Garantiile reale - gajul
2.1. Definitie. Reglementare. Clasificare
Notiunea de gaj este folosita în mod curent pentru a desemna atât contractul de gaj, dar si dreptul real ce ia nastere ca urmare a încheierii contractului de gaj, si în acelasi timp bunul ce face obiectul gajului.
În practica curenta gajul joaca un rol important. El se constituie ca singura garantie reala mobiliara din rândul garantiilor asa-zise "reparatorii" (caci dreptul de retentie si indisponibilizarea anumitor bunuri mobile, desi sunt la rândul lor -potrivit unor autori garantii reale mobiliare, intra în categoria "garantiilor preventive").
La început, gajul reprezenta "sechestrul asiguratoriu al saracilor" (depunerea obiectelor la Muntele de Pietate) iar Codul civil france 22122i82w z, tinând cont de încrederea fata de camatari l-a supus unui regim foarte riguros, deoarece efectul sau era, în cele din urma, deposedarea debitorului.
În principiu, fiecare obligatie se poate garanta prin constituirea unui gaj. Diversificarea averii si necesitatile comertului au dus la dezvoltarea unor noi forme de gaj.
Codul nostru civil de la 1864 foloseste termenul "amanet", care este de origine turca, reproducând astfel expresia utilizata de Codurile lui Calimah si Andronache Donici.
Dreptul român foloseste termenul "pignus". Legislatia si doctrina franceza folosesc cuvântul "gage", de origine latina, ce deriva din cuvântul "vadium" (quadium, quadius), precum si termenul de "nantissement". Dar acesta are o arie mai larga deoarece include si antichreza (gajul imobiliar), institutie disparuta la noi (art. 1697-1703, abrogate prin art.4 al Legii contra cametei din 02.04.1931).
Gajul desemneaza, în acelasi timp, conventia dintre parti, dreptul creditorului gajist si obiectul asupra caruia s-a constituit garantia.
Potrivit Codului civil (art.1685 C.civ.), gajul sau amanetul este "un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului spre siguranta creantei sale un obiect mobiliar corporal sau necorporal, în scop de a conferi dreptul de a retine lucrul pâna la îndestulare a sa si de a fi platit din urmarirea lucrului amanetat cu preferinta înaintea altor creditori".
Altfel spus, "gajul este un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei".
Se mai poate spune ca:"Gajul sau amanetul este conventia prin care un debitor sau o terta persoana neobligata înca, se obliga sa predea creditorului acelui debitor un bun miscator, pentru ca acesta sa-l detina în posesia sa, atât timp cât creanta nu-i va fi achitata, asa încât, în caz de neachitare, sa aiba drept, cu autorizarea justitiei, sa scoata bunul în vânzare, prin licitatie publica, pentru ca din pret sa fie satisfacut, sau sa-l opreasca pentru el, însa tot cu aprobarea justitiei, dupa o prealabila expertiza referitoare la valoarea bunului".
Având în vedere faptul ca aceasta garantie este constituita de debitor sau de un tert, precum si faptul ca exista gaj cu sau fara deposedare, unii autori prefera definitia data de fratii Mazeaud, potrivit careia "gajul este un contract prin care debitorul sau un tert se deposedeaza de un lucru mobil pe care îl afecteaza platii unei datorii, remitându-l fie creditorului, fie unui tert, care îl conserva pentru creditor".
Aceste definitii desemneaza contractul de "gaj" si nu dreptul nascut din acest contract.
Ideea potrivit careia amanetul poate fi constituit chiar de catre un tert este exprimata expres în Codul civil francez (art. 2077 C.civ.fr.), însa la noi acest lucru se prezuma.
Într-o alta conceptie, gajul este definit ca fiind "contractul în puterea caruia debitorul remite creditorului un lucru mobil (corporal sau necorporal), drept garantie a datoriei (art.1685 C.civ.); iar creditorul are dreptul sa retina lucrul în posesiunea sa pâna la plata datoriei si, în caz de neplata, sa se despagubeasca din pretul lucrului cu preferinta fata de ceilalti creditori ai datornicului (art.1686, alin.1 C.civ.).
Din definitiile enuntate mai sus se observa ca gajul actioneaza asupra lucrurilor mobile. Imobilele nu pot fi amanetate, iar antichreza a fost suprimata. În schimb, orice lucru mobil poate fi amanetat, cu conditia sa fie în comert, adica sa poata fi transmisibil de la o persoana la alta.
Pot fi date în gaj: banii numerar, actiuni, drepturi de autor, brevete de inventii, marfuri, drepturi succesorale, cu conditia ca succesiunea sa fie deschisa si sa contina numai bunuri mobile etc.
Poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât si un bun mobil necorporal (de exemplu: o creanta pe care debitorul o are împotriva altei persoane; valori mobiliare, fonduri de comert).
Gajul sau amanetul este consacrat legal de dispozitiile art. 1685 C.civ.:"Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sau un lucru mobil spre siguranta datoriei".
Aspectele de continut si corelarea gajului cu raportul juridic garantat pe aceasta cale sunt reglementate de dispozitiile art. 1686-1696 C.civ. Aceste dispozitii urmeaza însa a fi completate cu reglementarile referitoare la unele forme de gaj cuprinse în diferite reglementari speciale.
Gajul este o modalitate de garantare a executarii unei obligatiuni, în al carui temei creditorul (creditorul gajist) are dreptul de a fi satisfacut, cu preferinta fata de ceilalti creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor sau a drepturilor patrimoniale date în gaj, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu executa obligatiunea garantata prin gaj.
Gajul se afla în legatura cu obligatiunea garantata prin gaj si reprezinta, la obligatiunea principala, un raport de drept accesoriu care este conditionat în timp de durata obligatiunii principale daca legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.
Astfel, desi prin dispozitiile Codului civil gajul presupune deposedarea creditorului de lucrul oferit drept garantie, printr-o lege speciala (L.22/1969) sunt reglementate, alaturi de gajul cu deposedare, unele forme de gaj fara deposedare.
Deci, se poate afirma ca legislatia noastra cunoaste, în prezent, doua forme de gaj: cu deposedare si fara deposedare. Aceasta înseamna ca remiterea bunului catre creditor nu mai constituie astazi un element definitoriu pentru toate felurile de gaj.
Doctrina si practica judiciara franceza recunosc si gajul "cu deposedare fictiva". Spre exemplu, amanetarea de valori mobiliare se face printr-o operatiune contabila (viramentul într-un cont special la cererea scrisa a titularului de valori).
De asemenea, legea permite, printr-un procedeu unic si simplificat - borderou remis la banca - amanetarea sau cesionarea creantelor (Legea Dailly din 2 ianuarie 1981, modificata prin Legea din 24 ianuarie 1984).
Exista trei moduri de constituire a gajului si anume: gajul conventional, legal si judecatoresc.
Daca în cazul gajului conventional initiativa constituirii lui apartine partilor în cauza în cazul gajului legal sau a celui judecatoresc, desi initiativa nu mai apartine partilor ci este impusa fie de norma juridica, fie de catre magistrat, totusi contractul efectiv se va încheia prin acordul partilor.
Gajul conventional este cel constituit de parti.
In cazul gajului conventional, partile convin, de comun acord, sa încheie contractul de gaj.
În cazul gajului legal, legea obliga anumite persoane sa constituie un gaj, cum este cazul Legii nr. 22/1969 privind constituirea garantiilor de catre gestionar.
Gajul judecatoresc este dispus de instanta de judecata.
Cât priveste gajul judecatoresc, el este dispus de catre instanta de judecata.
În cazul gajului legal sau judecatoresc, constituirea efectiva a gajului se face tot prin contract, însa obligatia de a aduce gajul este instituita de lege prin instanta si nu este lasata la libera întelegere a partilor.
Din definitiile prezentate si din dispozitiile art. 1685 C.civ. se desprind urmatoarele idei:
gajul se constituie ca un acord de vointa între doua sau mai multe persoane;
este un contract accesoriu, deoarece garanteaza executarea obligatiei nascute din raportul juridic de obligatie principal;
partile contractului de gaj sunt: debitorul si creditorul din raportul juridic principal sau un tert;
obiectul gajului poate fi un bun corporal sau necorporal;
gajul confera posibilitatea pastrarii (retinerii) lucrului pâna la momentul îndestularii creditorului;
în raporturile dintre parti, contractul de gaj nu este conditionat a fi încheiat într-o anumita forma, dovada lui facându-se potrivit dreptului comun probator;
în raporturile dintre parti pe de o parte si tertii, pe de alta parte se poate cere ca amanetul sa fie constatat prin înscris, care a dobândit data certa, pentru ca numai astfel este opozabil tertilor etc.
Potrivit Codului civil, contractul de gaj este un contract accesoriu, real si unilateral.
a) Caracterul accesoriu
Gajul este un contract accesoriu deoarece, fiind un contract numit si având o consacrare distincta în dispozitiile legii, consta în afectiunea sa de a garanta executarea obligatiei asumate în raportul juridic principal.
Deci existenta, valabilitatea si stingerea contractului de gaj depind de soarta obligatiei principale garantate. Poate fi garantata cu gaj si o creanta eventuala, ce s-ar putea naste în viitor, cum este gajul destinat garantarii unui eventual prejudiciu pe care gestionarul l-ar putea produce în activitatea sa (L.22/1969, modificata prin L.54/25 iulie 1994).
Contextul obligational de constituire a contractului de gaj este dat de existenta unui raport juridic de obligatie din care se nasc drepturi si obligatii pentru parti.
Contractul de gaj da o mai mare complexitate acestui context obligational, adaugând raportului juridic obligational un nou raport, cel nascut din însusi acest contract (de gaj).
În legatura cu acest caracter, se impun unele precizari:
contractul de gaj se instituie în legatura cu un alt raport juridic, facând ca legaturile obligationale sa devina mai complexe;
nasterea contractului de gaj are loc în cadrul unei conexiuni între doua raporturi juridice: raportul juridic principal intervenit între creditor si debitor si raportul juridic accesoriu de gaj, nascut din contractul de gaj, raport ce intervine în consideratia primului si afectat garantarii obligatiei din acesta.
Din aceasta cauza, primul raport este considerat a fi raportul principal, iar cel de-al doilea (cel de gaj) este considerat a fi raportul juridic accesoriu.
consecinta relatiunii dintre cele doua raporturi juridice obligationale (principal si accesoriu) se materializeaza în efectele regulii accesorium sequitur principale, de unde rezulta ca:
daca se executa, se reziliaza, se stinge sau se anuleaza raportul juridic principal, tot astfel se considera si raportul juridic de gaj;
în cazul garantarii unei creante eventuale, obligatia de garantie se suspenda pâna la nasterea obligatiei principale, dupa care intra în actiune regula accesorium sequitur principale;
daca raportul juridic principal este supus unor anumite modalitati (termen, conditie), aceleasi modalitati vor afecta si contractul de gaj.
În concluzie, este un contract accesoriu raportului principal de obligatie si pe care îl garanteaza. De aici faptul ca existenta valabila sau stingerea sa depinde de soarta obligatiei principale. Izvorul obligatiei principale poate fi un contract de împrumut. De cele mai multe ori contractul de împrumut se încheie chiar ulterior constituirii gajului, ceea ce denota ca gajul poate garanta chiar si o obligatie ulterioara sau uneori eventuala, cum este situatia gajului care garanteaza eventualele pagube ce le-ar putea aduce un gestionar.
b) Caracterul real
Gajul este un contract real deoarece de regula se încheie prin remiterea lucrului. Totusi, exista si gaj fara deposedare, dar cu caracter de exceptie. Deposedarea poate aduce la trecerea bunului în mâinile creditorului care are obligatia de a-l conserva, fie în mâinile unui tert.
Contractul de gaj este, în principiu, un contract real deoarece, pe cale de exceptie, este admis si gajul fara deposedare.
În cazul în care este cu deposedare, acest contract ia nastere prin remiterea efectiva a bunului gajat.
De regula, aceasta remitere se face direct creditorului gajist, dar daca partile s-au înteles, se poate face unui tert care este însarcinat cu pastrarea lucrului gajat, pâna la plata datoriei (art.1688 C.civ.).
Curtea de Apel Bucuresti, sectia IV prin Decizia nr.92/1923 a stabilit ca amanetul poate consta si într-o suma de bani care sa fie primita si consemnata de un tert, deoarece legea vrea ca lucrul dat în gaj sa nu ramâna în posesiunea debitorului.Creditorul nu are nici un drept asupra gajului înainte de a-l fi primit.
Lucrul gajat se va pastra pâna la plata datoriei principale.
În materie mobiliara gajul joaca acelasi rol pe care îl joaca ipoteca în materie imobiliara.
În cazul unei promisiuni de constituire a gajului sau a amanetului fara remiterea lucrului, aceasta nu constituie gaj cu deposedare, ci numai o obligatie de a face (contractul de promisiune de gaj) deoarece simpla promisiune de a da un lucru în gaj nu este suficienta pentru formarea contractului, daca nu este urmata si de predarea efectiva a lucrului în gaj. În caz de neexecutare, se poate rezolva cu consecinta platii daunelor-interese.
Cel ce constituie amanetul trebuie sa aiba capacitatea de a contracta, deoarece gajul este un drept real. De aceea, constituirea gajului trebuie sa porneasca de la proprietarul lucrului, dar ea poate fi facuta si de un tert.
Pentru a produce efecte fata de terti, se cere ca acest contract sa fie facut în forma scrisa, iar data înscrisului sa fie certa si anterioara datei dreptului exercitat de un alt creditor ori dobândirii dreptului de catre un tert dobânditor .
Înscrisul constatator trebuie sa cuprinda individualitatea specifica dreptului sau bunului, adica sa se stipuleze exact specia si natura lucrului amanetat, descrierea exacta a calitatii, cantitatii si a valorii.
În cazul gajului cu deposedare se cere ca titularul creantei (creditorul) sa fi fost pus în posesie pe întreaga perioada pâna ce amanetul se realizeaza deoarece, în cazul gajului, cauza de preferinta nu rezulta din claritatea creantei, ci din faptul ca se realizeaza o afectare conventionala a unui lucru determinat de garantia speciala a unei creante.
Daca creditorul este deposedat prin furt sau prin pierdere de lucrul dat în gaj, acesta are la îndemâna o actiune reala în contra tertului detentor pentru a redobândi posesia acelui lucru.
Gajul fara deposedare este admis pe cale de exceptie, numai în cazul în care se dispune astfel prin legi speciale.
În acest caz, se constituie un gaj cu caracter consensual deoarece valabilitatea contractului de gaj este conditionata numai de manifestarea valabila a vointei partilor, nu si de remiterea lucrului gajat.
c) Caracterul unilateral
Contractul de gaj este un contract unilateral, el da nastere unei singure obligatii, aceea a creditorului de a pastra lucrul, de a-l conserva si de a-l restitui când acesta (proprietarul) va executa obligatia. In cazul contractului de gaj fara deposedare caracterul unilateral se mentine, cu deosebirea ca obligatia de pastrare, conservare si de tinere la dispozitia creditorului revine însusi debitorului;
Gajul cu deposedare este unilateral deoarece, în conditiile stabilite de C.civ., singura obligatie nascuta din contract este aceea a creditorului, de a pastra bunul, de a-l conserva si a-l restitui debitorului când acesta îsi va executa obligatia ce-i revine (art.1691 C.civ.).
Unilateral este si contractul de gaj fara deposedare, numai ca de data aceasta obligatia de pastrare a bunului si de tinere a lui la dispozitia debitorului, ca garantie revine însusi debitorului.
În literatura juridica franceza, contractul de gaj este caracterizat si ca un contract non-formal. Desi poate fi aprobat prin orice mijloace totusi, în practica, se solicita un înscris si sunt necesare formalitatile de publicitate.
Contractul de gaj este un contract civil sau comercial conform datoriei pe care o acopera. Celor trei caractere definitorii (accesoriu, real si unilateral) li se adauga altele:
(a) Gajul este un contract cu titlu gratuit;
(b) Contractul de gaj este un contract comutativ, deoarece partea obligata (creditorul) cunoaste obligatia ce-i revine si întinderea ei din momentul încheierii lui;
(c) Contractul de gaj este un contract constitutiv de drepturi, deoarece prin el se constituie dreptul real de gaj, obligatiile si drepturile nascute din raportul juridic de gaj fiind noi, necunoscute deci înainte de încheierea acestei specii a actului juridic civil;
(d) Contractul de gaj este un act juridic de dispozitie, deoarece este vorba de constituirea unui drept real;
(e) Contractul de gaj este un act juridic cu caracter patrimonial, deoarece obiectul sau (bunul dat în gaj), având valoare economica, poate fi evaluat în bani;
(f) Contractul de gaj este un act juridic "inter vivos" pentru ca-si produce efectele în timpul vietii partilor;
(g) Contractul de gaj este un act juridic civil subiectiv, deoarece continutul este stabilit de parti;
(h) Contractul de gaj este un contract care poate sa fie afectat de modalitati sau nu, dupa cum actul juridic principal este sau nu afectat de acestea;
(i) Contractul de gaj este un contract cauzal, deoarece valabilitatea lui implica valabilitatea cauzei;
(j) Contractul de gaj face parte din categoria actelor juridice care se pot încheia prin reprezentare. Deci, se poate spune ca nu este un act juridic strict personal.
d) Caracterul indivizibil
Contractul de gaj este indivizibil în sensul ca bunul mobil este afectat în întregime garantarii datoriei în cauza în totalitate, pâna la momentul platii (stingerii) datoriei în întregul sau.
Doctrina si practica judiciara stabilesc ca pentru validitatea contractului de gaj se cer îndeplinite anumite conditii care se refera la partile din contract si la bunul gajat.
De obicei, între conditiile de constituire se disting si conditiile de opozabilitate ale dreptului pe care îl dobândeste creditorul gajist.
a) Conditii privitoare la partile din contract
Pentru a gaja un lucru, constituitorul (debitorul) trebuie sa fie proprietarul lucrului si sa aibe capacitatea de a-l înstraina.
Lipsa acestor calitati expune creditorul gajist la revendicarea lucrului de catre adevaratul proprietar, sau de catre incapabil.
În cazul în care creditorul gajist este de buna credinta, el poate opune actiunii în revendicare a proprietarului exceptia întemeiata pe art.1909 C.civ., care apara atât posesorul de buna credinta cu titlul de proprietar (cumparatorul sau donatorul), cât si pe posesorul de buna credinta, care poseda bunul în virtutea unui drept real, dobândit de el.
Efectul bunei credinte nu se aplica daca lucrul dat în gaj a fost pierdut sau furat, ajungând pe aceste cai în posesia constituitorului.
Buna credinta se prezuma la creditul gajist.
În privinta creditorului gajist, exceptia are un efect trecator sau, mai bine spus, limitat. Din momentul achitarii datoriei, creditorul trebuie sa restituie lucrul amanetat, el nemaiputând invoca exceptia daca este actionat în revendicare.
Legea confera locatorului un gaj special asupra lucrurilor aduse de locatar în imobil. Totodata, locatorul are privilegiul de a fi platit cu preferinta din valoarea bunurilor mobile ale locatarului (art.1446 si 1730 C.civ.).
Uneori se întâmpla ca locatarul sa aduca lucruri care nu-i apartin. Când nu este platit, locatorul poate cere executarea asupra mobilelor aduse de chirias sau arendas. Din aceasta cauza deseori se nasc conflicte si procese pentru a se sti daca locatorul este de buna credinta sau daca mobilele sunt proprietatea locatarului.
Având în vedere faptul ca locatorul se bucura de prezumtia de buna credinta, se recomanda locatarului sa anunte locatorul ca anumite mobile aduse de el nu-i apartin.
Daca debitorul este minor, pentru garantarea unei datorii proprii, gajarea bunurilor sale este posibila numai cu încuviintarea prealabila a autoritatilor tutelare (art.129 alin.2 C.fam.).
Ocrotitorul legal (parinte ori tutore) nu poate garanta cu bunurile minorului, obligatia altuia (art.129 alin.2 C.fam.).
Când bunul gajat este bun comun, nu atrage nici o conditie speciala de capacitate, atât timp cât art.35 C.fam. precizeaza ca sotii administreaza, folosesc si dispun împreuna de bunurile comune. Daca unul dintre soti exercita singur aceste drepturi, se considera ca are consimtamântul celuilalt sot.
b) Conditii privitoare la bunul gajat
Pot fi gajate bunuri mobile corporale sau necorporale cu conditia ca acestea sa se afle în circuitul civil.
Contractul de gaj poate lua fiinta doar prin predarea efectiva a lucrului creditorului.
Dupa cum s-a mai aratat, gajul face parte din categoria contractelor reale. Astfel, înaintea predarii unui bun, poate exista acordul de vointa dintre creditor si debitor, dar nu exista contract de gaj. Creditorul nu are nici un drept asupra lucrului, are numai o promisiune de a i se constitui gajul.
Aceasta promisiune se considera a fi o simpla obligatie de a face, iar neexecutarea sa ofera creditorului dreptul de a obtine daune-interese.
Dreptul real de gaj se naste doar prin remiterea lucrului creditorului sau unui tert ales de catre parti. În consecinta, lucrurile viitoare nu pot fi amanetate, deoarece sunt corporale.
Necesitatea remiterii lucrului rezulta din dispozitiile art.1685 C.civ. si din practica judiciara. Ea trebuie aplicata în mod absolut în afara cazurilor prevazute expres de lege ca exceptii.
Predarii lucrului amanetat îi corespunde implicit deposedarea efectiva a constituitorului.
Deposedarea are ca scop garantarea deplina a creditorului, aparându-l prin acest mod de o eventuala rea credinta a debitorului, care ar putea fi tentat sa înstraineze gajul daca i-ar fi ramas în posesie.
Deposedarea si detinerea gajului de catre creditor trebuie sa fie efective si permanente. Gajul predat creditorului ramâne în posesia lui(art.1688 C.civ.).
În cazul în care gajul se întoarce la debitor, contractul devine caduc. Legea îngaduie partilor ca lucrul dat în gaj sa fie încredintat unei terte persoane, aleasa de ele (art.1689 C.civ.).
Astfel, o singura persoana poate detine mai multe gajuri, în numele mai multor creditori.
Bunurile mobile necorporale (de exemplu, creantele constatate prin titlu) se depun în gaj prin remiterea titlului catre creditorul gajist. Fara aceasta remitere contractul de gaj nu ia nastere.
În plus, conform art.1687 C.civ. se cere întocmirea unui înscris, indiferent de valoarea datoriei, care trebuie sa fie înregistrat si notificat debitorului creantei gajate.
Din acest moment debitorul nu mai poate face plata datoriei sale catre constituitorul gajului.
Obligatiunile, actiunile, canbiile si titlurile la ordin se pot depune în gaj conform Legii nr.31/1990 privind societatile comerciale si Codului comercial (art.478 si urm.C.com.).
c) Formele de constituire a gajului
Partile care încheie între ele un contract de gaj trebuie sa întocmeasca un act scris, care serveste ca instrument constatator al acordului partilor (art.1686 si 1687 C.civ.).
Pentru a produce efecte fata de terti, gajul trebuie sa fie constatat printr-un înscris care trebuie sa îndeplineasca o serie de conditii, legate de cele doua componente ale contractului: drepturile si obligatiile partilor contractante.
Dupa constituirea gajului, creditorul are urmatoarele drepturi si obligatii:
a) sa retina lucrul, daca suntem în prezenta unui gaj cu deposedare, pâna la achitarea integrala a datoriei;
b) dreptul de retentie, de a pastra bunul pâna la stingerea integrala a obligatiei, naste în favoarea creditorului dreptul de a revendica bunul în mâinile oricui s-ar afla, deoarece dreptul de gaj este un drept real;
c) creditorul detinator al lucrului ce constituie gajul cu deposedare, are prerogativele unui detentor precar, debitorul ramânând astfel proprietarul bunului;
d) fiind un detentor precar, având posesia bunului, pierderea sau deteriorarea bunului din culpa detentorului creditor cad în responsabilitatea acestuia;
e) posesia bunului de catre creditor nu da dreptul acestuia de a folosi bunul;
f) la stingerea obligatiei prin achitarea datoriei, creditorul are obligatia de restituire a bunului primit în gaj, avand însa un drept de retentie daca perioada gajului a avansat cheltuieli pentru conservarea bunului.
In situatia în care debitorul nu-si achita datoria, creditorul având posesia bunului are la îndemâna urmatoarele mijloace:
sa ceara instantei de judecata sa-i aprobe retinerea lucrului în contul creantei, pe baza unei expertize judiciare care sa constate valoarea lucrului gajat;
sa ceara instantei de judecata vânzarea prin licitatie publica a bunului gajat cu dreptul pentru creditor de a fi platit preferential, înaintea celorlalti creditori. Legea interzice vânzarea unor bunuri gajate altfel decât prin licitatie publica, spre exemplu prin învoiala partilor.
Drepturile debitorului
Datorita caracterului accesoriu al contractului de gaj, debitorul are urmatoarele drepturi:
Sa fie considerat titular al dreptului de proprietate asupra lucrului gajat pâna la plata datoriei din raportul juridic principal.
Poate cere sa i se restituie lucrul gajat, daca a executat în întregime obligatia din raportul principal. Poate cere punerea gajului sub sechestru daca creditorul se foloseste de bunul gajat.
Concluzionând, se poate spune ca art.1687 C.civ. cere sa se redacteze un act scris, oricât de mica ar fi valoarea lucrurilor necorporale puse în gaj.
În cazul acestor bunuri, înscrisul trebuie sa fie notificat debitorului creantei gajate. Din momentul notificarii, debitorul creantei gajate nu mai poate face plata datoriei sale catre constituitorul gajului (art.1393 C.civ.).
Actul scris poate fi sub semnatura privata sau autentic. Data certa se obtine printr-un mijloc prevazut de art.1182 C.civ.
În literatura juridica franceza se arata ca aceasta regula exista si în vechiul drept. Scopul acestei reguli era sa se preântâmpine fraudele ce le poate comite un debitor, expus urmaririi creditorilor sai prin constituiri de gajuri fictive, pentru a se sustrage actiunii creditorilor.
Legile de atunci impuneau ca constituirea gajului sa se faca printr-un act scris, mentionând suma datorata si lucrurile amanetate.
Nerespectarea acestor dispozitii atragea riscul ca pretinsul creditor gajist sa fie obligat sa restituie gajul, fara a se putea exercita asupra lui vreun drept de preferinta.
Deci, rostul acestei reguli legale este de a asigura seriozitatea acordului dintre parti si de a face opozabil tertilor dreptul de preferinta al creditorului gajist asupra bunurilor amanetate.
Tertii se bucura si de o alta protectie legala, care le ofera dreptul de a constata daca bunurile mobile care îi intereseaza sunt sau nu gajate.
Art.719 si 720 C. proc. civ. cer ca actele de constituire de gaj sa fie pastrate într-o mapa si legate în fiecare an într-un volum.
Actul de gaj trebuie sa contina acordul de vointa dintre parti, suma datorata, obiectul obligatiei principale, precum si specia si natura lucrurilor amanetate sau descrierea calitatii, greutatii si masura lor (art.1686 C.civ.).
Înscrisul si înregistrarea nu constituie conditii de validitate a gajului, ci sunt cerute în scop de opozabilitate fata de terti ai acestuia, de a asigura dreptul de preferinta al creditorului gajist fata de ceilalti creditori (art.1680 alin.1 C.civ.).
Prin aceste enuntari, legea urmareste individualizarea cât mai precisa a lucrului dat în gaj sau, daca este vorba de lucruri fungibile, determinarea valorii lor, pentru a nu se face substituiri de obiecte si sa nu existe discutii legate de suma sau de calitatea obiectelor datorate.
Legea nu indica vreun procedeu special de predare a gajului. În general, predarea se face prin traditiunea materiala a lucrului, la fel ca si în cazul stramutarii proprietatii, însa fara intentia de a înstraina, creditorul gajist fiind, prin definitie, un detentor precar.
Regula traditiunii materiale constituie dreptul comun pentru lucrurile corporale. În privinta mobilelor necorporale, gajarea lor se face prin remiterea titlului de creanta, indiferent de forma acestui titlu.
Remiterea titlului creditorului constituie o formalitate substantiala pentru nasterea contractului de gaj.
Daca constituirea gajului se pune asupra unei creante, legea cere ca înscrisul rezultat sa fie notificat debitorului acestei creante pentru ca acesta sa fie înstiintat despre persoana noului sau creditor.
Dispozitia art.1687 C.civ. este inspirata din aceleasi consideratii ca si art.1393 C.civ. relativ la cesiunea creantelor.
Desi art.1687 C.civ. se aseamana mult cu art.1393 C.civ., el nu trebuie completat cu dispozitiile celui din urma. În aceasta materie, acceptarea debitorului nu apare ca o formalitate esentiala si nu este chemata a juca vreun rol.
Notificarea este însa esentiala. Într-adevar, în lipsa unei înstiintari, debitorul creantei o va achita persoanei fata de care stie ca este tinut, creditorul gajist pierzând astfel gajul sau.
Pe de alta parte, debitorul neînstiintat poate refuza creditorului gajist plata creantei, el neavând de unde sa cunoasca calitatea creditorului de a-i reclama plata, pâna la primirea notificarii neexistând nici un raport juridic între el si creditorul gajist.
Totusi, constituirea de gaj a unei creante este opozabila debitorului creantei, daca el declara într-un act autentic (conform procedurii art.1393 C.civ. pentru cesiunea creantelor) ca a luat la cunostinta de amanetarea creantei. În acest caz, notificarea este de prisos.
Situatia de creditor gajist a locatorului de imobile nu constituie o exceptie de la principiul detentiei de catre creditor a lucrului gajat, dar reprezinta o stare de fapt diferita de cea obisnuita.
Locatorul are un drept de gaj asupra lucrurilor aduse de locatar, aceste lucruri ramânând în posesia celui din urma. Se poate spune ca exista, în privinta locatorului, o situatie speciala impusa de natura raporturilor create de locatiune.
O conditie a constituirii gajului o reprezinta, asa cum prevede Codul Civil, remiterea lucrului catre creditor. Aceasta remitere materiala a bunului este menita sa confere creditorului posibilitatea de a-si exercita drepturile sale asupra bunului (dreptul de retentie, dreptul de urmarire si dreptul de preferinta) si de a folosi ca mijloc de publicitate.
Pentru a stimula desfasurarea activitatii comerciale cu ajutorul creditului, prin legi speciale, a fost consacrat si gajul fara deposedare. În acest sens, art. 480 Codul Comercial reglementeaza gajul asupra produselor solului, materialelor în stare de fabricatie sau fabricate si aflate în depozit. În aceste cazuri, gajul se considera constituit ca efect al contractului, care trebuie sa prevada natura, calitatea si locul unde se afla bunurile, fara remiterea lor materiala.
Fondul de comert, fiind considerat un bun mobil, poate forma obiectul contractului de gaj. Dar, remiterea fondului de comert catre creditor ar avea drept consecinta imposibilitatea continuarii comertului de catre comerciantul debitor.
Întrucât interesul economic pledeaza pentru continuarea comertului de catre comerciantul debitor, iar Codul Comercial nu a consacrat gajul fara deposedare privitor la fondul de comert, doctrina si jurisprudenta au imaginat procedeul tehnic al remiterii simbolice a detentiunii fondului de comert. Acest lucru se realizeaza prin predarea catre creditor a titlurilor si documentelor privind fondul de comert de exemplu, contractul de vânzare-cumparare a fondului de comert, brevetul de inventie, etc.
Remiterea simbolica a titlurilor fondului de comert realizeaza si o anumita publicitate a gajului. Pentru terti însa, aceasta publicitate are un caracter ocult. De aceea, ea trebuie completata prin publicitatea impusa de legea Registrului Comertului. Într-adevar, Legea nr. 26/1990, fara a consacra gajul fara deposedare privind fondul de comert, prevede obligatia comerciantului de a face în Registrul Comertului o mentiune privind gajul fondului de comert, aceasta mentiune este opozabila tertilor de la data efectuarii ei în Registrul Comertului.
Gajul comercial este un contract accesoriu prin care o parte remite alteia un bun mobil pentru a garanta plata unei datorii. Gajul este, deci, un contract accesoriu contractului principal, a carui executare o garanteaza. Ca bun mobil, fondul de comert va putea fi gajat cu atât mai mult cu cât datorita valorii sale, constituie un important element de credit pentru comerciant. În contractul de gaj, valoarea economica a fondului este afectata deci cu prioritate garantarii rambursarii creditului gajat. Desi gajul presupune predarea obiectului ce serveste de garantie creditorului, datorita naturii de bun material incorporal, acesta nu poate fi remis în posesia creditorului. Acesta, însa, va putea cere remiterea titlului fondului pâna la lichidarea creantei. Când obiectul gajului îl constituie marfuri sau creante, gajul se va face cu deposedare, în conditiile dreptului comun.
Pâna la executarea obligatiei garantate, comerciantul se va folosi de fond în conditii normale. Marfurile vor putea fi vândute întrucât prin aprovizionare, stocurile vor fi refacute astfel încât nu exista riscul unor pierderi pentru creditor.
În cazul în care posesorul fondului nu îsi îndeplineste obligatiile garantate prin gajarea acestuia, fondul va trece în proprietatea creditorului. Din acest motiv, în practica, se prefera utilizarea altor forme de credit si garantie, gajarea fondului de comert în ansamblul sau fiind o masura extrema .
Gajul fondului de comert confera creditorului un drept real de garantie asupra fondului comportând dreptul de suita si dreptul de preferinta.
Dreptul de suita este dreptul de a vinde fondul de comert în mâinile oricui s-ar gasi daca posesorul fondului a transmis gajul în mâinile unui tert. Acesta pentru a preveni un astfel de risc, prin procedura denumita "purga", va putea oferi pretul fondului convenit cu vânzatorul creditorilor gajisti;
Dreptul de preferinta este dreptul creditorului de a fi platit înaintea oricarui creditor.
Vânzarea fondului de comert. În cazul în care debitorul nu plateste creanta la termen, creditorul gajist poate vând fondul de comert prin tribunal, cu licitatie publica.
Distributia pretului vânzarii Creditorii înscrisi sunt preferati celorlalti creditori, ca si creditorilor al caror gaj este posterior. Dar drepturile lor sunt depasite de privilegiul cheltuielilor în justitie si privilegiul tezaurului pentru reglementarea impozitelor21.
Contractul de gaj confera creditorului anumite drepturi:
a) Creditorul are dreptul sa retina bunul care constituie obiectul gajului pâna la executarea de catre debitor a obligatiei garantate. Beneficiind de acest drept de retentie, creditorul poate refuza restituirea bunului pâna la achitarea în întregime a datoriei, cu dobânzi si cheltuieli aferente (articolul 1694 Codul Civil).
Creditorul gajist nu are un atare drept de retentie decât în cazul gajului cu deposedare, caci numai în acest caz bunul se afla în detentiunea sa.
b) Creditorul are dreptul sa revendice bunul care constituie obiectul gajului de la orice persoana s-ar afla, fara voia sa. Actiunea în revendicare se întemeiaza pe dreptul real de gaj al creditorului si se exercita cu observarea dispozitiilor art. 1909 Codul Civil.
Contractul de gaj da nastere unor obligatii în sarcina creditorului:
a) Creditorul are obligatia de a conserva bunul care constituie obiectul gajului. Potrivit articolului 481 Codul Comercial, creditorul este dator a face actele necesare pentru conservarea lucrului primit în gaj Drept urmare, creditorul este obligat sa faca eventualele cheltuieli impuse de necesitatea conservarii bunului.
În cazul unor bunuri incorporabile, daca efectele comerciale date în gaj au ajuns la scadenta, creditorul este obligat sa urmareasca si sa încaseze valoare lor (art. 481 Codul Comercial). Este vorba de cheltuielile utile si necesare facute pentru conservarea bunului (art 1691 Codul Civil).
b) Creditorului îi este interzisa folosirea bunului primit în gaj. Având numai un drept de detentie asupra bunului care constituie obiectul gajului, creditorul nu îl poate folosi în interesul sau. Nerespectarea acestei interdictii da dreptul debitorului de a cere ca bunul dat în gaj sa fie pus sub sechestru (art. 1693 Codul Civil si art. Codul Civil).
În cazul în care prin folosirea bunului s-a cauzat un prejudiciu, debitorul are dreptul la despagubiri.
c) Creditorul are obligatia sa restituie bunul primit în gaj. Aceasta obligatie este conditionata de executarea de catre debitor a obligatiei garantate prin gaj. Potrivit legii, debitorul nu poate pretinde restituirea bunului decât dupa ce a platit în întregime capitalul, dobânzile si cheltuielile datoriei pentru a carei garantie a fost remis bunul (art. 1694 Codul Civil) .
În cazul falimentului debitorului, cererea de vânzare a bunului gajat trebuie notificata judecatorului sindic. Acesta, în temeiul art. 782 Codul Comercial, poate în termen de 3 zile si cu autorizatia instantei, sa retraga, în profitul falimentului, bunul gajat, platind pe creditor. Daca în acest termen, judecatorul sindic nu plateste pe creditor, executarea ceruta si încuviintata de presedintele instantei îsi va urma cursul, fara a putea fi împiedicata ori suspendata de desfasurarea procedurii de falimentare. Suma rezultata din vânzarea bunului va fi depusa la C.E.C., urmând sa fie folosita la satisfacerea creantei creditorului gajist, daca aceasta va fi recunoscuta cu ocazia verificarii creantelor creditorului23.
Efectele gajului
a) Efectele generale
Predarea gajului în posesia creditorului confera acestuia un drept real asupra lucrului amanetat.
Acest drept are o natura speciala. Întinderea dreptului este determinata de scopul operatiunii, care este de a garanta pe creditor si de a-i da mijlocul practic de a se despagubi din pretul obiectului amanetat.
Prin urmare, dreptul real de gaj nu trebuie confundat cu alte drepturi reale, cum ar fi uzufructul sau servitutea, acestea fiind dezmembraminte ale dreptului de proprietate.
Dreptul real de gaj nu este conferit creditorului pentru ca el sa se poata folosi de lucru. Acest drept este consecinta necesara a constituirii de gaj si se materializeaza prin puterea data creditorului de a stapâni obiectul si de a-l putea vinde la scadenta datoriei, pentru a se despagubi cu preferinta.
Dreptul real confera creditorului un drept de preferinta, precum si un drept de a reclama gajul de la tert.
Conform art.1686 C.civ. gajul ofera credoitorului dreptul de a fi platit din valoarea lucrului amanetat, cu preferinta înaintea altor creditori. Bineînteles, acest drept, ca si toate cele ce decurg din constituirea gajului, poate lua fiinta doar cu conditia ca, constituirea de gaj sa se faca cu respectarea dispozitiilor legale.
Dreptul de preferinta este efectul necesar si direct al dreptului real de gaj, el conferind creditorului gajist avantajul de a-si primi plata creantei înaintea celorlalti creditori si echivaleaza deci, cu un privilegiu.
În cazul existentei mai multor creditori gajisti (care presupune ca obiectul amanetat a fost încredintat spre pastrare unui tert, conform art.1688 C.civ.) , creditorii nu vin în concurs, ci sunt platiti în ordinea datei creantelor respective.
Deoarece creditorii sunt terti în raporturile dintre ei, prioritatea unuia fata de ceilalti trebuie determinata dupa data transcrierii actului, ce constituie modul de publicitate care face ca constituirea de gaj sa fie opozabila tertilor.
În principiu, titularul unei garantii reale are dreptul de urmarire. Creditorul gajist are si el acest drept, care se manifesta prin putinta de valorificare a garantiei sale, chiar daca obiectul dat în garantie a trecut în mâinile unui tert.
Prin urmare, creditorul gajist poate, în principiu, sa revendice lucrul amanetat, cu scopul de a-i redobîndi posesia.
Însa, cum gajul nu poate avea, prin definitie, alt obiect decât lucruri mobile, revendicarea creditorului va fi, de cele mai multe ori, oprita prin efectul exceptiei art.1909 C.civ. privitor la posesiunea mobilelor, exceptie ce va fi opusa de tertul posesor al lucrului revendicat.
În practica, dreptul de urmarire al creditorului gajist este iluzoriu, afara de ipoteza în care lucrul ar fi iesit din posesia sa prin pierdere sau furt.
Daca creditorul primeste cu rea credinta în gaj un lucru pierdut sau furat, el va fi deposedat, prin revendicarea adevaratului proprietar.
Daca dobânditorul de buna credinta a cumparat lucrul de la un târg, de la o vânzare publica sau de la un negustor care vinde obiecte de acelasi fel, poate cere revendicantului echivalentul în bani al lucrului, conform art. 1910 C.civ. Spre deosebire de solutia aplicata dobânditorului de buna credinta, creditorul gajist de buna credinta, evins prin actiunea în revendicare, nu poate sustine ca l-a cumparat (caci titlul sau exclude notiunea de proprietate) si pierde gajul, fara a primi vreo contravaloare.
Contractul de gaj are un caracter unilateral si nu da nastere la obligatii decât în sarcina creditorului. Constituitorul gajului are si el unele obligatii.
Cea mai importanta obligatie a creditorului este sa restituie gajul (art.1694 C.civ.). El este detentor precar si detine gajul "animo pignoris", nicidecum "animo domini".
Daca debitorul îi plateste datoria ce îi este garantata prin gaj, creditorul trebuie sa restituie obiectul gajat. Posesia sa este legitima doar atât timp cât nu este platit, el având dreptul sa pastreze lucrul. Acest drept al creditorului se numeste drept de retentie, care se întemeiaza si pe caracterul de indivizibilitate a gajului (art.1695 C.civ.).
Gajul întreg raspunde de fiecare fractiune a datoriei, ceea ce înseamna ca dreptul de retentie se exercita asupra lucrului gajat, indiferent daca debitorul a platit numai o parte a datoriei sau nimic. Atâta timp cât datoria nu este integral achitata, creditorul poate retine lucrul.
Gajul este indivizibil, desi datoria este divizibila între mostenitorii debitorului (art.1695 C.civ.) divizibilitatea fiind regula de drept comun.
În alineatele 2 si 3 ale art.1695 C.civ. se arata ca daca gajul se compune din bunuri divizibile, acela dintre comostenitorii debitorului care nu si-a achitat partea contributiva din datorie nu poate cere restituirea partii sale din bunurile gajate, pâna ce întreaga datorie nu va fi platita de toti comostenitorii.
Daca comostenitorii creditorului care au primit partile lor din datorie nu pot restitui gajul înainte ca ceilalti comostenitori sa fi fost si ei platiti, gajul garanteaza toata datoria în bloc.
O aplicare speciala a principiului indivizibilitatii gajului este facuta de art.1694 alin.2 C.civ., care dispune ca, în cazul în care dupa predarea gajului în primirea creditorului, debitorul contracteaza o noua datorie fata de acelasi creditor (datorie ce are o scadenta mai putin întârziata decât cea dintâi), creditorul nu poate fi obligat sa restituie gajul înainte de a primi plata ambelor creante, chiar daca i s-ar fi achitat cea dintâi, pentru garantarea careia fusese constituit gajul.
Legea consacra aceasta solutie chiar în cazul când nu s-ar fi stipulat retentia gajului pentru garantarea creantei din urma.
Aceasta dispozitie se întemeiaza pe intentia presupusa a partilor, conform careia creditorul a consimtit la noul angajament pentru ca era în posesia unei garantii din a carei valoare se poate despagubi de ambele creante.
Alta obligatie a creditorului gajist este de a se îngriji de conservarea lucrului în bune conditiuni, ca un bun proprietar. Daca lucrul piere sau se strica din culpa sau din neglijenta sa, el trebuie sa-l despagubeasca pe debitor (art.1691 alin.1 C.civ.).
Creditorul nu poate sa se foloseasca de lucru pentru nevoile sale personale, el neavând dreptul la fructele sau la veniturile produse de acel bun. Acestea urmeaza a fi imputate asupra dobânzilor pe care debitorul trebuie sa le plateasca (art.1691 alin.1 C.civ.).
Daca obligatia garantata nu este producatoare de dobânzi, atunci dobânzile produse de creanta gajata se imputa asupra capitalului (art.1691 alin.2 C.civ.).
Abuzurile de folosinta savârsite de creditor asupra bunului gajat sunt sanctionate de lege.
Art.1693 C.civ. dispune ca debitorul poate obtine prin justitie ca posesia gajului sa fie restrânsa creditorului, iar gajul sa fie pus sub sechestru.
Contractul de gaj fiind unilateral, rezulta ca constituitorul gajului nu are în sarcina sa nici o obligatie. Totusi, el este debitorul obligatiei principale, nascuta dintr-un alt contract care este garantata prin contractul accesoriu de gaj.
b) Efectele specifice raporturilor dintre debitor si cel ce a constituit gajul
În cazul în care obiectul gajat nu este proprietatea debitorului, ci a altei persoane se produc anumite efecte specifice între debitor si proprietarul bunului gajat. Aceste raporturi vor varia, în functie de titlul cu care s-a constituit garantia.
Indiferent de titlu, garantul va avea, în cazul în care obiectul a fost vândut sau atribuit creditorului, o actiune împotriva debitorului garantat.
Regresul poarta atât asupra pretului obiectului, cât si asupra dobânzilor sau pentru daune efective suferite de constituent.
Aceasta actiune de regres se întemeiaza pe îmbogatirea fara just temei.
Garantul nu se va subroga în toate drepturile pe care le avea creditorul contra datornicului; astfel, garantul nu-l va putea actiona pe debitor în ipotezele prevazute de art.1673 C.civ.
Stingerea gajului
Daca se declara nulitatea obligatiei principale ori aceasta este anulata, gajul va fi desfiintat. Cum gajul garanteaza întreaga creanta si fiecare fractiune în parte, plata unei parti din creanta nu duce la desfiintarea gajului ci el subzista pâna la stingerea integrala a datoriei inclusiv a dobânzilor si cheltuielilor ce le datoreaza debitorul. Deci stingerea datoriei efective garantate nu duce în mod automat la restituirea bunului de catre creditor, daca acesta pretinde si dovedeste efectuarea unor cheltuieli legate de conservarea bunului.
Gajul se poate stinge independent de obligatia principala prin renuntarea creditorului la garantie, pieirea fortuita a lucrului etc. Când bunul dat în gaj a pierit si era asigurat, dreptul de gaj se transfera asupra îndemnizatiei de asigurare.
si remiterea voluntara a lucrului gajat de catre creditor duce la stingerea obligatiei.
Daca creditorul gajist este deposedat fortat de lucru, fie de catre debitorul obligatiei, fie de o terta persoana, creditorul are calea unei actiuni în justitie pentru redobândirea lucrului (gajului) numita revendicatio pignoris (revendicarea gajului). Aceasta actiune poate fi paralizata de pârât prin invocarea exceptiei dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului mobil urmarit prin posesie de buna-credinta.
Publicitatea si ordinea de preferinta a garantiilor reale mobiliare
Prin Legea nr.99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificarile ulterioare, s-au adoptat o serie de noi reglementari privind regimul juridic al garantiilor reale mobiliare. Conform acestui act normativ, dispozitiile referitoare la ordinea de prioritate si la publicitatea garantiilor reale mobiliare sunt aplicabile si amanetului, astfel cum este reglementat în art.1685-1696 C.civil.
Astfel, fata de terti, inclusiv fata de stat, o garantie reala si celelalte sarcini reale asupra bunurilor, au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul în care garantia reala sau sarcinile reale au fost facute publice.
Garantiile reale si sarcinile constituite pe bunuri mobile îndeplinesc conditii de publicitate din momentul înscrierii avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Mobiliare.
Arhiva este un sistem de evidenta a prioritatii garantiilor reale mobiliare, structurata pe persoane si bunuri. Ea este organizata într-o baza de date unica, usor accesibila.
Arhiva înscrie avizele de garantii reale si alte mentiuni, fara a exercita controlul de legalitate sau de alta natura asupra acestora.
Legea nr.99/1999 prevede însa si o serie de exceptii de la obligativitatea publicitatii prin înscrierea avizului de garantie reala la Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare. Intre acestea se numara si ipoteza în care obligatia garantata nu depaseste echivalentul în lei al sumei de 300 euro.
|
