Fundamente teoretice privind previziunile Economice

3. Tipologia previzionala (categorii de previziuni si instrumente previzionale)

Principalele activitati previzionale si instrumente corespunzatoare sunt:

prognozarea, având ca instrument prognoza;

programarea, având ca instrument programul;

planificarea, având ca instrument planul.

Prognozarea este acea activitate previzionala prin care se anticipeaza evolutia probabila a unor fenomene si procese sub forma unor variante, pornind de la urmatoarele elemente:

experienta anterioara;

cerintele prezente si de durata;

tendintele conturate care vor rezista si în viitor;

schimbarile previzibile care vor avea loc;

marja de risc datorata unor factori imprevizibili.

Instrumentul utilizat în acest domeniu este prognoza.

În domeniul economico - social, prognoza are urmatoarele atributii:

a.      estimeaza implicatiile în perspectiva ale tendintelor durabile conturate;

b.     apreciaza evolutiile probabile, luând în calcul, pe lânga tendintele observate, si alti factori de influenta;

c.     identificarea solutiilor posibile în mai multe variante, oferind astfel elemente de judecata pentru alegerea variantei optime;

d.     sugereaza instrumentele de interventie si de influentare a activitatii economice în vederea corectarii eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate.

În activitatea practica, se utilizeaza mai multe tipuri de prognoze. Acestea se pot clasifica astfel:

A. tinând seama de orizontul de timp (care este conditionat de natura problemei previzionate si de scopul urmarit), exista:

prognoze pe termen lung ( considerate a fi, de regula, pe 10 - 35 ani);

prognoze pe termen mediu ( 5 - 10 ani);

prognoze pe perioade scurte (1 - 2 ani, dar si pe perioade mai scurte de 1 an).

B. tinând seama de sfera de cuprindere:

prognoze la nivel mondial, international;

prognoze la nivel macroeconomic (macroprognoze);

prognoze la nivelul unor ramuri sau domenii de activitate;

prognoze la nivel teritorial sau regional (pe unitati teritorial - administrative, pe regiuni strategice);

prognoze la nivel microeconomic (la nivelul agentilor economici);

prognoze pe probleme de sinteza (prognoze demografice, prognoze tip protectia mediului, etc.).

Strategiile si politicile economice se elaboreaza în strânsa legatura cu studiile prospective si prognozele.

Astfel, strategia economica reprezinta un ansamblu de prevederi, de obiective majore care se urmaresc, de regula, pe termen mediu sau lung, fundamentate pe tendinte fundamentale, durabile, potentialul previzibil, comportamentul posibil al competitorilor, etc.

Se pot distinge mai multe tipuri de strategii, cum ar fi:

strategii de restructurare a unui sistem economic;

strategii de redresare, ce urmeaza, de regula, dupa o perioada de recesiune;

strategii de consolidare;

strategii de dezvoltare.

Politica economica orienteaza si armonizeaza interesele imediate si de perspectiva ale agentilor economici si ale societatii, în general.

Politica economica se fundamenteaza pe baza prevederilor strategiilor si se aplica în practica prin instrumente previzionale, operationale.

Tipuri de politici economice:

dupa intervalul de timp al obiectivelor, pot fi:

- conjuncturale;

- de dezvoltare durabila;

dupa sfera de cuprindere:

- politici globale;

- politici sectoriale;

- politici teritoriale.

dupa modul de influentare a agentilor economici:

- politici de restrictionare sau limitare;

- politici de incitare sau stimulare;

- politici de concertare.

Programarea activitatii macroeconomice consta în stabilirea unei traiectorii care sa conduca spre un obiectiv urmarit, prin structurarea componentelor actiunii si ierarhizarea prioritatilor.

Instrumentul utilizat în aceasta acivitate este programul, care se prezinta ca un sistem de actiuni, operatii, esalonate în timp si având fixate durata, resursele alocate pe fiecare subperioada si distribuirea în spatiu.

Principalele categorii de programe sunt:

a.      programe mondoeconomice;

b.     programe macroeconomice, care concretizeaza strategiile nationale;

c.     programe sectoriale, de exemplu: programe în domeniul protectiei mediului;

d.     programe teritoriale sau regionale;

e.      programe de coordonare operativa (de regula, la nivel microeconomic)

Planificarea reprezinta activitatea previzionala cea mai complexa si mai activa, regasita în diverse tari ale lumii.

Aceasta activitate se considera a fi un sistem de reglare a economiei de piata moderne, compatibil cu celelalte sisteme de reglare: sistemul monetar, sistemul fiscal, etc.

În general, se spune ca planificarea înseamna a anticipa evolutia în perspectiva a unui sistem social - economic, pentru a realiza un anumit volum de bunuri si servicii, dar si structuri coerente si eficiente în celelalte domenii.

În literatura de specialitate sunt evidentiuate 2 tipuri de planificare macroeconomica:

A. planificare formala, care se prezinta într-un document oficial. Pentru aceasta planificare exista 3 subtipuri:

planificare indicativa, potrivit careia statul indica actiunile ce urmeaza a se desfasura pentru atingerea obiectivului propus, dar nu intervine decât pentru a explica si a convinge;

planificare incitativa, prin care statul nu obliga realizarea obiectivelor, dar ofera avantaje (de regula, fiscale) celor care îndeplinesc obiectivele si penalizeaza pe aceia care nu le îndeplinesc;

planificare imperativa (obligatorie), potrivit careia statul obliga la realizarea obiectivelor, iar întreprinderile publice trebuie sa le realizeze.

În cea mai mare parte a tarilor europene se întâlneste aceasta planificare formala.

B.       planificarea informala, care nu face obiectul unor documente oficiale; ea consta în coordonarea deciziilor statului cu cele ale întreprinderilor private prin pârghii economice, sociale, un sistem legislativ bine pus la punct, etc.

Principalele functii ale planificarii macroeconomice, sunt:

a.       informeaza agentii economici asupra evolutiei viitoare a activitatilor social - economice;

b.      precizeaza comenzile de stat si concretizeaza prevederile din conventiile regionale;

c.      stabileste masurile de depasire a eventualelor dezechilibre ce pot apare în orizontul de timp;

d.      stabileste modalitatile de ajustare a planurilor, potrivit noilor conditii social - economice.

Instrumentul de planificare utilizat este planul, care reprezinta un sistem de orientari, prin care se stabilesc niveluri, ritmuri si proportii ale dezvoltarii viitoare pe baza studiilor de piata, a evaluarii resurselor disponibile si aplicând criterii de eficienta (economica, sociala, ecologica, etc).

Principalele caracteristici ale planului elaborat la nivel national sunt:

- planul se prezinta ca un proiect previzional ce întruneste un anumit consens pe baze democratice;

- planul orienteaza si dimensioneaza evolutia economiei nationale în conditii de eficienta;

- planul se situeaza într-un orizont de timp si într-un cadru spatial bine delimitate;

- planul stabileste masuri fata de eventualul risc si ofera solutii pentru neconcordantele previzibile;

- planul articuleaza (armonizeaza) diferite categorii de interese (de regula, prin masuri economice).

4.Previziunea macroeconomica în contextul dezvoltarii durabile:

Pornind de la ideea ca între strategiile de dezvoltare si echilibrul ecologic poate exista compatibilitate, în acest sens, în teoria si practica economica, în ultimele decenii, se utilizeaza conceptul de ecodezvoltare sau dezvoltare durabila, concept regasit permanent în strategiile de dezvoltare nationala dupa 1987 (anul aparitiei raportului Brundland).

Se poate spune ca dezvoltarea durabila este un proces care urmareste sa satisfaca nevoile prezentului fara a compromite sansele generatiilor viitoare de a-si satisface, la rândul lor, propriile trebuinte.

Acest proces cuprinde 3 mari componente aflate în conexiune:

urmareste o crestere economica care sa nu afecteze generatiile viitoare;

urmareste îmbunatatirea continua a conditiilor de munca si de viata ale populatiei;

are în vedere combaterea poluarii, protejarea mediului natural si regenerarea conditiilor initiale alterate de interventia activitatilor economice.

În directia utilizarii durabile a resurselor si a mentinerii calitatii mediului, strategiile elaborate în acest domeniu se bazeaza pe 2 tipuri de abordare:

programe si proiecte publice privind prevenirea, compensarea si eliminarea degradarii mediului;

înfiintarea procesului de luare a deciziilor la nivelul actorilor economici (producatori, consumatori, investitori).

În toate tarile sunt elaborate strategii nationale de dezvoltare durabila.

În România, aceasta strategie îsi propune ca obiective importante:

schimbarea tipului de crestere economica, urmarind o dezvoltare economica în masura sa genereze conditii de viata cât mai bune, atât generatiilor prezente cât si celor viitoare;

stoparea procesului de deteriorare a capitalului natural si initierea de actiuni de refacere a acestuia;

asigurarea starii de sanatate a populatiei;

dezvoltarea unui cadru legislativ si institutional adecvat, compatibil cu cel al tarilor membre ale Uniunii Europene.

5. Caracteristicile sistemului macroeconomic:

a. sistemul macroeconomic este un sistem complex, format din mai multe subsisteme, aflate în conexiune:

subsistemul resurselor;

agentii economici;

piata;

consumatorii de bunuri si servicii;

mediul.

Functionarea normala a sistemului macroeconomic depinde de calitatea relatiilor stabilite între aceste subsisteme si a relatiilor din interiorul lor.

b. sistemul macroeconomic este un sistem cibernetic care poate fi definit prin interactiunea dintre structura, comportamentul si functionalitatea sa.

Structurarea macroeconomica se poate face pe mai multe planuri:

structura pe ramuri si subramuri nationale;

structura pe categorii de resurse (resurse umane, materiale - naturale, resurse materiale - acumulate, financiare si valutare, ansamblul de cunostinte acumulate si potentialul educational, mediul ambiant natural.)

Comportamentul sistemului macroeconomic este dat de modul cum se modifica componentele sale sub influenta factorilor de intrare si a celor de iesire, precum si sub influenta elementelor externe sistemului (factori conjuncturali, mediul natural, etc.)

Functionalitatea sistemului macroeconomic depinde de corelatiile stabilite între elementele ce fac obiectul intrarilor si respectiv a celor ce fac obiectul iesirilor.

c. ca orice sistem complex, sistemul macroeconomic dispune de capacitate de autoreglare, respectiv posibilitatea de a-si controla permanent atât intrarile cât si iesirile si sa-si pastreze starea de echilibru caracteristica.

d. în conditiile economiei de piata, sistemului macroeconomic îi este caracteristic o dinamica de tip oscilant, determinata de factorii sezonieri, aleatori (întâmplatori), si sub influenta variatiei ciclice (periodice).

Sistemul informational al activitatii previzionale

Caracterizarea sistemului informational al activitatii previzionale

Sistemul de indicatori al activitatii previzionale

Caracterizarea sistemului informational al activitatii previzionale

Sistemul informational al activitatii previzionale reprezinta un ansamblu interconectat de activitati de culegere, înregistrare, prelucrare, transmitere si stocare a informatiilor necesare desfasurarii activitatii previzionale.

Acest sistem este parte componenta a sistemului informational national; în cadrul sistemului informational al activitatii previzionale se distinge sistemul informatic specific acestei activitati.

Sistemul   informational al activitatii previzionale este strâns legat de metodologia elaborarii previziunilor, în sensul ca metodologia previzionala reprezinta cadrul pe care se construieste si se perfectioneaza sistemul informational al activitatii previzionale.

Principalele componente ale sistemului informational al activitatii previzionale sunt:

punctele de generare si culegere a informatiilor;

indicatorii previzionali;

fluxurile informationale;

algoritmii si modelele economico - matematice utilizate.

În cadrul sistemului informational al activitatii previzionale se gasesc 2 tipuri de fluxuri informationale, si anume:

- fluxuri verticale, prin care informatiile circula în sens ascendent (de la agentii economici catre institutiile de sinteza) si în sens descendent (dinspre institutiile de sinteza catre agentii economici);

fluxuri orizontale. În cadrul acestor fluxuri, informatiile circula între unitati situate pe acelasi nivel de structurare a economiei nationale.

Sistemul de indicatori al activitatii previzionale

Caracterizarea sistemului de indicatori previzionali

Sistemul de indicatori constituie partea principala a sistemului informational al activitatii previzionale, deoarece prin intermediul sau se caracterizeaza fenomene si procese social - economice din punct de vedere cantitativ, calitativ, al structurii si dinamicii acestora, punându-se în evidenta si factorii de influenta.

Sistemul de indicatori previzionali trebuie sa respecte anumite principii de alcatuire si functionare. Acestea sunt:

principiul unitatii metodologice a indicatorilor pe toate verigile si fluxurile informationale;

principiul comparabilitatii indicatorilor în timp si în spatiu;

posibilitatea integrarii si agregarii indicatorilor;

necesitatea perfectionarii acestui sistem de indicatori în concordanta cu schimbarile în sistemul economico - social;

principiul eficientei.

Sistemul indicatorilor previzionali este structurat pe urmatoarele categorii:

A.   indicatori de stare;

B.    indicatori ai fluctuatiilor ciclice;

C.   indicatorii contabilitatii nationale;

D.   indicatorii strategiilor economiei internationale.

A.    indicatorii de stare:

Acesti indicatori sunt utili pentru a caracteriza starea sau situatia economiei nationale, atât în orizontul previziunii, cât si pe întreaga perioada previzionata.

Acesti indicatori pot sa fie structurati, utilizând mai multe criterii:

din punct de vedere al caracterului prevederilor

- indicatori cantitativi sau de volum, caracterizeaza marimea activitatii economice;

- indicatori calitativi, care pot fi:

- economici, care servesc la caracterizarea eficientei activitatii economice;

- tehnico - economici, care înglobeaza influenta unor factori de natura economica cu factori de natura tehnica.

din punct de vedere al modului în care reflecta procesul de reproductie

- indicatori ai resurselor primare;

- indicatori ai productiei;

- indicatori ai circulatiei;

- indicatori ai repartitiei;

- indicatori ai rezultatelor finale.

din punct de vedere al unitatilor de masura:

- indicatori în expresie naturala;

- indicatori în unitati natural - conventionale;

- indicatori în expresie valorica;

- indicatori ce caracterizeaza resursele umane.

din punct de vedere al specificului marimilor numerice folosite:

- indicatori în marimi

- indicatori în marimi relative.

B.    Indicatorii fluctuatiilor ciclice:

Pentru previzionarea fluctuatiilor ciclice din economie si fundamentarea unor strategii si politici economice de atenuare a oscilatiile mari, se apeleaza la indicatorii fluctuatiilor ciclice.

Acestia se grupeaza în 3 mari categorii:

Indicatori reprezentativi, care reflecta dinamica unor faze particulare ale activitatii economice, dar relevante pentru a reflecta indirect dinamica economiei nationale.

Indicatori compusi, ce caracterizeaza mai multe faze ale activitatii economice. Exemplu: nivelul platilor pentru salarii, indicele productiei industriale, indicele PIB calculat în preturi constante, etc.

Indicatori generali ai afacerilor care reflecta miscarea combinata a unor indicatori individuali.

Acesti indicatori generali se grupeaza în:

indicatori de avertizare, care semnaleaza momentele ce preced schimbarile esentiale din economie;

indicatori de coincidenta, care se modifica în acelasi sens cu schimbarile esentiale din economie (nivelul veniturilor populatiei, nivelul profitului la nivel de agent economic, etc);

indicatori de întârziere, care se modifica dupa momentul de maxim sau de minim al fluctuatiei ciclice (rata dobânzilor la creditele bancare, rata profitului, etc.)