Aceasta modalitate de impunere este practicata pe scara din ce în ce mai mare, fiind întâlnita în tari ca: Marea Britanie (Income Tax), S.U.A. (Individual Income Tax), Belgia (Impot des perssones physique), Franta (Impot sur le revenu), Italia s.a.
Analiza celor doua sisteme de impunere a persoanelor fizice evidentiaza ca în cazul impunerii separate, persoanele care realizeaza venituri din ma 121i810b i multe surse sunt avantajate, deoarece ele nu mai sunt afectate de progresivitatea impunerii care este specifica sistemului de impunere globala.
Stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se face de regula anual, pe baza unei declaratii de impunere data de subiectul impozitului.
Încasarea impozitelor stabilite asupra veniturilor din salarii, dobânzi, rente etc. se face, în cele mai frecvente cazuri, prin stopajul la sursa, iar impozitele aplicate asupra celorlalte venituri sunt încasate direct de la contribuabilii platitori.
Impozitele pe veniturile persoanelor fizice înregistreaza cresteri continue pe plan mondial. Ele detin ponderi mai mari în totalul veniturilor bugetare, comparativ cu cele detinute de impozitele pe veniturile persoanelor juridice.
În România, cel mai important impozit, din categoria impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, este în prezent impozitul pe salarii.
Sunt instituite în legatura cu existenta drepturilor de proprietate, ale diferitelor persoane fizice si juridice, asupra unor bunuri mobile si imobile.
În practica fiscala din diferite tari aceste impozite exista sub urmatoarele forme principale:
- impozite propriu - zise asupra averii;
- impozite asupra circulatiei averii;
- impozite asupra sporului de avere sau cresterii averii.
Se practica în doua variante:
- ca impozite asezate asupra averii, platite din venitul produs de averea respectiva;
- ca impozite instituite pe substanta însasi a averii si platite chiar din aceasta.
Acestea din urma au de regula un caracter exceptional, fiind percepute o singura data(de exemplu, în timpul sau dupa încheierea unui razboi).
Cele mai frecvente impozite asezate asupra averii propriu - zise sunt:
impozitele pe proprietatile mobiliare;
impozitele asupra activului net.
Impozitele pe proprietatile mobiliare sunt întâlnite în mod frecvent sub forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor.
Baza impozabila asupra bunurilor care intra sub incidenta fiscala a acestei categorii de impozite o reprezinta, fie valoare de înlocuire sau valoarea declarata de proprietar a bunurilor respective, fie veniturile capitalizate rezultate din folosinta acestor bunuri.
În general, cotele de impunere în cazul aplicarii acestor impozite nu sunt ridicate, pentru a putea fi suportate usor de contribuabilii platitori din veniturile produse de averea respectiva.
Obiectul impunerii în cazul aplicarii acestor impozite, îl reprezinta întreaga avere imobila si mobila pe care o detine un contribuabil platitor.
În practica financiara intra însa sub incidenta fiscala a acestui impozit numai patrimoniul agricol si cel forestier, bunurile mobile si imobile folosite pentru desfasurarea activitatilor comerciale, exercitarea profesiilor libere etc.
La calcularea impozitului pe activul net se aplica cote proportionale sau cote progresive.
Obiectul impunerii, în cazul aplicarii acestor impozite, îl reprezinta acea parte din substanta averii (bunuri mobile si imobile) supusa transmiterii dreptului de proprietate de la o persoana la alta.
Din categoria acestor impozite fac parte:
impozitul pe succesiuni;
impozitul pe donatii;
impozitul pe actele de vânzare - cumparare;
impozitul pe înscrisuri sau titluri de valoare;
impozitul pe circulatia capitalului si a efectelor comerciale etc.
Obiectul impunerii, în cazul aplicarii acestor impozite, îl reprezinta sporul de valoare pe care l-au înregistrat anumite bunuri într-un anumit interval de timp.
Din aceasta categorie de impozite fac parte:
impozitul pe plusul de valoare imobiliara (impozitul asupra câstigului de capital);
impozitul pe sporul de avere obtinut în timp de razboi.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliara a fost instituit în vederea impunerii sporului de valoare înregistrat de unele bunuri imobiliare (cladiri, terenuri), în intervalul de timp din momentul cumpararii acelor bunuri si pâna în momentul vânzarii bunurilor respective, fara ca proprietarii lor sa fi efectuat cheltuieli în acest scop.
Subiectul impunerii, în cazul aplicarii acestui tip de impozit, este vânzatorul, iar obiectul supus impunerii îl constituie diferenta dintre pretul de cumparare si pretul de vânzare a acelui bun
|
