INTRODUCERE IN ECONOMIA INTREPRINDERII
I.1. Relatiile economie nationala-intreprindere
Sistemul economic se afla intr-o continua transformare, calitativa si cantitativa. Stiintele economice explica desfasurarea proceselor economico-sociale si formuleaza concepte care sistematizeaza teoretic si continuu realitatea aflata in miscare. Reconsidera 939h78j nd sistemul stiintelor economice, marele economist roman Nicolae Georgescu Rongen sustine ca omenirea se indreapta spre o societate economica, dar in acest drum paradigme cum ar fi "economia standard" incep sa fie puse sub semnul intrebarii, deoarece "anomaliile" se inmultesc1. Demersurile sale stiintifice vizeaza reconstructia din temelii a teoriei si practicii economice, ca urmare a schimbarilor calitative si a consumului ireversibil de energie, ceea ce impune gestiunea eficienta aresurselor si protectia mediului.
Stiintele economice au ca obiect de studiu gestiunea eficienta a resurselor insuficiente (limitate). Marea varietate a resurselor este abordata diferit la nivelul economiei nationale de cel al intreprinderilor economice. Dar, functionarea armonioasa a economiei nationale depinde de functionarea intreprinderilor care o compun, intre acestea existand legaturi de interdependenta si conditionare reciproca.
La nivelul economiei nationale (nivelul macroeconomic), ansamblul activitatilor economico-sociale privite in unitatea si interdependenta lor dinamica se desfasoara in cadrul national, statul istoriceste constituit. In acest cadru apare o forma specifica adiviziunii si cooperarii muncii in interiorul unei tari, ca urmare a actiunii conjugate a factorilor interni (naturali, sociali, politici si economici), dar si a interactiunii lor dinamice cu factorii externi rezultati din diviziunea si cooperarea din economia mondiala. In cadrul economiei nationale sistemul activitatilor economico-sociale este structurat pe sectoare economice (primar, secundar, tertiar, quaternar), pe tipurile de agenti economici (conform clasificarii lor in sistemul conturilor nationale), pe ramuri si subramuri de activitate si pe trepte de agregare verticala (micro, mezo simacroeconomica2).
La nivelul microeconomic apar numerosi agenti (indivizi) care actioneaza fiecare cu o anumita autonomie, dar in interiorul unui cadru institutional complex care organizeaza interdependentele din ei. Activitatea economica a indivizilor este pe de o parte profesionala, iar pe de alta parte privata. Activitatea profesionala se situeaza cel mai adesea in cadrul intreprinderilor, avand ca obiect productia de bunuri si servicii. Activitatea privata a re loc, in general, in cadrul familiei si implica consumul de bunuri pentru satisfacerea directa a nevoilor.
Agentii economici sunt indivizi, grupe de indivizi sau organizatii care constituie entitati de baza ce actioneaza in economie. Fiecarui agent ii corespunde un centru de decizie autonom. Agentii pot fi producatori, care transforma unele bunuri in alte bunuri si sunt denumiti adesea intreprinderi sau firme, sau agenti consumatori. cand ne vom referi la agenti economici avem in vedere numai agentii producatori de bunuri si servicii.
Raritatea resurselor face ca fiecare agent economic sa ia decizii in procesul de productie cu privire la asigurarea diferitelor resurse ce au destinatii si utilizari alternative. In acest proces de decizie functioneaza principiul rationalitatii sau al eficientei economice, conform caruia fiecare agent economic urmareste sa determine acel nivel al productiei care ii maximizeaza castigul (profitul), sau, ceea ce este echivalent, sa minimizeze costurile sau sa realizeze un profit maxim pentru un nivel
dat al productiei
Producerea bunurilor materiale ca si a serviciilor, desfacerea si utilizarea lor se realizeaza, deci, de catre agentii economici producatori. Se pun, in mod firesc, intrebarile:
a) care din acesti agenti economici pot fi numiti "intreprindere" si
b) ce probleme si activitati specifice ii caracterizeaza ?
In ce priveste prima intrebare, abordarea vizeaza masura in care pot primi denumirea de unitate de productie gospodariile populatiei si diversele unitati ale administratiei. Unii autori utilizeaza si pentru acestea notiunea de agent economic, in general, altii le alatura unitatilor productive. In acest sens este de remarcat opinia economistului american Hal R. Varian3 care porneste de la modul cum este organizata
o intreprindere. Intr-o economie de piata, capitalista, intreprinderile apartin indivizilor. Ele sunt entitati legale. Fundamental, proprietarii intreprinderii sunt responsabili de comportamentul lor si sunt cei care incaseaza beneficiile si suporta costurile. Intreprinderile pot fi organizate sub forma individuala, parteneriat si societate. Vorbim de organizare individuala, cand o intreprindere apartine unui singur individ si de parteneriat cand apartine mai multor indivizi. Cand o intreprindere este organizata sub
forma de societate, aceasta apartine mai multor indivizi, dar dispune de o existenta legala diferita de cea a proprietarilor sai. Un parteneriat dureaza atat timp cat partenerii sunt in viata si sunt de acord sa mentina colaborarea, in timp ce o societate poate avea o viata mai lunga decat a oricarui proprietar. Proprietarii diverselor intreprinderi pot urmari obiective diferite in gestiunea intreprinderii. In cazul intreprinderilor individuale sau parteneriale, proprietarii joaca un rol direct in gestiunea efectiva a activitatii si ei pot realiza direct obiectivele lor. In general, ei sunt interesati sa maximizeze profitul, dar pot avea si alte obiective. In cazul unei societati, proprietarii nu sunt de regula si gestionari. Exista, deci, o anumita separare intre proprietate si gestiune. Proprietarii societatii trebuie sa-si defineasca obiectivele, iar gestionarii le vor indeplini. Si in acest caz obiectivul cel mai frecvent este maximizarea profitului.
Acest obiectiv, daca este interpretat corect, determina pe gestionari sa ia decizii care
sunt in interesul proprietarilor, care exercita insa un control specific in cadrul adunarilor generale si prin consiliile de administratie. Raspunsul la cea de a doua intrebare este important pentru delimitarea economiei intreprinderii de alte discipline care studiaza si ele intreprinderea. Intreprinderea este,
deci, o unitate economica organizata in care se produc bunuri materiale si servicii. Aceasta definitie nu permite inca stabilirea obiectului de studiu al disciplinei "Economia intreprinderii", ci numai domeniul de activitate, care este mult prea complicat pentru a fi studiat de o singura disciplina. Economia intreprinderii porneste de la anumite abstractizari si se ocupa doar de o parte a acestui domeniu de activitate complex.
Relatia dintre conceptul de economie si conceptul de intreprindere exprima faptul ca intreprinderea este componenta fundamentala a economiei nationale,celula sa de baza. De aceea se impune cunoasterea relatiilor profunde dintre economie si intreprindere, in vederea determinarii raporturilor care permit functionarea lor.
Economia intreprinderii abordeaza relatiile macro-micro in sensul desfasurarii proceselor generale de producere a bunurilor si serviciilor, administratiei si consumului
Abordarile economie-intreprindere in plan macroeconomic au in vedere continutul proceselor si fenomenelor economice care permit explicarea ratiunilor de dezvoltare a intreprinderii; analiza raporturilor de forta dintre agentii economici implicati in functionarea intreprinderii, prezenti pe piata; cunoasterea strategiilor la nivel macro pentru mai buna fundamentare a strategiilor la nivel de intreprindere.
Abordarile in plan microeconomic vizeaza armonizarea diferitelor laturi ale activitatii
intreprinderii in vederea realizarii obiectivelor sale fundamentale, in contextual macroeconomic dat.
Studiul raporturilor macro-micro permite fundamentarea stiintifica a deciziilor privind alocarea eficienta a resurselor la nivelul intreprinderii, mai buna selectare a pietelor si cunoasterea tipului de concurenta, adaptarea intreprinderii la mediul economic si influentarea acestuia. Diversitate agentilor economici care actioneaza pe piata face ca delimitarea domeniului de activitate al economiei intreprinderii sa fie complexa si activitatea acesteia sa fie studiata de mai multe discipline, din unghiuri de vedere diferite.
I.2. Obiectul si domeniile de abordare a economiei intreprinderii
Economia intreprinderii este o disciplina teoretico-aplicativa care asigura cunostinte fundamentale despre procesele economice care au loc la nivel microeconomic, dar directioneaza abordarile spre domeniul economicoorganizatoric.
Alte discipline completeaza studiul complex al intreprinderii, cum ar fi: managementul, dreptul, sociologia, contabilitatea, statistica, tehnologiile etc.
Orice stiinta are anumite caracteristici si sarcini care ii definesc sfera de cuprindere. Economia intreprinderii ca stiinta cauta raspuns la o serie de intrebari si are in vedere relatiile acesteia cu piata. Stiintele teoretice stabilesc principiile generale, stiintele tehnice trateaza fenomenele si relatiile ce au loc in procesele tehnologice. Economia intreprinderii face parte din grupa stiintelor economice
care se ocupa cu relatiile si procesele ce au loc in subsistemul tehnico-productiv si subsistemul informational -decizional al intreprinderii. Aceasta disciplina trateaza intreprinderea privita sub toate aspectele: de la forma juridica de functionare, trecand prin analiza comportamentului intreprinderii ca age nt economic in economia de piata, pana la analiza relatiilor stabilite in procesul complex productiv, organizatoric, uman etc. Economia intreprinderii nu se va ocupa de aspectele specifice legate de
functionarea intreprinderilor industriale, agricole etc., ci abordeaza ceea ce este comun intreprinderilor, indiferent de ramura sau domeniul de care apartin. Economia intreprinderii este o stiinta interdisciplinara, in legatura directa cu alte stiinte (discipline) economice si stiinte conexe (management, marketing, drept,
economia muncii, contabilitate, finante etc.).
Ca disciplina teoretica, economia intreprinderii foloseste abstractizarea, inductia, deductia, modelarea economica etc. Prin modelarea proceselor si fenomenelor economice, economia intreprinderii exprima relatiile cantitative dintre marimi, construieste si verifica modelele. Economia intreprinderii, ca disciplina aplicativa, se bazeaza pe aplicarea principiului fundamental al maximizarii profitului in unitatile economice constituite in acest scop, utilizand intregul arsenal de instrumente ale calculului
economic pentru fundamentarea si verificarea practica a afirmatiilor teoretice, legitatilor economice formulate de disciplinele teoretice generale referitoare la acest domeniu al realitatii care este intreprinderea. Intrucat orice actiune umana presupune un scop, un obiectiv, intreprinderea trebuie sa-si alega obiectivele pe care doreste sa le atinga, sa ia deciziile necesare realizarii lor si sa transpuna aceste decizii in actiuni concrete. Aceste obiective se fundamenteaza pe norme si motivatii ce tin de scopul activitatii intreprinderii si de politicile macroeconomice. Economia intreprinderii propune demersurile teoretice si instrumentele specifice care sa ajute la orientarea mersului intreprinderii spre telurile
formulate, in concordanta cu evolutia mediului economic.
Intr-o formulare globala, obiectul de studiu al economiei intreprinderii este microeconomia, inteleasa prin modul de manifestare a comportamentului agentilor economici , intr-un anumit cadru institutional care faciliteaza legaturile dintre acestia in economia nationala.
Domeniul general de abordare al stiintelor economice despre intreprindere cuprinde trei parti:
1. Tehnici si sisteme de calcul economic, care constituie obiect de studiu pentru stiinte ca statistica, planificarea, contabilitatea etc.;
2. Economia intreprinderii;
3. Economiile de ramura.
Sarcina economiei intreprinderii este descrierea si explicarea fenomenelor si problemelor aparute in intreprindere, dar care sunt comune tuturor intreprinderilor, indiferent de ramura economica de care apartin, indiferent de forma juridica de organizare si de forma de proprietate.
Economia intreprinderii are doua componente structurale
A. Teoria economiei intreprinderii;
B. Politica economica a intreprinderii.
Teoria economiei intreprinderii studiaza stabilirea raporturilor functionale dintre componentele structurale ale intreprinderii, modul de desfasurare a fenomenelor economice, relatiile cauza-efect ale proceselor economice si identifica legat urile cauzale.
Politica economica foloseste principii si instrumente din teoria macro si le aplica sub forma unor seturi de politici (financiare si de credit, fiscale, de control al ofertei, de exploatare etc.) la cazuri concrete pentru a determina un anumit curs al desfasurarii evenimentelor in scopul atingerii anumitor obiective ale intreprinderii.
Economiile de ramura studiaza problematica intreprinderilor determinata de specificul diferitelor ramuri, care nu este comuna tuturor intreprinderilor. Datorita particularitatilor industriei, agriculturii, comertului, serviciilor etc. s-au constituit discipline distincte care abordeaza specificul conducerii, organizarii si planificarii activitatii intreprinderilor ce fac parte din acest ramuri. Unii economisti nu sustin acest mod de abordare si considera ca este necesara fie numai o abordare generala, fie o abordare numai a intreprinderilor care fac parte dintro ramura sau alta (industrie, agricultura etc.).
Economia intreprinderii asigura cunostintele de baza privind intreprinderea necesare aprofundarii unor domenii distincte ale stiintelor economice si a practicii manageriale. Intelegerea mecanismelor, proceselor economice si a tehnicilor de calcul tratate la discipline, ca: finantele intreprinderii, contabi litatea de gestiune, statistica, management, marketing etc., este facilitata si amplificata de cunoasterea intreprinderii ca un ansamblu unitar de structuri si procese in
continua transformare si adaptare la exigentele pietei concurentiale, in interdependenta cu evolutiile macroeconomice.
Cuvinte si expresii cheie:
macroeconomie;
microeconomie;
agenti economici numiti intreprindere;
principiul rationalitatii sau al eficientei economice;
economia intreprinderii ca disciplina teoretica;
economia intreprinderii ca disciplina aplicativa;
politica economica;
economiile de ramura.
Intrebari:
1. In ce constau relatiile dintre economia nationala si intreprinderi?
2. Care este esenta principiului rationalitatii sau al eficientei economice si cum se realizeaza la nivelul intreprinderii?
3. Care este continutul si obiectul de studiu al economiei intreprinderii ca stiinta si disciplina aplicativa?
4. Care sunt domeniile de abordare ale stiintelor economice de ramura?
|
