Impactul legislatiei U.E. asupra producatorului
român
Intensificarea concurentei pe piata româneasca
În conditiile trecerii tarii noastre la Piata unica europeana, competitia capata alte valente si dimensiuni. Piata unica ofera întreprinzatorilor stimulente puternice pentru a cauta noi cai de a spori exporturile sau de a concura cu importurile pe piata interna si de a alege locurile cele mai favorabile pentru a efectua noi investitii. În raport cu pietele fragmentate si protejate, piata unica, pe de o parte, ofera noi oportunitati de afaceri, iar pe de alta parte, forteaza de a învata si inova activitatile pentru a spori profitul si a rezista la concurenta, prin cresterea productivitatii, reducerea costurilor si în consecinta a preturilor.
Piata unica înseamna, miscarea libera, fara restrictii a fluxurilor de marfuri, servicii, capital si forta de munca pentru a satisface o cerere în expansiune si tot mai sofisticata si la care toti producatorii, inclusiv cei din România au posibilitatea sa participe. Însa, nu toti au sansa, de a ramâne în cursa competitionala, mai ales, în conditiile când concurenta, nu se atenueaza, ci, dimpotriva, devine mai aspra, iar câstigatori ramân producatorii puternici, cu vocatie internationala si cu preturi relativ competitionale.
Abordarea specifica pretului relativ competitional descrie dinamica competitivitatii prin analiza modificarilor relative de pret si a evolutiei cotelor de piata. Astfel, într-o matrice dinamica de competitivitate un produs este considerat a fi competitiv daca poate sa:
- conduca la o crestere a cotei sale de piata;
- asigure o crestere a pretului relativ la export pe parcursul unei anumite perioade de timp.
Ideea de baza în spatele matricii de competitivitate este de a clasifica produsele exportate la diferite categorii de competitivitate bazata pe pret. În functie de acest criteriu pot fi evidentiate cotele de piata, valoarea unitara a exporturilor fata de importuri, volumul exporturilor nete. Daca, luam în analiza nivelul posibil de competitivitate al unitatior din agricultura vom constata ca ele nu raspund, în marea lor majoritate, la criteriile de competitivitate.
Marimea fermelor agricole si modul de organizare sunt doi factori importanti cu impact asupra productivitatii utilizarii inputurilor si nivelului costului de productie. Valorificarea avantajelor oferite de resursele naturale este actualmente restrictionata de: structura deformata a exploatatiilor (întrepr 20520n1313u inderilor) agricole sub raportul dimensiunii; insuficienta capitalului de exploatare si, în egala masura, a posibilitatilor de capitalizare într-un segment al unitatilor agricole; criza de identitate a subiectilor economici din unitatile de stat / capital majoritar de stat si numeroase asociatii agricole de productie (consecinta directa a structurii difuze a drepturilor de proprietate) în raport cu cerintele unei economii de piată deschise; inexistenta unui sistem functional de servicii pentru producatorii agricoli (inclusiv în plan financiar - bancar si al sistemului de extensie a rezultatelor cercetarii stiintifice); slaba dezvoltare a pietelor (factorilor de productie si a bunurilor agroalimentare) si a institutiilor pietei. Sub raportul localizarii, factorii relevati se situeaza în trei mari zone: structuri; asigurarea cu resurse; comportamentul întreprinderii ca subiect economic (în speta capacitatea de mobilizare si alocare a resurselor). Totusi, în ultimul timp, se observa faptul ca, avantajul competitiv poate fi detinut si de ferme mai mici, care opereaza într-un mediu concurential si în cadrul unor filiere de produs sau grupe de produse prin integrarea pe orizontala, verticala si combinata.
Este interesant studilu realizat de M. Gordon si D. Deaconescu (Conferinta finala a proiectului UE-PHARE-RO- 9595-2000) care folosind metodologia internationala a incercat sa evalueze capacitatea producatorilor români de a opera rentabil la preturi economice dati fiind coeficientii tehnici actuali.
Nivelurile preturilor relative externe ale produselor agricole din tarile dezvoltate sunt în mod sistematic mai mari decât cele din tarile slab dezvoltate. Ipoteza conform careia tarile cu o productivitate mai mare a produselor comercializabile au niveluri de preturi relative externe mai ridicate, masurate în aceeasi moneda, este cunoscuta ca "Efectul Balassa-Samuelson" dupa numele profesorilor americani Bela Balassa si Paul Samuelson.
Efectul Balassa - Samuelson se aplica economiilor în care cresterile de productivitate difera semnificativ între sectoarele produselor agricole comercializabile (engl. tradeables - deschise competitiei externe) si cele necomercializabile (engl. non-tradeables, la care preturile se stabilesc local) - ultimele cunoscând cresteri de productivitate mai lente. Pentru o economie deschisa mica, pentru care preturile se stabilesc pe piata internationala, acest efect implica o rata mai mare de crestere a preturilor, deoarece cresterile de productivitate nu se reflecta în scaderea preturilor interne.
Instabilitatea cursurilor de schimb determinata de cauze economice si extraeconomice influenteaza nivelurile preturilor relative si, mai departe deciziile politice privind domeniul preturilor agricole. Pentru convertirea preturilor mondiale în preturi interne echivalente este necesar sa se utilizeze un nivel relativ stabil al cursului de schimb.
În perioada cu inflatie mare, tarile tind sa aiba cursuri de schimb supraevaluate. În plus, majoritatea tarilor care exporta produse ale sectoarelor primare si importa bunuri de capital au politici de crestere economica care se bazeaza, printre altele, pe supraevaluarea cursului de schimb. Sustinerea unui curs de schimb supraevaluat presupune o rationalizare a cantitatii de valuta ceruta prin restrictionarea importurilor. În absenta masurilor de interventie directa pe piata, ele conduc la deficite comerciale apreciabile.
Efectul devierii cursului de schimb de la valoarea sa de echilibru este extrem de puternic. Un curs de schimb supraevaluat face importurile mai ieftine si exporturile relativ mai scumpe.
În cazul unui produs exportabil, efectul supraevaluarii cursului de schimb este un transfer de bunastare de la producatori la consumatori. În plus, aria II reprezinta o pierdere neta de bunastare sociala. Consumatorii pot achizitiona cu acelasi venit un volum mai mare de alte produse din tara. Productia scade, consumul creste, iar scaderea de productie si cresterea cererii este acoperita prin reducerea exporturilor.
În ambele cazuri, supraevaluarea cursului de schimb este în beneficiul consumatorilor de bunuri comercializabile si reprezinta un impozit implicit pentru producatorii autohtoni ai acestor bunuri. Ea conduce la deteriorarea balantei comerciale prin reducerea exporturilor si cresterea importurilor. Pe termen lung o astfel de politica poate fi sustinuta numai în masura în care deficitul comercial poate fi finantat prin împrumuturi externe, vânzarea catre nerezidenti a stocului de active nationale, sau prin masuri de restrictionare a accesului la valuta.
Efectul subevaluarii cursului de schimb este opus, stimulând exporturile si inhibând importurile. Ca si masurile precedente însa, el este generator de pierdere de bunastare nationala.
Distorsionarea cursului de schimb induce incertitudine în ceea ce priveste preturile viitoare ale produselor agricole. Fermierii îsi fundamenteaza deciziile privind productia, investitiile si consumul folosind informatiile care le sunt asigurate de nivelul preturilor. Daca aceste preturi devin mai incerte, calitatea deciziilor scade. În acest sens, sistemul preturilor, care transmite producatorilor agricoli semnale pe baza carora ei decid ce sa produca si (sau) unde si cât sa investeasca, nu mai contribuie în mod adecvat la alocarea eficienta a resurselor. Reducerea incertitudinii cursului nominal de schimb poate fi realizata prin utilizarea cursului real de schimb, curs calculat pe baza puterii de cumparare echivalente.
Astfel, sistemul preturilor devine un ghid mai bun pentru agentii economici. Desi câstigurile de eficienta nu pot fi cuantificate usor, nu înseamna ca ele ar fi mai putin relevante. Importanta acestor câstiguri poate fi intuita din experienta tarilor care s-au confruntat cu hiperinflatie. În aceste tari predomina deciziile gresite în ceea ce priveste productia si investitiile. În cazul tarilor cu hiperinflatie frecventa foarte mare a perioadelor de expansiune si recesiune este explicata de alocarea ineficienta a resurselor.
Dupa ce au loc investitii majore în anumite domenii, acestea se dovedesc nerentabile si sunt abandonate. Incertitudinea cursului de schimb reduce calitatea informatiilor furnizate de preturile relative.
Distorsiunile existente în cursul de schimb influenteaza într-un mod mai subtil stimulentele la nivelul producatorilor si consumatorilor. Un curs de schimb supraevaluat face ca suma primita în moneda nationala pe o unitate monetara straina sa fie mai mica decât cea care ar reveni în cazul unui curs de schimb nedistorsionat. În acest caz echivalentul în lei primit de un exportator în schimbul produselor vândute pe piata mondiala va fi mai mic decât cel primit în cazul unui curs de schimb corect evaluat. [5]
Producatorii vor fi, în consecinta, descurajati sa produca pentru export. În contextul pregatirii de aderare la UE, legislatia în domeniul mecanismelor comerciale a fost aliniata în totalitate. A fost introdusa o versiune simplificata a certificatelor de import si export, precum si a sistemelor de garantii pentru produsele agricole comercializabile. În martie 2006, Agentia de plati a preluat responsabilitatea emiterii licentelor de import si export. De asemenea, a fost semnat un protocol de cooperare cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
Noua politica de dezvoltare rurala, cu finantare pe perioada 2007-2013, are ca prioritate:
- îmbunatatirea competitivitatii agriculturii;
- managementul terenurilor agricole;
- diversificarea economiei rurale si calitatea vietii în zonele rurale.
Politica de dezvoltare rurala a UE are ca reguli esentiale finantarea dintr-un singur fond, un sistem unic de programare, un singur set de reguli financiare si un sistem integrat de control. Politica Agricola Comuna are ca obiectiv principal mai buna orientare a fermierilor spre piata pentru ca acestia sa devina competitivi, sa produca alimente de calitate ridicata, să-si dezvolte activitati diversificate în diferite regiuni ale Uniunii Europene. [6]
Principalul obiectiv al societatii este maximizarea bunastarii sale si aceasta depinde de doi factori:
- a) modul în care societatea utilizeaza resursele sale limitate;
- b) distribuirea venitului national între membrii societatii.
Primul factor se refera la eficienta economica, care este atinsa când societatea realizeaza cea mai buna alocare si utilizare a resurselor limitate, în sensul ca se obtine o bunastare sociala maxim posibila. Acest aspect apartine domeniului economiei pozitive, care considera ca puterea de predictie a unui model economic nu are de-a face cu validitatea presupunerilor facute în construirea modelului respectiv.
Pornind de la diversitatea punctelor de vedere, economistii au elaborat o metodologie de cercetare a formarii preturilor, ca punte de legatura între teoria economica, care opereaza cu modele si practica economica, constând din actiunile agregate ale actorilor economici si din politicile economice promovate de factorii având competente în domeniu la diferite nivele ale realitatii economice.
Economiile de piata moderne nu întrunesc decât partial trasaturile caracteristice ale concurentei pure. În viata economica reala multe din pietele bunurilor economice si factorilor de productie functioneazta diferit de modelul concurentei perfecte. Pe unele piete concurenta nu este perfecta pentru ca:
- numarul ofertantilor si (sau) al consumatorilor este redus, nefiind întrunita ipoteza de atomicitate;
- bunurile tranzactionate pe aceste piete nu sunt perfect substituibile si nu se respecta ipoteza de omogenitate;
- accesul la informatie privind caracteristicile bunului cu un anumit pret este îngradit sau este conditionat de o plata (cost);
- consumul unor bunuri nu poate fi restrictionat numai la cei ce achita pretul (imposibilitatea excluziunii).
În economiile care functioneaza pe baza mecanismului pietei, preturile au o puternica încarcatura informationala. Ele informează consumatorii cu privire la raritatea bunurilor pe care acestia le cer, raritate ce depinde de volumul ofertei. În acelasi timp, preturile informeaza producatorii cu privire la marja de profit economic pe care acestia o pot obtine prin producerea bunurilor pe care le ofera, marja ce depinde de nivelul cererii de bunuri oferite. Date fiind preturile, consumatorii îsi vor ajusta cererea la acea cantitate pentru care utilitatea marginala este egala cu pretul, iar producatorii îsi vor ajusta oferta la care costul marginal este egal cu pretul bunului.
Pietele concurentiale pe care sunt tranzactionate bunuri private conduc la acest rezultat. Un sistem economic alcatuit din piete cu concurenta perfecta conduce, în anumite conditii, la alocarea optima a resurselor. [7]
Cu toate ca o parte importanta din bunurile economice si serviciile destinate consumului intermediar sau final, precum si factorii de productie, sunt tranzactionate pe piete cu concurenta imperfecta, exista piete apropiate modelului concurentei perfecte. Un exemplu este piata produselor agricole.
Pe piata bunurilor de consum final, majoritatea produselor agricole sunt tranzactionate pe piete apropiate de trasaturile modelului concurentei pure si perfecte. De exemplu, piata taraneasca din tarile în care micii producatori agricoli detin o pondere însemnata atât în cadrul populaîiei cât si în totalul productiei agricole. De asemenea, pozitia tarilor cu dimensiuni mici în comertul international poate fi aproximata prin acelasi model.
În concluzie, modelul concurentei perfecte este important atât pentru teoria cât si pentru practica economică. [8]
Modelul genereaza o situatie de echilibru, diferita în functie de perioada economica analizata, respectiv pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt, intrarea noilor firme pe piata este blocata de existenta unor factori ficsi; în aceste conditii firmele de pe piata pot câstiga profituri mai mari decât cele economice. Pe termen lung, totusi, orice supra-profit dispare ca urmare a concurentei noilor firme care patrund în ramura, atrase de acesta. Fiecare firma va produce acea cantitate pentru care costul marginal devine egal cu pretul pietei, determinat de cererea si oferta de pe respectiva piata. La acest nivel al productiei firma va obtine profitul maxim. Curba ofertei pe termen scurt a firmei aflata în concurenta perfecta este identica cu portiunea crescatoare a curbei costului marginal, situata deasupra curbei costului unitar variabil.
Pe termen lung, productia de echilibru a firmei va fi cea pentru care pretul pietei va fi egal cu nivelul minim al costului mediu (pe termen lung).
Curba ofertei pe termen lung a respectivei ramuri va depinde de evolutia costului unitar pe masura cresterii productiei. Când curbele costurilor medii pe termen lung ale firmelor au o panta crescatoare, curba ofertei ramurii respective va avea o panta crescatoare. Atunci când curbele costurilor unitare ale firmelor vor fi descrescatoare, curba ofertei pe termen lung a ramurii respective va avea o panta negativa. Persistenta concurentei pure si perfecte este incompatibila cu prezenta economiilor de scara. Daca acestea pot fi obtinute, atunci ramura respectiva ar înceta sa mai fie perfect concurentiala pe masura ce firmele mai mari, cu costuri mai reduse, ar elimina de pe piata concurentii de dimensiuni mai mici.
În noua economie a bunastarii, productia optima este considerata a fi acea combinatie de bunuri aleasa de consumatorii individuali, în conditiile concurentei perfecte, ca replica la pretul care reflecta costurile reale de productie. Combinatia eficienta a inputurilor este aceea care genereaza productia cu cel mai mic cost al oportunitatii. Utilizarea în acest fel a factorilor de productie mai este întâlnita în literatura economica sub forma modelelor de eficienta tehnica sau de eficienta alocarii.
Comportamentul rational presupune sporirea volumului acelor activitati al caror beneficiu marginal (BM) este mai mare decât costul marginal (CM) si reducerea volumului acelor activitati al caror CM < BM. Nivelul optim al consumului sau productiei pentru consumatorul individual si, respectiv, pentru un anumit producator va fi cel dat de egalitatea CM = BM.
Pe pietele bunurilor cu concurenta pura si perfecta, consumatorul va atinge eficienta privata pentru niveluri ale consumului la care utilitatea marginală (UM) este egala cu pretul (P), iar producatorul, pentru niveluri ale productiei pentru care P = CM. Asadar, utilitatea marginala este egala cu costul marginal (UM = CM). În absenta externalitatilor, beneficiile private si costurile private vor fi identice cu beneficiile si costurile sociale (obtinute ca suma a celor private). Atunci când beneficiul marginal social este egal cu costul marginal social (BMS = CMS) sistemul economic cunoaste o situatie de eficienta sociala în sens Pareto.
În cazul pietelor factorilor de productie cu concurenta pura si perfecta, întreprinzatorul utilizeaza eficient un factor de productie, atunci când venitul marginal produs de factorul respectiv (VMf) este egal cu pretul factorului (Pf). În absenta externalitatilor: VMf = Pf reflecta o stare de eficienta sociala pe piata factorilor.
Preturile constituie baza sistemului de informatii dintre producator si consumator. Ele semnalizeaza consumatorilor schimburile intervenite în cheltuielile de productie, precum si pozitia producatorilor pe piata. Totodata, ele directioneaza alocarea factorilor de productie în conformitate cu dezideratele, mereu evolutive, ale consumatorilor. La baza mecanismelor de autoreglare specifice unei economii functionale de piata este sistemul preturilor.
Preturile primite de fermieri si achitate de cumparatorii produselor agricole îndeplinesc trei functii principale: a) alocarea resurselor; b) distribuirea veniturilor; c) impulsionarea investitiilor si acumularea de capital.
Functia de alocare a resurselor decurge din optimizarea comportamentului producatorilor agricoli în cadrul sistemului economiei de piata. O crestere în nivelul general al preturilor agricole, ceteris paribus, determina o crestere a veniturilor fermierilor, încurajeaza utilizarea inputurilor variabile, asigura venituri corespunzatoare inputurilor fixe - pamânt si capital. O schimbare intervenita în pretul relativ al unui produs agricol determina, prin efectul de substitutie, o ajustare a profitabilitatii relative a diferitelor produse. Aceasta ajustare poate influenta securitatea alimentara, în special în tarile sarace unde autoconsumul are o pondere ridicata.
Functia de impulsionare (întârziere) a investitiilor deriva din efectele cumulative pe termen îndelungat ale preturilor agricole. Astfel, nivelul înalt al preturilor la produsele agricole contribuie la cresterea veniturilor si a economiilor care pot fi transformate în bunuri de capital. Totodata, veniturile înalte încurajeaza fluxul creditului catre activitatile agricole. Afirmatia frecvent utilizata ca pretul este determinat de cerere si oferta este, în cazul cel mai bun, un raspuns de circumstanta care spune foarte putin. Se poate spune ca pretul unui produs agricol este influentat de raportul cerere-oferta. Însa, cererea la rândul ei depinde de nivelul pretului produsului agricol respectiv, de nivelurile preturilor celorlalte bunuri necesare producatorului agricol, precum si de alte conditii. De asemenea, oferta de pe piata unui produs agricol depinde de nivelul pretului, de preturile inputurilor si a celorlalte produse agricole, precum si de alte conditii.
Asadar, preturile produselor reprezinta o componenta a sistemului agregat de preturi. Teoria economica a pretului sintetizeaza aspectele micro si macroeconomice legate de determinarea pretului în cadrul diferitelor structuri de piata. Cercetarea formarii pretului unui produs agricol presupune, mai întâi, analiza proportiilor între preturile existente ale produselor si inputurilor care sunt într-un grad înalt de interdependenta complementara si substituibila. Principiile formarii preturilor produselor si inputurilor agricole se reduc, în ultima instanta, la costul oportunitatii, valoarea celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci când se face o alegere.
După cum se stie, bunastarea economica este influentata de eficienta schimbului, eficienta tehnica si eficienta economica. Totodata, ea este influentata de distributia venitului care, în conditiile pietelor libere si concurentiale (piete care nu sunt afectate de interventiile unor factori exogeni) se realizeaza prin sistemul preturilor corelative.
Pretul relativ al unui produs agricol poate fi masurat cu ajutorul raportului dintre pretul de piata al produsului respectiv si pretul de piata al unui bun industrial. În conditiile concurentei perfecte exista un singur pret relativ la care un produs agricol poate fi schimbat contra unui bun industrial. Nivelul acestui pret relativ este dat de panta liniei bugetului pe care un consumator intentioneaza sa-l cheltuiasca pentru achizitionarea celor doua bunuri.
Consumatorul îsi poate maximiza bunastarea economica când linia bugetului este tangenta la cea mai înalta curba a izoutilitatii. La punctul respectiv rata marginala de substitutie a produsului agricol pentru bunul industrial este egal cu raportul de schimb dintre cele doua preturi. Daca avem în vedere ca rata marginala a schimbului este egala cu raportul dintre utilitatile marginale ale bunurilor, atunci pentru atingerea eficientei schimbului, acesta trebuie sa fie identica cu raportul dintre preturile produselor agricole si a celor industriale.
Un argument similar poate fi aplicat la combinarea factorilor de productie - eficienta tehnica. Producatorii agricoli individuali combina factorul natural (pamântul) cu factorul capital, urmarind obtinerea unei productii maxime cu un buget limitat. Cererea si oferta de pe piata factorilor de productie determina raportul de schimb dintre preturile celor doi factori. Cererea pentru fiecare factor depinde însa de pretul produselor agricole, deoarece este o cerere derivata (indusa). De aceea, producatorii agricoli angajeaza acele cantitati de factori (capital si pamânt) unde rata marginala a substitutiei tehnice devine egala cu raportul de schimb (prețul relativ) al factorilor. Dar exista un singur pret la care are loc substitutia tehnica pământ - capital.[11]
Deoarece industriasii au acelasi obiectiv ca si agricultorii - maximizarea profitului - rezulta ca rata marginala a substitutiei tehnice din industrie are acelasi nivel cu cea din agricultura. În acest caz, conditia combinarii eficiente a factorilor de catre utilizatori si producatori este data de egalitatea dintre productivitatile marginale ale factorilor si preturile relative ale celor două bunuri.
În conditiile concurentei perfecte fiecare fermier va urmari sa produca o cantitate corespunzătoare egalitatii dintre pretul de piata al unui produs agricol si costul marginal al acestuia. Similar, industriasii cauta sa-si maximizeze profitul alegând acel nivel de productie la care pretul fiecarui produs manufacturat este egal cu costul marginal. Din analiza comparativa a tipurilor de eficienta rezulta conditia optimului paretian la nivel microeconomic.
2.1. Intensificarea concurentei pe piata româneasca
În conditiile trecerii tarii noastre la Piata unica europeana, competitia capata alte valente si dimensiuni. Piata unica ofera întreprinzatorilor stimulente puternice pentru a cauta noi cai de a spori exporturile sau de a concura cu importurile pe piata interna si de a alege locurile cele mai favorabile pentru a efectua noi investitii. În raport cu pietele fragmentate si protejate, piata unica, pe de o parte, ofera noi oportunitati de afaceri, iar pe de alta parte, forteaza de a învata si inova activitatile pentru a spori profitul si a rezista la concurenta, prin cresterea productivitatii, reducerea costurilor si în consecinta a preturilor.
Piata unica înseamna, miscarea libera, fara restrictii a fluxurilor de marfuri, servicii, capital si forta de munca pentru a satisface o cerere în expansiune si tot mai sofisticata si la care toti producatorii, inclusiv cei din România au posibilitatea sa participe. Însa, nu toti au sansa, de a ramâne în cursa competitionala, mai ales, în conditiile când concurenta, nu se atenueaza, ci, dimpotriva, devine mai aspra, iar câstigatori ramân producatorii puternici, cu vocatie internationala si cu preturi relativ competitionale.
Abordarea specifica pretului relativ competitional descrie dinamica competitivitatii prin analiza modificarilor relative de pret si a evolutiei cotelor de piata. Astfel, într-o matrice dinamica de competitivitate un produs este considerat a fi competitiv daca poate sa:
- conduca la o crestere a cotei sale de piata;
- asigure o crestere a pretului relativ la export pe parcursul unei anumite perioade de timp.
Ideea de baza în spatele matricii de competitivitate este de a clasifica produsele exportate la diferite categorii de competitivitate bazata pe pret. În functie de acest criteriu pot fi evidentiate cotele de piata, valoarea unitara a exporturilor fata de importuri, volumul exporturilor nete. Daca, luam în analiza nivelul posibil de competitivitate al unitatior din agricultura vom constata ca ele nu raspund, în marea lor majoritate, la criteriile de competitivitate.
Marimea fermelor agricole si modul de organizare sunt doi factori importanti cu impact asupra productivitatii utilizarii inputurilor si nivelului costului de productie. Valorificarea avantajelor oferite de resursele naturale este actualmente restrictionata de: structura deformata a exploatatiilor (întrepr 20520n1313u inderilor) agricole sub raportul dimensiunii; insuficienta capitalului de exploatare si, în egala masura, a posibilitatilor de capitalizare într-un segment al unitatilor agricole; criza de identitate a subiectilor economici din unitatile de stat / capital majoritar de stat si numeroase asociatii agricole de productie (consecinta directa a structurii difuze a drepturilor de proprietate) în raport cu cerintele unei economii de piată deschise; inexistenta unui sistem functional de servicii pentru producatorii agricoli (inclusiv în plan financiar - bancar si al sistemului de extensie a rezultatelor cercetarii stiintifice); slaba dezvoltare a pietelor (factorilor de productie si a bunurilor agroalimentare) si a institutiilor pietei. Sub raportul localizarii, factorii relevati se situeaza în trei mari zone: structuri; asigurarea cu resurse; comportamentul întreprinderii ca subiect economic (în speta capacitatea de mobilizare si alocare a resurselor). Totusi, în ultimul timp, se observa faptul ca, avantajul competitiv poate fi detinut si de ferme mai mici, care opereaza într-un mediu concurential si în cadrul unor filiere de produs sau grupe de produse prin integrarea pe orizontala, verticala si combinata.
Este interesant studilu realizat de M. Gordon si D. Deaconescu (Conferinta finala a proiectului UE-PHARE-RO- 9595-2000) care folosind metodologia internationala a incercat sa evalueze capacitatea producatorilor români de a opera rentabil la preturi economice dati fiind coeficientii tehnici actuali.
Nivelurile preturilor relative externe ale produselor agricole din tarile dezvoltate sunt în mod sistematic mai mari decât cele din tarile slab dezvoltate. Ipoteza conform careia tarile cu o productivitate mai mare a produselor comercializabile au niveluri de preturi relative externe mai ridicate, masurate în aceeasi moneda, este cunoscuta ca "Efectul Balassa-Samuelson" dupa numele profesorilor americani Bela Balassa si Paul Samuelson.
Efectul Balassa - Samuelson se aplica economiilor în care cresterile de productivitate difera semnificativ între sectoarele produselor agricole comercializabile (engl. tradeables - deschise competitiei externe) si cele necomercializabile (engl. non-tradeables, la care preturile se stabilesc local) - ultimele cunoscând cresteri de productivitate mai lente. Pentru o economie deschisa mica, pentru care preturile se stabilesc pe piata internationala, acest efect implica o rata mai mare de crestere a preturilor, deoarece cresterile de productivitate nu se reflecta în scaderea preturilor interne.
Instabilitatea cursurilor de schimb determinata de cauze economice si extraeconomice influenteaza nivelurile preturilor relative si, mai departe deciziile politice privind domeniul preturilor agricole. Pentru convertirea preturilor mondiale în preturi interne echivalente este necesar sa se utilizeze un nivel relativ stabil al cursului de schimb.
În perioada cu inflatie mare, tarile tind sa aiba cursuri de schimb supraevaluate. În plus, majoritatea tarilor care exporta produse ale sectoarelor primare si importa bunuri de capital au politici de crestere economica care se bazeaza, printre altele, pe supraevaluarea cursului de schimb. Sustinerea unui curs de schimb supraevaluat presupune o rationalizare a cantitatii de valuta ceruta prin restrictionarea importurilor. În absenta masurilor de interventie directa pe piata, ele conduc la deficite comerciale apreciabile.
Efectul devierii cursului de schimb de la valoarea sa de echilibru este extrem de puternic. Un curs de schimb supraevaluat face importurile mai ieftine si exporturile relativ mai scumpe.
În cazul unui produs exportabil, efectul supraevaluarii cursului de schimb este un transfer de bunastare de la producatori la consumatori. În plus, aria II reprezinta o pierdere neta de bunastare sociala. Consumatorii pot achizitiona cu acelasi venit un volum mai mare de alte produse din tara. Productia scade, consumul creste, iar scaderea de productie si cresterea cererii este acoperita prin reducerea exporturilor.
În ambele cazuri, supraevaluarea cursului de schimb este în beneficiul consumatorilor de bunuri comercializabile si reprezinta un impozit implicit pentru producatorii autohtoni ai acestor bunuri. Ea conduce la deteriorarea balantei comerciale prin reducerea exporturilor si cresterea importurilor. Pe termen lung o astfel de politica poate fi sustinuta numai în masura în care deficitul comercial poate fi finantat prin împrumuturi externe, vânzarea catre nerezidenti a stocului de active nationale, sau prin masuri de restrictionare a accesului la valuta.
Efectul subevaluarii cursului de schimb este opus, stimulând exporturile si inhibând importurile. Ca si masurile precedente însa, el este generator de pierdere de bunastare nationala.
Distorsionarea cursului de schimb induce incertitudine în ceea ce priveste preturile viitoare ale produselor agricole. Fermierii îsi fundamenteaza deciziile privind productia, investitiile si consumul folosind informatiile care le sunt asigurate de nivelul preturilor. Daca aceste preturi devin mai incerte, calitatea deciziilor scade. În acest sens, sistemul preturilor, care transmite producatorilor agricoli semnale pe baza carora ei decid ce sa produca si (sau) unde si cât sa investeasca, nu mai contribuie în mod adecvat la alocarea eficienta a resurselor. Reducerea incertitudinii cursului nominal de schimb poate fi realizata prin utilizarea cursului real de schimb, curs calculat pe baza puterii de cumparare echivalente.
Astfel, sistemul preturilor devine un ghid mai bun pentru agentii economici. Desi câstigurile de eficienta nu pot fi cuantificate usor, nu înseamna ca ele ar fi mai putin relevante. Importanta acestor câstiguri poate fi intuita din experienta tarilor care s-au confruntat cu hiperinflatie. În aceste tari predomina deciziile gresite în ceea ce priveste productia si investitiile. În cazul tarilor cu hiperinflatie frecventa foarte mare a perioadelor de expansiune si recesiune este explicata de alocarea ineficienta a resurselor.
Dupa ce au loc investitii majore în anumite domenii, acestea se dovedesc nerentabile si sunt abandonate. Incertitudinea cursului de schimb reduce calitatea informatiilor furnizate de preturile relative.
Distorsiunile existente în cursul de schimb influenteaza într-un mod mai subtil stimulentele la nivelul producatorilor si consumatorilor. Un curs de schimb supraevaluat face ca suma primita în moneda nationala pe o unitate monetara straina sa fie mai mica decât cea care ar reveni în cazul unui curs de schimb nedistorsionat. În acest caz echivalentul în lei primit de un exportator în schimbul produselor vândute pe piata mondiala va fi mai mic decât cel primit în cazul unui curs de schimb corect evaluat. [16]
Producatorii vor fi, în consecinta, descurajati sa produca pentru export. În contextul pregatirii de aderare la UE, legislatia în domeniul mecanismelor comerciale a fost aliniata în totalitate. A fost introdusa o versiune simplificata a certificatelor de import si export, precum si a sistemelor de garantii pentru produsele agricole comercializabile. În martie 2006, Agentia de plati a preluat responsabilitatea emiterii licentelor de import si export. De asemenea, a fost semnat un protocol de cooperare cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
Noua politica de dezvoltare rurala, cu finantare pe perioada 2007-2013, are ca prioritate:
- îmbunatatirea competitivitatii agriculturii;
- managementul terenurilor agricole;
- diversificarea economiei rurale si calitatea vietii în zonele rurale.
Politica de dezvoltare rurala a UE are ca reguli esentiale finantarea dintr-un singur fond, un sistem unic de programare, un singur set de reguli financiare si un sistem integrat de control. Politica Agricola Comuna are ca obiectiv principal mai buna orientare a fermierilor spre piata pentru ca acestia sa devina competitivi, sa produca alimente de calitate ridicata, să-si dezvolte activitati diversificate în diferite regiuni ale Uniunii Europene. [17]
Principalul obiectiv al societatii este maximizarea bunastarii sale si aceasta depinde de doi factori:
- a) modul în care societatea utilizeaza resursele sale limitate;
- b) distribuirea venitului national între membrii societatii.
Primul factor se refera la eficienta economica, care este atinsa când societatea realizeaza cea mai buna alocare si utilizare a resurselor limitate, în sensul ca se obtine o bunastare sociala maxim posibila. Acest aspect apartine domeniului economiei pozitive, care considera ca puterea de predictie a unui model economic nu are de-a face cu validitatea presupunerilor facute în construirea modelului respectiv.
Pornind de la diversitatea punctelor de vedere, economistii au elaborat o metodologie de cercetare a formarii preturilor, ca punte de legatura între teoria economica, care opereaza cu modele si practica economica, constând din actiunile agregate ale actorilor economici si din politicile economice promovate de factorii având competente în domeniu la diferite nivele ale realitatii economice.
Economiile de piata moderne nu întrunesc decât partial trasaturile caracteristice ale concurentei pure. În viata economica reala multe din pietele bunurilor economice si factorilor de productie functioneazta diferit de modelul concurentei perfecte. Pe unele piete concurenta nu este perfecta pentru ca:
- numarul ofertantilor si (sau) al consumatorilor este redus, nefiind întrunita ipoteza de atomicitate;
- bunurile tranzactionate pe aceste piete nu sunt perfect substituibile si nu se respecta ipoteza de omogenitate;
- accesul la informatie privind caracteristicile bunului cu un anumit pret este îngradit sau este conditionat de o plata (cost);
- consumul unor bunuri nu poate fi restrictionat numai la cei ce achita pretul (imposibilitatea excluziunii).
În economiile care functioneaza pe baza mecanismului pietei, preturile au o puternica încarcatura informationala. Ele informează consumatorii cu privire la raritatea bunurilor pe care acestia le cer, raritate ce depinde de volumul ofertei. În acelasi timp, preturile informeaza producatorii cu privire la marja de profit economic pe care acestia o pot obtine prin producerea bunurilor pe care le ofera, marja ce depinde de nivelul cererii de bunuri oferite. Date fiind preturile, consumatorii îsi vor ajusta cererea la acea cantitate pentru care utilitatea marginala este egala cu pretul, iar producatorii îsi vor ajusta oferta la care costul marginal este egal cu pretul bunului.
Pietele concurentiale pe care sunt tranzactionate bunuri private conduc la acest rezultat. Un sistem economic alcatuit din piete cu concurenta perfecta conduce, în anumite conditii, la alocarea optima a resurselor. [18]
Cu toate ca o parte importanta din bunurile economice si serviciile destinate consumului intermediar sau final, precum si factorii de productie, sunt tranzactionate pe piete cu concurenta imperfecta, exista piete apropiate modelului concurentei perfecte. Un exemplu este piata produselor agricole.
Pe piata bunurilor de consum final, majoritatea produselor agricole sunt tranzactionate pe piete apropiate de trasaturile modelului concurentei pure si perfecte. De exemplu, piata taraneasca din tarile în care micii producatori agricoli detin o pondere însemnata atât în cadrul populaîiei cât si în totalul productiei agricole. De asemenea, pozitia tarilor cu dimensiuni mici în comertul international poate fi aproximata prin acelasi model.
În concluzie, modelul concurentei perfecte este important atât pentru teoria cât si pentru practica economică. [19]
Modelul genereaza o situatie de echilibru, diferita în functie de perioada economica analizata, respectiv pe termen scurt sau pe termen lung. Pe termen scurt, intrarea noilor firme pe piata este blocata de existenta unor factori ficsi; în aceste conditii firmele de pe piata pot câstiga profituri mai mari decât cele economice. Pe termen lung, totusi, orice supra-profit dispare ca urmare a concurentei noilor firme care patrund în ramura, atrase de acesta. Fiecare firma va produce acea cantitate pentru care costul marginal devine egal cu pretul pietei, determinat de cererea si oferta de pe respectiva piata. La acest nivel al productiei firma va obtine profitul maxim. Curba ofertei pe termen scurt a firmei aflata în concurenta perfecta este identica cu portiunea crescatoare a curbei costului marginal, situata deasupra curbei costului unitar variabil.
Pe termen lung, productia de echilibru a firmei va fi cea pentru care pretul pietei va fi egal cu nivelul minim al costului mediu (pe termen lung).
Curba ofertei pe termen lung a respectivei ramuri va depinde de evolutia costului unitar pe masura cresterii productiei. Când curbele costurilor medii pe termen lung ale firmelor au o panta crescatoare, curba ofertei ramurii respective va avea o panta crescatoare. Atunci când curbele costurilor unitare ale firmelor vor fi descrescatoare, curba ofertei pe termen lung a ramurii respective va avea o panta negativa. Persistenta concurentei pure si perfecte este incompatibila cu prezenta economiilor de scara. Daca acestea pot fi obtinute, atunci ramura respectiva ar înceta sa mai fie perfect concurentiala pe masura ce firmele mai mari, cu costuri mai reduse, ar elimina de pe piata concurentii de dimensiuni mai mici.
În noua economie a bunastarii, productia optima este considerata a fi acea combinatie de bunuri aleasa de consumatorii individuali, în conditiile concurentei perfecte, ca replica la pretul care reflecta costurile reale de productie. Combinatia eficienta a inputurilor este aceea care genereaza productia cu cel mai mic cost al oportunitatii. Utilizarea în acest fel a factorilor de productie mai este întâlnita în literatura economica sub forma modelelor de eficienta tehnica sau de eficienta alocarii.
Comportamentul rational presupune sporirea volumului acelor activitati al caror beneficiu marginal (BM) este mai mare decât costul marginal (CM) si reducerea volumului acelor activitati al caror CM < BM. Nivelul optim al consumului sau productiei pentru consumatorul individual si, respectiv, pentru un anumit producator va fi cel dat de egalitatea CM = BM.
Pe pietele bunurilor cu concurenta pura si perfecta, consumatorul va atinge eficienta privata pentru niveluri ale consumului la care utilitatea marginală (UM) este egala cu pretul (P), iar producatorul, pentru niveluri ale productiei pentru care P = CM. Asadar, utilitatea marginala este egala cu costul marginal (UM = CM). În absenta externalitatilor, beneficiile private si costurile private vor fi identice cu beneficiile si costurile sociale (obtinute ca suma a celor private). Atunci când beneficiul marginal social este egal cu costul marginal social (BMS = CMS) sistemul economic cunoaste o situatie de eficienta sociala în sens Pareto.
În cazul pietelor factorilor de productie cu concurenta pura si perfecta, întreprinzatorul utilizeaza eficient un factor de productie, atunci când venitul marginal produs de factorul respectiv (VMf) este egal cu pretul factorului (Pf). În absenta externalitatilor: VMf = Pf reflecta o stare de eficienta sociala pe piata factorilor.
Preturile constituie baza sistemului de informatii dintre producator si consumator. Ele semnalizeaza consumatorilor schimburile intervenite în cheltuielile de productie, precum si pozitia producatorilor pe piata. Totodata, ele directioneaza alocarea factorilor de productie în conformitate cu dezideratele, mereu evolutive, ale consumatorilor. La baza mecanismelor de autoreglare specifice unei economii functionale de piata este sistemul preturilor.
Preturile primite de fermieri si achitate de cumparatorii produselor agricole îndeplinesc trei functii principale: a) alocarea resurselor; b) distribuirea veniturilor; c) impulsionarea investitiilor si acumularea de capital.
Functia de alocare a resurselor decurge din optimizarea comportamentului producatorilor agricoli în cadrul sistemului economiei de piata. O crestere în nivelul general al preturilor agricole, ceteris paribus, determina o crestere a veniturilor fermierilor, încurajeaza utilizarea inputurilor variabile, asigura venituri corespunzatoare inputurilor fixe - pamânt si capital. O schimbare intervenita în pretul relativ al unui produs agricol determina, prin efectul de substitutie, o ajustare a profitabilitatii relative a diferitelor produse. Aceasta ajustare poate influenta securitatea alimentara, în special în tarile sarace unde autoconsumul are o pondere ridicata.
Functia de impulsionare (întârziere) a investitiilor deriva din efectele cumulative pe termen îndelungat ale preturilor agricole. Astfel, nivelul înalt al preturilor la produsele agricole contribuie la cresterea veniturilor si a economiilor care pot fi transformate în bunuri de capital. Totodata, veniturile înalte încurajeaza fluxul creditului catre activitatile agricole. Afirmatia frecvent utilizata ca pretul este determinat de cerere si oferta este, în cazul cel mai bun, un raspuns de circumstanta care spune foarte putin. Se poate spune ca pretul unui produs agricol este influentat de raportul cerere-oferta. Însa, cererea la rândul ei depinde de nivelul pretului produsului agricol respectiv, de nivelurile preturilor celorlalte bunuri necesare producatorului agricol, precum si de alte conditii. De asemenea, oferta de pe piata unui produs agricol depinde de nivelul pretului, de preturile inputurilor si a celorlalte produse agricole, precum si de alte conditii.
Asadar, preturile produselor reprezinta o componenta a sistemului agregat de preturi. Teoria economica a pretului sintetizeaza aspectele micro si macroeconomice legate de determinarea pretului în cadrul diferitelor structuri de piata. Cercetarea formarii pretului unui produs agricol presupune, mai întâi, analiza proportiilor între preturile existente ale produselor si inputurilor care sunt într-un grad înalt de interdependenta complementara si substituibila. Principiile formarii preturilor produselor si inputurilor agricole se reduc, în ultima instanta, la costul oportunitatii, valoarea celei mai bune dintre sansele sacrificate atunci când se face o alegere.
După cum se stie, bunastarea economica este influentata de eficienta schimbului, eficienta tehnica si eficienta economica. Totodata, ea este influentata de distributia venitului care, în conditiile pietelor libere si concurentiale (piete care nu sunt afectate de interventiile unor factori exogeni) se realizeaza prin sistemul preturilor corelative.
Pretul relativ al unui produs agricol poate fi masurat cu ajutorul raportului dintre pretul de piata al produsului respectiv si pretul de piata al unui bun industrial. În conditiile concurentei perfecte exista un singur pret relativ la care un produs agricol poate fi schimbat contra unui bun industrial. Nivelul acestui pret relativ este dat de panta liniei bugetului pe care un consumator intentioneaza sa-l cheltuiasca pentru achizitionarea celor doua bunuri.
Consumatorul îsi poate maximiza bunastarea economica când linia bugetului este tangenta la cea mai înalta curba a izoutilitatii. La punctul respectiv rata marginala de substitutie a produsului agricol pentru bunul industrial este egal cu raportul de schimb dintre cele doua preturi. Daca avem în vedere ca rata marginala a schimbului este egala cu raportul dintre utilitatile marginale ale bunurilor, atunci pentru atingerea eficientei schimbului, acesta trebuie sa fie identica cu raportul dintre preturile produselor agricole si a celor industriale.
Un argument similar poate fi aplicat la combinarea factorilor de productie - eficienta tehnica. Producatorii agricoli individuali combina factorul natural (pamântul) cu factorul capital, urmarind obtinerea unei productii maxime cu un buget limitat. Cererea si oferta de pe piata factorilor de productie determina raportul de schimb dintre preturile celor doi factori. Cererea pentru fiecare factor depinde însa de pretul produselor agricole, deoarece este o cerere derivata (indusa). De aceea, producatorii agricoli angajeaza acele cantitati de factori (capital si pamânt) unde rata marginala a substitutiei tehnice devine egala cu raportul de schimb (prețul relativ) al factorilor. Dar exista un singur pret la care are loc substitutia tehnica pământ - capital.[22]
Deoarece industriasii au acelasi obiectiv ca si agricultorii - maximizarea profitului - rezulta ca rata marginala a substitutiei tehnice din industrie are acelasi nivel cu cea din agricultura. În acest caz, conditia combinarii eficiente a factorilor de catre utilizatori si producatori este data de egalitatea dintre productivitatile marginale ale factorilor si preturile relative ale celor două bunuri.
În conditiile concurentei perfecte fiecare fermier va urmari sa produca o cantitate corespunzătoare egalitatii dintre pretul de piata al unui produs agricol si costul marginal al acestuia. Similar, industriasii cauta sa-si maximizeze profitul alegând acel nivel de productie la care pretul fiecarui produs manufacturat este egal cu costul marginal. Din analiza comparativa a tipurilor de eficienta rezulta conditia optimului paretian la nivel microeconomic.
2.2. Programe de sprijinire a tarilor in perioada de preaderare
Uniunea Europeana aplica in mod consecvent principiul de a
acorda asistenta sarilor candidate la aderare pentru ca
integrarea sa aiba loc cu efecte cât mai mici asupra mediului
economico-social. Scopul minimizarea socului nu numai pentru
sarile din centrul si estul Europei, ci si pentru
tarile membre actuale. Sprijinul este menit sa faciliteze pe de
o parte, preluarea si aplicarea în practica a cuceririlor comunitare
(acquis-ul), iar, pe de alta parte, sa întareasca verigile
cele mai slabe ale vietii economice si sociale. Acestui scop îi este
destinat, în prezent, fondul
SAPARD sprijina dezvoltarea agriculturii si dezvoltarea rurala, în vederea acomodarii la preluarea si administrarea politicii agricole commune si de dezvoltare rurala UE.
ISPA finanteaza dezvoltarea infrastructurii si ocrotirea mediului.
PHARE 2000 asigura baza materiala a programelor care faciliteaza adaptarea cuceririlor comunitare, a acquis-ului. Toate acestea au urmarit sa pregateasca integrarea tarilor candidate în Uniunea Europeana si, totodata, fac cunoscut sistemul de asistenta si în tarile aflate în faza de pre-aderare.
PHARE este primul instrument financiar nerambursabil conceput de Uniunea Europeana pentru a sprijini Europa Centrala si de Est în evolutia catre o societate democrata si o economie de piata.
Înfiintat la începutul anului 1989 pentru Polonia si Ungaria(primele doua tari în care s-a realizat trecerea de la regimul comunist la democratie, de unde acronimul), programul s-a extins treptat, incluzând în 1996 13 tari partenere din regiune. Prin hotarârea Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, Phare a devenit instrumentul financiar al strategiei de pre-aderare, principalul obiectiv fiind aderarea la Uniunea Europeana a celor 10 tari asociate din Europa Centrala si de Est: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia si Ungaria. Phare ofera asistenta si altor tari din regiune (Albania, Bosnia-Hertegovina, Macedonia) în tranzitia catre democratie si catre economia de piata.
Programul se concentreaza asupra a doua aspecte:
dezvoltarea institutionala, sprijinirea guvernelor tarilor candidate în implementarea acquis-ului comunitar
investitiile, sprijinire tarilor candidate în efortul de a-si alinia activitatile industriale
Pe data de 16 aprilie 2003, la Atena, au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeana înca 10 tari : Cipru, Estonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria, care au devenit state membre U.E. de la data de 1 mai 2004. Bulgaria si România sunt parte a aceluiasi proces ireversibil de extindere. Concuziile Consiliului European din data de 17 decembrie 2004 au reafirmat continuarea procesului de extindere, în cadrul careia Bulgaria si România erau asteptate sa semneze Tratatele de aderare la U.E. în luna aprilie 2005, urmând ca ele sa devina state membre ale U.E. începâand cu ianuarie 2007.
Între 1990-2000, România a beneficiat de peste 1,5 miliarde Euro prin programul PHARE. Pentru perioada 2000-2006, România a primit prin PHARE aproximativ 250 de milioane Euro anual, fiind a doua tara candidata, dupa Polonia, din punct de vedere al marimii fondurilor alocate. În prezent, PHARE se concentreaza în România asupra a trei mari sectoare: dezvoltare reginala, dezvoltare institutionala si sprijinirea investitiilor în vederea implementarii acquis-ului.
Comisia Europeana, dupa negocieri cu sarile candidate, elaboreza un program national PHARE pentru fiecare tara, precum si programe multi-anuale si orizontale care includ proiectele ce vor fi realizate, supuse în prealabil aprobarii comitetului de gestiune a programului, compus din reprezentanti ai Statelor Membre.
Regulamentul nr. 1268/ 1999 al Consiliului U.E. prevede ca sprijinul SAPARD se refera cu prioritate la:
În planurile de dezvoltare care au în vedere prioritatile SAPARD figureaza ca o cerinta generala, pe lânga scopurile mai sus amintite, ca realizarea programului în tara candidata sa asigure totodata:
Analiza utilizarii fondurilor a scos în evidenta ca, ele nu au fost, întotdeauna, utilizate în scopul prevazut si nici eficienta nu a fost cea asteptata. O pare a fondurilor a fost utilizata în alte scopuri, ceea ce a trebuit sa fie recuperate si retrase.
Planul National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (PNADR) - care în cele ce urmeaza va fi denumit programul SAPARD - a avut ca obiectiv general crearea conditiilor pentru aderarea României la Uniunea Europeana. Asistenta financiara acordata de Comunitate este menita sa faciliteze implementarea aquis-ului comunitar referitor la Politica Agricola Comuna (PAC) si politicile asociate, precum si rezolvarea problemelor specifice pentru adaptarea durabila a sectorului agricol si a spatiilor rurale din România.
Având în vedere analiza situatiei agriculturii si a spatiului rural românesc, strategia generala a planului SAPARD se bazeaza pe urmatoarele prioritati:
- Îmbunatatirea accesului la piete si a competitivitatii produselor agricole prelucrate.
- Îmbunatatirea infrastructurilor pentru dezvoltarea rurala si a agriculturii.
- Dezvoltarea economiei rurale.
- Dezvoltarea resurselor umane.
Aceste prioritati sunt în concordanta cu principiile de dezvoltare rurala a Uniunii Europene.
Strategia pentru asistenta SAPARD are ca scop atingerea obiectivelor Planului National pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, tinând cont în acelasi timp de urmatoarele restrictii:
- Prioritatile sustinute în Art.4.3 al Reglementarii Consiliului 1268/1999, în special " În planurile lor tarile candidate vor acorda prioritate masurilor de îmbunatatire a eficientei pietelor, a standardelor de calitate si sanatate si a metodelor de creare de noi locuri de munca în spatiul rural tinând cont de prevederile privind protectia mediului înconjurator".
Pentru realizarea prioritatilor, Programul SAPARD a indicat si masurile adecvate, regrupate în patru axe prioritare.
1) Axa prioritara - Îmbunatatirea competitivitatii în prelucrarea produselor agricole si piscicole:
Obiective:
- Orientarea productiei în concordanta cu tendintele pietei, încurajarea dezvoltarii de noi piete;
- Îmbunatatirea calitatii procesarii, controlului si calitatii produselor alimentare cu respectarea cerintelor minime de securitate alimentara impuse de U.E.
- Îmbunatatirea si controlul conditiilor sanitare;
- Înfiintarea si întarirea procesatorilor privati de produse agro-alimentare si piscicole.
Masuri :
- prelucrarea si marketingul produselor agricole si piscicole;
- Îmbunatatirea structurilor în vederea realizarii controlului de calitate, veterinar si fitosanitar si pentru protectia consumatorilor;
Pentru realizarea acestor masuri sunt necesare investitii importante pentru implementarea acquis-ului comunitar (cereale, oleaginoase, lapte, carne, fructe si legume, vin si peste), contribuind astfel la cresterea competitivitatii si a valorii adaugate pentru aceste produse pe de o parte, iar pe de alta parte, investitii destinate să îmbunatateasca accesul locuitorilor spatiului rural la serviciile publice. În cadrul acestui program vor putea fi finantate proiecte a caror valoare totala eligibila este cuprinsa între 30.000 de mii de Euro si 4.000.000 milioane de Euro, echivalent în RON la data întocmirii Studiului de Fezabilitate, conform cursului comunicat de Banca Centrala Europeana. Beneficiarul poate sa primeasca de doua ori un sprijin, pe perioada de implementare a masurii, cu conditia ca valoarea totala eligibila a celor doua poiecte depuse de un beneficiar în cadrul acestei masuri sanu fie mai mare de 4.000.000 milioane de Euro(contributie privata+publica), pentru întreaga perioada de implementare a Programului. Beneficiarul poate solicita o alta asistenta financiara pentru un nou proiect în cadrul Masurii 1.1 numai dupa încheierea proiectului precedent (data ultimei plati efectuata de catre Agentia SAPARD).
2) Axa prioritara 2, SAPARD - Îmbuntatirea infrastructurii pentru agricultura si dezvoltare rurala:
Obiectivele acestei axe se refera la:
- Îmbunatatirea accesului locuitorilor din spatiul rural la exploatatii, îmbunatatirea comunicatiilor între zonele rurale si accesul la reteaua nationala;
- Îmbunatatirea conditiilor de igiena si sanitare ale locuintelor si ale activitatilor productive executate conform standardelor în vigoare;
- Asigurarea consumului necesar de apa pentru culturile agricole si pentru animale în zonele cu deficit de umiditate, în termenii eficientei economice, prin cresterea capacitatilor de folosire a sistemelor de irigatii existente si prin reducerea pierderilor de apa din reteaua de irigatii. Realizarea acestor obiective sunt însotite de masuri cum sunt:
- Dezvoltarea si îmbunatatirea infrastructurii rurale;
- Managementul resurselor de apa pentru agricultura;
În conformitate cu Reglementarile Consiliului (CE) nr.1268/1999 directiile generale au ca scop îmbunatatirea infrastructurii rurale, cresterea standardelor de viata si munca, fiind necesar ca proiectele propuse sa prezinte o evaluare a impactului asupra mediului în conformitate cu Legea nr. 137/1995 privind protectia mediului. Proiectele publice sunt proiecte de infrastructura, care nu genereaza venituri substantiale, în consecinta, aportul dat fiind de 100% din costul eligibil total. Proiectele de infrastructura care nu sunt de natura sa genereze venituri substantiale, sunt acele proiecte la care valoarea neta curenta a fluxului venituri viitoare, mai putin costurile de exploatare, au ca rezultat o valoare mai mica decât 25% din costul total al investitiei respective.
Costurile de exploatare sunt costuri survenite pentru functionarea investitiei, inclusiv costurile de întretinere, dar excluzând amortizarea sau costurile de capital. Pentru aceste proiecte contributia publica este de 100% din costul total eligibil.
3) Axa prioritara 3 - Dezvoltarea economiei rurale are urmatoarele obiective:
- Scaderea costurilor de productie;
- Îmbunatatirea si diversificarea productiei;
- Îmbunatatirea calitatii
- Promovarea si diversificarea activitatilor agricole;
- Stabilirea regulilor unitare referitoare la informatii despre productie în special în recoltare si distributia pietei, recunoscute în special în tarile candidate;
- Conservarea mediului natural agricol care este amenintat;
- Protectia si îmbunatatirea resurselor forestiere.
În vederea realizarii obiectivelor se prevad urmatoarele masuri:
- Investitii în exploatatiile agricole;
- Constituirea grupurilor de producatori;
- Masuri de agro-mediu;
- Dezvoltarea si diversificarea activitatilor economice pentru generarea de activitati multiple si venituri alternative;
- Investitii în silvicultura;
Este important de subliniat ca, finantarea se acorda numai acelor proiecte care îndeplinesc conditiile minime de viabilitate pentru fiecare sector de productie, în ceea ce priveste suprafata minima agricola sau numarul minim de animale crescute, precum si conditiile tehnice minime de crestere si furajare si de folosire a dejectiilor. Totodata, se urmareste cresterea veniturilor producatorilor care sunt membrii ai grupurilor de producatori si care mentin si creeaza locuri de munca în mediul rural. În concordanta cu prevederile art.22 al Reglementarii Consiliului (CE) nr. 1257/1999 sprijinul pentru masurile de productie agricola destinate amenajarii mediului si mentinerii specificului rural (agro - mediu) au contribuit la multiplicarea actiunilor pentru îndeplinirea obiectivelor în concordanta cu politicile comunitare referitoare la agricultura si mediu. De regula, sunt admise si sprijinite numai acele proiecte care faciliteaza conversia la o agricultura organica, de protejare a zonelor cu o biodiversitate speciala / importanta naturala si îmbunatatirea peisajului rural. De asemenea, se urmareste modernizarea unitatilor existente în turismul rural dar si crearea de noi unitati, în conditiile justificarii investitiei printr-un studiu privind piata potentiala a amplasamentului. În cadrul masurii vor putea fi finantate proiecte a caror valoare totala eligibila este cuprinsa între 5.000 - 500.000 EURO, echivalent în RON la data întocmirii Studiului de Fezabilitate - Memoriu justificativ, conform cursului comunicat de Banca Centrala Europeana. Valoarea totala eligibila poate sa ajunga la 2.000.000 Euro numai pentru proiectele al caror obiectiv este implementarea acquis-lui comunitar în fermele de crestere a animalelor si pasarilor, dupa realizarea investitiei. Beneficiarul poate sa primeasca de doua ori un sprijin, pe perioada de implementare a masurii cu conditia ca valoarea totala eligibila a celor doua poiecte depuse de un beneficiar în cadrul acestei masuri sa nu fie mai mare de 2.000.000 Euro (contributie privata + publica), pentru întreaga perioada de implementare a Programului. Beneficiarul poate solicita o alta asistenta financiara pentru un nou proiect în cadrul masurii 3.1 numai dupa încheierea proiectului precedent (data ultimei plati efectuata de catre APDRP). În cadrul masurii 3.4 vor putea fi finantate proiecte a caror valoare totala eligibila este cuprinsa între 5.000 - 200.000 Euro si pâna la 500.000 Euro pentru submasura Acvacultura, echivalent în RON la data întocmirii Studiului de Fezabilitate - Memoriu justificativ, conform cursului comunicat de Banca Centrala Europeana. Beneficiarul poate sa primeasca de doua ori un sprijin, pe perioada de implementare a masurii cu conditia ca valoarea totala eligibila a celor doua poiecte depuse de un beneficiar în cadrul acestei masuri sa nu fie mai mare de 200.000 Euro (contributie privata + publica), pentru întreaga perioada de implementare a Programului. Beneficiarul poate solicita o alta asistenta financiara pentru un nou proiect în cadrul Masurii 3.4 numai dupa încheierea proiectului precedent (data ultimei plati efectuata de catre APDRP).
4) Axa prioritara 4 - Dezvoltarea resurselor umane
Aceasta anexa este centrata pe asigurarea capitalului uman, care prin o pregatire corespunzatoare sa raspunda provocarilor modernizarii si eficientizarii agriculturii. În acest scop se prevad:
Pregatirea fermierilor pentru reorientarea calitativa a productiei
aplicarea acestor metode de tehnologii de productie care sunt consecvente cu protejarea si îmbunatatirea peisajului si a protectiei mediului, a normelor care sunt aplicate în domeniul cresterii si sanatatii animalelor
atingerea unui nivel de pregatire profesionala care este necesar pentru managementul unor exploatari viabile
Sa asigure ca programul va fi cunoscut atât de beneficiari cât si de responsabili cu implementarea lui (prin promovare, selectie, verificare si monitorizare)
Sa asigure pregatirea si formarea diferitelor autoritati si organizatii responsabile pentru îndeplinirea programului;
- elaborarea studiilor necesare pentru implementarea proiectelor
Atingerea acestor obiective nu se poate face doar prin o enumerare teoretica ci, prin promovarea de masuri concrete ce tin de institutiile din fiecare stat membru coroborate cu cele ale diferitelor institutii comunitare.
Masuri :
Asistenta tehnica pentru derularea programului SAPARD
Astfel este necesara oferirea de asistenta pentru pregatirea profesionala, pentru a contribui la îmbunatatirea cunostintelor si a competentei profesionale ale fermierilor si a altor persoane implicate în activitatile agricole si silvice; în unele situatii chiar reconversia acestora spre activitati neagricole care dau posibilitatea cresterii substantiale a veniturilor.
- Elaborarea prioritatilor în cadrul strategiei de dezvoltare rurala se bazeaza pe urmatoarele doua principii importante:
- o corelare puternica între prioritati, ceea ce presupune o coordonare a masurilor corespunzatoare fiecarei prioritati, mai ales în vederea obtinerii unor rezultate cumulate care sa asigure dezvoltarea lantului de productie;
- stabilizarea pietei agroalimentare si implicit o dezvoltare integrata a spatiului rural;
- promovarea prealabila a unor prioritati, care sa asigure dezvoltarea unor resurse în zonele cu potential;
o buna orientare si administrare a fondurilor programului.
În cadrul primului principiu , prioritatea nr.1 nu poate fi pe deplin dezvoltata fara o furnizare de materii prime agricole, stabile din punct de vedere cantitativ si superioare calitativ având preturi competitive - obiective stabilite în cadrul celei de-a treia prioritati.
Implementarea unui flux regulat de aprovizionare a unitatilor de prelucrare si comercializare este conditionata de existenta unei retele de infrastructura suficiente si, mai ales, de existenta unei retele de axe rurale dense, ceea ce va permite deservirea unitatilor de furnizare. În final functionarea eficienta a unitatilor de productie sau prelucrare sunt conditionate de instruirea agentilor economici, necesari functionarii lor.
Masurile formulate în programul SAPARD au urmatoarele obiective specifice: cresterea eficientei pe piata, prin orientarea productiei conform tendintelor previzibile ale pietei sau stimularea dezvoltarii de noi piete; crearea conditiilor pentru respectarea cerintelor de securitate alimentara, sanitara si de protectie a mediului; crearea unor noi locuri de munca si pastrarea celor existente în spatiul rural; aparitia si consolidarea unor agenti economici privati competitivi; îmbunatatirea infrastructurii de transport si edilitare; îmbunatatirea si diversificarea productiei si scaderea costurilor de productie; pastrarea mediului cu valoare agricola ridicata; protejarea si îmbunatatirea resurselor forestiere; cresterea nivelului de calificare profesionala; facilitarea implementarii Planului SAPARD etc. La nivelul fiecarei masuri au fost formulate si obiectivele operative. De exemplu, obiectivele operative ale masurii ( " Investitii în exploatatii agricole", asa cum figureaza acestea în programul SAPARD national sunt:
- dezvoltarea, diversificarea si modernizarea proceselor de productie, atât în sectorul vegetal cât si în cel de crestere a animalelor, în acord cu prevederile fitosanitare si sanitary-veterinare, asigurând astfel conditiile pentru dezvoltarea durabila a agriculturii;
- Îmbunatatirea calitatii produselor agricole de baza, creând conditiile introducerii standardelor minime ale UE, precum si a mai bunei valorificari a produselor;
Cresterea veniturilor beneficiarilor asistentei, ceea ce va avea effect benefic asupra volumului de economii, asupra capacitasii de reluare a ciclului de productie, asupra consolidarii comunitasilor rurale;
Cresterea puterii economice a explotatiei agricole si consolidarea proprietatii private;
Crearea unor ferme moderne, eficinete, în productie vegetala si animala, cu un potential genetic ridicat;
Activizarea potentialului agricol si turistic prin mai buna folosire a resurselor locale din zona;
Stimularea si favorizarea stbilirii tinerilor în spatiul rural si/sau atragerea acestora în desfasurarea unor activitati agricole
Cele sase masuri avute în vedere pentru anul 2007 în cadrul Programul SAPARD pentru România au fost:
- Îmbunatatirea procesului de prelucrare si comercializare a produselor agricolesi piscicole - masura care urmareste în principal rentabilizarea prelucrarii si comercializarii produselor agricole si piscicole, cu scopul de a contribui la implementarea acquis-ului comunitar, cresterea productivitatii si valorii adaugate a produselor si crearea a noi locuri de munca. Bugetul total destinat acestei masuri a fost de 255,86 milioane de euro (191,9 milioane euro contributie UE). Pot solicita finantare asociatiile si grupurile de producatori (cu personalitate juridica), societatile comerciale cu capital integral privat, asociatii, grupuri de producatori si societati comerciale private din sectorul viticol, care prelucreaza exclusiv soiuri superioare de struguri. Proiectele propuse vor fi obligatoriu localizate în mediul rural, cu exceptia celor destinate modernizarii capacitatilor de productie deja existente, care pot fi amplasate în mediul urban. Finantarea se va da în sume între 30.000 si 2 milioane de euro, iar pentru lapte si produse lactate, carne, fructe, legume, vinificatie, peste, cartofi contributia trebuie sa fie 50% de la UE, iar 50% de la beneficiar. Pentru cereale, seminte, oleaginoase, zahar co-finantarea este de 30% SAPARD si 70% beneficiarul. Aceste cofinantari, pentru multi fermieri, sunt greu de asigurat si, în consecinta, fondurile nu pot fi utilizate.
Dezvoltarea si îmbunatatirea infrastructurii rurale - prin aceasta masura se urmareste îmbunatatirea accesului locuitorilor din asezarile rurale la reteaua rutiera si feroviara, sporirea activitatilor economice, comerciale, turistice, etc.
Bugetul destinat acestei masuri este de 438,77 milioane de euro (329,08 milioane euro - contributie UE). Pot solicita finantare consiliile locale comunale si asociatiile consiliilor comunale cu personalitate juridica. Activitatile care pot primi finantare sunt: construirea de drumuri noi si modernizarea celor existente, construirea de noi retele de alimentare cu apa si extinderea si/sau modernizarea celor existente, construirea de retele de canalizare noi si extinderea si/sau modernizarea celor existente, etc. Proiectul se va desfasura obligatoriu în mediul rural, iar limitele de buget sunt între 100.000 si 1 milion euro. Pentru proiectele care nu genereaza beneficii nete substantiale, contributia din fondurile SAPARD poate fi pâna la 100% din costul total eligibil. Un beneficiar are dreptul la finantarea a maximum 2 proiecte pe toata durata programului SAPARD (2000-2006), a caror valoare totala nu va depasi 1 milion de euro.
Investitiile în exploatari agricole au doua obiective: sa contribuie la cresterea veniturilor producatorilor agricoli si la îmbunatatirea conditiilor de viata si munca ale acestora; sa asigure cresterea si îngrijirea animalelor în conditii igienice. Pot solicita finantare: producatorii agricoli individuali, asociatiile agricole familiale, asociatii agricole fara personalitate juridica, grupuri de producatori sau alte asociatii agricole din sectorul agricol privat, societati comerciale agricole cu capital integral privat. Se acorda finantare pentru: achizitionarea de utilaje moderne - tractoare, combine, masini, instalatii si echipamente agricole); reabilitarea livezilor sau viilor, investitia în fermele de cultivare a plantelor agricole prin modernizarea si extinderea cladirilor si utilitatilor, precum si pentru procurarea de rase de animale cu potential genetic mare, etc. Proiectul se va derula în mod obligatoriu în mediul rural, fondurile SAPARD acoperind maximum 50% din costul eligibil al proiectului, restul de 50% asigurându-se de beneficiar.
Limitele de buget sunt între 10.000 s respectiv 500.000 de euro.
Diversificarea activitatilor economice - masura necesara cresterii si/sau pastrarii locurilor de munca si generarea de venituri alternative. Aceasta finantare este deschisa fermierilor, proprietarilor de terenuri forestiere si/sau piscicultorilor, persoanelor fizice, asociatiilor familiale, asociatiilor si grupurilor de producatori cu personalitate juridica, etc. Bugetul total este de 150.32 milioane euro (112,74 milioane de euro - contributie UE).
Masuri forestiere - proprietarii de terenuri inapte pentru agricultura din sectorul privat si din sectorul de stat, agenti economici privati, asociatii ale proprietarilor privati, precum si comunele si asociatiile comunale au la dispozitie cca. 157,24 milioane de euro (117,93 milioane euro din contributia UE) pentru a dezvolta proiecte în domeniul forestier. Proiectele trebuie sa deruleze actiuni precum înfiintarea si întretinerea plantatiilor si a varietatilor de copaci cu crestere foarte rapida; înfiintare de plantatii, crearea de noi pepiniere si modernizarea celor existente. Astfel, proiectul trebuie sa se deruleze în mod obligatoriu în mediul rural. Pentru beneficiarii privati contributia proprie este de 50% și contribu ia SAPARD 50%, iar pentru beneficiarii publici se poate ajunge si până la 100% contributie SAPARD. Limitele de buget sunt între 10.000 si 500.000 de euro pe proiect. Proiectele având doar o finantare partiala din partea SAPARD, este de înteles de ce multe din ele nu s-au realizat. Capacitatea slaba financiara a agentilor privati constituie un factor restrictiv în punerea în practica a proiectelor care ar contribui la modernizarea sectorului agricol si îmbunatatirea conditiilor de viata a populatiei de la sate.
Îmbunatatirea pregatirii profesionale este la rândul ei, sustinuta financiar dar, ca si celelalte domenii, în anumite limite. Diversele organisme de pregatire profesionala pot depune proiecte de finantare pentru realizarea unor pachete de instruire în sectoare precum: agricultura, piscicultura, cultivarea pamântului prin metode ecologice, monitorizarea si evaluarea problemelor importante de mediu, gestionarea fondului silvic, etc. Bugetul total aferent este de 81,049 milioane de euro (60,78 milioane de euro contributie UE). Limitele de buget sunt între 10.000 de euro, iar Programul SAPARD poate finanta pâna la 100% costuri eligibile ale proiectului.
Obiectivele, prioritatile si pachetele de masuri schitate în cadrul programului strategic trebuie sa fie apte pentru rezolvarea punctelor slabe, respectiv pentru valorificarea punctelor forte, semnalate în analiza SWOT.
Sustinerea prin argumente a masurilor propuse este parte componenta a programului SAPARD. Trebuie demonstrat, totodata, ca masurile prevazute sunt adecvate pentru realizarea obiectivelor, pentru atingerea prioritatilor si ca ele sunt în concordanta cu principiile UE, cu reglementarile Politicii Agricole Comune (PAC), precum si cu politica structurala si de dezvoltare rurala. Mentionez ca aceste prevederi ale Comisiei Europene nu se refera numai la Programul SAPARD national, ci ele trebuie sa fie respectate în cazul tuturor programelor care beneficiaza de asistenta comunitara. Se asteapta ca prin atingerea prioritatilor formulate în Programul SAPARD sa se realizeze cresterea rentabilitatii productiei, sa creasca ponderea produselor de calitate superioara, mai competitive, sa creasca venitul si calitatea vietii populatiei rurale, astfel încât sa scada migrarea tinerilor din spatiul rural, iar ridicarea nivelului de pregatire profesionala sa contribuie la realizarea eficienta a masurilor prevazute.
Indicatorii de apreciere a eficientei programelor finantate din fonduri structurale
Stabilirea programelor de actiune în realizarea unei strategii reprezinta o etapa importanta, scopul acestor programe dupa cum am evidentiat în capitolul anterior, este de a preciza foarte clar care sunt actiunile concrete de întreprins, când se efectueaza fiecare si cine raspunde de aplicarea lor.
Interventiile structurale în domeniul agriculturii si al dezvoltarii rurale sunt foarte eterogene. Totusi desprindem patru tipuri de interventii care sunt specifice acestui domeniu:
a) infrastructura rurala (de ex: reabilitarea satului, etc.)
b) diversificarea exploatarilor agricole (de ex: agroturismul; produse de ferma noi; etichete; formare profesionala si consultanta)
c) rationalizarea productiei (de ex: investitii în exploatari; ajutor acordat tinerilor agricultori; pensii; transformarea si comercializarea produselor agricole)
d) ajutor acordat productiei agricole putin intensive (de ex: reîmpadurire; folosirea terenurilor în mod favorabil mediului înconjurator).
Interventiile în acest domeniu sunt finantate de Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA) si de FEDER.
Destinatarii interventiilor sunt agricultorii, fostii agricultori si alte unitati economice din zonele rurale. Ajutoarele oferite sectorului agricol si zonelor rurale se justifica din mai multe motive. Cererea de hrana este constanta, în timp ce, tehnologia aflata în continua dezvoltare a provocat o scadere a populatiei si a densitatii rurale. Trebuie create si puse la punct alternative în materie de venituri si locuri de munca pentru agricultori, precum si pentru întreprinderile si angajatii lor din sectoarele artizanale si comerciale asociate.
Realizarile interventiior în domeniul infrastructurilor pot fi masurate în unitati fizice: numarul de uzine de transformare si de ambalare construite, suprafata satelor reabilitate, lungimea drumurilor construite, etc. Având în vedere eterogenitatea proiectelor, este greu de consolidat indicatorii la un nivel mai înalt decât cel al masurilor, decât daca se foloseste un procent de realizare agregat.
În cazul general al subventiilor si primelor, principalii indicatori sunt "numarul de unitati economice ajutate" si "numarul de gospodarii ajutate". Acesti indicatori pot fi combinati cu resursele financiare si repartizati în categorii de exploatari agricole sau de gospodarii si, îndeosebi, grupuri de venituri.
Indicatori de rezultat- se refera la efectul direct si imediat generat de program.
Destinatarii pot, în general, sa fie identificati fara prea mare dificultate. Acesti indicatori ppot fi de natura fizoca sau financiara.
Proportia exploatarilor agricole si gospodariilor ajutate din zona sau grupul definit indica gradul de patrundere a programului în numarul total al exploatarilor sau gospodaririlor din zona sau grupul definit. Având în vedere atingerea plafonului maxim al ajutorului, investitiile reale ale agricultorilor pot fi mai mari decât cele indicate pe formulare.
Indicatori de impact - se refera la consecintele programului dincolo de efectele sale imediate asupra beneficiarilor directi. Exista doua tipuri de impact:
-impactul specific care se refera la efectele care se produc dupa un anumit timp, dar care sunt legate direct de masura întreprinsa;
- impactul general se refera la efectele pe termen mai lung resimtite de populatie.Masurarea acestui tip de impact este o actiune mai complexa care creeaza probleme în stabilirea legaturii cauza - efect.
Spre deosebire de marile proiecte din alte domenii, impactul asupra dezvoltarii rurale este concentrat pe teritorii de talie mica. Diversificarea activitatilor are un impact direct asupra agricultorilor, ajutând la furnizarea de locuri noi de munca si de sanse de a obtine venituri apropiate de cele din sectorul agricol. Ajutorul acordat investitiilor destinate sa îmbunatateasca transformarea si comercializarea produselor agricole are un impact indirect asupra exploatarilor.
Totusi, având în vedere gradul ridicat de concurenta în sectorul alimentar, el nu provoaca neaparat o crestere a preturilor de productie sau a cotelor pietei. Asociate acestui ajutor, contractele de furnizare pot contribui la reducerea riscurilor în ceea ce priveste veniturile agricultorilor.
Masurile în favoarea infrastructurilor rurale au impact asupra farmecului rezidential al zonei eligibile. Ajutorul poate de asemenea sa aiba un impact suplimentar asupra turismului rural.
Durata impactului variaza de la un an (pentru impactul asupra agroturismului) la zece ani sau mai mult ( pentru impactul asupra densitatii populatiei). În afara impactului pe care îl au programele fondurilor structurale, zonele rurale depind în mare masura de impactul politic ( în special de cel al politicii agricole comune). Veniturile agricultorilor depind, de asemenea, în mare parte, de conditiile naturale si climaterice. Agricultorii, si mai ales gospodariile rurale, fac deseori parte din alte grupuri, intra în alte domenii. Ajutorul dat întreprinderilor are impact asupra sanselor celor din gospodarii rurale de a obtine un loc de munca si furnizeaza posibilitati de câstig alternativ sau complementar pentru agricultori, contribuind astfel la evolutia structurala a sectorului agricol.
La fel, interventiile în domeniul transportului au impact asupra pretului transportarii produselor agricole cumparate si vândute si îmbunatateste accesul celor din gospodarii rurale la locurile de munca din afara sectorului lor.
Interventiile structurale în domeniul turismului sunt în anumite cazuri asociate cu atractiile turistice din zonele rurale. Vizitatorii pot fi interesati sa viziteze alte atractii turistice mai putin importante sau sa stea în aceste zone mai mult timp pentru a profita de activitati relaxante. Oferta de specialitati agricole regionale facuta de agricultori îmbogateste si mai mult potentialul turismului rural.
Formarea profesionala, mai ales în domeniul tehnologiilor necesare în întreprinderi situate în zone rurale, creste capacitatea persoanelor care traiesc în mediul rural de a gasi un loc de munca.
Majoritatea informatiilor legate de realizari si de rezultate ar trebui sa fie disponibile pentru operatorii de proiecte finantate din fondurile structurale, care ar trebui sa culeaga, în mod regulat, informatii simple, de exemplu numarul, talia si tipul de exploatari agricole ajutate. Informatiile asociate cu impactul trebuie sa fie culese direct de la destinatari prin intermediul unor cercetari specifice. Dupa exemplul altor tipuri de interventii, implicarea unor echipe din exterior pentru a culege aceste informatii poate folosi pentru a garanta fiabilitatea raspunsurilor. Este importanta obtinerea de informatii pe esantioane si extrapolarea lor dar, în masura în care numarul global de proiecte este ridicat si costul unor culegeri de informatii de la toti destinatarii este prohibitiv.
Impactul asupra gospodariilor rurale si asupra farmecului regiunii poate fi examinat cu ajutorul unor cercetari amanuntite. În anumite cazuri, este posibila folosirea unor analize de masuri facute anterior. Ajustând coeficientii cu indicatorii de rezultat sau de realizare si calculând impactul posibil al ajutorului acordat, se pot obtine estimari suficient de fiabile cu un cost rezonabil. Aceasta metoda este des folosita pentru a identifica efectele temporare ale reabilitarii satelor sau pentru a calcula efectele agro-turismului (ETP).
Niveluri ridicate ale importurilor pentru satisfacerea pietelor cu amanuntul din mediul urban si niveluri reduse ale exporturilor (care sunt în principal exporturi de produse cu valoare adaugata scazuta). Informatiile care clarifica indicatorii de context pot fi obtinute din arhive, statistici si cercetari europene, nationale si uneori regionale. Eurosta a creat o baza de date speciala de statistici regionale actualizate anual, furnizând informatii comparabile pentru toata Europa. Agricultura si dezvoltarea rurala ridica unele probleme de acoperire statistica.
Informatiile agricole despre structura exploatarilor agricole din regiune, precum vârsta exploratorilor, talia si tipul exploatarii, nu sunt disponibile decât dupa mult timp, lucru care limiteaza posibilitatea programului de a urmari contextul. Indicatorii cheie prezentati mai jos se preteaza simultan la comparatii cu alte programe. Prin urmare, pot face usor obiectul agregarii la scara europeana. Atât tarile dezvoltate cât si cele în curs de dezvoltare trebuie sa aiba în vedere un nou tip de dezvoltare care sa permita rezolvarea problemelor de protectia mediului concomitent cu intensificarea activitatilor care sa permita dezvoltarea economica si sociala asa cum s-a stabilit la conferinta pentru dezvoltare durabila de la Johannesburg, 26 august-4 septembrie 2002.
Desi, au loc unele restructurari semnificative ale sectorului agricol si România are un numar relativ redus de unitati mari si integrate în sectorul porcin si avicol, în general productia de ferma înregistreaza înca un grad înalt de fragmentare.
Acest lucru are nu numar de efecte negative:
Valoare adaugata scazuta în lantul alimentar, ca rezultat al productivitatii financiare, utilizarii insuficiente a împrumuturilor, lipsei aptitudinilor si experientei corespunzatoare tehnice, manageriale si de marketing, precum si infrastructura de ferma inadecvata si calitatii productiei ce se datoreaza lipsei resurselor; nivelurilor superioare ale consumului productiei în ferma, precum si comercializarea unei ponderi mici din productia totala a fermei pe piete comeriale formale.
Niveluri ridicate ale importurilor pentru satisfacerea pietelor cu amanuntul din mediul urban si niveluri reduse ale exporturilor
Venituri scazute în agricultura, industrie alimentara si în zonele rurale, ceea ce limiteaza cresterea economica
Dificultati în respectare cerinteor de calitate, siguranta alimentara, sanatate si bunastare animala precum si de mediu necesar la aderarea UE
Pentru a depasi aceste neajunsuri enumerate mai sus, se impun un pachet complex de masuri si programe care sa împleteasca politicile agricole nationale cu politica agricola europeana si care pot fi realizate numai prin definirea si urmarirea realizarii unui panel de obiective strategice pentru perioada imediat urmatoare.
Bondrea Aurelian- "România la începutul secolului XXI. Starea natiunii 2004", Editura Fundatiei "România de mâine", Bucuresti, 2004
Greabu Alexandru-" Standardizarea nationala - suport pentru integrarea României în Uniunea Europeana", revista Standardizarea nr. 5/2005
Bondrea Aurelian- "România la începutul secolului XXI. Starea natiunii 2004", Editura Fundatiei "România de mâine", Bucuresti, 2004
Greabu Alexandru-" Standardizarea nationala - suport pentru integrarea României în Uniunea Europeana", revista Standardizarea nr. 5/2005
Bondrea Aurelian- "România la începutul secolului XXI. Starea natiunii 2004", Editura Fundatiei "România de mâine", Bucuresti, 2004
Bondrea Aurelian- "România la începutul secolului XXI. Starea natiunii 2004", Editura Fundatiei "România de mâine", Bucuresti, 2004
|
