ÎMPRUMUTURILE DE STAT sI ROLUL ACESTORA ÎN ACOPERIREA CHELTUIELILOR STATULUI
Astfel, împrumutul contractat de un agent economic (societate comerciala cu activitate de productie) la o banca si utilizat de aceasta în calitate de capital, contribuie la sporirea masei profitului realizat. Din acest profit, el cedeaza bancii o anumita parte, sub forma de dobânda, ca pret al împrumutului acordat.
Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat de aceasta în calitate de capital, contribuie la sporirea masei profitului realizat.
Din acest profit, el cedeaza bancii o anumita parte, sub forma de dobânda, ca pret al împrumutului acordat. Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat în scopuri productive de catre agentul economic, creeaza iluzia ca orice suma de bani acordata cu titlu de împrumut este capabila sa produca dobânda.
Ca urmare, în practica s-a generalizat perceperea de dobânzi si la împrumuturile utilizate în scopuri neproductive, cu toate ca în asemenea cazuri, nefiind folosite în calitate de capital, ele nu produc valoare adaugata, din care sa se plateasca dobânda.
Asa stau lucrurile cu resursele banesti mobilizate de stat pe calea creditului public si utilizate pentru finantarea cheltuielilor militare, a celor pentru functionarea serviciilor publice, mentinerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajunse la scadenta, plata dobânzilor aferente etc. Cu toate ca împrumuturile de stat folosite în mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totusi purtatoare de dobânzi. În acest caz, plata dobânzii si restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adica în principal pe seama impozitelor si a taxelor.
În legatura cu folosirea împrumuturilor, trebuie mentionat ca sunt si cazuri când sumele împrumutate de stat capata o destinatie productiva. În asemenea situatii, dobânda se suporta din valoarea adaugata în urma utilizarii productive a împrumuturilor respective.
Din destinatia diferita pe care o capata creditul bancar si cel public decurge deosebirea dintre actiunile si obligatiunile emise de societatile de capital (societati pe actiuni, în comandita pe actiuni etc.), pe de o parte, si obligatiunile împrumuturilor de stat, pe de alta parte.
Actiunile emise de catre o societate de capital reprezinta înscrisuri care certifica detinatorului lor calitatea de coproprietar al acelei societati. Ca titluri de proprietate, actiunile dau dreptul detinatorului lor la o cota-parte din profitul realizat, denumita dividend, si care variaza de la un an la altul în functie de rezultatele obtinute.
Obligatiunile puse în circulatie de o societate de capital certifica detinatorului lor calitatea de creditor si-i dau dreptul sa primeasca o dobânda de sumele împrumutate, indiferent de rezultatele financiare obtinute la societatea care a emis obligatiunile.
Actiunile, ca si obligatiunile societatilor de capital, n-au valoare proprie, ci reprezinta numai o anumita valoare, si anume capitalul real concretizat în mijloace de munca, procurate cu banii primiti de la actionari sau de la diverse categorii de creditori pe baza de obligatiuni sau alte înscrisuri.
Cu toate ca actiunile si obligatiunile emise de o societate nu au valoare proprie, ele circula totusi independent de capitalul real, adica se cumpara, se vând si se gajeaza, ca si cum ar avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urmare, capitalul iluzoriu sau fictiv.
Obligatiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care atesta detinatorului lor calitatea de creditor al statului; desi nu au o valoare proprie, ele circula ca si cum ar avea o asemenea valoare.
În masura în care sumele împrumutate de stat nu sunt folosite în scopuri productive, ci pentru consum, obligatiunile împrumuturilor respective nu au în spatele lor un capital real, capabil sa produca valoare adaugata. Cu toate acestea, ele dau detinatorului lor dreptul de a primi o dobânda din partea statului care se suporta din resursele bugetare. Prin urmare, obligatiunile împrumuturilor de stat reprezinta dublu capital fictiv.
Dobânda platita de un agent economic unei banci, pentru creditul primit de la aceasta, exprima, pe de o parte, relatii de distribuire a valorii adaugate între participantii la activitatea economica finantata prin credit, iar pe de alta, relatii de distribuire a profitului realizat de agentul economic împrumutat si banca împrumutatoare.
Dobânda platita de stat pentru mijloacele banesti împrumutate si utilizate de acesta în scopuri neproductive exprima relatii de redistribuire a venitului national; se redistribuie, în principal, veniturile persoanelor fizice si juridice, mobilizate la buget pe calea impozitelor si taxelor, în favoarea celor care au acordat bani cu împrumut statului si pentru care încaseaza dobânzi.
Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o întelegere intervenita între o persoana fizica sau juridica, pe de o parte, si stat, pe de alta parte, prin care prima consimte sa puna la dispozitia statului o suma de bani, sub forma de împrumut, pe o perioada determinata, iar acesta din urma se angajeaza sa o ramburseze la termenul stabilit si sa achite dobânda si alte costuri cuvenite. Împrumutul de stat prezinta urmatoarele trasaturi caracteristice:
Împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilita în mod unilateral de catre stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprima acordul de vointa al partilor. Aici se cuvine o precizare: conditiile de emisiune si de rambursare a împrumutului, forma si marimea venitului pe care îl asigura, precum si alte eventuale avantaje acordate împrumutatorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fara consultarea prealabila a subscriitorilor potentiali. Persoanele interesate pot sa accepte sau sa refuze în bloc conditiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde sa li se asigure un tratament preferential fata de ceilalti subscriitori.
Modul în care se stabilesc conditiile de emisiune si de rambursare a unui împrumut de stat confera contractului dintre împrumutat (statul) si împrumutator (o persoana fizica sau juridica) cu caracter diferit de cel al contractului de credit bancar, conditiile de acordare si de rambursare a împrumutului se negociaza de banca cu fiecare solicitant în parte; în plus, acest contract prevede obligatia împrumutatului sa prezinte o garantie materiala în favoarea împrumutatorului. În cazul împrumutului contractat de stat, acesta nu ofera o asemenea garantie împrumutatorilor sai.
De regula împrumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii. Istoria a cunoscut însa si cazuri de împrumuturi fortate, când subscrierea nu a fost lasata la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu.
La împrumuturi fortate statul recurge în împrejurari exceptionale, si anume când independenta nationala, integritatea teritoriala a statului sau cuceririle sociale ale poporului au fost lichidate sau sunt grav amenintate.
Sunt cunoscute si cazuri de împrumuturi contractate de stat pentru pregatirea si ducerea de razboaie, reconstructia postbelica a tarii, refacerea economiei distruse de calamitati naturale, înlaturarea urmarilor unor crize economice de mare amploare etc., când libertatea de actiune a subscriitorilor este mult îngradita prin masurile luate de autoritatile publice.
Întrucât conditiile de emisiune si de rambursare a unor asemenea împrumuturi sunt mai putin atractive decât în împrejurari normale, pentru plasarea acestora se desfasoara o ampla actiune de popularizare: se evidentiaza faptul ca obiectivele prevazute a se finanta pe cale de împrumut sunt de interes national, iar subscrierea la împrumut constituie o datorie patriotica a fiecarui cetatean.
Uneori subscriitorii sunt pusi în situatia de a alege între un impozit forfetar extraordinar, având caracter definitiv si nerambursabil, i un împrumut de stat rambursabil si cu o dobânda sub nivelul pietei.
Împrumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie, la termenul fix, persoanelor fizice si juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispozitia statului, definitiva si nerambursabila.
La amplasarea unui împrumut, statul stabileste termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai îndepartat, în functie de evolutia previzibila a veniturilor si cheltuielilor publice. De la aceasta regula, fac exceptie împrumuturile perpetue, la emiterea carora angajamentul statului se limiteaza la plata unei anumite dobânzi creditorilor sai, pe o perioada de timp nedeterminata, fara sa se stabileasca un termen de restituire a împrumutului propriu-zis.
Lipsa unui angajament expres de rambursare a unui asemenea împrumut nu împiedica însa statul sa rascumpere la bursa înscrisurile împrumutului respectiv, momentul în care aceasta operatiune prezinta convenienta economica.
Împrumutul de stat asigura detinatorilor de înscrisuri publice, pe lânga rambursarea sumei împrumutate, si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipseste si a o folosi potrivit trebuintelor sale, statul se angajeaza sa achite sistematic, detinatorilor de înscrisuri publice, "pretul" acestei folosinte. "Pretul" la care na referim îmbraca forma dobânzii, forma câstigului ori ambele forme , dupa caz, la care se adauga adesea si alte avantaje materiale. Asa cum am mai aratat, împrumutul de stat se deosebeste de impozit, între altele, prin contraprestatia pe care statul o ofera creditorilor sai.
Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ulterior restrânse. Astfel, în conditiile scaderii ratei dobânzii pe piata capitalului de împrumut, în perioada de criza sau de depresiune, statul poate proceda la conversiunea datoriei sale: preschimba înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobânda ridicata cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobânda mai redusa. Alteori, avantajele materiale initial oferite de stat creditorilor sai se diminueaza ca urmare a deprecierii accelerate pe care o sufera moneda în care a fost libelat împrumutul.
Desi satul achita în mod sistematic dobânda aferenta si ramburseaza ratele scadente ale împrumutului, totusi sumele ce revin detinatorilor de înscrisuri publice au o putere de cumparare mai mica decât cea încredintata de acestia statului la lansarea împrumutului.
În conditiile în care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales între sporirea veniturilor fiscale (prin majoritatea impozitelor existente sau introducerea de impozite noi) si contractarea de împrumuturi. De cele mai multe ori, guvernul opteaza pentru cea de-a doua solutie, din urmatoarele considerente:
majorarea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece afecteaza nivelul de trai al populatiei, iar partidul (partidele) de putere evita sa o aplice de teama sa nu-si piarda electoratul. În tarile cu un nivel ridicat al fiscalitatii, o noua sporire a acesteia se loveste de împotrivirea ferma a categoriilor sociale care ar urma sa suporte sarcina suplimentara:
împrumuturile de stat ofera categoriilor sociale avute un plasament sigur si remunerator pentru disponibilitatile lor banesti;
împrumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decât impozitele directe. Perioada necesara pentru identificarea si evaluarea materiei impozabile, stabilirea si perceperea impozitelor este mai îndelungata decât cea de subscriere la împrumut si efectuare a varsamintelor în contul acestuia;
în conditiile în care împrumutul se solicita la banca centrala, termenul de obtinere a resurselor banesti este si mai scurt decât în cazul în care acesta se plaseaza în rândurile populatiei ori al persoanelor juridice (altele decât banca centrala).
În problema rolului împrumuturilor de stat, economistii contemporani au o pozitie diferita de aceea confratilor lor din perioada capitalismului ascendent.
Revenind la rolul important al împrumuturilor de stat în redistribuirea produsului intern brut, mentionam ca acesta se manifesta atât pe plan intern, cât si pe plan international.
Pe plan intern, împrumuturile contribuie la redistribuire produsului intern brut, initial în momentul plasarii acestora de catre stat. Cu acest prilej, are loc o redistribuire între partea destinata formarii brute de capital si cea afectata consumului, deoarece o parte din capitalul banesc temporar liber, care cuprinde si capitalul industrial vremelnic disponibil, este plasata în înscrisuri ale împrumuturilor de stat si se foloseste mai cu seama în scopuri neproductive, în loc sa serveasca la largirea productiei si a circulatiei.
Ulterior, redistribuirea produsului intern brut prin intermediul împrumuturilor are loc în momentul platii dobânzii aferente împrumuturilor si care se suporta în principal din impozite.
Subscriitorii la împrumuturile de stat încaseaza dobânzi si prime de rambursare, iar agentii economici realizeaza profit, în masura în care livreaza produse, executa lucrari ori presteaza servicii pentru sectorul public, finante din resurse împrumutate de stat.
Împrumuturile de stat îndeplinesc un rol pozitiv în masura în care sunt folosite pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de cai de comunicatie, protectia mediului etc.
În asemenea situatii, împrumuturile contribuie la sporirea productiei materiale, la cresterea produsului intern brut si, pe aceasta baza, la asigurarea resurselor necesare rambursarii lor.
Împrumuturile de stat contractate în strainatate contribuie la redistribuirea produsului intern brut între tarile împrumutatoare si cele împrumutate.
La acordarea de împrumuturi, fluxurile financiare pornesc de la tarile împrumutatoare catre tarile împrumutate. Din momentul începerii restituirii împrumuturilor si al platii dobânzii aferente, directia fluxurilor financiare se schimba; de data aceasta, fluxurile pornesc de la tarile beneficiare de împrumuturi catre tarile împrumutatoare.
Daca redistribuirea produsului intern brut al tarii creditoare catre debitor are caracter temporar (împrumutul acordat fiind rambursabil), în schimb platile efectuate de debitor, cu titluri de dobânzi si comisioane, catre creditor, reflecta redistribuirea definitiva si nerambursabila a produsului intern brut.
Întrucât tarile dezvoltate constituie principalele tari exportatoare de capital, iar tarile în curs de dezvoltare - principalele tari importatoare de capital, este lesne de înteles ca, prim intermediul împrumuturilor contractate în strainatate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan international.
Spre exemplu: "Împrumutul înzestrarii armatei", "Împrumutul pentru reconstructie".
În cazurile în care împrumuturile se contracteaza cu o oarecare regularitate pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinatii (constructii de drumuri etc.), în denumirea lor se precizeaza anul contractarii, (Împrumut de stat 19..), nivelul dobânzii (Împrumut de stat 71/2%), forma pe care o îmbraca venitul (Împrumut de stat cu câstiguri), dupa caz.
Valoarea nominala, valoarea reala si cursul. Pentru fiecare împrumut contractat pe piata, statul emite niste înscrisuri, denumite generic efecte publice, titluri, hârtii de valoare, obligatiuni etc., în cupiuri de o anumita valoare. Suma înscrisa pe titlul unui împrumut de stat, denumita valoare nominala, exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia (creditorul) o are de încasat de la stat (sau, invers, datoria statului fata de detinatorul înscrisului respectiv).
Când împrumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului înscrisului valoarea nominala a acestuia.
Daca detinatorul doreste sa-si recupereze banii plasati în înscrisuri ale unui împrumut de stat înainte de termen, el poate sa le vânda la bursa.
Suma cu care se cumpara (se vinde) un înscris, denumita valoare reala, poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decât valoarea nominala a acesteia. Marimea valorii reale depinde de cursul la care coteaza înscrisurile respective la bursa.
Cursul exprima pretul cu care se cumpara si se vând 100 de unitati monetare valoare nominala si acesta poate fi: al pari, adica egal cu 100; sub pari, adica mai mic decât 100, sau supra pari, adica mai mare decât 100.
La lansarea unui împrumut de stat este, de regula, sub pari si numai arareori al pari sau supra pari.
Cursul depinde de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii la împrumutul respectiv, ca si de alte avantaje oferite de stat detinatorilor înscrisurilor acelui împrumut.
În acest context, folosirea notiunilor de valoare nominala si valoare reala este conventionala, împrumuturile pot fi cu termene precise de rambursare si fara asemenea termene. Exista împrumuturi pe termen scurt (contracte pe o perioada de pâna la un an inclusiv) si pe termen lung (pe o perioada de peste 5 ani).
La împrumuturi pe termen scurt statul apeleaza atunci când, desi echilibrat pe întregul an, bugetul prezinta neconcordante între momentul încasarii veniturilor prevazute si momentul efectuarii cheltuielilor aprobate.
La fel procedeaza în cazul când veniturile nu se realizeaza în cuantumul prevazut de buget, sau când apare necesitatea efectuarii unor cheltuieli neprevazute. În asemenea situatii, statul contracteaza împrumuturi cu termene scurte de rambursare.
Împrumuturi pe termene mijlocii si lungi statul contracteaza atunci când are nevoie de resurse banesti pentru acoperirea deficitelor bugetare devenite cronice sau pentru finantarea unor cheltuieli de investitii de mare valoare.
Pentru împrumuturile pe care le contracteaza, statul poate sa emita diferite înscrisuri pe care le înmâneaza creditorilor sai sau fara sa emita diferite înscrisuri pe care le înmâneaza creditorilor sai sau fara sa emita astfel de înscrisuri, înregistreaza suma datorata în evidenta datoriei publice tinuta de Ministerul Finantelor.
Prima solutie - aceea a emiterii de titluri de stat materializate - se foloseste, de obicei, atunci când statul se împrumuta la un numar mare de creditori, iar cea de-a doua - acea a titlurilor de stat dematerializate - atunci când este vorba de împrumuturi obtinute de la un numar limitat de creditori.
Creantele în cont nu necesita cheltuieli pentru confectionarea înscrisurilor, si, ca urmare, nici pentru pastrarea acestora în depozitele bancilor. În schimb, ele nu pot fi negociate la bursa, ci numai în afara acesteia, cu îndeplinirea anumitor formalitati.
Înscrisurile emise de stat poarta denumiri diferite, în functie de termenul pentru care s-a contractat împrumutul si de caracteristicile înscrisurilor respective care, de asemenea, difera de la o tara la alta.
Astfel, pentru împrumuturile pe termen scurt se emit bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite etc.
Pentru împrumuturile pe termen mijlociu si lung se emit înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligatiuni sau titluri de renta, iar pentru cele fara termen, titluri de renta perpetua.
La împrumuturile de stat cu dobânda, fiecare obligatiune are anexat un numar de cupoane, care se detaseaza periodic (o data sau de doua ori pe an) si se prezinta la ghiseul bancii centrale sau al altei institutii desemnate de stat, de unde se încaseaza dobânda cuvenita.
La împrumuturile de stat cu câstiguri (premii), câstigurile se platesc numai detinatorilor acelor înscrisuri care au iesit câstigatoare la tragerile la sorti.
Suma totala a câstigurilor se stabileste tinând seama de rata dobânzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi platit-o ca dobânda - daca împrumutul ar fi fost cu dobânda - se repartizeaza sub forma de câstiguri.
În mod teoretic, rata dobânzii la împrumuturile de stat ar trebui sa se situeze la un nivel apropiat de acela al ratei dobânzii practicate la creditul bancar. Acesta deoarece rata dobânzii este influentata de raportul dintre cererea si oferta de capital, iar cererea vine din partea agentilor economici, a persoanelor fizice, ca si a statului.
În practica însa, adesea rata dobânzii la creditul public difera de cea perceputa la creditul bancar. Pentru a face mai atractive împrumuturile pe care le contracteaza pe piata interna, uneori statul acorda creditorilor sai si alte avantaje decât dobânda: prime de rambursare, câstiguri, scutirea de impozite a veniturilor din dobânzi etc.
Alteori, confruntat cu dificultati serioase în finantarea deficitului bugetar, statul consimte sa acorde dobânzi mai mari persoanelor fizice si juridice detinatoare de mijloace banesti temporar libere, dispuse sa-l împrumute, decât cele acordate de banci la depozitele constituite de acestea.
Ca urmare, se ajunge ca dobânzile la împrumuturile de stat sa fie mai mici sau mai mari, dupa caz, decât cele practicate de banci.
prin intermediul unor consortii (sindicate) bancare;
prin vânzare la bursa.
Plasarea împrumutului prin subscriptie publica se face prin grija Ministerului Finantelor sau a altei institutii specializate, împuternicite de organul de decizie în acest sens.
În vederea asigurarii plasarii integrale a împrumutului, se organizeaza o larga publicitate privind scopul si conditiile lansarii si rambursarii acestuia.
Subscriptia publica si varsarea sumelor subscrise se efectueaza la ghiseele deschise la administratiile financiare, perceptii, casierii, case de economii banci etc. sau direct prin functionari publici.
Persoanele care participa la plasarea împrumutului sunt recompensate pe cale de remiza, iar cheltuielile legate de functionarea ghiseelor de subscriere se acopera pe seama unui comision.
În practica plasarii împrumuturilor prin subscriptie publica se întâlnesc doua situatii:
când nu se limiteaza cuantumul împrumutului ce poate fi contractat. În acest caz, fiecare subscriitor efectueaza varsaminte pentru întreaga suma subscrisa, fara nici o restrictie;
când cuantumul împrumutului se limiteaza. În aceasta situatie, se procedeaza astfel: fie se lasa ca subscrierile sa se desfasoare nestingherit pâna la expirarea termenului de subscriere, urmând ca în caz de depasire, pe ansamblu, a plafonului stabilit, sa se limiteze fiecarui subscriitor suma ce poate sa verse (proportional cu cea subscrisa), fie se stabilesc de la început limite de subscriere pe fiecare ghiseu sau plasator.
Plasarea împrumuturilor prin consortii (sindicate) bancare se realizeaza prin grija unui grup de banci, care se angajeaza sa efectueze aceasta operatie la cererea organelor competente.
Consortiul bancar fie preia în comision obligatiunile împrumutului, fie le cumpara efectiv.
În prima ipoteza, statul intra în posesia sumelor împrumutate pe masura plasarii înscrisurilor de catre consortiu, caruia îi plateste un anumit comision. Potrivit acestui procedeu, consortiul nu raspunde pentru înscrisurile împrumutului de la stat , pe care se angajeaza sa le plaseze pe piata.
Pentru aceasta operatie, consortiul încaseaza diferenta între cursul la care vinde înscrisurile catre populatie si cursul la care le-a cumparat de la stat.
De data aceasta, înscrisurile care nu au putut fi plasate pe piata sunt retinute de bancile care alcatuiesc consortiul si intra în portofoliile acestora.
Sub aspect financiar, plasarea împrumuturilor prin consortii bancare este mai costisitoare pentru stat decât cea prin subscriptie publica, întrucât antreneaza cheltuieli importante sub forma de comisioane sau de diferenta de curs, în favoarea bancilor.
Pe cealalta parte sub aspect tehnic, aceasta modalitate de plasare a împrumuturilor este mai comoda pentru stat decât cea realizata prin subscriptie publica, deoarece, efectuându-se prin institutii specializate, se poate realiza într-un termen scurt.
Prin vânzarea la bursa sunt plasate înscrisurile unui împrumut nou, atunci când statul doreste ca acesta sa treaca neobservat. Întrucât vânzarea se face prin intermediul agentilor de schimb, cumparatorii nu stiu daca înscrisurile care fac obiectul tranzactiilor la bursa sunt ale unui împrumut vechi, vândute de detinatorii lor, sau ale unui împrumut nou, emis recent de stat.
Aceasta modalitate prezinta avantajul ca este discreta, comoda si foarte putin costisitoare. Ea nu poate fi aplicata însa pe scara larga , deoarece oferta mare de înscrisuri ar atrage dupa sine reducerea cursului acestora, ceea ce ar micsora randamentul financiar al împrumutului.
Înscrisurile împrumutului de stat se emit, de regula, "la putator", adica fara înscrierea numelui subscriitorului pe ele.
Când statul are de-a face cu putini creditori, el poate sa emita înscrisuri "nominative" (pe care se înscrie numele creditorului). În asemenea cazuri, sumele împrumutate si dobânzile datorate creditorilor se înscriu în cartea (registrul) datoriei publice.
Asa cum s-a aratat, nivelul dobânzii pe piata nu ramâne vreme îndelungata constant, ci sufera modificari în functie de raportul dintre cererea si oferta de capital de împrumut. În perioadele în care rata dobânzii înregistreaza o scadere apreciabila, statul cauta sa profite de aceasta situatie pentru a-si usura efortul financiar determinat de împrumuturile contractate în conditii mai putin favorabile.
În asemenea împrejurari, statul procedeaza la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobânda mai redusa, operatie cunoscuta sub denumirea de conversiune.
În aceste conditii, consolidarea datoriei ofera statului, un avantaj imediat, constând în reducerea cheltuielilor publice legate de rambursarea împrumutului ajuns la scadenta pe anul în curs si/sau pe anii imediat urmatori, dar mareste considerabil volumul total al efortului financiar determinat de plata dobânzilor aferente împrumutului respectiv pâna la rambursare.
În prezent consolidarea se practica pe scara larga mai cu seama de tarile în curs de dezvoltare care au contractat datorii fata de strainatate si pe care nu le mai pot onora din lipsa resurselor valutare. Consolidarea datoriei externe se poate efectua numai cu acordul expres al principalilor creditori si în conditiile dictate de acestia.
Consolidarea este avantajoasa pentru banci, deoarece ele încaseaza importante comisioane pentru operatia de preschimbare a înscrisurilor împrumutului consolidat.
Când guvernul are interes sa nu atraga atentia opiniei publice asupra dificultatilor financiare ale statului , în locul unei consolidari fatise acesta efectueaza o consolidare deghizata, constând în achitarea împrumutului ajuns la scadenta cu banii obtinuti din contractarea unui împrumut nou, de valoare egala sau apropiata.
O asemenea solutie este fezabila atunci când împrumuturile pe termen scurt nu detin o pondere prea mare în totalul datoriei publice, dezechilibrul bugetar pare sa fie de scurta durata, iar detinatorii de bonuri de tezaur si alte înscrisuri similare consimt sa-si plaseze în continuare disponibilitatile lor banesti în astfel de înscrisuri.
Rambursarea împrumutului de stat.
Prin rambursarea împrumuturilor de stat se întelege rascumpararea titlurilor de credit de la detinatorii lor, adica restituirea sumelor împrumutate. Rambursarea împrumuturilor poate avea caracter obligatoriu sau facultativ.
În mod expres, statul îsi asuma obligatia de a restitui numai împrumuturile cu termen. El poate însa sa ramburseze si împrumuturile perpetue, fara însa sa fie obligat la aceasta.
3.6 Datoria publica
3.6.1 Continut, structura si indicatori de apreciere
Datoria publica reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare, la un moment dat, rezultate din împrumuturi interne si externe, pe termen mediu si lung, contracte de stat în nume propriu sau garantate de acesta.
Ministerul Finantelor este institutia care reprezinta Guvernul României în relatiile financiare internationale si exercita activitatile privind contractarea si garantarea împrumuturilor interne si externe rambursabile, pe termen mediu sau lung, gestionând, totodata, datoria publica.
Împrumuturile publice, interne sau externe, se contracteaza numai de Guvern, prin Ministerul Finantelor, în limita unor sume aprobate de Parlamentul României, iar conditiile în care se negociaza si se încheie acordurile si conventiile respective trebuie sa fie, în concordanta, cu prevederile Legii 91/1993.
În masura în care se tine seama de deprecierea (sau aprecierea) suferita în timp de moneda respectiva, acest indicator face posibila studierea dinamicii datoriei publice si, pe aceasta baza, desprinderea tendintei înregistrate de aceasta în perioada considerata.
Gradul de îndatorare a tarii la un moment dat se determina prin raportarea soldului datoriei publice la produsul intern brut. Indicatorul astfel stabilit arata în ce masura valoarea adaugata într-un an este grevata de datoria publica. Sau, altfel spus, daca datoria publica a tarii ar trebui rambursata integral în anul de referinta, cât din produsul intern brut ar trebui utilizat: 30%, 50%, 80% sau mai mult?
Sunt cazuri în care nici chiar întregul produs intern brut realizat într-un an nu ar fi suficient pentru rambursarea datoriei publice.
Acest indicator are o valoare pur teoretica, deoarece nici o tara nu ar putea aloca întregul produs intern brut realizat într-un an pentru amortizarea datoriei publice, ci numai partea din acesta ramasa dupa efectuarea prelevarilor absolut indispensabile la fondul de consum si la formarea bruta de capital.
Alaturi de indicatorii privind gradul de îndatorare a unei tari, un interes deosebit prezinta indicatorii care caracterizeaza efortul financiar anual, pe care datoria publica îl reclama.
Acest efort se materializeaza în serviciul datoriei publice, care cuprinde cheltuielile cu rambursarea cheltuielilor propriu-zise si cele legate de pata dobânzilor si a celorlalte cheltuieli aferente.
Efortul financiar sau povara datoriei publice se exprima cu ajutorul mai multor indicatori, printre care:
marimea absoluta si marimea medie pe un locuitor a serviciului datoriei publice;
raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut;
raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice;
ponderea serviciului datoriei publice în totalul cheltuielilor bugetar.
Deosebit de acestia se mai calculeaza:
cuantumul anual al dobânzilor;
raportul dintre dobânzi si produsul intern brut;
ponderea dobânzilor în totalul cheltuielilor publice sau în totalul cheltuielilor bugetare.
Indicatorii privind cheltuielile cu dobânzile si comisioanele aferente datoriei publice exprima dimensiunile contraprestatiei pe care statul o datoreaza creditorilor sai în decursul unui an.
Statul îsi procura resursele financiare de împrumut atât de pe piata interna, cât si pe cea externa. Ca urmare, datoria publica contractata în interiorul tarii va fi considerata datorie interna, iar cea contractata peste granita, datorie externa.
Datoria tarilor dezvoltate provine în proportie covârsitoare din surse interne si numai într-o mica masura sau deloc din exterior. În schimb, tarile în curs de dezvoltare apeleaza pe o scara mult mai larga la resurse straine.
Cu cât ponderea datoriei externe în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât gradul de dependenta economica si financiara a tarilor respective fata de strainatate este mai ridicat.
Cheltuielile cu rambursarea împrumuturilor scadente si plata dobânzilor si a comisioanelor aferente constituie o povara grea pentru tari în curs de dezvoltare.
Un alt element în functie de care se fac judecati de valoare cu privire la structura datoriei publice îl constituie gradul de exigibilitate al acesteia. Sumele exigibile la termen scurt formeaza datoria flotanta, iar cele exigibile la termene mijlocii si lungi - datoria consolidata.
Este evident ca pentru o tara conteaza mai mult efortul financiar pe care trebuie sa-l faca pentru rambursarea datoriei scadente si plata dobânzilor aferente în lunile urmatoare, decât cel care se profileaza la un orizont situat peste 5 - 10 ani sau mai multi. De aceea, cu cât ponderea datoriei flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia de resurse financiare este mai presanta, iar procurarea acestora mai dificila.
Structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, în functie de conditiile financiar-monetare. Ţarile care cunosc procese inflationiste de mari dimensiuni si de lunga durata sunt obligate sa apeleze pe o scara tot mai larga la împrumuturi pe termen scurt si eventual mijlociu. Aceasta, deoarece în conditii de inflatie cronica, plasamente în efecte publice pe perioade îndelungate fiind supuse unei eroziuni sistematice, înceteaza de a mai fi atractive pentru detinatorii de capital banesc de împrumut, chiar daca produc un venit mediu anual mai ridicat decât împrumuturile pe termen scurt.
|
