Gestiunea Stocurilor

Gestiunea Stocurilor

Aspecte conceptuale

Gestiunea stocurilor

Optimizarea stocurilor

Stocurile în conditii de incertitudine

Metode specifice de determinare a stocurilor

1. Aspecte conceptuale

Cea mai importanta parte a gestiunii financiare a firmei este gestiunea ciclului de exploatare. Prin gestiunea ciclului de exploatare se întelege alocarea optima a capitalului pe cele doua directii specifice activitatii de exploatare: stocuri si creante, în conditiile minimizarii riscului specific. Exista trei ratiuni importante pentru rolul esential al g 646h73g estiunii ciclului de exploatare în gestiunea financiara a firmei: a) ponderea ridicata a activelor si pasivelor alocate activitatii de exploatare; b) gradul ridicat de repetabilitate a operatiunilor specifice activitatii de exploatare; c) rolul determinant al datoriilor pe termen scurt în gestiunea financiara a firmei. În mod concret, gestiunea ciclului de exploatare urmareste, pe de o parte, rentabilitatea (realizarea activitatii de exploatare cu minimum de active circulante) iar, pe de alta parte, minimizarea riscului (procurarea pasivelor circulante necesare finantarii activelor circulante, cu minimum de costuri).

Gestiunea ciclului de exploatare cuprinde doua actiuni distincte:

determinarea necesarului de active circulante (stocuri, creante si lichiditati);

2) determinarea modalitatii de finantare a activelor circulante (FR, De, Crt, etc.).

Firma poate folosi trei politici distincte pentru gestionarea ciclului de exploatare:

a)      o politica agresiva: realizarea unei cifre maxime de afaceri cu stocuri minime, ceea ce maximizeaza rentabilitatea

- accentul este pus pe pasivele pe termen scurt (datorii de exploatare, credite bancare), care au costurile cele mai mici de procurare;

b)      o politica defensiva: realizarea unei cifre de afaceri date cu stocuri si creante care sa minimizeze riscul

- accentul este pus pe finantarea activelor circulante din surse permanente (fondul de rulment) cu costuri mari dar cu o anumita siguranta în functionare

c)      o politica echilibrata: armonizarea contradictiei dintre rentabilitate si risc

- sincronizare între siguranta aprovizionarii si costurile acesteia

2. Gestiunea stocurilor

Prin stocuri se întelege cantitatea fizica de materiale, produse sau marfuri necesare realizarii fiecarei faze a ciclului de exploatare. Ciclul de exploatare are trei faze: aprovizionare, productie, desfacere. Faza de productie are un caracter continuu în timp ce fazele de aprovizionare si desfacere au caracter discontinuu. Acesta este motivul pentru care apare necesitatea unei activitati specifice de gestionare a stocurilor.

Sub aspect financiar, stocurile reprezinta alocari de capital care nu pot fi recuperate decât dupa încheierea ciclului de exploatare, adica dupa vânzarea marfurilor obtinute în activitatea de productie. În acest context, asigurarea unor stocuri mici care sa se reînnoiasca pe masura ce apar necesitatile de productie prezinta riscul aparitiei unor rupturi (gap-uri) în aprovizionare în timp ce asigurarea unor stocuri mari care sa elimine riscul rupturilor de stoc prezinta costuri mari de imobilizare a capitalului. Rezulta ca este necesara optimizarea marimii stocurilor. De fapt, optimizarea marimii stocurilor se refera la armonizarea relatiei care exista între cheltuielile de aprovizionare (Ca) care variaza în functie de numarul de aprovizionari si cheltuielile de stocare (Cs) care variaza în functie de marimea stocurilor. Din punct de vedere grafic, aceasta optimizare se va produce în punctul de minim al curbei costurilor totale cu formarea stocurilor (Ct), cu :

3. Optimizarea stocurilor

Cheltuielile de aprovizionare (Ca) sunt determinate de realizarea unei aprovizionari noi (sau unei comenzi noi), însumând toate cheltuielile ocazionate de acest eveniment. Sa notam cu costul unitar de aprovizionare (adica cheltuielile ocazionate, în medie, de o aprovizionare). Acest cost unitar de aprovizionare va fi considerat ca fiind un cost fix. Cheltuielile de depozitare sau de stocare sunt determinate de toate cheltuielile ocazionate de pastrarea, reconditionarea, paza etc. stocurilor deja aprovizionate. Sa notam cu cheltuielile unitare de stocare (cheltuieli de stocare la un leu stoc). Acestea reprezinta o medie a costului de stocare pe perioada de existenta a stocului (din punct de vedere practic se considera media costului din prima si ultima zi de existenta a stocului), conform graficului de mai jos:

Pentru stabilirea marimii optime a stocurilor se utilizeaza modelul Wilson-Whitin:

unde: marimea optima a stocului

pretul unitar de aprovizionare

În acest model se considera îndeplinite o serie de conditii simplificatoare: stocul se constituie instantaneu imediat ce a fost data comanda de aprovizionare; intervale constante între doua aprovizionari succesive; stocul se consuma treptat pâna la epuizarea lui totala, moment care coincide perfect cu momentul unei noi aprovizionari.

Pentru minimizarea costului total, se anuleaza derivata de ordinul întâi a functiei de mai sus:

, de unde rezulta:

Pe baza marimii optime a stocului, se pot determina si alti indicatori utili activitatii de gestiune a stocurilor:

: numarul de aprovizionari

: intervalul mediu dintre doua aprovizionari succesive

unde cu T s-a notat intervalul de timp în care se desfasoara ciclul de exploatare (în functie de unitatea de masura a lui T se determina si unitatea de masura a lui ).

Din punct de vedere metodologic, modelul Wilson-Whitin se poate adapta si pentru cazurile stocurilor de produse finite sau de produse în curs de fabricatie, stabilindu-se atât loturile optime de lansat în fabricatie (pentru cazul stocului de produse în curs de fabricatie) cât si stocul optim de produse finite care urmeaza a fi desfacute (pentru cazul stocului de produse finite).

4. Gestiunea stocurilor în conditii de incertitudine

Conditiile simplificatoare puse în cazul stabilirii marimii optime a stocului în conditii de certitudine nu sunt realiste. În aceste conditii, armonizarea relatiei dintre rentabilitate si risc se complica.

Alaturi de stocul propriu-zis, numit stoc curent (S_crt), apare necesara constituirea unui stoc suplimentar, numit stoc de siguranta (S_sig), care sa acopere necesarul de stoc în cazul unor rupturi de stoc, adica al unor întreruperi sau întârzieri în aprovizionare.

În mod concret, se pot utiliza trei politici pentru gestionarea stocurilor în conditii de incertitudine:

politica prudentiala (defensiva): pentru a se evita rupturile de stoc, de obicei se aprovizioneaza ceva mai mult decât stocul optim stabilit pentru conditii de certitudine, aceasta diferenta constituind stocul de siguranta. Costul unei asemenea politici consta în cheltuieli suplimentare cu stocarea si chiar cu aprovizionarea. Este o politica caracterizata de aversiune fata de risc si de neglijare a rentabilitatii

politica agresiva: se caracterizeaza printr-o pozitie indiferenta fata de risc. Stocul de siguranta se constituie la nivelul mediu al stocurilor de siguranta specifice fiecarei situatii posibile

politica realista: reprezinta o optimizare a costurilor ocazionate atât de politica prudentiala cât si de cea agresiva.

În proiectarea politicii realiste de gestionare a stocurilor în conditii de incertitudine   (cazul încare intervalele dintre aprovizionari sunt variabile) se parcurg doua etape:

a)   determinarea costurilor pentru stocurile de siguranta

De notat ca deasupra diagonalei principale se masoara costurile excesului de stoc iar sub diagonala principala se masoara costurile lipsei de stoc. Semnificatia costului este urmatoarea: firma va suporta un cost de marime daca este surprinsa de o întârziere de i zile si are constituit un stoc de siguranta pentru j zile.

b) determinarea matricei consecintelor

Nr. zile

întârziere

Probabilitatea

Marimea stocului de siguranta () pentru 4 zile

x₁

x₂

x₃

x₄

c_03˙ ρ₀

c_03˙ ρ₁

n

Stocul de siguranta se determina facând suma pe coloana (din cadrul matricei consecintelor), alegându-se acea marime a stocului care va da cea mai mica valoare în urma calculelor.

În cazul în care atât intervalele dintre doua aprovizionari succesive cât si cantitatile aprovizionate sunt variabile, se determina mediile ponderate atât pentru una cât si pentru cealalta variabila, astfel

, unde este intervalul mediu de abatere între aprovizionarile consecutive t_i este intervalul în care este aprovizionata cantitatea q_i

, unde S_crt este stocul curent iar D este durata ciclului de exploatare

, unde este intervalul mediu de abatere fata de intervalele contractate; a_i este abaterea individuala a aprovizionarii i

5. Metode specifice de determinare a stocurilor

Analiza detaliata a structurii si rolului stocurilor a condus la conturarea unor metode operationale specifice de determinare a principalilor indicatori de gestionare a stocurilor în cadrul ciclului de exploatare.

Metoda ABC

Se bazeaza pe faptul ca unele categorii de stocuri au un numar mare de articole dar o pondere mica în totalul stocurilor necesare, în timp ce alte categorii de stocuri se afla în situatia inversa. În acest sens, activitatea de gestionare se concentreaza asupra stocurilor cu valoare mare. Din punct de vedere practic, se realizeaza o grupare a stocurilor pe trei categorii: categoria A: stocuri de valoare mare dar cu pondere mica în totalul articolelor aprovizionate; categoria B: stocuri de valoare medie si cu o pondere medie în totalul articolelor; categoria C: stocuri cu valoare mica dar cu pondere mare în totalul articolelor:

Nevoia de finantare a stocurilor () se determina pe baza cheltuielilor medii zilnice ale activitatii de exploatare si a intervalului de timp dintre doua reconstituiri succesive a stocurilor (sau durata de rotatie a stocurilor):

unde Ce reprezinta cheltuielile de exploatare, iar k este un coeficient de corectie pentru produsele finite si pentru cele în curs de fabricatie.

Metode de determinare a necesarului de finantare a ciclului de exploatare (NFCE)

Pentru determinarea NFCE se folosesc doua tipuri de metode:

a)         metode analitice: se folosesc doar pentru fundamentarea nevoii de finantare în situatii de modificari structurale ale activitatii firmei (înfiintare, dezvoltare, fuzionare etc). Ele stabilesc o nevoie medie anuala a stocurilor, pentru nevoia trimestriala de finantare folosindu-se metodele sintetice

b)        metode sintetice (globale): se folosesc îndeosebi în perioadele de stabilitate economica a firmei.

2.1. Metode analitice

a)           bazate pe costurile exploatarii: , unde cu Ce s-a notat valoarea costurilor totale de exploatare iar cu t s-a notat durata de rotatie. Pentru fiecare materie prima se poate determina necesarul specific de finantare a ciclului de exploatare:

unde: este necesarul de finantare a ciclului de exploatare pentru materia prima i, este necesarul anual de aprovizionat din materia prima i, este abaterea medie de întârziere pentru stocul de conditionare, intervalul pentru transportul interior

Prin adaptare, formula de mai sus se poate utiliza si pentru calcule privind nevoia de finantare a ciclului de exploatare în cazul produselor în curs de fabricatie respectiv în cazul produselor finite.

b)      bazate pe cifra de afaceri: , unde cu CA s-a notat valoarea cifrei de afaceri iar cu s-a notat rata cinetica (durata de rotatie a activelor circulante în raport cu cifra de afaceri), (D =360 zile)

Ratele cinetice se determina, pe baza exercitiului financiar anterior, pentru fiecare categorie de stoc (materii prime, produse finite, produse în curs de fabricatie, creante).

2.2. Metode sintetice

Exista urmatoarele metode sintetice de determinare a NFCE: a) bazate pe viteza de rotatie în functie de costuri; b) bazate pe activele circulante la 1000 lei productie; c) bazate pe rata cinetica a activelor circulante.

a)      bazate pe viteza de rotatie în functie de costuri:

unde este costul complet unitar, iar este viteza de rotatie a activelor circulante în functie de costuri în exercitiul financiar anterior, cu , unde este soldul mediu al activelor circulante din exercitiul anterior iar este costul productiei marfa din exercitiul anterior.

b)      bazate pe activele circulante la 1000 lei productie marfa:

, unde este valoarea activelor circulante la 1000 lei productie marfa din exercitiul anterior.

c)      bazate pe rata cinetica:

,

unde .

Metode de determinare a nevoii de fond de rulment (NFR)

Din punct de vedere analitic, se poate determina NFR astfel:

Deci, fundamentarea NFCE se reduce la fundamentarea NFR, pornindu-se de la premisa existentei unui raport constant între NFR si CA:

în ipoteza ca durata de rotatie a NFR ramâne valabila de la an la an.