LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR sI A SERVICIILOR
Libertatea de stabilire pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene pentru a exercita acolo anumite activitati cu caracter economic si prestarea de servicii par a nu avea multe legaturi. Totusi, aceste doua libertati se sprijina reciproc în vederea realizarii obiectivelor comune.A crea o filiala într+un stat membru înseamna nu numai a folosi libertatea de stabilire ci presupune o baza de plecare pentru prestarea de servicii.
Din perspectiva juridica, aceste doua libertati se adreseaza persoanelor fizice si persoanelor juridice, oferind alternative de actiune agentilor economici.
Lucratorii
Lucratorii au dreptul de a circula liber în cadrul Uniunii. Orice discriminare pe motiv de cetatenie între lucratorii statelor membre în ceea ce priveste încadrarea în munca, remunerarea si celelalte conditii de munca este interzisa.
Sub rezerva restrictiilor justificate de motive de ordine publica, siguranta publica si sanatate publica, lucratorii au dreptul:
Libera circulatie a capitalurilor
Tratatul de la Roma s-a inspirat din Acordurile de la Bretton Woods si a facut diferenta între platile curente si deplasarile de capital. Întrucât circulatia capitalurilor poate aduce atingere suveranitatii traditionale a statului si poate bulversa economia, ea nu a fost liberalizata decât progresiv.
Platile curente
În acceptiunea data de o hotarâre a Curtii de justitie, platile curente sunt transferuri de devize care constituie o contraprestatie în cadrul unei tranzactii subdiacente. Trabuie sa se distinga astfel între circulatia de capitaluri, care reprezinta operatiuni financiare al caror obiect esential este plasarea sau investirea si o plata curenta. Astfel, plata primelor de asigurare în caz de raspundere sau prejudiciu sunt plati curente, în timp ce plata primelor de asogurare pe viata este un transfer de capital.
Din momentul expirarii perioadei de tranzitie, platile curente au fost liberalizate, dar statele pot verifica transferurile pentru a vedea daca nu este o operatiune de transfer de capital deghizata.
Liberalizarea deplasarilor de capitaluri
Transferurile care au o legatura cu o investitie sunt deplasari de capital.Diversitatea lor este certa, exemple fiind cumpararea-vânzarea sau subscriptia de valori mobiliare, plasamentele pe termen lung sau chiar transferurile de capital în executarea unor contracte de asigurare.
Libertatea de stabilire, prezentata anterior, presupune dreptul investitorului comunitar de a avea parti sociale într-o societate comerciala înfiintata într-un stat membru. Tot astfel, libertatea de prestare în sectoarele sensibile presupune liberalizarea miscarilor pe termen scurt si a transferurilor, în vederea efectuarii de plasamente.
Directiva din iunie 1988
Aceasta directiva are ca obiect libertatea de circulatie a capitalurilor. Acest fapt implica eliminarea tuturor autorizatiilor de transfer între state. Se produce, în acest fel, unificarea pietelor de schimb.
Directiva lasa statelor membre libertatea de a adopta masuri de reglementare a lichiditatii bancare, chiar daca ele pot afecta transferul de capital. Sunt permise si actiuni de control administrativ, mai ales pentru a descuraja frauda fiscala si pentru a se respecta cadrul prudential bancar.
Directiva contine si o clauza de salvgardare specifica. Atunci când perturbarile afecteaza unul sau mai multe state membre (sunt transferuri cu valoare mare care afecteaza pietele interne si evolutia monetara) sunt permise masuri de limitare a transferului de capital.
Tratatul de la Maastricht
Liberalizarea erga omnes a transferurilor de capital s-a facut prin Tratatul de la Maastricht.Principiul vizeaza nu numai liberalizarea între statele membre ale Uniunii Europene, ci si în relatiile cu statele terte. Transferurile de capital sunt libere, cu conditia de a nu masca operatiuni de spalare de bani sau de a produce frauda fiscala. Uniunea poate impune, daca interesul general o cere, restrictii cu privire la circulatia capitalurilor.
POLITICA ECONOMICĂ sI MONETARĂ
În vederea realizarii scopurilor prevazute la legislatia comunitara, actiunea statelor membre si a Uniunii presupune, în conditiile prevazute de Constitutie, instituirea unei politici economice întemeiate pe strânsa coordonare a politicilor economice ale statelor membre, piata interna si definirea obiectivelor comune, conduse în conformitate cu principiul unei economii de piata deschise, în care concurenta este libera.
În paralel, în conditiile si în conformitate cu procedurile prevazute de Constitutie, aceasta actiune presupune o moneda unica, euro, precum si definirea si aplicarea unei politici monetare unice si a unei politici unice a ratelor de schimb, al caror obiectiv principal este mentinerea stabilitatii preturilor si, fara a aduce atingere acestui obiectiv, sustinerea politicilor economice generale în cadrul Uniunii, în conformitate cu principiul unei economii de piata deschise, în care concurenta este libera.
Aceste actiuni ale statelor membre si ale Uniunii implica respectarea urmatoarelor principii directoare: preturi stabile, finante publice si conditii monetare sanatoase, precum si o balanta de plati stabila.
SECŢIUNEA I
POLITICA ECONOMICĂ
Statele membre îsi conduc politicile economice cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, astfel cum sunt definite în legislatia comunitara si în contextul orientarilor generale ale acesteia. Statele membre si Uniunea actioneaza în conformitate cu principiul economiei de piata deschise, în care concurenta este libera, favorizând alocarea eficienta a resurselor, în conformitate cu principiile prevazute mai sus.
Consiliul European, pe baza raportului Consiliului, dezbate concluziile privind orientarile generale ale politicilor economice ale statelor membre si ale Uniunii. În temeiul acestor concluzii, Consiliul adopta o recomandare prin care stabileste aceste orientari generale. Consiliul informeaza Parlamentul European cu privire la aceasta.
În scopul asigurarii unei coordonari mai strânse a politicilor economice si a unei convergente duranile a performantelor economice ale statelor membre, Consiliul, în temeiul rapoartelor prezentate de Comisie, supravegheaza evolutia economica în fiecare stat membru si în Uniune, precum si conformitatea politicilor economice cu orientarile generale prevazute si efectueaza periodic o evaluare de ansamblu.
Pentru a realiza aceasta supraveghere multilaterala, statele membre transmit Comisiei informatii privind masurile importante pe care le-au adoptat în domeniul politicii lor economice, precum si orice alta informatie pe care o considera necesara.
În cazul în care se constata, în cadrul procedurii mentionate ca politicile economice ale unui stat membru nu sunt conforme cu orientarile generale ale uniunii sau ca acestea risca sa compromita buna functionare a uniunii economice si monetare, Comisia poate adresa un avertisment respectivului stat membru. Consiliul, la recomandarea Comisiei, poate adresa recomandarile necesare statului membru în cauza. Consiliul poate decide, la propunerea Comisiei, sa faca publice recomandarile sale.
În domeniul de aplicare a prezentului alineat, Consiliul hotaraste fara a tine seama de votul membrului din Consiliu care reprezinta statul membru în cauza.
Presedintele Consiliului si Comisia raporteaza Parlamentului European cu privire la rezultatele supravegherii multilaterale. Presedintele Consiliului poate fi invitat sa se prezinte în fata comisiei competente a Parlamentului European în cazul în care Consiliul si-a facut publice recomandarile.
Prin legi europene se pot stabili norme de aplicare porivind procedura de supraveghere multilaterala prevazuta în tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa.
Fara a aduce atingere celorlalte proceduri prevazute de Constitutie, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie europeana stabilind masuri corespunzatoare situatiei economice, în special în cazul în care apar dificultati grave în aprovizionarea cu anumite produse.
În cazul în care un stat membru se confrunta cu dificultati sau este amenintat de dificultati grave cauzate de catastrofe naturale sau de evenimente exceptionale care îi scapa de sub control, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie europeana care sa acorde acestui stat, în anumite conditii, asistenta financiara din partea Uniunii. Presedintele Consiliului informeaza Parlamentul European cu privire la aceasta situatie.
Prin normele legale comunitare se interzice Bancii Centrale Europene si bancilor cenrale ale statelor membre, denumite în continuare "banci centrale nationale", sa acorde credit descoperit de cont sau orice alt tip de credit institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor Uniunii, autoritatilor administratiilor publice centrale, regionale, locale sau celorlate autoritati publice, altor persoane juridice de drept public sau întreprinderi aflate în proprietatea publica din statele membre, dupa cum li se interzice si achizitionarea directa de la acestea de titluri de creanta. Aceasta prevedere nu se aplica institutiilor publice de credit care, în cadrul punerii la dispozitie de lichiditati de catre bancile centrale beneficiaza din partea bancilor centrale nationale si a Bancii Centrale Europene de acelasi tratament ca si institutiile private de credit.
Se interzice bancilor si institutiilor de credit orice masura sau dispozitie care nu se întemeiaza pe considerente de ordin prudential sau care stabileste accesul preferential la institutiile financiare al institutiilor, organelor, oficiilor sau agentiilor Uniunii, autoritatilor administrative publice centrale, regionale, locale sau celorlalte autoritati publice, altor persoane juridice de drept public sau întreprinderi aflate în proprietatea publica din statele membre.
Statele membre sunt solicatate prin actele legale comunitare sa evite deficitele publice excesive.Pentru a identifica erorile evidente, Comisia supravegheaza evolutia situatiei bugetare si a nivelului datoriei publice în statele membre si examineaza în special daca disciplina bugetara a fost respectata, pe baza urmatoarelor doua criterii:
a) daca raportul între deficitul public planificat sau real si produsul intern brut depaseste o valoare de referinta, cu exceptia cazului în care:
raportul s-a diminuat în mod semnificativ si constant si atinge un nivel apropiat de valoarea de referinta, sau
depasirea valorii de referinta este exceptionala si temporara si respectivul raport se mentine aproape de valoarea de referinta;
daca raportul între datoria publica si produsul intern brut depaseste o valoare de referinta, cu exceptia cazului în care acest raport se diminueaza suficient si se apropie de valoarea de referinta într-un ritm satisfacator. Valorile de referinta sunt precizate în Protocolul privind procedura aplicabila deficitelor excesive.
În cazul în care un stat membru nu îndeplineste cerintele acestor criterii sau ale uneia dintre ele, Comisia elaboreaza un raport. Raportul Comisiei examineaza, de asemenea, daca deficitul public depaseste cheltuielile publice de investitii si tine seama de toti ceilalti factori relevanti, inclusiv de pozitia economica si bugetara pe termen mediu a statului membru. De asemenea, Comisia poate întocmi un raport în cazul în care, desi au fost respectate cerintele care decurg din criterii, considera ca exista un risc de producere a unui deficit excesiv într-un stat membru.
În cazul în care Comisia considera ca exista un risc de deficit excesiv într-un stat membru sau ca un astfel de deficit se poate produce, aceasta adreseaza un aviz statului membru în cauza si informeaza Consiliul în acest sens. Consiliul, la propunerea Comisiei, dupa o evaluare globala si tinând seama de eventualele observatii ale statului membru în cauza, decide daca exista deficit excesiv. În acest caz, Consiliul adopta, la recomandarea Comisiei, fara întârzieri nejustificate, recomandarile pe care le adreseaza statului membru în cauza pentru ca acesta sa puna capat situatiei într-un termen dat. În cazul în care Consiliul adopta o decizie europeana prin care constata ca în termenul indicat nu s-a întreprins nici o actiune eficienta ca raspuns la recomandarile sale, acesta poate face publice recomandarile sale.
În cazul în care un stat membru continua sa nu dea curs recomandarilor Consiliului, acesta poate adopta o decizie europeana prin care sa someze statul membru în cauza ca, într-un termen dat, sa adopte masurile de reducere a deficitului, reducere pe care Consiliul o considera necesara pentru remedierea situatiei. Într-un asemenea caz, Consiliul poate cere statului membru în cauza sa prezinte rapoarte potrivit unui calendar precis, pentru a putea examina eforturile de ajustare acceptate de acest stat membru.
Atâta timp cât un stat membru nu se conformeaza unei decizii europene adoptate în conformitate cu cele precizate anterior, Consiliul poate decide sa aplice sau, daca este cazul, sa intensifice una sau mai multe din masurile urmatoare:
a) sa solicite statului membru în cauza sa publice informatii suplimentare, care urmeaza sa fie precizate de Consiliu, înainte de a emite obligatiuni si titluri;
b) sa invite Banca Europeana de Investitii sa îsi revizuiasca politica de împrumuturi fata de statul membru în cauza;
c) sa solicite statului membru în cauza sa constituie, pe lânga Uniune, pâna la data la care Consiliul considera ca deficitul excesiv a fost corectat, un depozit nepurtator de dobânda într-un cuantum corespunzator;
d) sa aplice amenzi într-un cuantum corespunzator.
Presedintele Consiliului informeaza Parlamentul European cu privire la masurile adoptate.
|
