întregul profit;
- firme parteneriale - afacerea este detinuta de doi sau mai multi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreuna si raspund fata de datoriile asocierii;
- corporatii (societatea comerciala pe actiuni) - reprezinta o entitate care poate sa faca în numele ei afaceri ca si o firma cu un singur patron sau ca un parteneriat.
2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte:
- integrarea pe verticala - fuzionarea unor firme ce opereaza în diferite stadii ale productiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpararea actiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding
- integrarea pe orizontala - asocierea unor firme în aceleasi domenii de activitate, în scopul limitarii concurentei, reducerii costurilor medii, cresterea eficientei economice, rezultatul fiind aparitia unui cartel
3. Din punct de vedere al organizarii interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale si operationale, modul în care arata si sunt asamblate, fiind diferit de la o firma la alta.
4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune:
- întelegerea responsabilitatilor si autoritatii;
- delegare si raportare;
- centralizare si descentralizare
numita utilitate.
Utilitatea ordinala - consumatorul aranjeaza preferinta sa pentru anumite bunuri într-o ordine descrescatoare.
Utilitatea marginala - sporul de satisfactie rezultat prin utilizarea unei unitati suplimentare dintr-un bun în conditiile în care consumul celorlalte bunuri este dat si ramâne constant.
Pag. 36 din 95 Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA
5.1 Sistemul factorilor de productie
Factorii de productie se afla în proprietatea agentilor economici, locul si rolul lor schimbându-se în permanenta în functie de evolutia în timp si spatiu, precum si datorita modificarilor pe care le cunoaste activitatea umana (economica în primul rând).
Orice factor de productie este unitatea unor determinari cantitative si calitative, oamenii actionând:
. asupra cantitatii, utilizând un volum tot mai mare de factori de productie - dezvoltare extensiva
. asupra calitatii acestora, ameliorând eficienta utilizarii lor - dezvoltare intensiva
Preocuparea principala a agentilor economici este economisirea si ameliorarea calitatii factorilor de productie, impuse în general de cauze obiective precum:
a) cresterea si diversificarea nevoilor;
b) tendinta de crestere a dificultatilor de acces la anumiti factori;
c) sporirea exigentei pentru calitatea bunurilor;
d) tendinta de scumpire a unor factori;
e) necesitatea protectiei mediului natural.
5.1.1 Caracterizarea generala a factorilor de productie
Factorii de productie pot fi definiti ca fiind ansamblul conditiilor necesare si suficiente ca orice proces de productie sa se poata desfasura conform scopului sau predominant
Factorii de productie constituie resurse atrase, alocate si consumate în procesul de producere a bunurilor economice.
Multitudinea de factori de productie poate fi clasificata în trei mari categorii, fiecare având un continut omogen dar diferit de al celorlalte:
Pag. 37 din 95 Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA
munca,
natura (pamântul),
capitalul
- MUNCA -
Munca este activitatea constienta, specific umana, îndreptata spre un anumit scop prin care omul îsi defineste interesul, îsi cauta si îsi construieste mijloacele adecvate atingerii scopului propus
Munca a fost si este:
factorul activ - prin munca are loc combinarea, utilizarea si perfectionarea celorlalti factori;
factorul determinant - fara munca nu se poate produce nimic, deci progresul este conditionat de munca
Munca este o îmbinare de:
- efort fizic - când acesta predomina munca se numeste fizica
- efort intelectual - când este predominant, munca va fi intelectuala
Pornind de la compozitia fizica-intelectuala, munca poate fi privita sub doua aspecte:
cantitativ - munca este masurata prin timp si numar de locuri de munca
calitativ - se masoara prin productivitate (randament) si însusirile tehnico-functionale si estetice ale produselor în care se materializeaza
Ceea ce face cu putinta munca este forta de munca, între cele doua neputându-se pune semnul egalitatii.
Forta de munca reprezinta totalitatea capacitatilor fizice si intelectuale ale unui om.
Conditia hotarâtoare ca forta de munca sa intre în actiune, ca munca sa devina o realitate palpabila - este existenta mijloacelor de productie.
Numai unirea fortei de munca cu mijloacele de productie creeaza posibilitatea desfasurarii muncii
În gândirea economica moderna sde considera ca orice munca, oricare ar fi natura sau autorul sau, este productiva, cu conditia sa creeze utilitati sau sa participe indirect la crearea utilitatilor.
Munca este singura producatoare de avutie, de valoare noua iar pretul fortei de munca îl reprezinta salariul.
- NATURA -
În acceptiune economica natura reprezinta totalitatea elementelor naturale preexistente oricarei activitati:
originea,
conditiile primordiale,
mediul de desfasurare,
substanta materiala naturala
Natura, care constituie cadrul de formare si de existenta a omului, este factor de productie originar si ea se prezinta sub mai multe forme:
pamântul - este spatiul în care se desfasoara activitatea economica si cuprinde:
în sens restrâns: solul, subsolul, aerul, apa, fauna, flora etc.,
în sens larg: solul - fondul funciar.
relieful si apele
clima
Rolul economic al pamântului decurge din:
- constituie cadrul general, spatiul de desfasurare a tuturor activitatilor umane;
- este sursa de elemente nutritive;
- reprezinta principalul factor de productie în agricultura
- este singura sursa de producere a alimentelor si a materiilor prime de origine agrosilvica
Pamântul ca factor de productie are caracter limitat si este regenerabil
- CAPITALUL -
Termenul de capital desemneaza în sens:
larg - avutia individului sau a societatii;
restrâns - totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzarii-cumpararii si nu satisfacerea nevoilor proprii.
Cu alte cuvinte, capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin munca si folosite pentru obtinerea altor bunuri si servicii destinate vânzarii
Dupa natura sa capitalul se împarte în doua categorii:
capitalul real (tehnic) - este capitalul concretizat în mijloace de productie (cladiri, fabrici, utilaje, instalatii, materii prime etc;
capital nominal - reprezinta un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce confera dreptul de a însusi venitul adus de acestea.
Capitalul tehnic se afla în permanenta miscare în timpul productiei, el fiind cel care se transfera în substanta bunului final dar si cel care intervine pentru a face posibila aceasta transferare. De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele doua componente ale sale:
- componenta activa capitalul fix;
- componenta pasiva capitalul circulant.
Componentele capitalului se comporta diferit în activitatea economica, îndeplinind functii diverse si clasificându-se dupa mai multe criterii, cel mai important fiind modul în care:
participa la activitate;
se consuma
se înlocuiesc.
GIJA NARCIS
TEODORESCU CATALIN
CONSTANTINESCU ALEXANDRU
|
